Autori români

Prin colecția Biografii, editura își propune să aducă în atenția cititorilor personalități ale culturii române. Scrise cu intenția de a contura un context istoric, politic și cultural, pe care cititorii să-l înțeleagă ușor, cărțile dezvăluie fapte, mentalități și idei în jurul cărora s-a construit o personalitate și fixează repere pentru înțelegerea operei, deschid un demers reflexiv, conturează valori și atitudini.

„Teatrul Național este acolo, așa cum era și pe vremea mea; viața mea este aici, în sânul familiei mele, între rudele mele, între prietenii mei, dar între noi, între mine și Național, există, nevăzute decât de mine, niște fire luminoase care se întind uneori la nesfârșit, iar alteori se contractă, lipindu-mă de zidurile sale, există amintirile pe care nu le vreau pierdute și nu le vreau uitate, de mine în primul rând. Amintirile despre un Teatru Național, așa cum l-am iubit!"

„Simpla pronunțare a cuvântului Provence îndeamnă la visare. Această zonă a Franței e întruparea exotismului prin excelență, a extravaganței la îndemână, a paradisului plasat în inima Europei. Locuitor al acestui spațiu aproape utopic și improbabil, Ioan T. Morar a devenit un cronicar al miracolului. Cartea lui e un excelent ghid al evenimentelor istorice și culturale, un catalog de mentalități și ciudățenii seducătoare. Verva și umorul fac din lectura scrierii lui Ioan T. Morar un leac pentru anxietate și constituie promisiunea unei călătorii extraordinare. Jules Verne, cel care a brevetat în epoca modernă tehnicile visării cu ochii deschiși, ar avea de ce să-l invidieze pe autorul român.” (Mircea Mihăieș)

Al treilea titlu al colectiei Vremea Vedetelor revine convorbirilor cu Draga Olteanu Matei. Dialogurile curg placut, natural, ca intre prieteni si scot la iveala, sub forma unor povestiri induiosatoare, cateva dintre momentele cele mai importante din viata artistica si personala a marii actrite.

Ca majoritatea celor din generatia mea, inca de cand eram copil, nu pierdeam niciunul din spectacolele Circului „GLOBUS“ unde mergeam nu atat pentru a vedea numerele cu elefanti, lei, tigri, maimute si zebre (pe vremea aceea inca fiind permise in spectacole numerele de dresaj) si nici spectaculoasele numere de acrobatie, ci pentru o noua intalnire cu cel mai iubit personaj al circului acelor ani: Siminica.

Un geniu al muzicii universale întâlnește unul dintre cei mai remarcabili critici muzicali: din această întâlnire, care a avut loc într-un ciclu de discuții memorabile la Radiodifuziunea Franceză, s-a născut o operă biografică unică.

Ediție revizuită și adăugită, o ediție specială, cu ilustrații.

În semn de recunoștință față de prietenii care binevoiesc să citească poveștile mele despre mătuși, mă gândeam să le bucur ochii cu chipurile vajnicelor doamne, acum trecute cu toate în neființă. Ideea nu-mi venise chiar așa, singură, ci mai curând ca urmare a drasticelor sâcâiri ale colegilor, care, nu știu de ce, își închipuie că mase mari de cititori vor întâmpina cu entuziasm inițiativa, generând o popularitate pe cât de bruscă, pe atât de fulminantă a ziselor mătuși. Pronia, acea entitate azi contestată, dar care are uneori plăcerea malițioasă de a da semn de viață, mi-a amintit că am pe undeva prin casă niște albume cu poze vechi de vreo sută de ani, înfățișând personaje neistorice, riscând așadar prea puțin să fie recunoscute și putând fi astfel date publicității. Aveam cu ce să ilustrez poveștile mătușilor!

Am decis să le mai adaug și câteva fotografii ce figurează și într-un album pe care proprietara l-a dăruit Bibliotecii Academiei, deci le-a făcut publice, precum și vreo două, trei portrete de mătuși despre care știu sigur că nu vor deranja urmașii. Veți găsi, deci, în carte imagini inedite ale vieții de altădată a unor doamne, printre care și unele ce înfățișează chiar celebrele mătuși. Poate că, în zilele noastre atât de agitate și de solicitante, se vor găsi cititori dornici să-și petreacă un ceas de tihnă cufundați în priveliștile unei istorii aproape uitate.

Sau poate că nu...

Silvia Colfescu

Printre Primarii Generali a căror creativi­tate a lăsat o amprentă benefică asupra Capita­lei se numără Alexandru Donescu, cel în al cărui mandat, între 1934‑1938, printre numeroase alte înfăptuiri, se înscriu inițierea Lunii Bucureștilor, studiul traficului bucureștean și acoperirea Dâm­boviței cu planșeul care a contribuit la ameliora­rea circulației, desăvârșirea asanării mlaștinilor și a amenajării lacurilor Colentinei, începute de predecesorul său Dem Dobrescu, amenajarea la Herăstrău a parcului Carol al II‑lea (azi parcul Regele Mihai I) și a Muzeului Satului, reamena­jarea Grădinii Botanice, construirea Arcului de Triumf, inaugurarea fântânii Miorița și a Gării Regale, parcelarea cartierului Herăstrău, începe­rea lucrărilor pentru prelungirea bulevardului Brătianu până la Dâmbovița etc.

În activitatea prodigioasă a primarului Ale­xandru Donescu, printre pavări și canalizări de străzi în periferiile Bucureștilor, printre inau­gurări de școli și de biserici, printre ceremonii de punere a pietrei fundamentale la numeroase construcții noi pentru tribunale și alte instituții ale statului, își fac loc preocupări de strângere a legăturilor cu țările Europei și de promovare a prestigiului capitalei României. O vizită a primarului Parisului la București a fost urmată de o vizită a primarului bucureștean în capi­tala Franței, bun prilej de evidențiere a dezvol­tării Micului Paris și de încurajare a legăturilor economice între cele două orașe. Un primar cu adevărat devotat Bucureștilor.

„Am început să scriu ceea ce ar fi trebuit să fie o scurtă evocare a lui Culianu în septembrie 2000, dar lucrurile s-au complicat curând. Îl cunoscusem pe Culianu mai îndeaproape la Chicago, în împrejurări strâns legate de persoana şi personalitatea lui Mircea Eliade. Mi-am dat repede seama că nu puteam să vorbesc despre el fără a vorbi şi despre maestrul său, de care eu însumi fusesem apropiat… Era vorba de fragmente dintr-un eseu memorialistic mai întins, şi nici azi nu pot da o caracterizare generică mai potrivită acestei scrieri compozite, în care reminiscenţa se împleteşte cu analiza textuală, şi anecdota ia forma ipotezei hermeneutice, într-o meditaţie în ultimă instanţă autobiografică. În acest sens, cartea de faţă ar putea fi considerată o continuare de unul singur a Amintirilor în dialog cu Ion Vianu, volum care a marcat, după 1989, întoarcerea mea în literatura din ţară după mulţi ani de exil. Aş accentua aici noţiunea de eseu, adică de încercare. Încerc să înţeleg (oameni, întâlniri, despărţiri, texte şi simboluri în situaţii istorice) şi să mă înţeleg pe mine însumi.“ — MATEI CĂLINESCU

In vara trecuta, la un pranz de vara cu prieteni, dupa o discutie animata despre Bagnetto verde, un sos picant piemontez care era gustat cu voiosie, eu le povesteam diferite succese de societate pe care le-am avut, cu detalii despre participanti si situatii.

Ediție și postfață de Mădălina Lascu. Volumul de față cuprinde peste 100 de scrisori și cărți poștale inedite, din două colecții particulare, trimise de B. Fundoianu familiei, prietenilor, amicilor din gruparea avangardistă românească; copleșitoare sunt epistolele adresate lui Mărior, misterioasa muză dedicatoare a mai multor Priveliști, care dezvăluie un episod până acum necunoscut din biografia scriitorului: tulburătoarea poveste de dragoste dintre acesta și enigmatica Maria Rudich.

„Odată cu timpul, ești exclus din spectacolul naturii, ești înlăturat de pe traseu și redus la tine însuți. Începi prin a îmblânzi muntele doar pentru a te înstrăina de el. Fascinația se topește în neplăcere. Trupul tău preia povara muntelui. Acum trupul este muntele care trebuie urcat. Natura e mereu în formă, natura e mereu vie. Tu, doar temporar.“ „Deșertul începe să ți se arate ca o formă de relief abstractă, contradictorie, fără sens. O anomalie a naturii în sensul unei extravaganțe minimaliste de dimensiuni improbabile. O formă de relief obținută din măcinarea tuturor celorlalte. O dimensiune în care orice ar pătrunde s-ar preface automat în nisip. Marea nisiparniță a planetei. Depoul tuturor vânturilor. Abatorul mineral al timpului. Timpul prefirat în spațiu. Pustietate, deșertăciune, nimicnicie geografică în plină expansiune. Aici, oameni și dromaderi, cu toții suntem niște biete insecte, însemne mișcătoare efemere pe plaja unei mări imemoriale evaporate în amintirea timpului. Deșertul îmi pare un abandon al dezvoltatorului divin, o zonă în care a direcționat tot surplusul de țărână, căldură și lumină. Ce e furtuna de nisip în deșert, dacă nu erzațul norilor? Ce indică aici gradele, dacă nu jarul rămas după Marea Prefacere? Ce sunt aici orele, dacă nu înclinația unei vaste clepsidre de lumină primordial rămasă pe dinafară?“

„O carte-mesaj aruncat într‑o sticlă, un document bun de pus într‑o capsulă a timpului pentru a fi înțeles de niște norocoși supraviețuitori din viitor.“ — CRISTIAN LASCU

„Poți să desenezi cearcăne asfințitului? De bună seamă. Dar să numeri stropii unei cascade? Şi asta. Dar să zâmbești din buric? Ba bine că nu. Se întâmplă așa fiindcă Liviu Stănescu, mărturisitorul acestui drum la capătul lumii, este un personaj care sfidează calapoadele. Şi asta încă n-ar fi nimic, s-au mai văzut ciudați care îţi curentează simţurile şi te ţin mereu în alertă. Povestea cărţii lui Liviu Stănescu este că e ea însăşi un personaj.

O alcătuire subtilă, surprinzătoare şi rafinată, care te absoarbe şi te transformă în bagaj numai bun de cărat spre capătul lumii şi spre capetele iubirii. (Câte? La întrebarea asta nici Hidra nu ştie răspunsul.) Am fost la capătul lumii este o foaie de drum afectiv şi existenţial, o declaraţie de dragoste şi deznădejde, un poem cu suişuri şi coborâşuri, cu înălţimi alpine şi câmpii potopite de mlaştini. Când priveşti depărtările, iar ele îţi întorc privirea, se cheamă că ai deprinderea să descoperi oglinzi pretutindeni şi să li te arăţi aşa cum eşti: fără cosmeticale scumpe, dar cu sufletul în palmă.

Când în extaz sau în jubilaţie, când sângerând. Liviu Stănescu ilustrează splendid diferenţa dintre turist şi călător, dintre colecţionarul de obiective şi spiritul iscoditor, care străbate lumea cu o candelă în inimă. Şi cu obrazul colorat pe rând de bucurie, de îndoială, de nelinişte.“ — RADU PARASCHIVESCU

Capodoperă a literaturii-document interbelice şi una dintre cele mai tulburătoare şi mai limpezitoare panorame ale vieţii politice şi artistice din România primei jumătăţi a secolului XX, Jurnalul lui Mihail Sebastian — obligat de vânturi istorice neprielnice sau de explicabile prudenţe să aştepte, vreme de cincizeci de ani, momentul primei sale apariţii publice — şi-a câştigat cu prisosinţă locul printre cărţile fundamentale ale literaturii române. Publicarea sa a fost, aici şi aiurea, o adevărată cumpănă separatoare de credinţe şi convingeri. Sebastian îşi începe jurnalul sub semnul revelaţiei apăsătoare a alterităţii sale, care îl proiectează într-o realitate pe care crezuse că o stăpâneşte. Se declanşează, la el, o amplă criză sufletească şi de conştiinţă, iar consemnările — de-a lungul a zece ani — ale de-acum însinguratului diarist stau mărturie a acestor tulburări lăuntrice, ca şi a furtunilor ce bântuiau, în epocă, viaţa politică a ţării şi a întregii Europe. Asemenea Jurnalului lui Jeni Acterian, Jurnalul lui Mihail Sebastian este o „capodoperă a litera¬turii experienţei“ care nu a lăsat — şi nu va lăsa — indiferent pe absolut nici un cititor. O carte de căpătâi pentru momente de cumpănă, o operă care se citeşte şi, mai cu seamă, se reciteşte.

Cronica iubirii romantice e unul dintre straturile textului – o fațetă a portretului intim al lui Porumbescu, căruia jurnalul îi adaugă nuanțe noi, delicate. În structura secvențială a însemnărilor cititorul va desluși – pe lângă impresiile inedite din viața diurnă a unei Bucovine dispărute, pe lângă crâmpeie din viața studențească și muzicală a Cernăuților – drama unei existențe fragile, atacate de boală, și pe cea a unei iubiri asumate cu toată perspectiva ei de neîmplinire. Candoarea cu care sunt dezvăluite este, poate, cea mai prețioasă revelație a Jurnalului.

Principele Karl Anton de Hohenzollern‑Sigmaringen (1811–1885) este unul dintre cei mai importanţi membri din ramura şvăbească a renumitei dinastii Hohenzollern, căreia îi aparţin regii Prusiei (cel mai cunoscut dintre ei fiind Friedrich al II‑lea al Prusiei, numit „cel Mare”) şi cei trei împăraţi ai Germaniei.

12 țări. 40.141 de kilometri. Silviu Reuț a pornit, de unul singur, într-o călătorie prin America Latină – un continent deopotrivă fascinant și periculos. Vreme de 6 luni, a străbătut Mexicul, Guatemala, Honduras, Nicaragua, Costa Rica, Panama, Columbia, Chile, Argentina, Bolivia, Peru și Ecuador. Și-a asumat riscuri, a înfruntat numeroase provocări și s-a lovit, nu de puține ori, de diferențe culturale greu de imaginat. Scrisă cu mult talent, relatarea drumului său se citește pe nerăsuflate și ne poartă pe urmele unui adevărat explorator. Trăim alături de el experiența cu totul inedită a călătorului – în cel mai pur și autentic sens cu putință. Vedem locuri de o frumusețe ireală și le aflăm poveștile. Lumea în care pătrundem pare desprinsă dintr-un film de aventuri, cu personaje și întâmplări pe care nu le vom uita curând.

,,Orice poveste a vieţii unui om este un adevărat roman, fiind o frântură din istoria trecerii noastre prin Istorie. Viaţa este şi o luptă: o luptă pe care o dăm cu noi înşine, o confruntare cu evenimentele istorice ale timpului, o luptă a spiritului care necesită credinţă, tenacitate şi sacrificiu. Cu atât mai mult atunci când omul a primit un talant pe care trebuie să îl valorifice cu folos... Relatările doamnei Virginia Zeani ne ajută să descifrăm anumite aspecte ale istoriei secolului XX, pe care tumultul evenimentelor le acoperă cu zgomotul lor strident, lăsându-ne să “auzim” şi acordurile armonioase, bucuriile şi tristeţile, zilele însorite sau mai întunecoase, toate împreună devenite minunate pentru că reprezintă “istoria” cuiva care a contribuit, prin artă, la construirea Istoriei. Nu putem decât să omagiem opera de o viaţă a doamnei Virginia Zeani, o adevărată prima donna assoluta printre sopranele lirice de origine română şi un nume consacrat pe scena muzicii internaţionale." Virgil Bercea

Cum ar fi să te căsătorești, iar după numai trei luni să fii aruncat degeaba în închisoare și totuși jumătatea ta să te aștepte mai bine de un deceniu? Ce-a simțit un tată atunci când, ascunzându-se cu familia sa de Securitate, într-o grotă, din cauza faptului că noul născut plângea, a trebuit să-i pună o pernă pe față și să-l sufoce? Sau, într-un ultim act înainte să știi că vei fi capturat, să iei grenada, să-i tragi cuiul și să te pui cu burta pe ea, ca ceilalți dragi să scape? Ori, ca mamă, să suferi atât de mult după soțul tău executat, încât să-i pui mâna la ochii propriului tău copil când îi vorbești, pentru că îți amintesc de ai lui? Cum ar fi să afli abia la maturitate că ai fost adoptat și ești urmașul unor partizani și ai supraviețuit ca prin minune?

„ Iurie Colesnic este un cavaler al documentului, care nu și-a propus drept scop să descopere America. El a descoperit o Basarabie necunoscută, despre care noi nu știam aproape nimic. A descoperit și ne redescoperă personalitatea Chișinăului, care în afară de provincie, a fost un centru de cultură unde au activat mari personalități, una dintre ele fiind Constantin Stere…”.

Academicianul Mihai Cimpoi

„Am cunoscut și boieri destrămați, din care nu rămăsese decât ambalajul. Dar pot invoca o sumedenie de motive pentru care «boieria» lui Neagu Djuvara îmi impunea. Mai întâi, eleganța sa. Modul îngrijit de a se îmbrăca, de a se purta și de a vorbi. Toate, cu firescul nobleții înnăscute, fără afectare, fără ornamentică de paradă. «Boierească» era și capacitatea lui Neagu Djuvara de a se mișca plin de grație pe granița subțire dintre cuviință și ina¬vuabil. Știa să fie politicos și cu derizoriul, și cu ridicolul, și cu bufoneria. Neagu Djuvara a readus la rampă istoria vie, istoria ca istorisire, istoria colocvială, prietenoasă, seducătoare, liberă de «ștaif» catedratic și de «exigențe» conjuncturale. Lucrările sale au, de aceea, un efect terapeutic, purificator: ele curăță, fără dureri, plămânii neoxigenați ai cititorului autohton și convertesc «normativitatea» solemnă a istoriei de cabinet în poftă vitală de cunoaș¬tere, în obiect al curiozității tinerești și al bucuriei.“ (ANDREI PLEȘU)

Pe copertă: Neagu Djuvara la Paris, în 1936.

Buchiniști și anticariate, parfumuri și vinuri fine, sofisticate târguri de vechituri, fierberi politice și sociale, istorie și artă la fiecare colț de stradă, iar printre toate, Sena șerpuind largă și strălucitoare. Pe scurt, Parisul povestit de Adrian Cioroianu.

Constantin NOICA - Născut pe 12/25 iulie 1909, în comuna Vităneşti, judeţul Teleorman, decedat pe 4 decembrie 1987. Paul ANGHEL - Născut pe 18 august 1931, în comuna Răcătău, judeţul Bacău. Căsătorit cu Malvina Urşianu, regizoare de film. S-a stins din viaţă pe 19 mai 1995, la Bucureşti.

Volumul ,,Mihai Sora. Omul dialogal" este o introducere in gandirea filosofica a lui Mihai Sora, realizata atat printr-o expunere a problematicii si mizelor prin­cipalelor sale carti, abordate cronologic, cat si prin sugestii cu privire la personalitatea sa, asa cum i s-a dezvaluit lui Leonid Dragomir in intalnirile pe care le‑a avut de-a lungul mai multor ani.

În dialogul său cu Lavinia Betea, Ștefan Andrei, ministru al afacerilor externe între 1978 și 1985, dezvăluie multe dintre secretele regimului comunist.

În ,,Drum fără prioritate", o colecție de povestiri de căutare a sensului, vom descoperi câteva părți atât din viața personală a lui Marian Godină, cât și din cea profesională, de polițist. Tot aici se conturează cronica unei realități în continuă schimbare. De la farsele din copilărie la pățaniile din cartier și de la primele autografe sau clinciuri publice la o viață de familie plină de aventură și dragoste, noua carte a lui Marian Godină ne invită la un exercițiu de autocunoaștere și ne oferă prilejul de a ne ascuți spiritul critic.

Dacă ştim ce gândesc, ce visează, cum scriu şi cum trăiesc azi poeţii, e şi pentru că există un Robert Şerban. Vorbitor fâşneţ şi cu „piper pe limbă”, a lăsat cadou literaturii române nenumărate volume în dialog. Rar se întâmplă în lumea literară ca un poet să-şi iubească atâta confraţii, să-i celebreze mai curtenitor. Raidul poeţilor îl arată la faţă. E de 72 de ori jurnalist. Şi în fiecare clipă poet. Citiţi-l! Din întrebările lui scapără jarul, stilul ironic şi iscoditor. - Dia RADU

„Viața e simplă“ era deviza lui de tinerețe. Născut într-o familie de evrei cu veche tradiție în Țările Române, Mihail Sebastian a trăit însă în cea mai zbuciumată epocă din istoria modernă a Europei. S-a născut la Brăila, înaintea Primului Război Mondial, a citit, a scris, a iubit și a călătorit înaintea celui de al Doilea, a cunoscut teroarea antisemită părăsit de prieteni și a murit pe neașteptate în zorii așezării lumii în matca totalitarismului sovietic. Reconstituirea acestei vieți împletește cu măiestrie contextul istoric și intelectual al vremii cu scrierile gazetărești, cu lecturile, romanele, piesele de teatru și Jurnalul lui, într-un portret mai actual ca oricând pentru Europa zilelor noastre.

Selecția textelor și introducere de Tatiana Niculescu

„Ce pot face altceva decât să lupt în continuare, aşa cum îmi dictează ceea ce eu consider a fi datoria mea, să încerc să-i conving şi pe alţii să muncească, să ajungă la o soluţie, să nu cedeze, să facă eforturi supraomeneşti, să facă imposibilul în împrejurări imposibile – dacă fiecare om şi-ar îndeplini partea lui cu devotament, deznădejdea de zi cu zi a situaţiei s-ar mai îndulci puţin, măcar puţin! Nu cer minuni! Cer doar efort şi dorinţa de a ajuta! Nu plecarea capetelor fără speranţă şi observarea dificultăţilor, inerţia criminală de care sunt înconjurată din toate părţile, lipsa de energie, de mijloace, de «credinţă care mută munţii din loc», pe care rar o văd.“ — MARIA, REGINA ROMÂNIEI

„Îndrăznesc să sper că, deschizând această carte, cititorul își va recăpăta, graţie unei regine luminoase, încrederea în viaţă și bucuria de a trăi și poate va găsi forța de a face un exerciţiu de imaginaţie: să-și închipuie că, într-o bună zi, îl așteaptă în cutia de scrisori o carte poștală cu chipul reginei Maria și că, pe verso, mâna ei i-a dedicat gândurile cuprinse în aceste pagini.“ — TATIANA NICULESCU

Pe copertă: Carte poștală din colecția Virgil Ierunca