Biografii - Memorii & Jurnale

Tumultuoasa, sloboda la gura, plina de verva, de umor si de autoironie, cartea Cristinei Stamate deschide o fereastra spre lumea din strada, o lume pestrita, galagioasa, autentica. Eseurile adunate in aceste pagini sunt franturi de viata, o viata de artist, surprinse ca si pe scena, in cheie tragi-comica.

 "Gabo. Scrisori si amintiri este o carte fascinanta, o valoroasa marturie care, dezvaluind aspecte insolite ale vietii si operei lui Gabriel Garcia Marquez, il defineste in complexa si unica sa dimensiune literara si umana. Nu este, de fapt, o biografie in stil traditional, ci o relatare originala a doua vieti ce se intersecteaza constant - a marelui Gabo si a celui mai bun prieten al sau, Plinio Apuleyo Mendoza a carei lectura creeaza cititorului senzatia ca asista nemijlocit la fapte, evenimente si trairi, caci meandrele capricioase ale memoriei autorului il determina sa faca uneori ca fraze intregi sau cuvinte razlete sa sara din contextul obisnuit, nerespectand cronologia, ca niste inspirate tuse dintr-o pictura impresionista." - TUDORA SANDRU MEHEDINTI

Nu pot să mă deplasez cu mașini blindate. Un episcop este un pastor, un părinte. Din acest motiv am spus, încă de la început, că voi călători numai dacă îmi va fi întotdeauna posibil contactul cu persoanele.  Francisc

Un extraordinar jurnal, de la fața locului, de-a lungul miilor de drumuri ale speranței noastre.
După ce l-a intervievat pe Papa Francisc pentru cartea Numele lui Dumnezeu este Milostivirea (Editura Trei 2016), publicată în întreaga lume, jurnalistul de la Vatican Andrea Tornielli – care a însoțit toate vizitele apostolice în avionul papal – a ales să relateze marile teme și gesturi ale acestui pontificat prin intermediul deplasărilor în Italia, Brazilia, Cuba, Statele Unite, Africa, Asia, dar și Lesbos, Sarajevo, Lund... Teritorii captivante și orașe emblematice, locuri complexe și populații eterogene, unde Papa a denunțat cu fermitate narcotraficul, vânzarea de arme, corupția și a definit ca tragedie umanitară problema migrațiilor dinspre Sud spre Nord. Un Papă pelerin al păcii, dar și un profet incomod, care invită Bisericile locale să fie din nou aproape de zonele marginale ale societății.
Fără să omită episoade inedite și delicioase din culisele zborurilor papale, Tornielli se oprește asupra unor întâlniri semnificative: de la Obama la Fidel Castro, de la Bartolomeu I la Patriarhul rus Kiril, de la Abu Mazen la Shimon Peres.
În dialogul exclusiv cu jurnalistul de la Vatican, Papa amintește anecdote publice și private din zborurile intercontinentale și explică refuzul categoric de a se supune regulilor rigide de securitate când îmbrățișează mulțimile.

ANDREA TORNIELLI - Jurnalist la Vatican și al cotidianului La Stampa, responsabil al site-ului web Vatican Insider, colaborează cu diverse reviste italiene și internaționale. L-a intervievat pe Papa Francisc pentru cartea Numele lui Dumnezeu este Milostivirea și este autorul a numeroase alte publicații, dintre care amintim prima biografie a Pontifului, Francesco. Insieme, tradusă în 16 limbi, și volumul Papa Francesco. Questa economia uccide, tradusă în 9 limbi.

Într-un interviu cu Papa FRANCISC

Jurnalul de fata poarta un titlu guenonian, ales anume de autor: Jurnal de sfarsit de ciclu, si cuprinde notatii de-a lungul a trei ani si cateva zile: 1989-1990-1991 plus sase pagini din 1992, anul mortii scriitorului. E un Jurnal-eseu, dupa modelul celui din anii 1960, Jurnalul unui „taran de la Dunare”, tradus si el de curand. Vintila Horia prefera povestea notatiei scurte, desfasurarea gandului in volute, nu schitarea lui seaca, asa cum procedeaza, de pilda, Eliade. In acest sens, Jurnalele ii continua opera eseistica si romanesca, acestea din urma, de factura metafizic-apolinica, nefiind „epice”, „narative”, ci ritual-metafizice. In general literatura lui Vintila Horia trimite mai degraba la un ceremonial sacru decat la o „arta” profana, la un „mestesug”. Jurnalul romanesc debuteaza exact in aceeasi zi (ianuarie 1989) cand autorul incheiase Journal de la fin cu cycle, adica un jurnal francez intins pe doi ani  de zile: 1987-1988, ce ar fi urmat sa apara (dar n-a fost sa fie) la o editura din Lausanne.    El contine o suma de informatii importante despre geneza si destinul unor carti (aflam, in sfarsit, cum si unde au fost redactate Memoriile); exasperari in legatura cu soarta Romaniei, reintrata in zodia comunismului dupa o revolta sangeroasa; convingeri „metapolitice” (adesea insa teribil de politizate) ale autorului; reverii si amintiri din copilarie si adolescenta; reflectii despre autori, universitari, medii intelectuale si teologice din Occident; portrete ale unor exilati romani; scene de familie etc. (…)    O carte de sapte sute de pagini, densa, captivanta, pe alocuri rascolitoare, impune o Prefata cat mai scurta. Voi adauga doar faptul ca a edita opera cuiva nu inseamna a-i impartasi convingerile politice sau religioase, a-l venera sau a-l sanctifica. Am editat acest Jurnal din respect fata de memoria lui Vintila Horia, pe care l-am cunoscut personal si pe care-l pretuiesc enorm ca romancier; dar mai ales din respect fata de cultura romana adevarata (minoritara, dar existenta), nu cea improvizata si provizorie de astazi. (…)     Vintila Horia ne-a lasat o opera intreaga, de nivel mondial, si doar pe urmele unor scriitori ca el ne putem salva de mediocritate, de provincialism, precum si de complexele aferente. Cristian Badilita Livada

În 2015, la 70 de ani de la terminarea celei de a doua conflagratii mondiale, Jurnalul (1934–1944) lui Alfred Rosenberg, ideologul de frunte al national-socialismului, a vazut, pentru prima oara lumina tiparului.

Astazi, dupa numai doi ani, Jurnalul este oferit specialistilor si publicului larg din România.

Înca de la început, Alfred Rosenberg a fost unul dintre cei mai longevivi lideri ai national-socialismului si o persoana foarte apropiata de Hitler.

A ramas fidel partidului nazist si crezului sau politic pâna la sfârsit. Din jurnal reiese ca Rosenberg a fost un pion important în relatia dintre Hitler si România.

Dar informatiile lui nu erau întotdeauna suficient de pertinente, de reale, de sigure.

Daca Germania nazista a pierdut revansa cu istoria, si nu avea cum sa nu o piarda, Alfred Rosenberg, cel putin în relatia cu România, desi a crezut ca face politica de mare anvergura, s-a aflat la momentul potrivit în locul… nepotrivit!

Alexandru Florian

Alfred Rosenberg, un nazist convins, a fost si ideologul-sef al NSDAP (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei). Ca atare, a propagat ideologia nazista atât în scrierile, cât si în discursurile sale. Cartea sa, Der Mythus des 20. Jahrhunderts, a fost una dintre cele mai vândute publicatii antisemite din timpul celui de-al Treilea Reich.

Rosenberg a preluat, în 1933, conducerea Biroului de Politica Externa al NSDAP. În perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial, „Grupul de Actiune Reichsleiter Rosenberg“ a devenit cea mai redutabila institutie de jefuire a bunurilor culturale din întreaga Europa.

Numit în 1941 ministru pentru Teritoriile Ocupate din Est, Rosenberg a fost implicat în mod activ în initierea Holocaustului si jefuirea Europei de Est. Mult timp dupa 1945, rolul sau în sistemul de putere nazist a fost subes-timat. Abia dupa 2013, notele sale de jurnal, gasite si publicate integral, arata cât de important a fost rolul pe care l-a jucat în politica celui de-al Treilea Reich.

Cele trei volume ale cartii au vazut lumina tiparului in intervalul 1934-1936, fiind scrise in limba engleza, de altfel fragmente fiind publicate in presa britanica si in cea americana, inainte de cel de-al Doilea Razboi Mondial. Memoriile se intind pe perioada 1914-1934, care a inclus ani hotaratori pentru istoria Romaniei (izbucnirea Primului Razboi Mondial, Marea Unire), dar si o perioada in care regina Maria s-a remarcat printr-o deosebita implicare in directia promovarii Romaniei.

SZEKELY ERVIN s-a nascut in 1957, la Salonta. A absolvit Facultatea de Drept a Universitatii „Babes-Bolyai“, din Cluj. A ocupat posturi de consilier juridic si a lucrat ca ziarist. In perioada 1992–2004 a fost deputat in Parlamentul Romaniei, iar in urmatorii patru ani, secretar de stat in Ministerul Sanatatii. In prezent este ziarist in cadrul Societatii Romane de Radiodifuziune. Este casatorit, are un fiu si o nepoata. In afara de "Cum am devenit roman" a publicat cinci carti in limba maghiara: doua volume de publicistica si trei romane. Aceasta este a doua carte aparuta si in limba romana, dupa Jilt si caldaram (Curtea Veche Publishing, 2016). 

În acea zi de 8 iunie 2003, la Roland Garros, Justine Henin (21 de ani) câştigă Internaţionalele de Tenis ale Franţei în faţa compatrioatei sale Kim Clijsters. Ameţită de fericire, tânăra belgiancă priveşte cu profundă melancolie spre înaltul cerului, omagiindu-şi astfel mama dispărută. Ca o străfulgerare, un frison de maximă emoţie străbate rândurile spectatorilor aflaţi în tribună. Justine Henin îşi întăreşte pentru totdeauna legăturile afective speciale cu admiratorii ei. Cinci ani mai târziu, la 14 mai 2008, tânăra campioană se retrage cu capul sus, când este încă numărul unu mondial. 

Cartea scrisă de Claude Moreau şi François Artigas este povestea uluitoare a carierei acestei campioane şi mai ales a personajului care a prilejuit-o. Recomandată de un palmares incomparabil (şapte consacrări în turneele de Grand Slam, între 2003 şi 2007), idolatrizată atât pentru reuşitele ei, cât şi pentru exemplaritatea sa umană, Justine Henin nu a ales întâmplător să-şi părăsească mulţimea de admiratori necondiţionaţi. 

Justine Henin: Game, set şi sfârşit de carieră arată minuţios cum anume şi de ce o vedetă mondială poate hotărî, între două turnee, să-şi eclipseze condiţia pentru un plus de autenticitate existenţială. Însă o certitudine tot rămâne, urma luminoasă a acestei stele căzătoare neputându-se stinge vreodată. 

În linii mari, aceasta este povestea uneia dintre cele mai mari campioane ale tenisului all time. Despre Justine şi aventurile ei, din teren şi din afara acestuia, scriu cu talent şi obiectivitate cei doi autori, Claude Moreau şi François Artigas în frumoasa lor carte biografică Justine Henin: Game, set şi sfârşit de carieră. Jurnalişti „pro”, cei doi francezi au marele merit de a evita literaturizarea cu orice preţ a unei biografii care realmente nu avea nevoie de înflorituri suplimentare, fiind ea însăşi excepţional de bogată ca experienţă şi fapte de viaţă, unele deloc previzibile sau obişnuite. Valentin Protopopescu , Jurnalist și comentator de tenis

Există interviuri efervescente precum cea mai bună șampanie, dar și din cele încercănate, chinuite, trase de păr. Există interviuri trufașe cu întrebări ameninţătoare, dar și din cele timide ca fetele mari. În fine, există interviuri care pornesc abrupt și se încheie tăios, dar și din cele care încep cu adevărat abia la final, în pragul ușii, cu reportofonul pe off.

Sunt interviuri care schimbă vieţi, sunt altele pe lângă care treci neschimbat. Și doar unele, cu mult mai puţine ca număr, ies din rând, oprind fulgerător timpul în loc.

Sunt acele întâlniri care aduc binișor cu îndrăgostirea. Le trăiești pe repede-nainte, te umplu de bucurie și, aproape pe nesimţite, te lasă mult mai mult decât ești. Astea sunt și cele pe care am ales să le public în cartea pe care o ţineţi în mâini. DIA RADU

Frumuseţea este un dar minunat. Iar când e însoţită și de talent, poţi spune că pe uliţa ta a răsărit soarele. Dia Radu l-a capturat. Așa se explică lumina pe care o aprinde în paginile Formulei As, aura ei imposibil de confundat. Urmăriţi-o! În raniţa ei se ascunde bastonul de mareșal. SÂNZIANA POP 

Există nenumărate stiluri de a realiza interviuri, plus cel purtând marca Dia Radu. Din întrebările ei emană întotdeauna un fel de încredere generoasă în om, dar și o dorinţă ghidușă de a răscoli în contradicţiile fiinţei umane. În faţa ei, fiecare fiinţă devine o poveste interesantă, Dia Radu știind și că nu chiar orice merită povestit. MATEI VIȘNIEC

Dia Radu are nu doar harul de a pune întrebări care scot la lumină frumuseţea lăuntrică a interlocutorilor ei, ci și talentul de a-i asculta cu adevărat, intrând în tainică rezonanţă cu fiecare. Asistăm în aceste dialoguri la o nemaiîntâlnită comuniune, la o scrutare reciprocă adâncă și directă, care culminează fascinant cu o dublă mărturisire de sine. MONICA PILLAT

EDITURA NICULESCU îţi aduce în premieră în România o carte amuzantă şi utilă, pe care nu o vei mai lăsa din mână până la ultima pagină!
Cei mai cunoscuţi YouTuberi din România îţi dezvăluie amintiri simpatice din copilăria lor, îţi povestesc despre provocările prin care au trecut şi cum le-au depăşit, îţi mărturisesc ce i-a motivat să nu se dea bătuţi şi, mai ales, te conving că nimic nu e imposibil atunci când lupţi pentru dorinţele tale!

În interiorul acestei cărţi vei găsi:
# poze personale ale YouTuberilor tăi preferaţi, pe care nu le-ai mai văzut până acum;
# dezvăluiri inedite despre starurile tale preferate (când s-au sărutat prima dată, ce îi sperie cel mai tare, ce-şi doresc cel mai mult);
# sfaturi şi ponturi despre cum să devii chiar TU un YouTuber de succes;
# o poveste care are loc într-o Academie de YouTuberi din viitor şi care te va ţine cu sufletul la gură până la sfârşit.

& INTERVIURI ÎN EXCLUSIVITATE CU VEDETELE TALE PREFERATE!

Andra Gogan
Smiley
Tequila
Pandutzu
Noaptea Târziu
Coţofan

Autobiografia legendarului star rock. Bruce Springsteen este bardul visurilor pierdute ale Americii. - The Economist

Rareori un artist si-a istorisit viata cu atit de mult talent narativ si forta evocatoare. La fel ca in cintecele sale („Thunder Road”, „Badlands”, „Darkness on the Edge of Town”, „The River”, „Born in the USA”, „The Rising”, „The Ghost of Tom Joad”, pentru a aminti doar citeva), in autobiografia lui Bruce Springsteen gasim acea doza de lirism care l-a consacrat pe scena muzicala a lumii, dar si intelepciunea unui om care a stiut sa reflecteze profund la experientele prin care a trecut in viata. In Born to Run, Bruce Springsteen povesteste cum a crescut intr-un mediu religios, in Freehold, New Jersey, inconjurat de poezia, pericolele si intunericul care i-au stimulat apoi imaginatia, ajungind la momentul marii revelatii: debutul lui Elvis Presley la The Ed Sullivan Show. Cantautorul evoca intr-o maniera surprinzatoare dorinta sa de a deveni muzician, inceputurile ca rege al formatiilor de bar din Asbury Park si infiintarea E Street Band. Cu o candoare dezarmanta, Bruce Springsteen spune pentru prima data povestea framintarilor personale care i-au inspirat cele mai bune compozitii muzicale.

Micul, relativul succes de critica profesionista si in rindul putinilor, dar patimasilor cititori de azi pe care se pare ca l-a avut primul volum din Lumea ca literatura, precum si indemnurile unor prieteni in care am deplina incredere m-au determinat sa astern din nou pe hirtie alte si alte intimplari si amintiri ce, cum am mai spus, nu pot (si nici n-ar avea cum) sa fie «fictionalizate», caci ele au farmecul lor intrinsec, se constituie ele insele intr-o «literatura», fie macar pentru faptul ca, in majoritate, s-au petrecut in lumea celor care mai cuvinta in scris...- Ioan Grosan

Dupa o sedere de mai bine de douazeci de ani in Marea Britanie si inainte de a se intoarce in Statele Unite impreuna cu familia, Bill Bryson porneste intr-o calatorie de ramas-bun, un fel de tur al insulei care i-a fost atita vreme camin. Folosind mijloacele de transport in comun si facind drumetii ori de cite ori i se iveste ocazia, autorul parcurge un lung si intortocheat traseu ce incepe in Dover, locul in care a pus pentru prima data piciorul in Marea Britanie, si ajunge pina la John O’Groats, capul cel mai nordic al insulei. Marile orase, dar si satele si catunele pitoresti, trecutul evocat nostalgic-ironic si prezentul ale carui metehne sint dezvaluite cu mult umor, peisajele spectaculoase si intilnirile cu insi dintre cei mai diversi, vinzatori, clienti ai puburilor si hotelurilor ori tovarasi de drum, compun experienta intima a unei Britanii cotidiene, cu oameni care se pling rareori si sint incintati de placeri marunte precum o ceasca de ceai si citiva biscuiti. 

O carte pe care nu ar trebui sa o citesti in public, ca nu cumva sa izbucnesti in hohote nestapinite de ris. - The Times

Delectabil este ca e tot atita Bryson in carte cit e Marea Britanie. - Sunday Telegraph

In anul 2004, dupa o victorie in fata dublei campioane Serena Williams, Maria Sharapova a castigat turneul de la Wimbledon la doar saptesprezece ani. Ulterior a devenit de mai multe ori numarul unu in clasamentul WTA, a mai castigat patru trofee de Grand Slam si a devenit una dintre sportivele cu cele mai mari castiguri din lume. 

 Parasit de iubita dupa o relatie indelungata, Justin Halpern se trezeste la 28 de ani locuind in casa parinteasca, impreuna cu tatal sau de 73 de ani. Sam Halpern, „care seamana cu Socrate, doar ca e mai furios si are parul mai dezordonat”, nu a fost niciodata omul care sa vorbeasca pe ocolite, asa ca, odata revenit in casa parintilor, Justin incepe sa inregistreze toate caraghioslacurile spuse de tatal sau. 

 DAVID BOWIE a fost, probabil, cel mai influent artist al timpurilor sale, reinventandu-se de nenumarate ori, transformand muzica, moda si arta cinci decenii la rand. 

 „Am crescut cu un tata... legendar, un tata imaginat din povestiri de familie, recreat din crampeie de conversatii surprinse intamplator, intruchipat in mintea-mi de copil din fotografii aratate sau aflate pe dibuite. [...] Asa s-a implinit ca, sortit fiind de a copilari fara tata, firea lui sa-mi fie totusi mereu aproape. De deslusit insa in profunzime nu am deslusit-o decat atunci cand mama mi-a incredintat carnetele cu insemnarile lui din timpul razboiului pe care l-a trait. [...] Am putut astfel simti bucuria lui din zilele de patrundere in Ardeal si de eliberare a sudului acestuia; dezamagirea uriasa resimtita de el la retragerea pe Valea Oltului; deziluziile sale descoperind deficiente de caracter la unii colegi de lupta; uluirea sa la gafele unor comandamente in timpul apararii trecatorilor din Muntii Buzaului. Mi-am imaginat efortul si anxietatile lui din timpul rezistentei disperate de la Azuga si de pe Valea Cerbului, apoi incomensurabila drama morala, totodata si schiloditoare fizic, a retragerii, de-a lungul unei singure nopti de iarna, infinit de lunga, pe Valea Prahovei, ce se deschidea in campie printre campurile petrolifere in flacari, abaterea catre Buzau, urmata de istovitoarea marsaluire in retragerea catre Moldova.” - DAN ROMALO

O bursa de noua luni la Cairo, alaturi de alte colege din Romania, este ocazia perfecta pentru o tinara absolventa a sectiei de araba de la Universitatea din Bucuresti sa descopere Egiptul la inceputul anilor 2000. Cazata la un camin pentru studentii straini veniti sa invete limba araba, reuseste pe parcurs sa se amestece printre locuitorii capitalei, sa le inteleaga cultura si obiceiurile, sa savureze mincarea si bauturile locale, dar si sa viziteze alte locuri din Egipt, de la Alexandria la Luxor si de la oaza Siwa la Muntele Sinai. Iar araba literara pe care o aprofundeaza la universitate este completata de limba vorbita de oamenii obisnuiti, mult simplificata si greu de inteles pentru cei care au studiat doar pe bancile facultatii. Nopti albe este o carte despre locuri, istorii si personaje dintre cele mai diverse, dar si despre prietenii legate intre straini aflati departe de casa, o carte despre un altfel de Egipt, vazut aproape din perspectiva localnicilor.

În iulie 2006, un avion al Agenţiei de Combatere a Drogurilor din SUA o scotea pe Virginia Vallejo din Columbia. Viaţa sa era în pericol pentru că acceptase să fie martorul-cheie în cele mai importante două procese penale din a doua jumătate a secolului XX din ţara sa: asasinarea unui candidat la preşedinţie şi asaltul asupra Palatului de Justiţie, ocazie cu care muriseră circa o sută de persoane, printre acestea magistraţi, forţe de ordine şi civili. Cu 28 de ani mai devreme, Virginia Vallejo era prezentatoare de televiziune în Columbia şi model care apărea pe copertele principalelor reviste. În 1982, îl cunoştea pe Pablo Escobar, un misterios om politic de 33 de ani care, în realitate, manevra iţele unei lumi de o bogăţie inegalabilă, în care mare parte din fluxul continuu de bani provenind din traficul de cocaină se canaliza către proiecte caritabile şi campanii electorale ale unor candidaţi la preşedinţie aleşi pe placul lui. Această carte este o pasionantă poveste de dragoste transformată într-o cronică a ororilor şi a ruşinii. În paginile sale este descrisă evoluţia uneia dintre minţile criminale cele mai sinistre ale timpului nostru: capacitatea sa de a semăna teroare şi de a genera corupţie, legăturile dintre afacerile sale ilicite şi diverşi şefi ai statului, asasinatele cărora le-au căzut victime candidaţi la prezidenţiale şi războiul în care a împins o ţară întreagă.

Iubindu-l pe Pablo, urându-l pe Escobar este şi unica mărturisire intimă despre legendarul baron al drogurilor, plină de strălucire şi de spirit de supravieţuire, fără a fi lipsită de umor. Virginia Vallejo ne spune această poveste aşa cum nimeni altcineva nu ar fi putut-o face.

„Memoriile lui Ion Negoiţescu (Autobiografia, spunea el) reprezintă unul dintre cazurile rarisime din literatura română în care confesiunea este totală, şocantă, frustă, independentă de ideea unui auditoriu. Scrisă în exil şi pe patul de spital, Straja dragonilor spune totul, nu înfrumuseţează şi nu urâţeşte realitatea. Moartea apropiată este garanţia sincerităţii ultime. Singurul pericol care se presimte este epuizarea timpului, iar asta dă paginilor pe care bolnavul a mai apucat să le scrie despre primii săi douăzeci de ani de viaţă o nerăbdare şi o precipitare dezordonate, ca îmbulzeala ultimelor fire de nisip la gura clepsidrei.
Deşi încalcă tot soiul de tabuuri şi descriu fără inhibiţii, cu detalii dintre cele mai naturaliste, jocurile erotice ale copilului şi adolescentului (cu fetiţe, cu băieţei, apoi cu colegi şi, mai ales, cu soldaţi, ordonanţele tatălui ofiţer, prin umbrare din grădină, acasă, iar, mai târziu, în sălile de cinema), aceste Memorii, prin calitatea lor literară excepţională, nu alunecă nici un moment în vulgaritate şi obscen. Un amestec de basm, de naivitate, de voioşie, de umor, de mitologie şi de eroism fac literatură pură din scenele cele mai brutale.“ (IOANA PÂRVULESCU)

A doua zi dupa Revolutie, Regele Mihai a simtit ca locul sau este in tara unde s‐a nascut. La fel au inteles, cu fireasca emotie, Regina Ana si fiicele lor. In lungul drum de intoarcere, neasteptat, plin de obstacole, de episoade incredibile, familia regala a avut, adeseori, un insotitor devotat in persoana lui Danielle Maillefer, cronicar, peste ani, al acelui rastimp si – am adauga noi – un interlocutor pretios pentru toti cei dornici sa desluseasca rolul actual al monarhiei in tara noastra. - Georgeta Filitti

Este intotdeauna interesant sa reiei anumite discutii despre evenimentele care s‑au petrecut cu ani in urma. Memoria inghite o multime de detalii pe care mai tarziu istoria incearca sa le dezgroape pentru a intelege ce s‐a intamplat cu adevarat la un moment dat.

Adevarul este ca regele a facut zece tentative de a se intoarce in tara lui intre aprilie 1990 si noiembrie 1995. Unele s‐au soldat cu vize refuzate, altele cu respingeri la sosirea pe pamant romanesc.

Prima data cand regele a revenit in tara a fost la 26 aprilie 1992, cand peste un milion de romani l‐au aclamat pe strazile Bucurestiului. Dar numai in 1997 a primit pasaportul si a putut sa se intoarca definitiv. De aici incolo, regele isi imparte timpul intre Romania si Elvetia.

Ma gandesc iar si iar la Regele Mihai, pe care am onoarea si privilegiul sa‐l cunosc de atatia ani, in circumstante simple, familiale. Mereu demn, calm si retinut, niciun cuvant rastit, atent cu fiecare. Toate aceste incercari de a se intoarce in tara! Cate greutati! Cata suferinta! - Danielle Maillefer

În noiembrie 2013, cei doi s-au mutat într-o autorulotă ca să înțeleagă România de azi. Au intrat în penitenciarele din Craiova, Târgșor, Gherla, Chilia Veche, Aiud, Baia Mare și Buziaș ca să afle de ce sărăcia te aruncă în închisoare, au stat în frig printre oamenii străzii și au văzut abuzurile poliției, au fost în comunitățile în care părinții își pedepsesc copiii cu lovituri de bici și femeile sunt omorâte în bătaie de bărbații lor. Au trăit printre romii căldărari din Corcova, unde fetele sunt măritate la 12 ani, și au făcut un documentar despre o tânără familie care caută bunăstarea în Franța, la groapa de gunoi. Filmul a fost premiat la mai multe festivaluri, printre care TIFF, Docuart și Millenium Film Festival din Bruxelles. Proiectele lor sunt publicate pe Teleleu.eu.

Volum coordonat de Oana Bârna
Texte de Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu, Tatiana Niculescu, Anamaria Smigelschi, Andrei Pleșu, Adriana Bittel, Dan Tăpălagă, Jean A. Harris, Vlad Zografi, Clotilde Armand, Ariana Rosser Macarie, Andreea Răsuceanu, Andrei Cornea, Monica Pillat, Mihaela Coman, Horia-Roman Patapievici
În loc de introducere: Cioran despre (ne)fericire
În loc de încheiere: Punctul 7 din chestionarul lui Proust: „Fericirea pe care mi-o visez“

„Ce-ar fi să descoperim că adevărata fericire e cea care ne pune viaţa la încercare și îi dă o împlinire tocmai pentru că a fost smulsă unei lumi ostile? S-ar putea ca trecerea noastră pe pământ să capete altă forţă când, în strădania naturală spre fericire, suntem puși în situaţia de a compune un destin nu cu bunăstarea, răsfăţul și trufia marilor popoare, ci cu suferinţa celor «insignifiante» (Cioran).
Ce miză extraordinară intră în joc când întrebarea privitoare la fericire se naște dinăuntrul unei istorii nefaste! Cum de-au existat oameni care și-au găsit fericirea într-o lume în care totul predispunea la nefericire? Să existe oare o alchimie graţie căreia, dintr-o viaţă atacată pe versantul ei negativ, sfârșești prin a extrage poftă de viaţă și gândul final că nu ai trăit degeaba?
Pe scurt: cum e cu putinţă ecuaţia paradoxală a fericirii? (GABRIEL LIICEANU)

Cu mult înainte să devină un mare neurolog, Oliver Sacks era un băiețel fascinat de metale, reacții chimice, fotografie, radioactivitate, de poveștile lui H.G. Wells și, mai ales, de tabelul lui Mendeleev. În această fermecătoare carte de amintiri care îi completează memoriile (În mişcare. O viaţă, Humanitas, 2015), Sacks scrie povestea lui de dragoste cu știința și își evocă viața din copilărie în mijlocul unei numeroase familii, ale cărei personaje principale sunt o mamă chirurg, un tată medic de familie și, firește, unchiul Tungsten, fabricantul de becuri atotştiutor care i-a dezvăluit secretele chimiei.
Acest volum nu conţine însă doar amintiri, ci şi o istorie a ştiinţei minunat de simplă şi clară – o istorie a chimiei şi fizicii aşa cum le-a descoperit şi le-a înţeles treptat mintea curioasă și pasionată a unui copil.

„Viaţa mea s-a schimbat atunci când am văzut tabelul lui Mendeleev, când l-am «înţeles». L-am copiat în caietul meu de exerciţii şi l-am purtat cu mine peste tot; am ajuns să-l ştiu atât de bine – şi vizual, şi con-ceptual –, încât puteam să-l urmăresc mintal în orice direcţie, urcând într-o grupă, apoi cotind la dreapta într-o perioadă, oprindu-mă, coborând o treaptă, dar ştiind mereu unde mă aflu. Era ca o grădină, ca grădina numerelor pe care o îndrăgisem în copilărie – însă, spre deosebire de ea, era adevărată, era o cheie ce deschidea universul. Am petrecut ore întregi, fermecat, complet absorbit, hoinărind şi descoperind prin grădina fermecată a lui Mendeleev.“ (OLIVER SACKS)

 Juniper French s-a nascut cu patru luni inainte de termen, la 23 de saptamani de gestatie. Cantarea 570 de grame, iar trupul ei subtirel era de lungimea unei papusi Barbie. Capul ei era mai mic decat o minge de tenis, avea pielea aproape transparenta, iar prin piept i se vedea inima care abia palpaia. Bebelusii precum Juniper, nascuti la limita viabilitatii, ridica o intrebare cruciala: care este cea mai mare dovada de dragoste – sa ii salvezi sau sa ii lasi sa se stinga? Kelley si Thomas French au ales sa lupte pentru viata lui Juniper, iar aceasta este incredibila lor poveste.
    In aceasta biografie superba, autorii exploreaza granita dintre ceea ce este posibil si ceea ce este corect. Ei privesc cu uimire stiinta care a conceput-o si a mentinut-o in viata pe fiica lor, dar si iubirea care a facut toata diferenta. Sondeaza legatura dintre o mama si un bebelus, dintre un sot si o sotie. Documenteaza calatoria familiei lor, de la inceputurile fragile pana la supravietuirea miraculoasa a fiicei lor, acum un copil infloritor.

Premiul Nobel pentru literatură 2015; Premiul Médicis 2013

„În societate a apărut «cererea» pentru Uniunea Sovietică. Pentru cultul lui Stalin. Jumătate din tinerii între nouăsprezece şi treizeci de ani consideră că Stalin a fost «cel mai mare om politic». Un nou cult al lui Stalin în ţara în care Stalin a distrus la fel de mulţi oameni ca Hitler?! E din nou la modă tot ce e sovietic... Învie idei demodate: despre marele imperiu, despre «mâna de fier», despre «specificul căii ruseşti»… Au readus la suprafaţă imnul sovietic, există Comsomol, doar că se cheamă «Ai noştri», există partidul puterii, copie a partidului comunist.
Preşedintele are aceeaşi putere ca secretarul general. Absolută.
În locul marxism-leninismului e ortodoxia… Am întâlnit pe stradă nişte băieţi în tricouri cu secera şi ciocanul şi cu portretul lui Lenin. Ştiu ei oare ce este comunismul?“ (Svetlana ALEKSIEVICI)

„Homo sovieticus există – Svetlana Aleksievici l-a întâlnit. În această lucrare polifonică, în care se amestecă voci ale străzii, conversaţii relatate şi decupaje din presă, fiecare mărturie este adevărată. Ceea ce rezultă are un farmec hipnotic… Vremuri second-hand este o carte densă şi puternică asemenea unui râu.“ (Le Figaro)

„În ultimii 30-40 de ani, Svetlana Aleksievici a creat portretul individului sovietic şi postsovietic. Cărţile ei nu prezintă însă o istorie a evenimentelor, ci o istorie a emoţiilor – o istorie a sufletului omenesc.“ (Sara DANIUS, secretar permanent al Academiei Suedeze)

„Vremuri second-hand este un mausoleu literar închinat cetăţenilor unui imperiu care a dispărut în trei zile, la fel de fulgerător cum Rusia ţaristă a devenit, în 1917, Uniunea Sovietică. Dar este, mai presus de toate, un monument dedicat celor care, în cursul Istoriei, s-au simţit la un moment dat străini de vremurile pe care le trăiau. Acest exil interior nu poate fi mărturisit decât la persoana întâi, de la suflet la suflet." (Julie CLARINI, Le Monde)

„Am căutat o metodă literară care să-mi permită o aproximare cât se poate de fidelă a vieții reale. Realitatea m-a atras mereu ca un magnet, m-a torturat și m-a hipnotizat, mi-am dorit s-o fixez pe hârtie. Astfel că mi-am însușit imediat acest gen cu voci omenești și mărturii, probe și documente reale. Așa aud și văd eu lumea – ca pe un cor de voci individuale și un colaj de detalii cotidiene… În acest fel, pot fi simultan scriitor, reporter, sociolog, psiholog și preot.“ (Svetlana ALEKSIEVICI)

Cu verva si grandoarea specifice romantismului, in acest volum Victor Hugo isi prezinta crezul intelectual si artistic. Este confesiunea unui spirit elevat si avid de nemarginire, pentru care aproape niciun domeniu nu este inaccesibil. Printre multe alte subiecte, scriitorul vorbeste despre stiinta si despre limitele acesteia, asa cum abordeaza si neajunsurile sau greselile religiilor de pretutindeni.

„Dintre toate personajele măreţe ale secolului XX, bune sau rele, Winston Churchill a fost personalitatea cea mai valoroasă pentru umanitate şi, totodată, cea mai seducătoare. Nici o altă viaţă nu e presărată cu mai multe învăţăminte, mai ales pentru tineri: cum să foloseşti în favoarea ta moştenirea unei copilării nefericite; cum să profiţi cu entuziasm de toate situaţiile prielnice: fizice, morale şi intelectuale; cum să ai un curaj nebun, să-ţi cultivi succesul şi să nu te laşi impresionat de inevitabilele nereuşite; şi cum să cultivi, în timp ce dai curs ambiţiei nestăpânite, însufleţit de vitalitate şi pasiune, valori precum prietenia, generozitatea, compasiunea şi decenţa.
Nimeni altcineva nu a făcut mai mult decât el pentru menţinerea libertăţii, democraţiei şi a valorilor pe care le preţuim atât în lumea occidentală. Nimeni nu a fost o sursă de spectacol pentru public mai importantă decât el prin suişurile şi coborâşurile impresionante, oratoria magnifică, scrierile şi vorbele pline de forță, izbucnirile de furie şi strălucirea spiritului. A ocupat un loc remarcabil pe scena publică a țării sale şi a întregului mapamond timp de peste şaizeci de ani, loc rămas gol după plecarea sa. Și nici nu a mai existat de atunci cineva care să îmbine atât de fericit o varietate impresionantă de roluri.“ (PAUL JOHNSON)

Fotografia de pe copertă: Winston Churchill, 18 octombrie 1929, Library of Congress