Autori străini

     „Când îmi aduc aminte de copilăria mea, mă întreb cum de am supravieţuit. A fost, desigur, o copilărie nefericită – o copilărie fericită abia dacă merită pomenită. Mai rea decât copilăria nefericită obişnuită este copilăria irlandeză nefericită, iar şi mai rea este copilăria irlandeză catolică nefericită.“

      Aşa îşi începe Frank McCourt autobiografia. Născut în Brooklyn în timpul Marii Crize Economice din irlandezi emigranţi, Francis are patru ani când părinţii lui hotărăsc să se întoarcă în ţară. Cu pantofii peticiţi cu bucăţi de cauciuc dintr-o veche anvelopă de bicicletă, culegând cărbune pentru foc de pe marginea drumului, mâncând infamul cap de porc la masa de Crăciun, el îndură copilăria mizerabilă din mahalalele jilavului Limerick şi supravieţuieşte să-şi spună povestea cu multă expresivitate, umor şi, surprinzător, fără pic de ranchiună. Cenuşa Angelei este o veritabilă capodoperă a genului. 

ERNST JÜNGER se naşte la Heidelberg în 29 martie 1895. Studii liceale la Hanovra. La 18 ani fuge de-acasă şi se angajează în Legiunea Străină. În 1914 se înrolează voluntar, luptă cu bravură şi i se decernează cea mai înaltă distincţie militară germană, „Pour le mérite“. După război, studii de filozofie la Leipzig şi de zoologie la Napoli. Câteva specii de insecte descoperite ulterior îi vor purta numele. În cel de-al Doilea Război Mondial participă la campania din Franţa. În urma atentatului eşuat împotriva lui Hitler (1944), este demobilizat şi declarat „nedemn de a face parte din armată“. Între 1945 şi 1949, forţele aliate îl pun sub interdicţie de publicare. Din 1950 se stabileşte la Wilflingen. În 1959 întemeiază, împreună cu Mircea Eliade, revista Antaios. În 1982 i se decernează Premiul Goethe; în 1995, la centenarul naşterii, i se aduc omagii naţionale şi internaţionale de anvergură. Ernst Jünger se stinge din viaţă la 17 februarie 1998. Între 1956 şi 1995 i s-au acordat 27 de premii, titluri şi distincţii în Germania, Franţa, Italia, Spania, i s-au închinat numeroase volume omagiale, numere de reviste, mii de pagini de critică şi exegeză literară. Opere: In Stahlgewittern (1920; trad. rom. În furtuni de oţel), Der Kampf als inneres Erlebnis (1922), Das abenteuerliche Herz (1929; trad. rom. Inimă aventuroasă), Die totale Mobilmachung (1930), Der Arbeiter (1932), Afrikanische Spiele (1936; trad. rom. Jocuri africane), Auf den Marmorklippen (1939; trad. rom. Pe falezele de marmură), Gärten und Straßen (1942; trad. rom. Grădini şi drumuri), Die Pariser Tagebücher (1949; Jurnale pariziene), Heliopolis (1949), Über die Linie (1950), Der gordische Knoten (1953), Gläserne Bienen (1957; trad. rom.Albine de sticlă), Die Hütte im Weinberg (1958; trad. rom. Coliba din vie), Subtile Jagden (1967), Annäherungen: Drogen und Rausch (1970; trad. rom. Aproximări: Droguri şi extaz), Die Zwille (1973; trad. rom. Praştia), Eumeswil (1977), Die Schere (1990), Siebzig verweht (1980–1995).

Cunoscutul explorator și autor de bestselleruri Ben Fogle ne invită în această carte, scrisă în perioada lockdown a pandemiei, să îl însoțim în câteva din spectaculoasele sale aventuri: traversarea oceanului, experiența ghețarilor, a junglei și a deșertului devin povești captivante care ne poartă în mijlocul naturii sălbatice, îndemnându-ne să reflectăm asupra semnificației acesteia în viața noastră.

Oare este posibil să trăiești o viață întreagă în cel mai rafinat lux, fără să te fi măritat cu un partener bogat și, mai ales, fără să fi lucrat niciodată? Răspunsul lui Doris Payne este DA.

În spiritul plin de viață al poveștii Thelma & Louise, în această carte ni se dezvăluie amintirile senzaționale și, în egală măsură, distractive ale unei faimoase hoațe de bijuterii, o femeie care a sfidat prejudecățile și normele societății. Pentru a-și croi propriul drum, ea a furat timp de peste șase decenii de la bijutieri de elită, visurile ei devenind, astfel, realitate.

„Vocea de povestitoare a lui Payne este nepretențioasă și apropiată. Și tot timpul simți nevoia s-o susții. Pentru că ea a mai furat încă un lucru: inima ta.” - The New York Times

„În centrul acestei povești incredibile și impertinente, de genul „prinde-mă dacă poți”, se află o sfidătoare femeie de culoare, care va depune toate eforturile de a merge împotriva curentului dictat de culoare pielii și de statutul socio-economic.” - Booklist

„Farmecul autoarei răzbate din fiecare pagină, dăruindu-ne o lectură captivantă despre un Robin Hood al zilelor noastre.” - Kirkus Review

Václav Havel (1936–2011) a fost scriitor, filosof, disident și om politic ceh, precum și unul dintre primii purtători de cuvânt ai Cartei 77, personalitate de frunte a schimbărilor politice din noiembrie 1989, ultimul președinte al Cehoslovaciei și primul președinte al Republicii Cehe.

Personalitate complexă, Václav Havel a marcat destinul poporului său, oferind un exemplu statelor din Europa Centrală și de Est. A lăsat drept moștenire generațiilor viitoare nu doar amintirea disidenței, a preluării puterii politice și a conturării unei căi democratice și juste, ci și creația sa eseistică și dramaturgică, ce va sta în picioare pentru mult timp ca parte a patrimoniului cultural european.

"Nimic nu poate schimba faptul ca am trait, am fost eu, chiar daca pentru atat de scurt timp" isi spune Barbellion "intr-unul dintre cele mai emotionante jurnale scrise vreodata". H.G. Wells, Raymond Queneau sau Emil Cioran erau fascinati de "Jurnalul unui om dezamagit". Autorul a fost comparat cu Joyce si Kafka. Cartea facea furori printre intelectualii romani din interbelic.

WILL SMITH este actor, producător și muzician, de două ori nominalizat la Premiile Academiei Americane de Film și câștigător al premiilor Grammy și NAACP, cu o carieră diversă ce cuprinde filme, seriale de televiziune și albume multiplu câștigătoare ale discului de platină. Este deținătorul a numeroase recorduri de vânzări, printre care recordul pentru cele mai multe filme consecutive (opt) cu încasări de peste 100 de milioane de dolari. El și soția lui au înființat Will & Jada Smith Family Foundation, cu scopul îmbunătățirii calității vieții prin asigurarea resurselor esențiale pentru accelerarea inițiativelor care se concentrează asupra dezvoltării individuale și colective în domenii precum educația, emanciparea socială, sănătate și bunăstare, și sustenabilitate.

 

MARK MANSON este autorul best-sellerurilor New York Times – Arta subtilă a disperării și Arta subtilă a nepăsării. Cărțile lui Manson au fost traduse în peste cincizeci de limbi, acumulând vânzări de peste douăsprezece de milioane de exemplare în toată lumea. Manson coordonează una dintre cele mai mari platforme online dedicate dezvoltării personale, markmanson.net, având peste două milioane de cititori lunar și jumătate de milion de abonați.

H.C. ANDERSEN (1805‒1875), scriitor danez, autor de nuvele, romane, poeme, piese de teatru, memorii de călătorie (care toată viața a refuzat să semneze cu prenumele întreg, Hans Christian, folosindu-și doar inițialele), este celebru mai ales pentru basmele sale, traduse în peste o sută de limbi. Dar Andersen a fost și un călător pasionat, cu spirit de aventură, care nu s-a oprit la Italia (obișnuita călătorie a epocii romantice), ci a trecut mai departe spre sud, notându-și cu empatie și umor sec danez impresiile din locuri până atunci prea puțin cunoscute europenilor. A scris astfel mai multe volume, îmbinând descrierea cu documentarul, pasaje filozofice, poezii, legende și ficțiune pură, într-un amestec foarte personal (ilustrat uneori prin propriile schițe și desene sugestive). Pe lângă memoriile de călătorie în munții Harz (1831), Suedia (1851), Spania (1863) și Portugalia (1866) și autobiografiile sale, referitoare și la călătorii, volumul de față (En Digters Bazar/Bazarul unui poet, 1842 ‒ publicat acum de Humanitas în ediție integrală) este cel mai cunoscut, fiind considerat o capodoperă a expresivității, pitorescului și detaliului poetic.

DAVID CHANG este chef și fondatorul Momofuku Noodle Bar. Din 2004, anul în care a deschis restaurantul la New York, a primit șase premii James Beard, printre care și pentru cel mai bun chef. A fost nominalizat pe lista celor mai importante 100 de personalități a revistei Time. În 2018, David a înființat Majordomo Media și a lansat podcastul The Dave Chang Show. Este gazda a două documentare de pe Netflix, Ugly Delicious și Breakfast, Lunch & Dinner.

Sara Gay Forden a locuit în Milano 22 de ani, perioadă în care a lucrat ca jurnalist specializat în economie și industria modei, aflată în plină creștere. A colaborat cu reviste precum: The International Herald Tribune, W Magazine, The Wall Street Journal, Womenʼs Wear Daily și Bloomberg News. A urmărit îndeaproape ascensiunea spectaculoasă a unor nume precum Gucci, Armani, Versace, Prada și Ferragamo, care s-au transformat din ateliere de familie în branduri cunoscute la nivel mondial. A lucrat mai bine de doi ani pentru definitivarea acestei cărți, analizând atât istoria companiei, cât și pe cea a familiei. A corespondat cu Patrizia Reggiani după ce aceasta a fost arestată pentru uciderea lui Maurizio Gucci și s-a aflat în sala de tribunal pe toată durata procesului, care a durat cinci luni. În prezent, lucrează la Bloomberg News din Washington, D.C., unde conduce o echipă de jurnaliști specializați în analiza piețelor de capital și a provocărilor cu care se confruntă companiile Big Tech, precum Amazon, Facebook și Google.

Henry Ford (n. 30 iulie 1863 – d. 7 aprilie 1947) a fost fondator al industriei americane de automobile, a intemeiat Ford Motor Company (1903), autor al unui nou mod de organizare a productiei industriale, cunoscut sub denumirea de fordism.

Henry Ford s-a nascut pe data de 30 iulie 1863, in districtul Wayne, Michigan. Fiul unor emigranti irlandezi, Mary si William Ford, care s-au stabilit la o ferma in Dearborn, isi ajuta tatal cu gospodaria, si urma scoala intr-o cladire cu o singura clasa. Cu toate acestea, Ford nu a fost atras nici de scoala, nici de viata de la ferma si, la varsta de 16 ani, a plecat la Detroit pentru a-si gasi o slujba.

S-a angajat ucenic la un atelier auto, unde a invatat totul despre motorul cu ardere interna. Dupa cativa ani in care a invatat aceasta meserie, Ford s-a intors la ferma, la familia sa, si a lucrat part-time pentru Westinghouse Engine Company. Ford si-a deschis propriul atelier auto la ferma sa si a inceput sa repare motoare si masini. In aceasta perioada, Ford s-a indragostit de Clara Bryant, cu care s-a casatorit in 1888.

Henry Ford, dupa cateva experimentari cu vehicule power-driven el s-a dus in 1890 in Detroit si a lucrat ca mecanic si inginer cu Edison Company. Ford va continua sa lucreze in timpul sau liber iar in 1896 va finaliza primul sau automobil. Renuntand la Edison Company in 1899 el va deschide Detroit Automobile Company.

Un dezacord cu asociatii l-a lasat pe Ford sa organizeze in 1903 o companie Ford Motor Company in parteneriat cu Alexander Malcomson, James Couzens, si fratii Dodge. In 1907 el va cumpara actiunile asociatilor sai, astfel ca familia Ford va ramane la conducerea companiei.

Cand, in 1903, Henry Ford si-a deschis afacerea de la Detroit, tot ce-si dorea era sa produca si sa vanda masini. Si timp de 19 ani a vandut numai un singur fel de masina: cunoscutul Model T. Dar intr-un numar impresionant: 15.500.000, jumatate din productia mondiala. Linia sa de asamblare, de-a dreptul revolutionara, i-a permis sa vanda masinile la un pret la care putea sa aiba acces o familie americana cu venituri medii. Celebrul constructor de automobile a reusit performanta de a dubla salariile muncitorilor simultan cu reducerea orelor de lucru. Ceea ce pana atunci era doar o jucarie pentru capriciile celor bogati a devenit, gratie lui Henry Ford, o necesitate a vietii cotidiene, fericind lumea cu autostrazi, statii de benzina si ambuteiaje.

Prin diferite optimizari, in special la linia de asamblare, prin realizarea unor standarde pentru masini, Ford a reusit sa o ia inaintea celorlalti competitori cu o masina ieftina, standardizata.

Greenlights. Undă verde – precum un semafor cu toate culorile verzi – adună primii cincizeci de ani ai lui Matthew McConaughey: „un album, o antologie, o poveste a vieții mele de până acum… o scrisoare de dragoste. Adresată vieții". Dar și „cum să obții mai mult „Da" într-o lume plină de «Nu» și cum să recunoști momentele în care un «Nu» ar putea să fie de fapt un «Da»". Pentru că lumina roșie devine în cele din urmă verde. Pentru că cel care juca mereu fără cămașă în comedii romantice a devenit în cele din urmă un actor câștigător de Oscar. În Greenlights. Undă verde, McConaughey dezvăluie că a făcut sex pentru prima dată după ce a fost șantajat când avea 15 ani și a fost molestat
la 18 de un bărbat în interiorul unei dube, după care a fost bătut până și-a pierdut cunoștința. Fraze ce impresionează, dar adevărul este că, odată ce le-ai citit, îți dai seama că memoriile actorului texan vorbesc despre altceva. Aceste două fraze nu sunt detaliate în restul cărții. Pentru că, un caz rar în panorama de astăzi, McConaughey nu suferă de
victimizare patologică: „Nu m-am considerat niciodată o victimă", se grăbește el să precizeze. „Am multe dovezi care arată că lumea conspiră ca eu să fiu fericit. "

Imagine simbolică a jucătoarei de tenis din ultimele decenii, Serena are în prezent de dus bătălii pe mai multe fronturi – împotriva propriei vârste, a accidentărilor, a adversarelor aproape cu douăzeci de ani mai tinere decât ea, la toate acestea adăugându-se și noile ei responsabilități în calitate de mamă.

Gerald Marzorati reușește să contureze statutul incontestabil al Serenei de cea mai bună jucătoare de tenis a tuturor timpurilor și totodată de pop icon – este prezent la toate meciurile, îi urmărește jocul, discută cu ea, cu antrenorul ei, cu adversarele ei, cu foste sau actuale jucătoare de top. Rezultatul este un tablou care cuprinde toate zonele în care personalitatea Serenei Williams are astăzi un cuvânt de spus.

~ Oliver tace preț de câteva momente, reflectând la acel ultim gând, concentrându‑se pe sushi. „Peste toate eșecurile mele și suicidul care probabil va termina cu toate, eu am sentimentul că totuși m‑am dezvoltat, că aș fi diferit la 50 de ani față de cum eram la 40, la 40 decât eram la 30. Nu știu cum suportă cei care nu se dezvoltă.“

Cum consideră el că s‑a dezvoltat?

„Eu cred că sunt mai profund. Sunt mai conștient de profunzimi și abisuri și de ceea ce cu siguranță am simțit și trăit, deși este dificil de exprimat în cuvinte.“ Face o pauză, oftează. „Dar, firește, de fapt nu am mers înainte. Eu am mers înapoi. Sunt într‑o stare mai nefericită cu fiecare deceniu.“ ~

Lawrence Weschler

Katherine May scrie atât ficțiune, cât și nonficțiune, printre cărțile sale numărându-se romanul The Whitstable High Tide Swimming Club (2018) și The Electricity of Every Living Thing: A Woman’s Walk in the Wild to Find Her Way Home (2019), un memoir despre sindromul Asperger. A coordonat programul de Creative Writing la Canterbury Christ Church University și, de asemenea, a ținut cursuri de scriere pentru Tate Britain și National Gallery. 

De-a lungul timpului a scris numeroase articole și eseuri pentru diverse publicații, precum: Times, Good Housekeeping, New York Times, Cosmopolitan sau Psychologies.

Locuiește pe țărmul mării în Whitstable, Maria Britanie, și este o mare iubitoare a traiului în aer liber.

Memoir-ul său, Iernile sufletului. Despre tihnă și refugiu în perioade dificile (Wintering: The Power of Rest in Difficult Times), a apărut în 2020 și a fost bestseller New York Times.

JUNG CHANG s‐a născut la Yibin, în provincia Sichuan, din China, în 1952, în familia unui membru de seamă al Partidului Comunist. La vârsta de paisprezece ani, în perioada de început a Revoluției Culturale, s‐a înscris în Gărzile Roșii, din care a făcut parte pentru scurtă vreme, până când a ajuns la concluzia că acțiunile membrilor erau prea violente. Când tatăl său a pierdut încrederea regimului, întreaga familie a fost umilită public, ostracizată și a trebuit să renunțe la stilul de viață de până atunci.

După implicarea ei în Gărzile Roșii, Chang a ajuns să lucreze câțiva ani ca agricultor, apoi ca „doctor desculț“, ca oțelar și electrician (profesii pentru care politica vremii nu cerea vreo calificare prealabilă). Când s‐au redeschis universitățile, a devenit studentă la engleză și, mai târziu, a obținut gradul de asistent în Universitatea Sichuan. Înțelegând uriașa discrepanță dintre viața academică și cea de activist comunist, a făcut eforturi și a reușit să plece din China în 1978, cu o bursă. Apoi a obținut o diplomă în lingvistică la Universitatea York, devenind în 1982 primul cetățean al Republicii Populare Chineze care finaliza un doctorat într‐o universitate britanică.

Împreună cu soțul ei, Jon Halliday, de profesie istoric, a scris o biografie a lui Mao Tze Dong, care a apărut în 2005.

Dion Leonard este un ultramaratonist și speaker motivațional australian care trăiește în Edinburgh. A participat la unele dintre cele mai dure ultramaratoane din lume, în regiuni inospitaliere, inclusiv în nemilosul deșert Sahara din Maroc și în deșertul Kalahari din sudul Africii. Întâlnirea cu Gobi a fost un punct de cotitură în viața sa sportivă. În afară de cărțile care o au ca protagonistă pe Gobi, a scris o carte despre o pisică – Lara the Runaway Cat (2019).

Helen Macdonald este scriitoare, poetă, ilustratoare și naturalistă, cercetător afiliat al Departamentului de Istoria și Filozofia Științei al Universității Cambridge. Fost bursier al Jesus College, Cambridge, a lucrat ca șoimar profesionist și s-a implicat în numeroase proiecte europene de cercetare și protejare a păsărilor de pradă. După ce a debutat ca poetă, în 2001, cu volumul Shaler's Fish, a publicat în 2006 Falcon, o istorie culturală a șoimăritului.

A devenit cunoscută după publicarea volumului U de la uliu (H is for Hawk, 2014), un memoir despre suferința provocată de moartea tatălui său și încercarea de a o depăși prin adoptarea și îmblânzirea unui uliu porumbar. Cartea a devenit bestseller foarte rapid, câștigând în anul apariției Samuel Johnson Prize și Costa Book Award, iar drepturile de publicare au fost vândute în peste 30 de țări.

Cea mai recentă carte a sa, Vesper Flights, a apărut în 2020 și este o colecție de eseuri scrise pentru rubrica ei din New York Times Magazine despre relația oamenilor cu natura. Cartea a fost aleasă Amazon Best Book of August 2020 și a fost nominalizată la Goodreads Choice Awards 2020.

„Animalele nu există pe lume ca să ne învețe pe noi tot felul de lucruri, dar asta e ceea ce au făcut întotdeauna și cele mai multe lucruri pe care le învățăm de la ele sunt cele pe care credem că le știm despre noi.“
Helen Macdonald

Născută în Rochester, New York, Abby Wambach a crescut în suburbia Pittsford din Rochester. Este mezina unei familii cu șapte copii și a început să joace fotbal la vârsta de patru ani, încurajată de frații și surorile ei. Este dublă medaliată la Jocurile Olimpice și câștigătoare a Cupei Mondiale FIFA pentru fotbal feminin. Locuiește în Florida, împreună cu soția sa, Glennon Doyle – la rândul ei autoare de bestseller-uri –, și trei copii.

AYELET TSABARI s-a născut în Israel într-o familie de origine yemenită. După efectuarea stagiului militar obligatoriu, a călătorit mulți ani prin Europa, Asia și America de Nord. În 1998 s-a stabilit în Vancouver, unde a studiat filmul și fotografia la Capilano University. A regizat două filme documentare, unul dintre ele fiind premiat la Palm Spring International Short Film Festival. A început să scrie în limba engleză în 2006. A studiat scrierea creativă la Simon Fraser University, la Guelph University și la University of King’s College. Este în prezent profesor de scriere creativă la aceste din urmă două universități și la Universitatea din Tel Aviv. Prima ei carte, The Best Place on Earth (Cel mai bun loc de pe pământ), a fost distinsă cu premiile Sami Rohr și Edward Lewis Wallant, ambele destinate scriitorilor de limbă ebraică. Arta de a-ți lua rămas-bun, cel de-al doilea și cel mai recent volum al său, a primit Canadian Jewish Literary Award și a fost finalistă la The Vine Awards și la Hilary Weston Writers’ Trust Prize. A fost numită cartea anului 2019 de Apple Books, Kirkus Reviews și CBC.

OLIVER SACKS (9 iulie 1933 – 30 august 2015) s-a născut la Londra, într-o familie de medici, şi a studiat medicina la Queen's College, Oxford. La începutul anilor '60 s-a stabilit în Statele Unite, la San Francisco. Din 1965 a locuit la New York, unde a fost profesor de neurologie la Albert Einstein College of Medicine. Preocuparea sa constantă a fost lucrul cu pacienţii suferind de boli neurologice pentru a-i ajuta sa trăiască în condiţii cât mai apropiate de normalitate. Oliver Sacks a îmbinat activitatea medicală cu scrisul, iar cărţile în care prezintă publicului larg cazurile sale clinice s-au bucurat de o uriaşă notorietate internaţională - au fost traduse în 22 de limbi, în tiraje de milioane de exemplare. Ele sunt studiate în universităţi de către neurologi, scriitori, filozofi şi sociologi. În plus, opera lui Oliver Sacks a avut un mare impact asupra intelectualilor umanişti şi asupra artiştilor. Awakenings a stat la baza filmului cu acelaşi titlu (cu Robert De Niro si Robin Williams, film nominalizat pentru Premiul Oscar) şi piesei lui Harold Pinter, A Kind of Alaska. Omul care îşi confunda soţia cu o pălărie (The Man Who Mistook His Wife for a Hat) a fost de asemenea pusă în scenă, cu mare succes, în regia lui Peter Brook. Cărți: Migraine (1970), Awakenings (1973), A Leg to Stand On (1984), The Man Who Mistook His Wife for a Hat (1985), Seeing Voices (1989), An Antropologist on Mars (1995), The Island of the Colorblind (1997), Uncie Tungsten: Memories of a Chemical Boyhood (2001), Oaxaca Journal (2002), Musicophilia: Tales of Music and the Brain (2007), The Mind's Eye (2010), Hallucinations (2012), On the Move: A Life (2015, trad. rom. În mişcare: O viaţă, Humanitas, 2015), Gratitude (2015, trad. rom. Recunoştinţă, Humanitas, 2017), The River of Consciousness (2017, trad. rom. Fluviul conștiinței, Humanitas, 2020).

SULEIKA JAOUAD este scriitoare și jurnalistă. S-a născut la New York dintr-un tată tunisian și o mamă elvețiană. A urmat studii muzicale la Juilliard, și-a obținut licența cu brio la Princeton University și a absolvit masteratul în literatură la Bennington College. La 22 de ani s-a mutat la Paris din dorința de a deveni corespondent de război. Visurile i-au fost însă curmate de un diagnostic necruțător: leucemie. Au urmat patru ani de tratamente pe patul de spital, despre care Suleika Jaouad a scris o serie de articole pentru New York Times intitulată Life, Interrupted, distinsă cu Premiul Emmy. Alte articole ale ei au fost publicate în The New York Times Magazine, The Atlantic, The Guardian, Vogue, Paris Review, Los Angeles Times, Glamour și pe site-ul NPR. Este, de asemenea, un speaker de mare succes. Discursul ei TED a fost unul dintre cele mai populare în 2019, înregistrând aproape 5 milioane de vizualizări. A creat platforma Isolation Journals, cu peste o sută de mii de membri, menită să încurajeze creativitatea și sentimentul de comunitate în vremuri de pandemie. A fost consilierul lui Barack Obama în probleme referitoare la cancer și a primit mai multe distincții pentru efortul ei de a-i susține pe cei care se luptă cu această boală. | www.suleikajaouad.com

Mila s-a născut în departamentul francez Isère. În momentul cînd a izbucnit „scandalul Mila” (18 ianuarie 2020), avea 16 ani şi era elevă la liceul Léonard de Vinci din Villefontaine. În prezent, trăieşte împreună cu părinţii ei sub protecţia poliţiei.

Forugh Farrokhzād (1935-1967) este cea mai mare poetă iraniană modernă. S-a născut la Teheran, într-o familie cu șapte copii. După studii primare și secundare, se căsătorește, în 1950, cu Parviz Șāpur, fiul cel mic al mătușii maternale. În 1952, se naște unicul lor fiu, Kāmyār, care, dupā divorțul părinților, în 1955, rămâne în custodia tatălui. După divorț, în 1958, îl cunoaște pe marele scriitor, cineast și producător de film Ebrāhim Golestān, devenind secretar al studioului „Golestān Film”. Pe lângă alte scurtmetraje, realizează celebrul film documentar Casa este neagră (despre leprozeria de lângă Tabriz), prilej cu care îl înfiază pe Hosein Mansuri, copilul de șase ani al unei familii de leproși, neatins de teribila boală. Colaborează la diverse publicații, scrie poezie și proză, amintiri din călătorii, critică literară, joacă în piese de teatru și în filme, participă la diverse festivaluri și simpozioane, luptă pentru emanciparea femeii musulmane, e extrem de activă în viața socială și culturală. Moare la 14 februarie 1967, în urma unui cumplit accident rutier, neelucidat încă. A publicat volumele de versuri: Captivă (1952), Zidul (1956), Revolta (1958), O altă naștere (1963), Să dăm crezare începutului de anotimp rece (postum).