Autori români

„Carol I al României a fost un rege fără educație regală. Deși se trăgea dintr-o familie princiară, nu a fost pregătit de copil să devină rege, iar biografia sa anterioară venirii în România nu anticipa în niciun fel faptul că avea să devină monarhul acestei țări. A urcat pe tronul românesc mai degrabă prin hazardul unor întîmplări neprevăzute decît prin premeditare. În această privință, destinul său se aseamănă izbitor cu basmele orientale, acelea în care personaje modeste ajung prin forța întîmplării să conducă cetăți sau popoare. Dar domnia lui Carol I, lungă de 48 de ani, nu a fost un basm, ci o realitate. Ea face parte din istoria românilor, și nu oricum, ci ca o epocă memorabilă prin împliniri. Regele fără educație regală a domnit exemplar. Succesele epocii sale au fost numeroase, de la construirea rețelei de căi ferate pînă la încurajarea culturii și educației, de la asigurarea stabilității politice interne pînă la dobîndirea independenței de stat și înscrierea României într-un sistem de alianțe care, decenii la rînd, i-a adus prestigiu și securitate. La toate acestea, Carol I a contribuit consistent. Vor fi fost și lucruri pe care un ochi foarte exigent le-ar putea trece în lista neîmplinirilor. Nu știm însă cum ar fi arătat România fără acest monument de echilibru, conștiinciozitate și devotament care a fost regele Carol I. Putem doar bănui că, fără el, ar fi avut o soartă mai rea.” (Vasile Docea)

Am socotit și socotesc că oricine a luat parte la evenimentele care alcătuiesc o parte din istorie este dator să lese o descriere a ceea ce dânsul știe despre acele evenimente sau despre partea ce a luat la ele, fiindcă acestea nu aparțin persoanei, ci sunt de domeniul public. Luând deci parte la evenimente, nu ca individ, ci ca ființă înzestrată cu un rost public, este o datorie de a reda cunoștinței obștești ceea ce știe despre faptele la care a fost părtaș. Cum este de asemenea, socot eu, datoria celor ce dețin documente de orice soi, publice sau private, a nu le distruge, ci a le păstra și a face ca ele să ajungă odată în domeniul public. Numai așa generațiile viitoare vor putea pricepe mai bine năzuințele și greutățile predecesorilor lor și vor putea lucra cu continuitate. Aflându-mă și eu în situația de a fi luat parte la câteva fapte de seamă ale neamului românesc, uneori în situații de mari răspunderi, am socotit că-mi este impus să însemn ce știu despre cele întâmplate și în genere despre toate faptele la care am luat parte sau al căror martor am fost în cursul vieții mele, precum și ce parte și ce răspundere am la înfăptuirea unora dintre ele.

Radu R. Rosetti

Maria Georgescu, doctor în istorie, cercetător la Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară (1970–2005), pro fesor la Universitatea din Pitești (2005–2012) și din București (2013–2015), este specialistă în istoria modernă a României și a armatei române și în relațiile politico-militare externe în secolele XIX și XX. Lucrări: Apărarea națională și Parlamentul României vol. 1, 1821–1918; vol. 2, 1918–1940 (1992, 1994); Cadeți români la Saint-Cyr/Cadets Roumains à Saint-Cyr (2002); Un exemple de coopération bilatérale. Les attachés militaires français en Roumanie et roumains en France. 1860–1940 (2003); România, Franța și securitatea europeană în anii ’20. Speranțe și iluzii (2004); Radiografia unei trădări. Cazul colonelului Alexandru D. Sturdza (2011); Statul Major General român (1859–1950). Organizare și atribuții funcționale (2012); Cavaleriști români la Saumur (2015). A editat memorii și jurnale ale unor personalități militare și politice.

Concepute în anii 1930, primele două volume de Mărturisiri au fost publicate în 1940 și 1941, fiind dedicate memoriei părinților și a soției sale, având anul 1907 ca legătură între ele, an cu reverberații adânci în societatea românească – răscoala țărănească –, dar și în viața personală a autorului – căsătoria. Al treilea volum, acoperind perioada 1914–1919, a fost redactat în anii 1940, dar publicat postum (1997). Aceste ultime mărturisiri autobiografice sunt mai amplu și mai riguros concepute ca urmare a jurnalului personal folosit ca sursă documentară. Sfârșitul dramatic al autorului nu i-a mai permis continuarea seriei de Mărturisiri.

Opera memorialistică a „Generalului“ – cum i se spunea în mediul academic – completează imaginea și înțelegerea parcursului societății românești spre realizarea unui stat modern și întregit în hotarele sale firești. Aceste amintiri și impresii personale au o valoare documentară de excepție, atât pentru perceperea relațiilor umane, a obiceiurilor și a mentalităților din societatea noastră, cât și pentru cunoașterea mediului militar românesc într-o epocă aflată la întretăierea dintre două secole. Maria Georgescu

Prins în tumultul vieții științifice de la Academia Română, al cărei membru corespondent (1927) și titular (1934) era, sau în probleme administrative la conducerea Muzeului Militar Național (1924–1931) sau a Bibliotecii Academiei Române (1935 –1945), lui Radu R. Rosetti dimensiunea de memorialist îi apare ca o datorie pe care a împlinit-o nu numai ca istoric, dar și ca un pios omagiu adus familiei, prietenilor și camarazilor de arme.

Un profesor de filozofie născut la Brăila spre sfârșitul secolului XIX devine în anii României Mari maestrul unei generații strălucite de gânditori și scriitori a căror faimă va depăși granițele țării. Printre ei, Mircea Eliade, Emil Cioran, Mihail Sebastian, Constantin Noica. Apariția lui vulcanică într-o Românie abia închegată politic și teritorial are efectul unei mutații de destin.

Îi place să i se spună Nae.  Împământenește un limbaj teologic românesc, face din predarea filozofiei o împărtășire a înțelep-ciunii, le deschide studenților gustul pentru metafizică și gândire speculativă, învigorează scrisul gazetăresc, participă la primele mari proiecte editoriale românești, se implică în mișcările de tineret, e mândru să fie sfetnic de taină al regelui Carol II. Cu inteligența, umorul și farmecul lui aparte își conduce discipolii pe cărări politice periculoase. 

Este deopotrivă venerat și detestat: un seducător al minților și al inimilor, pentru care Maria Cantacuzino (Maruca), prietena reginei Maria, e gata să se sinucidă.

Imensul orgoliu intelectual îi este zeu și călăuză în toate contradicțiile existenței sale.

La 130 de ani de la nașterea lui Nae Ionescu, această carte-portret este o incursiune pasionantă în aventura unei vieți care nu și-a epuizat niciodată misterele.

Ilustrația copertei: Sabin Popp, Nae Ionescu (1923–1924), ulei pe pânză, colecția familiei

O lectură agreabilă, un text interesant care introduce cititorul în viața de zi cu zi a unei familii de intelectuali români strămutați în Statele Unite, suprapunând detaliile existenței lor peste cele ale tabloului vieții politice și sociale a marelui stat american. Este o lectură tare folositoare mai ales pentru tineretul care visează în corpore la țara tuturor posibilităților, fără să-i treacă prin minte că medalia are și un revers.

O întâlnire providențială: trei tineri istorici, angajați la CNSAS, cunosc întâmplător, la o lansare de carte, pe nepotul generalului Nicolae Rădescu. Numele lui: Alexandru Șerbănescu, de profesie neurolog. Se leagă o amiciție de-a lungul căreia profesorul Șerbănescu își deapănă amintirile, readucând la viață o lume deja dispărută.

„Pentru mine, Profesorul Sandy Șerbănescu este «o întâlnire», care m-a făcut să vreau să devin un om mai bun, mai generos și mai încrezător în darurile oferite de viață” – Oana Ionel Demetriade.

De când mă ştiu, aş putea spune, dar mai precis de la vârsta de cincisprezece ani, am ţinut – cu unele inter­mitenţe – un jurnal intim. În epoci diferite, el a luat înfăţişări felurite: când simplu caiet de note referitoare la evenimentele, la trăirile zilei, când jurnal de lectură, uneori repertoriu al exerciţiilor spirituale, consemnare a meditaţiilor urmând un itinerarium mentis in Deum, alteori caiet al unei pasiuni obsesive, de cele mai multe ori un melting pot în care ghiveciul cuprindea reflecţii, note pe marginea cărţilor, a evenimentelor din lume, scrisori, însemnări de călătorie, proiecţii în imaginar, vise, ficţiuni. În anumite perioade purtam chiar două „jurnale”, unul pentru consemnarea reflecţiilor, altul pentru urmărirea desfăşurării unei experienţe intime acaparatoare. Nu arareori textele depăşeau limitele însemnării „zilnice”, constituindu‑se în eseuri constru­ite zile, dacă nu chiar săptămâni de‑a rândul.

Caiete întregi, file numeroase din aceste arhive intime s‑au risipit, au pierit prin naufragiile ultimelor decenii, prin locuinţe percheziţionate, părăsite, confiscate, trecute în „patrimoniul statului”. Altele, tot numeroase, s‑au regăsit în lăzi şi saci eşuaţi – dacă nu pe plăji pustii – prin garajele şi magaziile prietenilor sau ale rudelor. Câteva mi‑au parvenit, aduse sau transmise clandes­tin peste frontiere, în perioada în care eu însumi, refu­giat politic în Franţa, nu mă puteam întoarce în ţară. Printre ele, „Caietul” acesta „albastru”.

Gheorghe Falcă este născut în 1967, la Brad. Absolvent al Facultății de Construcții, secția Căi ferate, Drumuri și Poduri, din cadrul Institutului Politehnic „Traian Vuia“ din Timișoara. A activat ca specialist în construcții în mai multe companii naționale de profil, ajungând până la statutul de director. Experiența profesională și managerială în domeniu îl recomandă, în anul 2000, pentru a fi ales vicepreședinte al Consiliului Județean Arad, unde va coordona direcțiile tehnice ale acestei instituții. Apoi, din 2004, devine primar al Aradului, demnitate pe care a ocupat-o până în primăvara anului 2019. Activitatea politică a lui Gheorghe Falcă începe odată cu mișcările revoluționare din Timisoara, la care participă direct încă din 16 decembrie. Din 1990 este membru al Alianței Civice. În același an este ales în consiliul de conducere al Facultății de Construcții din Timișoara, ca reprezentant al studenților. Din 1991 până în 1993, este președintele tuturor organizațiilor studențești din Timișoara. În 1995, devine membru al Partidului Democrat, iar în 1998 este ales președinte al Organizației de Tineret naționale. În anul 2000 devine vicepreședinte al Partidului Democrat, filiala Arad, iar între 2003 și 2011 activează ca secretar executiv al Biroului Permanent Național al Partidului Democrat (ulterior, Partidul Democrat-Liberal). În 2013 devine președinte al organizației județene PDL, iar din 2017, vicepreședinte al Comitetului Executiv Național al PNL. În anul 2019, Gheorghe Falcă este ales europarlamentar. Este membru al Comisiei de Transport și Turism, al Comisiei pentru Muncă și al celei pentru Petiții din cadrul Parlamentului European. Gheorghe Falcă este căsătorit și are o fiică. În anul 2011, Gheorghe Falcă publică la Curtea Veche Publishing volumul Societatea vie. Proiect România 2020, o perspectivă istorică de evaluare a raportului dintre statul român și cetățeni, dintre stat și societate. În volum, Gheorghe Falcă propunea și, totodată, proiecta pentru o perspectivă temporală medie, un set de reforme și de acțiuni necesare însănătoșirii și echilibrării unui sistem politic, economic și social de a cărui eficiență încă ne îndoim. Despre Societatea vie, profesorul Emil Dinga scria că „apare într-un moment de descumpănire generală a societății românești. Această descumpănire nu este nicidecum efectul recentei crize financiare internaționale (aceasta nu a făcut decât să augmenteze sau să acutizeze unele procese negative de origine endogenă și de natură structurală), ci este efectul cumulat al unor regrese, în primul rând, la nivel cultural: cvasiextincția principiilor morale din comportamentul individual și instituțional, disoluția autorității publice, inversarea valorilor în societate [...]. O oglindă fidelă a acestor stări grave de lucruri este prezentată, de autor, cu luciditate și mâhnire, în principalul corp ideatic al lucrării. Paradigma «societății vii», propusă de autor pentru descrierea unei atitudini radical noi cu privire la dinamica societății românești la orizontul anului 2020, reprezintă, de fapt, o propunere de schimbare a filosofiei sociale care ar trebui să inspire, să orienteze și să valideze eforturile de modernizare autentică a României și, numai pe această bază, de europenizare a ei în cadrul Uniunii Europene“. În această carte, un om politic român visează. Asta, deja, e suficient în sine! Asemenea oameni politici sînt rari la noi. La prima vedere, ar putea fi o carte despre trecut. Dar în lumea visului, trecutul și viitorul sînt totuna, iar prezentul este momentul în care îți dai seama de asta. Poți avea observații ici-colo la istoria politică recentă povestită de Gheorghe Falcă, desigur. Dar ai face-o doar dacă ai crede că ai în față o carte de istorie. Însă această carte vorbește despre viitor. Și orice om înțelept știe că va găsi coordonatele viitorului, dacă va căuta atent urmele trecutului. Sever Voinescu Vă invit să citiți această radiografie simplă a dezvoltării sau involuției gândirii politice românești, explicarea unor fenomene gen „PSD-ALDE“ sau „Dragnea“, motivele pentru care gândirea liberală este unica opțiune sănătoasă pentru o națiune dezvoltată și ce șanse are România să ajungă „normală“. Totul, într-o frescă plină de întâmplări anecdotice și sublinieri ale unor evenimente emblematice pentru 30 de ani de căutări. Iar referințele la modele de societate aproape perfecte sau prea puțin perfectibile, năravurile comparate pornind de la Roma antică și democrația ateniană până la lipsa de rafinament a pesedismului, pot constitui o mică bază pentru mobilarea minților tinere. Rareș Bogdan

La aproape trei decenii de la mişcarea civică Golania din Piaţa Universităţii, în 1990, a apărut mişcarea #rezist, cu proteste ce au cuprins întreaga ţară, declanşate împotriva schimbărilor în justiţie dorite de coaliţia coruptă aflată la guvernare. Acesta este jurnalul personal ţinut de Ruxandra Cesereanu în perioada 2017-2019, cînd s-a implicat activ în protestele din Cluj, fiind adesea printre oamenii care au ieşit în stradă. Trei ani de vîltoare socială şi politică în ţara noastră sînt sintetizaţi în acest jurnal, evidenţiind cele mai aspre momente de criză, dar şi micile victorii care au păstrat vie speranţa protestatarilor şi i-au ajutat să „reziste” pînă la destrămarea coaliţiei de guvernare din 2019. De la Golania la #rezist conturează caruselul de emoţii şi reacţii prin care a trecut autoarea în timpul protestelor, asemenea celor cu care a împărtăşit dorinţa de trezire civică a României şi de apărare a unor principii fundamentale pentru democraţie.

„După ce am văzut cu ochii mei manifestaţia-maraton din Piaţa Universităţii şi am auzit discursurile din balconul Universităţii, reacţiile mulţimii, cîntecele, spiritul parodic, umorul, rugăciunile comunionale, ceva s-a trezit definitiv în mine. Acelui ceva eu îi spun conştiinţă morală. Era o energie nouă, de observator lucid şi combativ, implicat în ceea ce se întîmplă în ţara sa. Acel ceva m-a făcut să mă preschimb într-un actant civic din 1990 încoace, chiar dacă mi-au rămas tabieturile de spectator. În latura mea socio-politică sînt mai degrabă un raisonneur şi, în mod cert, o analistă a mentalităţilor. Piaţa Universităţii 1990 m-a făcut să fiu aşa ceva, m-a marcat definitiv şi definitoriu, de aici mi se trage meteahna de comentator, acesta a fost începutul.” (Ruxandra Cesereanu)

Aurel Dumitrascu e un inadaptabil al „lagarului de concentrare comunist“. Adaptatii erau cei care nu creau probleme, care se asezau cuminti la coada la ulei, zahar, masline, convinsi ca in toata lumea e o criza dureroasa de sapun, de carti esentiale si de citrice, dupa care lunecau in sanul familiei, ferindu-se sa iasa in relief cu ceva, mandri de anonimatul atat de drag partidului. Aurel Dumitrascu insa isi pune probleme. Se trezeste incet, dar ireversibil. In intimitatea sa, el incepe sa combine „elementele necredintei“ si observa ca totul se transforma sub presiunea lor. Jurnalul e marturia acestei treziri, simptomatica pentru o intreaga generatie. - Adrian Alui Gheorghe

Daca luam drept data de referinta jumatatea secolului XIX, putem constata ca este greu de numit o marca editoriala care sa se perpetueze. Cu atat mai impresionanta este Editura Cartea Romaneasca, singura din campul nostru editorial care implineste 100 de ani. Cu o imagine speciala, construita in perioada interbelica, si in calitate de interfata social-culturala a Partidului National Liberal (principal finantator al intreprinderii), Editura pentru care Sadoveanu sau Rebreanu au fost autorii de frunte a avut o existenta fracturata: in iunie 1948 intra sub spectrul nationalizarii, aceasta reinfiintandu-se in 1969, ca Editura a Uniunii Scriitorilor. Personalitatea emblematica: Marin Preda. Directorii care i-au succedat au continuat managementul acestuia si au facut fata provocarilor postdecembriste; pana in 2005, cand Cartea Romaneasca intra sub administrarea unor edituri, care ii vor asigura, pana in prezent, functionarea. - Dan Gulea

ANTOANETA OPRIȘ este creator de conținut cu experiență în mass-media, relații publice și comunicare. Membru fondator al Code for Romania, coautor al filmului documentar colectiv, mama lui Iacob, a lui Timon și a Filippei. Volumul de față prezintă povestea experienței sale de părinte, aproape exclusiv prin prisma discuțiilor avute de-a lungul anilor cu copiii. Discuții oneste și necenzurate care radiografiază cu umor și ironie relația adult-copil-adult.

"Am citit și am scris, retrăind 13 ani, privindu-mă din afară, împrietenindu-mă cu mine, apropiindu-mă timid de mama atât de imperfectă care sunt, abandonând femeia – minune care voiam să fiu. Am scris râzând copios. Am scris plângând strașnic. Am scris repede, pe nerăsuflate, vânând parcă anii, încercând să câștig cursa cu mine. Am ajuns odihnită la azi. Am ajuns la azi respirând ușor. 

Când m-am hotărât să public ce am scris, le-am dat băieților să citească. I-am rugat să-mi spună dacă e vreun moment sau vreo situație pe care ar dori să nu le expună. Ca să le scot din manuscrisul care urma să plece spre editură. După ce a citit, Iacob m-a strâns tare în brațe și mi-a mulțumit – for all the fun I had ever since I was born. A râs mult citind. A citit pe nerăsuflate. Nu vrea să scoată nimic din ce am povestit despre el. Își amintește foarte multe dintre lucrurile despre care am scris. Și le amintește exact așa, ca-n povestea mea. I-a făcut bine să și le amintească. Zice că sunt o mamă bună."

Antoaneta Opriș

„Urmărit, în timp de pace, de Curtea Marţială, sub învinuirea de criminal politic, pentru activitatea mea publică din timpul ocupaţiei germane asupra Munteniei şi Dobrogei, mă văd silit să vorbesc. În chipul acesta cred că voi da oamenilor de bine putinţa de a mă judeca în cunoştinţă de cauză şi de a aprecia dacă am fost sau nu capabil de a săvârşi faptele ce mi s-au imputat.“ – LUPU C. KOSTAKI

„Mare parte dintre așa-zișii «germanofili» erau animați mai curând de teama de Rusia decât de atașamentul față de Puterile Centrale. Această rusofobie, alimentată de istoria familiei și a ținutului de baștină, este fățișă în atitudinea lui Lupu Kostaki, boierul moldovean numit de guvern la cârma Ministerului de Interne pentru perioada ocupației. De pe poziția de «gerant», obiectivul său era să netezească raporturile cu autoritățile militare străine și să asigure subzistența locuitorilor din teritoriul ocupat. În schimb, după încheierea războiului a fost acuzat de colaborare cu inamicul. Firește că Lupu Kostaki a colaborat cu autoritățile de ocupație, între anumite limite: în fond, de aceea fusese lăsat la București, în virtutea strălucitei sale cariere în admi­nistrație. El vedea în coabitare singura soluție pentru a salva populația civilă rămasă în teritoriul ocupat și chiar pentru a evita dezintegrarea țării. Rămâne de stabilit dacă publicarea, un secol mai târziu, a memoriilor lui Lupu Kostaki îi va face sau nu dreptate.“ – LUCIAN BOIA

Dumneavoastra ati jucat un rol-cheie in promovarea acestor relatii. Acum, nu numai ca autor al cartii Toate drumurile duc la... Kabul, dar si ca diplomat de clasa, cu o experienta de prima mana in problemele regiunii, veti continua sa aveti de spus un cuvant deosebit de important in a ne sprijini sa extindem relatiile prietenesti care infloresc intre Romania si Afganistan.
- DR. ABDULLAH ABDULLAH, fost ministru al Afacerilor Externe al Afganistanului

Emil Ghitulescu a trait o experienta unica in viata unui diplomat, aceea a mandatului de reprezentant al Romaniei in - la ora respectiva – cea mai fierbinte zona geopolitica de pe glob: Pakistan si Afganistan. A fost aceasta misiune o sansa sau o corvoada? (...) Noi, profanii, am fi mai degraba tentati sa raspundem ca destinul i-a jucat o festa ambasadorului Emil Ghitulescu, trimitandu-l, in locul unei destinatii exotice si linistite, in „miezul problemei“, intr-o zona in care moartea este o prezenta cotidiana si in care reprezentarea unei tari ca Romania are exigente necunoscute in alta parte.
- RAZVAN VONCU, scriitor si critic literar

Emil Ghitulescu, ambasadorul Romaniei in Pakistan, era pe aeroportul Otopeni, in drum spre Islamabad, pe 11 septembrie, cand teroristii au atacat New Yorkul. A tresarit cand si-a dat seama ca postul sau de la Islamabad devine unul de foc.
- ATALIN TOLONTAN, ziarist

Emil Ghitulescu este cunoscut si respectat in lumea scriitorilor ca un autor cu o cultura intinsa, talentat si devotat literaturii romane (...). Dupa 1989, relansat in cariera diplomatica, foloseste in mod exemplar cultura ca mijloc de acreditare in constiinta partenerilor de dialog din alte tari, ca instrument ideal de comunicare si persuasiune. Emil Ghitulescu a inteles intotdeauna corect aceasta realitate si si-a facut un stil din comunicarea diplomatica si in plan spiritual. El nu este numai un inalt functionar, ci si un om de cultura in actiune.
- ALEX STEFANESCU, scriitor si critic literar

Vietile noastre sunt in cantecele noastre.  Poate Dumnezeu sa tune, sa fulgere, sa ne trimita furtuna…
Pentru cat timp? O zi, doua, trei...  Daca toate astea au sa moara vreodata?  Poate.  Dar noi am umblat prin lume. Am respirat aer curat.

Introducere și note de Constantin Ardeleanu
Ediție îngrijită de Valentina Sandu-Dediu

Volumul de amintiri al învăţătorului şi ofiţerului în rezervă Eugeniu Bucheru acoperă „trei tărâmuri ale morții“. Primele două sunt prezentate sub forma istoricului unor momente relevante din anii 1943–1948: luptele din Crimeea și Kuban, apoi, după 1944, anii grei de prizonierat în URSS, la Monastîrka şi Oranki, şi în sfârşit revenirea în ţară, în 1948, odată cu ultimul lot, al celor care refuzaseră înscrierea în divizia Tudor Vladimirescu. Al treilea tărâm, viața trăită în România comunistă, se referă la următoarele patru decenii și este prezentat sub forma unei radiografii hiper¬critice a regimului.
Memoriile lui Eugeniu Bucheru, povestitor inteligent şi talentat, se înscriu în seria mărturiilor lăsate de foşti prizonieri de război în URSS, precum Radu Mărculescu. De altfel, greva foamei pe care o aminteşte autorul în această carte este evocată şi de Radu Mărculescu în Pătimiri şi iluminări din captivitatea sovietică.

Am cutreierat lumea asta-n lung si-n lat. Mi-am rupt pingelele prin mai toate continentele si mi-am inghesuit impresiile in filme si carti. Am ajuns, de aceasta data, in nordul Planetei. Inca putin si pasii-mi rataceau prin zapezile vesnice. Dar m-am oprit, in drum, intr-o tara fabuloasa, cu aroma de fiorduri si trasaturi vikinge, cu oameni mai calzi decat ti-ar da voie prejudecatile sa crezi. Am impachetat, cum m-am priceput eu mai bine, impresiile acestei calatorii in cartea pe care acum o tineti in mana...

Imbarcati-va pe legendara corabie Fram, salutati-i pe Nansen si Amundsen, iar apoi urmati-ma!... Aveti rau de mare? Nu si de Marina, sper!
Va promit o aventura frumoasa, din care va veti intoarce acasa teferi si fascinati!

Scrisori ale lui Emil Brumaru catre Petre Stoica. Interviu Emil Brumaru - Fabian Anton

O prietenie frumoasa intre doi artisti ai cuvantului scris: Emil Brumaru si Petre Stoica. Volumul contine un dialog intre Emil Brumaru si Fabian Anton despre relatia cu Petre Stoica, dar si o serie de scrisori inedite adresate de Brumaru lui Stoica. Este o carte-document, care nu poate lipsi din biblioteca niciunui roman.

Jurnal de biblioteca. Indreptar spre lectura...din carti adunate si intr-o carte iarasi date. Volumul I + Volumul II

Aceasta lucrare in doua volume este impresionanta prin conceptul care i-a stat la baza: o calatorie in universul cartilor, prin parcurgerea unui numar coplesitor de titluri, studii si reviste, aflate in Biblioteca Academiei Romane din Roma. Autorul, Matei-Romeo Pitulan, a lucrat ca bibliotecar vreme de 35 de ani, timp in care si-a hranit sufletul cu ceea ce-l inconjura. Pe masura ce citea isi insemna, fara ordine cronologica, ceea ce parea mai interesant, intr-un jurnal pe care l-a numit „Jurnal de Biblioteca”.

Primul volum cuprinde 520 de pagini si al doilea 538 de pagini.

Ana Blandiana | Mircea Cărtărescu | Ioana Pârvulescu | Corina Şuteu | Gabriel Liiceanu | Cristina Cioabă | Gabriela Tabacu | Ioan-Florin Florescu | Monica Pillat | Florin Bican | Ioana Nicolaie | Augustin Cupşa | Marie-France Fauvet | Steinar Lone | Andreea Răsuceanu | Bogdan Răileanu | Mihaela Miroiu | Adriana Bittel | Marius Chivu | Alina Pavelescu | Jean A. Harris

Mistere, ciudățenii, uimiri? Întâmplări adevărate din viețile noastre, pentru care nu găsim nici o explicație rațională? Iată-ne pe toți cei adunați în acest volum al uimirilor povestindu-ne unii altora și cititorului situații neobișnuite, coincidențe, vise, ciudățenii, apariții inexplicabile, de care primii surprinși suntem noi înșine. Surprinși în ambele sensuri: surprinși de situațiile în care ne-am trezit și surprinși în flagrant delict de coabitare cu o logică nevăzută care ne depășește și ne face ridicoli în fața propriei rațiuni. Împărtășim fragmente ale unei lumi care poate fi, desigur, descifrată psihologic, antropologic, cultural, psihanalitic, în lumina proiecțiilor, preocupărilor, traumelor, revelațiilor, lecturilor sau a obsesiilor fiecăruia dintre noi. Dar dincolo de interpretări stă adevărul experienței nemijlocite și al povestirilor. Oricum le-am interpreta, ele conțin un tâlc indescifrabil care, vrem-nu vrem, ne dă de înțeles că, în orice clipă, putem plonja, fără voie, într-o altă realitate.

„Cei care au împărtățit, aidoma nouă, condiția exilului se vor regăsi pe ei, cel puțin în parte, în această corespondență. Prietenia pe care am evocat-o consistă în dorința vie de-a face celuilalt binele; prietenul este, în reciprocitate și oglindă, cel mai devotat și mai spontan dintre terapeuți. În nici un caz el nu îți face morală, în nici un caz nu îți minimizează suferința. Prietenia este un «da» permanent, un «da» neconvențional și lipsit de ipocrizie.“ – ION VIANU

„E interesant că nici Eliade, nici Cioran (Ionescu a fost salvat de partea lui franceză) n-au putut înțelege, nici măcar teoretic, totalitarismul – de dreapta sau de stânga, fascismul (pentru care au avut simpatii) sau comunismul. E, dacă vrei, o formă de iresponsabilitate, și e justificat ca ei să fie acuzați de asta. Noi am fost loviți atât de năprasnic, încât nu am avut prilejul să dăm dovadă nici de responsabilitate, nici de iresponsabilitate; mentalitatea noastră a devenit una de supraviețuitori (în sensul tehnic: cei care au supraviețuit unei catastrofe). Orizontul nostru intelectual-psihologic e acela tipic supraviețuitorului. Eliade, în concluzie, reprezintă generația de imediat dinaintea Potopului (generație care nu-și putea închipui Potopul, deși, indirect – sau chiar direct ‒, putea fi «fascinată» de el); noi suntem cei dintâi de după Potop, scăpați ca prin minune de marea devastare, devastați totuși de însuși faptul că am scăpat. Ar fi de dezvoltat această teorie a «supraviețuirii» (un lucru teribil de trist) ca fenomen generațional.“ – MATEI CALINESCU

„Am învăţat multe din cărţi – spunea cineva – dar am învăţat totul de la câţiva oameni.“

 Suntem, în bună mă­sură, suma întâlnirilor de care am avut parte. În ce mă priveşte, am fost norocos. Parcursul de-a lungul căruia s-a alcătuit biografia mea privată şi publică mi-a prilejuit o sumedenie de contacte umane, a căror ''urmă“ m-a modelat, într-un fel sau altul, de la croială până la cusătură. Şi mă simt îndemnat să dau seamă de această şansă. Am, în plus, convingerea că portretele care urmează pot fi, dincolo de ceea ce înseamnă ele pentru mine, şi foarte utile documente de epocă. (Andrei Pleşu)

 Am ales din cuprinsul cărţii câteva categorii de portrete, ca să vă faceţi o idee mai clară:

MARGINALI, PUŞCĂRIAŞI, MAEŞTRI: Alexandru Dragomir, Constantin Noica, Petre Ţuţea, Alexandru Paleologu, Andrei Scrima, Şora, Corneliu Coposu, Marin Tarangul, Ion Frunzetti, Alice Voinescu, Toto Enescu , Radu Bogdan

APROAPELE DE DEPARTE: Soljeniţîn, Václav Havel, Helmut Kohl, Bronisław Geremek

OAMENII DILEMEI: Cosaşu, Mircea Vasilescu, Tita Chiper, Zigu, Lena, Leo, Adrian Cioroianu

GAZETĂRIE DE TRANZIŢIE : Emil Hurezeanu, Ion Cristoiu, Cu laptopul pe maidan, O impostură, O meserie ingrată: analist politic, Omul nepotrivit, Moderator, Tehnici ale interviului

POLITICIENI ÎN TRANZIŢIE: Monica Macovei, Mihai-Răzvan Ungureanu, Un politician second-hand, Portrete fără chip, Adrian Păunescu, Sfătuitorii de campanie, „Intelectuali“ şi „politicieni“, Manele şi politică

EXIL ROMÂNESC: Emil Cioran, Monica Lovinescu şi Paul Miron, Mircea Eliade, Neagu Djuvara, Herta Müller, Exil românesc

CÂŢIVA PRIETENI: Gabriel Liiceanu, Petru. Petru Creţia, Wolf Lepenies, Adam Michnik, Dan Setlacec, Dan Sluşanschi, Edmund Pollak, Victor Rebengiuc, Johnny Răducanu, Profesorul Cajal, Mihai Botez, Mircea Dinescu

Textele au mai apărut fie în prefeţele sau postfeţele celor portretizaţi, fie prin Dilema, Dilema Veche şi Adevărul, fie prin alte culegeri de texte. Trei portrete sunt inedite: Mihai Şora, Gabriel Liiceanu şi primul text despre Noica.

Concepție grafică și colaje de Angela Rotaru

„Nu mai țin minte întocmai când mi-a venit ideea acestui volum. E bine să te cațeri din când în când pe acoperișul lumii, mi-am spus, și să râzi de tine și de alții, cu dorința de a scăpa măcar o clipă de masca gravă pe care ți-au întipărit-o pe figură filozofia, textele speculative și scrisul «încruntat».
Știam însă că riscul de a te face de râs propunându-ți să-i faci pe alții să râdă era mare. De altfel, un autor al editurii, cel puțin la fel de «serios» ca și mine, ratase experiența evadării în registrul comic. Culmea e că tocmai eu îl sfătuisem să renunțe la ideea publicării! Nu mă ascultase. La capătul eșecului, fără să-mi poarte pică, îmi spusese obidit că e mai ușor să faci un cititor să plângă decât să râdă.
Dacă voi păţi şi eu la fel? m-am întrebat, după ce am pus laolaltă cele 14 texte care se voiau pline de haz...“ – GABRIEL LIICEANU

„Vă închipuiți cât de mare mi-a fost uluirea să văd, în toamnă, deși spusesem clar că mi-am retras cartea, vitrina librăriei Humanitas de la Cișmigiu plină cu exemplare ale volumului Ludice. Exerciții de umor criptic. Eram compromis pe vecie! Am sunat-o pe doamna directoare a editurii, care, jenată, mi-a povestit că, după cearta crâncenă dintre mine și editor, editorul insistase ca volumul să fie totuși publicat, «ca să nu vă pierdem ca autor». Am anunțat-o că, pentru acest afront echivalent cu o tentativă de compromitere, voi da editura în judecată și voi cere despăgubiri de un milion de euro.
Așadar nu uita, dragă cititorule: acest volum a apărut fără acordul autorului. Aceste pagini nu mă reprezintă! De altfel, în locul meu ca autor, contractul cu editura a fost semnat de Liiceanu ca editor. Nu mă îndoiesc că acest șiretlic va fi scos la lumină de instanță. Voi cere și expertiză grafologică, deși, semnăturile fiindu-ne identice, nu știu cum vor ieși din încurcătură doamnele și domnii judecători.“

Deja-vu. 25 de ani de Vunk

N-am tinut jurnal decit pe perioade scurte, dar am scris saptaminal tot felul de texte, care au aparut in revistele la care am lucrat sau am avut rubrici. S-au adunat in timp multe foldere, iar de curind, cind cautam ceva, mi-am dat seama ca de unele dintre ele uitasem cu totul. Le-am recitit si m-am bucurat ca le aveam. Am strins aceste «marturii» despre lumea mea, asa cum am vazut-o, am citit-o, am scris-o si am trait-o pina acum. Volumul acesta e ca o geanta de voiaj, in care am pus amintiri de familie, fotografii, carti, locuri in care am calatorit, oameni dragi, Bucurestiul in care locuiesc si scriu. Sint articole publicate in antologii romanesti si straine, in revistele RePublik, aLtitudini, Noua literatura, District 40 si, cele mai multe, in Dilema Veche. - Ana Maria Sandu

Prefață de Marius Vasileanu

„Mai întâi, toată această Mărturisire a mea este o atestare, adică un Testament... Dacă aș muri acum, aș murmura: am fost fericit, am fost om privilegiat și covârșit de marile bucurii ale vieții. Am suferit mult, și nu lipsesc din lista suferințelor multe ca să nu le fi încercat și să nu le fi trăit până la extrema îndurare și deznădejde. Dar nu am regrete și nici dezamăgiri, și aș pleca de aici cu conștiința că am fost solidar cu tot ce am făcut, bune și rele, solidar și răspunzător de ele. Am primit și am hrănit, după înțelegerea mea, cele mai înalte sentimente, cele mai nobile aspirații, cele mai teribile probleme care au confruntat Omul, de când e el sfânt, erou, poet, martir, nebun. Am însă și o tristețe mare, foarte mare, undeva în sufletul meu, că nu am putut, cum am dorit, să împărtășesc ce-am purtat în inima mea unor oameni cărora aș fi voit să le dăruiesc în chip viu totul, ca să știu că pot spune și ei cum pot spune eu: datorez mult cărților, dar datorez totul câtorva oameni.“ – ALEXANDRU MIRONESCU

„N. Steinhardt spunea despre Mironescu că «era un creștin cum rar întâlnim: nebigot, nehabotnic, nefățarnic; drept și îngăduitor»; părintele Benedict Ghiuș îi recunoștea «calitatea excepțională» de «înțelept», de «adevărat cavaler al spiritului și al credinței», iar Mihai Șora, în prefața sa confesivă, îi evocă «statura spirituală» și «grija pentru soarta comunității». Pornind de la aceste recomandări adamantine, cărțile sale s-ar cuveni să ne trezească atenția. Dincolo de valoarea lor documentară, întregind cunoașterea epocii și, în special, a Grupului «Rugului Aprins», ele ne descoperă o personalitate de talia lui Jacques Maritain, Vladimir Ghika sau Romano Guardini, dacă ar fi să ne gândim doar la confrații săi, mult mai cunoscuți, din aceeași epocă.“ – BOGDAN TĂTARU-CAZABAN

Bunica mea, Regina Elena, a fost indrumatorul meu spiritual, mentorul, steaua mea calauzitoare. Ea m-a invatat multe despre viata, mi-a deschis ochii catre tot ce este frumos si bun pe lume. - Majestatea Sa Margareta