Autori români

Viaţa de zi cu zi din comunism, reconstituită de 95 de autori: scriitori, medici, actori, profesori, ingineri, muncitori etc. Peste 360 de mici povestiri al căror fir roşu e absurdul, iar aici culoarea firului e chiar justificată. Fapte diverse de acasă, de la serviciu, din vacanţe, de la şcoală şi facultate, de la muncă patriotică, din călătorii. Probleme administrative, dragoste şi tot ce mai ţine de viaţa însăşi.
Cartea nu conţine ideologie şi nu porneşte de la premise politice. Dacă din ea rezultă o concluzie politică sau o voluptate estetică, aceasta e problema intimă a cititorului.
Se poate parcurge ca un roman (fragmentele ei se leagă într-o poveste dramatică), se poate urmări ca un film plin de situaţii nebuneşti, imposibile, tip Good bye, Lenin!, sau, pentru cei care suferă de nerăbdare, se poate zapa.
Te face să plângi, să râzi, să gândeşti. Întăreşte memoria şi se recomandă în special uitucilor.

Capitolele vieţii noastre de zi cu zi din comunism:
Nicăieri nu-i mai bine ca acasă; Oraşul nostru iubit; La serviciu; La muncă voluntară şi patriotică; Timp liber; Sărbători noi şi vechi; În călătorie; Oficiale; Scăpate de sub control; Cozile; Administrative, instituţionale; Şcoală; Facultate; La munci agricole; În vacanţă, în concediu; Medicale; Dar cu dragostea cum staţi?; Mâncare şi băutură; Haina face pe om; Diverse.

MARINA ALMĂŞAN este un cunoscut om de televiziune, însă cariera ei ascunde şi numeroase antecedente în ale scrisului. În studenţie a fost, timp de trei ani, redactor-şef la revista Academiei de Studii Economice, iar în perioada pre-decembristă a avut multiple colaborări în presa vremii, la revistele Viaţa studenţească, Scânteia tineretului, Contemporanul, Urzica, şi a obţinut numeroase premii literare. După decembrie '89, deşi a fost aproape în totalitate absorbită de televiziune, a continuat să cocheteze cu scrisul. Dincolo de numeroase scenarii pentru filme documentare şi show-uri de televiziune, în 2004 publică, la Editura Niculescu, un volum pentru copii - Cele şapte păţanii ale lui Victoraş. În perioada 2008-2010, deţine o rubrică permanentă în ziarul Adevărul de duminică, intitulată "Destăinuiri". Din toamna anului 2011, acceptă propunerea omului de afaceri timişorean Georgică Cornu de a susţine o rubrică permanentă în săptămânalul acestuia, Mehedinţeanul. Începând din 2012 are o rubrică permanentă în ziarul Ring.

Macarie Drăgoi (la Botez, Marius-Dan), născut la 9 mai 1977 în Căianu Mic, jud. Bistriţa-Năsăud. Absolvent al Facultății de Teologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (1996-2000); studii aprofundate, secţia Teologie-Istorie, la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca (2000-2001) şi studii de specializare la universităţile Leeds şi Durham (2004-2005). Doctor în Teologie și în Istorie. A fost secretar al mitropolitului Bartolomeu Anania (1998-2003), redactor la Radio Renaşterea din Cluj-Napoca (1999-2002) şi Radio Reîntregirea din Alba Iulia (2003-2005). În perioada studiilor în Anglia a întemeiat prima parohie românească din nordul Marii Britanii, la Mirfield-Leeds. La 5 martie 2008 a fost ales Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord de către Sfântul Sinod al BOR. În prezent, îi păstorește pe românii ortodocși din Europa de Nord, pentru care a înființat noi parohii cu mai multe biserici proprii și centre cultural-catehetice. A întemeiat Centrul pentru tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”, Centrul de pelerinaje „Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești” și alte centre social-filantropice. A pus bazele noii reviste eparhiale bilingve Candela Nordului și ale editurii Felicitas, a înființat distincția pentru mireni și clerici „Crucea Nordului” și alte decorații episcopale. În 2010, împreună cu ierarhii și teologii ortodocși din Stockholm, a întemeiat Centrul de Studii Ortodoxe din capitala Suediei, cu o editură proprie, Anastasis. A publicat numeroase studii pe teme teologice, istorice şi etnologice, precum şi articole, recenzii şi interviuri în periodice bisericeşti şi de cultură.

„Sper că, după ce veți citi această carte, veți putea să vă plimbați mai liniștit prin cronica virtuală a vieții voastre, care cred că vă va invita în copilărie, la bunii prieteni de demult, în locurile tainice și romantice ale primelor sărutări în care întâmpinați odinioară zorii și primăverile. M-am străduit, în măsura în care e cu putință, să fiu obiectiv, să reproduc multe momente prin negura vremii, care nu se limitează la întorsul filelor calendarului, ci ne mai și atrage în vâltoarea ei și ne revine o luptă grea pentru a ne menține în zona ei de atracție, ca să nu fim aruncați în niciunde. Sper foarte mult că în timpul acestei plimbări o să vă scoateți ochelarii fumurii de pe ochi și căștile din urechi și o să le oferiți receptorilor ființei voastre să capteze informațiile care sunt produsul vieții mele imperfecte, dar foarte interesante și bogate în evenimente.” (Eugen Doga)

„ ... este profund ca un poem, complex ca un roman, pasionant ca un film de acţiune şi înţelept ca o sutra. Andrei regăseşte aici nu doar vocea lui românească, ci însăşi românitatea sa, rădăcinile sale sibiene care coboară mult sub istoriile de familie, în vise şi arhetipuri. Se revede pe sine însuşi, se pipăie pe sine insuși ca un supravieţuitor al unei explozii, căutând eventualele răni şi schije. Se bu-cură că e încă viu. Îşi studiază cu aceeaşi minuţie exuberantă viciile şi virtuţile, triumfurile şi dezastrele, într-un exerciţiu de sinceritate care-ţi taie răsuflarea. Îşi expune credinţele cosmice şi cele domestice acordându-le exact aceeaşi atenţie înfiorat-amuzată. Citind, ai sentimentul unui om care respiră în respiraţia cosmosului, rămânând totuşi un accident unic, irepetabil al lui. Andrei Codrescu a scris romane, articole, texte pentru radio, a regizat filme şi a condus reviste, dar fundamental el rămâne un mistic şi un poet, înfipt în inima culturii americane ca un al doilea Allen Ginsberg.

   Căci America, ţara tuturor utopiilor, a tuturor excentricităţilor, trăieşte în aceste dialoguri în toate dimensiunile ei, văzută pe rând sociologic, politologic, fenomenologic şi mai presus de orice postmodern-poetic, ca un carusel din a cărui rotire, măreaţă şi derizorie, n-ai mai vrea să cobori niciodată.

   Pe Andrei Codrescu nu poţi decât să-l crezi, oricât de absurde, de neverosimile ar fi unele fapte povestite de el. Cred literalmente (așa cum cred Biblia) că s-a fotografiat pe sine însuşi copil când a revenit în ţară după Revoluţie. Cred literalmente că o mică prostituată i-a şoptit într-un bar un text al unui mare iluminat, pe care poetul abia îl scrisese-n computerul său cu câteva minute înainte. Fiindcă Andrei a trăit întotdeauna, asemeni celor mai buni dintre noi, în burta unui mare poem escatologic. Din el a transcris, dezordonat şi halucinat, «a heap of broken images»: cărţile, filmele, poeziile, utopiile şi nebuniile sale. Cum este şi această carte, ce va fi pentru cititorul român o recuperare şi-o revelaţie." (MIRCEA CĂRTĂRESCU)

Ceea ce stimez mai mult la Eugen Simion este faptul că-şi duce viaţa la altitudinea pe care i-au sugerat-o munţii ce i-au înconjurat copilăria. Zilele lui se petrec într-o severitate mirosind a brazi şi mângâiate cu adieri melancolice venind din podgoriile pline de arome ale Prahovei. Critic literar de primă linie, tânărul meu prieten (e mai mic decât mine cu un an) s-a instalat încă din adolescenţă în falanga celor care impun valoarea şi o susţin. A ocolit cu îndrăzneală uimitoare, chiar şi în vremurile cele mai de netrăit, să se pronunţe favorabil în sprijinul mediocrităţii de orice fel. Solitudine nebunească, retragere în unghiul primejdiei care, vai de cei ce-o practică!, la români se schimbă totdeauna într-o pată pe existenţă, devenind ţinta ideală pentru mitraliorii sau puşcaşii marini situaţi când de-a dreapta, când de-a stânga bisericii din curtea palatului Cotroceni. Însingurarea l-a mâhnit, dar nu l-a speriat niciodată, şi cu atât mai puţin azi, când are „cui spune la poveşti cu împăratul Roşu”. Eugen Simion face parte din vuietul de vechime al acestui neam, cel care răzbate din legănarea brazilor şi a valului izbind în malul tuturor râurilor noastre. Fascinanta nobleţe a Cuvântului apărând Cuvântul ca să învingă Timpul şi să atingă nemurirea.

Fănuș Neagu

Traian Lalescu (1882 - 1929 ) a fost un academician și matematician român, profesor universitar la București și la Timișoara.

A fost primul rector al Școlii Politehnice din Timișoara. Personalitate proeminentă a școlii matematice românești.

Are contribuții în multiple domenii ale matematicii pure și aplicate. Este unul din fondatorii teoriei ecuațiilor integrale. A lăsat numeroase studii în domeniile ecuațiilor funcționale, seriilor trigonometrice, fizicii matematice, geometriei, algebrei, istoriei matematicii.

Abia când am jucat CLOVNII la un spital de boli nervoase am izbutit să răspund la întrebarea De ce m-am făcut actor, oare? 

Am știut atunci că a fi Actor înseamnă a alege între cinismul Bufonulului și generozitatea Clovnului. Știu că am fost de multe ori Bufon, că mi-am trădat adesea Actorul, dar știu că nu m-am abătut deloc de la speranța că pot gândi și simți ca un Clovn! Asta mi-a dat tăria să rezist!

Cristiana Belodan a venit pe lume în Caracal, într-o familie de preot, pe 19 septembrie 1982. Copilăria și adolescența și le-a petrecut pe meleaguri caracalene, iar anii de studenție pe urmele lui Blaga, la Sibiu. Și-a urmat visul de a lucra în agenții de publicitate, în București. După aproape 15 ani de carieră în advertising, a reușit să pună în pagină un alt vis: scrierea primului volum de amintiri, Dilibau.

Tot mai mult și tot mai îndreptățită, mărturia unei generații, care a trăit din plin sub comunism și care își istorisește destinul cu sinceritate și fără încrâncenări, devine o zestre istorică de care prezentul este chemat să țină seama.

Un capitol cu totul special al anilor de comunism românesc îmi pare a fi cel al organizației de tineret – UTM devenită UTC – unde, pentru mult timp, liderul de necontestat a fost Nicu Ceaușescu și unde toți cei care mi l-au evocat i-au creionat profilul de„comunist de omenie”, deschis ideilor noi și, ca urmare, adversar al obtuzității partinice. în apropierea acestui fiu al lui Nicolae Ceaușescu au stat oameni pe care i-am cunoscut bine după 1989 și cu care am colaborat în funcțiile mele publice, ca președinte al Radioteleviziunii, mai apoi ca ministru al Culturii și Cultelor.

Unul dintre ei este, cu certitudine, Ion Moraru, a cărui „mărturisire” poate fi citită aici. Onest și detaliat, el ne istorisește momente cruciale și puțin știute ale organizației de tineret, iar paginile dedicate lui Nicu Ceaușescu – cel hulit și întemnițat – sunt de-a dreptul impresionante. Mai mult, ele dovedesc că Ion Moraru, martor al unei epoci, este un caracter ferm, prob și profund credibil.

Am citit aceste pagini despre o tinerețe activă, având înainte chipul lui Ion Moraru adult, activ într-un guvern postdecembrist și într-un parlament superior celui de astăzi, mai apoi prosper om de afaceri, inițiator de școală modernă bucureșteană. Și, trăgând o linie, făcând un bilanț, pot afirma că eroul cărții acesteia este, cu adevărat, un „învingător”.

Acad. RĂZVAN THEODORESCU

„Aveam 25 de ani când m-am apucat, ca-n Voltaire, să-mi lucrez grădina și când am descoperit că tot ce e firesc e miracol. Cred că este cea mai mare descoperire pe care am făcut-o în viață. În afară de sentimentul că nu sunt niciodată singură, această recunoaștere continuă a minunii este pentru mine definiția lui Dumnezeu.

Înrudirea mea cu Eminescu și Blaga este de natură mai mult spirituală decât stilistică. Așa cum toată lumea observa în copilărie că semăn cu bunicul, deși el era un țăran bătrân, iar eu o fetiță născută la oraș, sunt mândră că semăn cu ei, deși aparținem fiecare altui fragment al istoriei poeziei, pentru că, de fapt, nu paginile, ci sufletele noastre seamănă.

Cred că a fi liber oricând și oriunde înseamnă a gândi totul cu propriul tău cap, a supune totul spiritului tău critic, fără a accepta controlul nici unei cenzuri, oricât de corecte. Libertatea este refuzul fiecărui om, în fiecare clipă, de a lăsa pe altul să gândească în locul său.

Eram destul de mică atunci când mi-am dat seama că este mult mai simplu să fii bun decât să fii rău. Am avut întotdeauna un fel de mirare amestecată cu milă față de cei ce făceau rău, când asta presupunea efortul de a-l face. Cu timpul, am ajuns să cred că omul – care se naște bun – trebuie doar să aibă grijă de acest dar primit la naștere, să nu-l piardă, să nu-l degradeze, să-l exerseze ca pe orice talent care, neexersat, dispare.“ — ANA BLANDIANA

MARIA A ROMÂNIEI (1875–1938), născută Marie Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, nepoata reginei Victoria a Regatului Unit al Marii Britanii; principesă moștenitoare ca soție a principelui moștenitor al tronului României, Ferdinand, apoi regină a României, alături de regele Ferdinand I „Întregitorul”.

Sorin Antohi (n. 1957) este istoric al ideilor, eseist, traducător. Studii de engleză, franceză (Iaşi) şi istorie (Paris). A predat la University of Michigan, Ann Arbor; Universitatea din Bucureşti; Central European University, Budapesta (unde a fost şi prorector academic, şef de departament, director fondator al Pasts, Inc., Center for Historical Studies) etc.; cercetări la institute de studii avansate (Bielefeld, Stanford, Berlin, Essen, Viena), în alte universităţi şi instituţii. A coordonat proiecte şi reţele de cercetare, colecţii de carte; a fost în conducerea unor instituţii, organisme profesionale (membru în biroul Comitetului Internaţional de Ştiinţe Istorice), publicaţii, fundaţii; a (co)organizat conferinţe, colocvii, seminare, şcoli de vară etc. A publicat între altele cinci volume de autor (unul la Paris), şase de convorbiri, şapte coordonate (unele în colaborare), şapte traduse din franceză şi engleză (cu Mona Antohi). Membru în Academia Europaea.

Jean‑Jacques Askenasy (n. 1929) este profesor de neurologie la Facultatea de Medicină Sackler şi la Facultatea de Drept Buchmann ale Universităţii din Tel Aviv. A fost elev la Paris şi Craiova, a studiat Medicina la Timişoara şi Cluj, şi‑a luat doctoratul la Bucureşti. S‑a perfecţionat după emigrare în Israel, New York şi Paris. A părăsit România în 1972, dar revine frecvent aici din anii 1990. Este membru în conducerea a numeroase societăţi internaţionale, comitete editoriale şi asociaţii de profil, a primit decoraţii, premii şi distincţii în mai multe state. Membru de onoare al Academiei Române. Specialist cu reputaţie internaţională, cu o practică clinică vastă (pacienţii săi de toate naţionalităţile şi confesiunile sunt şi oameni săraci, şi milionari; şi militari răniţi, şi preşedinţi de stat etc.) şi o carieră savantă îndelungată, a publicat în cele mai importante reviste medicale, semnând şi numeroase cărţi de biosemiotică, despre somn, creier, violenţă şi conştiinţă, teoria relaţiei cunoaştere‑conştiinţă, memorii, publicistică.

Scriitoarea japoneză Yōko OGAWA s-a născut pe 30 martie 1962 în Okayama. A absolvit cursurile de literatură anglo-americană și de scriere creativă ale Universității Waseda și în prezent trăiește în Ashiya, Hyōgo. A publicat peste 20 de opere de ficțiune și nonficțiune. Debutează în 1988 cu Agehachō ga kowareru toki (Fluturele strivit), pentru care primește Premiul Kaien. Nuvela Ninshin karendā (Calendarul sarcinii, 1990) este recompensată cu Premiul Akutagawa. În 1996 publică romanele Hotel Iris (Hoteru Airisu; Humanitas Fiction, 2014), una dintre cele mai traduse cărți ale sale, versiunea engleză fiind nominalizată în 2010 pe lista scurtă la Man Asian Literary Prize, și Suspine tandre (Yasashi uttae; Humanitas Fiction, 2018). Romanul Profesorul și menajera (Hakase no aishita sūshiki, 2003; Humanitas Fiction, 2015), vândut în Japonia în peste două milioane de exemplare, este distins, în 2004, cu Premiul Yomiuri și cu Premiul Librarilor Japonezi. Tot în 2004, Yōko Ogawa primește Premiul Izumi Kyōka pentru Burafuman no maisō (Înmormântarea brahmanului), iar în 2006, Premiul Tanizaki pentru romanul Marșul lui Mīna (Mīna no kōshin). În 2009 publică romanul Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica (Neko o daite, zō to oyogu; Humanitas Fiction, 2020), aflat pe lista scurtă a Premiului Librarilor Japonezi, în 2012, Kotori (Păsări mici), iar în 2015, Kohaku no matataki (Instantanee de chihlimbar). În 2005, Diane Bertrand ecranizează Kusuriyubi no hyōhon (Inelarul), sub titlul L’Annulaire, cu Olga Kurylenko în rolul principal, iar romanul Profesorul și menajera este ecranizat în 2006 de Takashi Koizumi. Cărțile lui Yōko Ogawa sunt traduse în aproape 30 de limbi.

Fotografia autoarei © Shinchosha Publishig Co, Ltd

Scriitoarea japoneză Yōko OGAWA s-a născut pe 30 martie 1962 în Okayama. A absolvit cursurile de literatură anglo-americană și de scriere creativă ale Universității Waseda și în prezent trăiește în Ashiya, Hyōgo. A publicat peste 20 de opere de ficțiune și nonficțiune. Debutează în 1988 cu Agehachō ga kowareru toki (Fluturele strivit), pentru care primește Premiul Kaien. Nuvela Ninshin karendā (Calendarul sarcinii, 1990) este recompensată cu Premiul Akutagawa. În 1996 publică romanele Hotel Iris (Hoteru Airisu; Humanitas Fiction, 2014), una dintre cele mai traduse cărți ale sale, versiunea engleză fiind nominalizată în 2010 pe lista scurtă la Man Asian Literary Prize, și Suspine tandre (Yasashi uttae; Humanitas Fiction, 2018). Romanul Profesorul și menajera (Hakase no aishita sūshiki, 2003; Humanitas Fiction, 2015), vândut în Japonia în peste două milioane de exemplare, este distins, în 2004, cu Premiul Yomiuri și cu Premiul Librarilor Japonezi. Tot în 2004, Yōko Ogawa primește Premiul Izumi Kyōka pentru Burafuman no maisō (Înmormântarea brahmanului), iar în 2006, Premiul Tanizaki pentru romanul Marșul lui Mīna (Mīna no kōshin). În 2009 publică romanul Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica (Neko o daite, zō to oyogu; Humanitas Fiction, 2020), aflat pe lista scurtă a Premiului Librarilor Japonezi, în 2012, Kotori (Păsări mici), iar în 2015, Kohaku no matataki (Instantanee de chihlimbar). În 2005, Diane Bertrand ecranizează Kusuriyubi no hyōhon (Inelarul), sub titlul L’Annulaire, cu Olga Kurylenko în rolul principal, iar romanul Profesorul și menajera este ecranizat în 2006 de Takashi Koizumi. Cărțile lui Yōko Ogawa sunt traduse în aproape 30 de limbi.

Fotografia autoarei © Shinchosha Publishig Co, Ltd

LAURA IONESCU [LULUTS] s-a născut în 1990 la București. A urmat în paralel cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării și pe cele ale Facultății de Istorie, specializându-se în microistorie – cu licență și disertație despre jurnalismul de război. Lucrează de peste treisprezece ani în publicitate și a primit pentru ideile sale o mulțime de premii naționale și internaționale. 

Este speaker TedX, a scris, printre altele, în Decât o Revistă și Revista de Povestiri și a publicat în antologia de texte Ea. Perspective feministe asupra societății românești, apărută în 2018 la Editura Curtea Veche. În prezent este copywriter freelancer, trainer în comunicare pentru ONG-uri și locuiește tot în București, în casa unei pisici tărcate, cu ochi șpanchi, pe nume Olenka.

VASILE BUMACOV s-a născut într-o lume a ocupației sovietice în care furtul de alimente era necesar pentru supravieţuire şi în care blatul era folosit în mod obişnuit pentru a obţine bunuri şi servicii, care se găseau în cantitate redusă sau pentru a eluda procedurile formale. Studiind la universitate şi devenind inginer mecanic, inventator şi profesor a ajuns să înţeleagă sistemul, încercând să ducă o viaţă cinstită pe cât a fost posibil într-o mlaştină de mită şi corupţie. Odată cu prăbuşirea Uniunii Sovietice, privatizarea rapidă şi schimbările frecvente de guvernare, lucrurile s-au înrăutăţit, instinctele cleptocratice ale birocraţilor lăsând puţine şanse ca ţara sa chinuită, Republica Moldova, să recreeze valori şi o societate bazată pe onestitate şi merit. Bumacov a ocupat funcţiile de viceministru şi ministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare în cadrul a două guverne, a implementat multiple inovații şi reforme în sectorul agricol al ţării sale, a dezvoltat şi a implementat un important proiect de ajutor japonez de lungă durată şi a adoptat reforme majore în materie de siguranţa alimentelor şi industria vinului. De-a lungul drumului parcurs a întâlnit lăcomia indivizilor, precum şi a mafiei statului şi a partidelor de la guvernare şi şi-a făcut mulţi duşmani.

Călătorind şi muncind prin toată lumea, vorbitor a cinci limbi, Vasile Bumacov a scris povestea sa în weekendurile de la Tokyo, pe când era ambasadorul Republicii Moldova în Japonia.

VASILE BUMACOV s-a născut într-o lume a ocupației sovietice în care furtul de alimente era necesar pentru supravieţuire şi în care blatul era folosit în mod obişnuit pentru a obţine bunuri şi servicii, care se găseau în cantitate redusă sau pentru a eluda procedurile formale. Studiind la universitate şi devenind inginer mecanic, inventator şi profesor a ajuns să înţeleagă sistemul, încercând să ducă o viaţă cinstită pe cât a fost posibil într-o mlaştină de mită şi corupţie. Odată cu prăbuşirea Uniunii Sovietice, privatizarea rapidă şi schimbările frecvente de guvernare, lucrurile s-au înrăutăţit, instinctele cleptocratice ale birocraţilor lăsând puţine şanse ca ţara sa chinuită, Republica Moldova, să recreeze valori şi o societate bazată pe onestitate şi merit. Bumacov a ocupat funcţiile de viceministru şi ministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare în cadrul a două guverne, a implementat multiple inovații şi reforme în sectorul agricol al ţării sale, a dezvoltat şi a implementat un important proiect de ajutor japonez de lungă durată şi a adoptat reforme majore în materie de siguranţa alimentelor şi industria vinului. De-a lungul drumului parcurs a întâlnit lăcomia indivizilor, precum şi a mafiei statului şi a partidelor de la guvernare şi şi-a făcut mulţi duşmani.

Călătorind şi muncind prin toată lumea, vorbitor a cinci limbi, Vasile Bumacov a scris povestea sa în weekendurile de la Tokyo, pe când era ambasadorul Republicii Moldova în Japonia.

Angela Gheorghiu, „cea mai fermecătoare și mai talentată cântăreață de operă a timpului nostru“ (New York Sun), s-a născut la Adjud, în 1965. A urmat Liceul de Artă „George Enescu“ și a absolvit Universitatea Națională de Muzică din București.

Și-a făcut debutul internațional în 1992, la Royal Opera House, în La Bohème. Tot aici a cântat pentru prima dată rolul Violettei din La traviata, în 1994, legendara producție pentru a cărei transmitere în direct BBC și-a întrerupt programul obișnuit pentru prima și ultima dată în istoria operei și a televiziunii. A apărut pe cele mai importante scene de operă și de concert din lume.

În istoria operei, Angela Gheorghiu strălucește ca un fenomen rar: nu numai o cântăreață/actriță cu o tehnică vocală excepțională, ci și o inteligență dramatică și muzicală profundă, precum și un comunicator magnetic, care pătrunde în inimile și în mințile unui public extrem de vast. Angela Gheorghiu este o purtătoare a celor mai înalte valori ale operei, spre încântarea unei comunități mondiale, la o scară neobișnuit de largă.

ASR Principele Radu s-a născut la 7 iunie 1960, la Iași, ca fiu al prof. dr. René Duda și al medicului Gabriela Constandache. S-a căsătorit cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, la 21 septembrie 1996 și a fost învestit cu titlul de Principe al României și Alteță Regală în anul 2005.

Este absolvent al Universității de Artă Teatrală și Cinematografică din București, promoția 1984, și al Colegiului Național de Apărare, seria a XI-a (2002), cu un doctorat în Științe militare (2006). Din 1974 până în 1999, a avut o carieră artistică în teatru, film și televiziune atât în România, cât și în străinătate. A jucat un rol important în cadrul vizitelor oficiale ale Regelui Mihai I din 1997 și 2002, pentru integrarea României în NATO și UE. În 1997–2014, Principele Radu l-a însoțit pe Regele Mihai I în călătoriile lui în România, Europa și SUA.

A fost Reprezentant Special al Guvernelor României 2002–2008, consilier al Regelui Mihai I 2001–2017 și membru al Consiliului Regal (2010–2017). Încă din anul 2001, împreună cu Majestatea Sa Margareta, reprezintă Familia Regală în sute de acțiuni publice anual, în București, în țară și în străinătate. A susținut peste 400 de conferințe despre România în țară și în străinătate și semnează câteva zeci de volume cu tematică regală.

Sașa Pană (Alexandru Binder, 8 august 1902, București – 22 august 1981, București). Medic militar, a condus, între 1928 și 1932, revista de avangardă unu și editura omonimă, unde au fost publicați Urmuz, Geo Bogza, Ilarie Voronca, Stephan Roll ș.a. A debutat editorial cu volumul de poeme simboliste Răbojul unui muritor (1926) și a continuat să scrie, publicând un număr substanțial de volume: Diagrame, Echinox arbitrar, Viața romanțată a lui Dumnezeu, Cuvîntul talisman, Călătorie cu funicularul, Iarba fiarelor, Vladimir, Munții noaptea neliniștea, Atentat la bunele tabieturi ș.a.
A fost un foarte important animator cultural, arhivar, antologator și editor. Opera sa majoră e considerată însă autobiografia Născut în ’02, frescă a societății românești din prima jumătate a secolului XX și valoros portret de grup al avangardiștilor români.