Autori români

Bunica mea, Regina Elena, a fost indrumatorul meu spiritual, mentorul, steaua mea calauzitoare. Ea m-a invatat multe despre viata, mi-a deschis ochii catre tot ce este frumos si bun pe lume. - Majestatea Sa Margareta

Scrisorile cuprinse în paginile acestui volum au fost publicate inițial în urmă cu 15 ani, într-o ediție puternic „supravegheată“ de Arșavir Acterian care a eliminat în întregime unele epistole, iar din altele a omis pasaje întregi. Volumul de față conține textul integral al epistolelor deja publicate, și în plus 20 de scrisori inedite adresate de Jeni Acterian familiei sale și lui Emil Cioran.

O carte alcătuită de Maria Gabor Şamşudean

Proiect editorial apărut sub egida Consiliului Județean Bistrița‐Năsăud (Președinte: Emil Radu Moldovan), prin Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița‐Năsăud (Director: Ioan Pintea)

Albumul Alba Iulia – Orasul si monumentele sale in imagini de epoca se doreste a fi mai mult decat o reluare actualizata a vechilor monografii ale orasului, axate in principal pe relatarea evenimentelor istorice.

Pentru Dumitru Constantin-Dulcan, a sosit timpul recunoasterii depline a valorii sale. Emerit om de stiinta, Profesorul a cladit cu truda o frumoasa cariera de medic – neurolog si psihiatru –, si-a slujit tara ca medic militar si a scris carti in vremuri grele pentru Romania. A fost un timp al sacrificiului, dar roadele sale sunt azi pretuite si respectate.

Dupa 1989, Dumitru Constantin-Dulcan a fost distins cu nenumarate titluri stiintifice si onorifice. Inaintat la grad de general in anul 1993, a primit numeroase premii, printre care, poate cel mai important, Premiul „Vasile Conta” al Academiei Romane pentru celebra lucrare Inteligenta materiei publicata in anul 1992.

Odata cu inlaturarea regimului comunist din tara noastra, a reusit sa calatoreasca in intreaga lume, sa vada minunile pe care, pana atunci, doar le visase si le imaginase din cartile citite. Un episod semnificativ in biografia sa l-a constituit reeditarea best-seller-ului Inteligenta materiei, urmata de publicarea altor volume care impun un important scriitor si un om de stiinta al Romaniei. In anii ’80, Profesorul era cautat de cititori, insa aproape interzis de catre regim (din cauza temelor de pionierat, pe atunci, legate de spiritualitatea lumii). Acum este citit, indragit si invitat peste tot in tara.

Incantati ca suntem editorii de la Cluj ai Domniei sale, credem ca este de datoria noastra sa editam si un volum dedicat personalitatii profesorului Dulcan. Reunim, asadar, in volumul de fata, atat texte semnate de profesori, specialisti, scriitori, jurnalisti, prieteni si admiratori, cat si secvente reprezentative din opera sa vizand temele esentiale: iubirea, rostul omului in univers, modelul informational al lumii vii, esenta vietii, omul in raport cu religia, Eminescu si cultura romaneasca, experientele mortii clinice, criza spirituala a omului modern, copiii geniali de maine, problematica mortii. Acestora le adaugam un cuvant-pledoarie pentru noua spiritualitate, precum si un text inedit despre un subiect mult dezbatut in clipa de fata: cum sa ramai mereu tanar, ambele semnate de Profesor.

Volumul dedicat lui Dumitru Constantin-Dulcan este un gest modest pentru o viata exemplara si o opera memorabila, care completeaza fericit cartile sale de autor, toate cladite pe ideea ca problemele lumii de azi isi pot gasi rezolvarea pe o cale spirituala.

O carte de memorii pline de umor si duiosie, scrisa de Anamaria Smigelschi, sotia pictorului Ion Alin Gheorghiu. Personaje celebre sau deloc cunoscute se regasesc in paginile acestei carti, evocate cu mult dinamism, dar si cu recunostinta pentru prezenta lor in viata autoarei.

Fie că vorbim de curtezane, amante sau soții, de regi, dictatori sau președinți, regizori, actori, cântăreți sau artiști, fie că sfârșiturile lor sunt tragice sau timpul a diluat din flacăra sentimentelor, poveștile lor au schimbat de multe ori istoria și însăși conceptul de iubire, așa cum îl știm astăzi. Stelian Tănase te poartă într-o incursiune în unele dintre cele mai pasionale și intrigante povești de dragoste, care la timpul lor, au făcut înconjurul lumii. De la iubirile nefericite ale lui Kafka la relațiile lui Stalin sau Hitler, de la amanta lui Goebbels la drama lui Jeanne Hébuterne și Amedeo Modigliani, de la Frida Kahlo, Edith Piaf, Coco Chanel sau Marilyn Monroe, până la amorurile din interbelicul bucureștean, cu Bâzu Cantacuzino sau Enescu, până la Regele Mihai sau idilele Reginei Maria.

La numai 14 ani, Dana intră în lumea underground a hip-hop-ului românesc și primește de la Daddy Caddy (B.U.G. Mafia) numele de „Marijuana”, înregistrând în 1995 pe una dintre primele apariții discografice ale acestui gen de la noi. Câțiva ani mai târziu, în 1998, colaborează cu LA FAMILIA pentru „Tupeu de borfaș”, o piesă esențială în istoria rap-ului românesc, care a dus și la cel mai bine vândut album de hip-hop din țară. Urmează apoi albumul ei, succesul, nenumărate concerte și apariții, umple paginile sau chiar copertele revistelor importante de atunci, iar presa și fanii o iubesc. Apoi brusc, neașteptat, un scandal uriaș privind starea ei psihică – se arată cu degetul spre droguri – și la fel de repede cum a devenit celebră, dispare din prim plan pentru o perioadă îndelungată. Revine după câțiva ani cu alte piese, dar nu mai reușește niciodată să mai înregistreze un album sau să mai atingă același nivel de succes, devenind mai mult o vedetă de „can can”.

Această carte vine în sfârșit să spună adevărata poveste a primei cântărețe de rap din România. Scandalurile, trădările, depresiile, internările, dar și visurile, speranțele și renașterea unui om căruia i s-a spus de către doctori că nu-și va mai reveni niciodată. De la glorie la decădere, o luptă a unui copil devenit idol peste noapte, care nu a încetat niciodată să viseze, indiferent de toate obstacolele pe care destinul i le-a așezat în cale.

O poveste despre libertate, intr-un regim autoritar care a incercat sa sufoce prin orice mijloace exprimarea ei

ROCK sub secera si ciocan cuprinde o analiza atenta si detaliata a fenomenului rock din perioada comunista, de la primele acorduri de chitara, pana in momentul schimbarii, al Revolutiei din 1989.

Există oameni în viața noastră care ne dau aripi, care ne înalță, invitându-ne la desăvârșire dincolo de barierele cotidianului... Unii sunt alături de noi din prima clipă a venirii noastre pe lume, numindu-se firesc, părinți. Alții ne întregesc ca oameni, mai devreme sau mai târziu, în timpul călătoriei noastre vremelnice pe acest pământ... se numesc prieteni. Pentru că părinții mei sunt acum doar în inima mea și între filele acestei cărți, cred că am fost binecuvântată să simt, mai cu seamă în ultimul an, prezența unor oameni ce mi-au marcat zborul. Pentru tot ce am trăit alături de ei, în realitate sau doar în vis, nu pot decât a le mulțumi.

Regele ne-a primit, am intrat intr-o camera unde ne-am asezat toti trei. Am facut prezentarile. Nu se prea lega discutia. [...] Regele se uita la un magnetofon, adus de Mititelu... La un moment dat, cineva aduce cafea si cesti. Vazand ca nu se prea lega nimic, intervin: «Eu as bea o cafea». Mi-am luat, le-am turnat si lor in ceasca si, cumva, li s-au dezlegat limbile. Am inceput o discutie pe baza intrebarilor pe care le formulasem in scris. Regele a acceptat sa raspunda la toate intrebarile. A doua zi dimineata urma sa revenim, ca sa inregistram convorbirea. Parca eram intr-un studio de radio, interviul a mers snur. Interviul s-a difuzat la BBC in doua parti. - Dinu Zamfirescu

Studiu introductiv de Petre Guran
Cu schiţe de Ana-Maria Goilav

„Biografia lui Ioan G. Miclescu, cunoscut în epocă sub forma franțuzită a numelui, Jean, dar mai ales denumit emfatic de către contemporani «boierul de la Călinești», jurist, om politic conservator, dramaturg și publicist din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și primele decenii ale secolului XX, a fost scrisă cu empatie și deferență, dar și cu acribie profesională de cercetătorul Andrei Popescu.
Mie îmi pare reconfortant paradoxul ca, după ce am sărbătorit abia primul centenar al României, să putem citi și istoria unui neam boieresc de șapte ori centenar. Dacă România se concepe recentă și revoluționară, făuritorii ei mai puțin exaltați scriau istorie prin ambițiile și mândriile lor de multe secole deja. După cum amintește Radu Miclescu: „Noi suntem aici dinaintea descălecatului“. În povestea conacului de la Călinești și a succesivelor generații de boieri care l-au locuit se înscriu mai multe file de istorie, petrecute la distanță demnă de scena mult prea pătimașă a Regatului modern al României, dar foarte importante pentru cei care vor să înțeleagă penumbrele și umbrele unei istorii oficiale.“ – PETRE GURAN

Fotografia de pe copertă: Jean Miclescu cu doi dintre copiii săi, în curtea conacului de la Călineşti. © Arhiva Radu Miclescu, Colecţia de fotografii.

Dialoguri purtate de Fabian Anton cu Zoe Dumitrescu-Bușulenga (sau Maica Benedicta) despre oamenii din trecutul mănăstirii Văratec. Sunt evocate destinele monahiilor de la Văratec, dar și mari reprezentanți ai vieții culturale din România. Cartea este bogat ilustrată cu portretele celor amintiți în discuții.

În anul 1925, Constantin Brâncuși o întâlnește pe Marthe Lebherz și se îndrăgostește de ea pe loc. O angajează secretară, ca paravan pentru povestea lor de iubire, dar și ca ajutor de nădejde, el plecând la New York pentru pregătirea unei expoziții. Cât au fost despărțiți de această plecare, Brâncuși și Marthe își trimit zilnic scrisori pline de pasiune. Cartea de față le cuprinde pe toate.

Mitoș: Nu, nu, mai prost ca mine nu există. Deci vă spun acum. Nu știu cât de proști sunteți voi. Eu n-aș vrea să...

Oleg: Mitoș, lasă-mă!

Iulian: Bine, și eu sunt destul de prost.

Mitoș: Dar nu ca mine. Eu sunt mai prost ca tine.

Iulian: Nu, eu sunt prost ca mine.

Oleg: Permiteți-mi să-mi invoc dreptul de invitat al emisiunii și totuși să mai spun și eu două cuvinte.

Iulian: Te rog, te rugăm!

Oleg: Sensul „prostiei“ înseamnă acea sacră ignoranță ca disponibilitate de cunoaștere. A spune că ești prost înseamnă că deții un spațiu liber, deschis pentru a-l umple cu cât mai multă cunoaștere.

Iulian: Sau cu alcool.

Let's do it Romania!. Cum am mobilizat 1,8 milioane de oameni sa curete Romania

Cartea documenteaza si prezinta cea mai mare campanie de voluntariat din tara, Let's Do It, Romania!, vorbind despre mobilizarea romanilor, despre pregatirea proiectului si despre rezultatele celor zece ani de activitate.  

Annie Bentoiu (1927–2015) a fost martora atentă a nenumăratelor semne prin care s-a manifestat instaurarea comunismului în România. Nu s-a mulţumit să observe; a citit despre cele trăite, a reflectat asupra lor, a descoperit mecanisme. De aceea, amintirile ei depășesc genul memorialistic. Ele se constituie într-un veritabil manual de istorie – viu, pasionant – a acelor vremuri cumplite.

„Cartea doamnei Bentoiu e scrisă cum îmi închipuiam că se va face mult mai târziu: fără patimă, fără complexe, cumpătat, cu toate nuanţele îndoielii, într-un cuvânt, cu bun-simţ. Prezentată astfel, istoria trăită pierde poate din patetismul ei extravagant pentru noi toţi, cei care am suportat-o, dar câștigă în credibilitate.“ – MONICA LOVINESCU

„Dintre cărţile pe care, ca editor, le-am publicat în aproape trei decenii, cel mai mare respect îl am pentru Timpul ce ni s-a dat. Din peisajul cultural al acestor ani, Annie Bentoiu e, poate, fiinţa cea mai aleasă pe care mi-a fost dat s-o întâlnesc. Ea e martora, ultimul cronicar al românilor. Avea toate calităţile pentru a umple rolul acesta: inteligenţă, caracter, spirit de observaţie, cultură istorică, umanistă, juridică şi politică, talent literar, o viaţă pusă la teasc.“ – GABRIEL LIICEANU

„Am scris această carte din patriotism. Pe la finele anilor ’80, bunul meu prieten și coleg de liceu Andrei Bodiu, a cărui pierdere prematură o regret nespus și o voi regreta toată viața, a rostit o propoziție memorabilă, care mi‑a rămas întipărită drept cea mai bună definiție a coșmarului în care ne aflam atunci: «Noi, aici, trăim cu un picior în Balcani și cu celălalt în groapă». Cumva, inconștient, cred că am vrut să‑i și arăt lui Andrei, acolo, în cer, unde se află, că lumea noastră s‑a schimbat. Că nu mai sîntem în pragul unei morți istorice. Că sîntem o națiune tînără. Că avem totuși un viitor – o viață în față. Sper că vei înțelege, cititorule, din toate povestirile de față, că le‑am scris din două motive: mai întîi, pentru că eu cred cu tărie că vom fi în stare să croim în cele din urmă și un adevărat «studiu de fezabilitate» pentru calea de a ieși, ca neam, din «tărîmurile de frontieră», și apoi pentru că, așa cum arată titlul, eu cred în mîntuire.” (Marius Oprea)

Ediţie îngrijită, introducere şi note de Andrei Pippidi

„O operă în care atitudinea morală şi loialitatea joacă un rol aşa de mare poate părea învechită multor oameni de azi. Solidaritatea naţională pe care N. Iorga a predicat-o necontenit a rămas o formulă convenţională, repetată la festivităţi, în timp ce o fărâmiţează îmbrânceala partidelor şi a intereselor personale.
Se publică astăzi pentru prima oară caietele XX-XXII, care întregesc Memoriile cu perioada de la 25 februarie 1938 la 26 noiembrie 1940, o seară înainte de sfârşitul în faţa unui pluton de execuţie improvizat. Existenţa acestui material inedit a fost complet necunoscută publicului, chiar istoricilor preocupaţi de biografia învăţatului sau de ilustrarea activităţii politice din ultimii ani de pace înainte ca ţara să fie absorbită de-al Doilea Război Mondial. Cititorii părţii precedente a jurnalului vor găsi detalii despre cum a evoluat situaţia şi despre regimul acelor ani, cu care Iorga a colaborat, dar îl vor recunoaşte şi pe el însuşi, chiar dacă unele aspecte – nemulţumire corozivă, resentiment, vanitate – care i-au influenţat relaţiile personale apar aici într-o lumină mai puternică.“ – Andrei Pippidi

Am luptat contra dictaturei şi n-am făcut cârdăşie cu ea. Voiu lupta şi de azi înainte contra ei. Sunt ferm convins că viitorul Statului român nu este nici dictatura, nici comunismul. Sunt alte forme specifice adequate Statului român. Le poate imprima cine cunoaşte profund istoria acestui neam nenorocit.
De viitorul României nu desperez. A trecut ea şi prin altfel de zile decât acestea. Este un mister al dăinuirii noastre peste tot răul ce vreau să ni-l facă alţii, pentru acela pe care din orbirea noastră ni-l facem singuri.

Fotografia de pe copertă: N. Iorga în 1938

Ediţie îngrijită, introducere şi note de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu

Nimăre nu mă gonea, dar mie mi se părea că mă prinde şi mă duce la domnitoru Caragea şi mă pune în ţapă, pentru că adesior sîmbătile punea în ţapă pe hoţi. Am privit şi mă luasi frica; tot sîmbăta pe vinovaţii la puşcărie, la unii tăia mîinile cu satîru, la unii tăia nasu şi urechile, legaţi cu mîinile dindărăt, numai scutura din cap.

Tînărul care își scrie amintirile din vremea ciumei lui Caragea este un personaj coborît din Ciocoii vechi și noi sau din Scrisorile lui Ion Ghica. Lipsit însă de ambiția și de machiavelismul acelora, Tache Merișescu rătăcește printr-o lume nestatornică și plină de primejdii; soarta i-o fac relațiile de familie, bunul-plac al înaltelor obraze și, mai presus de toate, întîmplarea.
Băiat de casă la boier, amant al cuconiței, calfă la București, edecliu la Țarigrad, negustoraș prin porturile Levantului, el ne lasă o mărturie neprețuită din secolul fanariot – secol pe care îl cunoaștem mai mult din scrierile călătorilor străini ori din amintirile cețoase ale nepoților celor care l-au trăit.
Manuscrisul pe care Constanța Vintilă-Ghițulescu îl scoate astăzi la lumină va deveni o piesă de neocolit în istoria literaturii noastre premoderne.

Pe copertă, scenã din Bucureştii începutului de secol XIX: Biserica şi Hanul Greci

„Un vazaha printre malgași e jurnalul pe care l-am ținut ca șef al misiunii UE de observare a alegerilor din Madagascar din 2018. Pe lângă însemnările strict politice, am consemnat diverse informații despre cultura, mitologia și religiile malgașe, despre magi și vrăjitori, animale-totem, prejudecăți culturale și rituri de inițiere sau mituri care funcționează încă într-o societate prea puțin cunoscută în Europa. Am pus, deci împreună democrația și actele de haiducie, ceremonia «întoarcerii oaselor» și Libertalia, legendara republică a piraților, religia care-l slăvește pe un creator al universului numit Zanahary, furturile de zebu și răpirile oamenilor de afaceri din comunitatea karan-ilor, regii tradiționali și membrii unui club de kung fu care s-au confruntat în stradă cu poliția.“ - C.D. PREDA

C.D. Preda e profesor la Universitatea din București și a publicat mai multe cărți și articole despre istoria liberalismului, sisteme electorale și politică românească. În 2016, la Baroque Books & Arts a apărut primul său album de fotografii, intitulat Strada, iar în 2018 apărut album de fotografii E aşa de urât, că pare frumos.

Cartea doamnei Flavia Coposu-Balescu, scrisa cu dragoste si nostalgie, cu naturalete si simplitate, este o fermecatoare poveste de viata, parca visata, a unui sat ardelenesc in amiaza libertatii de dupa Marea Unire. Sensibilitatea cu care este vazut fiecare amanunt, evanescenta unor amintiri copilaresti, uimirea in fata unei lumi absorbite prea curand de o istorie vitrega, toate aceste calitati care tin de simtamantul crestin si de memoria nativa a autoarei ne pun in fata unei adevarate monografii afective a Transilvaniei profunde, de dincolo de veac.
Relatia intelectualilor-apostoli cu taranii ridicati la lumina ar parea azi idilica si incredibila, daca n-ar fi fost insasi esenta unei lumi in care morala rurala se sprijinea pe binomul inefabil format din frica de Dumnezeu si rusinea de oameni.
Doamna Flavia isi opreste relatarea prea devreme. Am vrea sa vedem continuarea, adica rezistenta eroica a oamenilor formati in aceasta lume - in mod particular a fratelui sau, Corneliu Coposu - din perioada zbuciumata de dupa sosirea la carma tarii a celor fara credinta si fara rusine. (Ana Blandiana)

„Perioada anilor 1963–1968 a fost una plină de realizări din viața lui Ion Rațiu. Misiunea și scopul său, visul său de nepotolit de a vedea, într-o zi, o Românie liberă și democratică l-au inspirat în tot ceea ce a întreprins. Hotărârea lui de a asigura succesul afacerii sale din domeniul naval avea un obiectiv foarte clar: să dispună de mijloacele financiare prin care să-și atingă visul.” -Nicolae C. Rațiu

„În perioada 1963–1968, doar pe parcursul a șase ani, Securitatea a infiltrat în cercul relațional al lui Ion Rațiu cel puțin 16 informatori, români din exil stabiliți în Anglia, iar din România a trimis alți 14 informatori pentru a se întâlni cu el. Este greu de găsit un alt român refugiat în Occident în timpul regimului comunist care să fi fost urmărit cu mai multă perseverență și tenacitate.” - Stejărel Olaru

Ediție îngrijită de Eugen Negrici

Nicu Negrici a luptat ca ofițer al Armatei Regale a României în al Doilea Război Mondial atât în campania din est (1941–1944), cât și în cea din vest (după 23 august 1944) şi a fost grav rănit în cumplita bătălie de la Oarba de Mureș. Dăruit cu spirit de observație și talent literar, și-a scris în detaliu amintirile din război, dar manuscrisul s-a pierdut în anii ’70, la demolarea casei sale din Râmnicu Vâlcea. Și-a reconstituit în parte amintirile în anii ’80, iar fiul său, criticul literar Eugen Negrici, le publică acum într-un volum întregit cu file din jurnalul de front redactat tot de tatăl său, versuri trimise de acesta acasă soției sale, mărturii despre autor și fotografii din arhiva familiei.

Căpitanul Nicu Negrici, despre care se știe că a salvat o mie de militari români din încercuirea de la Cotul Donului, dobândind recunoștința lor veșnică, evocă în aceste Amintiri din război câteva scene fabuloase, cu o încărcătură emoțională cutremurătoare.