Biografii - Memorii & Jurnale

In cazul lui Sergiu Nicolaescu, viata nu bate, ci surclaseaza filmul, chiar daca e vorba de regizorul roman ale carui productii au depasit un miliard de spectatori. Dupa o adolescenta tulburata in care a incercat sa se sinucida de trei ori ("Mi-era lehamite de tot... Am apasat pe tragaci, dar nu a fost sa fie!"), Nicolaescu a ajuns la Buftea, insa nu a urmat parcursul clasic, venind de la IATC, ci de la... Politehnica. Printre filmele de lung metraj de inceput se numara Dacii, Mihai Viteazul si seria de filme Comisarul Moldovan.

Personalitate complexă și puternică, Regina Maria a fost o mare iubitoare și o colecționară de artă, susținând o serie de personalități artistice și literare cu burse și bani. Este autoarea unor interesante scrieri memorialistice, precum și a unor romane, povești și versuri pentru copii.

Cartea aceasta, alcătuită din două părți, cuprinde în prima parte două povestiri: Cele patru anotimpuri din viața unui om și Crinul vieții, prin care pune  în atenția cititorului un subiect de mare sensibilitate și întâlnit adesea în scrierile Reginei Maria: sacrificiul suprem în numele iubirii, iar în partea a doua o tulburătoare prezentare a familiei regale și a ținuturilor cele mai dragi inimii sale. Aceste scurte amintiri au aparut în diverse publicații ale vremii sau în Calendarul Reginei Maria. Scrierile sale memorialistice au în primul rând o valoare documentară, de restituire a unor evenimente istorice la care a participat direct.

Prin aceste daruri ale ei neasemuite, Regina Maria a ştiut să cucerească sufletul poporului românesc şi dreptul la întreaga lui recunoştinţă. Acum, când mai trăieşte doar în amintirea celor rămaşi, scrierile Ei vor spune generaţiilor viitoare măreţia sufletului Reginei.

Revăd, revăd mereu, această oribilă lume a răului; şi cititorii o vor vedea şi ei de aproape, în povestirile ce urmează, şi mă revăd pe mine luptând o întreagă viaţă, în mijlocul micii mele armate de vânători de hoţi, veșnic la pândă, veșnic aşteptând în calea fiarei cu chip de om, ce trebuie să se ivească de undeva, sau urmărind-o prin drumurile întortochiate prin care se refugiază către vizuinile ei salvatoare.

Pornirile rele, pornirea de a ucide, de a maltrata, de a fura, de a minţi şi a înşela, de a jefui, de a face altuia tot ce nu i-ar plăcea să-i facă altul lui, sunt uneori înnăscute în om, moştenite odată cu sângele strămoşilor lui. Sunt adormite la unii de o educaţie îngrijită, sunt anevoie stăpânite de alţii cu sisteme nervoase uşor de iritat, sunt ascuţite la foarte mulţi de lipsa unei educaţii şi de contactele rele sau de alte condiţii de viaţă nenorocite. Sunt trezite câteodată brusc de împrejurări neprevăzute, sunt trezite alteori cu încetul, metodic, cultivate şi perfecţionate, fie de întreg ansamblul vieţii sociale, fie de scrieri anume alcătuite, cum sunt broşurile de propagandă ale anarhiştilor şi ale altor terorişti. În marea majoritate a cazurilor, însă, criminalii şi hoţii păşesc pe nenorocitele lor căi din primii ani de copilărie, din acele momente când creierul n-are nici un amestec în acţiune, mica vietate omenească ascultând numai de instinctele sale. 

Citind povestirile din lucrarea de faţă, cititorul va face de altminteri singur aceste constatări, şi multe altele încă, şi se va putea încredinţa că hoţia şi criminalitatea, pentru a fi stârpite, nu e nevoie numai de o poliţie vigilentă, de o justiţie foarte bine cumpănită, de închisori cu totul altfel organizate, ci mai ales este nevoie de o conlucrare rodnică a întregii societăţi, care nu va putea fi în siguranţă câtă vreme nu se va supraveghea singură, începând de la educaţia copiilor în familie şi în şcoli, şi terminând cu înălţarea morală a vieţii largi sociale, economice, cetăţeneşti. Şi dacă această scriere va îndruma cât de puţin spiritul public pe o asemenea cale, scopul publicării ei va fi atins.

Cartea lui Felix Aderca își propune să aducă în atenția cititorilor săi câteva nume care pentru unii s-ar putea să nu spună mare lucru, iar altora să le provoace nostalgie sau unora chiar să le redeschidă răni încă necicatrizate . Sunt totuși niște nume care și-au asigurat locul în istorie pentru ceea ce au făcut în domeniile lor de activitate. Scriitori, compozitori, artiști, conducători de țări sau politicieni vestiți, și-au gasit locul între copertele acestei cărți, cu bunele și relele prin care s-au remarcat. Dacă greșelile unora sunt scuzabile și le putem trece cu vederea cele ale „politicienilor sunt crime, căci de pe urma lor suferă milioane de oameni nevinovați, se împiedică dezvoltarea unei țări și pentru zeci de ani înainte viitorul ei“ spune Mihai Eminescu. Cu precizie de chirurg Felix Aderca disecă fiecare personaj în parte și-l supune judecății noastre. O carte interesantă, care cu siguranță va îmbogăți cultura celui care îi va parcurge filele.

Arta de a guverna nu este numai o artă de a face, dar şi arta de a te preface. Principele, spune Machiavelli, nu e necesar să aibă toate calităţile pe care oamenii le preţuiesc ca făcând podoaba domnitorului, dar e necesar să pară că le are.

    Coruperea Statului începe cu slăbirea simţului de legalitate atât la guvernanţi cât şi la guvernaţi: fie că cei care fac legile nu le aplică drept, fie că cei pentru care sunt făcute le eludează. Nu e pildă mai rea într-o republică decât să faci o lege şi să nu o observi, mai ales când nu e observată de cei care au făcut-o. Legile pot fi oricât de bune; dacă nu sunt observate, ori nu sunt observate decât când sunt comode, Statul e bolnav. Un semn sigur al corupţiei incipiente este contrastul între legile bune şi relele obiceiuri. La aceeaşi disoluţie duce şi slăbirea simţului de solidaritate între cetăţeni.

    Un conducător cum e mai bine: să fie iubit sau temut? Desigur oricine ar dori să fie şi iubit şi temut. Dar amândouă nu pot merge totdeauna împreună. Şi dacă e de ales, care din două? Dată fiind natura perversă a oamenilor, temerea e mai sigură decât iubirea. Legătura din iubire se rupe lesne, când interesul propriu al obligatului este în joc; pe când temerea, născută din frica de pedeapsă, e mai trainică şi mai eficace. 

    Ca să fii iubit nu depinde numai de tine, dar mai ales de ceilalţi; ca să fii temut depinde mai ales de tine. Principele trebuie însă să se facă temut în aşa fel încât dacă faptele lui nu-i aduc iubire să nu-i aducă nici ură, dar mai presus de orice să se abţină de la bunul altuia; căci oamenii uită mai curând moartea părinţilor decât pierderea averii...

„Medic neconvenţional şi cercetător, cabalist, astrolog remarcabil, poliglot erudit, alchimist şi profet. Un om al viitorului într-o epocă clocotitoare şi contradictorie, unde ideile noi intrau în contradicţie cu conformismul şi chiar cu integrismul.“ Astfel îl descriu pe Nostradamus autorii, doi pasionaţi de ezoterism, tradiţii şi vechi civilizaţii. Nostradamus este un formidabil roman istoric, viu, vizual, realist şi trepidant. Dar şi o splendidă lucrare de iniţiere, profundă, captivantă. Personajul principal este unul ieşit din comun, iar cartea se dovedeşte a fi o adevărată mină de informaţii ştiinţifice şi culturale. O foarte frumoasă frescă istorică despre cel mai mare mag din toate timpurile, autorul faimoaselor Centurii.

Autorul şi-a propus să înfăţişeze, în lumina adevărului istoric şi pe înţelesul tuturor, cele mai însemnate catastrofe financiare şi pe speculatorii cei mai de seamă - în felul lor - care de multe ori au fost responsabili de evenimentele grave de pe piaţa financiară sau ale economiei. Drumul parcurs trece, de la ciudata manie a lalelelor, care a zguduit Olanda în cel de-al doilea sfert al secolului XVII, peste încercările geniale, dar premature, ale lui John Law şi peste escrocheria londoneză - pe cât de tragică, pe atât de comică - cu Marea Sudului, până la inflaţia de asignate din timpul Revoluţiei Franceze. Apare şi „speculatorul din mila Domnului”, Joseph Ouvrard, adversarul lui Napoleon I, apoi, pătrunzând în secolul XIX, vedem crizele financiare, sărind dintr-un continent în altul, prima „Vinere neagră” a Bursei din New York, zguduind viaţa economică a Statelor Unite, iar anii constituirilor oferind învăţăminte - prea uşor uitate iarăşi. Scandalul Panama aruncă lumina lui palidă asupra stărilor din Franţa şi, în sfârşit, Ivan Kreuger, desigur cel mai ciudat dintre toţi speculatorii, îşi clădeşte uriaşul său concern, numai prin falsuri şi înşelătorie.

În 2003, când un tânăr jucător portughez care juca sublim, a ajuns la Manchester United, Sir Alex Ferguson i-a înmânat tricoul cu numărul 7, purtat în trecut de Cantona şi Beckham. Aşteptările erau clare, iar Cristiano Ronaldo nu a dezamăgit.

Ronaldo, protagonistul acestei biografii impresionante, a câştigat Balonul de Aur în 2008, 2013, 2014 și 2016, fiind singurul portughez care a reuşit această performanţă. Din momentul în care s-a mutat la Real Madrid, doborând toate recordurile vremii cu transferul său de 80 de milioane de lire sterline, flerul său de marcator şi-a găsit expresia supremă şi a făcut ca rivalitatea cu Lionel Messi de la Barcelona să devină legendară.

"Am câştigat tot ce era de câştigat şi nu mă voi opri până în ziua în care mă voi retrage. Acesta sunt eu. Uneori nu sunt în cea mai bună formă, dar nu las asta să mă dărâme. Concentrarea psihică supremă este atunci când vrei să îţi atingi obiectivele. Drept urmare, cheia succesului este să nu te opreşti din a-ţi stabili obiective." declară cel căruia Luca Caioli i-a dedicat una dintre cele mai frumoase biografii.

"Nu contează unde jucăm sau cu cine jucăm, la fiecare meci eu ies pe teren şi dau tot ce am mai bun, joc aşa cum ştiu eu şi fac orice îmi stă în putinţă să mă asigur că vom câştiga."

"Care este cea mai mare slăbiciune a mea? Nu ştiu. Mi-ar plăcea să fiu perfect în toate aspectele, nu doar fizic ci şi mental. Nu există o zonă pe care să o lucrez mai mult decât cealaltă. Vreau doar să ajung să fiu din ce în ce mai puternic."

Pentru fanii lui Cristiano și pentru pasionații de fotbal, „Ronaldo. Obsesia pentru perfecțiune” este o carte cu adevărat specială. Luca Caioli dezvăluie povestea neștiută a acestui superstar global, atât de pe teren, cât și din afara lui.

Recunoscut la nivel internațional ca jurnalist de fotbal, Luca Caioli și-a dedicat cariera marilor nume din fotbalul european și internațional. A scris biografiile tuturor fotbaliștilor celebri ai momentului, concentrandu-se în mod special asupra vedetelor incontestabile ale fotbalului spaniol: Lionel Messi și Cristiano Ronaldo.

Născut la Milano în anul 1958, Luca Caioli s-a mutat în 2001 la Madrid, pentru a urmări și a scrie despre evoluția fotbalului spaniol. Aici a început o serie de colaborări cu publicații italiene de prestigiu precum Il Manifesto, L'Unita, La Repubblica, Gazzetta dello Sport, și televiziuni precum Euronews, RAI (Italia) și Granada (Marea Britanie).

Interesul crescut pentru fotbalul spaniol îl determină să pună accent pe rivalitatea fascinantă dintre Messi și Ronaldo, prin publicarea cărților “Messi” și “Ronaldo”. Prin aceste publicații, jurnalistul Luca Caioli dezvăluie personalitățile celor doi prin declarațiile în exclusivitate ale prietenilor, familiei, colegilor de echipă și managerilor acestor jucători de top.

„Messi. Povestea băiatului devenit legendă” este un portret revelator al unui fotbalist rapid, ingenios şi uluitor. Prin declaraţiile în exclusivitate ale părinţilor, familiei, antrenorilor, colegilor, dar şi ale lui Messi însuşi, Caioli ne dezvăluie un personaj complex, extrem de talentat dar şi modest, jucător genial dar şi om remarcabil.

Ce poţi să mai spui despre Leo, după ce îl vezi jucând? Doar că e pur şi simplu cel mai bun. Şi aceasta este o concluzie unanimă, atât de general acceptată încât, pentru prima data în istorie, mass-media engleză şi cea argentiniană sunt de acord, ambele folosind cuvântul rege pentru a-l descrie. „Trăiască regele”, titrează Olé, aluzie la dragostea pe care o au britanicii pentru familia regală, în timp ce Sunday Times publică titluri precum „Domnia Regelui Messi”. În 2009, când fusese deja încoronat Rege al Europei, un fan din Valencia a fost îndeajuns de îndrăzneţ încât să încerce să îi atribuie titlul de rege al Spaniei – chiar în faţa regelui Juan Carlos.
 
Născut în 1987, Lionel Messi este considerat de numeroși analiști drept unul dintre cei mai buni fotbaliști ai tuturor timpurilor. În perioada 2003-2005, a fost desemnat de FIFPro și World Soccer Magazine, „tânarul jucător al anului”. A primit Balonul de Aur de opt ori în 2009, 2010, 2011, 2012, 2015, 2019, 2021 și 2023 - performanță neegalată până acum.

Recunoscut la nivel internațional ca jurnalist de fotbal, Luca Caioli și-a dedicat cariera marilor nume din fotbalul european și internațional. A scris biografiile tuturor fotbaliștilor celebri ai momentului, concentrandu-se în mod special asupra vedetelor incontestabile ale fotbalului spaniol: Lionel Messi și Cristiano Ronaldo.

Născut la Milano în anul 1958, Luca Caioli s-a mutat în 2001 la Madrid, pentru a urmări și a scrie despre evoluția fotbalului spaniol. Aici a început o serie de colaborări cu publicații italiene de prestigiu precum Il Manifesto, L'Unita, La Repubblica, Gazzetta dello Sport, și televiziuni precum Euronews, RAI (Italia) și Granada (Marea Britanie).

Interesul crescut pentru fotbalul spaniol îl determină să pună accent pe rivalitatea fascinantă dintre Messi și Ronaldo, prin publicarea cărților “Messi” și “Ronaldo”.

Ceva s-a schimbat in Biserica Catolica. Noul papa, Francisc, venit de la capatul lumii, abate asupra acestei institutii, mostenitoare a unei istorii de doua mii de ani, vantul reformei, ce trezeste speranta in sufletele credinciosilor, raspanditi azi pe intreaga suprafata a planetei.
Caci este nevoie de o reforma profunda a Bisericii, atat in ceea ce priveste hipercentralizarea si structurarea ei conform unei monarhii absolute, cat si in privinta posibilitatilor ei de a se adapta si a raspunde, cu mai multa toleranta, noilor cerinte ale credinciosilor din acest secol al XXI-lea.
Este nevoie de un nou mod de vestire a Evangheliei in societate, de un nou mod de a atrage increderea in Cuvantul Domnului.
Papa Francisc, bazandu-se pe hotararile conciliului Vatican II, este hotarat sa actioneze in aceasta directie.
Isabelle de Gaulmyn este jurnalista. A fost corespondent permanent al cotidianului francez La Croix pe langa Sfantul Scaun. Istoria Vaticanului este o preocupare constanta a sa, dintre cartile publicate facand parte si Benoit XVI: le pape incompris (2008).

Aceste trei încercări despre Balzac, Dickens şi Dostoievski, cu toate că au fost alcătuite într-un răstimp de zece ani, nu sunt totuşi reunite în mod întâmplător într-o carte.

În intenţia mea unitară, am căutat să-i înfăţişez pe cei trei mari scriitori, pe care îi consider ca singurii romancieri ai secolului al nouăsprezecelea, ca tipuri care se întregesc unul pe altul tocmai prin contrastul dintre personalităţile lor şi care înalţă, poate, la o formă limpede noţiunea romancierului, a aceluia care dă lumii o expresie epică

Prin personajele pe care le plăsmuieşte din belşug, fiecare dintre aceşti artişti scoate atât de unitar în evidenţă o lege a vieţii, o concepţie despre viaţă, încât aceasta devine printr-însul o nouă formă a lumii. Şi a prezenta această lege lăuntrică, acestă formaţiune a caracterului în ascunsa lui unitate este principala străduinţă a cărţii mele, al cărei subtitlu ar putea fi: Psihologia romancierului.

Fiecare dintre aceşti trei romancieri are sfera sa proprie. Balzac, lumea societăţii; Dickens, lumea familiei; Dostoievski, lumea individului şi a Totului. Comparaţiile dintre aceste sfere vădesc deosebirile lor, dar autorul n-a încercat niciodată să dea alt înţeles acestor deosebiri, să facă din ele criterii de judecată în ceea ce priveşte valoarea operelor cercetate sau să accentueze elementele naţionale ale unui artist pentru a-şi arăta simpatia faţă de ele sau să le respingă. Fiecare creator mare este o unitate care conţine în sine, în propriile sale măsuri, limitele şi greutatea sa.

La aceste mari figuri ale unui francez, unui englez şi unui rus, aş fi adăugat bucuros şi portretul unui romancier german reprezentativ, al unui epic plăsmuitor al lumii, în sensul cel înalt pe care îl pretind pentru cuvântul romancier. Însă nu găsesc, nici în prezent, nici în trecut, măcar unul care să se fi ridicat la rangul acesta suprem.

Stefan Sweig

Emil Ludwig a fost un jurnalist si prozator renumit, mai ales pentru biografiile sale care se caracterizeaza prin abundenta si minutiozitatea detaliilor, dar si prin finetea observatiilor. In aceasta carte, Ludwig a portretizat 3 mari personalitati fundamentale ale omenirii pe care le-a unit sub titlul 3 Titani.
Prima biografie este a lui Michelangelo, de la a carui nastere se implinesc anul acesta 545 de ani - considerat simbol al artei universale si geniu al Renasterii italiene.
Urmeaza Rembrandt, maestrul cu peste 600 de picturi, 2000 de desene si 300 de gravuri.
Al treilea titan este Beethoven - de la a carui nastere se implinesc anul acesta 250 de ani - acest geniu care a ramas in memoria multora mai ales pentru Oda bucuriei si Simfonia a IX-a, Toti pe lume, frati noi suntem.

Imaginea pe care mi-am făcut-o despre americani, în călătoriile mele precedente în Statele Unite, a fost numai întărită prin apariţia primului lor cetăţean, căci el are cele mai multe din calităţile şi slăbiciunile poporului său. Pe cât este Roosevelt, prin spiritul său, cetăţean al lumii − pe atât este el american prin natura sa. Aşa apare el şi în paralelele pe care, după pilda maestrului meu Plutarh, le-am trasat între el şi anumiţi contemporani. Firea sa deschisă, precum şi ocaziile deosebite pe care mi le-a oferit pentru a studia persoana sa în timp ce-şi împlinea funcţiile în cadrul variat al ţării, mi-au înlesnit cunoaşterea caracterului său. Am controlat această cunoaştere cu judecăţile colaboratorilor şi ale potrivnicilor săi, pe care i-am chestionat în cursul celor două călătorii făcute în 1937. Roosevelt ştia, din biografiile mele precedente, în ce sens tind cercetările mele − şi a dat mână liberă portretistului, să-l studieze în plină acţiune, ceea ce nu mi-a fost niciodată cu putinţă până acum. Emil Ludwig

„Interesante creionari ale atmosferei psihice din razboiul pentru intregire, ale unui ochi ce stie sa surprinda dramaticul si sa dozeze rece umanitatea, sunt in File rupte din cartea razboiului de Gh.I. Bratianu. Portret moral inedit al lui Ionel Bratianu. Se povesteste anecdota care va forma tema din Catastrofa lui Liviu Rebreanu.“- George Calinescu, Istoria literaturii romane

Prințul Barbu Alexandru Știrbey este o personalitate strâns legată de istoria noastră. Lucrarea aceasta oglindește pe bază de documente, etapele biografice ale prințului, descendent după bunică din neamul Brâncovenilor și nepot dinspre tată al domnitorului Țării Românești, Barbu Dimitrie Știrbey. După cum se știe, domnitorul Cuza abolise rangurile boierești, dar Știrbey, prin acțiunile sale, a rămas un prinț în bunul sens al cuvântului, angrenat puternic în viața țării.

Constantin Constantinescu, autorul lucrării, paralel cu viața plină uneori de peripeții a prințului Știrbey, descrie și principalele etape ale activității sale politice ca sfetnic principal al regelui Ferdinand. A fost un prieten devotat al tronului, atât până la moartea regelui survenită la 1927, cât și în timpul domniei lui Mihai I (1927-1930 și 1940-1947). A fost un colaborator apropiat al lui Iuliu Maniu. Deși au susținut monarhia, au fost adversari ai regelui Carol al II-lea (1930-1940). Cartea este împărțită în 21 de capitole care se lecturează ușor, ca un roman polițist, unde istoria familiei se îmbină cu cea națională și chiar cu cea mondială. Sunt descrise amănunțit lucrările Păcii de la Buftea, sunt amintite unele evenimente ale vieții politice dintre cele două războaie legate de viața și activitatea lui Știrbey, precum și acțiunile sale diplomatice de la Cairo și Moscova ca emisar al lui Iuliu Maniu și ca mijlocitor al încheierii armistițiului cu Aliații. A semnat cu durere Armistițiul de la Moscova. Lucrarea cuprinde multe detalii și alte probleme mai puțin cunoscute din viața și activitatea prințului, pe care cititorul le va descoperi acum, în anul în care se împlinesc 150 de ani de la nașterea sa. Barbu Știrbey rămâne o figură luminoasă în galeria marilor patrioți români, dar mult prea lăsată în anonimat.

Prof. univ. dr. Nicolae Ciachir

Această carte nu este un album cu creațiile lui Nicolae Grigorescu. Este povestea vieții unui singuratic, îndrăgostit de natură și de tot ceea ce este românesc. Despre marele nostru pictor s-a scris puțin. Textele biografice din această carte urmăresc împletirea dintre activitatea artistică și momentele importante din viața marelui artist. Alexandru Vlahuță, prietenul de-o viață al artistului, avea să-i închine multe pasaje nostalgice în această monografie apărută pentru prima dată în 1910. „În opera lui se oglindește viața lui. Toată viața lui. O viață simplă, mai curată, mai cucernic închinată artei și mai frumos trăită în prietenie cu natura nu se poate concepe. Dacă vorbele n-ar avea nevoie de explicații, din două vorbe ne-am înțelege asupra personalității lui Grigorescu: sincer și simplu, și la o adică din una singură: sincer.“

Dimitrie R. Rosetti, cunoscut si sub porecla "Max", a fost una dintre figurile remarcabile ale epocii sale in istoria romaneasca. Nascut in 1837 intr-o familie influenta, el a jucat un rol crucial in miscarea pentru unirea principatelor romane si in dezvoltarea societatii romanesti din secolul al XIX-lea. Rosetti a fost un politician, jurnalist si om de cultura deosebit de activ si influent.

A fost un sustinator fervent al idealurilor nationale romanesti si a militat pentru modernizarea si democratizarea societatii romanesti.

El a fost un lider in lupta pentru emanciparea taranilor si pentru imbunatatirea conditiilor de viata ale populatiei romanesti. Ca jurnalist si editor, Rosetti a fost o voce puternica in presa vremii, folosindu-si influenta pentru a promova cauza nationala si pentru a critica nedreptatile sociale si politice.

In plan politic, Rosetti a detinut diverse functii importante in guvern si in Parlamentul roman. El a fost un sustinator al modernizarii institutiilor statului si al consolidarii independentei nationale a Romaniei. Contributiile sale au fost deosebit de valoroase in perioada de tranzitie de la statutul de principate sub suzeranitate otomana la cel de stat national independent. Un alt aspect notabil al activitatii sale a fost lucrarea sa De la Capsa la Palat, in care a oferit o privire detaliata asupra intrigilor politice si a culiselor puterii din acea perioada.

Visuri Spulberate prezintă destinul unei figuri regale ilustre, principesa României. Dificultățile anilor de război, refugiul familiei regale la Iași au privat-o pe Elisabeta de educația clasică princiară, care avea să fie compensată de latura caritabilă, prin munca devotată de infirmieră în spitalele din spatele frontului, preluând mai târziu în Grecia modelul spitalului Coțofenești.

„Ca medic și ca scriitor, Vasile Voiculescu a fost un om de o generozitate celestă. Un îmbrățișător. Înțelegerea celorlalți nu era conjuncturală, ci un mod de a exista și de a se manifesta în realitatea cotidiană. În privința ascendenței biologice a familiei sale, coborând cronologia cu 200 de ani, am găsit numai rădăcini românești, lucru mai rar întâlnit la artiștii din perioada interbelică, încât suntem fericiți că putem să încrustăm aici numele întemeietorilor uneia din cele mai vechi familii pârscovene: postelnicul Nicolae și Arghira Davidescu, Ion Hagiu și Stoiana Cocenescu.”

Un volum de memorii – structurat sub forma unei conversații încântătoare – despre unele din cele mai importante familii boierești din istoria Românei, cu roluri semnificative în viața politică, economică și culturală. Aceste familii au contribuit semnificativ la formarea României moderne, prin implicarea lor în politică, economie și cultură.

Ileana Kripp Costinescu s-a născut în 1954, când cel puțin câte un membru al familiilor din care se trage era fie închis, fie trimis în domiciliu obligatoriu. Însă Ileana Kripp Costinescu a avut o copilărie fericită la Sinaia, și chiar și la București, crescând printre bunici, unchi și mătuși care aveau tot timpul ceva de povestit din viețile lor de altădată: călătorii fabuloase, iubiri interzise, intrigi politice, biografii exemplare, întâmplări din înalta societate. 

Datorită acestei memorii afective, mai târziu, în exil, Ileana Kripp Costinescu și alți membri ai familiilor românești Costinescu, Știrbey, Bibescu, Brătianu au reușit să-și păstreze spiritul și să nu se înstrăineze de țară. 

Din 2001, Ileana Kripp Costinescu se ocupă stăruitor de renașterea renumelui cramei Știrbey de pe domeniul viticol de la Drăgășani, moștenit de la bunica sa Maria Costinescu Știrbey. Totuși, a găsit timp să-i povestească editorului Cătălin Strat și ce a trăit ea însăși și ce a auzit în casele ultimilor aristocrați autentici.

Volum omagial, la 85 de ani de la nașterea Profesorului Doctor Niculae Stăncioiu (12 octombrie 1939 – 17 ianuarie 1995)
Prefață de Radu Căpâlneanu

Proiect editorial apărut sub egida Fundației Transilvania Leaders

Profesorul Stăncioiu a dovedit că a gândit toate aspectele din timp. Astfel, ne-a lăsat fiecăruia dintre noi, fără să ne dăm seama, ca printr-o vrajă, un adevărat testament, astfel încât, după plecarea Dânsului dintre noi și după șocul despărțirii, ne-am dezmeticit cu toții și, parcă știind ce avem de făcut, am trăit cu sentimentul că este încă printre noi și că ne poartă în continuare de grijă. (Radu Căpâlneanu)

Acum, la împlinirea a 85 de ani de la nașterea Domnului Profesor Niculae Stăncioiu, sperăm să oferim celor care l-au cunoscut momente de neuitat din viața și cariera Domniei Sale, iar acelora care nu au mai avut această șansă și care, astăzi, duc mai departe proiectele sale, să le prezentăm un model de conduită morală și profesională dedicat îngrijirii pacientului cu boli cardiovasculare. (Sorina Aura Răduțiu)

Un slogan contemporan ne îndeamnă: „Nu irosiți timpul! Este materia din care e făcută viața!”. Conștient de acest adevăr cu mult timp înainte, Profesorul Niculae Stăncioiu, departe de a-și irosi timpul, l-a trăit intens, neobosit, cu o pasiune contagioasă pe care, cu naturalețe, fără eforturi vădite, o transmitea și celor din jur. Afirma adesea, parcă premonitoriu: „Prefer să ard, decât să lâncezesc”. (Ana Marina Stăncioiu)

„Gândurile nu sunt periculoase pentru simplul motiv că gândirea însăşi este o întreprindere periculoasă… Cred că a nu gândi este şi mai periculos.“ – Hannah Arendt

Convorbirile reunite în acest volum se întind de-a lungul unui deceniu, între 1964 şi 1973, când Hannah Arendt a acordat ultimul său interviu. Gânditoarea americană de origine germană abordează în ele o mare varietate de teme: de la situaţia politică în urma celui de-al Doilea Război Mondial la statutul refugiatului în lumea contemporană; de la ecourile reportajului privitor la procesul lui Adolf Eichmann la mişcările studenţeşti din anul 1968 în SUA şi Europa; de la afacerea Watergate şi Războiul de Yom Kippur la situaţia statului Israel şi identitatea evreiască în zilele noastre. În ciuda acestei diversităţi, răspunsurile sale se remarcă întotdeauna prin coborârea la esenţe, în căutarea trăsăturilor definitorii ale fenomenelor lumii contemporane. Cititorul va recunoaşte astfel pretutindeni adânca înţelegere, curajul intelectual şi intransigenţa gândirii celei care a pus în lumină pentru prima dată înrudirea fundamentală a celor două sisteme totalitare ale secolului XX: nazismul şi comunismul.

„Trăim încă în lumea Hannei Arendt… Greu de găsit între gânditorii secolului XX unul care să ne fie mai necesar pentru a ne călăuzi printre dilemele secolului XXI.“ – Adam Kirsch, The New Yorker

„Dennis Deletant cunoaște România de aproape 60 de ani și tot de atâta vreme călătorește dinspre Vest spre Est pentru a înțelege, pentru a scrie, pentru a ajuta, pentru a pune reflectorul asupra istoriei noastre recente, pe care adesea o știe mai bine decât noi. Suntem întâi de toate în fața unor memorii scrise cu empatie și umor despre acest du-te-vino al său între Londra și București, despre piedicile descurajante puse de Securitatea lui Ceaușescu tânărului cercetător englez dornic să studieze limba și istoria României în anii ’60, despre cât de greu a fost în anii ’70 să obțină un pașaport cu viză de ieșire pentru proaspăta sa soție româncă, despre dosarul de 1.500 de pagini pe care i l-a întocmit Securitatea. Apoi, cartea descrie bucăți de istorie necunoscute în profunzime, pe care Dennis Deletant le elucidează datorită unor întâlniri și conversații importante, dacă nu cumva providențiale. Volumul conturează, de asemenea, portretele unor personaje care au jucat diferite roluri în ultimii 30 de ani și pe care autorul le-a cunoscut bine – Corneliu Coposu, cel care avea să devină liderul opoziției postdecembriste, sau Mircea Răceanu, diplomatul român condamnat la moarte în 1989 pentru că spionase în favoarea Washingtonului. În căutarea României ne ajută să nu uităm, ne povestește de unde venim și ce drum lung am făcut în ultimii 60 de ani. Totul este văzut prin lentila celui care are și destulă distanță, și suficientă apropiere pentru a ne arăta doar detaliile care contează.“ — SABINA FATI

„Nici un universitar străin nu a urmărit în ultimele decenii ororile și bogăția istoriei României din secolul XX așa cum a făcut-o Dennis Deletant.“ — ROBERT D. KAPLAN

„Dennis Deletant este poate cel mai important specialist în istoria României, începând cu perioada întunecată a lui Nicolae Ceaușescu, când a dat dovadă de un curaj remarcabil, ridicându-se împotriva dictaturii… Relația lui cu România este fascinantă, iar această carte e o lectură esențială pentru oricine vrea să o înțeleagă.“ — JOHN SIMPSON, BBC News

„O carte extraordinară a unui istoric remarcabil, care înțelege România mai bine decât mulți români.“ — RADU IOANID 

Mii de oameni din toată lumea i-au scris lui Edith Eger ca să-i spună cum i-a inspirat Alegerea și cum i-a ajutat să-și înfrunte propriul trecut și să-și vindece propriile răni; totodată, o rugau să scrie o nouă carte, mai practică.

Acum, în Darul, Edith Eger povestește cum cea mai cumplită dintre închisorile în care a trăit nu a fost aceea în care au aruncat-o naziștii, ci una pe care și-a creat-o singură, închisoarea propriei minți. Ea descrie 12 dintre cele mai teribile stări și emoții pe care le-a trăit, printre care frica, durerea, mânia, vinovăția sau rușinea, și instrumentele pe care le-a descoperit pentru a putea face față acestor provocări universale.

Dan Vizanty este una dintre personalitățile reprezentative ale aviației militare române, cu un destin fabulos, care oricând ar putea inspira un personaj de roman sau de film.

Format ca aviator în perioada interbelică, după ce a renunțat la o carieră artistică (a urmat doi ani la Conservatorul de Artă Dramatică din Iași), căpitanul av. Dan Vizanty a luat parte la cel de Al Doilea Război Mondial, de la început până la sfârșit, aflându-se la comanda mai multor unități de aviație (Escadrila 43, Grupurile 6 și 1 Vânătoare).

La finalul războiului era în topul așilor Aviației Regale Române, după Constantin „Bâzu” Cantacuzino, Alexandru Șerbănescu și Ioan Milu. A fost însă asul incontestabil al avionului românesc IAR 80/81, la manșa căruia s-a remarcat în luptele aeriene pentru apărarea Bucureștiului în primăvara-vara anului 1944. A rămas în istoria aviației militare române după ce, în ziua de 10 iunie 1944, a obținut, împreună cu Grupul 6 Vânătoare pe care îl comanda, o victorie răsunătoare împotriva aviației americane.

Pentru eroismul și curajul excepțional de care a dat dovadă în confruntările cu aviația americană, căpitanul av. Dan Vizanty a fost decorat de regele Mihai cu cea mai înaltă distincție militară românească acordată ofițerilor: Ordinul militar „Mihai Viteazul”, clasa a III-a (primit pe 3 octombrie 1944).

Un imn Iubirii de semeni. O zidire reciproca, ridicare si cadere prin sine si prin celalalt in prezenta sperantei, a visului. Doar visul se construieste. 363 de zile disecate, sute de filme vizionate, baluri, reuniuni, intalniri de taina, plimbari pe faleza si la Monument, o tenacitate in a scrie, o introspectie continua, un respect pentru celalalt, o delicatete fiintiala fata de femeia de langa el. Maturizat prin absenta tatalui, generos si dispussa ajute pe celalalt sa-si faca temele, sa inteleaga, neobosit zi de zi, pana la caderea in somn, un om bun: Geremus.

Cartea de fata este un jurnal profund personal si emotionant, o confesiune curajoasa despre suferinta, empatie si maturizare. Scris cu sinceritate bruta si luciditate poetica, acest volum surprinde transformarea unui tanar care, purtand halatul de medic, invata ca vindecarea incepe cu propria durere. De la anii grei ai rezidentiatului la confruntarea cu pandemia, de la pierdere si indoiala la iubire si recunostinta, Codrin D. Tocut ne ofera o radiografie emotionala a devenirii umane, intr-un sistem medical fragil, dar plin de oameni frumosi. Aceasta nu este o carte despre medicina. Este o carte despre oameni. Despre cei care lupta, care plang in liniste, care spera dincolo de teama. O marturie tulburatoare a ceea ce inseamna sa fii viu - in ciuda fricii, a mortii, a extenuarii. Si o declaratie de dragoste pentru Romania, in ciuda tuturor plecarilor.

Un nume cu rezonanță în lumea artistică, scriitorul și compozitorul George Sbârcea s-a născut pe 23 martie în Topliţa și s-a făcut remarcat atât prin virtuozitatea sa la pian, cât și prin talentele sale polivalente în compoziție și literatură. Fiecare notă interpretată de el devine un capitol într-o poveste muzicală, iar fiecare cuvânt scris dezvăluie latura sa contemplativă și poetică.

George Sbârcea a cucerit inimile ascultătorilor prin opere clasice sau compoziții contemporane, abordarea sa plină de pasiune aducând în prim-plan emoția și profunzimea muzicii. A fost un compozitor prolific, un scriitor și un jurnalist desăvâsit. Lucrările sale sunt o incursiune a emoțiilor umane, ce reflectă o paletă variată de stări sufletești. Compozițiile sale au fost apreciate în concerte și la evenimente culturale de prestigiu din țară și de peste hotare.

George Sbârcea, personalitate marcantă a culturii române a fost și un scriitor desăvârșit. Cartea sa, "Cafeneaua cu Poeți și Amintiri" reprezintă o călătorie literară ce invită cititorul să pășească în universul său introspectiv. Poveștile din cafenea devin întâlniri cu personalități artistice, momente definitorii și reflexii asupra vieții.

Fiecare cuvânt din scrisorile Goleștilor respiră adevărul. Valoarea cuvântului este întreagă. Accentul de sinceritate este atât de veridic încât te subjugă. De aceea chipurile oamenilor care răsar din scrisori sunt autentice și vii.

Izvodind din ele mai mult nota sufletească a acestei epoci și a oamenilor care au trăit-o din plin, identificându-se prin aspirații, pătimiri și izbânzi cu însăși Renașterea noastră națională, râvnim mai puțin la reconstituirea și însușirea faptelor însăși – în mare parte, de altfel, cunoscute – cât la evocarea veridică – prin autentice documente – a unor vremuri apuse, din care a răsărit România noastră, și a unor oameni care au adus istoriei acesteia jertfă și iubire.

Dăm astăzi la iveală acest material documentar care răstrânge licăriri asupra anilor care au precedat și urmat anului revoluționar 1848 cum și asupra revoluției însăși din acest an, dar în care, mai ales, destăinuiește nota sufletească a societății românești din acea vreme și îndeosebi a boierilor Golești, al căror rost în epoca revoluționară a fost atât de însemnat.

Ernest Oaten, autorul volumului de fata a fost un medium si totodata un om de cultura, devenit scriitor. El ocupa un loc de frunte in miscarea spiritualista engleza. A fost presedintele Uniunii Nationale a Spiritualistilor, al Federatiei Spiritualiste Intemationale si directorul saptamanalului The Two Worlds (Cele doua lumi), revista spiritualista foarte populara si bine scrisa, documentata, raspandita in lumea intreaga. In fiecare numar al acestei reviste rnest Oaten scria un editorial plin de bun simt, de viziune pozitiva a fenomenelor.

In Anglia religioasa si puritana, unde miscarea spiritualista amesteca in modul cel mai bizar experientele practice cu religia (sedinte mediumnice se tin in biserici!), el afirma o totala independenta de spirit, o libertate de apreciere fara stingherire. Tot in coloanele acestui saptamanal, Ernest Oaten si-a publicat unele dintre cele mai interesante amintiri din viata sa de medium. Amintirile sale sunt interesante, tocmai fiindca sunt un document direct, de prima mana; le scrie cel care le simte si le percepe, in prezenta si cu substanta psihica a caruia se produc faptele extraordinare, ce vor transforma din temelie stiinta intr-o zi. Iar cand un asemenea personaj este si un fin observator si un scriitor distins, care reda in chip clar si placut rodul experientelor sale, scrisul sau devine extrem de pretios si merita sa fie impartasit cititorilor.