Autori români

Acum, când îi recitesc povestea de viață, Ioana s-a dus din casa cu cărți și grădină. Pe 9 septembrie 2008, drumurile ei s-au oprit din firescul cunoscut.
Cu doi mai înainte, „Am făcut Jilava în pantofi de vară” se publicase la Editura Compania. În cercul prietenilor, Ioana i-a adăugat pe scriitoarea Adina Kenereș și pe poetul Petru Romoșan, grație cărora cartea a apărut într-o excepțională ținută. Volumul s-a bucurat de succes. Culmile şi abisurile destinului Ioanei Berindei au impresionat cititorii, istoicii și gazetarii. După unele mărturisiri, au retrăit șocul lecturii cărții lui Soljeniţîn „O zi din viața lui Ivan Denisovici”. Dar mult mai convingătoare e pledoaria pentru miracolul vieții a unei femei care și-a purtat sarcina, a născut şi și-a ocrotit fetița în închisoare.
Viața și amintirile Ioanei Berindei au intrat astfel în panteonul memoriei exemplare de care se ține seama în evocările și judecățile asupra secolului XX și momentelor sale de fractură istorică.
Ultima oară când am vorbit cu Ioana Berindei, noutăţile se legau de recunoaşterea harului său de povestitoare. Publicase de curând, în revista Cultura, o evocare intitulată „Memoria calului” și primea într-una felicitări. O veste bună îi adusesem și eu. O scenaristă franțuzoaică îi propunea să devină eroina unui documentar, împreună cu scriitoarea Oana Orlea, nepoata lui George Enescu și fostă deținută politic în circumstanțe asemănătoare. Voi vorbi fără părtinire şi fără ură, spunând adevărul, a acceptat Ioana.
Dar Îngerul ei s-a grăbit să-i petreacă sufletul prin vămi.

Volumul „Vieţile lui Alexandru Paleologu” apare la editura Vremea sub semnătura lui Tudorel Urian. Este o trecere în revistă a circumstanţelor în care s-a desfăşurat viaţa unuia dintre cei mai cunoscuţi literaţi ai secolului XX, o viată caracteristică pentru contextul istoric al acestui veac şi pentru contextul geografic al României. Tudorel Urian prezintă viaţa lui Alexandru Paleologu (1919 - 2005) din perspective multiple: cea a personajului, cea a prietenilor sau simplilor martori ai existenţei sale şi cea a Securităţii.

Bibliografia e foarte generoasă în cazul acestui eseist, critic literar, diplomat şi om politic – Alexandru Paleologu a acordat numeroase interviuri, a fost adesea menţionat de oameni de cultură în memoriile sau articolele lor, iar documentele din arhiva CNSAS privitoare la el sunt şi ele numeroase.Autorul prezintă genealogia personajului său, menţionând şi legendele privitoare la descendenţa princiară, şi apoi descrie pe larg „întâlnirile esenţiale” ale lui Alexandru Paleologu – petrecute în realitate sau doar prin intermediul cărţilor – cu Alice Voinescu, Caragiale, Paul Zarifopol, Noica, Goethe, Mihail Sadoveanu, Nicu Steinhardt etc. Tudorel Urian nu trece cu vederea nici episoadele controversate – masonerie, catolicism, anii petrecuţi în închisorile comuniste, colaborarea cu Securitatea –, dar tonul volumului rămâne unul de admiraţie, respect şi simpatie pentru cel ce a rămas în amintirea sa drept „un mare senior”. Volumul e completat cu fotocopii ale unor documente din arhivele Securităţii şi cu fotografii ale lui Alexandru Paleologu. În secţiunea de anexe veţi putea citi articole referitoare la Alexandru Paleologu, interviuri acordate de acesta lui Tudorel Urian, precum şi transcrierea unor documente din arhivele Securităţii.

Tudorel Urian Născut în 1960, Tudorel UrianTudorel Urian este un critic literar cunoscut şi apreciat pentru articolele sale din Cuvântul şi România literară. Absolvent al Facultăţii de Filologie din cadrul Universităţii din Timişoara, Tudorel Urian a fost consilier personal al miniştrilor culturii Mona Muscă şi Adrian Iorgulescu.

Încă din copilărie mi-au plăcut obiectele de artă lucrate manual: mic mobilier marchetat sau sculptat, vaze, casete, tablouri sau covoare de preţ. Îmi aduc aminte că, plimbându-mă cu mama pe Calea Victoriei, într-un ajun de Mărţişor, pe o vreme însorită şi relativ caldă pentru acel anotimp, m-am oprit în faţa unui magazin în care se vindeau obiecte mici din porţelan de Meissen, Saxa, Limoges, Herend, Pforzheim sau Rosenthal, admirând obi-ectele de care erau legate şnururi alb-roşii. Aveam în jur de 8-9 ani şi am rugat-o pe mama să intrăm în magazin. Dorinţa mi-a fost satisfăcută, iar mama a crezut că o să mă îndrept spre un mic bibelou (foarte la modă în acea vreme) reprezentând un pisoiaş sau un căţeluş. Am ştiut imediat ce-mi doream şi anume o mică garnitură formată din două piese: o mică vază însoţită de o bombonieră, ambele de culoare ivoire, pe care erau delicat pictate mici floricele rosé, respectiv bleu-pal. Am rămas mută de admiraţie în faţa lor. „Văd că-ţi plac şi ţi le doreşti! Ţi le voi cumpăra cadou pentru Paştele ce se apropie, dar vor sta în vitrină, acasă la noi şi le vei păstra ca amintire de la mine!” Fericită, i-am făgăduit mamei că aşa o să fac. Promisiunea mea a fost parţial respectată. Nu ştiu când s-a spart mica vază, dar bomboniera există şi azi în vitrina Empire moştenită de la mama.

   Am făcut ordine în notițe. A trebuit să mă despart de o cantitate mare de balast. Deși erau doar notițe fără însemnătate, unele nici terminate, le-am aruncat cu greu. Ba am avut câteva pe care le-am pus o vreme deoparte și nu le-am aruncat decât după mari ezitări. Apoi a venit rândul notelor mesianice despre ordinea lumii (pline de candoare și platitudini). Apoi acele însemnări profetice, ilizibile chiar și pentru mine (nu pentru că mi-aș fi uitat scrisul, ci mersul ideilor).

   Au rămas doar câteva note personale ca un răsuflu pe hârtie, o umezeală nebuloasă în care mă uit uneori ca într-o oglindă de telescop, să culeg firimituri de suflet, să-mi observ fenomenele, materia neagră.

Sanatatea, iubirea, credinta – trei piloni esentiali din viata fiecaruia dintre noi. Trei piloni care ne sunt pusi la incercare in dese randuri. Trei piloni conectati mai profund decat am crede.

Jurnalul unui suflet vindecat este o marturisire plina de inocenta, este o dovada vie de vulnerabilitate, este o poveste a unui om simplu ai carui piloni au fost daramati doar pentru a fi din nou ridicati, pe o fundatie mai puternica, pe o intelegere mai profunda a vietii.
Cartea Andreei impresioneaza prin franchetea cu care vorbeste despre boala, despre pierderea si regasirea credintei, despre propriile limite. Este povestea ei, dar in ea vei descoperi, ca intr-o oglinda, povestea ta. Citind filele din carte, te vei regasi, cu siguranta, in unele din intamplari.

Andreea nu iti ofera sfaturi, nu iti da retete sau pasi de urmat. Ea doar isi spune povestea. Iar sufletul tau, isi va lua exact ce are nevoie.
Oricine isi poate recladi viata, iar Andreea este o dovada in acest sens!

Serviciul de Informatii are adesea reputatia unui serviciu odios. El este impus si justificat de ratiuni de stat.
In aceasta carte, am relatat istoricul celor 40 de ani de modeste eforturi facute in tara noastra pentru crearea si dezvoltarea serviciilor de siguranta si de informatii ale Statului Roman.
Serviciile de informatii au cerut multe jertfe generatiilor ce ne-au precedat si vor mai cere inca.
Ele insa nu au putut fi niciodata suficient de recunoscatoare celor sortiti sa poarte povara acestor grele misiuni.
E lung siragul celor care au sacrificat zeci de ani de zile si de nopti si au depus un imens capital de straduinte pentru a duce, cu un pas mai departe, activitatea acestor institutii.
Sunt multi eroi, necunoscuti astazi, care si-au sfarsit viata in dosul gratiilor sau in fata plutoanelor de executie; caci Serviciul de Informatii este ca titanul din mitologie, care isi manca propriii copii.
Istoria trecutului ne invata ca, pe deasupra exigentelor trecatoare si a intereselor subiective, firul de continuitate si traditie informativa trebuie sa se sprijine pe spiritul de solidaritate si de intelegere al tuturor. - Eugen Cristescu

„Desfid prevestirile.
Pana si moartea unei vrabii
Asculta de un destin.
Daca e sa fie acum,
n-o sa mai fie maine
daca n-o sa fie maine,
o sa fie acum
daca n-o sa fie acum,
oricum va fi sa fie!
Totul e sa fii gata!
Daca tot nu stii ce lasi in urma ta,
Ce conteaza ca pleci cu o clipa mai
devreme
Deci, fie!” - Shakespeare, Hamlet traducere Nina Cassian 

Tipul din filme nu exista: o carte plina de autoironie si umor din care vei afla, intre altele, cum pastrezi langa tine un tip nascut inainte de 1989, de ce trebuie sa fugi de tipul care uraste pisicile, ce sa nu-i spui niciodata unui barbat in pat sau cum sa-l sperii de moarte, sau de ce sunt ochelaristele niste femei mai misto. O carte pentru femeile inteligente si barbatii cu simtul umorului, pe care poti s-o citesti si intr-un weekend, si intr-un an.

    Fragment din volum:

Eu va las in grija mare,
Idealul meu cel sfant-
Sa stati straja la hotare,
Sa paziti acest pamant!

Am scris aceasta carte din dorinta de a recupera lipsa de informatie, persistenta deocamdata, despre viata si faptele de vitejie ale personalitatii fara seaman a neamului nostru — voievodul Stefan cel Mare si Sfant. Am scris-o cu luciditatea pe care o da distanta in timp, incercand sa umplem cat de putin imensul gol de informatie despre trecutul nostru glorios, pe care regimul totalitar comunist a incercat sa-l condamne la uitare. Si faptul ca volumul vede lumina tiparului acum, cand sarbatorim donazeci de ani de independenta, este cu mult mai semnificativ, daca ne gandim ca Marele Voievod a luptat din prima pana in ultima zi de domnie pentru independenta si libertate, a aparat Moldova, cum spunea si Maria sa in scrisoarea catre Dogele venetian, „cand cu cuvantul", fiind un excelent diplomat, „cand cu sabia". De fapt, mai mult cu sabia, deoarece, asezata „"in calea tuturor relelor", cum scrie cronicarul, Moldova era jinduita nu numai de vecini, dar si de neamuri de mai departe, pentru clima calda si pamanturile sale manoase. Stefan cel Mare s-a sprijinit in anii de domnie, in temei, pe clasa de mijloc a societatii, dar mai ales pe tarani, deoarece boierii, de cele mai multe ori, il tradau, gandindu-se cum sa-si protejeze si sa-si mareasca averile... - Autorul

Misu Munteanu • Mihai Diaconescu • Dorin Liviu Zaharia • Hippie • Florian „Motu” Pittis • Nicu Vladimir • Mircea Florian • Mircea Vintila • Doru Stanculescu • Sorin Minghiat • Valeriu Sterian • Nicu Alifantis • Adrian „Puiu” Ivanitchi • Mircea Bodolan • Marcela Saftiuc • Adriana Ausch • Zoia Alecu • Anda Calugareanu • Erika Jozsa si Karoly Horvath • Pro Musica • Eugen Eliu • Mircea Baniciu • Horia Stoicanu • Evandro Rossetti • Valeriu Mircea Popa si Dan Oprina • Dan Chebac • Benedict Popescu • Horatiu „Bebe” Paraschivescu • Cenaclul Flacara • Dan Andrei Aldea

Primul care s-a aplecat asupra folclorului şi a structurilor populare el a fost. Ideile sale s-au dezvoltat până la stadiul de concept... Toate spectacolele ulterioare, hippy, au fost începute de el şi de OLYMPIC ’64, dar şi cu alte trupe, individuale. Avea informaţii din foarte multe domenii, a-nceput studii la mai multe facultăţi, neterminând nici una; un individ de o valoare, gândire şi simţire extraordinare. Orice tip care îl cunoştea era marcat de el, ideile îi curgeau. Dorin Liviu Zaharia a compus muzica mai multor filme artistice cu rezonanţă, începând cu „Nunta de piatră”, realizat de Piţa şi Veroiu în 1972. El şi apare acolo, enigmatic ca în istoria însuşi rockului, lângă patefonul pe care l-a adus la nuntă; comparaţia cu Syd Barrett de la PINK FLOYD e imediată… Ce să mai zic, mi-a fost prieten bun şi am trecut prin multe împreună... (...) A fost un vârf al generaţiei lui, gândind mai repede decât toţi cei din preajma sa. Cu OLYMPIC ’64 s-a lansat în plină „Beatlemanie”, nu ca alţii după. Cântau ca PINK FLOYD înainte ca aceştia să apară, făceau spectacole de muzică şi poezie înainte de Jim Morrison şi DOORS. Florian Pittiș ...Acest talent fabulos, cuprins cât se poate de limpede, de sălbatic şi halucinant de nebunia divină a vechilor magicieni. Poet, compozitor, simfonist, desenator, povestitor, actor, anarhist, patriot, mistic yoghin şi credincios ortodox, amestec de suprarealism, onirism, budism, rock haiducesc, underground, numerologie şi tot ce furia lui turbionară putea absorbi în frenezia demoniei sale angelice... Dan C. Mihăilescu

„Din povești se nasc poveștile, din povestit se naște povestitul, așa că boala cea mare a scrisului, la mine, sunt sigur, vine de atunci, de la mama, din serile cu o veioză verzuie. Pentru asta îi mulțumesc cam cât ar fi distanța din cartierul Crihala, de la Severin, și până la capătul cerului...” Filip Florian „Cristina Struțeanu are un talent literar exploziv, pe care l-a transmis celor doi fii ai săi, scriitorii Filip și Matei Florian, deja celebri și cu cărți publicate. Dar ce-a rămas e destul și e «altfel». Deși nu se află la vârsta debutului, Cristina are o solaritate care aprinde cuvintele și o bucurie a scrisului care îl fac fericit pe cititor. Mă număr printre cei molipsiți, drept pentru care subsemnez această susținere din tot sufletul.” Sânziana Pop „Rareori am văzut un titlu care să se potrivească mai bine conținutului: fiecare fragment este – palpabil – un fir de nisip din clepsidra timpului autoarei. Cartea se citește bine și are ceva energic, neastâmpărat, nisipul curge iute, îți scapă printre degete, te păcălește. Dar, de la o vreme, observi că totul se adună din nou fir cu fir, crescând ca un munticel. Ce se pierde din cupa de sus, se câștigă în cea de jos. E ca o regăsire. E ca o împăcare târzie. Și toate astea se numesc viață, viața unei femei pline de curaj.” Ioana Pârvulescu

Stela Popescu a căzut în holul casei sale și s-a lovit la cap, chiar în momentul în care se pregătea să plece de acasă. Actrița avea banii și cheile pregătite pe masă, pentru a le lua în drumul spre ieșire.

Marea artistă a fost găsită întinsă pe jos, într-o baltă de sânge, lovită la cap. Decesul a avut loc într-o miercuri după-amiaza, dar trupul a fost găsit abia joi…

A fost o femeie frumoasă, talentată și nespus de pătimașă. A iubit și a fost iubită incredibil. A făcut lumea să plângă de emoție și să râdă cu lacrimi.

Stela Popescu a fost și este unică. În viață și mult dincolo de ea…

‒     Dosar penal pentru moarte suspect

‒     Un destin marcat de Basarabia și de ciuma roșie sovietică

‒     „Sexul este vital… Nu ştiu dacă am fost înşelată, dar eu am înşelat, cu mare grijă!”

‒     Cine moștenește averea Stelei Popescu

‒     Filmografie, teatru, televiziune, distincții

‒     În loc de Epilog: Andrei Pleșu – „Vot pentru doamna Stela Popescu”; Radu Banciu: „Pică bine plecarea Stelei Popescu” ș.a.m.d.

DESTINE CONTROVERSATE (14 VOLUME)

Marile personalități ale societății și culturii românești, din ultima sută de ani venind până spre contemporaneitate, au avut biografii și cariere care ascund încă multe secrete, dintre care unele pot deranja opinia publică pudibondă. Însă, cu toții, cei care au ținut capul de afiș al vieții publice au  trăit fiecare clipă intens, pătimaș chiar! De aici și încadrarea lor în categoria marilor români cu... DESTINE  CONTROVERSATE!

Dar, chiar dacă unele detalii pot părea șocante și contrazic violent miturile, zdruncinând uneori din temelii soclurile statuilor ridicate în subconștientul colectiv, de ce ne-am (auto)cenzura în continuare, făcându-le, practic, o mare nedreptate acestor oameni cu adevărat fabuloși, pe care nu vom înceta să-i iubim în continuare?

Literatura noastra veche din epoca slavonismului se poate mandri cu o opera literara exceptionala, ca stil, ca spirit si continut. Este vorba de opera unuia dintre cei mai cucernici si mai invatati domnitori ai Munteniei, de Invataturille lui Neagoe Basarab. Aceasta lucrare, de dimensiuni relativ mari, este o completare la stirile pe care ni le da istoria cu privire la stralucita domnie a voievodului muntean de la inceputul secolului al XVI-lea, la personalitatea lui inzestrata cu inalte calitati sufletesti, la mediul moral si cultural al epocii. In aceasta opera se proiecteaza idealurile vietii de atunci, inaltator si inviorator; aici gasim crampeie din viata curtilor noastre domnesti, aici apare figura smerita, dar barbateasca si plina de intelepciune batraneasca a lui Neagoe Basarab.

    Securitatea l-a urmarit pe Ion Ratiu aproape 35 de ani. La inceput, in 1955, Tony, asa cum il denumisera ofiterii de securitate, a fost considerat un simplu «fugar» si «tradator de tara». La scurt timp a devenit «agent», „spion» si, in 1961, «terorist». Iar pe urmele unui terorist se sta o viata, nu doar 35 de ani. Urmarirea sa informativa a necesitat implicarea mai multor departamente ale serviciului secret comunist si a mai multor generatii de ofiteri de securitate, a unei retele de informatori care s-a dezvoltat in timp, cheltuirea a sute de mii de dolari si scrierea a mii de note informative, fie, interceptari si rapoarte. - Stejarel Olaru

Tumultuoasa, sloboda la gura, plina de verva, de umor si de autoironie, cartea Cristinei Stamate deschide o fereastra spre lumea din strada, o lume pestrita, galagioasa, autentica. Eseurile adunate in aceste pagini sunt franturi de viata, o viata de artist, surprinse ca si pe scena, in cheie tragi-comica.

Jurnalul de fata poarta un titlu guenonian, ales anume de autor: Jurnal de sfarsit de ciclu, si cuprinde notatii de-a lungul a trei ani si cateva zile: 1989-1990-1991 plus sase pagini din 1992, anul mortii scriitorului. E un Jurnal-eseu, dupa modelul celui din anii 1960, Jurnalul unui „taran de la Dunare”, tradus si el de curand. Vintila Horia prefera povestea notatiei scurte, desfasurarea gandului in volute, nu schitarea lui seaca, asa cum procedeaza, de pilda, Eliade. In acest sens, Jurnalele ii continua opera eseistica si romanesca, acestea din urma, de factura metafizic-apolinica, nefiind „epice”, „narative”, ci ritual-metafizice. In general literatura lui Vintila Horia trimite mai degraba la un ceremonial sacru decat la o „arta” profana, la un „mestesug”. Jurnalul romanesc debuteaza exact in aceeasi zi (ianuarie 1989) cand autorul incheiase Journal de la fin cu cycle, adica un jurnal francez intins pe doi ani  de zile: 1987-1988, ce ar fi urmat sa apara (dar n-a fost sa fie) la o editura din Lausanne.    El contine o suma de informatii importante despre geneza si destinul unor carti (aflam, in sfarsit, cum si unde au fost redactate Memoriile); exasperari in legatura cu soarta Romaniei, reintrata in zodia comunismului dupa o revolta sangeroasa; convingeri „metapolitice” (adesea insa teribil de politizate) ale autorului; reverii si amintiri din copilarie si adolescenta; reflectii despre autori, universitari, medii intelectuale si teologice din Occident; portrete ale unor exilati romani; scene de familie etc. (…)    O carte de sapte sute de pagini, densa, captivanta, pe alocuri rascolitoare, impune o Prefata cat mai scurta. Voi adauga doar faptul ca a edita opera cuiva nu inseamna a-i impartasi convingerile politice sau religioase, a-l venera sau a-l sanctifica. Am editat acest Jurnal din respect fata de memoria lui Vintila Horia, pe care l-am cunoscut personal si pe care-l pretuiesc enorm ca romancier; dar mai ales din respect fata de cultura romana adevarata (minoritara, dar existenta), nu cea improvizata si provizorie de astazi. (…)     Vintila Horia ne-a lasat o opera intreaga, de nivel mondial, si doar pe urmele unor scriitori ca el ne putem salva de mediocritate, de provincialism, precum si de complexele aferente. Cristian Badilita Livada

Cele trei volume ale cartii au vazut lumina tiparului in intervalul 1934-1936, fiind scrise in limba engleza, de altfel fragmente fiind publicate in presa britanica si in cea americana, inainte de cel de-al Doilea Razboi Mondial. Memoriile se intind pe perioada 1914-1934, care a inclus ani hotaratori pentru istoria Romaniei (izbucnirea Primului Razboi Mondial, Marea Unire), dar si o perioada in care regina Maria s-a remarcat printr-o deosebita implicare in directia promovarii Romaniei.

SZEKELY ERVIN s-a nascut in 1957, la Salonta. A absolvit Facultatea de Drept a Universitatii „Babes-Bolyai“, din Cluj. A ocupat posturi de consilier juridic si a lucrat ca ziarist. In perioada 1992–2004 a fost deputat in Parlamentul Romaniei, iar in urmatorii patru ani, secretar de stat in Ministerul Sanatatii. In prezent este ziarist in cadrul Societatii Romane de Radiodifuziune. Este casatorit, are un fiu si o nepoata. In afara de "Cum am devenit roman" a publicat cinci carti in limba maghiara: doua volume de publicistica si trei romane. Aceasta este a doua carte aparuta si in limba romana, dupa Jilt si caldaram (Curtea Veche Publishing, 2016). 

Există interviuri efervescente precum cea mai bună șampanie, dar și din cele încercănate, chinuite, trase de păr. Există interviuri trufașe cu întrebări ameninţătoare, dar și din cele timide ca fetele mari. În fine, există interviuri care pornesc abrupt și se încheie tăios, dar și din cele care încep cu adevărat abia la final, în pragul ușii, cu reportofonul pe off.

Sunt interviuri care schimbă vieţi, sunt altele pe lângă care treci neschimbat. Și doar unele, cu mult mai puţine ca număr, ies din rând, oprind fulgerător timpul în loc.

Sunt acele întâlniri care aduc binișor cu îndrăgostirea. Le trăiești pe repede-nainte, te umplu de bucurie și, aproape pe nesimţite, te lasă mult mai mult decât ești. Astea sunt și cele pe care am ales să le public în cartea pe care o ţineţi în mâini. DIA RADU

Frumuseţea este un dar minunat. Iar când e însoţită și de talent, poţi spune că pe uliţa ta a răsărit soarele. Dia Radu l-a capturat. Așa se explică lumina pe care o aprinde în paginile Formulei As, aura ei imposibil de confundat. Urmăriţi-o! În raniţa ei se ascunde bastonul de mareșal. SÂNZIANA POP 

Există nenumărate stiluri de a realiza interviuri, plus cel purtând marca Dia Radu. Din întrebările ei emană întotdeauna un fel de încredere generoasă în om, dar și o dorinţă ghidușă de a răscoli în contradicţiile fiinţei umane. În faţa ei, fiecare fiinţă devine o poveste interesantă, Dia Radu știind și că nu chiar orice merită povestit. MATEI VIȘNIEC

Dia Radu are nu doar harul de a pune întrebări care scot la lumină frumuseţea lăuntrică a interlocutorilor ei, ci și talentul de a-i asculta cu adevărat, intrând în tainică rezonanţă cu fiecare. Asistăm în aceste dialoguri la o nemaiîntâlnită comuniune, la o scrutare reciprocă adâncă și directă, care culminează fascinant cu o dublă mărturisire de sine. MONICA PILLAT

EDITURA NICULESCU îţi aduce în premieră în România o carte amuzantă şi utilă, pe care nu o vei mai lăsa din mână până la ultima pagină!
Cei mai cunoscuţi YouTuberi din România îţi dezvăluie amintiri simpatice din copilăria lor, îţi povestesc despre provocările prin care au trecut şi cum le-au depăşit, îţi mărturisesc ce i-a motivat să nu se dea bătuţi şi, mai ales, te conving că nimic nu e imposibil atunci când lupţi pentru dorinţele tale!

În interiorul acestei cărţi vei găsi:
# poze personale ale YouTuberilor tăi preferaţi, pe care nu le-ai mai văzut până acum;
# dezvăluiri inedite despre starurile tale preferate (când s-au sărutat prima dată, ce îi sperie cel mai tare, ce-şi doresc cel mai mult);
# sfaturi şi ponturi despre cum să devii chiar TU un YouTuber de succes;
# o poveste care are loc într-o Academie de YouTuberi din viitor şi care te va ţine cu sufletul la gură până la sfârşit.

& INTERVIURI ÎN EXCLUSIVITATE CU VEDETELE TALE PREFERATE!

Andra Gogan
Smiley
Tequila
Pandutzu
Noaptea Târziu
Coţofan

Micul, relativul succes de critica profesionista si in rindul putinilor, dar patimasilor cititori de azi pe care se pare ca l-a avut primul volum din Lumea ca literatura, precum si indemnurile unor prieteni in care am deplina incredere m-au determinat sa astern din nou pe hirtie alte si alte intimplari si amintiri ce, cum am mai spus, nu pot (si nici n-ar avea cum) sa fie «fictionalizate», caci ele au farmecul lor intrinsec, se constituie ele insele intr-o «literatura», fie macar pentru faptul ca, in majoritate, s-au petrecut in lumea celor care mai cuvinta in scris...- Ioan Grosan

 „Am crescut cu un tata... legendar, un tata imaginat din povestiri de familie, recreat din crampeie de conversatii surprinse intamplator, intruchipat in mintea-mi de copil din fotografii aratate sau aflate pe dibuite. [...] Asa s-a implinit ca, sortit fiind de a copilari fara tata, firea lui sa-mi fie totusi mereu aproape. De deslusit insa in profunzime nu am deslusit-o decat atunci cand mama mi-a incredintat carnetele cu insemnarile lui din timpul razboiului pe care l-a trait. [...] Am putut astfel simti bucuria lui din zilele de patrundere in Ardeal si de eliberare a sudului acestuia; dezamagirea uriasa resimtita de el la retragerea pe Valea Oltului; deziluziile sale descoperind deficiente de caracter la unii colegi de lupta; uluirea sa la gafele unor comandamente in timpul apararii trecatorilor din Muntii Buzaului. Mi-am imaginat efortul si anxietatile lui din timpul rezistentei disperate de la Azuga si de pe Valea Cerbului, apoi incomensurabila drama morala, totodata si schiloditoare fizic, a retragerii, de-a lungul unei singure nopti de iarna, infinit de lunga, pe Valea Prahovei, ce se deschidea in campie printre campurile petrolifere in flacari, abaterea catre Buzau, urmata de istovitoarea marsaluire in retragerea catre Moldova.” - DAN ROMALO

O bursa de noua luni la Cairo, alaturi de alte colege din Romania, este ocazia perfecta pentru o tinara absolventa a sectiei de araba de la Universitatea din Bucuresti sa descopere Egiptul la inceputul anilor 2000. Cazata la un camin pentru studentii straini veniti sa invete limba araba, reuseste pe parcurs sa se amestece printre locuitorii capitalei, sa le inteleaga cultura si obiceiurile, sa savureze mincarea si bauturile locale, dar si sa viziteze alte locuri din Egipt, de la Alexandria la Luxor si de la oaza Siwa la Muntele Sinai. Iar araba literara pe care o aprofundeaza la universitate este completata de limba vorbita de oamenii obisnuiti, mult simplificata si greu de inteles pentru cei care au studiat doar pe bancile facultatii. Nopti albe este o carte despre locuri, istorii si personaje dintre cele mai diverse, dar si despre prietenii legate intre straini aflati departe de casa, o carte despre un altfel de Egipt, vazut aproape din perspectiva localnicilor.

„Memoriile lui Ion Negoiţescu (Autobiografia, spunea el) reprezintă unul dintre cazurile rarisime din literatura română în care confesiunea este totală, şocantă, frustă, independentă de ideea unui auditoriu. Scrisă în exil şi pe patul de spital, Straja dragonilor spune totul, nu înfrumuseţează şi nu urâţeşte realitatea. Moartea apropiată este garanţia sincerităţii ultime. Singurul pericol care se presimte este epuizarea timpului, iar asta dă paginilor pe care bolnavul a mai apucat să le scrie despre primii săi douăzeci de ani de viaţă o nerăbdare şi o precipitare dezordonate, ca îmbulzeala ultimelor fire de nisip la gura clepsidrei.
Deşi încalcă tot soiul de tabuuri şi descriu fără inhibiţii, cu detalii dintre cele mai naturaliste, jocurile erotice ale copilului şi adolescentului (cu fetiţe, cu băieţei, apoi cu colegi şi, mai ales, cu soldaţi, ordonanţele tatălui ofiţer, prin umbrare din grădină, acasă, iar, mai târziu, în sălile de cinema), aceste Memorii, prin calitatea lor literară excepţională, nu alunecă nici un moment în vulgaritate şi obscen. Un amestec de basm, de naivitate, de voioşie, de umor, de mitologie şi de eroism fac literatură pură din scenele cele mai brutale.“ (IOANA PÂRVULESCU)

În noiembrie 2013, cei doi s-au mutat într-o autorulotă ca să înțeleagă România de azi. Au intrat în penitenciarele din Craiova, Târgșor, Gherla, Chilia Veche, Aiud, Baia Mare și Buziaș ca să afle de ce sărăcia te aruncă în închisoare, au stat în frig printre oamenii străzii și au văzut abuzurile poliției, au fost în comunitățile în care părinții își pedepsesc copiii cu lovituri de bici și femeile sunt omorâte în bătaie de bărbații lor. Au trăit printre romii căldărari din Corcova, unde fetele sunt măritate la 12 ani, și au făcut un documentar despre o tânără familie care caută bunăstarea în Franța, la groapa de gunoi. Filmul a fost premiat la mai multe festivaluri, printre care TIFF, Docuart și Millenium Film Festival din Bruxelles. Proiectele lor sunt publicate pe Teleleu.eu.

Volum coordonat de Oana Bârna
Texte de Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu, Tatiana Niculescu, Anamaria Smigelschi, Andrei Pleșu, Adriana Bittel, Dan Tăpălagă, Jean A. Harris, Vlad Zografi, Clotilde Armand, Ariana Rosser Macarie, Andreea Răsuceanu, Andrei Cornea, Monica Pillat, Mihaela Coman, Horia-Roman Patapievici
În loc de introducere: Cioran despre (ne)fericire
În loc de încheiere: Punctul 7 din chestionarul lui Proust: „Fericirea pe care mi-o visez“

„Ce-ar fi să descoperim că adevărata fericire e cea care ne pune viaţa la încercare și îi dă o împlinire tocmai pentru că a fost smulsă unei lumi ostile? S-ar putea ca trecerea noastră pe pământ să capete altă forţă când, în strădania naturală spre fericire, suntem puși în situaţia de a compune un destin nu cu bunăstarea, răsfăţul și trufia marilor popoare, ci cu suferinţa celor «insignifiante» (Cioran).
Ce miză extraordinară intră în joc când întrebarea privitoare la fericire se naște dinăuntrul unei istorii nefaste! Cum de-au existat oameni care și-au găsit fericirea într-o lume în care totul predispunea la nefericire? Să existe oare o alchimie graţie căreia, dintr-o viaţă atacată pe versantul ei negativ, sfârșești prin a extrage poftă de viaţă și gândul final că nu ai trăit degeaba?
Pe scurt: cum e cu putinţă ecuaţia paradoxală a fericirii? (GABRIEL LIICEANU)

   "Cu ricsa, prin orasul Viitorului – Jurnal de calatorie la Seoul este nu doar un simplu jurnal, cum, cu modestie, il considera doamna Marina Almasan, ci o invitatie provocatoare la calatorie si cunoastere: ridicand manusa, cititorul devine parte integranta si activa a aventurii sud-coreene [...]." - Dr. Calin Fabian, fost Ambasador al Romaniei la Seoul