Biografii - Memorii & Jurnale

Începuturile mele stau sub semnul unei fabuloase absenţe a cuvântului. Urmele acelei tăceri iniţiale le caut însă în zadar în amintire.
N-am putut niciodată să-mi lămuresc, suficient de convingător pentru mine însumi, strania mea detaşare de logos în cei dintâi patru ani ai copilăriei. Cu atât mai puţin acel sentiment de ruşinare ce m-a copleşit, când, constrâns de împrejurări şi de stăruinţele ce nu mă cruţau ale Mamei, am ridicat mâna peste ochi, ca să-mi iau în folosinţă cuvintele. Cuvintele îmi erau ştiute toate, dar în mijlocul lor eram încercat de sfieli, ca şi cum m-aş fi împotrivit să iau în primire chiar păcatul originar al neamului omenesc.

„Biografia nu lucrează cu mituri, ci mai degrabă le chestionează și le deconstruiește. Cartea de faţă își propune să vorbească despre autorul Întâmplărilor în irealitatea imediată sub pretextul unei biografii critice, informată cu toate precauţiile și anxietăţile acumulate în domeniu în ultimii 50 de ani. Este prima biografie dedicată lui Blecher, contribuind astfel, inevitabil, la canonizarea galopantă de care acest autor se bucură în ultimele decenii.
Chiar dacă narațiunea este instrumentul by default al biografului, ea nu țintește coerența romanescă. Am urmărit contrastele între «chipurile» scriitorului, așa cum apar ele în documente personale, în amintirile martorilor sau în lecturile altor biografi, cu delimitarea faptelor nude faţă de construcția imaginară și imagologică. Am subliniat, de fiecare dată când am avut ocazia, relația ambivalentă dintre ce trăiește Blecher și ce scrie el, de exemplu reflexiile unei povești de dragoste în poemele dedicate iubitei. Am urmărit etapele formării intelectuale, ale limpezirii lecturilor și ale adeziunilor ideologice ale scriitorului, fără a căuta să introduc certitudini acolo unde nu e loc decât pentru supoziție, dar totodată fără să ignor detaliul sugestiv.
Citind astfel parcursul scriitoricesc al lui Blecher, putem vedea în opera blecheriană un mod de a învinge, nu pentru că autorul și-a uitat astfel suferinţele concrete atâta timp cât a scris-o, ci pentru că a căutat să depășească aceste suferinţe, supunându-le unei «lecturi» creatoare, dătătoare de sens.“ (Doris Mironescu)

„În vârstă de 24 ani.
Trăiește.
Trăiește lângă mare, la soare, se preumblă prin nostalgicele curți ale oamenilor și pe trotuarele linse curat de praf. Zărește o fată, un câine sau o scoică: privește; nu știe; nu înțelege; conturul visului îi alunecă direct prin mâini, în plină și absurdă realitate.
Vârtejurile lui nu pot fi închise într-un saltar iar corăbiile lui pornesc fără să se adune.
În vidul celor patru albi pereți își sculptează corpul divers. Halucinant de exact, există. Viața lui e precisă pentru că se petrece așa.
Scrie întâi sub piele apoi transcrie pe hârtie.“ (M. Blecher, 1934)

„Cred că trecerea lui M. Blecher prin viaţă are o semnificaţie deosebită în ordinea morală a lumii. În existenţa lui, care e un sfâșietor act de martiraj, cred că stă închisă una dintre cele mai patetice şi mai zguduitoare biografii ale timpului. O biografie cu elemente universale, valabilă pentru orice om, din orice parte a lumii.“ (Geo Bogza, 1938)

Ilustraţia copertei: Egon Schiele, Selbstbildnis mit Lampionfrüchten (Autoportret cu Physalis), 1912 (detaliu)

„Călătoria e ca o partidă de vânătoare fascinantă, porneşti fără să poţi ghici ce pasăre o să-ţi iasă în bătaia puştii. Călătoria e ca vinul, bei şi nu ştii ce viziuni o să-ţi bântuie prin cap. Desigur, călătorind găseşti mereu ceea ce porţi în tine. Cei ce suferă şi iubesc dialoghează într-o comuniune tainică cu peisajul pe care-l văd, cu oamenii pe care-i întâlnesc, cu întâmplările pe care le aleg. De aceea orice călător adevărat creează, întotdeauna, ţara pe care o vizitează.
Patru ţări imense stau astăzi faţă-n faţă: China, Rusia Sovietică, America şi Japonia. Aici, în Pacific, se va juca marele joc, viitorul război. Vai şi-amar de cei învinşi, poate şi de învingători! Marea ispravă pe care trebuie s-o împlinească nu doar Japonia, ci întreaga omenire, dacă vrea să se salveze, este aceasta: să dea noului ei trup, devenit uriaş în urma cuceririlor materiale, un suflet la fel de uriaş.“ (Nikos Kazantzakis)

„«Orice călător adevărat creează, întotdeauna, ţara pe care o vizitează», spunea Nikos Kazantzakis. El însuşi un neobosit călător, marele scriitor grec a îmbogăţit literatura ţării sale şi a lumii cu câteva jurnale de călătorie, adevărate capodopere ale genului. Rod a două voiaje în Orientul Îndepărtat (primul în 1935, în calitate de corespondent de presă, al doilea în 1957, însoţit de tovarăşa sa de viaţă, Eleni), jurnalul de faţă oferă, pe lângă informaţii pe care nici cel mai performant ghid turistic de astăzi nu le cuprinde, o incursiune în istoria unora dintre cele mai vechi civilizaţii ale lumii, aflate în momente de răscruce, înainte şi după al Doilea Război Mondial. Gama sentimentelor prin care-l poartă pe autor peregrinările sale asiatice – de la bucurie nestăvilită, entuziasm şi admiraţie până la tristeţe îngrijorată, uimire inefabilă ori extaz – capătă în pagina scrisă o vibraţie impresionantă. Observaţia pătrunzătoare, lucidă alternează cu efuziunea lirică, plină de emoţie. Este, poate, cartea cea mai poetică a lui Kazantzakis, unde regăsim, în efigia creaţiei literare, chipul etern a două ţări şi două universuri – Japonia, o «Afrodită orientală», şi China, «ţestoasa naţiunilor».“ (Elena Lazăr)

„După romanele Zorba Grecul, Hristos răstignit din nou, Ultima ispită a lui Hristos şi Fratricizii, memorialistica reprezintă partea cea mai valoroasă a operei lui Kazantzakis şi se bucură de aceeaşi celebritate. Kazantzakis nu e un călător de rând. El este călătorul filozof căruia locurile văzute, oamenii, creaţiile lor, istoria lor, credinţele şi obiceiurile lor îi trezesc reflecţii adânci asupra existenţei şi destinului omenesc, reflecţii care prin frumuseţea exprimării aprind sufletul cititorului, iar prin îndrăzneala lor îi stârnesc mintea către meditaţii rodnice – spirituale, morale şi estetice.“ (Ion Diaconescu)

Nimeni până acum n-a povestit viaţa lui Fidel Castro văzută din interior. Însărcinat cu protecţia lui líder máximotimp de aproape două decenii, Juan Reinaldo Sánchez a cunoscut toate detaliile vieţii sale secrete. De fapt, tot ce era legat de el era secret, de la satul-fantomă unde se antrenau luptători de gherilă de pe mai multe continente până la averea formidabilă, trecând prin relaţiile cu familia, cu amantele lui şi cei nouă copii rezultaţi din mai multe legături.
Excepţionala mărturie a lui Sánchez dezvăluie nu doar numeroase secrete de stat, ci şi multiplele personaje întruchipate de Castro: genial comandant de război în Nicaragua şi Angola, autocrat paranoic la el în ţară, mare expert în spionaj, diplomat machiavelic, maniac al înregistrărilor sau complice al traficanţilor de droguri. Iar înapoia acestor personaje se profilează omul Fidel Castro – ipocrit, viclean, crud, imoral, megaloman –, unul dintre cei mai ticăloși lideri comunişti ai acestei lumi.

Subiectul acestui volum este, intr-adevar, iubirea atotbiruitoare dintre un barbat si o femeie greu incercati de vremuri. Barbatul este Dinu Pillat (1921-1975), fiul poetului Ion Pillat, "cap de lot", alaturi de Constantin Noica, in sinistrul proces inscenat de Securitate, la sfarsitul anilor '50, unui grup de intelectuali socotiti vinovati de "uneltire contra ordinii sociale"; iar dincolo de acest dureros episod biografic, un remarcabil romancier, critic si istoric literar. Femeia este Nelli (Cornelia) Filipescu, viitoarea cercetatoare si memorialista, colega de facultate la Litere si Filozofie cu Dinu Pillat si, din 1944, sotia lui. 
Dupa moartea lui Nelli in 2005, Monica Pillat-Saulescu, ea insasi scriitoare, a reconstituit dialogul epistolar al parintilor sai, completandu-l cu pagini de corespondenta adiacente, fotografii si facsimile. Scrisorile, pastrate cu sfintenie in familie, au fost grupate de editoare, dupa datele lor, in patru etape definitorii pentru biografia cuplului Pillat: idealurile si iluziile de tinerete ale celor doi corespondenti (1942-1946), naufragiul produs in viata lor de regimul comunist (1947-1962), intoarcerea din inchisoare a lui Dinu Pillat si viata familiei pana la moartea acestuia (1964-1975), dainuirea iubirii dincolo de moarte (1976-2001). In ultima etapa, Nelli Pillat corespondeaza cu fiica sau cumnata sa, dar Dinu Pillat e prezent in fiecare rand pe care-l scrie; iar spre capatul vietii, iubirea pentru el devine sursa de iluminare spirituala, ca pentru a confirma ce ii scrisese Dinu in 1946: Intre noi doi, un sfarsit nu va putea aduce nici macar moartea cea adevarata, fiindca dincolo de viata de aci ne asteapta alta viata.

În poveştile sale captivante desprinse din experienţa de psihoterapeut, Irvin D. Yalom se dovedeşte încă o dată un explorator neobosit al minţii umane, parcurgând, împreună cu pacienţii, calea spre transformare. Terapia devine efort de vindecare în dublu sens. Desfăşurarea de personaje e impresionantă şi stă mărturie pentru privirea pasionată de detaliu şi de profunzime a autorului.
Patru femei se desprind din mulţimea celor care se caută pe sine şi capătă contur în însăşi biografia psihoterapeutului, fiecare cu o nouă lecţie de viaţă: Paula, „curtezana morţii", bolnavă de cancer, dar niciodată învinsă de boală; Myrna şi noile semnificaţii ale încrederii dintre medic şi pacient; Magnolia, cu iscusinţa ei de a-i alina durerea psihoterapeutului; şi mama, cea capricioasă, dominatoare, excesiv de iubitoare şi totodată critică faţă de fiul ei.
E o explorare îndelung stăruitoare în mintea şi inima unui medic care învaţă că fiecare om înseamnă o nouă călătorie. Uneori, chiar mai multe.

O relatare infricosatoare a anilor petrecuti de autor in temnita, care ar trebui sa devina o nota de subsol in cartile de istorie despre luptatorii juhadisti din Orientul Mijlociu. The Independent

O dare de seama captivanta si senzationala a perioadei petrecute de Fahmy in puscarie si a luptei lui pentru libertate. The Hill Times

Povestea... este rascolitoare pe alocuri. Scriitura este magnifica. Diplomat & International Canada

Lucrarea, bazată pe o documentare excepţională, relatează extraordinara odisee a uneia dintre cele mai importante Loji masonice italiene şi internaţionale «P2» şi a conducătorului ei, Maestrul Venerabil contele Licio Gelli.

Britanicul Sean Smith  este cunoscut drept biograful celebritatilor. Robbie Williams, Kate Middleton, Kylie Minogue, Justin Timberlake, Britney Spears, Victoria Beckham, Jennifer Aniston si Kim Kardashian sunt doar cateva dintre vedetele carora le-a dedicat biografii meticulos documentate si foarte bine primite de public. Cinci dintre cartile sale au fost bestselleruri Sunday Times. Filmul Magic Beyond Words: The J. K. Rowling Story are la baza volumul pe care l-a consacrat autoarei fenomenului Harry Potter. Publicatia britanica The Independent l-a numit "cronicarul neinfricat".


Adele ajunge la inimile a milioane de oameni care-i iubesc muzica si care impartasesc emotia sincera si autentica pe care o daruieste prin cantecele sale. Intr-o epoca plina de cinism, Adele este un fenomen.
Realizand o munca sustinuta de investigare si o serie de interviuri cu persoane care o cunosc indeaproape pe tanara artista, renumitul biograf si autor de bestselleruri Sean Smith dezvaluie faptul ca Adele nu este doar superstarul pe care credem ca il cunoastem atat de bine.
Smith prezinta cititorilor povestea relatiilor complexe din familia lui Adele: esecul relatiei sentimentale dintre parintii sai, tristetea sfasietoare care a coplesit-o la moartea bunicului si viitorul incert intr-o suburbie ravasita de comportamentul dur al gastilor din sudul Londrei.

O lectura captivata de la prima pana la ultima pagina, care surprinde cu maiestrie multiplele fatete ale personalitatii artistei si, de aceea, ar trebui sa fie pe placul oricui este interesat cat de putin de fenomenul Adele sau de industria muzicala.
THE NEWS ON SUNDAY

Calda, sincera, amuzanta, exact ca Adele. Astfel poate fi caracterizata biografia pe care Sean Smith a dedicat o celei mai stralucitoare voci feminine a momentului. Pornind de la amintiri ale parintilor, profesorilor si colegilor de scoala, dar si de la declaratii pertinente ale celor care fac legea in industria muzicala internationala, Sean Smith reuseste sa realizeze un portret complex, plin de farmec si culoare al interpretei, compozitoarei, textierei, fiicei, nepoatei, mamei si iubitei care este Adele.
Fara a cadea in capcana unui suvoi de elogii exagerate, biograful evoca momente importante din viata personala si cariera artistei, prezentandu-i cu minutiozitate si sinceritate reusitele, dar si esecurile. Cine sunt cei care au sprijinit-o neconditionat, dar si cei care i-au pus bete in roate? Cine sunt cei care au dezamagit-o si i-au frant inima? Cine sunt artistii care i-au marcat destinul? Cat de aproape a fost de a avea soarta nefericita a lui Amy Winehouse? Ce o inspira sa compuna? Iata doar cateva dintre intrebarile la care biograful Sean Smith ofera raspunsuri surprinzatoare.

Unul dintre cei mai apreciati biografi ai momentului, Sean Smith izbuteste sa nu se lase strivit de personalitatea coplesitoare a subiectului sau, caruia ii creioneaza un portret plin de duiosie, adesea amuzant, dar intotdeauna cuceritor. Surprinzator pentru unii dintre cititori, Smith nu ezita sa faca frecvent comparatii intre Adele, Amy Winehoue, Katie Melua si… Kim Kardashian.

Michael Jackson – ultimul şi cel mai mare megastar al secolului XX. Jacko – cameleonul, miracolul mişcării, artistul extrem de înzestrat, scriitor de cântece, capabil să îşi vândă foarte bine imaginea. Copilul minune, copilul star, geniul trist. Regele Pop – după Elvis Presley şi John Lennon ultimul titan al culturii populare, iubit şi admirat peste tot în lume. Prin moartea sa lumea a devenit mai săracă, iar muzica pop şi-a pierdut unul dintre cei mai mari entertaineri. Această carte prezintă viața lui Jacko în mai mult de 160 de imagini – bucăţi de puzzle ale unui fenomen fascinant.

Scopul acestei cărţi este acela de a demonstra cum astăzi primatul lui Petru ar trebui să-şi asume forme noi pentru a accelera, transcendând reforma instituţiilor ecleziastice de care este legat, apropierile dintre Biserica Catolică şi alte biserici şi comunităţi creştine, şi de a adânci dialogul cu religiile noncreştine. Ioan Paul al II-lea a scos Biserica Catolică dintre zidurile Vaticanului, realizând ceea ce a iniţiat Ioan al XXIII-lea şi Paul al VI-lea şi devenind un punct de referinţă chiar şi pentru necredincioşi.

Ediţie îngrijită, studiu introductiv și note de Daniel Cain

„În anii 1917–1918, statalitatea României atârnă de un fir de păr. În plan militar, țara, atât cât a mai rămas din ea, este amenințată cu anihilarea în fața Puterilor Centrale. În plan social, bolșevismul adus de aliații ruși amenință să cuprindă o populație exasperată de lipsuri și să destrame ființa națiunii. În aceste momente cruciale, parlamentul rămâne un stâlp al statalității României. Dar cu ce preț? Aflăm din paginile lăsate de Grigore Procopiu, senator și avocat, liberal de modă veche, numărându-se printre cei care votează, în vara anului 1917, pentru reformă agrară și vot universal. La începutul anului 1918, în urma evacuării pe teritoriul unei Rusii în plină fierbere revoluționară, este arestat de către bolșevici la Odessa, împreună cu alte câteva zeci de parlamentari români, într-un context politic care avea să prevestească Teroarea Roșie, apoi lunga noapte totalitară.
Marele merit al memoriilor lui Grigore Procopiu este că aduc lumină asupra unui episod prea puțin cunoscut, scoțând totodată la iveală detalii prețioase despre atmosfera politică a vremii și personajele-cheie care au scris istoria României din noiembrie 1916 până spre finalul anului 1918.“ (Daniel Cain)

Pe copertă: Joseph W. Boyle (în mijloc, în uniformă de colonel) alături de demnitarii români ținuți ostatici de bolșevici, la Feodosia, în martie 1918. Printre cei arestați se află și Grigore Procopiu.

La aproape trei decenii de la expediţia organizată de Muzeul Naţional de Istorie Naturală în Indonezia, Alexandru Marinescu, unul dintre participanţi, rememorează perioada petrecută în lumea tropicală. Bazîndu-se pe jurnalul ţinut în cele patru luni de expediţie, naturalistul îşi reconstruieşte întreaga călătorie, cu bune şi cu rele. De la Jakarta la celebra Grădină Botanică din Bogor, pe insulele Bunaken, cu vedere spre vulcanul Manado Tua, Sulawesi sau Bali, a bătut în lung şi-n lat minunatul şi misteriosul arhipelag. Temerarul aventurier a avut în faţa ochilor letala coroană-de-spini, a capturat un piton, a pornit în căutarea păsărilor maleo şi a înfricoşătorilor varani din insula Komodo, iar unele dintre aceste întîlniri au avut urmări dureroase. Toate amintirile trec prin filtrul cercetătorului matur, care le descrie cu mult umor, cu pasiune, dar şi cu o notă de nostalgie.

Ştiu, poate, mai multe acum despre vegetaţia junglelor tropicale şi despre fauna lor, despre lumea recifelor de corali şi chiar despre straniile ritualuri funerare din Tana Toraja, dar universul indonezian rămîne prea complex şi misterios pentru un european. Ceea ce am văzut şi am trăit în insule mă bîntuie încă şi cred în adevărul unui vechi proverb chinez care spune că este mai bine să vezi o dată decît să citeşti de o sută de ori. Alexandru Marinescu

Această carte spune pentru întâia oară povestea completă a formaţiei, urmărind rădăcinile grupului până la circuitul pub-urilor australiene, unde formaţiile în care cântau pe atunci Bon Scott şi Angus şi Malcom Young concertau în cele mai rele guri de iad pe care le avea ţara de oferit. Povestea continuă cu momentul în care Scott şi fraţii Young îşi unesc forţele, şi se formează cu adevărat trupa AC/DC. Circumstanţele stranii care înconjoară moartea lui Bon Scott în anul 1980 sunt investigate în mod amănunţit. Mai mult, sunt prezentate informaţii care nu au mai fost publicate niciodată până acum.

La aniversarea publică a lui Ivan Patzaichin cu ocazia împlinirii vîrstei de 65 de ani, o persoană din public mărturisea: Nu ştiu cum să spun, are ceva de... de suveran, asta a fost impresia mea de prima dată cînd l-am văzut! Unul dintre cei mai mari campioni din istoria sportului românesc, Ivan Patzaichin a rămas şi unul dintre cei mai modeşti si, în acelaşi timp, mai implicaţi civic sportivi din România. Cunoscut pentru performanţele sale, Patzaichin este mai puţin cunoscut ca om şi cu atît mai puţin ca model moral. „Toată lumea mă ştie de cînd eram acolo, sus, pe podium, dar nimeni nu ştie că am pornit totdeauna cu stângul!” – mărturiseşte Ivan Patzaichin în privat.

Concepută ca documentar antropologic, Ascultîndu-l pe Ivan îl are autor de text pe antropologul român Vintilă Mihăilescu. Acesta l-a urmat pe Ivan Patzaichin timp de câteva luni în activităţile sale actuale şi, cu bine-cunoscutu-i condei, pune în cuvinte povestea personalităţii lui Ivan.

Ascultîndu-l pe Ivan nu îşi propune doar să amintească tinerelor generaţii performanţele unui mare sportiv, ci mai ales să prezinte tuturor această voinţă suverană de a duce la bun sfîrţit tot ceea ce a „început su stângul”.

Portertul campionului Ivan Patzaichin va fi realizat, aşadar, nu ca retrospectivă a unei cariere augurale, ci ca viaţă privită dinspre prezentul activ, dedicat unui beneficiu social de perspectivă: transformarea Deltei Dunării în regina ecoturismului european, cum îi place lui însuşi să îşi numească, simplu, motivul pentru care se dedică antreprenoriatului social.

Cartea este o lectie de viata,o invitatie la reflectie asupra uneia dintre cele mai profunde experiente umane. Lumina pe care o raspandeste este intensa,iar puterea ei vine tocmai din simplitatea prezentarii unor evenimente. A aduce marturie,a reactualiza un moment dureros din viata unui om care "a vazut Raiul",dar nu moartea,ne poate ajuta sa alungam angoase si sa ne intarim credinta in Hristos cel rastignit si inviat.
Pr. Prof.dr. Emanoil

Cuprins
Prefata
Mai fericit este a da decat a lua
Inceput de poveste
Familia ca zestre
. O scoala recunoscuta in lume
Sfarsitul singuratatii
Tanar medic generalist la Gaesti
Moderna si lucitoare
Accidentul
Dumnezeu lucreaza prin oameni
Caci in RAI multe lacasuri sunt
Intoarcerea
Un an de sport de performanta
in doua dimensiuni
Casa Umbrelor si cucuveaua din pervaz
Revenirea din Franta
Refacerea sufleteasca
Langa parintele meu,Adrian
Fundatia crestina Antim Ivireanul
Credinta superficiala si superstitii
Floarea prieteniei
Tortul de pe 4 martie
„Samarineanul milostiv”
Ganduri razlete
De ce iubesc atat de mult primavara
Nota editorului

Legiunea Străină – misterioasă, idealistă, implacabilă – este o organizație plină de personaje dubioase, un loc cu totul nepotrivit pentru un englez pe cinste, în vârstă de numai nouăsprezece ani. Cu toate acestea, în 1960, Simon Murray a călătorit singur la Paris, Marsilia și, în cele din urmă, în Algeria pentru a duce la îndeplinire cel mai dur contract din viața sa: cinci ani de serviciu în slujba Legiunii. În tot acest timp, el a ținut un jurnal.

Jurnalul unui soldat în Legiunea Străină (1960–1965) este povestea captivantă și personală a celor trăite de tânărul Murray în această legendară unitate a armatei franceze. Cronica de față reprezintă dovada incontestabilă a faptului că Legiunea își merită pe deplin reputația dobândită de-a lungul timpului, de supremă piatră de încercare din punct de vedere fizic și psihic a celor ce se încumetă să intre în rândurile ei. În deșertul ars de soare din nordul Africii, bărbați puternici cedează din cauza comportamentului brutal al unor ofițeri, a antrenamentelor necruțătoare și a pedepselor barbare. Totuși Murray supraviețuiește, ba chiar iese întărit din toată această experiență. Căci el împărtășește cu cei care-i sunt camarazi, bărbați căliți din toate națiile și din toate păturile sociale, o trăsătură izbăvitoare: hotărârea de a nu renunța niciodată.

„[Cartea lui Simon Murray] descrie o experiență la care mulți visează, dar pe care puțini o trăiesc cu adevărat.” The Washington Post

„Dramatismul, emoția și culoarea unui thriller reușit despre curaj și izbândă.” Dr. Henry Kissinger

„O plăcere s-o citești și aproape cu neputință s-o lași din mână.” Army Times

Ediţie îngrijită, traducere, note şi studiu introductiv de Leonte Ivanov

„Ceea ce conferă valoare segmentului epistolar al creaţiei dostoievskiene este, în primul rînd, deosebita sinceritate a autorului, dorinţa de a-şi deschide şi despovăra sufletul de multitudinea de griji, de întrebări şi contradicţii… Prin scrisori, ni se dezvăluie o perspectivă largă asupra Rusiei unei întregi jumătăţi de veac (anii 1830-1880), cu istoria, cu oamenii, cu zbuciumul ei, dar şi o perspectivă asupra Apusului Europei, unde se resimţeau atît roadele civilizaţiei, cît şi neajunsurile ei.” (Leonte Ivanov)

„Cel mai important lucru… este că anumite opere de artă merită efortul suplimentar de a trece peste toate impedimentele pentru a le aprecia; iar cărţile lui Dostoievski merită cu siguranţă acest efort. Şi asta nu doar pentru felul în care domină canonul occidental, ci tocmai în ciuda acestui lucru. Pentru că unul dintre aspectele pe care canonizarea şi cursurile academice îl ignoră este că Dostoievski nu e doar valoros, ci are şi umor. Romanele lui au aproape mereu intrigi excelente, cumplite şi complicate şi profund dramatice. Au crime şi tentative de crime şi poliţie şi dispute în familii disfuncţionale şi spioni, tipi duri şi femei frumoase decăzute şi escroci alunecoşi şi boli debilitante şi moşteniri neaşteptate şi ticăloşi mieroşi şi trădători şi tîrfe…” (David Foster Wallace)

„L-am întâlnit pe Etgar Keret la Florența, acum doi ani, când, în ambianța solemnă a capelei Pazzi, a prezentat, în loc de conferința așteptată, un fel de stand-up comedy care a uimit și a delectat. Un exploziv simț al umorului, dar în același timp căldură, compasiune, autoironie și o înțelepciune cu vechi rădăcini iudaice, iată ce-am perceput atunci în discursul liber, spus cu talent actoricesc, simplitate și modestie, al scriitorului israelian.
Cartea care ajunge acum în mâinile cititorului român le cuprinde pe toate din plin și va fi, sunt convins, o mare bucurie pentru oricine iubește literatura. Va găsi aici inflexiuni din Șalom Alehem și Romain Gary, dar și o originalitate care merge dincolo de modele. Omul mi-a plăcut, îmi plac și scrierile lui. Sper ca pătrunderea sa anul acesta, cu două cărți deodată, în spațiul românesc să fie de bun augur și să consacre un nume nou, ce va deveni curând familiar și iubit de public.“ (MIRCEA CĂRTĂRESCU)

„O carte amuzantă, întunecată și puternică.“ (JONATHAN SAFRAN FOER)

„Un scriitor strălucit. Etgar Keret este vocea noii generații.“ (SALMAN RUSHDIE)

Adevărul este că m-am născut de două ori, o dată în 1946, a doua oară în decembrie 1989. Iar memoriile mele din aceste pagini încep cu ziua cea mai scurtă dintre acestea două. 21 decembrie: e una dintre zilele în care, îmi amintesc foarte bine, încetasem să fiu doar al meu şi totuşi mă luam în stăpânire mai mult ca niciodată. (…) Desigur, povestirea vorbeşte despre mine. Ce am făcut sau n-am făcut şi de ce. (…)

Scopul nu este să aduc opiniei publice o versiune a mea, un fel de autojustificare. O asemenea încercare, chiar bine scrisă, nu m-a interesat şi prin urmare nu putea să mă motiveze. Interesant mi s-a părut să fiu nepărtinitor şi, deşi pasionat, să povestesc veridic. Recunosc, o grea misiune, autoasumată. Neadevăruri spuse cu intenţie vă asigur că nu veţi găsi. Interpretări din perspectiva timpului, fireşte că da. în fond, doresc ca oamenii să afle ce a fost şi să înţeleagă mai bine. Să mă judece, dar mai aproape de realitate, de fapte şi de idei reale. Vor fi totuşi cititori care să conteste povestea mea (lucru de care n-am cum să mă îndoiesc). îmi rămâne răspunderea pentru ce am scris şi deschiderea pentru un dialog nealterat ab initio de prejudecăţi. Scrierea mea adevereşte că e un timp pentru orice lucru şi pentru orice lucrare.

PETRE ROMAN

Namaste este jurnalul a două călătorii simultane – una în India şi alta în sine însuşi –, pe care un tânăr le iniţiază într-un moment de cotitură a vieţii, când, după căutări febrile, dar sterile ale adevărului personal, îşi îndeasă toate întrebările într-un rucsac şi porneşte să le găsească răspunsuri pe alte meleaguri. Drumul până în inima Indiei aşterne dinaintea călătorului Sega peisaje naturale de un farmec luxuriant şi peisaje umane pitoreşti până la bizarerie şi se opreşte în ashramul lui Osho din Pune – o oază de calm, cel puţin în aparenţă, în mijlocul unei lumi dezlănţuite. Aici, între două sesiuni de meditaţie pe muzică asurzitoare ori în întuneric ca smoala, Sega are parte de fapt de adevărata aventură indiană: descoperă un caleidoscop întreg de personaje exotice şi poveştile lor de viaţă, delicioasele mâncăruri locale cu nume imposibil de pronunţat, aroma inconfundabilă a ceaiului masala, farmecul femeii asiatice şi forţa regeneratoare a chatarsisului. Dar, dincolo de toate acestea, sarea şi piperul cărţii o reprezintă şirul întâmplărilor mărunte, surprinse cu un ochi de cineast plin de vervă, de umor şi dotat cu remarcabila intuiţie a dozării suspansului, care te acaparează până la ultimul rând al poveştii.

SEGA – Octavian Segărceanu pe numele lui adevărat – s-a născut în 1971, la Braşov. Deşi scrisul îl atrage din copilărie, ajunge să publice abia după 1990 mici crochiuri în Gazeta de Transilvania.

Cartea Elenei Bogdan despre tatăl ei, profesorul Petru Bogdan, scrisă între 1972 și 1974, a rămas în manuscris, aidoma multor pagini diaristice. Cunoaște acum această întîrziată apariție postumă, la peste patru decenii de la redactarea ei și la aproape două decenii de la stingerea din viață a autoarei.

„Această carte prezintă povestea adevărată a unui mare profesor universitar, a unui mare om de știință, a unui mare patriot, în sensul cel mai profund posibil al noțiunii de patriotism. Toate acestea au definit personalitatea lui Petru Bogdan, profesor la Universitatea din Iași în perioada 1902-1940. Doctor în Filozofie, specialitatea Științe Fizico-Chimice, al Universității din Berlin, în 1901, cu o pregătire teoretică, dar și experimentală, strălucite, Bogdan lucrase cu somități științifice ale vremii, între care în mod direct cu doi laureați Nobel pentru chimie, J.H. van’t Hoff și Wilhelm Ostwald, fondatori ai chimiei fizice. În România, istoria chimiei fizice începe odată cu publicarea de către Petru Bogdan a lucrărilor sale științifice de-a dreptul în mari jurnale internaționale, în jurul anului 1900. În 1915, la Facultatea de Științe din Iași ia ființă prima Catedră de Chimie fizică din România. Rezultatele cercetărilor lui Bogdan și ale elevilor săi, printre care s-au aflat, de exemplu, viitorii academicieni Horia Hulubei, Raluca Ripan, Theodor V. Ionescu, Radu Cernătescu, Alexandru Cișman, rezultate obținute în laboratoarele modeste de care dispunea catedra, au fost recunoscute internațional și confirmate, în decursul deceniilor următoare, de evoluția disciplinei chimiei fizice.” (Gelu Bourceanu)

„Profesorul Petru Bogdan a adus faimă științei românești și foarte numeroase cadre universitare – atît de chimie fizică, cît și de fizică – din țara noastră au crescut la lumina îndrumării sale, susținute fiind în promovarea lor cu o mare principialitate și cu căldura unui suflet de o excepțională distincție.” (Horia Hulubei)

„Pătruns de simpatie umană și de sentimentul solidarității sociale, Petru Bogdan a avut bucuria unui constructor de oameni, devenind un mare și fidel slujitor al instituției regale care i se încredințase în 1941: Fundația «Regele Ferdinand I». A murit pe cîmpul de onoare, în prima zi de refugiu, la 28 martie 1944, pornit din Iași pe drumul pribegiei, pentru a pune la adăpost instituția creată de Regele Ferdinand, Întregitorul națiunii române.” (Dimitrie Gusti) 

Ce au în comun Anne şi Mary Boleyn cu două prinţese indiene din epoca de glorie a Imperiului Mogul? Cu siguranţă, dorinţa de putere – atît de puternică, încît le face să nu mai ţină cont de nimic, nici măcar de legăturile de sînge. Sînt surori rivale. În Anglia, Anne a făcut tot ce a putut ca să devină soţia regelui Henric al VIII-lea, fără să ţină cont că acesta era amantul surorii ei Mary. În India, Roshanara şi-a sprijinit fratele mai mic să ajungă pe tron şi a uneltit ca s-o îndepărteze de la putere pe sora lor, Jahanara. Interesată de relaţia dintre surori în general şi cu precădere de cea dintre prinţesele indiene, Aurora Liiceanu face o incursiune în istoria Imperiului Mogul, în care conducători luminaţi, prinţi însetaţi de faimă şi femei seducătoare sînt protagoniştii unor fascinante poveşti de iubire şi ură, loialitate şi trădare.

Jahanara şi Roshanara: surori duşmance • Povestea lui Akbar • Prinţesa cu trup de trandafir: Gulbadan • Anarkali: o iubită care poate a existat, poate nu • Marele jaf al averii mogule şi aventura unui diamant • Iubire nepermisă şi sînge amestecat • O prinţesă şterge praful istoriei

Aurora Liiceanu, doctor în psihologie, a lucrat în cercetare şi a predat psihologie la diferite universităţi din Bucureşti, dar şi la UQAM (Canada) sau EHESS (Franţa). În prezent, este cercetător senior la Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” din cadrul Academiei Române. De aceeaşi autoare, la Editura Polirom au mai apărut: Rănile memoriei. Nucşoara şi rezistenţa din munţi (2003, 2012), Prin perdea (2009, 2012), Rendez-vous cu lumea (2010, 2012), Patru femei, patru poveşti (2010, 2011), La taifas (2010, 2012, 2016), Viaţa nu-i croită după calapod (2011), Cuvinte încrucişate (2012, 2017), Supuse sau rebele. Două versiuni ale feminităţii (2013), Legături de sînge. Povestea Ioanei (2013), Soacre şi nurori. La cine este cheia? (2014), Valurile, smintelile, păcatele. Psihologiile românilor (2015), Nici alb, nici negru. Radiografia unui sat românesc (1948-1998) (2015), Dragostea cea veche îţi şopteşte la ureche. Primele iubiri (2015, 2016), Ea şi El. Biografia unei relaţii (2016) şi Madlena (2017).

„ M O D A   T R E C E ,   S T I L U L   R Ă M Â N E . Ş I   S T I L U L   M E U   E S T E   S I M P L I T A T E A   D E   L U X . “ COCO CHANEL

Jurnalist reputat al revistei „Elle”, Bertrand Meyer-Stabley e pasionat de celebrităţi şi de modul lor de a se integra, memorabil şi distinct, în cotidian. 
A lucrat pentru prinţesa Margaret a Marii Britanii, a scris despre Elton John, Chanel, Rudolf Nureyev, Gala Dalí, James Dean şi mulţi alţii. Dincolo de pasiunea documentării minuţioase a parcursului bibliografic al unor personaje care amprentează puternic istoria socială, Bertrand Meyer-Stabley a editat cu succes unele dintre cele mai provocatoare texte ale lui Jean Cocteau. 
Împreună cu Lynda Maache, fashion expert şi stilist care a lucrat la Chanel şi la alte branduri de lux, a publicat acestă minunată poveste.
În prezent locuieşte la Nisa şi colaborează cu nu­meroase publicaţii franceze şi străine.

Mai mult decât o modă, a impus un stil, mai mult decât o marcă, a fost un spirit, mai mult decât un om, a rămas un mit. O lebădă neagră, spunea Cocteau.

A câştigat, singură, prima mare bătălie purtată de o femeie a secolului XX. A impus într-o lume dominată de bărbaţi creaţiile unei femei pentru alte femei. Şi-a îmbrăcat epoca şi şi-a brodat legenda unind rigoarea din Munţii Cévennes, locul originii sale, cu modernitatea inegalabililor Années folles.

„ – Se spune că într-o seară, la Ciro, înainte de război, aţi numărat douăzeci şi trei de rochii Chanel. Dar aţi fi adăugat: «Numai una e autentică: a mea!»
– Douăzeci şi trei? E o exagerare! Să fi fost opt sau nouă. În orice caz, prefer să fiu copiată, decât furată, a răspuns Coco.“

„ – Atunci, o să-mi permiteţi să vă întreb de ce nu v-aţi căsătorit niciodată?
– Cred că din cauza muncii mele. Cei doi bărbaţi pe care i-am iubit nu au înţeles-o niciodată. Amândoi erau bogaţi şi nu puteau să înţeleagă, având avere, că eu să doream în continuare să muncesc. Dar eu nu puteam abandona Casa Chanel, era copilul meu, creat din nimic, din câteva fâşii de mătase.“

„– Ce părere aveţi despre Yves Saint Laurent?
– Ştiu că Saint Laurent mă copiază. Prin urmare, mă admiră, ceea ce mă încântă. Modelele lui seamănă cu ale mele, ceea ce dovedeşte că are gust. Cu cât va copia mai mult Chanel, cu atât va avea mai mult succes. Va trebui să fiu înlocuită într-o zi şi mă bucur că există un tânăr căruia-i place ce fac.“

Subiectul ales de preotul Constantin Tudosă nu a fost unul facil. O monografie despre Patriarhul Justinian Marina este de mult așteptată de istoriografia noastră, fiind vorba despre un personaj care aparține nu numai Bisericii Ortodoxe Române, ci și istoriei noastre contemporane. Cel care a condus timp de trei decenii soarta bisericii naționale (1948 – 1977), supranumit de unii Patriarhul roșu, adulat și contestat deopotrivă, și-a pus amprenta pe viața spirituală a țării și merita o lucrare care să-i prezinte complexa activitate.
Prof. univ. dr. Gheorghe Onișoru

Unii au avut privilegiul unic de a-l cunoaște personal: îndrumători, colaboratori, împreună-slujitori, ucenici. Cei mai mulți, și în special elevii și studenții teologi, l-au cunoscut prin intermediul cărților de istorie bisericească. Cei care însă au fost rânduiți de Dumnezeu să fie membrii ai universului secolului XX poartă bucuria mărturisirii faptului că sunt contemporanii unui mare conducător, luptător și apărător al Bisericii, care a marcat jertfelnic istoria timpului său. Acest mare om a fost părintele patriarh Justinian Marina (botezat Ioan) care în îndelungata sa activitate de 29 de ani (1948-1977) a condus Biserica Ortodoxă Română.
În ciuda dificultăților care au apărut odată cu instaurarea sistemului comunist, în toți acești ani de cârmuire a Bisericii, au avut loc o seamă de evenimente și schimbări majore care au ridicat prestigiul Ortodoxiei românești în lumea creștină, patriarhul ajungând astfel o figură reprezentativă a întregii Ortodoxii.
Pr. dr. Constantin Tudosă

Mulțumim părintelui Constantin Tudosă pentru acest prețios dar pe care-l oferă spre citire tuturor celor care iubesc și cinstesc pe mai marii lor, slujitori ai Sfintelor Altare ale Bisericii. Este un studiu alcătuit cu pricepere și multă dăruire preoțească.
Rog pe Bunul Dumnezeu să-l binecuvinteze pe autor cu bucuria mântuirii și cu frumoase înfăptuiri în slujirea de preot paroh.
ÎPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților