Autori străini

Cu Heike Gronemeier și Corinna Milborn

Traducere și note de Cristina Cioabă

În dimineața zilei de 2 martie 1998, o fetiță de zece ani este urcată cu forța într-o furgonetă albă. Câteva ore mai târziu, zace înfășurată într-o pătură pe podeaua rece a unei pivnițe. În jur e beznă, iar aerul are un iz stătut. În această temniță, de nici cinci metri pătrați, nu departe de Viena, Natascha Kampusch va trăi în următorii opt ani și jumătate, ruptă de lume. Răpitorul ei este singura persoană cu care are contact. O va supune unor chinuri greu de închipuit. În vara anului 2006 Natascha reușește să fugă și să-și împlinească promisiunea pe care și-o făcuse încă din prima zi a captivității.

Această carte este prima mărturisire completă despre experiența teribilă căreia a trebuit să-i facă față un copil. Natascha Kampusch vorbește cu curaj și demnitate despre copilăria ei dificilă, despre prizonierat, despre torturile fizice și psihice. Totodată, ne dezvăluie și cum a reușit să-l împiedice pe făptaș s-o distrugă, într-o situație fără speranță. Este povestea unei luptătoare, care a îndurat un coșmar de neimaginat, dar care nu s-a lăsat învinsă.

„Profundă, onestă și absolut lipsită de autocompătimire… Natascha Kampusch este remarcabilă nu doar pentru curajul cu care povestește chinurile prin care a trecut, ci și, mai ales, pentru forța lăuntrică ce răzbate din mărturia ei și care s-a dovedit în final de neînvins.“ — Sunday Times

„O analiză extraordinar de complexă a celor opt ani de captivitate.“ — The Guardian

Traducere și note de Cristina Balinte

Olga Romanoff, nepoată colaterală a ţarului Nicolae II, ne spune, în această carte de memorii, fascinanta poveste a unei prințese a cărei familie a reușit să scape din mâinile bolșevicilor. Copilăria ocrotită din labirintica Provender House, în Anglia profundă, educația atipică oferită de o mamă severă și snoabă, cu origini scoțiene și scandinave, și un tată mai relaxat și indulgent, a cărui ocupație înscrisă pe certificatul de naștere al Olgăi era cea de „prinț al Rusiei“, viața în natură, caii, legendele familiei, bijuteriile și mobilele care mai amintesc o vreme, până a fi vândute, splendoarea vieții de odinioară, toate sunt relatate cu umor, cu realism și într-un mod foarte personal.

„Memoriile prințesei Olga Romanoff sunt o lectură extraordinară... O carte foarte antrenantă, care ne oferă o mulțime de surprize.“ — Mayfair Times

„La fel de fascinantă, excentrică și amuzantă ca strămoșii ei, prințesa Olga e o adevărată Romanov.“ — Russian Roulette Magazine

Pentru prima dată în limba română, jurnalul unei misiuni medicale în Iașii de acum un secol și jumătate

„John Mason ajunge în Moldova, apoi la Constantinopole, în calitate de medic misionar, cu un contract de trei ani – pe care nu îl va putea împlini pînă la capăt. La Iași ajunge la început de mai 1846, după un lung drum pe Mediterana și pe uscat apoi, trecînd prin carantina de la Galați și întîlnindu‑i pentru prima oară pe evreii localnici. Mason detaliază, utilizînd un fel de antropologie religioasă avant la lettre, sărbători și ritualuri observate în casele evreilor, elementele semnificative de calendar religios, portretizînd membrii de frunte ai comunității locale. Același spirit de observație se va manifesta și în capitala Imperiului Otoman, de această dată, însă, curiozitatea sa oprindu‑se asupra învățăturilor islamice și a Coranului. Descrierile privind starea evreilor din Iași, Iașii înșiși – capitală a Moldovei –, modalitățile prin care medicul putea interveni pentru a ușura suferințele trupești, interacțiunea cu localnicii fac lectura interesantă atît pentru istoricul epocii, cît și pentru profan. Rostul aventurii sale în Moldova și în Imperiul Otoman trebuie înțeles ca datorie a civilizației căreia îi aparținea și ca tribut firesc oferit propriei educații.” (Mihai-Răzvan Ungureanu)

Michelle Thomas a avut primul său episod depresiv major în urmă cu cîțiva ani, cînd a încercat să afle cît mai mult despre sănătatea mintală și a descoperit că nu toți specialiștii din domeniu pe care i-a consultat i-au dat sfaturi bune. În Psihologul meu de c***t și alte povești despre sănătatea mintală autoarea vorbește cu sinceritate și umor despre propria experiență cu depresia și anxietatea – cum îi afectează acestea stilul de viață, ce o ajută să-și gestioneze depresia sau rolul părinților și prietenilor ca sistem de sprijin – și intercalează în relatarea sa fragmente din experiențele altora care se confruntă cu diverse tulburări mintale. De la medicație și terapie la întîlniri amoroase ori cu prietenii, Michelle Thomas ne înfățișează o multitudine de mijloace care o ajută să facă față momentelor în care e victima depresiei și ne oferă sfaturi care ne pun la adăpost de tot ceea ce ne afectează negativ sănătatea mintală.

Memoriile Nadejdei Mandelștam, cuprinse în volumele Fără speranță și Speranță abandonată, reprezintă una dintre cele mai impresionante mărturii despre viața în Uniunea Sovietică în timpul terorii staliniste. Dacă prima parte a extraordinarelor memorii ale Nadejdei Mandelștam, Fără speranță, prezintă ultimii patru ani de viață ai lui Osip Mandelștam, cele două arestări, exilul și moartea, precum și destinul postum pe care soția lui și-a propus să-l aducă la cunoștința posterității, cartea a doua – Speranță abandonată –, operă cu totul independentă, în care autoarea își rememorează existența din momentul întîlnirii cu Mandelștam, la 1 mai 1919, relatează despre viața lor în deceniul al treilea și începutul celui de-al patrulea, despre prieteni și ambianța literară: acmeiștii, Hlebnikov, Pasternak, Țvetaeva și, îndeosebi, Ahmatova, a cărei prezență nu a fost decît episodică în primul volum. Încercare de a înțelege epoca, de a-i sesiza principalele valori spirituale, analiza Nadejdei Mandelștam, uneori foarte personală și pătimașă, produce o impresie profundă, zguduitoare, constituindu-se totodată într-o originală istorie a literaturii ruse din prima jumătate a secolului XX.

„Apoi, m-am întrebat adesea dacă trebuie să urli cînd ești lovit și călcat în picioare. N-ar fi oare mai bine să înțepenești într-o semeție drăcească și să răspunzi călăilor printr-o tăcere plină de dispreț? Și am hotărît că trebuie să urli. În acest urlet sfîșietor, care nu se știe de unde răsună în celulele închise ermetic, aproape izolate acustic, sînt concentrate cele din urmă rămășițe ale demnității umane și ale încrederii în viață. Prin urlet, omul își apără dreptul la viață, trimite o veste oamenilor din libertate, cere ajutor și împotrivire. Dacă nu ți-a mai rămas nimic altceva, trebuie să urli. Tăcerea este o adevărată crimă împotriva neamului omenesc.” (Nadejda Mandelștam)

„Nici o carte despre Rusia pe care am citit-o recent nu mi-a oferit o perspectivă atît de emoționantă și devastatoare ca perspectiva asupra iadului care a devenit Rusia în vremea lui Stalin din această extraordinară lucrare dedicată poetului Mandelștam de devotata lui soție.” (Harrison E. Salisbury)

„Nimic din ce-am putea spune n-ar reda sau afecta geniul acestei cărți. A emite judecăți asupra ei reprezintă aproape o insolență – chiar și judecăți menite să o ridice în slăvi sau să-i aducă un omagiu.” (George Steiner)

Premiul Renaudot 2019

Traducere de Nicolae Constantinescu

În 2018, la invitația fotografului Vincent Munier, Sylvain Tesson pleacă în Tibet, în căutarea leopardului zăpezilor. Amenințat cu dispariția, acest animal trăiește la altitudini mari, în zone aproape inaccesibile. Astăzi mai sînt aproximativ 5.000 de exemplare, răspîndite din Pamir pînă în estul Himalayei, din Altai pînă în Nepal. Pe platoul Changtang, Sylvain Tesson privește turmele de iaci, capre albastre și antilope ce străbat întinderile înierbate, întîlnește cîte un lup singuratic aflat în căutarea prăzii, iar în cele din urmă ajunge în regatul leopardului zăpezilor. După lungi zile de așteptare într-un ger cumplit, leopardul își va face apariția, aducîndu-i în minte chipul celor două femei pe care le-a iubit, dar și trista imagine a unei lumi viitoare în care, din cauza acțiunilor omului, animalele vor fi din ce în ce mai puține.

„Să aștepți la minus 30 de grade, fără să scoți un sunet, incerta apariție a unui animal ce se ascunde pe platourile Tibetului – astfel se poate rezuma trama acestei cărți care amintește de pînda căpitanului Ahab din Moby Dick.” (Le Monde)

Thomas Mann scria la centenarul nașterii lui Tolsoi: „În el, omul a fost mai puternic decât artistul și neîndoielnic mai puternic decât gânditorul”. Această judecată, în trei trepte, ar fi cel mai nimerit motto pentru Jurnal. Introducerea la Jurnal va fi nevoită să se mulțumească însă cu mai puțin. Fără a-l pierde din vedere pe omul-artist, va trebui anume să coboare în laboratorul gânditorului. Aceasta, pentru că problemele reprezintă cea mai problematică parte a creației lui Tolstoi. Și pentru că mai persistă opinia potrivit căreia artistul și omul ar putea fi desprinși de gânditor. Poți să crezi în relativa superioritate a imaginilor lui Tolstoi față de ideile, sau, mai exact, față de unele dintre ideile lui prea insistent explicitate. Nu poți să nu recunoști însă organica lor osmoză de ansamblu. Gânditorul, artistul și omul alcătuiesc în cele din urmă o indivizibilă treime.

În consecință, voi izola de rest gândurile lui Tolstoi, numai și numai pentru ca cititorul să nu izoleze restul de ele. Și nici să nu izoleze între ele etapele unei aceleiași creații – potrivit prejudecății, decurgând din cea precedentă și completând-o, după care la început ar fi prevalat artistul, motiv de satisfacție pentru noi, și doar după aceea ar fi dominat gânditorul, întru enervarea noastră. Aparențele favorizează o atare diviziune; cu atât mai mult cu cât cele șase decenii de creație se împart într-adevăr în două perioade egale de câte treizeci de ani fiecare. (…)

Personalitatea de geniu nu poate să nu imprime tuturor activităților ale concomitente și succesive o superioară unitate. Cititorul Jurnalului va observa lesne acest lucru.

Billie Holiday este una dintre cele mai cunoscute cântărețe de blues, jazz și swing. În autobiografia ei, Billie oferă cititorului o lecție dură despre sinceritate, pornind de la copilăria cumplită, petrecută la Baltimore (unde făcea comisioane pentru un bordel ca să-i poată asculta pe Louis Armstrong sau Bessie Smith), și ajungând până pe scenele din Harlem și în sălile arhipline unde a susținut spectacole alături de Count Basie Orchestra.

Artista vorbește deschis despre rasismul care a urmărit-o la tot pasul și despre dependența de droguri, care i-a răpit ani buni din viață.

În episoadele pe care le rememorează, apar cele mai mari staruri ale vremii (Lana Turner, Clark Gable, Coleman Hawkins), dar nu sunt omise nici încercările grele prin care a trecut, cum ar fi închisoarea sau prostituția.

Totul într-un stil autentic, frust, care convinge mai ales prin puterea adevărului și a simplității.

Povestea unei legende.

Allez Allez Allez. Povestea din interior a renasterii Fc Liverpool campioana Europei in 2019

Naziran, o tînără pakistaneză a cărei viaţă a fost doar un lung şir de violenţe şi umilinţe, nu mai are faţă. Trăsăturile i s-au topit, pielea îi este plină de cicatrice, iar ochii arşi de acid nu vor mai putea vedea niciodată. La doar 20 de ani, în plină noapte, cineva i-a vărsat acid pe faţă în timp ce dormea, pentru a o ucide. Dar Naziran a supravieţuit, în ciuda unor suferinţe inimaginabile, pentru a-şi spune povestea: tatăl ei, un om brutal şi incapabil de afecţiune, a căsătorit-o forţat la 13 ani. Soţul o bătea pentru că nu i-a născut nici un băiat, iar după moartea lui a fost obligată să devină soţia cumnatului său, un bărbat mult mai în vîrstă, deja căsătorit cu o altă femeie. Unul dintre copii i-a fost luat şi dat unei rude, să îl crească. Într-o societate ce consideră femeia doar un bun oarecare, fără voinţă proprie, tînăra supravieţuitoare a celei mai crude torturi care a putut fi imaginată de mintea omenească are curajul de a-şi împărtăşi tragedia, pentru ca nici o altă fiinţă să nu mai treacă vreodată prin aşa ceva şi pentru a-şi regăsi demnitatea.

Selecție de texte, prefaţă și note  de Șerban-Liviu Pavelescu

Traducere din franceză  de Alina Pavelescu

„Soldații au plecat, așadar, de pe front în masă, luând cu ei armele și banii statului, caii și vehiculele. Au luat cu asalt trenurile, asupra cărora se năpusteau ca furnicile, sau au plecat pe jos. Cei care reușiseră să pună mâna pe un cal sau pe un vehicul le încărcau cu rezultatele jafurilor lor, pe care uneori le vindeau la prețuri de nimic… Întreaga Moldovă și Basarabia erau pline de cai rusești… Soldații au fost văzuți ducând într-un sat o piesă de artilerie completă, cu tot atelajul ei, pe care au vândut-o pentru 50 sau 60 de franci. Am fost martorul acestei tranzacții, într-un târgușor la 20 de kilometri de Iași.“ – N.A. MONKEVITZ

„A lipsit puțin ca destrămarea armatei ruse în toamna anului 1917 să nu atragă după sine și destrămarea statului român. Generalii Monkevitz și Vinogradski se aflau în corpul de comandă al armatei țariste dislocate pe frontul românesc. Memoriile lor de rãzboi – scrise la cald – descriu în detaliu faptele și atmosfera acelor luni dramatice; ele au fost până acum necunoscute publicului de la noi. Mai mult decât două mărturii despre istoria aceluiași eveniment, Revoluția Rusă, în volumul de față am reunit două viziuni diferite, două perspective complementare asupra întâmplărilor – până atunci nemaivăzute – ce au dus la disoluția uneia dintre cele mai puternice armate participante la Pri¬mul Război Mondial și, foarte rapid, la reconfigurarea istoriei europene.“ – ȘERBAN-LIVIU PAVELESCU

Jurnal de Bucuresti. Drumul Romaniei de la intuneric la lumina. Memoriile unui ambasador american

Traducere de Marieva Ionescu

Mărturia emoționantă a unei copile abandonate în orfelinatele din România lui Ceaușescu

Măriuca vede lumina zilei în 1976 – unul dintre cei două milioane de copii născuţi în urma decretului prin care Ceauşescu voia să dea un impuls demografiei României. Abandonată de mama ei pe când nu avea nici un an, este plasată într-un orfelinat. Zeci de mii de copii cad victime în aceste adevărate lagăre de concentrare ale dictaturii ceauşiste. Măriuca are însă noroc: este adoptată la 6 ani de către un cuplu de francezi. Majoritatea copiilor din orfelinatele României nu aveau să fie niciodată adoptaţi. Copilul și dictatorul este o carte despre căutarea identităţii, despre căutarea de sine după o copilărie amputată.

„În copilărie, șoptește Marion privind fix spre o ușă, eram foarte marcată de semnele de hospitalism pe care le vedeam la colegii mei. Mi‑au rămas în minte acești copii de o tristețe sfâșietoare, privind temători departe, în gol. Și eu aveam stereotipuri, mă legănam, nu dor­meam bine, nu puteam să fiu atentă și mă temeam de orice «plecare». Cea mai puternică amintire e absența iubirii, a afecțiunii, a prezenței și privirii adulților.“

Pentru publicul larg, C.S. Lewis (1898–1963) este autorul celebrelor Cronici din Narnia, o serie de poveşti fantasy în curs de ecranizare. Mai mult, figura acestui profesor de literatură care a predat la Oxford şi la Cambridge, fiind un fel de simbol al elitei universitare britanice, şi povestea lui de iubire cu Joy Gresham au inspirat un frumos film, Shadowlands (Tărâmul umbrelor), cu sir Anthony Hopkins şi Debra Winger în rolurile principale.
Mai puţin cunoscut de publicul larg este faptul că C.S. Lewis a scris remarcabile studii de literatură medievală şi critică literară şi că esocotit cel mai important apologet al creştinismului din secolul XX (unele scrieri ale sale pe tema credinţei - Despre minuni, Cele patru iubiri, Problema durerii, Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr, Despre lumea aceasta şi despre alte lumi - au fost traduse la Humanitas). În Marea Britanie, Lewis a devenit celebru încă din timpul vieţii graţie conferinţelor lui vibrante despre creştinism, transmise la radio în timpul războiului.
Scrierile şi cu atât mai mult conferinţele creştine ale lui Lewis erau atât de convingătoare pentru că izvorau din încărcătura emoţională a propriei convertiri. Şi chiar despre această convertire, oarecum surprinzătoare pentru un tânăr intelectual studios, lucid, deloc lipsitde spirit critic, e vorba în cartea de faţă. Surprins de Bucurie este, în fond, o autobiografie spirituală: în spatele vieţii exterioare seconturează evoluţia lăuntrică a autorului de la credinţa convenţională din copilărie la necredinţa frivolă din prima tinereţe şi, în fine, la credinţa profundă în Dumnezeul creştin.

Povestea mea. Jurnal - ca sa-ti descoperi propria voce

Un jurnal in care sa iti notezi gandurile, progresele, dorintele. Un jurnal imbogatit cu citate si ganduri, in stilul inconfundabil al fostei prime-doamne a Americii, Michelle Obama. Gandeste-te la acest jurnal ca la tovarasul tau in propria calatorie spre devenire. Bazate pe memoriile devenite bestseller ale lui Michelle Obama, aceste pagini includ intrebari ce te provoaca si te indeamna sa descoperi si sa redescoperi acel lucru care va fi adevarat pentru tine si doar pentru tine — povestea ta. In paginile jurnalului, vei descoperi o ocazie nu doar de a te implica in experientele care te-au adus unde esti astazi, dar si de a te simti incurajat sa faci acei pasi urmatori, oriunde te vor duce acestia. 

Traducere de Gheorghe Miletineanu

Shira Hadad, editoarea israeliană a scriitorului, îl provoacă pe Amos Oz la un dialog fascinant prin temele pe care le abordează, dar mai ales prin faptul că înlesnește oglindirea nefiltrată a unei imagini de sine pe care acesta ne-o înfățișează cu o generozitate dezarmantă.

Amos Oz aruncă o privire retrospectivă asupra întregii sale vieți, aranjând, ca într-un puzzle, momente cruciale ale propriei existențe, pe care le analizează cu multă sinceritate, dintr-o perspectivă profund subiectivă, plină de autenticitate. Subiecte mereu actuale, precum acela al sexualității masculine și feminine, al erotismului, al relațiilor dintre femei și bărbați, al dinamicii de cuplu, dar și teme care aparțin de contextul lumii literare, de sfera scriiturii, inspirației creatoare și criticii, toate își găsesc locul în convorbirile celor doi, fiind tratate cu o deschidere care va lua adesea cititorul prin surprindere.

Ce înseamnă să fii neurochirurg? Cum e să ții viața cuiva în mâinile tale, să tai adânc în materia care creează gândurile, sentimentele și rațiunea? Cum trăiești cu consecințele efectuării unei operații care ar trebui să salveze viața unui pacient, dar care se termină prost? În neurochirurgie, mai mult decât în orice altă ramură a medicinei, jurământul medicului de a „nu face rău“ conține o amară ironie. Operațiile pe creier comportă riscuri grave. În fiecare zi, chirurgul-șef Henry Marsh trebuie să ia decizii dureroase, adesea în condiții de urgență și nesiguranță. Autorul dezvăluie, cu o uimitoare compasiune și sinceritate, extraordinara bucurie de a opera, triumfurile profund mișcătoare, dezastrele și regretele, dar și momentele de umor negru ce caracterizează viața unui chirurg pe creier.
Dr. Marsh scrie cu o subtilitate aproape existențială despre modul în care funcționează creierul, presupus lăcaș al sufletului și având nenumărate capacități pentru emoție, memorie, credință şi vorbire, dar format, în principal, din neuroni și sânge. Dr. Marsh a fost, de multe ori, la o distanță de numai 4 mm de catastrofă.
The Guardian

Latitudine zero este povestea unei mari provocări: aceea de a face singur înconjurul lumii pe linia Ecuatorului. Pe jos, cu bicicleta, cu piroga sau pe micul său trimaran cu vele, pornind în iunie 1999 din Gabon, exploratorul şi aventurierul Mike Horn va urma acest fir invizibil de 40.000 de kilometri fără să se abată niciodată mai mult de 40 de kilometri de la el. Va traversa trei oceane, va escalada două vîrfuri de 6.000 de metri, se va confrunta cu pericolele junglei, cu traficanţii de droguri în Columbia şi cu ororile războiului civil în Africa, trecînd de cîteva ori la un pas de moarte. La capătul acestui periplu, în octombrie 2000, îşi va reîntîlni soţia pe aceeaşi plajă unde se despărţiseră cu 17 luni înainte.

Cuvînt-înainte de Amal Clooney Traducere de Irina‑Marina Borţoi Nadia Murad s-a născut și a crescut în Kocho, un sat de fermieri și păstori yazidiți din nordul Irakului. Pe 15 august 2014, cînd Nadia avea doar 21 de ani, viața tihnită din satul natal a luat sfîrșit odată ce acesta a fost ocupat de ISIS. Bărbații care au refuzat să se convertească la islam au fost executați, trupurile lor fiind aruncate în gropi comune, iar Nadia, alături de celelalte tinere, a fost dusă la Mosul și vîndută ca sclavă. A fost ținută în captivitate, bătută și violată în repetate rînduri, pînă cînd, ca printr-o minune, a reușit să evadeze, găsind adăpost în casa unei familii de musulmani sunniți. Eu voi fi ultima este un apel la acțiune împotriva brutalității Statului Islamic, povestea celui care își dorește să supraviețuiască și o scrisoare de dragoste către o țară pierdută, o comunitate fragilă și o familie destrămată de război. „De cînd o cunosc, Nadia nu doar că s-a făcut auzită, ci a devenit glasul fiecărui yazidit căzut victimă genocidului, al fiecărei femei abuzate, al fiecărui refugiat abandonat. Cei care au crezut că prin cruzimea lor o pot reduce la tăcere s-au înșelat. Spiritul Nadiei Murad nu este frînt, iar vocea ei nu va fi înăbușită. Dimpotrivă, în paginile de față glasul ei este mai puternic ca oricînd.” (Amal Clooney) „Murad ne face să întrevedem atrocitățile care i-au distrus familia și aproape au exterminat fragila ei comunitate. Memoriile ei curajoase sînt un pas important către tragerea la răspundere a celor care au comis aceste crime oribile.” (The Washington Post) „Aceste memorii tulburătoare relatează experiențele prin care a trecut Nadia Murad și ridică întrebări privind complicitatea martorilor care au acceptat tacit suferințele celorlalți.” (The New Yorker) „Povestea curajoasă a Nadiei Murad este o lectură esențială care dă fiori. Oricine vrea să înțeleagă așa-zisul Stat Islamic ar trebui să citească Eu voi fi ultima.” (The Economist) „Un volum devastator, dar care inspiră și îndeamnă urgent la acțiune.” (Kirkus Reviews)

Jurnalul Reniei. Viata unei tinere in umbra Holocaustului 

Autoarea Svetlana Lokhova îi poartă pe cititori pe urmele spionului sovietic Stanislav Șumovski (Agent Blériot), într-o aventură incitantă despre una dintre cele mai ambiţioase operaţiuni de informaţii ale lui Stalin. În anii ’30, dictatorul se plângea de faptul că URSS este în urmă cu 100 de ani faţă de Statele Unite ale Americii şi alte ţări dezvoltate la capitolul tehnologie. Statele Unite deţineau supremaţia mondială pentru că erau în top în domeniul ştiinţei şi al inovaţiei. Stalin a trimis atunci doi ofiţeri de informaţii într-o misiune la Institutul Tehnologic Massachusetts. Unul dintre ei a fost Stanislav Șumovski, cel mai de succes şi cel mai îndrăzneţ spion în domeniul aviaţiei din istoria Uniunii Sovietice. Cartea cuprinde povestea despre cum a început această misiune îndelungată şi despre cum, fără ştirea sa, Institutul Tehnologic Massachusetts a devenit cea mai importantă şcoală superioară pentru spionii sovietici. Misiunea va schimba cursul istoriei iar sovieticii vor folosi informaţiile secrete din domeniile ştiinţific şi tehnologic împotriva inamicilor lor, culminând cu înfrângerea Germaniei naziste.