Autori români

ALEXANDRA FLORINA MĂNESCU (n. 1990) este profesor doctor de limba și literatura română în învățământul preuniversitar. În 2012, absolvă, în calitate de șefă de promoție, Facultatea de Litere, specializarea română-engleză, din cadrul Universității „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu. Fost redactor-șef al revistei „Interval” (publicație a Colegiului Național „Spiru Haret” din Târgu-Jiu) și al ziarului Universității „Constantin Brâncuşi”.

Între 2012 și 2014, dublă masterandă – Limba română actuală: structură, dinamică și funcționalitate (Facultatea de Litere, Universitatea din Craiova), respectiv Administrarea și conducerea unităților de învățământ (Facultatea de Relații Internaționale, Drept și Studii Europene, Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu). Participă la numeroase sesiuni și conferințe științifice, publică zeci de articole și studii de specialitate, semnează articole în revistele „România literară”, „Orizont”, „Revue des Sciences Politiques”, „Doc.Eu”, Analele Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, „Research and science today”. Între 2015 și 2018, doctorandă a Facultății de Litere din cadrul Universității din Bucureşti (conducător ştiinţific: acad. prof. univ. dr. Nicolae Manolescu). Absolvă studiile doctorale cu distincția Summa cum laude. În prezent, lucrează la definitivarea monografiei revistei „România literară”.

GHEORGHE ILIE FLORESCU s-a născut la 8 mai 1944, în timpul unui bombardament anglo-american, în Biserica Sf. Treime din cartierul Dudeşti. La vârsta de 8 ani, după arestarea tatălui său, fost detectiv la Siguranţa Statului, începe să lucreze ca băiat de prăvălie, apoi ca ajutor al unchilor săi olteni care vindeau în Piaţa Vitan. Termină liceul, dar consideră că nu are condiţiile necesare pentru a urma Facultatea de Istorie, aşa cum şi-ar fi dorit. Se căsătoreşte şi, după terminarea stagiului militar, se angajează în comerţul de Stat. Între 1964 şi 1971 trece, pe rând, prin toate funcţiile operative ale comerţului en-gros (primitor-distribuitor, dispecer, şef de secţie al Depozitului de Delicatese Panduri din cadrul Agenţiei de Import). În martie 1971, preia de la mentorul său, cafegiul armean Avedis Carabelaian, magazinul de cafea şi dulciuri din Bd. Hristo Botev 10. Treptat, locul acesta devine un adevărat punct de reper al boemei artistice a Capitalei. Are aici drept clienţi mari personalităţi ale vieţii literare, artistice şi medicale, dar şi figuri im­portante din Justiţie, Miliţie şi Securitate. La 4 martie 1977, blocul din Hristo Botev 10 se prăbuşeşte, dar, printr-un extraordinar noroc, el scapă cu viaţă. În anii '80, lupta pentru aprovizionarea noului său magazin din str. Sfinţilor 6 se dovedeşte extrem de riscantă. În aprilie 1985 e arestat şi condamnat la 11 ani de închisoare. Eliberat condiţionat în 1988, se angajează din nou în comerţ. Participă la Revoluţia română, apoi la «fenomenul Piaţa Universităţii» ca şofer personal al unor jurnalişti americani. În octombrie 1990, suferă un accident vascular cerebral, în urma căruia rămâne cu o hemipareză pe partea dreaptă. Reînvaţă să scrie cu mâna stângă şi, în 2007, după patru ani de muncă intensă, reuşeşte să termine cartea de memorii Confesiunile unui cafegiu.

Eugen Istodor este jurnalist, absolvent al Facultăţii de Litere, Universitatea din Bucureşti. Doctor în sociologie, cu o cercetare despre umor coordonată de profesorul Vintilă Mihăilescu. Între 1990 și 2011 a fost senior editor al publicației Cațavencu, săptămînal incomod, devenită din 1992 Academia Cațavencu, și semnatar al rubricilor de interviu și reportaj. Între 2011 și 2014 a fost reporter la săptămînalul Cațavencii. Colaborează cu Cotidianul (2004-2009) și cu Dilema veche (din 1998). Este fondatorul secțiunii Perspektiva de pe HotNews.ro. Este cadru didactic asociat la Departamentul de Ştiinţe ale Comunicării din Facultatea de Litere. De acelaşi autor la Editura Polirom: Vieţaşii de pe Rahova (2005, 2008), Cartea vieţii mele (2007), Dicționarul ideilor fixe (2009), 101 cărți românești de citit într-o viață (2012).

LAVINIA BETEA a absolvit Facultatea de Istorie și Filozofie, secția filosofie-istorie și a obținut doctoratul în psihologie la Universitatea „Babeș-Bolyai”, din Cluj-Napoca. În prezent, este profesor de psihologie socială și politică și director al Institutului European „Serge Moscovici” al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad. Abilitată pentru coordonare de doctorate în științe umaniste de Universitatea „Paul Valéry” Montpellier 3 și pentru coordonare de doctorat în științele comunicării de Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca. Jurnalistă de presă scrisă și televiziune, a înființat și a condus secția de Istorie Recentă a ziarelor Jurnalul Național (2004–2011) și Adevărul (2011–2013). Actualmente este colaboratoare a TVR și coordonatoarea Colecției Istorie a Editurii Corint. A publicat în calitate de autor sau coordonator 20 de volume, circa o sută de articole științifice și peste două mii articole publicistice. În 2003 a obținut Premiul ,,Nicolae Bălcescu” al Academiei Române pentru cartea Lucrețiu Pătrășcanu – moartea unui lider comunist. Domenii de interes științific: psihologie politică, istorie recentă, istorie orală, comunicare media. Apariții editoriale (selecție): Gladiatorii lui Stalin. Începuturile comunismului în România, Editura Leistung Publishing, București, 2018; Viața lui Ceaușescu (coord., 3 volume), Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2015; Editura Adevărul, București, 2013, 2012; Stăpânul secretelor lui Ceaușescu. I se spunea Machiavelli. Ștefan Andrei în dialog cu Lavinia Betea, Editura Adevărul, București, 2011; Povești din Cartierul Primăverii, Editura Curtea Veche Publishing, București, 2010; 21 august 1968 — Apoteoza lui Ceaușescu (coord.), Editura Polirom, Iași, 2009; Psihologia politică – o disciplină societală (coord. Lavinia Betea, Alexandre Dorna), Editura Curtea Veche, București, 2008; Partea lor de adevăr, Editura Compania, București, 2008; Mentalități și remanențe comuniste, Editura Nemira, București, 2005; Lucrețiu Pătrășcanu. Moartea unui lider comunist, Editura Humanitas, București, 2001.

CRISTINA CHEVEREȘAN este conferențiar doctor abilitat la Universitatea de Vest din Timișoara, unde predă cursuri de literatură, cultură și civilizație americană. Director al masteratului de Studii Americane, alumn și ambasador Fulbright, a fost visiting professor la Universitatea Ca’ Foscari din Veneția în 2019. A participat la cursuri de specializare la instituții prestigioase din străinătate precum Cornell University (School of Criticism and Theory), University College Dublin sau Salzburg Global Seminar. Seria de burse câștigate a culminat cu un stagiu de cercetare Fulbright Senior la Harvard University. A publicat opt cărți în limbile română și engleză și numeroase articole, recenzii și interviuri în reviste naționale și internaționale. A coordonat, editat și tradus o serie de alte volume. În 2020 a obținut premiul Cartea Anului pentru critică și istorie literară, eseu, acordat de filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor.

RADU VANCU (n. 13 iulie 1978, Sibiu) a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu. Este conferenţiar la aceeaşi facultate şi redactor la revistele Transilvania şi Poesis internaţional. Coordonează secţiunea literară a revistei Timpul. A tradus în română din poezia lui Ezra Pound, William Butler Yeats (Editura Humanitas Fiction) şi John Berryman (Casa de editură Max Blecher). A publicat mai multe antologii literare pe diverse teme, singur sau în colaborare cu Mircea Ivănescu, Claudiu Komartin ori Marius Chivu. A îngrijit ediţii din poezia lui Alexandru Macedonski şi Alexandru Muşina. Volume de poezie: Epistole pentru Camelia, Imago, 2002; Biographia litteraria, Vinea, 2006; Monstrul fericit, Cartier, 2009; Sebastian în vis, Tracus Arte, 2010; Amintiri pentru tatăl meu, Vinea, 2010; Frânghia înflorită, Casa de editură Max Blecher, 2012; 4 A.M. Cantosuri domestice, Casa de editură Max Blecher, 2015. Eseuri: Mircea Ivănescu: Poezia discreţiei absolute, Vinea, 2007 (ediţie revăzută şi adăugită, ART, 2015); Eminescu: Trei eseuri, InfoArt Media–Argonaut, 2011; Mistica poeziei: Lecturi în literatura contemporană, Muzeul Literaturii Române, 2013; Poezie şi individuaţie, Tracus Arte, 2014; România vertebrată, Adenium, 2016. Dintre cărţile lui, Frânghia înflorită a fost tradusă în turcă (Çiçek Açan Urgan, Yitik Ülke Yayınları, Istanbul, 2015), iar 4 A.M. Cantosuri domestice în maghiară (Hajnali négy. Házias cantók, Syllabux, Budapesta, 2016). La Humanitas a publicat volumele Elegie pentru uman. O critică a modernităţii poetice de la Pound la Cărtărescu (2016) și Zodia Cancerului. Jurnal 2012-2015 (2017). Selecţii din poemele lui au fost traduse în englez ă, germană, franceză, suedeză, spaniolă, italiană, flamandă, bulgară, sârbă, maghiară, turcă, greacă, rusă.

TATIANA NICULESCU este scriitoarea care a impus în literatura română contemporană genul biografiei. A publicat la Editura Humanitas: Seducătorul domn Nae. Viaţa lui Nae Ionescu (bestseller Humanitas, 2020); Regele și Duduia. Carol II și Elena Lupescu dincolo de bârfe și clișee (bestseller Humanitas, 2019); Ei mă consideră făcător de minuni. Viaţa lui Arsenie Boca (Humanitas, 2018); Mistica rugăciunii și a revolverului. Viaţa lui Corneliu Zelea Codreanu (bestseller Humanitas, 2017); Mihai I, ultimul rege al românilor(Humanitas, 2016, 2020); Regina Maria. Ultima dorinţă (Humanitas, 2015, 2016, 2018, 2020). A debutat în literatură cu romanul Spovedanie la Tanacu (Humanitas, 2006), urmat de Nopţile Patriarhului, Povestea domniţei Marina și a basarabeanului necunoscut, Tăierea fecioarelor. A coordonat volumele colective Iubirea din oglindă. Despre sex și identitate (Humanitas, 2017) și Cartea întâmplărilor. Mistere, ciudăţenii, uimiri(Humanitas, 2019) și a îngrijit volumul Maria, regina României, Gânduri pentru vremuri grele (Humanitas, 2020).  Traduceri: Brant Pitre, Fiul lui Dumnezeu. Pledoarie pentru Isus(Humanitas, 2017, 2021), Isus mirele. Cea mai frumoasă poveste de dragoste a tuturor timpurilor (Humanitas, 2018), C.S. Lewis, De ce, Doamne? O radiografie a suferinței(Humanitas, 2020), Frank WilczeK, Fundamentele vieții (Humanitas, 2021).

Singurul interviu acordat unui jurnalist român de Pacepa, realizat de Lucia Hossu-Longin în SUA, în 2009, în care generalul dezvăluie informații inedite despre fuga sa din țară, dar și detalii despre numeroase asasinate, sistemul serviciilor secrete din perioada comunistă și grandomania lui Ceaușescu.

În 1930 a ieșit de pe lista de Mondiale în ultimul moment. Nu erau destui bani pentru ca puștiul care juca la Banatul Timișoara și lucra la fabrica de argint să traverseze Oceanul, până în golful La Plata. Dar Dobay era tânăr. A semnat pentru Ripensia, a prins alte două turnee finale, a câștigat titluri și cupe, a fost golgeter al României de patru ori și a marcat 130 de goluri în 160 de meciuri jucate în prima divizie.

Se spunea despre el că ar fi fost cea mai bună extremă stânga din România. În 1934, la Trieste, a perforat poarta lui Planička, reușind singurul gol al tricolorilor la a doua ediție a Mondialului. A recidivat în 1938, când a înscris în ambele meciuri disputate împotriva Cubei, la Toulouse. Trei meciuri la Cupa Mondială, trei goluri – Dobay era primul nostru jucător care marca la două ediții diferite ale turneului final. Un record care a fost egalat abia șase decenii mai târziu. Povestea vieții marelui fotbalist, scrisă chiar de el, într-o reeditare apărută în această vară.

Dumitru Graur: Fabrica de goluri

„Şutul său puternic, din orice poziţie s-ar fi aflat, l-a făcut celebru pe continent. În scurt timp, Dobay ajunsese o adevărată fabrică de goluri. A marcat goluri memorabile, atât pentru Ripensia, cât şi pentru echipa naţională a României”.

Italienii l-au poreclit „Il Dio” și l-au pus, alături de Combi și Planička, printre cei mai mari goalkeeperi ai continentului. Românii l-au dus la un Mondial, dar nu l-au folosit, pentru că selecționerului unic i s-a părut că nu are nevoie de el într-un meci cu niște anonimi din Caraibe.

Mircea David a strâns doar 12 selecții la echipa națională, a făcut câteva meciuri de povestit copiilor și a fost de trei ori campion al României. Și-a pus mănușile în cui târziu, când se apropia de 40 de ani, iar George Mihalache a așternut pe hârtie povestea unei vieți extraordinare. Mircea David, legendarul portar român, își povestește aventurile și cariera, lectură ce se parcurge pe nerăsuflate.

Dumitru Graur : Ce jucători, ce istorie mare...

„Cartea are două mari calităţi: este extrem de veridică, fiind scrisă după datele conţinute într-un bloc-notes păstrat cu sfinţenie de însuşi eroul volumului. A doua este naturaleţea scriiturii; de multe ori pare un dialog al «Zeului» cu apropiaţii şi partenerii săi […] si după ce veţi încheia de citit, sunt sigur că veţi exclama: «Ce vremuri, ce jucători, ce istorie mare a avut fotbalul nostru!».

Dar Mexico ’70 a însemnat și amărăciunea „Gâscanului”, tristețea lui Coe, disperarea lui Rică Răducanu. Douăzecișidouă de legende ale fotbalului românesc s-au „îmbarcat” în paginile unei cărți pe care o citești pe nerăsuflate: „Naționala. Glorie fără noroc”. Bogdan Costea vă spune povestea unei generații care s-a născut la Londra, a strălucit la Guadalajara și s-a destrămat la Helsinki.

Cartea ne vorbeşte despre momentul unic al unei generaţii şi despre împlinirile tardive ale unora dintre reprezentanţii acesteia. Aflând despre ele, rămânem cu întrebarea: oare ştim să învăţăm din eşecuri?

„Povestea participării României la Campionatul Mondial de fotbal din Mexic este fascinantă. Și, probabil, una dintre cele mai frumoase din istoria echipei naționale. Dar, în același timp, este o poveste cu multe întrebări care n-au avut niciodată un răspuns concret, o istorie cu regrete, care a generat mii de pagini de ziar și destule cărți cum este și cea pe care o aveți în mâini.

Autorul acestei cărți, pe care merită să o citiți, mi-a amintit de vorbele celebrului poet latin Horațiu: «Vai, ce repede zboară anii!» și de cele ale lui Mihail Eminescu: «Trecut-au anii ca norii lungi pe șesuri și niciodată n-or să vină iară»”.

VASILE PUȘCAȘ este Profesor Jean Monnet Ad Personam la Universitatea Babeș-Bolyai și cercetător la Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române – Filiala Cluj-Napoca. Este expert în relații internaționale și reputat fost diplomat. În perioada 2000-2004 a fost negociator-șef al României pentru aderarea la Uniunea Europeană, membru al Guvernului României. A absolvit studii de istorie și științe sociale și a obținut titlul de doctor în istorie la Universitatea Babeș-Bolyai. Domeniile sale de cercetare sunt: Istoria Contemporană, Relații Internaționale, Negocieri Europene, Relații Transatlantice și Europa Centrală și de Est.
Cărți: Dr. Petru Groza – pentru o „lume nouă” (1985, ediție topită),  Alma Mater Napocensis – Idealul universităţii moderne (1994), Al Doilea Război Mondial. Transilvania şi aranjamentele europene. 1940-1944 (1995), Pulsul istoriei în Europa Centrală (1998), Căderea României în Balcani (2000), Relaţii internaţionale contemporane (2003), Speranţă şi disperare – Negocieri româno-aliate, 1943-1944 (1995, 2003), Universitate-Societate-Modernizare (1995, 2003, 2019), Negociind cu Uniunea Europeană, 6 volume (2003-2005), ”Sticks and Carrots”. Regranting the Most-Favored-Nation Status for Romania (USA Congress, 1990-1996)/„Bastoane şi Morcovi”. Reacordarea Clauzei Naţiunii Celei Mai Favorizate (Congresul SUA, 1990-1996) (2006), European Negotiations. A Case Study: The Romania's Accession to EU (2006), Relaţii internaţionale/transnaţionale (2005, 2007), România şi iar România. Note pentru o istorie a prezentului (2007), România spre Uniunea Europeană. Negocierile de aderare (2000-2004) (2007), România: de la preaderare la postaderare (2008), Teme europene (2008), Euro-Topics (2009), International/Transnational Relations (2009), Managing Global Interdependencies (2010), Europa în criză (2011), Uniunea Europeană. State-Pieţe-Cetăţeni (2011), Spiritul european, azi (2012), EU Accession Negotiations (A Handbook) (2013), Negocieri pentru parteneriate (2016), România şi calea de viaţă europeană (2017), Philip E. Mosely despre Transilvania și Basarabia (2017), Iuliu Maniu văzut de românii americani (2018), Marea Unire – 1918 – România Mare (2018), Dictatul de la Viena, Transilvania și relațiile româno-ungare (1940-1944) (2020).

LIVIU MIHAIL GIURGIU s-a născut la 11 februarie 1944, în Luncoiu de Jos, județul Hunedoara. Este doctor în fizică cu distincția Magna Cum Laude și absolvent al Facultăţii de Fizică din Cluj-Napoca. Între 1968 și 1976 a fost fizician principal la Universitatea Babeș-Bolyai, iar între 1976 și 2007, cercetător principal la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice și Moleculare și șef al laboratorului „Fizica Sistemelor Nanostructurate Multifuncționale”. Între 1973 și 1974 a fost specialist researcher la Departamentul de Chimie al Universității Michigan (SUA), între 1982 și 1984, cercetător invitat la Institutul de Fizică Moleculară din Poznań (Polonia), iar între 1992 și 2003, profesor invitat la Institutul de Fizică al Universității din Stuttgart (Germania). Ulterior, între 2003 și 2007, a fost profesor invitat la Graduate College on Magnetic Resonance din cadrul aceleiași Universități și la Centrul Național pentru Cercetare Științifică „Demokritos” din Atena (Grecia).
Este membru al Grupului European AMPERE de Rezonanță Magnetică, al Societății Internaționale ISMAR, al Consorțiului Balcanic COSENT de materiale nanostructurate și nanotehnologii și al Societății Române de Fizică.
A obținut, în 1992, Premiul HERAEUS pentru rezultatele din domeniul rezonanței magnetice, acordat de Institutul de Fizică 2 al Universității Stuttgart.
Deținător al unui brevet de invenție, nr. 76094/ 29.11.1980, pentru „Material pentru îmbinare și etanșare a electrodului central pentru bujii și etanșarea bujiilor și procedeu de obținere a acestuia”. A pus bazele și a dezvoltat patru direcții de aplicare a spectroscopiei RES, cu impact deosebit pe plan național și internațional.
A fost directorul a 12 proiecte și granturi de cercetare și coordonatorul grupului de cercetare în trei proiecte europene și trei acorduri de cooperare interguvernamentală.
A publicat peste 60 de articole și comunicări, dintre care 40 de lucrări au apărut în reviste cotate ISI. Co-autor al cărții Dinamica de spin investigată prin RES în manganiți cu magnetorezistență colosală (Editura Presa Universitară Clujeană, 2009) și al capitolului „Nanostructured Polypyrrole and Composites” din cartea Polymeric Nanostructures and their Applications, (Ed. H.S. Nalwa, American Scientific Publishers, ISBN: 1-58883-068-3, 2006).

Mi-e dor de-ai mei intr-un fel pe care cuvintele nu-l pot descrie. Intr-un fel surd si mereu prezent. Cartea asta nu e despre mine. Si nu e, in niciun caz, o carte despre sport, asa cum intelegem noi sportul. Pentru ca nu sunt un sportiv, n-am fost niciodata. Nu-mi permit sa vorbesc despre sport eu, un orbecaitor cu pretentii, in fata unor mari sportivi romani care chiar au ce spune. Pe de alta parte, ceea ce fac eu nu e neaparat sport, mi-e din ce in ce mai clar ca sunt doar un cautator.

Nu stiu nici eu despre ce e cartea asta. Uneori imi vine sa spun ca e o carte de povesti. Dar stiu sigur despre ce nu e. Nu e despre succes, am spus mereu ca succesul meu e suma esecurilor mele, doar ele m-au ridicat. Nu e despre recorduri, n-am stabilit niciunul. Nu e jurnal de curse sportive, e plina lumea de sportivi adevarati pentru care conteaza timpii, secundele in minus sau distantele cucerite. Nu e un manual, nu sunt deloc vreun model, stiu ca multi sunt intrigati de maniera in care tratez sportul. Doar ca oamenii astia nu inteleg ca n-am nicio datorie fata de ei, sunt supus doar lamei mele.

Insa mi-ar placea daca scriitura asta ar ramane o declaratie de dragoste. Un genunchi pus jos in fata alor mei, pentru tot ce mi-au dat. Un modest omagiu pentru toti salvatorii din lumea asta, indiferent daca sunt chirurgi, salvamari sau nestiuti.

Un dor nesfarsit pentru puntile noastre simple si precare, fara de care n-am fi decat niste orbecaitori inutili.

O conversație în timp de pandemie. Doi oameni diferiți, care stabilesc un dialog consistent și nobil. Subiecte variate, sensibile. Personalități evocate cu dragoste. Nostalgie, tristețe, îmbinate cu bucurie și speranță. În câteva cuvinte, aceasta este cartea Despre ce nu se uită, un moment de înălțare și liniște, despre timpuri trecute și prezente. Și, de ce nu, viitoare.

JENI (sau JENNY) ACTERIAN (1916, Constanţa – 1958, Bucureşti), de fapt Eugenia Maria Acterian, sora lui Haig şi a lui Arşavir Acterian. A făcut primii ani de şcoală la Notre Dame de Sion în Bucureşti. A dat apoi examenele, inclusiv pe cel de bacalaureat, în particular şi s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filozofie, pe care o va încheia în 1940 cu o teză de licenţă pe o temă de logica matematică: Raţionamentul prin coerenţă. Autoarea tezei este remarcată de profesorul Alphonse Dupront, directorul Institutului Francez, care îi promite o bursă în vederea unui doctorat la Sorbona (nu-şi va putea îndeplini promisiunea din cauza declanşării războiului) şi îi oferă un scurt voiaj la Paris, în compania colegilor de facultate Ion Frunzetti, Ştefan Popescu, Eleonora Costescu, Simion Stolnicu ş.a. Nevoită să-şi câştige existenţa, este ajutată de Mircea Vulcănescu, în calitatea sa de subsecretar de stat la Finanţe, să se angajeze pe un post de referent la C.A.F.A. (Casa Autonomă de Finanţare şi Amortizare). Se înscrie după o vreme la Conservatorul de Artă Dramatică (1947), secţia Regie. Totodată, face asistenţă de regie pe lângă Marieta (sau Marietta) Sadova, soţia lui Haig Acterian, şi Liviu Ciulei la Teatrele Odeon, Municipal şi Tineretului, sub numele de scenă Jeny Arnota. Traduce piese din franceză şi engleză. După ce îşi ia diploma de regizor, părăseşte postul de la C.A.F.A. şi se angajează la Teatrul Municipal, iar ulterior la Teatrul Tineretului; regizează unele piese şi în teatre de provincie. Se căsătoreşte cu un tânăr actor, dar căsnicia cu el o dezamăgeşte în asemenea măsură încât se cufundă în ceea ce azi s-ar numi o depresie severă: timp de peste o lună, se închide în casă şi, rămânând într-o muţenie absolută, nu mănâncă şi nu face nimic altceva decât să fumeze încontinuu. Revine apoi la o viaţă normală, dar nu se duce în provincie, unde fusese mutată cu slujba, ci stă acasă, traducând piese de teatru. Se îmbolnăveşte de maladia Hodgkin (limfogranulomatoză malignă), pe atunci practic incurabilă, şi moare în varstă de numai 42 de ani.Deşi opera ei cuprinde doar un excepţional jurnal şi un volum de corespondenţă, ambele apărute postum, Jeni Acterian face parte cu siguranţă din familia marilor intelectuali interbelici. I-a cunoscut personal, de altfel, pe cei mai mulţi: Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Petre Ţuţea, Petru Comarnescu, Marieta Sadova, Constantin Noica, Alexandru Dragomir, Mihai Rădulescu, Cella Delavrancea, Mihail Sebastian etc. Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu şi alţi profesori celebri în epocă au fost audiaţi de ea la facultate. A fost bună prietenă cu Marieta Rareş, Clody Berthola, Lucia Vasiliu, Nuni Dona, Rori Nasta şi, mai ales, cu Alice Botez.

Cătălin Gomboș și-a petrecut o parte din copilărie în Libia (1981–1985) și adolescența în Kuwait (1993–1994) și Irak (1994–1997).

Din 2001, lucrează ca jurnalist și a fost corespondent de război de mai multe ori, între 2003 și 2008, în Irak și Afganistan, iar pentru intervale mai scurte de timp s-a aflat și în alte țări din regiune, printre care Iordania, Israel, Liban și Siria, precum și în Cisiordania și Gaza (2017).

Între 2009 și 2012, a fost corespondent în Republica Moldova, unde a contribuit la înființarea și coordonarea Radio Chișinău, primul post de radio de actualități întemeiat de SRR în afara granițelor.

Din 2012, lucrează ca editor specializat pe știri externe la Radio România și scrie cu regularitate analize despre știrile internaționale, în principal din Orientul Mijlociu, la diferite publicații.

ION RAŢIU (1917–2000) s-a născut la Turda. La vârsta de 21 de ani a obţinut licenţa în Drept. După ce a absolvit cursurile Şcolii de ofiţeri de rezervă de la Craiova, a fost trimis la Regimentul 31 Artilerie din Cluj. În primăvara anului 1940, la iniţiativa unchiului său, Viorel V. Tilea, a plecat la Londra devenind cancelar diurnist la Legaţia României.
După instaurarea regimului Antonescu și-a dat demisia de la legație și a rămas în Marea Britanie unde și-a continuat studiile ca bursier la Cambridge. A devenit unul dintre liderii emigraţiei româneşti. S-a remarcat în cadrul Central European Student and Youth Society, Free Romanian Movement, a fost corespondent al mai multor ziare, agenţii de presă şi posturi de radio din Occident. Din anul 1984, a înfiinţat şi condus Uniunea Mondială a Românilor Liberi. În ianuarie 1990 s-a întors în România și a candidat la Preşedinţie. A fost deputat în Parlamentul României, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, respectiv reprezentant al României la North Atlantic Parliamentary Council (NATO). În 1991 a fondat ziarul Cotidianul. A scris, printre altele: Policy for the West (1957), România de astăzi. Comunism sau independență? (1977), Moscova sfidează lumea (1990), Cine mă cunoaște în țară așa cum sunt? (1991), Politica pentru Occident (1992), Clive și Anna: piesă în două acte (1995).

PIA ALIMĂNEŞTIANU (1872–1962), urmaşă de boieri argeşeni, a fost fiica lui Ion C. Brătianu (1821–1891), prim-ministru al României, unul dintre artizanii independenţei şi modernizării ţării, şi a Piei Brătianu născută Pleşoianu. Face parte dintr-o generaţie excepţională a neamului Brătienilor, fiind soră cu Ion (Ionel) I.C. Brătianu (1864–1927), cu Vintilă I.C. Brătianu (1867–1930), cu Constantin (Dinu) I.C. Brătianu (1866–1950), cu Sabina Cantacuzino şi Maria Pillat. A fost măritată cu politicianul Alexandru Alimăneştianu (1874–1946). În perioada interbelică a fost implicată în numeroase activităţi caritabile, în fondarea şi conducerea Ligii Naţionale a Femeilor Române, a Universităţii Libere, a Institutului de Puericultură și Educatoare.

GABRIEL-DUMITRU CULCER s-a născut la 2 iulie 1907, ca fiu al Marioarei Petrescu și al doctorului Max Culcer din Târgu Jiu, descendent al familiilor boierești Otetelișanu, Bălcescu și Aman și al Culcerilor din Ardeal, înnobilați probabil de Regele Ungariei prin secolul al XVIII-lea. În urma divorțului părinților, Gabriel a fost crescut de bunicii paterni. Absolvent al Liceului Militar din Craiova și apoi al Școlii Politehnice, a fost trimis de guvernul României în Franța, ca membru al Comisiei de recepție de la uzinele „Schneider Creuzot”, unde a lucrat până în 1942. Gabriel și familia sa au ales să se întoarcă în România, unde au dat piept cu mersul implacabil al istoriei: în 1946 este nevoit să părăsească armata, iar în 1959 soția sa, Stanca (Coca), este condamnată la opt ani de închisoare (a executat patru la Miercurea Ciuc), pentru „uneltire contra ordinii sociale”. Adăpostise un coleg urmărit de autoritățile comuniste. Gabriel s-a stins din viață în 1986.

DAN MUNTEANU COLAN (n. 1944, România) este doctor în filologie romanica și profesor emerit la Universitatea din Las Palmas de Gran Canaria, Spania. A publicat aproape 80 de volume si 300 de articole de specialitate și recenzii.

A tradus din literatura hispanică, braziliană și franceză opere precum: Amadís de Gaula; Velázquez. Goya de José Ortega y Gasset, Tuareg de Alberto Vázquez-Figueroa, (în colaborare cu Eugenia Alexe Munteanu), Tangoul vechii garzi, Falcó de Arturo Pérez-Reverte, Recursul la metodă, Concert baroc, Ritualul primăverii, Pașii pierduți de Alejo Carpentier, precum și Convorbiri telefonice, Detectivii sălbatici, Amuleta de Roberto Bolaño. De asemenea, a tălmăcit din literatura română în limba spaniolă, făcând cunoscută peste hotare opera unor scriitori precum: George Bacovia, Ioan Es. Pop sau Stelian Țurlea.