Autori români

Descoperiti o perspectiva detaliata si profunda asupra evenimentelor si climatului politic din Romania in contextul celui de-al Doilea Razboi Mondial prin jurnalul lui Constantin Argetoianu. In aceasta perioada cruciala, Romania, condusa de maresalul lon Antonescu, se afia alianta stransa cu Germania nazista si angajata pe Frontul de Est impotriva Uniunii Sovietice.

Aceste însemnări cuprind date și evenimente al căror martor ocular a fost și sunt desprinse din cotidian și puse direct pe hârtie. Atunci când o informație se dovedește a fi greșită, pe parcurs autorul o corectează. Din știri, mai mult sau mai puțin comentate, din conversații, audiențe, vizite se încheagă imaginea vieții politice din perioada 1935-1944.

Este o mare bucurie să ne reîntâlnim cu scrierile lui Constantin Argetoianu, mustind de patimă sau partizanat politic, ori cu pișcăturile adresate unor însemnaste personalități ale timpului său. Pentru toate aceste minunate narațiuni, dialoguri, portrete, descrieri să-i mulțumim marelui scriitor politic al carui spirit bântuie în căutarea crucii pe câmpurile Sighetului.

In noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1939, un grup de legionari a pus la cale un atentat minutios planificat pentru a-l elimina pe Argetoianu, sperand sa suprime astfel unul dintre cei mai mari oponenti ai lor si sa transmita un mesaj de forta. Insa, in ciuda tuturor eforturilor si a detaliilor precise cunoscute despre rutina sa zilnica, tentativa a esuat din motive imprevizibile, lasand in urma o poveste dramatica de conspiratie si violenta neconsumata. Aceasta poveste fascinanta dezvaluie tensiunile si luptele subterane din Romania interbelica, unde bataliile pentru putere si influenta politica s-au transfonnat adesea in acte de violenta extrema. Esecul tentativei de asasinat asupra lui Argetoianu reflecta complexitatea si pericolele unei epoci marcate de conflicte ideologice si de razbunari sangeroase. Tentativa de Asasinare a lui Constantin Argetoianu de catre Legionari reprezinta o incursiune captivanta in unul dintre cele mai dramatice episoade ale istoriei politice romanesti, aratand cum determinarea si ambitiile extreme pot duce la confruntari violente si la schimbari de paradigma politica.

Cel de al VII-lea volum din Însemnările Zilnice ale lui Constantin Argetoianu cuprinde perioada 1 iulie - 22 noiembrie 1939. În zilele de 23-25 noiembrie n-a consemnat niciun eveniment – fiind afectat de modul cam brusc în care Regele Carol al II-lea l-a înlocuit la preşedinţia Consiliului de Miniştri. Caietul manuscris care cuprinde perioada 26 noiembrie - 31 decembrie 1939, a fost rătăcit. Sperăm ca în curând să intrăm în posesia unor caiete cu însemnările lui Argetoianu care mai lipsesc și pe care să le asezăm alături de celelalte care alcătuiesc arhiva memorialistică a marelui scriitor politic. În Anexă la acest volum este şi o parte a Însemnărilor Zilnice din perioada 17 august – 22 decembrie 1936 care lipsea și care a fost descoperită ulterior.

Înainte de a intra în sală, Regele a chemat în salonul de alături câţiva miniştri şi i-a decorat. Celor noi, de curând, şi celor care aveau deja Steaua României clasa I nu le-a dat nimic. Lui Ghelmegeanu, lui Andrei, lui Ralea, generalului Marinescu şi lui Colan, care n-aveau Cordon, le-a dat pe al Coroanei, lui Călinescu, lui Mitiţă Constantinescu şi lui Iamandi, care aveau deja Cordonul Coroanei, le-a dat Cordonul cel mic al Stelei (clasa I).

Aceste însemnări cuprind date și evenimente al căror martor ocular a fost și sunt desprinse din cotidian și puse direct pe hârtie. Atunci când o informație se dovedește a fi greșită, pe parcurs autorul o corectează. Din știri, mai mult sau mai puțin comentate, din conversații, audiențe, vizite se încheagă imaginea vieții politice din perioada 1935-1944. Este o mare bucurie să ne reîntâlnim cu scrierile lui Constantin Argetoianu, mustind de patimă sau partizanat politic, ori cu pișcăturile adresate unor însemnate personalități ale timpului său. Pentru toate aceste minunate narațiuni, dialoguri, portrete, descrieri să-i mulțumim marelui scriitor politic al carui spirit bântuie în căutarea crucii pe câmpurile Sighetului.

Aceste însemnări cuprind date și evenimente al căror martor ocular a fost și sunt desprinse din cotidian și puse direct pe hârtie. Atunci când o informație se dovedește a fi greșită, pe parcurs autorul o corectează. Din știri, mai mult sau mai puțin comentate, din conversații, audiențe, vizite se încheagă imaginea vieții politice din perioada 1935-1944. Este o mare bucurie să ne reîntâlnim cu scrierile lui Constantin Argetoianu, mustind de patimă sau partizanat politic, ori cu pișcăturile adresate unor însemnate personalități ale timpului său. Pentru toate aceste minunate narațiuni, dialoguri, portrete, descrieri să-i mulțumim marelui scriitor politic al carui spirit bântuie în căutarea crucii pe câmpurile Sighetului.

În acest al doilea volum al Însemnărilor Zilnice, Constantin Argetoianu ne introduce într-o sumedenie de subiecte, care de care mai interesante, cum ar fi: problemele Cabinetului Tătărescu – cu formule noi de guvernare și remanieri surprinzătoare –, scandaluri provocate de afacerile oneroase ale reprezentanților Puterii și Opoziției, precum și picanterii din culisele Palatului regal. Nu este trecută cu vedere nici ascensiunea Gărzii de Fier și incidentul diplomatic prilejuit de înmormântarea liderilor legionari Moța și Marin. Un loc de seamă ocupă și lumea culturală cu portretele lui George Enescu, Lucian Blaga, Martha Bibescu sau George Georgescu. Fără această operă-fluviu a fermecătorului Constantin Argetoianu istoria noastră politică ar fi rămas infinit mai săracă.

Cu acest volum deschidem un nou ciclu din scrierile politice ale lui Constantin Argetoianu. Însemnările Zilnice ale sale acoperă o perioadă de un deceniu și însumează mii de file, care se vor regăsi în cele 10 volume. Aceste însemnări cuprind date și evenimente al căror martor ocular a fost și sunt desprinse din cotidian și puse direct pe hârtie. Atunci când o informație se dovedește a fi greșită, pe parcurs autorul o corectează. Din știri, mai mult sau mai puțin comentate, din conversații, audiențe, vizite se încheagă imaginea vieții politice din perioada 1935-1944. Este o mare bucurie să ne reîntâlnim cu scrierile lui Constantin Argetoianu, mustind de patimă sau partizanat politic, ori cu pișcăturile adresate unor însemnaste personalități ale timpului său. Pentru toate aceste minunate narațiuni, dialoguri, portrete, descrieri să-i mulțumim marelui scriitor politic al carui spirit bântuie în căutarea crucii pe câmpurile Sighetului.

In cazul lui Sergiu Nicolaescu, viata nu bate, ci surclaseaza filmul, chiar daca e vorba de regizorul roman ale carui productii au depasit un miliard de spectatori. Dupa o adolescenta tulburata in care a incercat sa se sinucida de trei ori ("Mi-era lehamite de tot... Am apasat pe tragaci, dar nu a fost sa fie!"), Nicolaescu a ajuns la Buftea, insa nu a urmat parcursul clasic, venind de la IATC, ci de la... Politehnica. Printre filmele de lung metraj de inceput se numara Dacii, Mihai Viteazul si seria de filme Comisarul Moldovan.

Personalitate complexă și puternică, Regina Maria a fost o mare iubitoare și o colecționară de artă, susținând o serie de personalități artistice și literare cu burse și bani. Este autoarea unor interesante scrieri memorialistice, precum și a unor romane, povești și versuri pentru copii.

Cartea aceasta, alcătuită din două părți, cuprinde în prima parte două povestiri: Cele patru anotimpuri din viața unui om și Crinul vieții, prin care pune  în atenția cititorului un subiect de mare sensibilitate și întâlnit adesea în scrierile Reginei Maria: sacrificiul suprem în numele iubirii, iar în partea a doua o tulburătoare prezentare a familiei regale și a ținuturilor cele mai dragi inimii sale. Aceste scurte amintiri au aparut în diverse publicații ale vremii sau în Calendarul Reginei Maria. Scrierile sale memorialistice au în primul rând o valoare documentară, de restituire a unor evenimente istorice la care a participat direct.

Prin aceste daruri ale ei neasemuite, Regina Maria a ştiut să cucerească sufletul poporului românesc şi dreptul la întreaga lui recunoştinţă. Acum, când mai trăieşte doar în amintirea celor rămaşi, scrierile Ei vor spune generaţiilor viitoare măreţia sufletului Reginei.

Revăd, revăd mereu, această oribilă lume a răului; şi cititorii o vor vedea şi ei de aproape, în povestirile ce urmează, şi mă revăd pe mine luptând o întreagă viaţă, în mijlocul micii mele armate de vânători de hoţi, veșnic la pândă, veșnic aşteptând în calea fiarei cu chip de om, ce trebuie să se ivească de undeva, sau urmărind-o prin drumurile întortochiate prin care se refugiază către vizuinile ei salvatoare.

Pornirile rele, pornirea de a ucide, de a maltrata, de a fura, de a minţi şi a înşela, de a jefui, de a face altuia tot ce nu i-ar plăcea să-i facă altul lui, sunt uneori înnăscute în om, moştenite odată cu sângele strămoşilor lui. Sunt adormite la unii de o educaţie îngrijită, sunt anevoie stăpânite de alţii cu sisteme nervoase uşor de iritat, sunt ascuţite la foarte mulţi de lipsa unei educaţii şi de contactele rele sau de alte condiţii de viaţă nenorocite. Sunt trezite câteodată brusc de împrejurări neprevăzute, sunt trezite alteori cu încetul, metodic, cultivate şi perfecţionate, fie de întreg ansamblul vieţii sociale, fie de scrieri anume alcătuite, cum sunt broşurile de propagandă ale anarhiştilor şi ale altor terorişti. În marea majoritate a cazurilor, însă, criminalii şi hoţii păşesc pe nenorocitele lor căi din primii ani de copilărie, din acele momente când creierul n-are nici un amestec în acţiune, mica vietate omenească ascultând numai de instinctele sale. 

Citind povestirile din lucrarea de faţă, cititorul va face de altminteri singur aceste constatări, şi multe altele încă, şi se va putea încredinţa că hoţia şi criminalitatea, pentru a fi stârpite, nu e nevoie numai de o poliţie vigilentă, de o justiţie foarte bine cumpănită, de închisori cu totul altfel organizate, ci mai ales este nevoie de o conlucrare rodnică a întregii societăţi, care nu va putea fi în siguranţă câtă vreme nu se va supraveghea singură, începând de la educaţia copiilor în familie şi în şcoli, şi terminând cu înălţarea morală a vieţii largi sociale, economice, cetăţeneşti. Şi dacă această scriere va îndruma cât de puţin spiritul public pe o asemenea cale, scopul publicării ei va fi atins.

Cartea lui Felix Aderca își propune să aducă în atenția cititorilor săi câteva nume care pentru unii s-ar putea să nu spună mare lucru, iar altora să le provoace nostalgie sau unora chiar să le redeschidă răni încă necicatrizate . Sunt totuși niște nume care și-au asigurat locul în istorie pentru ceea ce au făcut în domeniile lor de activitate. Scriitori, compozitori, artiști, conducători de țări sau politicieni vestiți, și-au gasit locul între copertele acestei cărți, cu bunele și relele prin care s-au remarcat. Dacă greșelile unora sunt scuzabile și le putem trece cu vederea cele ale „politicienilor sunt crime, căci de pe urma lor suferă milioane de oameni nevinovați, se împiedică dezvoltarea unei țări și pentru zeci de ani înainte viitorul ei“ spune Mihai Eminescu. Cu precizie de chirurg Felix Aderca disecă fiecare personaj în parte și-l supune judecății noastre. O carte interesantă, care cu siguranță va îmbogăți cultura celui care îi va parcurge filele.

„Interesante creionari ale atmosferei psihice din razboiul pentru intregire, ale unui ochi ce stie sa surprinda dramaticul si sa dozeze rece umanitatea, sunt in File rupte din cartea razboiului de Gh.I. Bratianu. Portret moral inedit al lui Ionel Bratianu. Se povesteste anecdota care va forma tema din Catastrofa lui Liviu Rebreanu.“- George Calinescu, Istoria literaturii romane

Prințul Barbu Alexandru Știrbey este o personalitate strâns legată de istoria noastră. Lucrarea aceasta oglindește pe bază de documente, etapele biografice ale prințului, descendent după bunică din neamul Brâncovenilor și nepot dinspre tată al domnitorului Țării Românești, Barbu Dimitrie Știrbey. După cum se știe, domnitorul Cuza abolise rangurile boierești, dar Știrbey, prin acțiunile sale, a rămas un prinț în bunul sens al cuvântului, angrenat puternic în viața țării.

Constantin Constantinescu, autorul lucrării, paralel cu viața plină uneori de peripeții a prințului Știrbey, descrie și principalele etape ale activității sale politice ca sfetnic principal al regelui Ferdinand. A fost un prieten devotat al tronului, atât până la moartea regelui survenită la 1927, cât și în timpul domniei lui Mihai I (1927-1930 și 1940-1947). A fost un colaborator apropiat al lui Iuliu Maniu. Deși au susținut monarhia, au fost adversari ai regelui Carol al II-lea (1930-1940). Cartea este împărțită în 21 de capitole care se lecturează ușor, ca un roman polițist, unde istoria familiei se îmbină cu cea națională și chiar cu cea mondială. Sunt descrise amănunțit lucrările Păcii de la Buftea, sunt amintite unele evenimente ale vieții politice dintre cele două războaie legate de viața și activitatea lui Știrbey, precum și acțiunile sale diplomatice de la Cairo și Moscova ca emisar al lui Iuliu Maniu și ca mijlocitor al încheierii armistițiului cu Aliații. A semnat cu durere Armistițiul de la Moscova. Lucrarea cuprinde multe detalii și alte probleme mai puțin cunoscute din viața și activitatea prințului, pe care cititorul le va descoperi acum, în anul în care se împlinesc 150 de ani de la nașterea sa. Barbu Știrbey rămâne o figură luminoasă în galeria marilor patrioți români, dar mult prea lăsată în anonimat.

Prof. univ. dr. Nicolae Ciachir

Această carte nu este un album cu creațiile lui Nicolae Grigorescu. Este povestea vieții unui singuratic, îndrăgostit de natură și de tot ceea ce este românesc. Despre marele nostru pictor s-a scris puțin. Textele biografice din această carte urmăresc împletirea dintre activitatea artistică și momentele importante din viața marelui artist. Alexandru Vlahuță, prietenul de-o viață al artistului, avea să-i închine multe pasaje nostalgice în această monografie apărută pentru prima dată în 1910. „În opera lui se oglindește viața lui. Toată viața lui. O viață simplă, mai curată, mai cucernic închinată artei și mai frumos trăită în prietenie cu natura nu se poate concepe. Dacă vorbele n-ar avea nevoie de explicații, din două vorbe ne-am înțelege asupra personalității lui Grigorescu: sincer și simplu, și la o adică din una singură: sincer.“

Dimitrie R. Rosetti, cunoscut si sub porecla "Max", a fost una dintre figurile remarcabile ale epocii sale in istoria romaneasca. Nascut in 1837 intr-o familie influenta, el a jucat un rol crucial in miscarea pentru unirea principatelor romane si in dezvoltarea societatii romanesti din secolul al XIX-lea. Rosetti a fost un politician, jurnalist si om de cultura deosebit de activ si influent.

A fost un sustinator fervent al idealurilor nationale romanesti si a militat pentru modernizarea si democratizarea societatii romanesti.

El a fost un lider in lupta pentru emanciparea taranilor si pentru imbunatatirea conditiilor de viata ale populatiei romanesti. Ca jurnalist si editor, Rosetti a fost o voce puternica in presa vremii, folosindu-si influenta pentru a promova cauza nationala si pentru a critica nedreptatile sociale si politice.

In plan politic, Rosetti a detinut diverse functii importante in guvern si in Parlamentul roman. El a fost un sustinator al modernizarii institutiilor statului si al consolidarii independentei nationale a Romaniei. Contributiile sale au fost deosebit de valoroase in perioada de tranzitie de la statutul de principate sub suzeranitate otomana la cel de stat national independent. Un alt aspect notabil al activitatii sale a fost lucrarea sa De la Capsa la Palat, in care a oferit o privire detaliata asupra intrigilor politice si a culiselor puterii din acea perioada.

Visuri Spulberate prezintă destinul unei figuri regale ilustre, principesa României. Dificultățile anilor de război, refugiul familiei regale la Iași au privat-o pe Elisabeta de educația clasică princiară, care avea să fie compensată de latura caritabilă, prin munca devotată de infirmieră în spitalele din spatele frontului, preluând mai târziu în Grecia modelul spitalului Coțofenești.

„Ca medic și ca scriitor, Vasile Voiculescu a fost un om de o generozitate celestă. Un îmbrățișător. Înțelegerea celorlalți nu era conjuncturală, ci un mod de a exista și de a se manifesta în realitatea cotidiană. În privința ascendenței biologice a familiei sale, coborând cronologia cu 200 de ani, am găsit numai rădăcini românești, lucru mai rar întâlnit la artiștii din perioada interbelică, încât suntem fericiți că putem să încrustăm aici numele întemeietorilor uneia din cele mai vechi familii pârscovene: postelnicul Nicolae și Arghira Davidescu, Ion Hagiu și Stoiana Cocenescu.”

Un volum de memorii – structurat sub forma unei conversații încântătoare – despre unele din cele mai importante familii boierești din istoria Românei, cu roluri semnificative în viața politică, economică și culturală. Aceste familii au contribuit semnificativ la formarea României moderne, prin implicarea lor în politică, economie și cultură.

Ileana Kripp Costinescu s-a născut în 1954, când cel puțin câte un membru al familiilor din care se trage era fie închis, fie trimis în domiciliu obligatoriu. Însă Ileana Kripp Costinescu a avut o copilărie fericită la Sinaia, și chiar și la București, crescând printre bunici, unchi și mătuși care aveau tot timpul ceva de povestit din viețile lor de altădată: călătorii fabuloase, iubiri interzise, intrigi politice, biografii exemplare, întâmplări din înalta societate. 

Datorită acestei memorii afective, mai târziu, în exil, Ileana Kripp Costinescu și alți membri ai familiilor românești Costinescu, Știrbey, Bibescu, Brătianu au reușit să-și păstreze spiritul și să nu se înstrăineze de țară. 

Din 2001, Ileana Kripp Costinescu se ocupă stăruitor de renașterea renumelui cramei Știrbey de pe domeniul viticol de la Drăgășani, moștenit de la bunica sa Maria Costinescu Știrbey. Totuși, a găsit timp să-i povestească editorului Cătălin Strat și ce a trăit ea însăși și ce a auzit în casele ultimilor aristocrați autentici.

Volum omagial, la 85 de ani de la nașterea Profesorului Doctor Niculae Stăncioiu (12 octombrie 1939 – 17 ianuarie 1995)
Prefață de Radu Căpâlneanu

Proiect editorial apărut sub egida Fundației Transilvania Leaders

Profesorul Stăncioiu a dovedit că a gândit toate aspectele din timp. Astfel, ne-a lăsat fiecăruia dintre noi, fără să ne dăm seama, ca printr-o vrajă, un adevărat testament, astfel încât, după plecarea Dânsului dintre noi și după șocul despărțirii, ne-am dezmeticit cu toții și, parcă știind ce avem de făcut, am trăit cu sentimentul că este încă printre noi și că ne poartă în continuare de grijă. (Radu Căpâlneanu)

Acum, la împlinirea a 85 de ani de la nașterea Domnului Profesor Niculae Stăncioiu, sperăm să oferim celor care l-au cunoscut momente de neuitat din viața și cariera Domniei Sale, iar acelora care nu au mai avut această șansă și care, astăzi, duc mai departe proiectele sale, să le prezentăm un model de conduită morală și profesională dedicat îngrijirii pacientului cu boli cardiovasculare. (Sorina Aura Răduțiu)

Un slogan contemporan ne îndeamnă: „Nu irosiți timpul! Este materia din care e făcută viața!”. Conștient de acest adevăr cu mult timp înainte, Profesorul Niculae Stăncioiu, departe de a-și irosi timpul, l-a trăit intens, neobosit, cu o pasiune contagioasă pe care, cu naturalețe, fără eforturi vădite, o transmitea și celor din jur. Afirma adesea, parcă premonitoriu: „Prefer să ard, decât să lâncezesc”. (Ana Marina Stăncioiu)

Dan Vizanty este una dintre personalitățile reprezentative ale aviației militare române, cu un destin fabulos, care oricând ar putea inspira un personaj de roman sau de film.

Format ca aviator în perioada interbelică, după ce a renunțat la o carieră artistică (a urmat doi ani la Conservatorul de Artă Dramatică din Iași), căpitanul av. Dan Vizanty a luat parte la cel de Al Doilea Război Mondial, de la început până la sfârșit, aflându-se la comanda mai multor unități de aviație (Escadrila 43, Grupurile 6 și 1 Vânătoare).

La finalul războiului era în topul așilor Aviației Regale Române, după Constantin „Bâzu” Cantacuzino, Alexandru Șerbănescu și Ioan Milu. A fost însă asul incontestabil al avionului românesc IAR 80/81, la manșa căruia s-a remarcat în luptele aeriene pentru apărarea Bucureștiului în primăvara-vara anului 1944. A rămas în istoria aviației militare române după ce, în ziua de 10 iunie 1944, a obținut, împreună cu Grupul 6 Vânătoare pe care îl comanda, o victorie răsunătoare împotriva aviației americane.

Pentru eroismul și curajul excepțional de care a dat dovadă în confruntările cu aviația americană, căpitanul av. Dan Vizanty a fost decorat de regele Mihai cu cea mai înaltă distincție militară românească acordată ofițerilor: Ordinul militar „Mihai Viteazul”, clasa a III-a (primit pe 3 octombrie 1944).

Un imn Iubirii de semeni. O zidire reciproca, ridicare si cadere prin sine si prin celalalt in prezenta sperantei, a visului. Doar visul se construieste. 363 de zile disecate, sute de filme vizionate, baluri, reuniuni, intalniri de taina, plimbari pe faleza si la Monument, o tenacitate in a scrie, o introspectie continua, un respect pentru celalalt, o delicatete fiintiala fata de femeia de langa el. Maturizat prin absenta tatalui, generos si dispussa ajute pe celalalt sa-si faca temele, sa inteleaga, neobosit zi de zi, pana la caderea in somn, un om bun: Geremus.

Cartea de fata este un jurnal profund personal si emotionant, o confesiune curajoasa despre suferinta, empatie si maturizare. Scris cu sinceritate bruta si luciditate poetica, acest volum surprinde transformarea unui tanar care, purtand halatul de medic, invata ca vindecarea incepe cu propria durere. De la anii grei ai rezidentiatului la confruntarea cu pandemia, de la pierdere si indoiala la iubire si recunostinta, Codrin D. Tocut ne ofera o radiografie emotionala a devenirii umane, intr-un sistem medical fragil, dar plin de oameni frumosi. Aceasta nu este o carte despre medicina. Este o carte despre oameni. Despre cei care lupta, care plang in liniste, care spera dincolo de teama. O marturie tulburatoare a ceea ce inseamna sa fii viu - in ciuda fricii, a mortii, a extenuarii. Si o declaratie de dragoste pentru Romania, in ciuda tuturor plecarilor.

Un nume cu rezonanță în lumea artistică, scriitorul și compozitorul George Sbârcea s-a născut pe 23 martie în Topliţa și s-a făcut remarcat atât prin virtuozitatea sa la pian, cât și prin talentele sale polivalente în compoziție și literatură. Fiecare notă interpretată de el devine un capitol într-o poveste muzicală, iar fiecare cuvânt scris dezvăluie latura sa contemplativă și poetică.

George Sbârcea a cucerit inimile ascultătorilor prin opere clasice sau compoziții contemporane, abordarea sa plină de pasiune aducând în prim-plan emoția și profunzimea muzicii. A fost un compozitor prolific, un scriitor și un jurnalist desăvâsit. Lucrările sale sunt o incursiune a emoțiilor umane, ce reflectă o paletă variată de stări sufletești. Compozițiile sale au fost apreciate în concerte și la evenimente culturale de prestigiu din țară și de peste hotare.

George Sbârcea, personalitate marcantă a culturii române a fost și un scriitor desăvârșit. Cartea sa, "Cafeneaua cu Poeți și Amintiri" reprezintă o călătorie literară ce invită cititorul să pășească în universul său introspectiv. Poveștile din cafenea devin întâlniri cu personalități artistice, momente definitorii și reflexii asupra vieții.

Fiecare cuvânt din scrisorile Goleștilor respiră adevărul. Valoarea cuvântului este întreagă. Accentul de sinceritate este atât de veridic încât te subjugă. De aceea chipurile oamenilor care răsar din scrisori sunt autentice și vii.

Izvodind din ele mai mult nota sufletească a acestei epoci și a oamenilor care au trăit-o din plin, identificându-se prin aspirații, pătimiri și izbânzi cu însăși Renașterea noastră națională, râvnim mai puțin la reconstituirea și însușirea faptelor însăși – în mare parte, de altfel, cunoscute – cât la evocarea veridică – prin autentice documente – a unor vremuri apuse, din care a răsărit România noastră, și a unor oameni care au adus istoriei acesteia jertfă și iubire.

Dăm astăzi la iveală acest material documentar care răstrânge licăriri asupra anilor care au precedat și urmat anului revoluționar 1848 cum și asupra revoluției însăși din acest an, dar în care, mai ales, destăinuiește nota sufletească a societății românești din acea vreme și îndeosebi a boierilor Golești, al căror rost în epoca revoluționară a fost atât de însemnat.

Fără indoială că distinsul domn general Ceacanica Dumitru… (Grecul intre amici) se impune covarșitor in galeria de portrete a criminaliștilor romani, de numele domniei sale asociindu-se soluționarea unor omoruri complexe, cu grad inalt de dificultate. De fiecare dată o intuiție laser, hărăzită de Dumnezeu, i-a descurcat labirintul țesut de rea credință, minciună, cruzime, la capătul căruia de fiecare data l-a descoperit pe criminal cu mainile pătate de sange. O prezență plăcută, elegantă, o ironie fină ni-l aducea parcă din epoci trecute, făcandu-ne pe noi, polițiștii mai tineri, să-l idolatrizăm ca model de urmat. Regret că l-am cunoscut prea puțin, că am lucrat cu domnia sa prea puțin, că n-am izbutit să leg cu domnia sa o relație familiară. A rămas pentru mine idol și model mereu in căutarea de a fi atins.
Prof. univ. dr. Tudorel Butoi-Severin

Am scris această carte considerând că este de datoria mea de a face cunoscute românilor de pretutindeni, figurile proeminente din război şi din închisori ale unor oameni care nu pot fi daţi uitării datorită atitudinilor pozitive sau negative prin care s-au remarcat.

Cartea mai urmăreşte aducerea la cunoştinţă a unor fapte şi discuţii ale acelora care, la un moment dat, au avut răspunderea conducerii statului român.

Dialogurile, am căutat să le reconstitui din memorie, cu cât mai mare fidelitate posibilă, şi dacă unele nuanţe s-au pierdut, de vină nu sunt eu, ci trecerea anilor, care ştergând amănuntele, a scos în evidenţă numai esenţialul.

Am socotit mai important să expun ceea ce gândeam într-un anumit timp, într-o anumită împrejurare, decât greutăţile şi suferinţele întâmpinate de mine sau de alţii. De aceea am trecut peste anchetele grele, bătăi, izolări şi greve, în aceste împrejurări creierul nemaiputând funcţiona normal. Represiunile de orice natură trec, se pierd, dar impresiile, felul de a gândi rămân, căci aşa a lăsat Dumnezeu ca omul să dispară, dar sufletul lui să supravieţuiască.

Partea I cuprinde: amintirile mele din copilărie legate de evenimente politice, de oameni politici, discuţii încă necunoscute ale acestora, care elucidează într-o oarecare măsură atitudinea lor în faţa unor evenimente pe care le-au creat sau în faţa cărora au fost puşi. În sfârşit, amintiri din război, precum şi felul meu de a gândi şi al altora în completa izolare a anilor îndelungaţi de detenţie.

Un capitol special este rezervat evadării de la Cavnic, întrucât ea reprezintă cea mai mare evadare a unor deţinuţi politici dintr-o închisoare comunistă, succesul ei simbolizând nesupunerea şi rezistenţa acestora faţă de represiunile autorităţilor comuniste.

Iar dacă această evadare a constituit sub acest aspect un succes, procesul evadării a constituit un adevărat triumf prin adevărurile nimicitoare, pe care instanţa şi autorităţile comuniste au fost nevoite să le asculte. Umilirea ce ne-a fost pregătită cu migală, s-a transformat în cel mai viguros rechizitoriu împotriva barbariei comuniste!

Mulţumesc cititorilor mei pentru atenţia acordată acestor amintiri.

Pentru judecarea situaţiei noastre politice, care e departe încă de a fi limpezită, nu pot rămâne cu totul fără interes însemnările unui publicist conştiincios, făcute zi cu zi în epoca cea mai tragică a istoriei noastre naţionale. Mai cu seamă fiindcă, cu tot caracterul caleidoscopic al jurnalisticii, astfel răsare limpede concepţia unitară care m-a călăuzit şi metoda de analiză a evenimentelor politice.