Autori străini
-
Necredincioasa. Viața mea51.80 LEI
Pe cât de neobișnuită și tulburătoare este povestea vieții lui Ayaan Hirsi Ali, pe atât este de exemplară. Născută într-o familie de păstori nomazi aparținând unuia dintre clanurile Somaliei și educată în spiritul unei credințe islamice stricte combinate cu superstiții ancestrale, Ayaan cunoaște nemijlocit realitățile tragice din țările în care și-a trăit copilăria, bântuite de sărăcie, războaie civile, corupție, conducători tiranici și tradiții barbare. În urma unei căsătorii impuse de tatăl său cu un bărbat pe care nici măcar nu-l cunoștea, evadează în Occident și primește cetățenie olandeză. A fost, după cum mărturisește, ziua când s-a născut a doua oară, ca persoană care putea lua decizii cu privire la propria ei viață. A muncit ca să-și câștige existența, a studiat și s-a implicat în politică pentru a atrage atenția asupra destinului tragic al femeilor musulmane și a faliei create între societățile deschise occidentale și fanatismul islamic. Ca membră în Parlamentul Olandei, a devenit o voce distinctă, dar incomodă, fapt care i-a atras numeroase amenințări cu moartea și repudierea din partea familiei. A refuzat totuși tăcerea, deoarece – afirmă ea – „sunt lucruri care trebuie spuse și momente când a tăcea înseamnă să devii complicele nedreptății”. Fata confuză și îndoctrinată de odinioară a devenit astfel un critic acerb și curajos al unei religii rigide și nereformate, ale cărei manifestări sunt tolerate în Europa de un multiculturalism conciliant, dar înșelător, o religie în numele căreia se comit crime și care condamnă milioane de femei musulmane la suferință și înapoiere. Necredincioasa este o cronică admirabilă și emoționantă a acestei deveniri anevoioase, dar și o mărturie sinceră și onestă a unei autoare ce și-a câștigat celebritatea datorită destinului său excepțional.
-
Patrimoniu. O poveste adevărată42.24 LEI
Cu sinceritatea unui biograf experimentat şi cu sensibilitatea unui fiu grijuliu, Philip Roth scrie cronica vieţii tatălui său, Herman, un om care, de-a lungul întregii sale existenţe, a rămas fidel principiilor sale şi a încercat să-i facă şi pe cei apropiaţi să adopte standardele lui riguroase. Roth îşi începe povestea în momentul în care tatălui său, în vârstă de optzeci şi şase de ani – celebru pentru vigoare, farmec şi repertoriul său inepuizabil de amintiri despre vechiul Newark, New Jersey – i se descoperă o tumoare pe creier. Plin de dragoste, de anxietate şi de groază, fiul îşi va însoţi tatăl prin fiecare stadiu al chinurilor până în clipa morţii, dezvăluind astfel tenacitatea de supravieţuitor a lui Herman Roth, care i-a caracterizat lunga şi încăpăţânata încleştare cu existenţa. Cartea este, totodată, o analiză minuţioasă şi unică a comunităţii evreieşti din New Jersey de-a lungul secolului XX, punctată pe alocuri de umorul muşcător caracteristic lui Philip Roth.
-
Povestitorul. Istorisiri din viata si muzica62.37 LEIIn Povestitorul, o colectie de momente adunate din toate etapele vietii sale, Dave Grohl ne ofera ceva rar - portretul real, brut si onest al unei vieti neobisnuite, compuse din momente obisnuite. De la dragostea lui viscerala pentru muzica si colegii muzicieni la conexiunea profunda cu orasul natal, Springfield, Virginia, la placerea cu care scrie despre cresterea fiicelor sale, Dave Grohl spune povesti asa cum compune muzica - din suflet.
-
Invențiile mele45.00 LEI
Daca geniul ar avea o definitie, aceasta ar fi persoana lui Nikola Tesla si realizarile sale. Lumea datoreaza atat de multe inovatii tehnice unui om despre care stie atat de putine! Volumul autobiografic Inventiile mele vine sa compenseze intru catva aceasta nedreptate – de altfel, una dintre numeroasele nedreptati care l-au urmarit pe Tesla de-a lungul intregii vieti.
Intr-o relatare concisa, dar fascinanta, fizicianul Tesla impartaseste intamplari cu totul neobisnuite din copilaria si tineretea sa, isi schiteaza metoda de lucru si modul in care psihicul lui remarcabil parcurgea drumul catre idei revolutionare. Aplecarea sa catre fizica si spiritul inventiv l-au ajutat de multe ori sa scape din situatii primejdioase si au castigat respectul celor alaturi de care lucra.
In acest volum autobiografic nu numai ca sunt punctate momentele capitale ale vietii si carierei acestui inventator stralucit, dar avem acces si la perspectiva lui Tesla asupra vietii, societatii si conflictelor mondiale al caror martor a fost. -
Friends, iubiri și marele lucru teribil52.85 LEI
Îndrăgitul star din Friends ne conduce în culisele acestui serial de succes și povestește despre lupta cu dependența în stilul său inconfundabil, amuzant și ingenuu, prin acest memoir plin de speranță.
„Bună, mă numesc Matthew, deși e posibil să mă știi după alt nume. Prietenii îmi spun Matty. Și ar cam trebui să fiu mort.”
-
Jurnale de călătorie36.95 LEI
„În 1946, Albert Camus a întreprins o călătorie de trei luni în Statele Unite ale Americii (New York, Philadelphia, Washington) şi Canada (Québec), iar în 1949 a petrecut alte trei luni în America de Sud (Brazilia, Argentina, Uruguay, Chile). Au fost două turnee de conferinţe foarte obositoare, cu deosebirea că în cea de-a doua călătorie, fiind deja un scriitor de certă notorietate (Ciuma apăruse în 1947), Camus a fost solicitat suplimentar, iar starea proastă de sănătate l-a făcut să resimtă mai acut oboseala şi să suporte mai greu tracasarea fizică şi psihică. Notaţiile cu caracter foarte personal trădează această stare şi dezvăluie un om vulnerabil, dar animat de curiozitate şi o mare dragoste de viaţă.” (Marina Vazaca)
-
Iubire52.86 LEICe reușește Shaun Usher prin Scrisori remarcabile. Iubire este să ne poarte într-o călătorie în timp și spațiu în căutarea celui mai puternic limbaj universal – iubirea. De la Frida Kahlo și Simone de Beauvoir, de la Ludwig van Beethoven și Johnny Cash, printre alții, aflăm ce înseamnă intimitatea și prietenia, cum simțim dorul și cum ne afectează evenimentele tragice și descoperim unele dintre cele mai emoționante declarații de dragoste din toate timpurile.
-
Zelenski. Un actor pe scena vieții și a morții60.78 LEIÎn 2015, debuta pe micile ecrane serialul „Servitorul poporului”, în care protagonistul este un profesor de istorie, un om simplu și onest, care ajunge președintele Ucrainei și începe să-și pună în practică ideile. Deși fictiv, acest serial avea să reconstituie într-un mod incredibil de fidel viitoarea carieră a lui Volodimir Zelenski, nimeni altul decât cel care a interpretat rolul principal. O carte-eveniment, scrisă de unul dintre cei mai respectați reporteri ai televiziunii France 24, Gallagher Fenwick, „Zelenski. Un actor pe scena vieții și a morții” reprezintă nu doar o biografie a unuia dintre principalii lideri politici ai momentului, ci și o incursiune în mijlocul celui mai important conflict armat al secolului XXI.
-
Thich Nhat Hanh. O viață trăită conștient62.37 LEIThich Nhat Hanh este călugărul care conduce comunități monastice, este învățătorul care relevă înțelesuri ascunse și activistul care militează pentru o schimbare în bine a lumii.
-
Artă52.86 LEIÎntinsă pe aproape jumătate de mileniu, corespondența adunată de Shaun Usher în acest volum alcătuiește un complex mozaic de cugetări, declarații răspicate, idei la prima inspirație, dezvăluiri despre actul creației, intimități și stări afective ce reflectă latura umană a unor genii. Din toate acestea se desprinde felul misterios în care se împletesc, de multe ori contopindu-se, arta și viața.
-
Urme de bucurie și alte amintiri românești ale unei italiencePreț special 12.37 LEI Preț standard 41.23 LEI„Cartea Sarei este despre curajul de a schimba lumea, despre lupta ei cu un sistem corupt și cu indiferența oamenilor. Într-un fel, m-a durut să văd că a deschis cutia Pandorei, de parcă acea parte urâtă ar trebui acoperită la nesfârșit. Dar știu că ne vom face bine numai dacă ne vom da seama că suntem bolnavi. Această carte e un bisturiu, taie în carnea vie a ideii că suntem grozavi și ne arată așa cum suntem, prea des nepăsători față de copii, bătrâni și animale. Este o lecție despre speranță și despre cum să nu cedezi atunci când crezi că totul e împotriva ta. Despre dorința de a lăsa urme. De fericire, desigur.“ — LILIANA NECHITA
-
Corespondența de la București (1866–1867)Preț special 14.27 LEI Preț standard 57.09 LEI„S-a spus despre Émile Picot că era spion francez din partea lui Napoleon III. Scrisorile îi deschid cititorului de azi o fereastră spre societatea românească, spre lumea diplomatică și politică a vremii, cu deliciile, grozăviile și perplexitățile vieții de fiecare zi în slujba principelui german, aflat la un început încă nesigur al domniei sale. Document istoric, roman epistolar și cronică despre oameni, instituții și apucături românești, corespondența întregește, cu talentul și spiritul de observație ale acestui francez atașat de România, memoria istorică a domniei lui Carol I.“ — TATIANA NICULESCU
-
Eu sunt 7007251.80 LEIEu sunt 70072. Fetita care a supravietuit "Ingerului Mortii" Inocenta absoluta fata in fata cu raul absolut. Pentru a supravietui infernului in care a fost aruncata la nici 3 ani si experimentelor lui Josef Mengele, Luda s-a inchis in tacere. Peste 70 de ani mai tarziu, atunci cand ea a putut in sfarsit sa-si transpuna in cuvinte experienta, intreaga lume a amutit. Aceasta este povestea ei si a copiilor Holocaustului.
-
Căpitanul e dus cu pluta și marinarii au fugit cu vasul33.24 LEIEpuizat din stoc„Căpitanul e dus cu pluta şi marinarii au fugit cu vasul” reuneşte însemnări din jurnalele ţinute de Bukowski în ultimii ani de viaţă. Scriitorul septuagenar, ajuns deja o legendă a undergroundului literar american, scrie cu francheţea-i cunoscută despre aproape orice – de la bătrâneţe şi moarte la pisici şi căsnicie, de la băutură, celebritate, muzică şi scris la curse de cai, alcoolism şi fumat. Nimic nu scapă minţii agitate a acestui nonconformist. Instalat în faţa unui calculator care se strică întruna, notează câte un gând despre tot ce-i trece prin cap – de parcă ar încerca să adune în jurul lui, cu o ultimă sforţare, întreaga lume pe care o iubeşte şi o detestă în acelaşi timp.
-
Adrenalină. Poveștile mele nespuse51.80 LEIZlatan Ibrahimović nu mai are nevoie să-și demonstreze forța cu care este înzestrat sau să ne reamintească de marile succese sportive care l-au făcut un campion unic în lume, așa că decide să se dezbrace de secrete, de frici și de prejudecăți într-un mod sincer și deschis, dezvăluindu-ne faptul că un zeu al mingii este în plină transformare, înfruntând anii care vor veni, fără ipocrizie, cu maturitate și o nesiguranță față de care va învăța să aibă îngăduință.
-
Despre Dumnezeu și om. Din jurnalul ultimilor ani52.75 LEIEpuizat din stocUltimii ani ai vieții îl găsesc pe Tolstoi la moșia de la Iasnaia Poliana, trăind ca un mujic. Lăsase în urmă societatea mondenă petersburgheză, onorurile, ba chiar și propriul destin literar. Devine un fel de patriarh nonconformist, în răspăr cu autoritățile laice și cu cele ecleziastice. Ajunsese la o credință în care puțini îl puteau urma. Găsise un fel de-a se exprima mai simplu. Aici, la Iasnaia Poliana, în singurătate, stă de vorbă cu sine despre Dumnezeu și oameni, iar jurnalul, care l-a însoțit permanent, e spațiul unde pune întrebări infinite, unde caută să înțeleagă și să se exprime altfel decât o făcuse în romane.Aceste meditații au fost cenzurate în edițiile anterioare ale jurnalului – puterea sovietică putea accepta „stilul“ lui de mujic, dar nu și spiritul care se împotrivea oricărei revoluții.
-
Vechile drumuri. O călătorie pe jos9.99 LEI„Această carte nu ar fi putut fi scrisă dacă aș fi stat pe loc. Subiectul ei este relația dintre drumuri, mersul pe jos și imaginație și multe dintre gândurile exprimate aici nu ar fi fost posibil să se nască decât călătorind. Ea narează povestea unei călătorii de două mii de kilometri sau chiar mai mult parcurși cu piciorul de‑a lungul unor drumuri de demult, o călătorie în căutarea unui trecut făcută doar pentru ca să revin iar și iar în prezent. E o explorare a fantomelor și vocilor care bântuie cărările de demult, a poveștilor care le însoțesc, a pelerinajului și fărădelegilor, a cântecelor și cântăreților și a continentelor stranii pe care diversele țări le includ între hotarele lor. Mai mult decât orice, este o carte despre oameni și locuri: despre drumeție ca formă de introspecție și despre modurile subtile prin care noi suntem modelați de peisajele pe care le străbatem.” (Robert Macfarlane)
-
Dragă Scott, scumpă Zelda. Scrisorile de dragoste dintre F. Scott Fitzgerald și Zelda Fitzgerald9.99 LEI„Dragă Scott, scumpă Zelda” este impresionanta mărturie a uneia din marile povești de iubire din secolul XX, cea dintre Zelda și Francis Scott Fitzgerald. Editorii lucrării au reușit să strângă sute de scrisori, telegrame, bilețele din corespondența celor doi îndrăgostiți și apoi soți, de la începuturile relației lor până la moartea prematură a romancierului. Viețile lor tumultuoase, marcate de petreceri, călătorii în Europa, succese sclipitoare, dar și de depresie, boli fizice și psihice, alcoolism, sărăcie și dezamăgiri, transpar în toată profunzimea lor din scrisorile reproduse în volum. Suișurile și coborâșurile vieții și relației lor, momentele de glorie și crizele majore, bucuriile și suferințele ce răzbat din paginile intime ale celor doi se constituie într-un autentic roman de dragoste epistolar al cărui final tragic nu face altceva decât să le consolideze legenda.
-
Jurnal de război (1940-1945)74.00 LEIÎn jurnalul său de război, poeta Hanny Michaelis își descrie viața de elevă la un liceu de limbi clasice din Amsterdam, că fata în casă și în clandestinitate, ascunzându-se de naziști. Din ziua în care a început să țină un jurnal, amenințarea războiului care se apropie este prezentă în mod vizibil. Despărțită de părinții ei, începând din august 1942 s-a ascuns la diverse familii protestante drept-credincioase, sub un nume fals și aflându-se tot timpul în poziția subordonată de față în casă: un șoc cultural enorm. Ani de-a rândul nu știe nimic despre soarta părinților ei, deși se teme de ce este mai rău. Michaelis vede cum i se duc anii tinereții, plini de frică, neliniște și stagnare emoțională. Cea mai importantă consolare și-o află în scris: în poeziile pe care le face, dar mai ales în jurnal, unde își etalează poveștile de dragoste și intelectul pătrunzător. Jurnal de război - o selecție din Anul fără de primăvară și Lumea din care eu nu fac parte - este o ediție îngrijită și alcătuită de Nop Maas.
-
Am fost doctorita la Auschwitz41.23 LEIGisella Perl a fost închisă la Auschwitz unde a fost nevoită să lucreze ca asistentă a lui Josef Mengele, supranumit „Îngerul Morții” din cauza sadismului de care a dat dovadă. Punându-și viața în pericol, în timpul nopților, pe podeaua murdară, Perl a salvat viața femeilor însărcinate care urmau să fie supuse experimentelor lui Mengele, întrerupându-le sarcina. După eliberare a plecat în SUA, unde a întâlnit-o pe Eleanor Roosevelt, care a încurajat-o, spunându-i: „Nu te mai tortura; devino din nou doctor!” La începutul anilor 1950 și-a reluat profesia de ginecolog și a ajutat la naşterea a peste 3 000 de copii. Am fost doctoriță la Auschwitz a fost publicată în 1948, fiind una dintre primele cărți apărute după război în care un supraviețuitor a descris atrocitățile comise în lagărul de la Auschwitz. Într-o scrisoare către autoare, Eleanor Roosevelt i-a mărturisit: „Dragă doctor Perl, acesta este, în egală măsură, un manuscris extraordinar de interesant și înspăimântător, și cred că ar trebui nu doar publicat, ci și citit de cât mai mulți oameni…” Despre autor: Născută în Sighetu Marmației în 1907, medicul ginecolog Gisella Perl a fost una dintre supraviețuitoarele lagărelor de exterminare naziste. În 1947, după eliberare, a plecat în SUA, iar la începutul anilor 1950 și-a reluat profesia de ginecolog. După trei ani, s-a stabilit în Israel. Astăzi este cunoscutădrept „Îngerul de la Auschwitz”. Gisella Perl a murit în 1988.
-
Viata mea de peste51.80 LEINăscut în 1918, Robert Beck și-a căpătat numele de stradă Iceberg Slim, pentru că odată, aflându-se într-un bar din Chicago unde a avut loc un schimb de focuri, și-a văzut liniștit de paharul său, chiar și atunci când un glonț i-a trecut fix prin pălărie. „Ăsta sunt eu! Rece ca un ghețar”, a zis el, și așa i-a rămas numele. Proxenet nemilos în anii 1940 și 1950, Iceberg Slim și-a petrecut o parte din tinerețe prin penitenciare. După ultima sa încarcerare, de la începutul anilor 1960, Slim a decis să-și schimbe viața. A renunțat la prostituție și a început să scrie, iar cărțile sale – în special autobiografia Viața mea de pește – au devenit bestselleruri cu milioane de cititori și au inspirat generații de scriitori și artiști, unii dintre ei, precum Ice-T și Ice-Cube, alegându-și pseudonimele ca omagiu adus lui Iceberg Slim. Viața mea de pește este povestea unui tânăr hotărât să ia ceea ce societatea nu vrea să îi dea. Un portret clocotitor, murdar și crud al brutalității, vicleniei și lăcomiei celui mai notoriu proxenet din lumea interlopă din Chicago. Citind această carte îl veți cunoaște pe Iceberg Slim, dar și lumea sa secretă, extraordinară și de necrezut. Despre autor: S-a născut în 1918 la Chicago. Potrivit mărturiei sale, a fost proxenet de la vârsta de 18 ani până la 42 de ani, exploatând în acest timp peste 400 de femei. Și- a manipulat victimele cu talent psihologic sau le-a ținut sub control prin violență, în autobiografia sa recunoscând că a fost nemilos și vicios. Trupul său zvelt și temperamentul calm, pe care și-l păstra și în situații de criză, i-au adus numele de stradă Iceberg Slim. Mai târziu a devenit scriitor de succes, autor de bestselleruri, unele fiind adaptate pentru marile ecrane la Hollywood.
-
Muzică52.86 LEIEpuizat din stocRăspunsul unui geniu al sunetelor dat admiratoarei sale în vârstă de 8 ani, elogiul unui mare critic literar adus acordurilor wagneriene, emoționantul mesaj de mulțumire al unei femei surde trimis unei orchestre, reflecții despre esența jazzului și o anchetă poznașă privitoare la originile punkului sunt doar câteva dintre părțile acestei simfonii orchestrate de Shaun Usher. Întinsă pe două secole, compilația în tonuri tragice și amuzante, stranii și intime este o mărturie a dragostei pentru muzică.
-
Comandant la Auschwitz. Autobiografia lui Rudolf Höss48.63 LEIEdiție îngrijită de Ottmar Trașcă Mulți dintre cei care l-au cunoscut pe Rudolf Höss, comandantul lagărului de la Auschwitz între 1940-1943, au afirmat că acesta nu a fost o persoană violentă. Se pare că nici măcar nu a lovit personal pe cineva în lagăr. Era calm și liniștit, și locuia împreună cu soția și copiii săi într-o casă situată chiar în lagăr, la doar câțiva metri de infamul crematoriu. La finalul războiului, Höss s-a ascuns la o fermă de lângă Flensburg sub numele fals de Franz Lang. Descoperit și arestat, a fost condamnat la moarte un an mai târziu și executat în aprilie 1947, chiar în curtea lagărului de la Auschwitz. Marii criminali ai omenirii nu sunt doar cei cu mintea răvășită, alienații sau demenții, ci și persoanele care au un comportament obișnuit, dar care își gândesc și execută crimele calm și rece, cu o pasiune disimulată, și care, la sfârșitul zilei, se refugiază în confortul familiei, în calitate de soț și tată. Așa a fost și Rudolf Höss, tipicul ofițer nazist provenit din clasa de mijloc. Această carte este o lectură necesară. Este o descriere a răului din care înțelegem atât mecanismul și amploarea crimelor naziștilor, cât și faptul că Höss a comis crimele de la Auschwitz nu neapărat pentru că a primit ordin, ci pentru că așa a crezut el că este bine și corect.
-
Mărturii ale copiilor armeni. 1915-19229.99 LEIDeoarece niciun microfon și nicio cameră de filmat nu au înregistrat vreodată glasurile fragmentate ale supraviețuitorilor genocidului armean, Sonya Orfalian și-a propus să culeagă amintirile acestora și să le facă dreptate. Ea reconstituie astfel soarta unor copii rupți de familiile lor, care au trecut prin traume îngrozitoare fără să înțeleagă ce li se întâmplă și de ce. La sfârșitul războiului, cei rămași în viață au fost căutați de organizații europene și americane și adunați în centre de primire. Acestea sunt mărturiile unora dintre ei, treizeci și șase la număr, la fel ca literele alfabetului armean. Înainte să se piardă pe căile vieții, succint și cu aceeași inocență de demult, ei relatează doar esențialul: violența extremă la care au fost martori. Din poveștile lor scurte, dar cutremurătoare răzbat o suferință incredibilă și o nostalgie nemăsurată după tot ce au pierdut, după cei apropiați, după patrie. Mulți s-au stabilit în diferite colțuri ale lumii, și-au întemeiat o familie, dar se vor simți pentru totdeauna lipsiți de identitate. „Am dorit să fac cunoscute aceste mărturii pentru ca ele să iasă din tăcerea Istoriei.” (Sonya Orfalian)
-
Vândută la 13 aniPreț special 36.75 LEI Preț standard 49.00 LEI
Lakshmi are 13 ani și locuiește într-o colibă sărăcăcioasă din Nepal. Viața ei, plină de bucurii mărunte, se schimbă dramatic în momentul în care, pentru a-și acoperi datoriile, tatăl vitreg îi spune fetei ca va trebui să plece la oraș să muncească drept menajeră. Copila e vândută unei străine bogate și ajunge, plină de speranță, în India, la așa-numita Casă a Fericirii: o vilă cu gratii la ferestre, plină cu fete tinere. Nu durează mult până ce Lakshmi își dă seama că, de fapt, a fost vândută pentru prostituție și nu-și poate răscumpăra viața decât plătind un preț enorm.
Cartea spune povestea unui coșmar prin care trec nenumărate fete și femei din țările sărace, condamnate la o viață în care nu pot decât să strângă din dinți și să îndure totul.
„Alternând lirismul cu detalii precise, Mc Cormick dă voce terorii și tulburării unei tinere fete căreia i-a fost furată copilăria, dar care a găsit puterea să învingă totul.” - motivarea nominalizării la National Book Award
„O poveste greu de uitat” - Booklist
-
Ce nu am scris în cărțile mele. Memorii52.75 LEIEpuizat din stoc
Născut la Viena în 1905, când Imperiul Austro-Ungar era în declin, Viktor E. Frankl a fost martor la marile evenimente politice, filozofice și științifice ale secolului XX. În paginile emoționante ale acestui volum, Frankl povestește despre anii când era un tânăr neurolog în Viena interbelică, despre dezacordurile sale cu Freud și Adler, care l-au determinat să-și contureze propria abordare psihoterapeutică – logoterapia –, precum și despre încercările chinuitoare prin care a trecut în cele patru lagăre de concentrare în care a fost închis pe durata războiului. Scrisă la vârsta de nouăzeci de ani, cartea de față deschide o perspectivă nouă asupra gândirii și operei lui Frankl, fiind totodată o mărturie unică și tulburătoare asupra istoriei intelectuale europene.
„S‑ar putea ca fiecare dintre cei care își dezvoltă propriul sistem de psihoterapie să își scrie, în cele din urmă, propria istorie medicală. Trebuie doar să ne punem întrebarea dacă ea este reprezentativă și pentru nevroza colectivă a timpului lor. Deoarece atunci s‑ar justifica să‑ți descrii propria suferință pentru binele celorlalți. Iar boala ta ar putea contribui la imunizarea lor.“ Viktor E. Frankl
„O carte impresionantă scrisă de un om care și-a trăit viața conform principiilor pe care le-a susținut.“ Publishers Weekly
-
Jurnal de războiPreț special 43.61 LEI Preț standard 58.14 LEI
„Jurnal de Război” este povestea Olgăi din Ucraina, mamă, soție, fiică, artist, scriitor. A așezat-o pe hârtie în subsolul unui bloc din Harkov, în sunetul exploziilor și al sirenelor, în mijlocul unui conflict armat necruțător cu oamenii. Olga a trebuit să facă bagajul pentru ea și cei doi copii și să își abandoneze - în 10 minute - orașul cuprins de război. Și-a lăsat în urmă soțul și părinții, planurile și întreaga ei viață de până atunci. Toată echipa Editurii Seneca va urmări povestea Olgăi, pe care ea continuă să o scrie. Așteptăm acea pagină de jurnal în care Olga se va întoarce acasă.
„Scriu acest jurnal ca să spun NU RĂZBOIULUI! Am străbătut un drum lung. Pe drumul acesta am întâlnit doar oameni buni și empatici. Avem război și avem oameni. Primul nu ține cont de ceilalți”
Olga Grebennik
-
Noapte bună, domnule LeninPreț special 54.70 LEI Preț standard 72.94 LEI
„Singurii oameni pe care i-am întâlnit fericiți, senini, cu o viziune sigură despre viață erau statui.” Tiziano Terzani
În august 1991, Tiziano Terzani începe o călătorie lungă pe fluviul Amur, pentru a observa de aproape situația Uniunii Sovietice în cele mai îndepărtate teritorii asiatice. Vestea loviturii de stat anti-Gorbaciov de la Moscova îl determină să facă, de unul singur, lungul drum de întoarcere până în capitală, care va dura două luni. Cartea sa documentează acest drum și căderea comunismului - ”la cald” - dezvăluind o lume în profundă transformare, plină de contradicții, ce pune sub semnul întrebării valorile pe care a fost clădită. O lume în care statuile regimului totalitar se prăbușesc, o lume năucă și deziluzionată, însă gata să-și creeze noi utopii.
-
Zelenski. O biografie48.00 LEI
Nimic din trecutul lui Volodimir Zelenski nu-l anunța pe eroul care a catalizat dârzenia ucrainenilor în devastatorul război cu Federația Rusă și admirația întregului Occident. Născut în Ucraina centrală, într-o familie evreiască, Zelenski a făcut carieră în divertisment înainte de a triumfa suprinzător și fără drept de apel în alegerile prezindențiale din 2019.
Profilul său capătă cu adevărat relief doar în mijlocul celor care l-au propulsat sau contestat, iar cartea de față nu este doar o biografie, ci un portret de grup, o cronică fragmentară, ca un puzzle, a scenei socio-politice ucrainene din ultimii ani. În luminile rampei sau ascunși vederii, în culise, forfotesc politicieni veroși, oameni de bine, indivizi banali distribuiți în roluri pe care nu le pot juca, oligarhi, luptători împotriva corupției, sforari și tot soiul de excentrici. Dintre toate, destinul cel mai spectaculos, cu turnante curajoase, dar și cu alegeri îndoielnice, este, fără îndoială, cel al lui Volodimir Zelenski, președintele care mai întâi și-a interpretat rolul pe micile ecrane pentru ca apoi să-l transpună în realitate.
Serghei Rudenko, autorul acestei cărți, nu ne propune o biografie romanțată a lui Volodimir Zelenski, ci o analiză echilibrată a carierei sale, scrisă din interiorul societății ucrainene.
-
Volodimir Zelenski. In mintea unui erou58.14 LEIEpuizat din stoc
De pe 24 februarie 2022, de la ora șase dimineața, nu-l mai vedem pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, decât în pantaloni de camuflaj, tricou și jachetă kaki. În ciuda tentativelor de asasinat, a rămas în Bankova, sediul Administrației Prezidențiale din inima Kievului. Decorul somptuos al clădirii a devenit rocambolesc: ferestrele sunt blocate cu saci de nisip, iar gărzile de corp și-au schimbat costumele cu veste antiglonț. Așezat pe treptele holului de la intrare, nebărbierit, președintele acordă interviuri presei internaționale. Aici s-a metamorfozat în comandant de război cel care conduce țara din 2019, devenind întruchiparea eroismului și a rezistenței unui întreg popor, care luptă pe viață și pe moarte pentru libertate. Dar fostul actor și prezentator de televiziune nu părea sortit acestui rol.
Această carte este despre un destin imprevizibil și excepțional.