Biografii - Memorii & Jurnale
-
În spatele frontului. Marele Război așa cum l-am văzut eu, decembrie 1916–iunie 191845.45 LEI
„Gerhard Velburg, soldat de ocazie, pleacă din garnizoanele din Germania, ajunge, pentru scurtă vreme, alături de alți intelectuali de formație, în capitala surprinzător de ofertantă a unei țări balcanice, ca să-și descopere umanitatea ultimă într-un sat uitat de pe malul brațului Borcea, în câmpia altfel fără sfârșit și fără relief a Bărăganului.
Velburg își petrece la Fetești cea mai mare parte a șederii lui în România. Izolat de freamătul istoriei, soldatul nu are decât două îndeletniciri: se ocupă cu paza bacului și e membru al unui birou de evidență a populației. În mod cu totul excepțional e convocat la deszăpezirea căii ferate spre București, merge în două rânduri în capitală, unde face cu oroare cunoștință cu centrul de tranzit al armatei de ocupație instalat la Malmaison, și se lasă vizitat de istoria mare, în persoana Kaiserului însuși, aflat în trecere prin Fetești la 14 octombrie 1917. La plecarea definitivă din România, ajunge să-și declare iubirea pentru români, dincolo de ideologii și de strategii geopolitice.
Meritul esenţial al volumului lui Gerhard Velburg este, spre deosebire de un simplu jurnal de război, felurimea vocilor care-l întrupează. Avem de-a face cu vocea unui războinic, a unui intelectual și a unui om pur și simplu. Vocile sunt cu atât mai autentice cu cât sunt mai dilematice. Însă fals Velburg nu cântă niciodată.“ (ȘTEFAN COLCERIU)Fotografia de pe copertă: Ofițeri și soldați germani la Râmnicu Sărat, în vara anului 1917
GERHARD VELBURG (pseudonimul lui Bogislav Tilka, 1887–?), jurist de formație, a fost mobilizat ca rezervist încă de pe la începutul conflagrației mondiale, fiind încadrat în administrația de război atât în Germania, cât și pe întreaga perioadă petrecută în România, din decembrie 1916 până în iunie 1918. Despre autor știm doar că după război a trăit la Jena și la Leipzig, fiind consilier guvernamental și apoi repetitor legal. Pe lângă jurnalul apărut în 1930 și semnat cu pseudonim, a mai publicat, sub numele real, câteva lucrări de specialitate în domeniul juridic (printre care Wie studiere ich Rechtswissenschaft?, 1920; Das Recht der Ordnung der nationalen Arbeit, 1934; Prüfung und Ausbildung der Juristen im Reich, 1935; Die Besetzung Rumäniens im Weltkriege: Eine staats-, verwaltungs- u. völkerrechtliche Studie, 1939; Die Rechtswahrerprüfung, 1939). Nu cunoaștem data exactă a morții autorului.
-
O femeie din Berlin. Însemnări de jurnal din 20 aprilie până în 22 iunie 194541.23 LEI
Din 20 aprilie până în 22 iunie 1945, o tânără germană consemnează în grabă, cu riscul de a fi prinsă și pedepsită, pe caiete școlare și pe bucățele de hârtie teribila experiență a ultimelor săptămâni de război, când Armata Roșie a ocupat Berlinul. Apoi transcrie întreaga poveste, transformând-o într-o teribilã confesiune despre supraviețuire, compromis și curaj.
Astãzi, jurnalul ei este considerat una dintre cele mai importante mărturii despre efectele devastatoare pe care cel de-al Doilea Război Mondial le-a avut asupra vieților oamenilor obișnuiți. Talentul narativ al autoarei, stilul său onest și demnitatea cu care spune nu doar povestea ei, ci şi a sute de alte femei, fără ură și autocompătimire, fac din această carte un document istoric autentic și totodată o copleșitoare și necesară lecție despre condiţia umană.„Să citești O femeie din Berlin într-o după-amiază este o experiență senzorială marcantă: simți cum pereții parcă se apropie unul de altul, aerul devine mai dens, țipetele copiilor care se joacă afară capătă un aer lugubru. Această carte te captivează întru totul, este un jurnal cu un lirism aparte, care îți lasă cicatrici adânci.“ (The Observer)
„O femeie din Berlin este o mărturie de neuitat, care te atrage în vâltoarea temerilor și amenințărilor ce dominau lumea în care a fost scrisă... Abia acum pare că a sosit timpul ca vocea acestei femei să se facă auzită.“ (The Guardian)
„O lectură esențială. Autoarea anonimă este un observator rafinat, ce dă dovadă de un talent scriitoricesc ieșit din comun și care nu îți deplânge nici o clipă soarta nedreaptă. Este o carte pe care o veți ține minte mult timp după ce veți fi citit ultima pagină, un dar de o valoare istorică incontestabilă.“ (Daily Telegraph)
Autoarea acestui jurnal este o femeie germană care avea puțin peste 30 de ani în 1945, când decide să consemneze experiența celor opt săptămâni petrecute în Berlinul ocupat de Armata Roșie, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Deși manuscrisul a fost publicat în 1954 în Statele Unite – tradus în engleză –, autoarea a refuzat să-și divulge identitatea, numele ei rămânând un mister până în anul 2003. Prima ediție în limba germană apare în 1959. Cartea a fost tradusă în numeroase limbi și ecranizată în 2008.
Kurt Wilhelm Marek (1915–1972), cunoscut sub pseudonimul C.W. Ceram, a fost un jurnalist și scriitor berlinez renumit pentru lucrările sale despre istoria arheologiei, dintre care cea mai celebră, Götter, Gräber und Gelehrte (1949), a fost tradusă în peste 28 de limbi. Se numără printre primii cititori ai manuscrisului Femeii din Berlin, fiind și cel care ajutat-o pe autoare să-l publice. -
Blestemul Svetlanei. Povestea fiicei lui Stalin60.26 LEI
Traducere de mariana Piroteală
„Ce ciudată a fost soarta acestei fetiţe care a trăit cele mai negre vremuri şi nu şi-a dat seama cu adevărat de asta decât atunci când s-a exilat în Statele Unite ale Americii. O viaţă tristă, melancolică, magistral povestită.“ (FRANÇOIS D’ORCIVAL, Revue des Deux Mondes)
„Beata de Robien spune povestea unui destin de excepţie. Această remarcabilă biografie se citeşte ca un roman rusesc.“ (CLAIRE JULLIARD, Le Nouvel Observateur)
„Viaţa e neîndurătoare, iar eu am fost luată pe sus ca o crenguţă într-un şuvoi învolburat“, spunea în 1967, la sosirea în Statele Unite ale Americii, Svetlana Allilueva. În Blestemul Svetlanei, Beata de Robien reconstituie destinul tragic al unicei fiice a lui Iosif Vissarionovici Stalin, o femeie pentru care viaţa a însemnat în primul rând perpetua căutare de sine şi fuga de umbra tatălui. Cartea are la bază o mare varietate de surse: documente recent declasificate ale serviciilor secrete americane, fotografii şi documente de arhivă păstrate în Polonia şi în Rusia, mărturii şi scrieri ale Svetlanei, ale rudelor, cunoscuţilor şi prietenilor săi, corespondenţă inedită, bogata istoriografie despre perioada comunistă. Autoarea le valorifică într-o naraţiune ce depăşeşte graniţele biografiei, făcând din protagonista ei eroina unui roman complex – saga de familie, roman istoric, psihologic, poliţist, de dragoste. Personalitate plină de contraste, de lumini şi umbre, fiica lui Stalin este, pe rând, fetiţa care-şi admiră tatăl, ferită de lumea reală între zidurile Kremlinului, tânăra răzvrătită, trăind iubiri complicate şi încercând să scape de stigmatul familiei sale, femeia matură care-şi asumă schimbarea numelui, fuga din URSS şi abandonarea propriilor copii, denunţarea ororilor comunismului şi supravieţuirea în lumea liberă. Iar povestea ei este în sine o lecţie tulburătoare.
„Oriunde voi merge, voi fi întotdeauna prizoniera politică a tatălui meu.“ (SVETLANA ALLILUEVA)
Fotografia de pe copertă: Svetlana alături de tatăl său, în 1934
-
Sapte ani in Provence42.24 LEI
„În ciuda titlului, Şapte ani în Provence nu este doar o «carte de călătorii». Noul volum al lui Ioan T. Morar povesteşte, înainte de orice, o experienţă de viaţă: cum e să alegi să trăieşti departe de ţară, asumîndu-ţi, la propriu, o nouă existenţă. Scriitorul ne invită să-i fim alături în căutările, neliniştile, bucuriile, speranţele, uimirile, perplexităţile, descoperirile sale. Aventurile acestui «om vechi într-o lume nouă» sînt cuceritoare naraţiuni îmbibate în exotic, ce se constituie în veritabile confruntări de mentalităţi, culturi, sensibilităţi şi tradiţii. Pagină după pagină, o Provenţă miraculoasă, mitică şi ultramodernă în acelaşi timp, te subjugă, asemenea unui miraj încărcat de promisiuni. Aventura alături de Ioan T. Morar este şi un ghid preţios prin oraşele, cetăţile, podgoriile, mănăstirile provensale, potenţată de contactul cu grupuri şi societăţi inaccesibile (ca să nu spunem secrete). Iar lectura – irezistibilă şi fascinantă – devine încă de la prima pagină o extensie a visului şi a dorinţei de a călca pe urmele autorului care te-a pus în contact cu atîtea frumuseţi şi mistere.” (Mircea Mihăieş)
„Aici, în Provence, dai peste fire care spun poveşti şi te duc la alte fire, la alte poveşti, la alţi oameni, la alte obiecte şi locuri, sub acelaşi cer de un albastru ireal care a atras atîţia pictori. Dacă îţi pui imaginaţia la treabă, poţi să-ţi închipui că această dimineaţă la un castel din Provence e o tapiserie colorată în care se împletesc fire venind din Roma, pete de culoare povestind despre Picasso, măslini aliniaţi pe coline, mistreţi atacînd viile, încăperi luxoase pentru viitorii miri, chiar imagini de pe Valea Oltului, nuanţe de prietenie adevărată şi sentimentul că, din cînd în cînd, ni se dă şansa de a vedea, în lumina unei clipe, imaginea Paradisului proiectată pe pămînt. Din cînd în cînd doar, şi din loc în loc. O tapiserie pe care v-o ofer cu drag.” (Ioan T. Morar)
-
Jurnalul unei epoci. 1935–1936. Jurnal din Germania24.31 LEI
Traducere de Emanoil Marcu și Vlad Russo
În 1935-1936, Denis de Rougemont acceptă un post de lector de literatură franceză la Frankfurt, nu în ultimul rând din dorința de a fi martor al istoriei, în deplină cunoștință de cauză. Jurnalul său înregistrează pas cu pas semnele unei istorii care a luat-o razna, de la micile și marile lașități cotidiene până la spectacolul înfricoșător al mulțimilor halucinate care urlă pe stadioane numele lui Hitler.
„Iată însă că se ridică un vuiet ca de maree, de-afară se aud trompete. Reflectoarele se sting în sală, în timp ce pe tavan se aprind săgeți luminoase îndreptate către o ușă aflată la nivelul primei galerii. O lumină de reflector dezvăluie în prag un bărbat scund, îmbrăcat în brun, cu capul gol, cu un zâmbet extatic. Patruzeci de mii de oameni, patruzeci de mii de brațe s-au ridicat ca unul singur. Bărbatul înaintează foarte încet, salutând cu un gest molcom, episcopal, în asurzitoare urlete ritmate: heil! (În scurtă vreme nu mai aud decât urletele răgușite ale vecinilor mei pe un fond de furtună și de răpăieli înăbușite.) Înaintează pas cu pas, primește omagiul, de-a lungul pasarelei ce duce la tribună. Timp de șase minute, foarte mult. Nimeni nu-și poate da seama că țin mâinile în buzunar: stau toți drepți, nemișcați, și urlă în același ritm, cu ochii țintă pe acel punct luminos, acel chip cu zâmbetul extatic, iar lacrimile curg pe fețe, în întuneric.“ (DENIS DE ROUGEMONT)
Fotografia de pe coperta 1: Denis de Rougemont, 1946
Pe coperta 4: Deschiderea primei părți a autostrăzii Frankfurt/Main–Darmstadt de către Hitler, 1935 -
Jurnalul unui medic militar, 1917-191852.75 LEI
Ediţie îngrijită de Iulia Vladimirov şi Viorica Milicescu
Miră-te! Cine vei fi, care mă vei citi vreodată, deși nu pentru altul am scris, ci pentru mine, astăzi, sculat de pe boală, slăbit ca un mort și scârbit de ce îndurăm de atâta vreme, simţind adânc tot ce ne doare și, durându-ne deodată în atâtea locuri, împunși și de aia, și de aia, și de aia, de nemâncare de luni de zile, de lipsă de confort, de serviciu, de murdărie, de mizerie, de descurajare faţă de nenorocirea soartei ce am avut și faţă de evenimentele nenorocoase ce ne tot vin, și cu perspectiva de a ne veni din ce în ce mai rele... e posibil să nu te doară toate veștile triste care-ţi vin peste suferinţa fizică?
Jurnalul inedit al doctorului Raul Dona, care începe la 29 ianuarie 1917, cu prilejul aniversării fiicei sale în vârstă de trei luni, și se încheie la 12 noiembrie 1918, într-un București devastat de război, dar totodată martor al retragerii grăbite și violente a germanilor, ne poartă, alături de autor, în vremea pribegiei din Moldova. Graţie acestor pagini, ajungem să-i cunoaștem pe membrii familiei sale, pe prieteni și apropiaţi sau pe cei care-i erau potrivnici, zugrăviţi în luminile și umbrele inerente unui demers atât de personal, pe fondul desfășurării celor mai dramatice momente pe care le-a traversat România în timpul Marelui Război. Însemnările lui Raul Dona sunt un veritabil tablou de epocă, în care viaţa personală absoarbe ecourile conflagraţiei ce cuprinsese lumea.
Ilustraţia copertei: Un tunar îşi repară rufele, acuarelă de Niculina Delavrancea-Dona
-
Jurnalul unei epoci. 1926–1935. Taranul de la Dunare. Jurnalul unui intelectual in somaj44.40 LEI
Avem în aceste prime jurnale „non-intime“, cum le numeşte Denis de Rougemont, un autor care se caută pe sine confruntându-se cu lumea de la sfârşitul deceniului trei al secolului trecut. O lume tihnită încă, lipsită de convulsii şi de derapaje, care nu face parcă decât să-l trimită înapoi, spre explorarea propriei interiorităţi, pentru a afla acel glas unic ce-i aparţine numai lui. Jurnalul de faţă este de aceea un discurs de o autenticitate rar întâlnită, care respinge deopotrivă atitudinea căldicică şi excesul în expresie, discurs echilibrat ce-l va caracteriza întotdeauna pe întemeietorul filozofiei personaliste.
„Nu mă interesează nici arta de a spune în sine, care este o zicere despre nimic şi căreia mai multe şcoli de retorică îi înnoiesc prin secole exigenţa austeră sau barocă; nici acel mod de a spune fără artă de care oricine s-a crezut capabil, dintotdeauna, pe motiv că a trăit. Dacă ar trebui cu orice preţ să aleg, probabil aş opta – împins de o nevoie inconştientă de a supracompensa – pentru povestire. Pentru Istorie, aşadar.“ (Denis de ROUGEMONT)
„Gândirea lui Denis de Rougemont este globală, se regăseşte la toate nivelurile, este totală fără a fi totalitară; nu e dogmatică, însă oferă cheile, metodele indispensabile pentru indispensabila gândire personală, fiind capabilă să răspundă problemelor de azi. Filozofia lui Denis de Rougemont ar fi, cu siguranţă, în măsură să le dea occidentalilor forţa intelectuală prin care să reziste la şantajul dogmelor totalitare. Dacă tinerii noştri gânditori, aflaţi într-un impas cogitativ, au nevoie de o direcţie şi de un model de gândire teoretică şi practică, le pot găsi, spre marele lor folos, la acest autor.“ (Eugène IONESCO)
-
Balenciaga42.18 LEI
Mary Blume s-a născut la New York, dar trăiește în Paris. Ani de-a rândul a scris pentru International Herald Tribune.
Este autoarea volumului Côte d’Azur: Inventing the French Riviera și a unei colecții de interviuri reunite sub titlul A French Affair.
„BALENCIAGA, MAESTRUL NOSTRU, AL TUTUROR.“ - CHRISTIAN DIOR
Discreţie calculată, amestec abil de istorie, reportaj şi culise rafinate: cea mai inteligentă, entuziastă şi vibrantă biografie din fashion a celui mai enigmatic designer. Atât de enigmatic, încât jurnaliştii francezi se întrebau dacă există cu adevărat.
Discret și revelatoriu, acesta este portretul, până azi necunoscut, al designerului a cărui viziune a transformat industria fashion.
„Prima biografie intimă, entuziastă și ardentă a enigmaticului designer… Blume, fost jurnalist cultural la International Herald Tribune, scrie cu inteligență și aplomb; a fost ea însăși client Balenciaga, o realitate care, în mod evident, i-a modelat perspectiva laudativă și revelatoare pe care le-o propune cititorilor.” - Publishers Weekly
A existat o singură femeie care l-a cunoscut, și încă foarte bine: prima persoană pe care Balenciaga a angajat-o când și-a deschis Casa de Couture din Paris (Casă care, la momentul acela, era mobilată doar cu o masă și cu un singur taburet), adică Florette Chelot. Florette a devenit vendeuza de top a Casei, dar și consilier în materie de vânzări. Ea a fost femeia din spatele misteriosului Balenciaga.
„Dacă o femeie venea îmbrăcată într-o rochie Balenciaga, nicio altă femeie din jurul ei nu mai exista.“ - DIANA VREELAND -
Oyibo. 2 oameni, 1 motocicleta, 14 luni in Africa45.51 LEIEpuizat din stoc
Suntem Ana şi Ionuţ, un cuplu de arhitecţi. Din iunie 2011 până în august 2012 am făcut turul Africii cu motocicleta. În această călătorie de 14 luni şi 55 000 de kilometri am lucrat ca voluntari în pădurea ecuatorială în Nigeria, am traversat Sahara în călduri de peste 54 de grade, am urcat muntele Camerun, am explorat delta Okavango şi bazinul Congo, am locuit într-un cătun camerunez fără bani şi fără telefon, am tractat motorul defect 350 de kilometri, am făcut malarie, am parcurs 3 000 de kilometri de off-road extrem în R.D. Congo, am trecut de sute de controale armate şi hăţişuri birocratice şi am cumpărat un pahar de ceai în Egipt. Acesta este jurnalul aventurilor noastre.
„Din doi «oameni albi» și o «Africă neagră» a ieșit o combinație foarte colorată.“ (SEGA, autorul romanelor Namaste)
„Ana și Ionuț sunt dream team-ul alături de care aș merge până la capătul lumii și înapoi. Oyibo e un imbold pentru a-ți urma visul. Care are toate șansele să se împlinească dacă îți iei inima-n dinți, te deconectezi de la «virtual» și faci pasul către «real». O poveste pe care mi-ar plăcea s-o fi trăit eu.“ (Alex GĂVAN, alpinist)
„Oyibo nu te va lăsa indiferent, să știi. S-ar putea să-ți vină să-ți dai demisia, să pleci în lume, s-ar putea chiar să vrei să faci asta cu o motocicletă. S-ar putea să vrei să fii viu.“ (Mihai Barbu, fotograf, autorul cărții Vând kilometri)
-
Regina Maria. Insemnări din ultima parte a vietii (martie 1937-iulie 1938)68.61 LEI
Lovitura a fost prea neașteptată, prea brutală, prea puternică. Iar eu nu mai sunt tânără, lumea este un cazan care fierbe îngrozitor, va mai fi ceva de genul „anul viitor”? Acum ușa este deschisă, totul se află în fața mea, cele mai binecuvântate două luni din an: am reușit să birui iarna. Nu mai sunt tânără, am văzut atâta disperare până acum, va mai fi oare un alt an, o altă primăvară, un alt anotimp? Regina Maria, Însemnare din 20 aprilie 1937
Viața își continuă cursul ei calm, dar cu acel curent subteran de emoție din cauza agitației care a cuprins lumea. Sandy pare mulțumită, îi place frumusețea locului și, la fel ca și mine, se bucură de splendoarea pomilor înfloriți. [...] Altă încântare sunt nuanțele diferite de verde delicat pe care le capătă copacii care își întind ramurile încărcate cu frunze, una câte una, acoperind fundalul munților cu umbre. [...] Aceste nuanțe atât de diferite sunt o sursă de neîncetată bucurie, aș vrea să le absorb în ființa mea, să devină o parte din mine. Regina Maria, Însemnare din 9 aprilie 1938
Acest volum îngrijit de Sorin Cristescu reproduce pentru prima oară în traducere românească ultima parte din jurnalul Reginei Maria, de la 4 martie 1937 până la ultima însemnare din 11 iulie 1938. Fiecare pagină este o mărturie a seninătății cu care regina și-a acceptat suferința, a răbdării cu care s-a spus investigațiilor și tratamentelor, unele de-a dreptul chinuitoare, a felului demn în care și-a purtat infirmitatea, ea, care fusese plină de energie și capabilă să reziste la cele mai solicitante eforturi. Impresionant este modul în care a refuzat să vadă evidența, să accepte faptul că sfârșitul este din ce în ce mai aproape.
-
Povestile Pelesului49.84 LEIEpuizat din stoc
Editura Corint si colectia Istorie cu blazon va prezinta un album-eveniment, care recreeaza lumea elegantei si a subtilitatii de la curtea Palatului Peles din vremea Regelui Carol I si a Reginei Elisabeta: Povestile Pelesului de Carmen Sylva
"Indeosebi Povestile Pelesului reprezinta din punct de vedere literar atat o simbioza reusita intre motivele germane si romanesti din basmele populare, cat si un succes sub aspectul medierii culturale si al promovarii turismului. De numele paraului de munte, necunoscut pana atunci, Regina reuseste sa lege povesti si legende, dandu-i o valoare simbolica asemanatoare Rinului din tara ei natala. De asemenea, intentia Reginei este de a ridica numele de Peles la nivelul unui simbol al noii dinastii a Romaniei si de a-l face cunoscut prin intermediul literaturii." Silvia Irina Zimmermann
Istoria familiilor este povestea suferintelor, istoria popoarelor este povestea luptelor! [...] Singurul lucru pe care ni l-au lasat popoarele sunt cantecele lor si acestea sunt vrednice sa traiasca, caci altfel n-ar trai nici popoarele, deoarece chiar si pietrele, ce par a fi durate pentru vesnicie, dispar. Carmen Sylva -
Drumul catre Little Dribbling. Noi însemnari de pe o insula mica10.56 LEI
Cîştigător al National Geographic Traveller Reader Award pentru cea mai bună carte de călătorie a anului 2016
După succesul Însemnărilor de pe o insulă mică, Bill Bryson porneşte într-o nouă călătorie de explorare a Marii Britanii, de data aceasta de-a lungul „Liniei Bryson”, un traseu imaginar stabilit chiar de el între punctele cele mai îndepărtate ale insulei. Cu mult umor, cu ironie tonică şi adesea cu melancolia pe care numai un îndrăgostit de Marea Britanie o poate resimţi, autorul ne conduce prin fermecătoare peisaje rurale, zone urbane prospere sau sordide şi locuri ale memoriei colective adesea căzute în uitare. În ciuda neajunsurilor şi a ciudăţeniilor ei, Bryson preferă să locuiască pe ploioasa insulă. Şi nu doar pentru ceaiul cu lapte şi o zi liberă în plus de Crăciun.
„Au fost momente în care am izbucnit în rîs în public citind cartea... Ca întotdeauna, Bryson e nemaipomenit de hazliu.” (The London Times)
„După cum sugerează titlul Drumul către Little Dribbling, Bryson rămîne devotat toponimelor excentrice ale Marii Britanii, precum şi la fel de excentricelor sale distracţii.” (The New York Times Book Review)
„Farmecul şi spiritul lui Bryson continuă să emane din paginile sale.” (Daily Mail)
-
Istoria unei supravietuiri. Televiziunea, Aristide Buhoiu si securitatea36.62 LEIEpuizat din stoc
Abia dupa ce m-am asternut sa scriu cartea aceasta, am descoperit ca, fara sa vreau, obsesia literaturii realist-socialiste, unde pivotul e eroul tipic, e indeplinita aici, cum veti vedea, cu varf si indesat: antecedentele profesionale meseriei de realizator, prezenta sau absenta scrupulelor in transformarea numelui in renume, nevroza − ca boala profesionala a teleastului −, avatarurile cenzurii si ale autocenzurii etc., sunt aglutinate profilului vedetei; pardon, al teleastului! Chiar si priceperea − ilicita atunci − de agonisire de fonduri sau de sponsori pentru finantarea deplasarilor in strainatate nu i-a fost straina lui Aristide Buhoiu. De fapt, ce este istoria unui om daca nu activitatea de realizare a scopurilor sale? In cazul unui teleast, singura obsesie era sa fie pe micul ecran cu emisiuni care sa placa; teleastul si telespectatorii. Dar fluxul acesta trebuia, musai, sa treaca de bariera vizei de difuzare. Cu tabuurile sale − din ce in ce mai numeroase, odata cu conditionarea geopolitica a dictaturii − si cu cliseele ideologice absolut obligatorii; schimbatoare si ele. (Vartan Arachelian)
-
Un alt cant al lui Marte. Cantul iubirii42.29 LEIEpuizat din stoc... un neapolitan dezvăluie ceea ce este ascuns în spatele măștii. Paolo Isotta a trăit timp de aproape șaizeci de ani în simbioza cu muzica.Nimeni nu poate avea astăzi o experiență umană și artistică egală cu a lui. Astfel, memoriile sale investesc o serie foarte lungă de colos, muzică și viață; mulți sunt proslăviți și amintiți într-o epocă de uitare; unele mituri false sunt dezvăluite.De asemenea, mulți străluciți, sau nestrăluciți, săraci, dintre cei care urcă în fiecare zi pe oglinzi pentru a supraviețui; și unele ființe foarte inteligente și rele: ei spun amintirile.Și amintirile ating atât de mult muzică și compozitori ca interpreți și interpretări. Isolde reamintește zeci de interpretări ale aceleiași lucrări, din aceeași piesă; și îi cheamă înapoi la cititor.
-
Stația Tokyo. Jurnal de ambasador43.29 LEIEpuizat din stocProaspăt sexagenar, am purces pe magistrala vieţii spre Staţia Tokyo. Metroul Bucureşti–Otopeni stagna în faza de proiect, iar „Staţia Tokyo” pe traseul său nici nu se inventase. România beneficia de un credit preferenţial din partea statului nipon de vreo 340 de milioane de euro pentru metroul spre Otopeni, aşa că prioritatea economică a ambasadorului în Japonia rămânea Magistrala 6. De-ar fi să-mi pun cenuşă-n cap, judecat după acest obiectiv, mandatul meu a rămas deschis. Dar să nu ne pripim cu concluziile, până la ultima pagină a mărturisirilor! Radu ȘerbanStaţia Tokyo, captivantul jurnal al lui Radu şerban, fostul ambasador al României în Japonia între 14 martie 2012 şi 14 august 2016, constituie punctul de plecare al unei reflecţii asupra noţiunii de cultură şi civilizaţie în termenii maximei alterităţi. În afară de a pune în valoare propria sa experienţă diplomatică dublată de o cultură prodigioasă, autorul explorează ceea ce Roland Barthes numea Imperiul semnelor, „o revoluţie în proprietatea sistemelor simbolice”, o suită de coduri într-o lume care înscrie conduita ca înaltă performanţă individuală. Fără a fi lipsit de o aeraţie emotivă, decupând în exotism relevanţa, jurnalul nipon al lui Radu şerban reprezintă totuşi analiza unui spirit lucid şi polemic confruntat cu visul unui paradox. Japonia apare aici ca simbioză unică între tradiţia tipărită în ritualitatea celui mai modest act al gesticulaţiei cotidiene şi universul hi-tech al uneia dintre cele mai avansate societăţi la confiniile cu utopia. Inevitabilă şi tentantă, marcată de punctuaţia unui spirit critic, comparaţia între Orient şi Occident, între Japonia şi România oferă chiar şi prin ricoşeu cititorului român un profil identitar reflectat, coordonatele unor dialoguri posibile şi o anecdotică de pitoresc balcanico-oriental. Angelo Mitchievici
-
Carte de identitate37.00 LEI
In volumul „Carte de identitate”, autoarea le dezvaluie celor care au urmarit-o ca, fara sa stie, au fost martori la framantari si anxietati pe care, adesea, reporterul din fata camerei le-a tinut cu mare greutate sub control.
Momente cu relevanta internationala traite la fata locului de autoare, precum moartea Papei Ioan Paul al II-lea, Vladimir Putin la Bucuresti, alegerea ca presedinte al SUA a lui Barack Obama, #Colectiv, atacurile teroriste din Paris din noiembrie 2015, referendumul pentru iesirea Marii Britanii din UE sunt descrise prin suprapunere cu drame personale care se intalnesc si se confunda uneori cu cele relatate.
„La 27 de ani fumam mult, dormeam putin, mancam rar si foarte prost, eram exaltata, foarte sociabila, infernal de sociabila, voiam ca toata lumea sa ma placa si consumam enorm de multa energie pentru asta. Azi am foarte putina simpatie pentru cea care eram atunci. Plimbam de colo-colo, prin lume, rani si anxietati pentru care nu cautam leac, ci doar maniera cea mai extravaganta de-a ma preface ca nu exista. Cand ajungeam acasa, intre doua evenimente mari, cand nu mi se intampla nimic iesit din comun, doar viata perfect normala, ieseau la iveala furii si stari de vinovatie care se catarau pe mine, sufocandu-ma.”
Sanda Nicola s-a nascut la Deva pe 6 februarie 1978 si este unul dintre cei mai cunoscuti jurnalisti romani de televiziune. Timp de peste douazeci de ani, Sanda a prezentat stiri, reportaje, a moderat emisiuni de dezbatere si a fost martor la evenimente de importanta mondiala pe care le-a relatat in direct. Printre televiziunile la care a lucrat se numara Digi 24, Realitatea TV, Antena 1, TVR, B1 TV, Pro TV Deva, Aljazeera English si France 24.
A urmat cursuri de storytelling in Chicago, s-a specializat in productie de televiziune la Londra, este absolventa a BBC School si licentiata in stiinte sociale si stiinte politice la Open University, Marea Britanie.
Autoarea arata cum lipsa asumarii propriei identitati si nerecunoasterea traumelor ne impiedica sa ne atingem potentialul individual, comunitar si national. Cartea este o colectie de relatari despre fricile si complexele unei tinere femei care isi depaseste conditia, dar nu e pregatita emotional sa faca fata succesului.
Aflata intr-o permanenta cautare a echilibrului, ajunge la concluzia ca singura modalitate prin care poate prelua controlul asupra propriei vieti este sa inteleaga trecutul familiei din care provine, sa-si cunoasca si sa-si accepte propria identitate si sa invete sa ierte. -
Cum am trecut prin comunism. Primul sfert de veac28.54 LEIEpuizat din stoc
Cu fotografii din arhiva autorului
„Eram în ultimul an de facultate, când m-a chemat la partid Iorgu Stoian, profesor de epigrafie, având pe atunci și mai ştiu eu ce funcţie în biroul de partid. Mi-a spus că e cazul să-mi fac autocritica. Eram foarte slab, aproape nul, la autocritică. Ce noimă are să spui că nu eşti de acord cu tine însuţi? Critica şi autocritica ţineau însă de ritualul de partid şi alcătuiau împreună o strategie bine gândită şi eficientă de devalorizare a individului, supus tirului celorlalţi şi obligat – culmea! – să-şi dea el însuşi lovitura de graţie, după modelul proceselor staliniste.
Ce era să răspund? I-am zis că, sigur, îmi voi face autocritica. Şi mi-am făcut-o în felul meu… spre supărarea lui Iorgu Stoian, care a ţinut să-mi spună că nu aşa ne-a fost vorba. Totuşi, în ciuda insuficienţelor mele, partidul mă dorea! Şedinţa organizaţiei de partid la care s-a votat primirea mea s-a transformat într-un exerciţiu de acuzaţii de o neînchipuită duritate, de parcă s-ar fi urmărit nu primirea, ci excluderea, chiar înainte de a fi primit.
Voiam să am o carieră universitară, care depindea în bună măsură de atitudinea mea politică. În realitate, totul avea să fie infinit mai complicat. Ca să mă împlinesc, trebuia să cadă mai întâi comunismul, şi asta nu ţinea deloc de mine, ci de jocurile imprevizibile ale istoriei.“ (Lucian Boia) -
Mananca, roaga-te, iubeste. O femeie cauta lucrurile cu adevărat importante in Italia, India si Indonezia37.00 LEIEpuizat din stoc
Un fenomen cultural american
Bestseller New York Times
Bestseller al Asociației Librarilor Americani
Traduceri în 30 de limbi
10 milioane de exemplare publicate în lume
Film cu Julia Roberts și Javier BardemLa 30 de ani, Elizabeth Gilbert are tot ce-și poate dori o femeie ambițioasă. Și totuși e asaltată de îndoieli, suferă de panică și insatisfacții. Urmează divorțul, prăbușirea în depresie, o relație catastrofală... Așa că Liz abandonează totul și pleacă în lume de una singură. În Italia, gustă la dolce vita și deliciile ei culinare, punând pe ea „cele mai fericite 12 kilograme din toată viața“. În India, află într-un ashram, prin asceză (trezire la 4 dimineața, meditație și frecat de podele), ce este căutarea spirituală. În Indonezia, încearcă să-și reconcilieze trupul cu sufletul, să descopere echilibrul care se cheamă fericire – și își găsește marea dragoste. Uneori, fericirea se află la capătul lumii. Călătorești ca să ajungi la tine însăți. Ca să te descoperi.
Devenită rapid besteseller New York Times și besteseller al Asociației Librarilor Americani, această carte apărută în 2006 este perfect rezumată de însuși subtitlul sau: One Woman's Search for Everything through Italy, India and Indonezia (O femeie caută lucrurile cu adevărat importante în Italia, India și Indonezia). Mănâncă, roagă-te, iubește stă la baza unui film având-o ca protagonistă pe Julia Roberts (producător Brad Pitt, regizor Ryan Murphy).
-
Darwin. Portretul unui geniu33.83 LEIEpuizat din stoc
Nici o altă figură din istoria ştiinţei nu a avut un asemenea impact cultural ca Darwin.
În această biografie, Paul Johnson ne arată cine a fost Charles Darwin, cum a trăit şi a gândit el şi cum au schimbat ideile lui, care au reverberat în atâtea domenii, faţa lumii moderne. Unul dintre lucrurile care uimesc la istoricul englez este capacitatea sa de a condensa în puţine cuvinte o extraordinară bogăţie de fapte şi idei: atmosfera lumii victoriene şi povestea familiei lui Darwin, marea sa călătorie în jurul lumii şi îndelunga elaborare a teoriei despre evoluţia speciilor sunt prezentate la fel de viu şi de fluent ca şi relaţia cu soţia sa, Emma, spinoasa temă a religiei sau deraierile darwinismului social. După cum scria The Washington Post, Johnson îşi face protagoniştii „destul de umani şi de failibili încât să-i putem recunoaşte imediat, evidenţiind totodată ce i-a transformat în eroi“.
Ilustrația de pe copertă: Charles Darwin, caricatură de Harry Furniss
-
Insemnari din viata mea62.37 LEI
Salut, sunt Alfie. Bine aţi poposit între paginile cărţii Însemnări din viaţa mea!
Veţi citi o mulţime de lucruri despre mine, despre ziua când m-am născut şi despre copilăria mea în mijlocul familiei, în Brighton. Veţi afla amănunte de când eram mic sau de când eram adolescent şi până azi şi, bineînţeles, vă voi spune cum a început povestea mea nebunească pe YouTube şi ce cred eu că ne rezervă viitorul. În tot acest timp, am avut parte de aventuri incredibile, am cunoscut oameni formidabili şi, ca de fiecare dată, am vrut să împărtăşesc totul cu voi.
A, să nu uit! Şi voi puteţi să vă notaţi propriile gânduri lângă ale mele. Umpleţi paginile albe cu amintiri sau cu lucrurile pe care n-aţi vrea să le uitaţi! Ba chiar puteţi să lipiţi fotografii sau ce mai credeţi voi, astfel încât, peste ani, să vă întoarceţi la aceste însemnări şi să vă răsfoiţi viaţa.
-
Viata in salbaticie. Ghidul complet de explorare si supravietuirePreț special 45.78 LEI Preț standard 61.04 LEIEpuizat din stoc
Ghid full-color cu sute de ilustratii care arata tehnicile de supravietuire ale lui BEAR GRYLLS.
Fost ofiter SAS, unul dintre cei care a reusit sa urce pe Everest, detinatorul de recorduri la supravietuire in situatii limita si conditii extreme, Bear Grylls este autorul a numeroase bestsellere si unul dintre cei mai urmariti realizatori de emisiuni pe Discovery din lume.
Ghidul ilustrat cuprinde informatii despre metode si instrumente improvizate pentru a putea face orice:
- Cum sa aprinzi focul fara chibrituri
- Cu ce plante te poti hrani cand nu mai ai mancare
- Unde poti gasi apa limpede
- Cum sa te descurci pe orice fel de teren si pe orice fel de vreme, doar cu ce gasesti in natura.
Cititorii pasionati de aventuri vor citi despre:
- Pericole si capcane ascunse pe care un profesionist stie sa le evite
- Ponturile secrete ale lui Bear pentru explorarea terenului, invatate cu greu pe propria piele
- Exercitii fizice care te pregatesc de la zero inainte sa pleci in expeditie
- Improvizatia pe teren - tot ce poti sa faci chiar daca nu ai uneltele necesare la tine
- Povesti adevarate la foc de tabara - de la soldati din Fortele Speciale si alti exploratori -
Catavencii si tribul lor. O etnografie a grupului incomod si de moravuri grele Catavencu (1990-2006)15.86 LEI
În 4/5 februarie 1990 apărea la Bucureşti săptămînalul incomod Caţavencu, fondat, scris şi distribuit de studenţi de la Politehnică şi Litere. Devenit copilul teribil, adulat şi fanatizat al generaţiei Revoluţiei din 1989 şi a Pieţei Universităţii 1990. Pentru mai bine de 15 ani, Caţavencu a fost liderul absolut al umorului în România. Caţavencu lua în balon lumea politică, avea reguli interne draconice de iniţiere în ale scrisului şi satirei şi avea un trib care îl susţinea. Eugen Istodor, el însuşi caţavenc, încearcă să descifreze, în demersul de faţă, ascensiunea şi decăderea veselului său trib, umorişti şi fani. Instrumente îi sînt o metodă sociologică de analiză a umorului şi interviurile cu propriii colegi, foştii preşedinţi ai României, patronii săptămînalului. Caţavencii şi tribul lor te provoacă astfel să înţelegi aventura unui trib, a umorului însuşi.
-
Numai cu fiica mea47.52 LEIEpuizat din stoc
Bestseller internaţional, nominalizat la Premiul Pulitzer, cartea a fost ecranizată în 1991, cu Sally Field şi Alfred Molina în rolurile principale.
În avionul care o duce la Teheran – împreună cu soţul ei de origine iraniană, Moody, şi cu fiica sa de patru ani, Mahtob – pentru o vacanţă de două săptămîni, Betty are sentimentul că a făcut o greşeală ireparabilă. Cîteva zile mai tîrziu, viaţa ei devine un coşmar: Moody se transformă într-un temnicer, ţinîndu-le prizoniere într-o ţară unde femeile sînt aproape sclave, iar americanii sînt dispreţuiţi. Betty nu-şi mai doreşte decît să se întoarcă amîndouă acasă, în Statele Unite, să părăsească această ţară sfîşiată de război şi tradiţii arhaice, o lume haotică, în care femeile trebuie să îndure fel de fel de umilinţe. O poveste adevărată şi fascinantă despre dragoste maternă, disperare şi curaj pe fundalul unei situaţii politice de criză.
„O dramă emoţionantă, fascinantă, tulburătoare.” (The New York Times Book Review)
-
Geniul criminal din spatele Silk Road. Legendara vanatoare a creatorului celui mai mare imperiu al drogurilor de pe Dark Web58.14 LEI
In 2011, Ross Ulbricht, un programator de 26 de ani, a inaugurat piata libera absoluta Silk Road, un site clandestin din Dark Web, unde oricine putea sa tranzactioneze orice - droguri, programe de hacking, otravuri, pasapoarte si bani falsi, - la adapost de ochiul ager al autoritatilor. In cei doi ani in care guvernul american l-a vanat pe proprietarul sau misterios, Silk Road a crescut rapid, transformandu-se intr-o afacere de 1,2 miliarde de dolari. Ross si-a asumat noul rol de lord al drogurilor si a recurs la masuri de protectie drastice - inclusiv la comandarea asasinarii a unui fost angajat. in vreme ce Ross planuia sa dispara pentru totdeauna, agentii federali actionau contratimp ca sa prinda un individ despre care nici macar nu erau siguri ca exista, cautand acul in carul cu fan al intregului internet. Bazandu-se pe accesul exclusiv la actorii principali si la doua miliarde de cuvinte si de imagini digitale lasate in urma Ross, Nick Bilton a creat o poveste plina de intorsaturi de situatie, de descoperiri norocoase si de eludari de pericole pe muchie de cutit.
Este o poveste despre ambitia pustiului din vecini, care a patruns in sfera infractionala, secondata de conflictul dintre noua lume a sustinatorilor lumii online libertariene, anonime, descentralizate si vechea lume a controlului exercitat de autoritati, ordine si respectarea legilor. Plina de personaje memorabile si cu un punct culminant uluitor, aceasta carte poate sa para prea de tot ca sa nu fie fictiune. Dar totul este real. Incredibil de captivanta. Casey Neistat Impresionanta. New York Times Uluitor de bine documentata... rafinata si stralucita... Relatarea absoluta a saga Silk Road. The Globe and Mail Extraordinara. HuffPost Chipul din spatele Dark Web. WIRED
-
Si eu am trait in comunism51.80 LEIEpuizat din stoc
Viaţa de zi cu zi din comunism, reconstituită de 95 de autori: scriitori, medici, actori, profesori, ingineri, muncitori etc. Peste 360 de mici povestiri al căror fir roşu e absurdul, iar aici culoarea firului e chiar justificată. Fapte diverse de acasă, de la serviciu, din vacanţe, de la şcoală şi facultate, de la muncă patriotică, din călătorii. Probleme administrative, dragoste şi tot ce mai ţine de viaţa însăşi.
Cartea nu conţine ideologie şi nu porneşte de la premise politice. Dacă din ea rezultă o concluzie politică sau o voluptate estetică, aceasta e problema intimă a cititorului.
Se poate parcurge ca un roman (fragmentele ei se leagă într-o poveste dramatică), se poate urmări ca un film plin de situaţii nebuneşti, imposibile, tip Good bye, Lenin!, sau, pentru cei care suferă de nerăbdare, se poate zapa.
Te face să plângi, să râzi, să gândeşti. Întăreşte memoria şi se recomandă în special uitucilor.Capitolele vieţii noastre de zi cu zi din comunism:
Nicăieri nu-i mai bine ca acasă; Oraşul nostru iubit; La serviciu; La muncă voluntară şi patriotică; Timp liber; Sărbători noi şi vechi; În călătorie; Oficiale; Scăpate de sub control; Cozile; Administrative, instituţionale; Şcoală; Facultate; La munci agricole; În vacanţă, în concediu; Medicale; Dar cu dragostea cum staţi?; Mâncare şi băutură; Haina face pe om; Diverse. -
Un om care scrie. Jurnal 2011-2017Preț special 58.35 LEI Preț standard 72.94 LEI
”Jurnalul meu este pielea mea de rezervă. E un înveliș magic, scriptural. Din când în când pielea adevărată mă apasă ca un costum greoi de scafandru. Atunci mi-o scot și îmbrac acest tatuaj de cuvinte. În el respir liber, în el pot atinge, în fine, cerul cu palma.”
-
O sa va cam usture41.23 LEI
"ADAM KAY a fost medic junior din 2004 pana in 2010, cand o experienta dramatica traita in sala de nasteri l-a facut sa-si reconsidere viitorul. in anii de pregatire medicala a tinut un jurnal, iar O sa va cam usture impleteste povesti din linia intai a sistemului de sanatate cu reflectii asupra crizei actuale. Rezultatul este o relatare la prima mana a vietii de medic junior, cu toate bucuriile, suferintele, sacrificiile si birocratia innebunitoare, dar si o scrisoare de dragoste si de pretuire adresata celor care, la un moment dat, s-ar putea sa va tina viata in maini.
Nu sunt Doctor (in ciuda a ceea ce spun uneori), dar pur si simplu as prescrie cartea asta oricui. E haioasa de razi cu lacrimi, trista de-ti rupe inima in doua si iti da niste informatii de culise despre cum e sa-ti pastrezi mintile in timp ce-ti faci datoria in transeele sistemului nostru public de sanatate, atat de apreciat, dar aflat acum sub asediu. E minunata! Jonathan Ross
in sfarsit, o imagine reala a vietii chinuite, ilare si, pana la urma, haotice a medicilor juniori, in toata gloria ei plina de stropi de sange, comedie neagra si inevitabila tristete. O radiografie de un umor caustic, facuta in detaliu, care dezvaluie multe adevaruri pertinente si umanitatea pe care toti speram ca doctorii o ascund sub mastile lor impasibile. Jo Brand
De nelasat din mana. Trebuie sa cititi aceasta carte daca va place sa cititi, daca va place sa radeti sau daca iubiti sistemul public de sanatate. E un apel imperios, dar care te face in acelasi timp sa razi de-ti iese ceaiul pe nas, sa sustinem cauza medicilor nostri juniori din toate puterile. Shappi Khorsandi
ADAM KAY este comedian si scenarist de film si televiziune, castigator al numeroase premii. in trecut a lucrat multi ani ca medic junior. Prima lui carte, O sa va cam usture, a fost descrisa drept „dureros de amuzanta” (Stephen Fry), „comica si emotionanta” (Charlie Brooker), „minunata” (Jonathan Ross), „incantator de amuzanta” (Jo Brand), „de nelasat din mana” (Shappi Khorsandi), „ingrozitor de ilara” (Danny Wallace), „fascinant de terifianta” (Milton Jones), „de un comic feroce” (Mark Watson), „foarte amuzanta, cu un mesaj ca un dus rece” (Chris Addison), „superba” (Pam Ayres), „spirituala, inspaimantatoare, alarmanta si miscatoare” (Jonathan Dimbleby), „ilara, socanta, emotionanta, te reduce la tacere” (John Niven), „haioasa, patrunzatoare, deprimanta si socanta” (Bridget Christie), „uluitoare” (Cathy Rentzenbrink) si „amuzanta, ti se strange stomacul citind-o si te pune pe ganduri” (JillMansell).
-
Drumul catre Sparta. Retraind batalia antica si epopea care a inspirat maratonul, cea mai frumoasa cursa a lumii!55.00 LEI
“In antrenamentele mele, de-a lungul anilor, am alergat nenumarati kilometri. Dar ideea de a alerga 246 km - adica sase maratonuri consecutive in mai putin de 36 de ore - e de neconceput pentru mine.
Dar este exact ceea ce a facut Dean Karnazes la Spartatlon, pe taramul legendar al inaintasilor sai.
In aceasta carte remarcabila, Dean face cronica incercarii sale de a pasi pe urmele marelui erou grec Fidipide, pe parcursul careia descopera ceva mult mai profund despre puterea alergarii: faptul ca drumul ne conduce nu doar spre linia de sosire, ci si spre noi insine si adevarata noastra natura” - Meb Keflezighi, atlet olimpic si autor al cartii Meb for Mortals.
In „Drumul catre Sparta”, Dean Karnazes isi poarta cititorii intr-o calatorie personala, fizica, emotionala si spirituala, in timp ce alearga pe meleagurile de bastina ale stramosilor sai. Karnazes ne dezvaluie pasiunile sale definitorii, in special pasiunea arzatoare pentru atletismul de anduranta.
Povestea sa se impleteste minunat cu istoria alergarii in Grecia antica si plaseaza epica alergare a lui Fidipide de la campul de batalie din Maraton la Atena intr-un context mai larg, insufland viata personajelor istorice.
Drumul catre Sparta este o cronica plina de afectiune, provocatoare si stimulanta, a cuiva care isi iubeste cu adevarat sportul. - Frank Shorter, campion olimpic la maraton si autor al cartii My Marathon -
O revoltata in Rusia bolsevica27.64 LEIEpuizat din stoc
„Idealistă, extremistă și anarhistă, Evghenia Iaroslavskaia-Markon a avut, se pare, un destin la înălțimea tragică a epocii sale. Acuzată de «propaganda antisovietică», a fost închisă și executată în 1931 în lagărul de muncă din insulele Solovețki, o parte a vastului «Arhipelag Gulag» (cum l-a denumit Soljenițîn) care se va întinde încet, încet de la un capăt la altul al Uniunii Sovietice. Confesiunea, scrisă chiar înainte ca autoarea să fie executată la vârsta de 29 de ani, a fost descoperită în arhivele FSB în anul 1996.” Le Devoir
„Nu e nici scenariu de film, nici ficțiune literară, e o poveste adevărată, reconstituită cu minuție în arhivele rusești. Cartea de față prezintă documentul autobiografic redactat de protagonistă, dimpreună cu o întreagă documentație de arhiva care i s-a alăturat spre completare. O veți citi însă ca pe un roman, iar la sfârșitul lecturii nu veți reuși să o uitați prea curând.” Alina Pavelescu
-
Mic almanah al marilor oameni (pe care i-am cunoscut)15.86 LEI
„N-am căutat nici să mitizez nişte figuri deja legendare (în anumite cazuri), nici să le supun unei brutale demitizări (de tip senzaţionalist). Am preferat să amestec tonul memorialistic şi expozitiv cu prezentarea realistă, confirmabilă din alte surse. Pe unii dintre marii oameni cuprinşi în antologia mea i-am cunoscut îndeaproape, locuind chiar în intimitatea lor sufletească, pe mulţi alţii i-am întîlnit o zi sau doar o oră, fără să le pot scotoci sertarele secrete. E o diferenţă inevitabilă între relaţiile de prietenie şi conlucrare îndelungată şi contactele «oficiale», pe fondul cărora orice demnitar îşi pune masca prestabilită şi recurge la propriul stoc de anecdote sau la atitudini modelate prin rutină. Evident, orice mare om e înainte de toate (şi la urma urmei) o simplă fiinţă umană, cu defectele, limitele, viciile şi iluziile sale cu tot. Nu mi-au ieşit nicicînd din memorie spusele lui Montaigne, care observa atît de judicios că sur le plus haut trône du monde on n’est jamais assis que sur son cul (Essais III, 13). Ca să salvezi ideea de «mare om», eşti nevoit să citeşti harta unei personalităţi în pofida accidentelor de relief constatate cu ochiul liber. Dincolo de «steaua» care ţi-a călăuzit drumul, ieşi din mulţime nu prin viciile comune pe care le împarţi cu restul muritorilor, cît prin acele virtuţi care te deosebesc de el. Un om nu capătă grandoare întrucît şi-a învins toate patimile (situaţie în care părăseşte galeria eroilor şi se înscrie în aceea a sfinţilor), ci pentru că a reuşit să le contrapună însuşiri şi realizări notabile, capabile să influenţeze favorabil mediul său social, naţiunea sau (mult mai rar) destinul însuşi al umanităţii.” (Teodor Baconschi)