Biografii - Memorii & Jurnale

„Lotusul se naşte în noroi, dar floarea sa rămâne întotdeauna albă şi curată. Asta e cea mai mare provocare pentru noi: să trăim în inima unei probleme, dar să nu fim subminaţi de ea. Fericirea e pretutindeni, accesibilă pentru toţi cei care vor s-o vadă. Secretul fericirii este să preţuieşti. Să ştii cum să fii mulţumit cu ceea ce ai. Budiştilor nu le este deloc frică de moarte: e în mod sigur singura certitudine din viaţă. Are, pe deasupra, o putere fără egal de a-i face pe oameni să privească atent în inima lor şi să decidă ce este esenţial şi ce este superfluu. Think big, start small. Ador această propoziţie. Mi-o repet mie insămi foarte des. De fiecare dată când mă lansez într-un nou proiect. Nu m-am gândit niciodată că mi-ar fi imposibil să fac ceva. Nu e aroganţă, ci pur şi simplu încredere în viaţă. În forţa ei.

Putem schimba cursul întâmplărilor. Fiecare, la nivelul său, poate face lumea mai bună. Lumea are nevoie de sfinţi. Dar are nevoie şi de oameni obişnuiţi, simple fiinţe umane care pot să înţeleagă durerea celorlalţi. Practica budistă ne învaţă să ne privim duşmanul ca pe un învăţător, să profităm de cel care ne provoacă pentru a ne combate propria negativitate. Ca un magnet atras în direcţii opuse, m-am construit în jurul iubirii şi urii, violenţei şi dragostei necondiţionate, limitării şi infinitului. Am fost atrasă întâi într-o parte, apoi în cealaltă, până când receptorii mei interni au încetat să intre în panică şi să-mi trimită mesaje contradictorii, până când mi-am găsit stabilitatea.“ (ANI CHÖYING DROLMA)

„Jurnalul lui Radu Vancu este o aventură intelectuală în sine. Mi s-a întâmplat rar să citesc notații atât de dense, atât de competente în zona culturală și atât de umane în cea emoțională. El confirmă un scriitor polivalent, unul dintre cei mai moderni și mai atotcuprinzători ai generației lui. Poet, universitar, activist cultural și civic, Radu Vancu pare unul dintre acei oameni cărora nimic din ce-i uman (și post-uman) nu le e străin.“ (MIRCEA CĂRTĂRESCU)

„Dacă înainte de acest jurnal era doar credință, acum mi s-a transformat în convingere: poezia e un gen al biograficului – iar jurnalul e un gen al liricului. Tot ce e mai intens în noi intră aici. Iar această intensitate face, exact ca-n poezie, o dublă mișcare: pe de-o parte, ne falsifică viața, pe de alta, îi aduce adevărul decisiv. Din punctul acesta de vedere, mon semblable, mon frère, jurnalul acesta e doar un lung poem. Nici mai mult, nici mai puțin de atât.“ (RADU VANCU)

Scris de un preot român din diasporă, volumul Jurnal scoţian reuneşte o parte din textele de pe blogul cu acelaşi nume pe care Ioan-Florin Florescu a început să-l ţină, cu intermitenţe, după ce s-a mutat cu familia în Scoţia, în vara anului 2011. „Este un nume oarecum înşelător, pentru că nu e vorba de un jurnal propriu-zis şi nici nu este exclusiv «scoţian». Cred că cel mai bine l-aş putea defini ca un blog scris în Scoţia cu gîndul la România.” La mii de kilometri de casă, într-o lume în care cel mai mult îi lipseşte să vorbească româneşte, acest „român de pretutindeni”, cu minunatul său dar de povestaş, ne zice din cărţi şi din viaţă.

„Cînd or să mi se termine toate poveştile personale, cînd n-o să mai am niciun fel de «inspiraţie», probabil că o să mă aşez la masă şi o să scriu simplu, fără să adaug, să interpretez sau să comentez ceva, un roman despre viaţa fratelui Padre: de la excepţionala sa coborîre din tren la Pojorâta, la venirea în Iaşi, la cariera lui de ziarist pentru Monitorul, la cea de preot navetist, la cea de redactor la Polirom, la cea de cercetător ştiinţific al Universităţii «Cuza» din Iaşi şi pînă azi, cînd am aflat întîmplător pe net că este preot misionar în Scoţia (plus că Dumnezeu ştie ce-o să se mai întîmple pînă voi scrie eu romanul). Am o mie de poveşti cu el, pe care – cu rare excepţii, deşi în ultima vreme nu ne-am văzut decît de două ori pe an – le spun aproape zilnic apropiaţilor mei. Dincolo de frăţia noastră, l-am considerat mereu un fel de samurai al creştinismului ortodox, alternînd perioadele de luptă cu cele de zen…” (Florin Lăzărescu)

„Circulă pe internet un schimb de scrisori între un parlamentar care reprezintă o parte a diasporei românilor şi un român plecat de acasă şi stabilit, cu toată familia, în Scoţia. La prima vedere îţi vine să spui că aşa ceva nu există, că şi scrisorile, şi autorii lor sînt rodul unei ficţiuni care, desigur, exprimă o anumită realitate, tristă, dar ficţiune. Ei bine, nu. Există şi parlamentarul, şi românul plecat de-acasă, şi scrisorile lor. (...) Românul de pretutindeni care-i răspunde senatorului Viorel Badea este preotul ortodox Ioan-Florin Florescu. Scrisoarea preotului Florescu din Scoţia este aspră cu populismul şi demagogia celor care au inventat ziua românilor de pretutindeni din raţiuni politicianiste.” (Neculai Constantin Munteanu)

Coach-ul este un proiect al editurii Publica, susținut de Erste Asset Management.

Patrick Mouratoglou, coach-ul Serenei Williams, comentator la Eurosport şi la numeroase alte televiziuni internaţionale, conduce în Franța, de peste două decenii, o academie de tenis recunoscută pe plan mondial. În această carte extrem de personală, Patrick Mouratoglou vorbește despre pasiunea sa pentru tenis, dar şi despre angajamentele şi întâlnirile cu unii dintre cei mai importanţi tenismeni ai planetei. Sprijinindu-se pe experienţa personală, el explică principiile metodei pe care a omologat-o, pentru a permite fiecăruia dintre noi să-şi exploateze pe deplin potenţialul. 

Antrenorul este cel care analizează punctele forte şi slăbiciunile elevului său, iar apoi elaborează o strategie pentru dezvoltarea jocului acestuia. Strategia gata elaborată va fi pusă în practică pe teren, zi după zi. 

Coach-ul este cel care conduce echipa din jurul tenismenului. El este un generalist care nu e specialist nici în pregătirea fizică, nici în domeniul medical, dar care posedă o înţelegere suficientă a acestor domenii pentru a face apel la ştiinţa tehnicienilor ghidându-le intervenţiile în raport cu nevoile jucătorului. 
El interacționează direct cu jucătorul. Stabileşte un loc privilegiat cu elevul său, pătrunzând în lumea acestuia pentru a ajunge la chintesență. El îşi conduce elevul către o înţelegere mai bună a obiectivelor, îi dezvoltă gândirea apelând la instrumentele tehnice şi tactice. Datorită percepției sale de o mare finețe, un coach îl va ajuta pe tenismen să-și folosească resursele de care are nevoie pentru îndeplinirea obiectivului. Îl învaţă să-şi stăpânească emoţiile, acţionează acele resorturi interioare pentru a-l determina să ia deciziile care-l vor ghida spre victorie. PATRICK MOURATOGLOU 

Patrick nu este doar un coach mare, ci unul fenomenal. Indiferent de jucători, cu toţii se simt îngroziţi de ideea că urmează să înfrunte un adversar antrenat de Mouratoglou. SERENA WILLIAMS 

Și eu am avut norocul să-l întâlnesc pe Patrick. Este un mare coach şi o fiinţă formidabilă. JÉRÉMY CHARDY 

Din punctul meu de vedere, Patrick Mouratoglou este „Mentalistul”. MARTINA HINGIS

Patrick m-a ajutat să redevin o mare campioană. SERENA WILLIAMS

Spania e o tara a extremelor: a oscilat mereu intre autoritatea statului si cea a bisericii, intre ritualurile crestine si cele pagine, intre respectul fata de traditiile stravechi si dorinta de modernizare. E bogata in carbune, dar nu are petrol. E o tara agricola, insa intinderi imense de pamint ramin necultivate. Desi pare sa-si fi pierdut definitiv gloria, la fiecare pas un castel-fortareata, o biserica, un monument amintesc de istoria ei glorioasa in cursul careia a ajuns sa stapineasca o jumatate de mapamond. Jan Morris aduce un omagiu acestui tinut al coridelor si castanietelor, cu legendele, peisajele si oamenii lui.

„Cea mai frumoasa carte despre Spania care s-a scris vreodata.” - The Independent

„Condensind o intreaga istorie, care include date despre regina Ioana cea Nebuna, ocupatia maura si detalii picante de la curte, Spania este scrisa in stiluri diferite; fiecare capitol incepe dintr-o alta parte a tarii si exploreaza subiecte dintre cele mai diverse. O lectura savuroasa pentru turistii curiosi si pentru oricine este predispus sa devina dependent de farmecul Spaniei.” - The Guardian

Această carte, asociată prea lesne cu memorialistica, este de fapt o carte de dezvoltare personală. Iar lectura sa nu are cum să nu fie provocatoare şi acaparantă. Vei simţi că te afli tot timpul alături de dr. Dyer, răsfoind albumul său de familie sau ascultând poveşti despre rudele sale, despre întâmplările din timpul şcolii, despre cum a scris volumele devenite bestselleruri. În acest timp, te vei simţi îmboldit să îţi analizezi propria viaţă şi vei afla cum toate deciziile şi acţiunile tale te-au determinat să devii ceea ce eşti astăzi.

Dr. Dyer, supranumit „părintele motivaţiei“, a descoperit că în viaţă nu există… accidente. Fiecare existenţă are un scop şi fiecare pas al acestei călătorii spre împlinirea propriei meniri ne oferă o lecţie. Depinde doar de noi dacă o învăţăm sau o ignorăm. Orice întâlnire, orice relaţie, orice provocare, orice experienţă, orice situaţie de astăzi – toate au implicaţii în viitor şi îţi vor influenţa devenirea.
„În cartea de memorii Mi-e limpede acum, dr. Dyer ne arată cum a ajuns să înţeleagă unul dintre principiile-cheie ale filozofiei sale. Potrivit lui Dyer, trecutul şi viitorul sunt, în mod esenţial, irelevante în privinţa felului în care trăim, deoarece, la urma urmelor, trecutul a fost, la un moment dat, prezent, iar viitorul va fi prezent într-o bună zi.“
The New York Times
„Au existat momente în care toţi credeau că visurile lui Wayne W. Dyer erau nebuneşti. El povesteşte cum s-a luptat să ia decizii şi care au fost temerile provocate de aceste decizii. Fiindcă am trăit şi eu astfel de momente, am empatizat cu ce a trăit el; mi-a confirmat ce am simţit tot timpul. Dacă te pasionează ceva care îţi trezeşte la viaţă spiritul, aceea este chemarea ta. Dacă o ignori, vei fi profund nefericit.“ Linda Higgins | www.tenthingsilove.com

„Cartea conţine reflecţiile unui guru al dezvoltării personale despre drumul lui spre sine însuşi. Puterea interioară este cheia succesului în viaţă şi acest fapt reiese cu claritate din poveştile revelatoare ale vieţii lui Wayne W. Dyer. De la primele amintiri din copilărie, din anii 1940, până la publicarea cărţii, autorul îşi poartă cititorii prin evenimentele din viaţa sa, care l-au inspirat să scrie peste 40 de cărţi şi să se implice în proiecte legate de dezvoltarea personală. Fiecare acţiune, scrie el, adesea ghidată de o forţă divină, l-a ajutat să devină omul care simţea că era menit să fie.“ Kirkus Reviews

Dr. WAYNE W. DYER a fost unul dintre cei mai renumiţi autori şi conferenţiari în domeniul dezvoltării personale. Titlul de doctor în consiliere educaţională l-a obţinut la Wayne State University şi, un timp, a fost profesor asociat la St. John’s University din New York. Renunţând la cariera academică, Wayne Dyer a publicat 40 de cărţi, a înregistrat numeroase programe pe suport audio şi video şi a apărut în mii de emisiuni de radio şi televiziune. Cărţile Manifest Your Destiny, Wisdom of Ages, There’s a Spiritual Solution to Every Problem şi bestsellerurile 10 Secrets for Success and Inner Peace, The Power of Intention şi Inspiration, toate validate ca atare de topurile ziarului The New York Times, au schimbat cu desăvârşire percepţia publicului asupra spiritualităţii aplicate în viaţa de zi cu zi. Tocmai de aceea, Wayne Dyer este supranumit în SUA „părintele motivaţiei“.

O EVOCATOARE CARTE DE MEMORII. O FRUMOASA CALATORIE DE O JUMATATE DE SECOL SI LA O JUMATATE DE LUME DISTANTA. O POVESTE DE DRAGOSTE FARA VARSTA. 

Fusesem indragostit de tine si nu-mi trecuse. Nu-mi mai scriai, dar mi-ai ramas in minte, la inceput o prezenta, dupa aceea un miros pe care-l simteam in intuneric si, mai apoi, o voce slaba, adusa de vanturile care strabateau marea. 

Corespondent de razboi si castigator al Premiului Pulitzer, Paul Brinkley-Rogers a trait o viata aventuroasa prin toata lumea. Exista insa o poveste pe care nu o poate uita: cea a relatiei obsedante cu o misterioasa japoneza mai in varsta decat el, din anul 1959. In vara aceea de demult, cand a intalnit-o pe Kaji Yukiko in portul Yokosuka, Brinkley-Rogers era marinar pe vasul american Shangri-La. O intelectuala pasionata, Yukiko i-a impartasit lui Paul uluitoarele sale cunostinte de literatura, film si poezie si l-a incurajat, ba chiar i-a cerut sa-si foloseasca talentul pentru a deveni scriitorul care este astazi. 

Insa relatia lor nu a fost chiar o poveste de dragoste. Cand un membru al yakuza, ferocele sindicat al crimei organizate din Japonia, a incercat sa o rapeasca pe Yukiko, Paul si-a dat seama ca lucrurile erau mult mai complicate in privinta ei – dar si a Japoniei devastate in urma celui de-al Doilea Razboi Mondial – decat pareau la prima vedere. Prin scrisorile mistuitoare pe care i le-a scris Yukiko si prin stilul plin de viata in care autorul relateaza o poveste pe care greutatea timpului a facut-o mai puternica si mai emotionanta, Bucurati-va de fericirea voastra strabate deceniile si continentele, invitandu-ne pe toti sa retraim acele iubiri din viata noastra care nu mor niciodata. 

Paul Brinkley-Rogers a gasit o cale de a scrie despre dragostea pura. - Sue Halpern

Continuarea bestsellerului "In pielea unei jihadiste"

Din momentul in care, sub o identitate de imprumut, il cunoaste pe internet pe teroristul Abu Bilel pentru a face o ancheta despre filierele de recrutare ale Statului Islamic, viata Annei Erelle ia o intorsatura dramatica. "In pielea unei jihadiste", cartea pe care o publica la capatul acestei aventuri, devine un bestseller international. Faima sa e in continua crestere: apare – fara sa i se vada chipul – in emisiuni de televiziune, i se iau interviuri si e consultata ca specialista in legatura cu atentatele singeroase care zguduie Franta in ianuarie 2015. Insa, trebuie sa-si schimbe in repetate rinduri locuinta pentru a-si proteja viata, este izolata de o buna parte dintre colegii de la ziar, parasita de iubitul ei si ocolita de prietenii preocupati de propria siguranta. Nascuta din toate aceste experiente, Losing My Religion este o marturie tulburatoare despre pretul cerut de lupta impotriva terorismului islamist, dar si despre cel pe care trebuie sa-l plateasca cei ce sfideaza limitele.

Lumea ma stie drept alergator de anduranta. Ce nu stie, insa, e povestea vietilor mele paralele. Am fost pe rand: sluga la ciobani pe Bargaie, porcar in armata romana, azilant politic in Berlin, pizzar intr-un restaurant italian, bodyguard la un interlop sarb, martor intr-o galerie de alba-neagra in Gran Canaria si autor de jafuri armate. Am evadat din doua inchisori europene, dar nu si din a treia.

Vanat prin Interpol, am devenit client al unei puscarii de maxima securitate. Drept urmare, timp de aproape 10 ani am lipsit la apel din propria tinerete, inchis complet singur intre 4 ziduri albe, foarte groase.

Cei care au auzit de mine dupa ce am castigat 6633 Arctic Ultra vor descoperi in aceasta carte povestea mea asa cum n-o stie si n-a auzit-o nimeni, niciodata. La fel si cei care, fara sa fi intrebat inainte, m-au ales ca subiect al examenului de capacitate la limba romana.

"cursa asta nebuna care am crezut ca nu se mai termina"- Tibi Useriu

Bistriteanul Tiberiu Useriu a reusit sa repete victoria de anul trecut si sa treaca primul linia de finis in Ultramaratonul Arctic.
Cu toate ca aceasta cursa a implicat indurarea gerului, halucinatii, dormit in aer liber si degeraturi, ce au dus la recomandarea medicilor si a organizatorilor ca Tiberiu Useriu sa renunte la maraton, acesta a mers mai departe, spre succes.
Alte 17 tari, au fost reprezentate pe langa Romania, printre care Japonia, Canada, Scotia si Australia.

Tibi Useriu a reusit nu doar sa castige 6633 Arctic Ultra, ce se desfasoara pe o distanta de 566 km, in apropierea Cercului Polar, ci sa-si doboare propriul record, reusind sa termine cursa de 566 Km, la o temperatura de -36 grade Celsius, in doar 159 ore, fata de 173, cu doar un an in urma., dar si sa scrie istorie, fiind primul primul care castiga de doua ori la rand cel mai greu ultramaraton din lume.

Cartea te invita sa descoperi omul din spatele performatei. O poveste care va surprinde si poate soca, multi cititori, promitand sa fie autentica, dar si brutala.

"Am fost pe rand: sluga la ciobani pe Bargaie, porcar in armata romana, azilant politic in Berlin, pizzar intr-un restaurant italian, bodyguard la un interlop sarb, martor intr-o galerie de alba-neagra in Gran Canaria si autor de jafuri armate. Am evadat din doua inchisori europene, dar nu si din a treia“.- Tibi Useriu

Pentru unii dintre noi, trecutul este un tinut strain. Pentru altii, e mereu aproape – un cuvint, un gest, o imagine pot reinvia, asemenea Madlenei lui Proust, intimplari sau senzatii de demult. O carte o face pe Aurora Liiceanu sa-si aminteasca minunatele veri petrecute la Vama Veche impreuna cu prietena ei Pusi Cocea. Ele sint complet diferite: una provine dintr-o familie aristocratica, cu o istorie tumultuoasa, din care fac parte personalitati ca Petru Comarnescu sau N.D. Cocea, cealalta este fiica unui apreciat profesor de matematica; una are ochi albastri si o silueta voluptuoasa, cealalta e micuta si delicata; una isi creste cu detasare cei trei copii mulatri, cealalta e mereu ingrijorata pentru baietelul ei blond. Le leaga insa o profunda afectiune, care ii va uni peste ani si pe copiii lor. Despre verile fericite, despre un tablou care schimba vieti, despre destine zbuciumate, dar si despre o minunata prietenie povesteste Aurora Liiceanu, completata de Nayla, fiica lui Pusi. 

Din cuprins: 
Margele si madlene • La piaza rea, Stoiana • In alta lume sint alte reguli • Sase intr-o camera • Vorbe razlete din amintirile mele si ale altora

„Viata mea este o carte de o mare densitate epica, evocind si totodata analizind evenimente-cheie din existenta marelui romancier. Prezenta autobiografie este organizata tematic, criteriul cronologic nefiind incapator: copilaria, adolescenta, descoperirea primelor pulsiuni creative, prietenia, viata literara, cariera, aventura politica, femeia, exilul, tatal fac materia unor capitole separate. Totul este insa subjugat de exorbitanta vointa de a crea – care da coerenta si sens existentei lui Nicolae Breban. De aceea, Viata mea nu este doar reconstituirea unei biografii exceptionale, ci si verificarea unei structuri, a unei «trairi-tip care revine mereu», formula prin care Nietzsche, invocat adesea de scriitor, definea caracterul. Mai mult ca niciodata, Nicolae Breban este dispus sa mearga pina la capat, scormonind in trecut cu luciditate si spirit critic, dar si cu nostalgie si patetism; martor al epocii pe care a traversat-o si al propriei existente, el este insa si un personaj viu, fabulos, extravagant, imprevizibil, capabil de uluitoare contradictii, din seria memorabilelor personaje proiectate fictional in atitea romane. Viata lui Nicolae Breban se confunda, in mai mare masura decit a oricarui alt scriitor roman, cu monumentala sa opera.” (Bogdan Cretu)

Un baiat din Bugeac, crescut si educat de o familie exemplara de sectanti, descopera o lume cu totul diferita de orice vazuse pina atunci: alta etica, alte valori si alte reguli. Iar oamenii ei arata, se imbraca, vorbesc, gindesc, actioneaza si cinta altfel. Aceasta e „imparatia hotilor” – oameni tatuati straniu, care au ales sa-si construiasca o societate proprie, nesupusa institutiilor oficiale, si pentru care normalitatea e strict interzisa. Chiar si sectantii ii considera „ingeri cazuti”. Iar daca nu pot fi salvati, sint aruncati in puscarii, unde ar trebui sa fie reeducati. Insa pentru ei inchisoarea inseamna „acasa”, ba chiar este necesara daca vrei sa devii bandit. Tinarul din Bugeac e atras de acesti marginali dupa ce, intimplator, se imprieteneste cu un hot faimos, cu rang inalt, din Odessa, iar acesta devine un adevarat maestru pentru el. Astfel patrunde intr-o lume necunoscuta si inaccesibila si descopera tainele unei comunitati pline de contrabandisti si tilhari, hoti de buzunare si prostituate, asasini si cersetori, ce isi pun totusi gaj viata pentru respectarea unui cod al onoarei. Banditiidezvaluie „in negativ” fata ascunsa, fascinanta a proscrisilor si felul in care e vazut raiul de catre cei ce traiesc in infern.

Volumul reprezinta o ”fotografie” dinamica a artistului Razvan Mazilu, dansator, coregraf, regizor. Nu este nici un bilant de cariera, nici o monografie sau lucrare academica, ci o perspectiva caleidoscopica, construita din observatiile si retrospectivele Sandei Visan, din dialogurile vii cu Razvan Mazilu, din fragmente de cronici si interviuri, fotografii din spectacole, dar si din marturiile altor artisti si personalitati culturale, precum: Maia Morgenstern, Marina Constantinescu, Rodica Mandache, Dragos Galgotiu si multi altii.

Totul, pentru a surprinde cat mai autentic, personalitatea unui artist polimorf: expresiv dansator , inspirat creator de costume, exigent coregraf si original creator de spectacol. Un deschizator de drum, candva pentru teatrul-dans, acum pentru musical, o formula de spectacol complexa, mult prea putin prezenta in spatiul teatral romanesc. Dar, pentru un creator plin de inspiratie, care surprinde cu fiecare noua aparitie scenica, se poate spune ca acest portret nu putea fi si nu s-a dorit decat o fotografie de parcurs, a unui artist aflat in plina forta creatoare.

„Corpul lui Razvan Mazilu asa e facut de la Dumnezeu, iar marele lui noroc este ca acum asa se scrie, cum e construit corpul lui.“ - Ioan Tugearu

„Probabil ca mereu, in mijlocul exercitiului regizoral, Razvan Mazilu va visa ceea ce simte intens, ceea ce il defineste, va imagina dansul.“ - Dragos Galgotiu

„Lumea de fantasme ce salasluiesc in fiinta lui Razvan Mazilu este atat de bogata, incat poate da nastere oricand celor mai neasteptate fantezii, scenice sau nu. Personalitatea lui polimorfa se manifesta cel mai bine in fictiune, dar chiar si contactul cu realitatea inconjuratoare este intotdeauna unul mediat prin filtrul lui artistic.“ - Sanda Visan

Atras inca din adolescenta de mare, Jacques-Yves Cousteau s-a inscris la Academia Navala din Brest. Asa incepe povestea celui care avea sa devina unul dintre cei mai mari oceanologi ai lumii. Dupa ce l-a intilnit pe Philippe Tailliez, Cousteau a facut primele scufundari si drumul i s-a deschis larg spre realizarea celui mai mare vis al sau: sa cutreiere si sa exploreze oceanele lumii. Visul i s-a implinit cind a ajuns la comanda navei Calypso, la bordul careia, vreme de patru decenii, a strabatut imensul continent albastru. A simtit tot timpul nevoia sa afle mai mult, sa imbunatateasca metode si tehnici si sa le impartaseasca, iar din expeditiile sale au rezultat mii de ore de filmari in adincuri. Din gheturile Antarcticii pina in Marea Rosie, Marea Caraibilor si Marea Mediterana, Odiseea capitanului Cousteau ne poarta intr-o calatorie fascinanta pe urmele celebrului explorator, mereu dornic sa se avinte in necunoscut. 

Din cuprins: 
Jacques-Yves Cousteau semneaza actul de nastere al scafandrului autonom • Misterele fintinii din Vaucluse • O nava numita Calypso • Filmul subacvatic si vedetele sale • Calatorie la capatul lumii • Explorarea marilor fluvii • Alcyone, fiica vintului • Sfirsitul unei nave legendare • Povara mostenirii

„De când sunt «Omul care aduce cartea», am fost întrebat, în repetate rânduri şi în cele mai variate contexte, «care sunt cărţile de căpătâi ale unui om adevărat», ba chiar somat să dau zece, douăzeci de titluri de lecturi formatoare.
Ce-ar fi, mi-am zis, să adunăm zece, douăzeci de personalităţi culturale din România de azi – fiecare fiind, în domeniul său, o energie benefic-iradiantă, de mult recunoscută public – care să-şi mărturisească revelaţiile citirii fermecător-terapeutice?
Îmi îngădui să cred că, în funcţie de simpatia pentru unul sau altul dintre autorii cuprinşi în sfera nostalgică a evocărilor de faţă, cititorii-părinţi (şi mai ales bunici) îşi vor îndemna fiii şi nepoţii cu mai multă hotărâre şi seninătate către un titlu sau altul, odată ce ele, titlurile, i-au făcut oameni pe Ana Blandiana, Lucian Boia, Mircea Cărtărescu, Ştefan Câlţia, Livius Ciocârlie, Andrei Cornea, Neagu Djuvara, Gabriel Liiceanu, Mihai Măniuţiu, Dan C. Mihăilescu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Irina Petrescu, Andrei Pleşu, Victor Rebengiuc, Valeriu Stoica, Ion Vianu…“ (Dan C. MIHĂILESCU)

„Strabunica mea, Olga Gigurtu, Amama, cum ii spuneam eu, locuia la fiica ei, Valerie Chiru, bunica mea, in casa din Calea  Dorobantilor 21 (daramata in 1968, pentru a lasa loc noii aripi a A.S.E.-ului). Am cunoscut-o putin, aveam 4 ani cand a plecat in lumea celor drepti. Dar stiu ca era mandra de mica stranepoata si ma punea sa dansez in fata invitatilor ei. Avea jour fixe de doua ori pe saptamana.

De la bunica mea stiu ca Olga Gigurtu era amorezata jusqu’au bout des ongles de sotul ei, Generalul Petre Gigurtu, pe care il insotea in deplasarile militare, fara sa se teama de lipsa confortului si de oboseala.

Era, se pare, extrem de sociabila, generoasa, inteleapta si ingaduitoare cu oamenii, calitati preluate de fiica ei, Valerie. Olga a fost o femeie frumoasa, eleganta, foarte cultivata, romantica, picta, canta la pian, era prietena cu Emil Garleanu. Era extrem de cocheta si se pare ca, desi implinise 75 de ani, un domn ar fi glumit: «daca Doamna General o cere, merg cu ea pana la capatul lumii!».

Am citit amintirile strabunicii inca din copilarie, eram fascinata de ele si imi doream nespus sa-i seman. Ma bucur astazi ca aceasta carte atat de draga mie prinde din nou viata.“ - Alexandra Vallimarescu, stranepoata autoarei

„Amintirile si-au pastrat intreaga prospetime si putere de evocare. Cititorul de azi are in fata, vie si expresiva, o lume bogata, mandra, care a stiut sa-si traiasca viata din plin. Cei care au sansa sa viziteze urmasi ai boierilor de odinioara mai pot admira resturi ale stralucirii din trecut: un serviciu Limoges, o cupa Fabergé, o statueta de Romanelli, un covor caramanliu... Chiar proza isi pastreaza interesul, ca mostra a lecturilor rastimpului spre care ne indreptam tot mai des si cu nostalgie gandurile – La belle époque.“ - Gorgeta Filitti

Eugen Mihaescu este un observator acerb al lumii, "acasa" si aiurea. Un "inspector" cu pedanterie de entomolog. Membru de onoare al Academiei romane. Pictor, grafician, jurnalist, profesor la Pratt Institute - New York, ambasador al Romaniei la UNESCO, senator, vicepresedinte al Comisiei pentru Politica externa in perioada 2004-2008 si-a lasat pretutindeni amprenta personalitatii sale. Prin miile de desene publicate in The New York Times si prin copertele saptamanalului Time a schimbat directia artei grafice editoriale americane de la caricatura la metafora politica. Este autorul a peste saptezeci de coperte ale revistei The New Yoker. Intre linii este o incercare sincera de a descrie, de a incondeia in cuvinte Romania anilor 1986-2004.

Dacă parcurgînd cartea de faţă cititorii vor înţelege mai limpede cum au funcţionat mecanismele represive ale sistemului comunist (Securitate, Procuratură, Justiție, Propagandă, regim penitenciar etc.), atunci ea îşi va fi atins menirea. Confuziile recurente întreţinute de o mentalitate reeducată în deceniile comuniste, un discernămînt precar pe toate palierele vieţii sociale, politice şi culturale, reaua credinţă şi lipsa unui curriculum naţional articulat pe necesitatea stimulării apetenţei pentru istorie, în general, şi a dezvoltării competenţelor în domeniul istoriei recente, în special, fac din spaţiul românesc actual o junglă mentală și spirituală. (Flori Bălănescu)

Laureatul Premiului Nobel pentru Literatură în 1980 se destăinuie în acest volum care dezvăluie complexitatea unui scriitor uriaș al secolului XX.

Toate aceste convorbiri şi interviuri se constituie în ansamblul lor într-o convingătoare radiografie culturală a vieţii intelectuale poloneze de-a lungul a peste o jumătate de veac, aducînd în prim-plan informaţii şi aprecieri care vizează un spaţiu mai puţin cunsocut la noi, şi anume spaţiul răsăritean, pe care Miłosz îl priveşte atît din interior, cît şi de la distanţă, din perspectivă americană. Alături de Secolul meu al lui Aleskander Wat, Autoportretul unui îndărătnic al lui Czesław Miłosz contribuie în mare măsură la reconfigurarea spirituală a imaginii despre Europa Centrală şi de Est, cu frecvente trimiteri la cultura occidentală. Autoportretul dezvăluie totodată trăsături inedite ale unei remarcabile personalităţi literare şi culturale din secolului XX, martor de seamă şi observator atent al evoluţiei dramatice a acestui secol. (Constantin Geambașu)

.. fiica unei mame alcoolice, a fost cea mai mica dintre cei patru copii, avand frati mult mai mari. „Casa noastra era ca o zona de razboi — mama nu avea abilitatile sau capacitatea de a-mi fi cu adevarat mama,”

A inceput sa bea la 11 ani si i se permitea sa bea vin la cina, in fiecare seara. Parintii ei mancau sus, iar Karin se furisa la subsol, unde manca in fata televizorului, singura. „De multe ori, primeam si al doilea pahar cu vin si mi se permitea atata timp cat stateam cuminte.”

Isi aminteste ca s-a imbatat prima data atunci cand fratele bunicului, pe care il iubea mult, a murit curatand zapada cu lopata. Avea 13 ani. „Am mers direct in subsol si am dat pe gat aproape toata sticla cu vin”, spune Karin. „Nu-i un lucru normal pentru cei de 13 ani.” O „betie” in facultate, lucra din greu in timpul saptamanii, apoi, in weekend, facea „lucruri prostesti, nechibzuite”.

Casatorita, avand doi copii, Karin a suferit depresii postna-tale severe, plus episoade serioase de depresie in primele decade, insa, de-a lungul intregii sale cariere, viata profesionala i-a fost excelenta.

De fiecare data cand s-a intors din concediul de maternitate, a revenit la un job mai bun, cu o pozitie mai buna. Pe masura ce urca pe scara profesionala, a inceput sa bea seara de seara, iesind cel putin o noapte pe saptamana, pentru a bea cu colegii de birou. „Ajungeam acasa la doua dimineata si plecam la serviciu inca pilita — nu eram singura.

Odata, am fost prinsa vomand intr-un ghiveci de plante^ dimineata. Am spus: «Scuze, sunt insarcinata.« Bautura m-a ajutat sa trec peste toate limitele morale. Era un fel de societate fara legi: aveam un puternic sentiment ca puteam face orice ne doream.”

Karin si sotul ei au baut intotdeauna mult impreuna, „Deschideam o sticla de sampanie, in drum spre casa de la tara, in noptile de vineri, ajungand destul de chercheliti.''

Incetul cu incetul, ura fata de sine a inceput sa creasca. „Obisnuiam sa cred ca sunt rezistenta, dar rezistenta mea venea dupa o sticla de votca”, spune Karin. „In cele din urma, beam doua pahare mari inainte de cina, o sticla de vin la cina si mai multa votca dupa aceea.”

Ultimii ani ai vieții îl găsesc pe Tolstoi la moșia de la Iasnaia Poliana, trăind ca un mujic. Lăsase în urmă societatea mondenă petersburgheză, onorurile, ba chiar și propriul destin literar. Devine un fel de patriarh nonconformist, în răspăr cu autoritățile laice și cu cele ecleziastice. Ajunsese la o credință în care puțini îl puteau urma. Găsise un fel de-a se exprima mai simplu. Aici, la Iasnaia Poliana, în singurătate, stă de vorbă cu sine despre Dumnezeu și oameni, iar jurnalul, care l-a însoțit permanent, e spațiul unde pune întrebări infinite, unde caută să înțeleagă și să se exprime altfel decât o făcuse în romane.
Aceste meditații au fost cenzurate în edițiile anterioare ale jurnalului – puterea sovietică putea accepta „stilul“ lui de mujic, dar nu și spiritul care se împotrivea oricărei revoluții.

Sora Emmanuel Maillard s-a nascut in Franta in 1947.  A obtinut diploma in Istoria Artei la Sorbona in 1971 si din 1976 este membra a comunitatii Beatitudinilor. Traieste la Medjugorje si de acolo calatoreste in lumea intreaga pentru a evangheliza.

Marturii si fioretti prezentate prin parabole savuroase si ilustrate cu imagini care ne permit sa-l surprindem pe Dumnezeu in flagrant delict de Indurare. Prin fragmentele sale tulburatoare, Sora Emmanuel ne ofera o calatorie atat prin inchisorile din New York, cat si prin confesionalele sfintilor! Cititorul se cufunda in profunzimea inimii umane si este prins in situatii trecute sau prezente, pe cat de captivante, pe atat de variate. Folosind un stil plin de viata si incisiv, cartea ne ajuta sa vedem aceasta pace atat de dorita, cea care vine de Sus si care obtine victorie dupa victorie. Asadar, aceasta este infrangerea vidului, a descurajarii si a fricii.

Cuvinte pe care multi nu mai indraznesc sa le spuna, dar care au, totusi, puterea de a reconstrui o societate denaturata. O injectie de speranta care grabeste acel timp in care, in inima tuturor, Pacea va avea ultimul cuvant!

Fiecare dintre noi are propriul sau Inger pazitor si daca legam o prietenie cu el, daca ii vorbim in fiecare zi ca unui prieten foarte intim si foarte scump, nu vom regreta niciodata! Teologia ne invata: unul singur dintre Ingerii nostri pazitori este mai puternic decat toti demonii din iad. El il are pe Dumnezeu cu el ! Asadar, in fiecare zi, in rugaciune, sa ne incredintam nevoile ingerilor nostri, implorandu-i sa actioneze cu forta si sa ne ajute sa revenim intotdeauna la vointa lui Dumnezeu. Ce poate fi mai trist decat un Inger pazitor in somaj?

„O odisee intelectuala, un jurnal de calatorie si un roman comic, toate integrate intr-o singura lucrare. Geografia geniului este o carte inteligenta, originala si absolut incantatoare!” - Daniel Gilbert, profesor la Universitatea Harvard

     Fragment din volum:

Un tată îi scrie, înaintea unei operații dificile, fiului său. Expeditorul e în America, iar destinatarul, în Japonia. După operație, scrisorile continuă să se înlănțuie. Se agață mai întâi „ca iedera" de orice le iese în cale, apoi, după întoarcerea acasă a tatălui, devin confesiuni pe cele mai delicate subiecte: cum e cu „celălalt sex", ce căutăm într-o lume în care nu părem destinați fericirii?
Protagonista scrisorilor este însă inima, în toate ipostazele ei: inima de tată, inima de îndrăgostit, inima de discipol, cea de fiu, cea de om obișnuit, plin de griji, și chiar inima-inimă, personajul-vedetă al anatomiei noastre, care se poate îmbolnăvi.
O întreagă geografie afectivă, creată după capriciile memoriei, se ascunde în plicul încăpător al acestei cărți: scene americane, scene din Heidelberg, un dans cu urmări nebănuite, scene din casa copilăriei, adresa mitică „Dr. Lister 69", flash-uri din anii '50 și fleacurile vieții de zi cu zi. Dar și gândurile abstracte, sistematizate, care se datorează „riscului de a avea un tată filozof".
Din cele șaisprezece scrisori se conturează o viață și un cod. Sub protecția distanței și-a convenției epistolare, Gabriel Liiceanu găsește prilejul să fie sincer, vulnerabil de sincer uneori, să-și amintească, să povestească, să cadă pe gânduri, să se lase întrebat și să ne răspundă. Pentru că, acceptând pactul propus de autor, fiecare cititor se transformă în „fiul" din titlu.