Biografii - Memorii & Jurnale

Continuarea bestsellerului internațional din Coreea de Sud

Când simțeam că depresia sau sentimentul de gol interior îmi dădeau târcoale, deschideam rapid ușa victimizării și intram.

Baek Sehee a început să-și înregistreze ședințele cu psihiatra întrucât spera să creeze un ghid pentru ea însăși. Nu și-a închipuit niciodată că reflecțiile ei vor ajunge la atât de mulți oameni, mai ales tineri. Vreau să mor, dar vreau să mănânc tteokbokki a devenit bestseller în Coreea de Sud, apoi în Indonezia, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii, atrăgându-i pe cititori prin discuțiile sincere și vulnerabile despre depresie și anxietate.

Vindecarea este un proces inegal. În cea de-a doua carte, pe măsură ce conflictele sale interioare devin mai complexe și mai provocatoare, ședințele lui Baek se intensifică. Prin intermediul dialogurilor cu psihiatra și al microeseurilor meditative de după fiecare ședință, Baek identifică tiparele suferinței ei, înregistrează progresele făcute, se confruntă cu obstacolele întâmpinate și își împărtășește revelațiile pe care le are când este pe punctul de a-și pierde cu totul speranța.

Vreau să mor, dar tot vreau să mănânc tteokbokki este un sprijin pentru generația tânără, un prieten care știe că lupta zilnică cu disperarea face parte dintr-o călătorie de o viață.

„Cu vocea sa aparte, renumita scriitoare sud-coreeană explorează rădăcinile bolii sale mintale și luptă pentru o viață mai sănătoasă. Călătoria lui Baek prin pădurea întunecată a depresiei este uneori dureroasă, dar în cele din urmă revelatoare și inspirațională.” Kirkus Reviews

„Angajamentul admirabil al lui Sehee de a-și arăta «cele mai adânci răni interioare» va rezona cu cititorii care se luptă să-și lămurească propriile probleme de sănătate mintală.” Publishers Weekly

„«Vreau să continui să mă descopăr și să găsesc manualul potrivit pentru viața mea.» Un sfat înțelept pentru noi toți.” Booklist

„O analiză intimă a impactului profund pe care îl poate avea sănătatea mintală în viața de zi cu zi.” Book Riot

„Sincer și autentic. O încercare de autodescoperire care va rezona cu tinerii ce suferă de forme similare de depresie și anxietate.” Library Journal

„Candid. Din inimă. Misiunea lui Sehee de a normaliza conversația despre boala mintală este admirabilă.” Publishers Weekly

„Această carte va alina pe oricine s-a simțit vreodată deprimat, anxios sau doar frustrat pe el însuși.” Real Simple

„N‑are rost să mă mai învârt în jurul cozii. Toată problema este de fapt interioritatea mea. Este, dacă vreți, raportul cu sinele, cu ceea ce în mod impropriu se cheamă eu. Chiar dacă pentru foarte mulți oameni cel mai important lucru din lume e propriul lor eu, eul acesta nu există, pentru că el e o relație și nimic mai mult decât o relație între un punct care vede și un punct care este văzut, între o prezență care gândește și o prezență care e gândită.” (Gheorghe Crăciun)

„Biografia lui Mihail Avramescu are toate însemnele unei aventuri abrupte, plină de provocări destrămătoare, de răsturnări spectaculoase, de destin. Asumase, pe rând, și stadiile boreale ale gnozei, și mările calde ale vieții. Dar, pe vremea când l-am cunoscut, totul se absorbise într-o actualitate echilibrată, fără riduri expresioniste, fără toxine reziduale. Experiențele trecute păreau cu adevărat trecute, digerate inteligent, printr-o virilă «masticație» spirituală. Omul era atât de armonios prezent, încât se putea dispensa de biografie… Sub grafica vag ironică a chipului său nu mai era loc pentru tenebre.” (Andrei Pleșu)

Postfață de Ioana Pârvulescu

Una dintre cele mai importante scrieri autobiografice ale lui Franz Kafka este Scrisoare către tata, care se adaugă Jurnalului 1910–1923 și volumelor de corespondență. Paginile adresate tatălui, Hermann Kafka, sunt scrise în 1919, după ultima încercare eșuată a lui Franz de a se căsători. „Eternul fiu“, cum l-a numit unul dintre comentatori pe Franz Kafka, se războiește o viață întreagă cu tatăl său. Cu toate acestea, cititorul are senzația că fiul luptă fără să vrea împotriva lui însuși, doar ca să nu-l vadă pe tată, pe tatăl mitic, pierzând.

„Literatura universală datorează tatălui unele din cele mai frumoase pagini, iar scrisoarea lui Kafka este una dintre ele. Chiar dacă, așa cum se întâmplă adesea cu corespondența, ea nu conține nici cea mai mică intenție literară. În cazul lui Franz Kafka, literatura câștigă întotdeauna în fața vieții.“ — IOANA PÂRVULESCU

„Era oare un martir, sau era doar neîndemânatic? E un scriitor genial, dar n-are încredere în ce scrie. E conștient de valoarea lui, dar de o modestie nimicitoare. Femeile îl adoră, dar se înfășoară în iubiri nefericite, în care, în loc de bucurie, nu găsește decât umilințe. Apreciază viața, se poate spune că e un hedonist, și totuși duce o existență de ascet. Singuratic din fire, vrea mereu să se însoare. Face gimnastică, grădinărie, ca să-și întrețină sănătatea, doarme iarna cu fereastra deschisă, merge mult pe jos, înoată, dar e atins de timpuriu de o boală mortală. Destin emoționant. Personajul Kafka, poate mai mult decât opera lui, ne va chinui tot timpul și mă întreb dacă nu cumva aici se află adevărata lui moștenire.“ — IMRE KERTÉSZ, laureat al Premiului Nobel pentru literatură

„Această femeie a stat lângă mine și m-a ajutat atunci când țara mea se afla în război. Nu există umilință sau măreție când este vorba de iubire. Nu există diferență de rang între inimile a două femei. Nu ar trebui să fie. Loïe Fuller mi-a dăruit inima ei atunci când toți mă abandonaseră. A pribegit din oraș în oraș atunci când poporul meu avea nevoie de hrană și muniții. A fost alături de mine atunci când stăteam cu spatele la zid, a cutreierat toată America pentru a obține ajutor pentru mine… Vreau ca lumea să știe că Loïe Fuller mi-a oferit inima ei în vremuri de durere și deznădejde.“ — REGINA MARIA A ROMÂNIEI

„Printre numeroasele relații personale ale reginei Maria, care cuprindeau tot spectrul social, de la capete încoronate până la oameni de rând, prietenia «improbabilă» cu dansatoarea Loïe Fuller ocupă un loc aparte.

Variile monografii și studii dedicate fiecăreia amintesc prietenia lor, dar de regulă numai ca o glosă biografică, prețuită pentru latura senzațională și anecdotică ori tratată în tiparele favoritismului regal. Până acum nu s-a scris nici un studiu care să exploreze această prietenie în toată complexitatea ei, să-i urmărească suișurile și coborâșurile, momentele de intimitate și conflict, temele de dialog și dispută, efectele și implicațiile pentru ambele protagoniste și mediile lor.

Celebra La Fuller a influențat atât imaginea publică a reginei în diferite contexte, cât și evoluția ei ca prozatoare, scenaristă de film, memorialistă și jurnalistă, chiar colecționară de artă. Ani de-a rândul i-a fost reginei admiratoare înflăcărată, parteneră de discuție, confidentă și consolatoare în clipele grele și, totodată, o îndrumătoare neobosită, de multe ori autoritară și prea adesea pisăloagă… După cum s-a dovedit, prietenia cu Loïe a rezistat la multe turbulențe și furtuni, susținută fiind de optimismul solar al reginei.“ — STANCA SCHOLZ-CIONCA

„E ca şi când aș fi ghidat cu blândeţe printre scrieri, filme, muzică, peisaje şi mii de feluri de tristeţe. Cineva îmi atinge uşor, dar insistent, tâmplele cu palma, cum îndrumi o pisică spre vasul cu mâncare sau apă, îmi şi vorbeşte peltic şi rudimentar, ca unui bebeluş. Pentru mine gesturile lui sunt însă teribile îndemnuri şi interdicţii, iar vocea e insuportabilă ca de un tunet. Mi se impune ce să citesc, ce să ascult, dar de atâtea porunci (cele câteva trilioane scrise pe plăcile de piatră), de atâtea afurisite porunci pe secundă nu pot decât să-ncremenesc, deşi niciuna nu-mi spune «încremeneşte!» Lumea e ţăndări şi aşchii, fiecare indescriptibilă geometric, şi care nu se-mbină, fiindcă cele mai multe sunt din materie-ntunecată. Iar dacă nu se-mbină-n mintea mea, nu se-mbină nici în scrisul meu şi, prin urmare, lumea mea nu mai există. Mai există doar tristeţea mea de pe altă lume.

«Arată-mi slava Ta!» am strigat, şi El m-a pus într-o crestătură în stâncă. Naşterea mea n-am putut-o vedea, căci nu poate omul să-şi vadă naşterea şi să trăiască. A trecut pe lângă mine copilăria mea, şi slava Lui nu era-n ea. A trecut apoi adolescenţa, şi slava Lui nu era-n ea. Au trecut anii bărbăţiei mele, şi slava Lui nu era nici acolo. Apoi a venit bătrâneţea, urmată de un susur blând. A urmat noaptea fără sfârşit.“

„Prin felul în care scrie, descrie și e la curent cu tot ce se întâmplă pe plan cultural, Carmen e în miezul vieţii, își conduce destinul și-l depășește. O viaţă care acum s-a coagulat într-o carte care trebuie citită fără a ne lăsa influenţaţi de compasiune sau de prejudecăţi. E o poveste în care ne emoţionează curajul și seninătatea și în care ar fi bine să ne putem regăsi cu toţii.“ — MAIA MORGENSTERN

„Avem nevoie de modele. Între aceste coperte veţi găsi unul. Un spirit care și-a luat revanșa faţă de trup. Care și-a învins carnea. Un suflet frumos care are nevoie, ca noi toţi, de iubire, dar care are și puterea de a oferi atâta IUBIRE, încât nu poţi să fii decât recunoscător. Carmen Vasilescu și-a construit aripi de Frumos, de Lumină, de Iubire și a evadat din trupul firav. Ea este o Învingătoare. Citiţi această carte! Veţi descoperi un om puternic, frumos și luminos. Ce bine că există oameni ca tine, Carmen!“ — OANA PELLEA

„Viața cu Susan era ca o piesă de teatru fără pauză. Frumoasă, solicitantă și obositoare.” „Cine a zis că trebuie să trăim ca toată lumea?” a zis Susan Sontag când a invitat-o pe Sigrid Nunez, noua iubită a fiului ei, să se mute toți trei în același apartament. Nunez, la vremea aceea scriitoare aspirantă, avea să descopere în Sontag un mentor, o personalitate explozivă și electrizantă, precum și un pilon de susținere și un centrul de atracție al cercurilor intelectuale newyorkeze.

Opera lui Reinhold Messner a fascinat întotdeauna, dar a stârnit și numeroase critici. La o vârstă fragedă, când prefera să se urce pe munte în loc să meargă la școală, profesorii lui și-au dat seama de marele său talent – și i-au pedepsit tendința spre rebeliune. Când a început să publice cărți și articole, i s-au pus piedici în cale. A fost acuzat mereu și mereu că și-a sacrificat fratele pentru propriile sale ambiții. Atât ca alpinist care a respins întotdeauna eroismul naționalist, ca fondator de muzeu montan sau ca un sud-tirolez cu opinie, Messner a stârnit mereu controverse, atât cu realizările lui de la înălțimea celor opt mii de metri, cât și cu declarațiile pe care le făcea când se întorcea în civilizație.

De la „copilul Disney” la vedeta globală! Stea de cinema. Militantă pentru cauze nobile. Simbol al modei. Descoperă povestea Zendayei în această relatare revelatoare a călătoriei sale spre a deveni una dintre cele mai populare și iubite actrițe, cântărețe, dansatoare și activiste din lume. Zendaya este un fenomen!

Povestea eră cu eră a celei mai mari vedete pop de azi! Taylor Swift a ajuns în fruntea topurilor cu cântecele ei în stiluri ce acoperă totul, de la country la pop și folk până la indie-rock. Cartea „Taylor” îți arată cum o cântăreață de country a ajuns un fenomen mondial, fără precedent în lumea muzicii, doborând recorduri de vânzări și schimbând generații întregi din toată lumea.

Tot ce nu ți-au spus niciodată profesorii despre marii regizori.

Povești bizare, dar adevărate, despre travestiți, dependenți de droguri, fetișiști ai picioarelor și alți regizori legendari.

Plină de portrete scandaloase și fără perdea, Viața secretă a marilor regizori dezvăluie cele mai ascunse secrete ale celor mai celebri cineaști ai tuturor timpurilor.

Cum se face că Charlie Chaplin nu se spăla cu săptămânile?

E adevărat că Alfred Hitchcock nu avea buric?

A fost trupul lui Walt Disney înghețat prin criogenie și așteaptă să fie resuscitat în viitor?

Și de ce diseca David Lynch stârvuri de animale în timpul liber?

În lumina noilor descoperiri, nu-i vei mai privi niciodată cu aceiași ochi legendarii regizori ai lumii!

Prima întâlnire cu inconștientul a avut loc în timpul analizei personale, pe care am descris-o în volumul În căutarea sinelui. Reacțiile provocate de această întâlnire au variat de la surprindere, contrariere, disconfort până la entuziasmul asociat revelațiilor. Fie că am vrut să cunosc și alte zone ale inconștientului meu, fie că nu am mai reușit să mă desprind de fascinația exercitată de această lume paralelă conștiinței, lume guvernată de cu totul alte legi, fie ambele, fapt este că imediat după încheierea analizei personale în 1988 am început să practic psihanaliza, așa cum se putea atunci, clandestin… Am notat în Jurnal doar momente cairotice din analize sau din autoanaliza mea, și nu procese complete („cazuri“). Cu alte cuvinte, am redat vise, acte ratate, transferuri, reacția mea inconștientă ca psihanalist la proiecțiile analizanților (contratransferul) – toate, modalități privilegiate de manifestare a inconștientului în ora de psihanaliză… Dacă ar trebui să schițez o hartă, atunci aș trasa mai întâi două axe principale, și anume, axa conflictelor pulsionale și axa deficitului narcisic, mai discretă, dar nu mai puțin definitorie și eficientă... Pe lângă deficit narcisic și conflicte inconștiente, apar în Jurnal și manifestări sporadice ale inconștientului „bun“, mai întâi Supraeul, sau cenzura, care însumează, grație unor interiorizări emoționale în prima copilărie, valori fundamentale pentru existența în cultură, precum și exprimări simbolice ale arhetipului sinelui.

Vasile Dem. Zamfirescu (n. 1941) este profesor universitar, psihanalist, membru formator și supervizor al Societății Române de Psihanaliză, membru al Asociației Psihanalitice Internaționale (IPA), cofondator și președinte al Asociației Insight care promovează psihanaliza relațională, autor al mai multor cărți cu teme de psihanaliză.

Vorbim în același timp, fără să știm, două limbi: limba conștientului și limba inconștientului. Deși distincte ca mesaj, una ținând de lumea diurnă a rațiunii, cealaltă de lumea nocturnă a pulsiunilor și a posibilităților neîmplinite („umbra“ lui Jung), ca mod de manifestare, ele sunt indistincte. Limba inconștientului se insinuează în țesătura limbii conștientului, așa încât de multe ori este confundată cu gazda sa. Vasile Dem. Zamfirescu

După anul 1990, Vasile Dem. Zamfirescu și-a propus și a reușit să-și grupeze activitățile în jurul unui singur scop: promovarea psihanalizei în cultura română. În paralel cu activitatea din cabinetul de psihanaliză, începând cu anul 1990 a predat la mai multe facultăți din București, transmițând mai multor generații de studenți cunoștințe despre psihologia sau filosofia inconștientului. Cărțile publicate în ultimii ani s-au alimentat din activitatea de profesor: Introducere în psihanaliza freudian și postfreudiană (curs ținut la Facultatea de Psihologie a Universității Titu Maiorescu) și Filosofia inconștientului. Începând cu anul 1994, Vasile Dem. Zamfirescu a coordonat la Editura Trei, al cărei cofondator este, colecția Biblioteca de psihanaliză, care include operele lui Freud și Jung, înlocuită astăzi de colecția Psihanaliză contemporană. Dintre cărțile sale, două au fost distinse cu premii semnificative: În căutarea sinelui a primit în anul 1994 Premiul pentru critică și eseu din partea Asociației Scriitorilor din București, iar Filosofia inconștientului a primit în anul 2018, din partea Academiei Române, Premiul Constantin Rădulescu-Motru.

„Dacă mi-ar cere cineva să spun numele unui singur sentiment pe care mi l-a trezit lumea prin care am trecut, aș răspunde fără ezitare compasiunea, despre care cu timpul am înțeles că este o treaptă a înțelegerii și o formă de cunoaștere. Dacă aș accepta că această carte este o carte de călătorii, atunci itinerarul acestora leagă între ele punctele de sprijin ale înțelesului și nefericirii lumii prin care am trecut, în timp ce – schimbându-se – acestea au devenit repere ale schimbării mele.

Într-un anume fel, această carte continuă Falsul tratat de manipulare. Așa cum aceea nu era o carte de memorii, deși era construită din fragmente de amintiri, aceasta nu este o carte de călătorii, deși capitolele ei descriu întâmplări din străinătate. Folosesc acest termen, străinătate, cu întreaga greutate pe care o avea înainte de ’89; în ultimii treizeci de ani, amestecul lumilor l-a erodat și l-a golit de conținut – nu numai prin dispariția frontierelor, ci și prin sentimentul de înstrăinare de acasă. Acest sentiment ciudat este mai apăsător azi decât în timpul dictaturii, pe care o simțeam ca pe o apăsare exterioară, nu lăuntrică, în profunzime, ca acum.

În Fals tratat de manipulare am încercat să compun din fragmente de amintiri un portret al țării. Acum este vorba despre lume.“ — ANA BLANDIANA

Pe copertă: autoarea pe turnul din Pisa, anii ’70, foto de Romulus Rusan

În 1943, cu sprijinul protectorului său Pierre Laval, șeful guvernului colaboraționist de la Vichy, Paul Morand preia conducerea misiunii diplomatice franceze la București. Legat de acest oraș prin originea română a soției sale, dar și prin volumul pe care i-l consacrase înainte de război, rafinatul și cinicul Morand se vede tot mai izolat. Dominația Germaniei naziste în Europa se erodează, îndatoririle profesionale îl pun deseori în situații ingrate, iar refugiul în literatură și artă aproape că nu-l mai consolează. Colaboraționist convins, fascist și antisemit, Morand se teme de ceea ce-i rezervă viitorul și își clădește edificii complexe de iluzii. Va lăsa urme puține și neconvingătoare la București, folosindu-și apoi toată influența pentru a fugi din calea Armatei Roșii: obține postul de ambasador în Elveția și astfel se asigură că va putea schimba ușor, după prăbușirea regimului de la Vichy, statutul de diplomat cu cel de azilant.

„Paul Morand (1888-1976) a pus Bucureștiul interbelic «pe harta destinațiilor turistice». Astăzi, prin acest Jurnal, el iese pe ușa din spate, compromis de un puternic antisemitism impregnat cu fascism și complicitate pentru Franța lui Pétain. Destinul său civic și cultural îl apropie de confratele său român Vintilă Horia. Antisemiți, fasciști și antidemocrați cu sclipiri literare, memoria lor spirituală este șubredă și puternic controversată.” (Alexandru Florian)

„Paul Morand a dus viața unui privilegiat al sorții care, aparent, a știut să se strecoare printre capcanele istoriei. Două aspecte cruciale – refuzul de a i se alătura lui de Gaulle la Londra în 1940 și fidelitatea până la capăt față de Vichy – demonstrează contrariul.” (Radu Ioanid)

„Jurnalul lui Morand nu este încărcat de sentimente. Tonul este brutal, sinceritatea deplină, exceptând puținele momente în care scriitorul este cuprins de îndoială cu privire la motivațiile acțiunii sale politice...” (Stéphane Guégan)

„Paul Morand își imagina că, în timp, pasiunile suscitate de perioada Vichy se vor atenua. S-a înșelat crunt: atitudinea față de Pétain și cei care l-au urmat n-a încetat să se înăsprească. În acest volum, diaristul pare a voi cu orice preț să-și justifice reputația de antisemit și de personaj preocupat doar să-și apere cele mai nedemne interese materiale.” (Eric Roussel)

Shackleton face tot posibilul pentru a-și salva echipajul și a-l duce înapoi acasă. În august 1914, Ernest Shackleton a pornit la bordul navei Endurance spre Antarctica. Își propusese să traverseze continentul alb, ultima mare provocare a explorărilor terestre. În ianuarie 1915, după sute de kilometri parcurși în apele polare, vasul rămâne captiv într-o insulă de gheață. Astfel începe una dintre cele mai dure lupte pentru supraviețuire, o odisee modernă, în care Shackleton face tot posibilul pentru a-și salva echipajul și a-l duce înapoi acasă.

Descoperiti o perspectiva detaliata si profunda asupra evenimentelor si climatului politic din Romania in contextul celui de-al Doilea Razboi Mondial prin jurnalul lui Constantin Argetoianu. In aceasta perioada cruciala, Romania, condusa de maresalul lon Antonescu, se afia alianta stransa cu Germania nazista si angajata pe Frontul de Est impotriva Uniunii Sovietice.

Aceste însemnări cuprind date și evenimente al căror martor ocular a fost și sunt desprinse din cotidian și puse direct pe hârtie. Atunci când o informație se dovedește a fi greșită, pe parcurs autorul o corectează. Din știri, mai mult sau mai puțin comentate, din conversații, audiențe, vizite se încheagă imaginea vieții politice din perioada 1935-1944.

Este o mare bucurie să ne reîntâlnim cu scrierile lui Constantin Argetoianu, mustind de patimă sau partizanat politic, ori cu pișcăturile adresate unor însemnaste personalități ale timpului său. Pentru toate aceste minunate narațiuni, dialoguri, portrete, descrieri să-i mulțumim marelui scriitor politic al carui spirit bântuie în căutarea crucii pe câmpurile Sighetului.

In noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1939, un grup de legionari a pus la cale un atentat minutios planificat pentru a-l elimina pe Argetoianu, sperand sa suprime astfel unul dintre cei mai mari oponenti ai lor si sa transmita un mesaj de forta. Insa, in ciuda tuturor eforturilor si a detaliilor precise cunoscute despre rutina sa zilnica, tentativa a esuat din motive imprevizibile, lasand in urma o poveste dramatica de conspiratie si violenta neconsumata. Aceasta poveste fascinanta dezvaluie tensiunile si luptele subterane din Romania interbelica, unde bataliile pentru putere si influenta politica s-au transfonnat adesea in acte de violenta extrema. Esecul tentativei de asasinat asupra lui Argetoianu reflecta complexitatea si pericolele unei epoci marcate de conflicte ideologice si de razbunari sangeroase. Tentativa de Asasinare a lui Constantin Argetoianu de catre Legionari reprezinta o incursiune captivanta in unul dintre cele mai dramatice episoade ale istoriei politice romanesti, aratand cum determinarea si ambitiile extreme pot duce la confruntari violente si la schimbari de paradigma politica.

Cel de al VII-lea volum din Însemnările Zilnice ale lui Constantin Argetoianu cuprinde perioada 1 iulie - 22 noiembrie 1939. În zilele de 23-25 noiembrie n-a consemnat niciun eveniment – fiind afectat de modul cam brusc în care Regele Carol al II-lea l-a înlocuit la preşedinţia Consiliului de Miniştri. Caietul manuscris care cuprinde perioada 26 noiembrie - 31 decembrie 1939, a fost rătăcit. Sperăm ca în curând să intrăm în posesia unor caiete cu însemnările lui Argetoianu care mai lipsesc și pe care să le asezăm alături de celelalte care alcătuiesc arhiva memorialistică a marelui scriitor politic. În Anexă la acest volum este şi o parte a Însemnărilor Zilnice din perioada 17 august – 22 decembrie 1936 care lipsea și care a fost descoperită ulterior.

Înainte de a intra în sală, Regele a chemat în salonul de alături câţiva miniştri şi i-a decorat. Celor noi, de curând, şi celor care aveau deja Steaua României clasa I nu le-a dat nimic. Lui Ghelmegeanu, lui Andrei, lui Ralea, generalului Marinescu şi lui Colan, care n-aveau Cordon, le-a dat pe al Coroanei, lui Călinescu, lui Mitiţă Constantinescu şi lui Iamandi, care aveau deja Cordonul Coroanei, le-a dat Cordonul cel mic al Stelei (clasa I).

Aceste însemnări cuprind date și evenimente al căror martor ocular a fost și sunt desprinse din cotidian și puse direct pe hârtie. Atunci când o informație se dovedește a fi greșită, pe parcurs autorul o corectează. Din știri, mai mult sau mai puțin comentate, din conversații, audiențe, vizite se încheagă imaginea vieții politice din perioada 1935-1944. Este o mare bucurie să ne reîntâlnim cu scrierile lui Constantin Argetoianu, mustind de patimă sau partizanat politic, ori cu pișcăturile adresate unor însemnate personalități ale timpului său. Pentru toate aceste minunate narațiuni, dialoguri, portrete, descrieri să-i mulțumim marelui scriitor politic al carui spirit bântuie în căutarea crucii pe câmpurile Sighetului.

Aceste însemnări cuprind date și evenimente al căror martor ocular a fost și sunt desprinse din cotidian și puse direct pe hârtie. Atunci când o informație se dovedește a fi greșită, pe parcurs autorul o corectează. Din știri, mai mult sau mai puțin comentate, din conversații, audiențe, vizite se încheagă imaginea vieții politice din perioada 1935-1944. Este o mare bucurie să ne reîntâlnim cu scrierile lui Constantin Argetoianu, mustind de patimă sau partizanat politic, ori cu pișcăturile adresate unor însemnate personalități ale timpului său. Pentru toate aceste minunate narațiuni, dialoguri, portrete, descrieri să-i mulțumim marelui scriitor politic al carui spirit bântuie în căutarea crucii pe câmpurile Sighetului.

În acest al doilea volum al Însemnărilor Zilnice, Constantin Argetoianu ne introduce într-o sumedenie de subiecte, care de care mai interesante, cum ar fi: problemele Cabinetului Tătărescu – cu formule noi de guvernare și remanieri surprinzătoare –, scandaluri provocate de afacerile oneroase ale reprezentanților Puterii și Opoziției, precum și picanterii din culisele Palatului regal. Nu este trecută cu vedere nici ascensiunea Gărzii de Fier și incidentul diplomatic prilejuit de înmormântarea liderilor legionari Moța și Marin. Un loc de seamă ocupă și lumea culturală cu portretele lui George Enescu, Lucian Blaga, Martha Bibescu sau George Georgescu. Fără această operă-fluviu a fermecătorului Constantin Argetoianu istoria noastră politică ar fi rămas infinit mai săracă.

Cu acest volum deschidem un nou ciclu din scrierile politice ale lui Constantin Argetoianu. Însemnările Zilnice ale sale acoperă o perioadă de un deceniu și însumează mii de file, care se vor regăsi în cele 10 volume. Aceste însemnări cuprind date și evenimente al căror martor ocular a fost și sunt desprinse din cotidian și puse direct pe hârtie. Atunci când o informație se dovedește a fi greșită, pe parcurs autorul o corectează. Din știri, mai mult sau mai puțin comentate, din conversații, audiențe, vizite se încheagă imaginea vieții politice din perioada 1935-1944. Este o mare bucurie să ne reîntâlnim cu scrierile lui Constantin Argetoianu, mustind de patimă sau partizanat politic, ori cu pișcăturile adresate unor însemnaste personalități ale timpului său. Pentru toate aceste minunate narațiuni, dialoguri, portrete, descrieri să-i mulțumim marelui scriitor politic al carui spirit bântuie în căutarea crucii pe câmpurile Sighetului.

In cazul lui Sergiu Nicolaescu, viata nu bate, ci surclaseaza filmul, chiar daca e vorba de regizorul roman ale carui productii au depasit un miliard de spectatori. Dupa o adolescenta tulburata in care a incercat sa se sinucida de trei ori ("Mi-era lehamite de tot... Am apasat pe tragaci, dar nu a fost sa fie!"), Nicolaescu a ajuns la Buftea, insa nu a urmat parcursul clasic, venind de la IATC, ci de la... Politehnica. Printre filmele de lung metraj de inceput se numara Dacii, Mihai Viteazul si seria de filme Comisarul Moldovan.

Personalitate complexă și puternică, Regina Maria a fost o mare iubitoare și o colecționară de artă, susținând o serie de personalități artistice și literare cu burse și bani. Este autoarea unor interesante scrieri memorialistice, precum și a unor romane, povești și versuri pentru copii.

Cartea aceasta, alcătuită din două părți, cuprinde în prima parte două povestiri: Cele patru anotimpuri din viața unui om și Crinul vieții, prin care pune  în atenția cititorului un subiect de mare sensibilitate și întâlnit adesea în scrierile Reginei Maria: sacrificiul suprem în numele iubirii, iar în partea a doua o tulburătoare prezentare a familiei regale și a ținuturilor cele mai dragi inimii sale. Aceste scurte amintiri au aparut în diverse publicații ale vremii sau în Calendarul Reginei Maria. Scrierile sale memorialistice au în primul rând o valoare documentară, de restituire a unor evenimente istorice la care a participat direct.

Prin aceste daruri ale ei neasemuite, Regina Maria a ştiut să cucerească sufletul poporului românesc şi dreptul la întreaga lui recunoştinţă. Acum, când mai trăieşte doar în amintirea celor rămaşi, scrierile Ei vor spune generaţiilor viitoare măreţia sufletului Reginei.

Revăd, revăd mereu, această oribilă lume a răului; şi cititorii o vor vedea şi ei de aproape, în povestirile ce urmează, şi mă revăd pe mine luptând o întreagă viaţă, în mijlocul micii mele armate de vânători de hoţi, veșnic la pândă, veșnic aşteptând în calea fiarei cu chip de om, ce trebuie să se ivească de undeva, sau urmărind-o prin drumurile întortochiate prin care se refugiază către vizuinile ei salvatoare.

Pornirile rele, pornirea de a ucide, de a maltrata, de a fura, de a minţi şi a înşela, de a jefui, de a face altuia tot ce nu i-ar plăcea să-i facă altul lui, sunt uneori înnăscute în om, moştenite odată cu sângele strămoşilor lui. Sunt adormite la unii de o educaţie îngrijită, sunt anevoie stăpânite de alţii cu sisteme nervoase uşor de iritat, sunt ascuţite la foarte mulţi de lipsa unei educaţii şi de contactele rele sau de alte condiţii de viaţă nenorocite. Sunt trezite câteodată brusc de împrejurări neprevăzute, sunt trezite alteori cu încetul, metodic, cultivate şi perfecţionate, fie de întreg ansamblul vieţii sociale, fie de scrieri anume alcătuite, cum sunt broşurile de propagandă ale anarhiştilor şi ale altor terorişti. În marea majoritate a cazurilor, însă, criminalii şi hoţii păşesc pe nenorocitele lor căi din primii ani de copilărie, din acele momente când creierul n-are nici un amestec în acţiune, mica vietate omenească ascultând numai de instinctele sale. 

Citind povestirile din lucrarea de faţă, cititorul va face de altminteri singur aceste constatări, şi multe altele încă, şi se va putea încredinţa că hoţia şi criminalitatea, pentru a fi stârpite, nu e nevoie numai de o poliţie vigilentă, de o justiţie foarte bine cumpănită, de închisori cu totul altfel organizate, ci mai ales este nevoie de o conlucrare rodnică a întregii societăţi, care nu va putea fi în siguranţă câtă vreme nu se va supraveghea singură, începând de la educaţia copiilor în familie şi în şcoli, şi terminând cu înălţarea morală a vieţii largi sociale, economice, cetăţeneşti. Şi dacă această scriere va îndruma cât de puţin spiritul public pe o asemenea cale, scopul publicării ei va fi atins.