Autori români

Unii oameni trăiesc în adolescenţă experienţa vieţii lor, întâmplarea care le colorează întregul destin, alţii abia la vârsta deplinei maturităţi, mulţi niciodată. (Degeaba ar investiga şi cel mai fin psihanalist un astfel de moment în subconştientul acestor din urmă subiecţi: nu va găsi nimic deosebit, doar nişte amintiri confuze căutându-şi liniştea!)

Robin Roby Boy, cunoscut drept Radu - Radu V. Pop -, şi-a trăit momentul decisiv deja în copilărie, chiar la "vârsta mică", cum este denumită etatea de trei-patru ani. Într-o zi, Robin, pe atunci încă doar Radu, a fost la cinematograf cu clasa fratelui mai mare şi a văzut un film a cărui acţiune se petrecea pe un ostrov. Un ostrov acoperit de verdeaţa cea mai verde oglindindu-se în apa cea mai albastră, un peisaj cum doar pe peliculele cele mai performante poate fi văzut. Astfel, chiar la "vârsta mică", cum este denumită etatea de trei-patru ani, Radu - pe atunci doar Radu V. Pop - a cunoscut experienţa vieţii lui. Şi a devenit şi Robin. Şi Roby Boy.

Viața lui Mony Bordeianu, solistul șaizecist de la Phoenix. Plecat în plină glorie și pe nepusă masă în America, după șapte ani revine în Europa, să renască alături de cei ce i-au dat re-nume. Dar Vremurile s-au schimbat. O poveste adevărată cu tâlc și... cântec, la propriu și la figurat! Doru Ionescu

Dar rolul decisiv în alegerea inconștientă a stilului formaţiei, în anii ’60, îi revine lui Mony. (...)
După brusca lui plecare din țară, mă apucase un fel de disperare, neștiind deloc cum va arăta viitorul nostru. Devenise o personalitate foarte iubită, foarte apreciată și show-ul lui era inegalabil în ţară. Nicolae Covaci

Această carte nu e o lucrare beletristică – cu atât mai puțin un roman –, nici o autobiografie, nu e nici măcar o descriere exactă a celor întâmplate de-a lungul anilor. Este doar o încercare de a-mi aduce aminte de una sau de alta, sunt doar niște povești de viață. Mony Bordeianu

Volumul de față reunește, în principal, lucrările Simpozionului internațional «Paul Goma - 80 de ani» și scoate în evidență principalele aspecte ale activității lui Paul Goma, legate de exil și de cărțile pe care le-a scris, colaborarea și receptarea scriitorului la Europa Liberă, valorificarea unor documente inedite din arhivele Securității etc.

Ocolul Pământului în şapte luni şi o zi de General C. Găvănescul este cronica detaliată şi meşteşugit scrisă a călătoriei Principelui Carol, viitorul Rege Carol al II-lea al României, în jurul lumii, în anul 1920. Prin intermediul povestirii unuia dintre participanții la pasionanta expediţie, îl vom însoţi pe Principele Carol, pe măsură ce vom citi volumele acestei serii, pe mai multe continente, pe mare şi pe uscat, în Grecia, Egipt, Ceylon, India, Indochina, China, Japonia, Statele Unite ale Americii. De la fastul ceremoniilor oficiale, la pitorescul locurilor vizitate, cronica lui Găvănescul este o poveste despre curaj, spirit de aventură şi curiozitate faţă de celălalt, despre patriotism, simţul datoriei şi prietenie. Este epopeea unui vlăstar regal plecat într-o călătorie iniţiatică. Este o amintire preţioasă despre lumi dispărute şi despre felul în care era, cândva, România onorată în lume. Pentru prima dată, vă oferim versiunea integrală şi revizuită a acestui nepreţuit memorial de călătorie.

Volumul, prefațat de ASR Principele Radu al României, conține texte ce abordează aspecte privind istoria Casei Regale din România, precum și rolul pe care aceasta l-a avut de-a lungul timpului în viața socială și politică românească. Din punct de vedere publicistic, cartea deschide Anul Regal, când se împlinește un secol și jumătate de la fondarea Casei Regale și a statului român modern, anul care marchează întemeierea Dinastiei Regale și insti­tuirea primei Constituții moderne a statului român.

Aceasta este cartea calatoriilor noastre cu bilet dus-intors-asteptat, cartea drumului cu denivelari, a drumului alunecos. Este povestea iubirilor cu sens giratoriu, a sperantelor cu taxa de viaduct, taxa de autostrada, taxa de naivitate. Este istoria decolarilor cu turbulente si a aterizarilor cu resemnari. Sunt amintirile noastre duty-free, happy-end-free. 

Alice Nastase Buciuta si Simona Catrina sunt nu doar autoarele catorva bestseller-uri pe care le-au scris separat, ci si ale unei prietenii legendare. “Noi suntem zeite” sau “Dragostea e un bonsai”, volume semnate de Alice Nastase, “Sex in (per)versiune clasica” sau “Codul nebunelor maniere”, scrise de Simona Catrina, sunt carti care nu doar s-au vandut nebuneste, ci au imbogatit o multime de vieti cu zambete, lacrimi, emotii, revelatii si scene memorabile.

“Andiamo” este primul volum semnat impreuna de cele doua scriitoare, intr-o formula editoriala care te cucereste iremediabil.

O carte frumoasa si profunda asa cum numai o marturisire veritabila, facuta din adancul sufletului poate fi... Volumul iese pe piata la sapte ani de la disparitia adoratului actor Adrian Pintea, ca un semn de iubire fara sfarsit.

Volumul este captivant si emotionant, scris cu lacrima, nerv, adoratie si disperare. De indata ce ai deschis cartea nu o mai poti lasa din mana, pentru ca energia neasemuita si curajul Laviniei Pintea Tatomir te iau prizonier intr-o calatorie irezistibila la capatul careia afli raspunsuri despre marea dragoste.

„In preajma ei, realitatile merg in rasparul gravitatiei si al banalitatii. De palma stanga a Laviniei Pintea Tatomir se lipesc obiectele, iar de inima ei s-a lipit, in ciuda tuturor obstacolelor pamantene, o iubire atat de mare, de vesnica si de splendida, incat noi, cei care astazi citim despre ea intr-o carte de-o frumusete tulburatoare, In umbra lui Adrian Pintea, ne cutremuram de emotia revelatiei ca dragostea exista mai presus de granitele conventiilor, ale timpului sau spatiului. Si ca dragostea nu moare niciodata“, semneaza Alice Nastase Buciuta pe coperta IV a volumului scris de Lavinia.

"Noi suntem zeite - Carte Postala" de Alice Nastase este un roman epistolar, un roman de dragoste care reflecta conditia chinuita a femeii cautatoare de iubire in lumea in care traim. Romanul este structurat pe sapte capitole, trei dintre ele continand scrisori de dragoste, avand ca destinatari directi pe protagonistii povestilor de iubire evocate in roman, iar celelalte patru capitole fiind alcatuite dintr-o insiruire de scrisori catre Simona, cea mai buna prietena, martorul existentei neprefacute a autoarei, care traieste intr-o alta tara, in Canada. 

Frumusetea romanului vine din stilul emotionant si foarte onest de a scrie despre dragoste al lui Alice Nastase - stil consacrat in editorialele din revista Tango- , din puterea de a observa si de a lua in discutie aspecte pe care, in general, femeile le intalnesc in existenta lor, dar, din pudoare, nu discuta despre ele: dorinta barbatilor de a tine ei sub control evolutia relatiei, apucatura masculina de a colectiona istorii de amor, fara sa-si asume responsabilitati in iubire, obiceiul tot mai frecvent intalnit al barbatilor de a trai in concubinaj cu cineva, dar de a declara ca sunt liberi, necasatoriti, si de a se lansa si in alte relatii paralele. 

In vreme ce tara noastra continua sa-si bata capul, rautacios si superficial, cu intrebarea daca a fost sau n-a fost comunista, cei mai alesi reprezentanti ai lumii literare americane se intrec in omagii tulburatoare aduse poetei recent disparute.

„Nina Cassian a fost o artista sublima, ca Sappho, poeta a adancimilor pasionate si a marilor inaltimi“ scrie Edward Hirsch, Decanul Academiei Poetilor Americani si Presedintele Fundatiei Guggenheim pe coperta cartii superbe realizate de scriitoarea Carmen Firan, volum pe care il recomanda si Alice Quinn, Director Executiv, Poetry Society of America: „Doua poete se joaca atingand profunzimi intr-un dialog savuros, uneori incendiar. Frumusetea reiese din sinceritate si din eleganta punerii in scena pentru a reda postura Ninei Cassian - poeta absolut remarcabila, cu care voi continua si eu sa vorbesc pentru tot restul vietii.“

"Notele mele, inclusiv comentariile lor, acopera o perioada de cateva decenii. O viata de om. In deplina, neinhibata sinceritate, nu-mi ascund erorile, nu incerc sa le camuflez. Nu le cer cititorilor sa ma absolve, ci doar SA MA CUNOASCA…" (Nina Cassian)

Consider cele trei carti de amintiri, intitulate „Memoria ca zestre“ un fel de epitaf al propriei mele vieti, acolo am spus tot ceea ce voiam sa spun si sa amintesc, cu o sinceritate brutala. Notele mele inclusiv comentariile lor, acopera o perioada de cateva decenii. O viata de om. In deplina, neinhibata sinceritate, nu-mi ascund erorile, nu incerc sa le camuflez. Nu le cer cititorilor sa ma absolve, ci doar SA MA CUNOASCA ... Nina Cassian

Memoria ca zestre - Volumul 1 Sunt atat de fascinata de capacitatea mea de ,"a cuceri”… Asa ca ma arat in toata vanitatea mea si goliciunea mea. Iar daca vreodata, cineva asemanator mie, "mon semblable, mon frere”, cineva mai mult sau mai putin ipocrit va parcurge aceste randuri, sa-mi constate macar sinceritatea.

Memoria ca zestre - Volumul 2 Am eu certitudinile mele, care tin de faptul ca loji ma iubeste de cinsprezece ani, Mony, de zece, Ali, de sapte (adica de cand s-a nascut), ca Seby, dupa zece ani, insurat si cu copil, ma iubeste inca, de faptul ca insusi Marin m-a iubit si acum sase ani si anul acesta si, deci, e posibil sa ma iubeasca si peste alti sase.

Memoria ca zestre - Volumul 3 Notele mele inclusiv comentariile lor, acopera o perioada de cateva decenii. O viata de om. In deplina, neinhibata sinceritate nu-mi ascund erorile, nu incerc sa le camuflez.

Pentru toate cititoarele indragostite de stilul sau tulburator si autentic, pentru femeile care pretuiesc si cauta marea dragoste sau, pur si simplu, pentru cei care doresc sa aseze pe noptiera o carte a viselor tandre, Alice Nastase Buciuta revine in lumea naratiunii cu o superba culegere de povestiri- marturisire. Splendida banalitate, aparuta la Editura Cartile Tango, va declansa emotii, revelatii, cautari. Scrisa intre zambet si lacrima, cea mai recenta carte a autoarei al carei nume este legat, inainte de toate, de revista Tango - Marea Dragoste, desluseste cautarile noastre, ale tuturor. 

"Uneori, dragostea poate fi simpla, simpla de tot. Te indragostesti si iti marturisesti lumina din suflet. Spui, fara ascunzisuri, ce asteptari ai si ce nu ai accepta niciodata. Intinzi mana si cuprinzi o alta mana. Deschizi sufletul si cuprinzi un alt suflet. Numai ca, in ultima vreme, parca in nicio carte (si-n nicio revista intesata de tertipuri) nu mai e loc de atata splendida banalitate” – Alice Nastase Buciuta

Povestea adevarata a unui evadat roman din lagarul sovietic. Nascut in Romania, adolescentul care avea sa devina Big Jacques, adica boxer profesionist, actor si proprietar al unui bar de jazz din New York, e luat de pe strada intr-o buna zi si dus in lagarul sovietic de la Donbas. Dupa doi ani si jumatate de chin, reuseste o evadare spectaculoasa.

Destinul lui incredibil ni se dezvaluie in "Donbas", scriere autobiografica tradusa in premiera in Romania, tara natala a lui Jacques Sandulescu. Romanul i-a uimit pe americani, trimitandu-i cu gandul la Indiana Jones sau James Bond. Numai ca, inainte de a fi o aventura cinematografica, povestea lui Big Jacques e o poveste adevarata.

„Cartea e scrisa cu simplitate si franchete si e extraordinar de emotionanta. Este o poveste profund personala, de moda veche, petrecuta in cea mai neagra epoca, si afirmarea directa a unui crez profund.“ The New York Times Book Review

Universul copilariei este magic, cu locuri sau jucarii speciale, prieteni care iti vor ramine alaturi toata viata, parinti si bunici, companioni de nadejde ca pisoii sau cateii, aventurile din scoala ori iubirile trecatoare, dar de o intensitate nemaiintilnita. Vesele sau pline de melancolie, povestile din Cartea copilariilor ne poarta in aceasta lume. Asemenea aromelor de demult, ele ne vor trezi amintiri ascunse, facindu-ne sa retraim momentele pline de farmec ale celei mai frumoase virste.

Colecția Corint Istorie cu blazon comemorează centenarul Primului Război Mondial cu o nouă lucrare dedicată adulților pasionați de povestea unei lumi care a strălucit prin spiritul de sacrificiu și simțul datoriei.

„Eroii nu stau pe gânduri, nu se lasă purtaţi de zbuciumări sufleteşti. Ei acţionează. Imaginaţia lor e legată de lucruri concrete şi imediate. De cele mai multe ori sunt obligaţi să răspundă realităţii date: să ţină focul aprins, să caute ceva de mâncare, să facă rost de o haină în plus, să aşeze paiele aşternutului, să găsească o bucăţică de pâine şi un blid de lături. Ofiţerii umblă fiecare cu câte un ciob de oală sau cu câte o cutie goală de conserve în mână; în haine murdare şi zdrenţuite, necontenit flămânzi şi îngheţaţi [...].” Ion Bulei                                                                                                                                                                 

Din Cuprins:
◊ Cum sa te simti discriminat cand nu cunosti cuvantul?
◊ Angajament feminist si competente "masculine" prin prisma unui parcurs atipic
◊ O fetita in palton verde… in cautarea dreptatii
◊ Dincolo de mit. O experienta masculina de la sfarsit de mileniu

Acest proiect editorial, situat la intersectia dintre stiinta si viata, teorie si biografie, public si privat, propune un exercitiu (auto)reflexiv, pe cat de putin explorat in campul stiintelor socio-umane si politice de astazi, pe atat de necesar intelegerii si definirii constiente a dinamicii rolurilor si relatiilor noastre de gen. Principalul scop al proiectului consta in reconstituirea subiectiva a reprezentarilor cu privire la feminitate masculinitate, configurate la granita traseului personal si profesional al femeilor si barbatilor, din mediul universitar si de cercetare. Volumul reuneste, asadar, povestiri de viata din perspectiva genului, redactate de autori si autoare din universitati din Romania si din alte tari europene (Franta, Italia, Finlanda). Textele reunite in acest volum reprezinta mai mult decat un demers academic neutru, menit sa raspunda unor obiective de cercetare stiintifica. Ele sunt ipostaze narative si interogative profund umane cu privire la traiectoriile noastre de cariera-viata, ca femei si barbati, surprinzand secvente ale unui proces continuu de (re)definire personala si profesionala. Alina Hurubean

Există momente în care, pur şi simplu, ŞTII. Eu am ştiut că şansa de a fi confidentul unor genii te face un fel de legatar testamentar. Şi trebuie doar să fiu fericit că m-au ales pe mine. Tu, cititorule, ai ştiut că aura unică a acestor oameni te îmbogăţeşte, doar privindu-i. Ei, marii artişti, au ştiut că acea clipă în care au vorbit cu mine, poate ultima, trebuie să aibă obligatoriu un sens, egal cu tot ce au trăit. Noi, cu toţii, trebuie să ştim: această conjugare, de fiecare dată când suntem contemporani cu un om mare, e necesară. Dacă nu vrem să fim pierduţi.

Volumul cuprinde un amplu interviu despre exilul celebrului fotograf Dan Grigorescu-Negropontes, fiul generalului Eremia Grigorescu. Prin amabilitatea Arianei Negropontes, soția lui Dan Grigorescu-Negropontes, volumul cuprinde numeroase fotografii din arhivele familiilor Negropontes și Grigorescu.

„În vara anului 2008, mă aflam la Paris să pregătesc spre publicare un volum din opera scriitorului, fotografului și gazetarului Dan Er. Grigorescu-Negropontes (1917-1990). Am avut atunci prilejul să stau mai mult de vorbă despre Dan cu Ariana Negropontes, soția acestuia, care i-a fost alături mai bine de treizeci de ani și l-a însoțit în multe din periplurile sale. Aveam să descopăr, spre surprinderea mea, cât de puține lucruri știam despre destinul absolut neobișnuit al omului și artistului pe care îl întâlnisem cu ani buni în urmă, cu care mă împrietenisem și pe care avusesem impresia că îl cunosc cât de cât. Descopeream, în același timp, în Ariana Negropontes o povestitoare talentată, cu o memorie prodigioasă. Cum am găsit extrem de interesante lucrurile pe care mi le povestea, despre felul cum s-a născut o carte sau alta, despre oamenii cu care Dan a venit în contact, despre concepțiile sale și valorile în care credea, i-am cerut Arianei permisiunea să înregistrez convorbirile noastre.

Așa s-a născut această carte pe care o ofer cititorului cu speranța că îl va ajuta să înțeleagă mai bine o epocă, prin întâlnirea cu omul și artistul de excepție Dan Er. Grigorescu-Negropontes.” Crisula Ștefănescu

Dan Er. Grigorescu s-a născut în 1917 la Bârlad, ca fiu al Elenei Negropontes, descendenta unei familii de bancheri, și al Generalului Eremia Grigorescu, învingătorul de la Mărășești și Oituz, ale cărui cuvinte „Pe aici nu se trece" au rămas celebre. În 1919, când Dan avea un an și opt luni, Generalul moare pe neașteptate, răpus de gripa spaniolă care făcea ravagii la începutul secolului trecut. În urma morții Generalului, Elena Grigorescu, însoțită de Dan, pleacă la Paris. Stă cam nouă luni din an; vara se întoarce în țară. Astfel, Dan avea să-și petreacă bună parte din copilărie în Franța, unde își face școala primară și primii ani de liceu la Janson de Sailly, iar verile, la moșiile de la Grozești și Ivești.

Volumul cuprinde 27 de scrisori adresate de LIA MANOLIU fratelui său mai mic, Iacint Manoliu, în anul 1968, an în care Lia a devenit campioană olimpică la aruncarea discului, la Jocurile Olimpice de la Mexico-City. În acel an, Iacint Manoliu se afla în Statele Unite ale Americii, plecat pentru un stagiu de cercetare și studii, cu o bursă Fulbright. Scrisorile, trimise de Lia Manoliu din România și din țările în care se afla pentru a participa la concursuri internaționale, se constituie într-un jurnal al acelui an, în paginile căruia putem urmări gândurile, strădaniile și succesele legendarei campioane, vestită pentru participarea ei la 6 olimpiade și pentru câștigarea mai multor medalii olimpice, între care o medalie de aur la Mexico-City.
Textul scrisorilor este completat de comentariile lui Iacint Manoliu, de o scurtă poveste a vieții Liei Manoliu, precum și de gândurile Liei despre olimpism și despre cele 6 olimpiade ale ei, mărturisite într-un interviu dat la TVR în preajma Jocurilor Olimpice din 1996 de la Atlanta, când Lia Manoliu era Președinte al Comitetului Olimpic Român.

Este interesant de urmărit cum diferă tonul scrisorilor Liei Manoliu, funcție de locul din care sunt trimise: rezervat și reținut, cu conștiința faptului că scrisoarea va fi citită de Securitate, atunci când sportiva scrie din România, și mult mai liber, cu comentarii amuzante, nereținute, atunci când scrie din țările în care participă la competiții.

Codruţ Constantinescu este istoric şi scriitor. A publicat volumele "Hai-hui prin Occident" (Editura Premier, Ploieşti, 2004), "Studii irlandeze" (Editura Institutului European, Iaşi, 2006), "Enervări sau despre bucuria de a trăi în România" (Editura Polirom, Iaşi, 2007 în colaborare cu Mirel Bănică), "A trăi pentru a citi" (Editura Karta-graphic, Ploieşti, 2008), "În labirint sunt umbre şi lumini" (Editura Vremea, Bucureşti, 2011), "Mirajul utopiei. Călătoriile în URSS: control şi propagandă" (Editura Vremea, Bucureşti, 2013), "Epistolar genovez" (Editura Vremea, Bucureşti, 2015). A publicat articole în numeroase publicaţii din România.

Cartea de față nu poate cuprinde decât o mică parte dintre mărturiile lăsate de supraviețuitorii Gulagului. Am preferat să prezentăm nu numai liniile directoare ale vieții și morții în Gulag (suferința, foamea, frânturi de normalitate, ideea de evadare etc.), ci și să-i împărtășim cititorului destinul individual al celor care au avut norocul să supraviețuiască. Traseele și experiențele lor atât de umane sunt relevante pentru natura criminală a sistemului, fiecare având ceva din Odiseea lui Ulise, rătăcind din insulă în insulă, din lagăr în lagăr, din traumă în traumă, agățându-se de viață pentru a relata chinurile trăite (mulți dintre cei care și-au scris mărturiile recunosc că aceasta a fost o datorie care i-a ținut în viață și le-a permis să lupte). Codruț Constantinescu

Prezenta ediție reproduce volumul "Istoria vieții mele" al scriitorului basarabean Teodor Vârnav (1801?-1868),  descoperit de folcloristul Artur Gorovei şi publicat pentru prima dată tot de el, în 1892 şi 1893, în „Gazeta săteanului”, ce apărea la Râmnicu Sărat.

„Fie-ne îngăduit să atragem luarea-aminte că Teodor Vârnav, dintre toţi memorialiştii noştri, n-a fost numai primul în dată, dar şi întâiul şi unicul care şi-a mărturisit fără ruşine, dar şi fără cinism, ca pe fapte ce nu trebuie ascunse, toate relele pe care de obicei autorii de amintiri le ascund: furturile, mici şi mari, din copilărie şi adolescenţă, iar de la această vârstă tulbure, primele iubiri, fie chiar cele ancilare şi consecinţele lor, sanitare şi penale, neplăcute. Din acest punct de vedere Teodor Vârnav îmi aminteşte, mutatis mutandis, de marele memorialist englez Samuel Pepys, autorul jurnalului londonez, dintre anii 1660 şi 1669, editat şi la noi, dar cu străşnicie expurgat de tot ce atinge morala.” Șerban Cioculescu

„Traiul tătâni-mieu era foarte curioz, pentru că, precât îmi aduc aminte, el cu alta nu să îndeletnicea, fără numai cu şăderea şi cu ciubucul, însă aceasta nu ştiu din ce pricină urma, adică ori din lenevire, sau din neagiungere; iar maică-mea purta de grijă atât pentru lucrarea puţinului pământ ce aveam, cât şi pentru gospodăria casii.” Teodor Vârnav

Dan Casassovici, fiu al unei familii de industriași importanți, ajunși la bunăstare prin muncă stăruitoare, a văzut deposedarea familiei sale de tot ce câștigase prin merite personale. A devenit inginer, în ciuda obstacolelor și greutăților inerente în vremea comunismului. În 1976, a emigrat și și-a croit un destin pe măsură în lumea liberă.

L-am rugat pe Dan Casassovici să scrie într-o carte de ce a plecat din România. Ca să se înțeleagă că poți avea o copilărie și o tinerețe frumoasă, aproape în orice condiții. Tinerețea lui a fost la fel de frumoasă ca a multora dintre noi. A reușit să învingă piedicile care se puneau celor din clasa lui socială, a reușit să învețe, și-a găsit o slujbă cu oameni între care s-a simțit bine. Dar a știut că numai atât i se va permite. A știut că libertatea e departe de lumea în care trăia. Ca și atâția alții, care au plecat când, cum și unde au putut. Pentru că tinerețea e frumoasă, dar omul mai are nevoie și de altceva. Silvia Colfescu

"Când m-am născut, bunicul meu Corneliu, dar și tata, au răsuflat ușurați. Aveau un moștenitor care să le continue activitățile, să conducă fabrica familiei și să predea cursuri de textile la facultate. Destinul meu era trasat și nu-mi rămânea decât să nu ies din făgaș. Dar lumea s-a schimbat și nimica nu a mai fost așa! Eu am devenit altcineva, altundeva, am făcut altceva." Dan Casassovici

"Prietenii din generația mea, a celor născuți în anii 1940-1945, au apucat doar câțiva ani frumoși. Erau născuți în familii care făceau parte din categorii sociale de oameni ajunși, prin munca lor, în fruntea țării. Erau copii de oameni politici, intelectuali, doctori, bancheri sau industriași. Veneau din familii cu studii superioare, erau deja la cel puțin a treia generație de notabili, sau „încălțată” cum se mai spunea.

Am avut mulți prieteni, copii ai prietenilor părinților mei, pe care i-am cunoscut și i-am frecventat fiindcă „vorbeam aceeași limbă". Primisem aceeași educație care punea pe prim plan valori ca familia, munca, cinstea, respectul cuvântului dat, loialitatea.

Ne-am cunoscut în mod firesc, ne-am împrietenit, ne simțeam bine împreună și am urmat o bucată de drum alături. De acasă eram îndrumați să avem o comportare exemplară pentru a nu intra în conflict cu autoritățile, să fim bine crescuți și respectuoși. Ni s-a mai spus că trebuie să învățăm mai bine ca ceilalți, că trebuie să învățăm limbi străine și că, în afara casei, nu trebuie să ne comportăm diferit de ceilalți colegi de clasă. Ceea ce auzeam acasă nu aveam dreptul să repetăm afară. Părinții ne-au inoculat valori care fuseseră ale lor, pe care le știau necesare." Dan Casassovici

Jurnalul ne descoperă, o dată mai mult, subtilitatea spiritului de observaţie al scriitoarei, ingeniozitatea şi neprevăzutul asociaţiilor de idei pe care le făcea în descrierea unor personaje, ironia-i acidă, întinsele relaţii pe care le avea în “lumea bună” europeană a epocii, dar mai presus de toate un sugestiv tablou al Reichului nazist mediat de figura şi decorul intim al numărului doi al acestuia, inenarabilul Hermann Göring, tipice, în multe privinţe, pentru regimurile dictatoriale care au îndoliat veacul de care abia ne-am despărţit. DUMITRU HÎNCU

Odata cu deschiderea arhivelor fostei Securitati, au iesit la iveala detalii legate de racolarea de catre autoritatile vremii a unor persoane cu conceptii radicale de dreapta, intre care si militanti legionari in exil. Regimul comunist de la Bucuresti ajunsese intr-un punct in care legitimarea si sustinerea pe plan intern si extern devenisera prioritati, iar solutia era relativ simpla: in tara trebuia creat un dusman al unitatii nationale –minoritatea maghiara a devenit rapid o tinta –, iar in strainatate urmau sa fie atrasi reprezentanti de marca ai emigratiei romanesti. Volumul evidentiaza tendinta xenofoba si nationalista ce a caracterizat perioada cultului personalitatii lui Nicolae Ceausescu, oferind informatii inedite despre legionari si represiunea stalinista, asasinate si razbunari sau lupta partizanilor anticomunisti. Acestora li se adauga o trecere in revista a principalelor transformari politice prin care a trecut Romania din 1990 pina in 2015.

Din cuprins: Extremistii de dreapta si comunismul • Asasinat, razbunare sau executie? • Colportaje biografice • Legionarii si represiunea stalinista • Bibliotecarul de la Auschwitz, Hans Mokka • Inspector scolar nazist si militant antimaghiar: Hans Weresch • Instrumentalizarea nationalismului antebelic • Anticomunism nationalist si "Cartea neagra a comunismului" • Despre Ion Gavrila Ogoranu • Recuperarea fascismului romanesc

Ideea Rocker-ului s-a născut marți, 13 martie 1990, când, în pofida oricărei superstiții, au început să curgă idei mai mult sau mai puin generoase care, oricât de visătoare și idealiste, se doreau constructive și benefice. Rocker de la Rock, firește, finalizat într-un R de la România: Rocker = Rock Românesc.

.

"Mi-a trimis Flori protestul sau - fulminant... I-am scris -  nu felicitari, pentru asa ceva nu se felicita, ci <<,-am felicitat>>, vorba frantuzului, ca nu eu sunt cel vizat: m-as fi simtit nimicit de Uraganul Flori." Paul Goma, "Jurnal", miercuri, 26 octombrie 2005

"Atitudinile cetatenesti ale lui Flori Balanescu sunt admirabile. Lipsite de retinerile lase, de oportunismele, de compromisurile habituale, neurmand niciun scop de cariera ori de alta natura putin onorabila, ele marcheaza una din nu prea numeroasele pozitii integre, intrutotul convingatoare, pe care le inregistreaza azi viata noastra publica. Pe urmele lui Paul Goma pe care si l-a ales drept model, Flori Balanescu se pronunta cu o exemplara fermitate impotriva reziduurilor totalitare atat de disipate si nu o data disimulate in mentalul nostru public." Gh. Grigurcu, "De trei ori femeie", "Acolada", 2012

Cateva sute de mii de oameni circula zilnic cu metroul Capitalei, grabiti sa ajunga la destinatie, sa iasa din tunelurile gratie carora fac o atat de mare economie de timp.

Mute, tunelurile nu vorbesc despre viata lor, inceputa in urma cu patruzeci de ani. Nici atunci nu „vorbeau” prea mult. Desi constructii cu un ridicat grad de dificultate, au fost realizate relativ discret, fara sa aduca prejudicii majore activitatilor urbane cotidiene. Au fost realizate de oameni, mii, din cele mai diferite domenii, care, prinsi intre chingile indicatiilor si raportarile entuziaste ale partidului, ostilitatea subsolului Bucurestiului, noutatea intreprinderii, au reusit sa duca la capat aventura tehnica in care au fost implicati.

Autorul acestei carti este unul dintre acesti oameni. Amintirile sale ne vorbesc cu simplitate, cu obiectivitate, dar si cu caldura, despre o istorie ai carei beneficiari suntem si pe care ar trebui sa fim nu doar curiosi, ci si datori, sa o cunoastem. Ca un omagiu adus celor care au inceput istoria metroului „nostru”.

„Copil minune in anii de dupa al Doilea Razboi Mondial, adorat de melomani, dar discriminat si marginalizat cu incrincenare de regimul comunist, Dan Grigore si-a luat revansa binemeritata abia dupa 1989. Doar in afara granitelor, in extrem de putinele iesiri artistice tolerate de culturnici, a putut sa straluceasca asa cum merita si sa fie asezat de criticii internationali in galeria marilor pianisti. In tara, i s-a facut dreptate tirziu, cind zgomotul si furia unei vieti presarate cu piedici se transformasera pe nesimtite in victorii morale.
Va invit sa va alaturati diminetilor pe care le-am petrecut stind de vorba, sa descoperim cu umor, franchete si detasare angoasele si pasiunile unei vieti, ingredientele reusitei si ale unui destin spectaculos.” (Dia Radu)

„Pianul imi da energie, imi reasaza undele interioare intr-un fascicul care poate fi concentrat spre o tinta. Cind cint, devin o antena care capteaza. E ca si cum m-as ruga. Parca as fi in lumina unei raze care cade pe mine in momentul ala, dar nu ca sa ma puna pe mine in valoare, ci ca sa-mi daruiasca ceva din splendoarea ei.” (Dan Grigore)

„Din clipa în care am părăsit Islazul mitic, demult, în copilărie, mi s a părut că a început exilul. Cutreier de atunci drumuri străine, visând, la propriu şi la figurat, că mă întorc în satul bunicilor. Sunt un pribeag bântuit de dorul baştinei, aidoma atâtor români plecaţi prin lumea largă să şi câştige codrul de pâine sau să şi afle norocul. O parte din România s a mutat în străinătate, din pricina sărăciei şi a neajunsurilor de acasă, iar nu împinşi de vreun moft sau capriciu. Sufletul acesta al ţării mele de dincolo de graniţe este şi el surghiunit. Şi tânjeşte ca odată să revină în bătătura natală şi să sărute ţărâna strămoşilor peste care mişeii au pus scutul antirachetă. Înstrăinaţi în propria noastră ţară, bâjbâim de colo colo, umiliţi şi cheflii, sub tropăitul de bocanci al stăpânilor dintotdeauna. România în exil este asemenea mie, chiar dacă am rămas tot aici, într un loc şi un prezent fără vreo legătură cu mine, cel de odinioară. Un suflet mai mic rătăcit în sufletul încă mare al Patriei izgonite din vatra pentru care s au jertfit mausolee de eroi.“ Marian Nazat