Autori români

A ţine un „jurnal de idei" a fost preocuparea constantă a lui Noica începând din 1939, anul primelor notaţii pentru viitorul Jurnal filozofic, publicat în 1944. Ştim că până în 1958 umpluse nouă caiete cu însemnări şi reflecţii, caiete care s-au pierdut.

Ceva ma trage, aproape zilnic acum, spre caietu-asta ce se-apropie de obstescul sfarsit. Stiu si ce ma face sa deschid mecanic, la ora fixa, paginile astea crosetate atat de egal: iresponsabilitatea. E un raspuns cam lung, dar adecvat, fiindca, intr-adevar, cafeaua si la mauvaise conscience ma vara-n priza si tremur de nevoia de a scrie, dar n-am deocamdata nici forta si curajul sa reincep Orbitor, nici disciplina si stoicismul necesare pentru doctorat.

‘Sunt asemeni lui Iov, omul care, pierzand divinitatea, priveste spre golul ramas si numai intelege nimic. Singura forta ce-mi ramane este refuzul. Refuzul de a ma supune, de a accepta sa dau libertatea pe liniste, pe anestezie - acest pact modern cu diavolul pe care atatia oameni din tarile oprimate il fac pentru  «a fi lasati in pace»""«Sa aderi» inseamna sa te supui dogmatismului […].

Marturia unui intelectual onest, sensibil, generos, care si-a ratat probabil un destin cultural asemanator cu al colegilor sai de generatie, prezenti, de altfel, in carte: Eugen Ionescu, de care era aproape nedespartit in tinerete, Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Petre Tutea – ca sa-i  numim doar pe cei mai cunoscuti. Cititorul de azi va descoperi, inainte de orice, in aceste pagini doua lumi culturale, din doua epoci.

Incep cu mila pagina asta alba (tu deja o vezi acoperita de litere care acum nu exista, acum sunt doar trei randuri acoperite si restul alb si gol) de parca ar trebui sa calc cu niste galosi noroiti peste o zapada intinsa, usor valurita, de o puritate nespusa, sub un soare de iarna egal ca de neon. Prin transparenta foii vad umbrele literelor de dedesubt ca niste plantute care deja se imping sa iasa prin zapada uda si cristalina.

O viata spectaculoasa... prin statornicie, modestie, firesc si simplitate. Viata ultimei regine a Romaniei, transcrisa de principele Radu de Hohenzollern-Veringen, sotul fiicei sale, Margareta de Romania, si prefatata de sotul sau, regele Mihai I al Romaniei, va impresiona in mod cert cititorul.

Un dialog intins pe doua decenii si jumatate, ce incepe cu schimbul epistolar din anii 1982-1983 - refugiu in marturia scrisa impotriva degradarii vietii din Romania ceausista si a antisemitismului comunismului nationalist.

"Principele Radu ilustreaza in chip stralucit idealul permanent al Familiei Regale - a servi Romania.

„Tragismul vieţii sale este refluxul voinţei de a reuni contrariile, în pofida unei istorii care absolutizează parţialitatea şi partizanatul.” (Teodor Baconsky)

Amurg senin

Un volum impresionant prin dimensiuni si valoare, ce reuneste aproape tot ce a scris Mircea Eliade in perioada cat a trait si a lucrat in Portugalia, epoca de rascruce in existenta marelui savant roman, "cumpana a apelor" in viata si opera sa, cand se incheie etapa romaneasca si incepe cea europeana si universala.

A doua ediţie Humanitas a jurnalului lui Jeni Acterian apare sub titlul dat de autoarea însăşi, cu o prefaţă a îngrijitoarei ediţiei -- conţinând povestea conservării şi publicării caietelor manuscrise --, cu anexe (Scrisori, Caietul Clubului "Pană Trăsnită") care completează imaginea personalităţii autoarei şi cu un foarte util indice de nume. Textul jurnalului apărut în ediţia princeps din 1991 a fost revăzut, întregindu-se, în măsura posibilului, numele proprii abreviate de diaristă.

Eugene Ionesco, „sfâşiat între oroarea de a trăi şi oroarea de a muri“.

Ne simtim stinjeniti atunci cind ne aflam in fata chirurgilor, in incinta aseptica a saloanelor de spital sau in ambianta grava ce invaluie salile de operatie. Si stinjeneala aceasta a noastra, amestecata adeseori cu un respect superstitios si aproape temator, nu poate fi trezita decit de gindul ca acesti oameni au fost selectati si pregatiti pentru a face, in locul nostru, ceea ce noi nu am putea face niciodata: sa practicam chirurgia.

VREMEA LOCTIITORILOR (cos)

Vreme de cincisprezece ani (1957-1972), Cioran a umplut treizeci si patru de caiete cu insemnari. Ele au fost gasite dupa moartea autorului de Simone Boue, prietena sa de o viata, si au fost publicate, in 1997, la Gallimard. Nu avem de-a face cu un jurnal propriu-zis, desi numeroase insemnari sunt datate.