Autori străini

Confesiunea sotiei caricaturistului Georges Wolinski, ucis in atentatul de la „Charlie Hebdo”

De ce a fost asasinat Georges Wolinski? Probabil daca ar fi putut sa fie intrebat, caricaturistul ar fi ridicat neputincios din umeri si ar fi raspuns ca nu are habar.

„Draga, ma duc la Charlie” este o carte-eveniment care prezinta fata ascunsa a tragediei care a zguduit intreaga lume. Jurnalista si scriitoarea Maryse Wolinski povesteste intr-un mod tulburator cum a trait momentul atacului terorist din 7 ianuarie 2015 si toate zilele dramatice care au urmat.

Maryse si Georges erau casatoriti de 47 de ani. O zi absolut banala, din care nu lipsesc plictisitoarele ritualuri casnice de dimineata si obisnuitele discutii administrative intre soti, se transforma intr-un cosmar fara sfarsit. Ritmul si stilul relatarii sunt perfect coordonate cu starile de spirit ale autoarei la diversele ore ale acelei zile fatidice. Pentru Maryse, desenatorul-vedeta de la „Charlie Hebdo” nu a fost Wolinski, asa cum era stiut de o lume intreaga, ci Georges, pur si simplu. Un om cu bune si cu rele, cu tabieturi enervante, dar si cu momente de exaltare, de care o legau o sumedenie de emotii si amintiri. Sotul ei. Replici cu sau fara miez rostite intr-un moment sau altul, zambete abia schitate sau expresii de tristete ori de melancolie, pastrate intr-un colt de memorie, obiecte dragi si poze vechi, de tot felul, completeaza de minune imaginea omului si artistului Georges Wolinski.

Ultima replica auzita, in momentul in care sotul ei inchidea pentru ultima oara usa casei lor, „Draga, ma duc la Charlie” devine un laitmotiv al cartii. Alaturi de ea, apare si intrebarea care ii strabate ca un fir rosu paginile: De ce? Cititorii vor avea rareori ocazia sa citeasca un text atat de tensionat din punct de vedere existential, aflat, de multe ori, aproape de limita suportabilitatii.

Povestea scriitoarei britanice care si-a gasit fericirea in inima Transilvaniei

Arabella McIntyre-Brown a inceput sa scrie o carte sincera si antrenanta, plina de umor, despre aventura mutarii dintr-un mare oras britanic intr-un sat din Carpati, si a sfarsit prin a compune o veritabila scrisoare de dragoste pentru Romania. Asa cum magia Transilvaniei rurale a fermecat-o profund pe autoare, volumul „Din Liverpool in Carpati” va cuceri, fara indoiala, inimile tuturor cititorilor romani.

In ultimii ani, mai mult de 200.000 de romani au plecat sa locuiasca in Marea Britanie, iar din Anglia au venit in Romania doar cateva mii de britanici doritori sa se stabileasca aici. Cei mai multi au ales Bucurestiul sau alte orase mari; numai cativa au descoperit atmosfera deosebita a mediului rural. Scriitoarea si jurnalista Arabella McIntyre-Brown este una dintre ei. A luat aceasta hotarare in urma unor decese in familie, dar adevarul din spatele plecarii din Anglia isi are radacinile intr-o copilarie dificila. La varsta de 50 de ani, tocmai cand incepuse sa se bucure de un oarecare succes ca editor de carte si autor, si-a vandut casa din Liverpool, abandonandu-si viata citadina, de om ocupat, si s-a aruncat in acest labirint care este Europa de Est. A parasit tot ce-i era familiar si s-a mutat in Romania, pentru a-si trai viata in solitudine. Astfel, din 2010, Arabella McIntyre-Brown numeste „acasa” aceasta parte a lumii marginita la sud de Muntii Carpati, pe care prietenii ramasi in Anglia o puteau vedea pe Google Maps doar ca pe o patura verde, difuza.

Decizia de se muta dintr-un oras britanic animat intr-o cabana construita doar pe jumatate, aflata pe un povarnis al muntilor, ar fi putut fi un dezastru. Autoarea are peste 50 de ani, nu are un venit stabil, nici pensie sau un plan de rezerva. In ciuda fapului ca toate indiciile sugerau ca avea sa esueze lamentabil, astazi poate afirma fara rezerve ca a descoperit secretul fericirii. Pentru ea, paradisul este satul transilvanean Magura, aflat cam la altitudinea la care se afla cele mai inalte piscuri muntoase din Marea Britanie.

„... un fel de ghid pentru propriile calatorii catre sine – daca veti avea curajul sa va aventurati pe un astfel de drum.” – Sir Ranulph Fiennes

O colectie de interviuri despre Romania, tara contrastelor

In Arta interviului, Lawrence Grobel povesteste cele mai interesante intamplari din cariera sa, dar si cele mai savuroase momente din lista sa lunga de interviuri cu actori care au primit Premiul Oscar, cu scriitori laureati ai Premiului Pulitzer sau cu sportivi celebri. Grobel explica pas cu pas ce presupune un interviu – de la munca de documentare, la retusurile finale –, astfel ca Arta interviului va fi un rasfat atat pentru jurnalisti, cat si pentru devoratorii de cultura.

Asta noapte am avut un vis – se facea ca interviul pe care il facem acum avea atat de mult succes incat mi s-a propus sa ma las de actorie si sa fac interviuri. Si m-am gandit la cum o sa calatorim noi in jurul lumii pentru a face interviuri – ne astepta un periplu de sase saptamani, cu cate trei interviuri pe zi.
Al Pacino, intr-un interviu cu Lawrence Grobel

Larry Grobel, celebru in randul jurnalistilor si numit „intervievatorul intervievatorilor”, a scris nenumarate biografii – printre care Truman Capote, Marlon Brando, James Michener si familia Houston – si articole pentru Rolling Stone, Playboy si New York Times. Si-a petrecut cei 30 de ani de cariera incercand sa convinga persoane dificile sa vorbeasca deschis. In Arta interviului, autorul ofera tot felul de sfaturi despre cum poate fi obtinut un interviu bun si le ofera cititorilor o imagine de culise din timpul interviurilor sale, in cadrul carora a primit raspunsuri savuroase cum ar fi:

Anthony Hopkins: Mie nu-mi place Shakespeare. Prefer Malibu. 
Mel Gibson: Feministele nu ma plac, dar nici eu nu le plac pe ele. 
Drew Barrymore: Ma rog la Dumnezeu ca atunci cand mor prietenii sa-mi fure trupul de la morga si sa dea o petrecere. 
Bob Knight: Vreau sa pleci de aici. Si vreau si nenorocitele alea de casete! 
Anthony Kiedis: In 1973, cand aveam doar 11 ani, am fumat iarba cu tata... S-a gandit ca astfel imi va oferi posibilitatea unei experiente revelatoare asa cum alte dati imi oferea romanele lui Hemingway sau filmele lui Woody Allen.

„Interviul – conversatia in care unul intreaba si‑l asculta pe celalalt – e baza relatiilor interumane. Din acest motiv cred ca Arta interviului nu este o carte doar pentru jurnalisti sau pentru oamenii din comunicare, ci si pentru cei care vor sa invete sa‑i asculte pe ceilalti ca sa inceapa sa fie ascultati.” – Cristina Bazavan, din prefata editiei in limba romana

In aceasta carte uluitoare Katherine Boo zugraveste o epoca tulbure de schimbari globale si de inegalitate ce devine umana prin povestea dramatica a unor familii care lupta pentru o viata mai buna in Annawadi, o asezare improvizata la umbra hotelurilor de lux de langa aeroportul din Mumbai. Odata ce India incepe sa prospere, locuitorii din Annawadi incep sa spere cu pasiune. Abdul, un adolescent intreprinzator, vede „o avere nemasurata” in gunoaiele reciclabile aruncate de cei bogati. Chiar si copiii cei mai saraci, cum ar fi tanarul hot Kalu, simt ca si-ar putea implini visele.
Ulterior insa Abdul este acuzat pe nedrept in urma unei tragedii socante; teroarea si recesiunea globala scutura orasul din temelii; tensiunile inabusite legate de religie, casta, sex, putere si invidie economica ies la iveala in chip brutal. Cu inteligenta, umor si o profunda intelegere a ceea ce-i leaga pe oameni in vremuri tulburi de schimbare, Dincolo de frumusetea perena, o carte bazata pe ani intregi de documentare fara compromis, il duce pe cititor drept in mijlocul uneia dintre lumile ascunse ale secolului XXI si in inima unor familii cu neputinta de uitat.
Documentata precum scandalul Watergate, scrisa precum Marile sperante si, fara indoiala, cea mai buna carte de non-fictiune din ultimii ani. - New York Magazine
Aceasta carte este deopotriva un tur de forta in reportajul social si o capodopera literara.
Din motivatia juriului, la acordarea premiului pentru non-fictiune PEN/John Kenneth Galbraith Award, O piatra de hotar. - The Wall Street Journal
Insufletitoare si irezistibila... Reusita extraordinara a lui Boo este dubla. Pe de o parte, ne arata cum isi gasesc oamenii puterea sa ramana oameni in cele mai disperate imprejurari si, pe de alta parte, ne face sa ne pese. - People
O carte deosebit de inteligenta (si) umana... Deschizatoare de drumuri. - Junot Díaz, The New York Times Book Review

Knight povesteste despre numeroasele riscuri cu care s-a confruntat, despre esecurile zdrobitoare, despre concurentii nemilosi, despre numarul mare de sceptici, dusmani si bancheri ostili, dar si despre numeroasele sale triumfuri emotionante si reveniri spectaculoase. Dar mai presus de toate, Knight evoca relatiile fundamentale, care au constituit inima si sufletul Nike, cu fostul sau antrenor de atletism, irascibilul si charismaticul Bill Bowerman, si cu primii sai angajati, un grup pestrit de neadaptati si savanti, care a devenit rapid o fratie in centrul careia se afla swoosh.

Impreuna, valorificand puterea electrizanta a unei viziuni indraznete si o credinta impartasita in puterea mantuitoare, transformatoare a sportului, au creat un brand si o cultura care a schimbat totul.

Unul dintre cei mai influenti oameni de afaceri din lume, Phil Knight este fondatorul Nike, Inc. A fost CEO al companiei din 1964 pana in 2004 si presedinte al consiliului de administratie pana in 2016. Traieste in Oregon impreuna cu sotia lui, Penny.

Shoe Dog este o incredibila poveste americana despre noroc, curaj, stiinta si alchimia magica dintre cateva personaje excentrice care s-au reunit pentru a construi Nike. Faptul ca s-a intamplat asa ceva este un miracol deoarece, dupa cum am aflat din cartea de fata, desi suntem o natiune ce proslaveste spiritul intreprinzator, excelam si in zadarnicirea lui. Lectiile pe care ni le da Phil Knight cu privire la antreprenoriat si la obstacolele cu care se confrunta un om care incearca sa creeze ceva sunt inestimabile. Paginile pe care le-am indoit sunt prea numeroase pentru a le mentiona.

Traducere de Nicolae Constantinescu . „Mao i-a glorificat. China moderna le datoreaza miracolul economic. Viitoarea putere mondiala suprema s-a ridicat pe umerii milioanelor de tarani care, in cea mai mare migratie din istorie, au parasit zonele rurale pentru a deveni muncitori. La Beijing, peste un milion dintre ei traiesc in subsolurile insalubre. Prestind munci prost platite in asteptarea unui serviciu mai bun, mingong – muncitorii migranti – sint obligati sa locuiasca sub pamint. Veniti din toate colturile tarii in cautarea unei vieti mai bune, au ajuns in cele din urma sa-si insuseasca porecla pe care au primit-o: shuzu, «oamenii-sobolani». 
Am fost sa-i intilnesc in canalele din Beijing. Am trait, cu intermitente, alaturi de ei timp de aproape doi ani: intr-o lume interzisa, fara ferestre, fara apa si caldura, luminata de neoane. I-am urmat in satele lor de bastina. M-am dus sa vad zecile de milioane de copii pe care i-au parasit acolo. Pentru ca ei sint incarnarea paradoxurilor chineze. Visul presedintelui Xi Jinping, apostolul ideologiei maoiste, este un miraj indepartat in tara capitalismului salbatic. Viata lor e departe de a fi un basm. Dar nu sint pregatiti sa rastoarne sistemul... Propaganda Partidului Comunist, speranta unei vieti mai bune si reinvierea confucianismului au facut «minuni».” (Patrick Saint-Paul) 

Din cuprins: 
Adapostul de la Julong Garden • Copiii abandonati din sate • Tinerete ingropata • Mingong-ii, fauritori de megalopolisuri • O noapte la „sobolani” • Regi si regisori la „sobolani” • Artisti iesiti din vizuini • Miliardarul si „sobolanii”

Reunite tematic sub umbrela unei incercari personale de a defini impulsul de a scrie proza, eseurile din Meseria de romancier abordeaza teme precum opoziția dintre experiența de viata si experienta livresca, importanta visului, exploatarea zonelor neclare, atrase din subconstient. 

„Daca romanele mele au ceea ce s-ar putea numi originalitate, asta se datoreaza libertatii. La virsta de 29 de ani, mi-am spus, dintr-odata, simplu, ca «vreau sa scriu» si am pus pe hirtie primul roman. N-am fost nici chinuit de o dorinta puternica, nici incorsetat de reguli privind felul in care trebuie scris un roman. Nu stiam cum merg lucrurile in lumea literara si (din fericire sau din pacate) n-aveam nici vreun model printre scriitorii consacrati la care sa ma raportez. Voiam doar sa scriu, in stilul meu, un roman care sa-mi reflecte sufletul – atit si nimic mai mult. Am simtit un impuls foarte puternic si, fara sa ma gindesc prea mult la ce avea sa urmeze, m-am asezat la birou si am inceput sa scriu la intimplare. Iar cind faceam asta, aveam un sentiment foarte viu de placere si libertate.” (Haruki Murakami)

„Din spectacolul acelei mizerii şi al instinctivei solidarităţi dintre acei amărâți a ţâşnit brusc în mine o profundă simpatie pentru poporul român, pe care am păstrat-o neștirbită de atunci.“ (Marcel FONTAINE)

„Un om complex, un jurnal complex, dar o iubire simplã faţă de România.“ (Alain LEGOUX)

„La două săptămâni după dezastrul de la Turtucaia, autoritățile române au făcut primele demersuri pentru trimiterea în țară a unei misiuni militare de către guvernul francez; în fruntea Misiunii a fost desemnat generalul Berthelot. Cu ajutorul câtorva sute de ofițeri, subofițeri și soldați specialiști francezi, de la aviatori și medici până la mitraliori și artileriști, o armatã distrusã se va transforma într-o forță capabilă să obțină singura victorie a Antantei împotriva Puterilor Centrale din anul 1917.
Printre cei care au contribuit la miraculoasa renaștere a armatei române se află și căpitanul Marcel Fontaine. Pe frontul românesc, dezvoltă o anume afinitate – care-și va pune amprenta pe destinul său ulterior – pentru camarazii alături de care trebuie să lupte, precum și pentru țăranii alături de care viețuiește. Este martorul mizeriei în care se zbat cei refugiați într-o Moldovă suprapopulată și înfometată, plină de trupe rusești. Depune mari eforturi pentru îmbunătățirea condițiilor igienice, dar se lovește de o teribilă inerție. Și atunci își dă seama că nu poate avea autoritate asupra subordonaţilor decât fiindu-le el însuși un model.
Nici o fărâmă de fals eroism în însemnările de război ale ofițerului francez. Ne aflăm în fața unui jurnal al lungii și chinuitoarei așteptări, al monotoniei și al automatismelor dezvoltate în spatele frontului, dar și al ororilor războiului cărora le cad victime oameni cu chipuri și nume. Este o realitate pe care manualele noastre, în goana lor după eroi, au preferat s-o ignore. Din nefericire.“ (Daniel CAIN)

Fotografia de pe copertă: Pe front, la Mărășești (din arhiva autorului).

„Atunci s-a făcut lumină şi m-am trezit în mijlocul Carpaţilor. A fost o descoperire extraordinară. Îmi amintesc aceste momente de fiecare dată când cineva mă întreabă:«Cum ţi se pare la noi? Nu-i aşa că România este o ţară frumoasă?» – şi mi se pune foarte des această întrebare, aproape de fiecare dată când vorbesc pentru prima oară cu cineva. Atunci, îmi amintesc de această călătorie, prima dată când am fost la munte în România şi am descoperit natura fermecătoare de sus, şi spun, cu un zâmbet larg, cu toată sinceritatea, cu această imagine în minte: «Da, este o ţară extrem de frumoasă», iar atunci, interlocutorul meu şi cu mine ne unim sufleteşte într-o clipă în care ştim că avem aceeaşi idee despre ce este această ţară, într-o clipă de mulţumire faţă de Dumnezeu care ne-a făcut acest cadou: am văzut frumosul, aici, în România.“ (Clotilde ARMAND)

Nu veţi găsi în această carte programe politice sau slogane electorale. Cu sinceritate, simplitate şi accent franţuzesc, Clotilde Armand vorbeşte despre viaţa şi profesia ei, evocă principiile în care crede cu pasiune, face un surprinzător portet al ţării pe care a ales-o, compară mentalitatea românilor cu cea a francezilor. Veţi întâlni în volum pagini intense, emoţionante – fie tandre şi triste, fie entuziaste şi pline de speranţă.

„Deşi n-am trecut cu vederea cărţile celor mai vrednici de cinstire şi ale celor mai vestiţi autori, de la care, ca de la cei mai de seamă maeştri, poţi doar să te alegi cu cele mai bune învăţături şi exemple, totuşi cele două cărţi asupra cărora am cugetat cu precădere, şi de care nu mă voi căi niciodată că m-am slujit, au fost Lumea şi Teatrul. Prima îmi înfăţişează atâtea şi atâtea caractere felurite ale oamenilor şi mi le zugrăveşte aşa de firesc, încât par zămislite tocmai spre a-mi oferi din belşug subiecte pentru comedii frumoase şi pline de învăţăminte. Ea îmi arată semnele, puterea şi urmările tuturor patimilor omeneşti […]; de aceea, din această carte, tot răsfoind-o şi tot chibzuind asupra ei, culeg, în orice împrejurare şi îndeletnicire din viaţa mea, ceea ce este întru totul trebuincios pentru cine doreşte să împli¬nească cu oarecare cinste profesia mea. Cea de-a doua carte, adică Teatrul, mă învaţă, atunci când o răsfoiesc, în ce culori trebuie să zugrăvesc pe scenă caracterele, patimile, întâmplările pe care le des¬copăr în cartea Lumii; cum trebuie să le conturez pentru a le scoate mai mult în relief şi care sunt nuanţele ce le fac mai plăcute privirilor sensibile ale spectatorilor.“ (Carlo GOLDONI)

Ilustrația copertei: Giandomenico Tiepolo, Lumea nouă (detaliu).

Cartea de faţă reuneşte discuţiile purtate de autoare la Berlin, în decembrie 2013–ianuarie 2014, cu jurnalista austriacă Angelika Klammer. Titlul este un vers dintr-un distih pe care Herta Müller şi-l repeta mereu, ca pe o incantaţie, pentru a-şi da curaj când trebuia să meargă la interogatoriile de la Securitate: "Patria mea era un sâmbure de măr, / căutându-mi drumul între seceră şi stea".

Discuţiile refac drumul parcurs de Herta Müller din satul natal până la scriitoarea de azi şi laureata Premiului Nobel – este deci un volum autobiografic. Problematica e, în esenţă, cea cunoscută şi din alte opere literare şi eseistice ale autoarei, dar prin dialog amintirile şi reflecţiile ei dobândesc o acuitate deosebită. Considerațiile despre scris ocupă un loc important, volumul fiind totodată un autoportret al Hertei Müller şi o ars poetica.

Carte inclusă pe lista celor mai bune apariții ale anului 2004 de publicațiile: The New York Times, The Washington Post, The Economist, Newsday, People, Rolling Stone, Entertainment Weekly, The Village Voice, The Onion, The Austin Chronicle, The Kansas City Star, The Guardian, The Daily Telegraph, Publishers Weekly. Finalistă, în același an, la National Book Critics Circle Award.

Nu trebuie să fii fan Bob Dylan și nici măcar pasionat de folk, blues sau rock ca să ai ce afla din această Cronică… Este de ajuns să te intereseze lucruri precum muzica și poezia, condiția de creator și de star sau transformarea Americii și a lumii în a doua jumătate a secolului XX. Cronica vieții mele vorbește, pertinent și pilduitor, despre artă, despre succes și despre istorie, despre obstinație în urmărirea unei vocații, despre căutare și despre supraviețuire. Fără să urmeze strict, după tipicul autobiografic, succesiunea cronologică a faptelor relatate, cartea marelui muzician-poet este și un exemplu de proză memorabilă. Personajele și întâmplările sale, de zi cu zi sau insolite, ți se întipăresc în minte la fel de durabil ca vocea autorului și acordurile lui de chitară din cântece precum „Blowin’ in the Wind“, „Like a Rolling Stone“ sau „Ballad of a Thin Man“.

„Știam cu toții că Dylan este priceput la cuvinte. Dar putem spune, fără teama de a greși, că nimeni nu se aștepta ca autobiografia sa să fie într-atât de intensă. Colindă de la o secvență a vieții lui la alta și fiecare capitol cuprinde personaje ieșite din comun și scene nebunești… O realizare remarcabilă – asemenea celor mai bune scrieri extrase din experiența personală ale lui Henry Miller, este o poveste care pune în lumină timpurile pe care le descrie și dezvăluie posibilitățile spiritului omenesc.“ (Rolling Stone)

„Kronika“ este colecția în care umanitatea este reconstruită prin cărți care ne ajută să pătrundem în culisele celor mai interesante evenimente politice, sociale sau financiare de ieri şi de astăzi.

Asasinii economici, scrie John Perkins, sunt profesionişti extrem de bine plătiţi, care escrochează ţări din întreaga lume pentru sume ajungând la trilioane de dolari. Ei direcţionează bani de la Banca Mondială, de la Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), precum şi de la alte organizaţii străine de „ajutorare“ către seifurile corporaţiilor-gigant şi către buzunarele acelor câtorva familii de bogătaşi care controlează resursele naturale ale planetei.

John Perkins este persoana cea mai potrivită să vorbească despre aceste lucruri: chiar el a fost un asasin economic. Meseria lui era aceea de a convinge ţările importante pentru SUA din punct de vedere strategic să accepte împrumuturi imense pentru dezvoltarea infrastructurii şi să se asigure că proiectele profitabile aveau să fie oferite corporaţiilor americane. Împovărate de datorii uriaşe, aceste ţări ajungeau sub controlul guvernului SUA şi al Băncii Mondiale, care acţionau ca nişte cămătari – dictând termenii de returnare a banilor şi forţând guvernele ţărilor respective să li se supună.
Această ediţie actualizată include 15 capitole noi, în care autorul furnizează informaţii aduse la zi despre cum corporatocraţia şi-a sporit în ultimii ani influenţa, făcând din noi toţi nişte sclavi, şi ne arată cum putem proceda pentru a nu mai susţine acest sistem.

„O bombă! Una dintre acele rare situaţii în care cineva adânc implicat în structurile de tip imperialist, guvernamentale/corporatiste, dezvăluie în termeni neechivoci aranjamentele ascunse ale acestora. O extraordinară privire din interior şi un curaj moral unic.“  - John E. Mack, profesor la Harvard, laureat al Premiului Pulitzer

Cine este Adele? Care este adevărul din spatele vieţii ei furtunoase care i-a influenţat cântecele? Cum a depăşit obstacolele care au ameninţat să-i stopeze cariera? Biografia cântăreţei britanice, recunoscută ca una dintre cele mai secretoase vedete internaţionale, relatează povestea ei, de la copilăria umilitoare în Londra până la
fenomenalul său succes în urma apariţiei primelor două albume, la 19 şi respectiv 21 de ani, precum şi povestea celor mai recente realizări, respectiv premii Grammy, Brits şi un Oscar. Adele este o imagine neobişnuită în lumea celebrităţilor şi are şi o reputaţie de persoană excentrică. La un moment dat, şi-a anulat un turneu promoţional în Statele Unite deoarece se simţea prea rău ca să călătorească. Iar la un concert la Amsterdam a fugit pe ieşirea de incendiu, fiindcă publicul îi provoca teamă şi stări de nervi. Această biografie este un portret complet, neşlefuit despre un talent autentic şi despre o femeie plină de veneraţie şi intransigenţă, care a cucerit lumea.

„In scene de o profunda sensibilitate, Mahtob povesteste cum a reusit sa isi ierte tatal in ciuda faptelor sale ingrozitoare si descrie in scene vii, emotionante legatura indisolubila cu Betty Mahmoody, mama ei.” (SonntagsBlick)

Portretul unei femei, al unei ere, al unei profesii: prima biografie solid documentată a lui Meryl Streep – „Doamna de fier” a actoriei, nominalizată la nouăsprezece Oscaruri și distinsă cu trei – care îi explorează începuturile și încercările de a înțelege iubirea, feminismul și propriul talent uluitor. 

Tot ea... este o perspectivă intimă asupra maturizării artistice a celei mai mari actrițe a unei generații, de la carul triumfal de la balul absolvenților din liceul ei suburban din New Jersey, de-a lungul zilelor de început pe scena de la Vassar College și Facultatea de Actorie Yale în anii de glorie ai acesteia, până la rolurile care au făcut-o celebră, din Vânătorul de cerbi, Manhanttan și Kramer contra Kramer. Michael Schulman, colaborator la The New Yorker, scoate în evidență ascensiunea ei amețitoare pe scenele New Yorkului; povestea ei de dragoste pasională și tragic de scurtă cu actorul John Cazale; căsătoria ei cu sculptorul Don Gummer; și evoluția ei, ca tânără în anii 1970, care se lupta cu ideile în continuă schimbare despre feminism, căsnicie, iubire și sacrificiu. 

Această poveste captivantă, cu opt pagini de fotografii alb-negru, despre parcursul uneia dintre cele mai respectate cariere artistice contemporane, prezintă o tânără talentată, care își descoperă darurile extraordinare într-o perioadă de transformări enorme, și oferă o imagine de culise rară din viața actriței cu mult înainte să fi ajuns la rangul de simbol. 

"Talentul trage la talent, iar Meryl Streep a primit, în persoana lui Michael Schulman, biograful pe care îl merită – priceput și fluent. Are vocea ideală pentru a surprinde cea mai mare actriță americană de cinema la apogeul carierei ei strălucite". Peter Biskind, autorul cărții Easy Riders, Raging Bulls 

"Tot ea... nu este doar o biografie captivantă, ci și o analiză a alchimiei jocului actoricesc de elită. Cu o documentare cuprinzătoare și un entuziasm molipsitor, Michael Schulman celebrează talentul artistic al lui Streep și, în același timp, umanizează un simbol". Tavi Gevinson, fondatoare și redactor-șef al revistei Rookie 

În sfârșit, o ocazie de a o vedea de aproape pe una dintre cele mai mari actriţe – ce să mai, pe cea mai mare – cum farmecă publicul din prima zi, cum sucește capete și frânge inimi la fiecare pas, în timp ce urcă spre Panteon. Îți mulțumesc, Michael Schulman, că ne-ai apropiat în sfârșit de atât de multe personaje interpretate de ea – de la Linda din Vânătorul de cerbi la Joanna din Kramer contra Kramer– personaje aduse la viață de surplusul de talent unic, aproape jenant, al lui Streep. Sam Wasson, autorul cărților Fifth Avenue, 5 a.m. și Fosse

Pe 6 iulie 2008, doi sportivi fermecători s-au întâlnit pe Terenul Central de la Wimbledon, într-o finală care a marcat un moment istoric în tenis. Roger Federer era pe punctul de a ocupa poziția binemeritată de cel mai bun jucător din istoria acestui sport. Campion la Wimbledon de cinci ori la rând, elvețianul trebuia doar să-și susțină parcursul. 

Și exact atunci a apărut la orizont rivalul său, eroul spaniol Rafael Nadal, omul momentului. Potrivit autorului, meciul captivant pe care l-au jucat cei doi tenismeni o fost „o demonstrație de patru-ore-și-patru-zeci-și-opt-de-minute de tenis ca la carte – o sărbătoare a talentului, a acurateței, a grației, a forței, a vitezei, a anduranței, a determinării și a sportivității”. Dar a fost, totodată, și rezumatul unei rivalități fascinante și nuanțate, aprig disputate și de proporții istorice. 

După cum arată Lovituri de geniu, rivalitatea Federer-Nadal face parte din elita rivalităților sportive, iar confruntarea lor legendară de la Wimbledon nu este doar una dintre cele mai mari partide din istoria tenisului, ci și unul dintre cele mai însemnate evenimente sportive din istorie în general. 

Povestea antrenantă a lui Wertheim, depănată „lovitură-cu-lovitură” atât din teren, cât și din culise, a încleștării din 2008 dintre Roger Federer și Rafa Nadal de pe altarul tenisului – Terenul Central de la Wimbledon – aduce în prim-plan schimbarea de regim care a avut loc în Regatul Tenisului. O carte captivantă. Bud Collins, jurnalist american și comentator sportiv de televiziune 

O analiză pătrunzătoare a tuturor aspectelor esențiale ale tenisului contemporan. San Francisco Chronicle

„Vreau să mor la vârsta de 100 de ani, cu steagul american fluturându-mi pe spate şi steaua Texasului pe casca de protecție, chiuind până jos într-o coborâre epică pe bicicletă, în Alpi, cu o viteză de 120 km/oră. Vreau să trec o ultimă linie de sosire în timp ce nevasta mea şi cei zece copii aplaudă, după care să mă întind pe una dintre faimoasele câmpii de floarea-soarelui ale Franţei şi să expir elegant, într-o contradicţie perfectă cu precipitata mea ieşire din scenă, anticipată la un moment dat în tinereţe. O moarte lenta nu e pentru mine. Nu pot să fac nimic lent, nici măcar să respir.”

La 24 de ani, Lance Armstrong era pe cale de a deveni legendă. Dar în octombrie 1996, a fost diagnosticat cu cancer testicular în stadiul patru – şansele de a supraviețui erau mai mici de 40%. Începand din ziua aceea, viaţa lui s-a schimbat radical. Dar într-o manieră tipică pentru Lance, acesta a abordat problema frontal – dintre toate, aceasta era o luptă pe care Lance nu putea s-o piardă.

În timp ce lupta cu boala care-i invadase corpul şi chimioterapia care-i măcina sufletul, Lance şi-a găsit salvarea în antrenament şi oamenii din jur, care l-au susţinut şi l-au învăţat să nu renunţe. La mai puţin de un an şi jumătate de la externare, Lance intra în celebrul Tur al Franţei şi câştiga cu cel mai rapid timp din istorie. La câteva luni după aceea devenea tată.

Nu doar despre bicicletă este povestea plină de inspirație a unui om care s-a răzvratit împotriva şanselor acordate de statistică, creându-şi propriul drum prin tot ce are viața de oferit: tragedie, transformare, triumf. Este o poveste incredibilă despre curaj, voință şi suflet.

Această carte a fost scrisă la scurt timp după câştigarea, de către Lance Armstrong, a Turului Franței 1999. De atunci, Lance Armstrong a câştigat de şapte ori la rând Turul Franței, între anii 1999-2005, stabilind, la acel moment, un record absolut. Însă la 23 august 2012, toate titlurile de după august 1998 i-au fost retrase, dat fiind că a fost găsit vinovat de dopaj de către o instanță judecatorească din SUA.

Autorul celebrei etnografii Născuți pentru a alerga călătorește acum în spațiul mediteranean, unde descoperă că secretele Greciei antice și ale eroilor săi sunt încă vii și pot fi învățate de către eroii amatori de pretutindeni.

După ce a alergat un ultramaraton în Canionul Cuprului din Mexic, Christopher McDougall își găsește următoarea aventură în munții Cretei, acolo unde o bandă de luptători ai Rezistenței din cel de-al Doilea  Război Mondial a îndrăznit „nefăcutul”: să răpească un general nazist din mijlocul soldaților săi. Cum de au îndrăznit un artist lefter, un păstor cretan și un poet playboy să pună la cale și să execute o asemenea aventură remarcabilă?

McDougall străbate insula pentru a găsi răspunsurile, experimentând pe propria piele provocările fizice extreme la care erau nevoiți să facă față luptătorii Rezistenței și aliații lor. În Creta, insula eroilor, McDougall descoperă instrumentele de lucru ale acestora – mișcarea naturală, anduranța extremă și nutriția eficientă.

Născuți eroi este un studiu fascinant asupra științei și artei eroului, care ne poartă de pe străzile Londrei până pe plajele Braziliei, din Munții Stâncoși până în Creta, locuri unde atleți remarcabili ai zilelor noastre își însușesc încă abilitățile lui Hercule și Ulise.

Așa cum Născuți pentru a alerga a inspirat milioane de cititori să iasă la alergare desculți în aer liber, Născuți eroi îi va inspira să iasă din sala de fitness și să intre în marea sală a naturii – să escaladeze, să înoate, să sară, să alerge și să-și găsească propriul drum către glorie.

CHRISTOPHER McDOUGALL  este autorul bestsellerului internațional Born to Run (Alfred A. Knopf, 2009) tradus în limba română Născuți pentru a alerga (Preda Publishing, 2012), vândut în peste trei milioane de exemplare. A fost corespondent de război pentru Associated Press și redactor la Men’s Health. A fost de trei ori finalist în competiţia National Magazine Award şi a scris pentru Esquire, The New York Times Magazine, Outside, Men’s Journal şi New York Magazine. Astăzi scrie (şi aleargă, înoată, se cațără şi se târăşte) printre fermele amish din Pennsylvania rurală, acolo unde locuieşte.

<div style="text-align: justify;">Fotbalul. Cel mai frumos joc. Cel mai iubit sport. Şi cine altcineva ne-ar putea vorbi despre motivele pentru care iubim acest sport dacă nu cel mai iubit jucător al tuturor timpurilor?</div>
<div style="text-align: justify;">Pel&eacute; ne dezvăluie, odată cu amintirile şi trăirile sale, marea sa pasiune pentru sportul care l-a făcut celebru şi care i-a permis să influenţeze o planetă &icirc;ntreagă &icirc;ntr-o manieră pe care nu şi-ar fi imaginat-o niciodată &icirc;n copilaria sa din Baur&uacute;.</div>
<div style="text-align: justify;">&nbsp;</div>
<div style="text-align: justify;">
<div>PEL&Eacute; şi-a &icirc;nceput cariera la v&acirc;rsta de 16 ani, odată cu semnarea contractului cu Santos Futebol Clube, clubul la care a rămas ca jucător timp de aproape 20 de ani. &Icirc;n 1958 a c&acirc;ştigat prima Cupă Mondială pentru Brazilia, la doar 17 ani, devenind cel mai t&acirc;năr campion mondial din istoria fotbalului. A continuat c&acirc;ştig&acirc;nd alte două campionate mondiale, &icirc;n 1962 şi 1970, ceea ce l-a transformat &icirc;n singurul jucător de fotbal cu trei trofee Jules Rimet. Pel&eacute; este de asemenea marcatorul cu cele mai multe goluri din istoria acestui sport: 1.283 de goluri &icirc;n 1.366 de meciuri jucate. &Icirc;n 1999 a fost votat Jucătorul Secolului (World Player of the Century) de către IFFHS (Federatia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului). &Icirc;n acelaşi an, France Football, le-a propus foştilor c&acirc;ştigători ai Balonului de Aur să aleagă Jucătorul Secolului (Football Player of the Century); l-au ales pe Pel&eacute;. Tot &icirc;n 1999 a fost ales Sportivul Secolului de către Comitetul Olimpic Internaţional, iar revista Time l-a inclus &icirc;n lista celor &bdquo;100 cei mai influenţi oameni ai secolului XX&rdquo;. &Icirc;n 2013 a primit Ballon d&rsquo;Or Prix d&rsquo;Honneur din partea FIFA, &icirc;n semn de apreciere pentru cariera şi realizările sale profesionale.</div>
<div>&nbsp;</div>
<div>BRIAN WINTER, corespondent-şef al Reuters Brazilia, a fost co-autor al unei serii de volume autobiografice, inclusiv un memoir al fostului preşedinte brazilian Fernando Henrique Cardoso. Născut &icirc;n Texas, SUA, Winter locuieşte &icirc;n prezent &icirc;n S&atilde;o Paulo, Brazilia.</div>
</div>

Pe 5 ianuarie 2003, Ken Jones, fost membru al trupelor speciale britanice, este prins într-o avalanşă devastatoare în timp ce escalada sălbăticia îngheţată a Munţilor Făgăraş, în încercarea de a atinge cel mai înalt vârf din România, Vârful Moldoveanu. Aruncat de pe o stâncă, Jones îşi recapătă cunoştinţa doar pentru a se trezi învăluit de întuneric, separat de rucsac şi provizii, suferind de hipotermie şi prins în menghina unor dureri atroce cauzate de piciorul rupt şi bazinul fracturat. Cu degerături groaznice şi hemoragie internă, Jones reuşeşte să se târască timp de trei zile până la un refugiu, doar pentru a descoperi că greul abia acum urma să înceapă.

Istoria bătăliei sale pentru viaţă este una a triumfului în faţa adversitătii şi a perseverenţei în faţa imposibilului. Impresionantă şi inspiraţională până la ultima pagină, povestea supravieţuirii lui Ken Jones reprezintă dovada vie şi de netăgăduit a forţei spiritului uman.

Odată cu acest titlu, Preda Publishing lansează şi colecţia iClimb, colecţie dedicată alpinismului şi iubitorilor muntelui, în cadrul căreia va aparea în curând şi povestea primei ascensiuni a Everestului reuşită de Sir Edmund Hillary şi Tenzing Norgay.

Ken Jones este din Shropshire, vestul Angliei. Fost membru al forţelor armate britanice, Jones a făcut parte din Regimentul de Paraşutişti, unităţile de comando ale Forţelor Navale Regale şi alte diferite unităţi ale Forţelor Speciale Britanice. Ken este fondatorul seriei de evenimente Avalanche Endurance şi Race Director al Fun Dance Race Series Special Forces Challenge. Este solicitat ca speaker motivaţional la evenimente şi, în timpul liber, e îndrăgostit de sport, aer liber, munte, curse de ciclism (la care participă ori de câte ori are ocazia) şi şah, fiind un jucător pasionat. Viaţa lui se împarte între Lucca (Italia), San Diego (California) şi Elan Valley (Ţara Galilor).

Michael Schumacher este un fenomen creat de el însuși. Deși provine dintr-un mediu umil, fără bani, a ajuns să domine cel mai spectaculos și mai periculos sport din lume. Când Schumacher a obţinut cel de-al șaptelea titlu mondial în 2004, după care a perseverat până la un total de 91 de victorii de Grand Prix, i-a lăsat mult în urmă pe marii Senna, Prost și Fangio și a ridicat ștacheta la un nivel pe care nimeni nu și l-ar fi imaginat vreodată posibil.

Dar atunci când ai în faţă fenomenul Michael Schumacher, este greu să ajungi să cunoști caracterul omului Michael Schumacher. Nu ajută nici faptul că este o persoană foarte rezervată, mereu atentă să nu permită presei și publicului să se apropie prea mult. Etosul său sportiv a fost întotdeauna „nu dezvăluí niciodată nimic” și acest principiu a fost valabil atât în ceea ce privește caracterul său cât și concurenţa pe pistă.

Schumacher a avut un mic diavol în el și mulţi nu sunt încă dispuși să-l ierte pentru acest lucru. La asta s-a adăugat și faptul că s-a dedicat cu totul meseriei și artei sale, căutând în mod meticulos perfecţiunea. Actriţa de origine franceză Jeanne Moreau a spus odată că „perfecţiunea într-un om este ușor de admirat dar greu de iubit” și această observaţie a fost cu siguranţă valabilă și în cazul lui Michael Schumacher. El nu a avut stilul lui Senna, nici evidenta pasiune bruta a acestuia. În schimb precizia, munca grea, disciplina şi abilitatea de a-şi controla emoţiile au fost semnele sale distinctive. Dar aceste calităţi nu câştigă inimi şi minţi. A refuzat să-şi arate umanitatea, despre care cei care îl cunosc foarte bine jură că este excepţională, după cum vom descoperi în biografia lui James Allen.

Odată cu acest titlu, Preda Publishing lansează şi colecţia iLegend, colecţie dedicată legendelor sportului, în cadrul căreia vor aparea în curând biografiile unor icon-uri mondiale ale tenisului, boxului şi baschetului.

James Allen este cunoscut în Marea Britanie şi în ţările vorbitoare de limbă engleză drept comentatorul principal al postului ITV pentru ediţiile televizate de Formula 1. A lucrat ca jurnalist şi comentator de Formula 1 încă din 1990, cu un an înainte de debutul uimitor al lui Schumacher la echipa Jordan. James l-a înlocuit pe Murray Walker ca voce a motorsportului în 2001 şi, prin munca sa vastă pentru Financial Times, s-a impus ca unul dintre scriitorii cu cea mai mare autoritate în Formula 1. În 1995, a fost coautor al bestsellerul-ului autobiografic al lui Nigel Mansell, Mansell. The People’s Champion.

Aceasta carte face parte din colectia iTri a editurii Preda.

In 2007, Chrissie Wellington, o necunoscuta de treizeci de ani din Norfolk, socheaza lumea sportiva, castigand triatlonul Ironman din Hawaii, una dintre cele mai dure competitii de acest tip din lume. Cu doar noua luni inainte, Chrissie era un simplu functionar in guvernul britanic…

Chrissie Wellington este una dintre cele mai bune triatlete din toate timpurile. Multipla castigatoare a campionatelor mondiale de Ironman, ea a stabilit numeroase recorduri mondiale, obtinand timpi considerati pana atunci de neatins de catre o femeie. O viata fara limite, este povestea unei fete obisnuite, daruita cu multa pasiune si determinare, care a devenit cel mai important atlet britanic al generatiei sale.

În 23 ianuarie 1936, la cererea unui grup de intelectuali şi diplomaţi francezi şi români, Franţa cumpără casa Olănescu pentru a înfiinţa un Institut de Studii Superioare. Ea avea să treacă în curând prin vremuri grele: sunt anii celui de-al Doilea Război Mondial şi cei ai dictaturii comuniste. Cu toate acestea, 80 de ani mai târziu, la numărul 77 de pe bulevardul Dacia, ea este încă sediul Institutului Francez din Bucureşti.
Încercând să-i reconstituie istoria, Richard Edwards cercetează „memoria locului“, la Bucureşti şi la Nantes, la Paris şi la Berlin, dezvăluind amintiri, secrete, bucurii şi uneori temeri. În această înstărită casă boierească, a cărei organizare interioară se va modifica mereu de-a lungul deceniilor, redesenându-şi neîncetat până şi planurile, cronicile şi portretele dau viaţă unei istorii franco-române, istoria prieteniei dintre două ţări.

 Povestea Faridei reprezinta primele memorii ale unei supravietuitoare a terorii ISIS. Toti barbatii au fost omorati. Toate femeile au devenit sclave, dar Farida a reusit sa evadeze. In august 2014, Farida, o adolescenta obisnuita, incerca sa se bucure de vacanta de vara. Fata locuia intr-o regiune muntoasa din nordul Irakului, iar ce a urmat este de neimaginat. Satul ei a cazut prada unui atac pus la cale de ISIS. Acestui atac i-au cazut victime toti barbatii, inclusiv tatal si unul dintre fratii Faridei, iar femeile au fost luate ostatice si supuse unor chinuri atroce, de la batai si violuri pana la vanzare in piata publica asemenea unor vite.
    Dupa sapte tentative esuate de a se sinucide, Farida va profita, impreuna cu alte cinci tinere, de o ocazie favorabila si va fugi in desertul libian. Farida a dovedit un curaj incredibil intr-o situatie care parea fara iesire si s-a hotarat sa faca publica povestea ei de viata. Ne aflam in prezenta memoriilor impresionante ale unei tinere femei, care arata ce inseamna cu adevarat lupta pentru supravietuire a unor oameni nevinovati, prinsi in vartejul razbunarii inexplicabile a membrilor ISIS.
    Andrea C. Hoffmann, coautoarea cartii, este unul dintre jurnalistii specializati in problemele din Orientul Mijlociu si situatia femeilor din tarile musulmane. In ultimii 15 ani, Hoffmann a scris numeroase reportaje despre situatia politica din zona, iar materialele ei despre Iran au fost premiate de nenumarate ori. 

Cartea lui Alan Friedman este scrisa de un cunoscator al vietii publice si politice italiene. Autorul ei si-a urmarit personajul aproape doi ani studiindu-i obiceiurile, partenerii, ticurile, interactiunea cu oamenii. A calatorit la Moscova pentru a-l intalni pe Vladimir Putin, bun prieten al lui Berlusconi, si a rasfoit dosarele penale si de presa care l-au transformat pe fostul premier italian in cel mai penal politician european. Din contactul cu personajul sau principal, a rezultat o carte plina de verva si informatie, un document al unei epoci tulburi din istoria Europei asupra careia Berlusconi, indiferent de ce spun detractorii sai, a avut o influenta majora.

Continuarea volumului "Între păduri şi ape. La pas spre Constantinopol: de la Dunărea de Mijloc până la Porţile de Fier" (Humanitas, 2015)

La mijlocul anilor ’30, la vârsta de optsprezece ani, Patrick Leigh Fermor a pornit din Olanda către Constantinopol, într-o călătorie care a fost subiectul a trei dintre cele mai îndrăgite cărţi ale sale. Cea de-a treia, "Drum întrerupt: De la Porţile de Fier până la Muntele Athos", a văzut lumina tiparului abia în 2013, după moartea autorului.

„Imaginea celuilalt“ are un maestru inegalabil în persoana lui Patrick Leigh Fermor. Dar cine e, în cazul de faţă, „celălalt“? "Homo balcanicus", europeanul de pe cele două maluri ale Dunării, sălbatic, ospitalier, aristocrat, orgiastic, alături de care el, „barbarul“ britanic, trăieşte momente unice.
Cu însuşirea uimitoare a englezului de a se acomoda rapid oriunde, PLF învaţă româneşte, bulgăreşte, greceşte, îşi găseşte hogeac într-o colibă de lângă Rusciuk şi doarme la fel de adânc în patul somptuos al cutărui aristocrat bucureştean. Printr-o arheologie personală, dibuieşte cuvinte definitorii ale sufletului românesc: doină, dor, zbucium, dar şi filonul lui hedonist: ţuică, mititei „rulaţi pe coapsă“ ori femei splendide pe care le priveşte „cu ochi de mojic“. Recursul la istorie lămureşte climatul balcanic, prea adesea învrăjbit, unde duşmănia, răzbunarea, neuitarea alternează cu împăcarea vremelnică, cu interacţiunea gastronomică ori cu strategia matrimonială. E anevoie de ales ce ne atrage mai mult: descrierea trufaşului Bucureşti interbelic, cu nota lui acuzat occidentală, satul bulgăresc rânduit între rigoare şi făţărnicie ori cosmopolitul Munte Athos, unde vieţuiesc călugări greci, ruşi şi români, într-o înţeleaptă detaşare de cele lumeşti.
Este o percepţie multisenzorială a omului din acest spațiu ce transformă naraţiunea lui PLF într-un ghid cu perspectivă inedită. Încerci să-i calci pe urme, căci Drum întrerupt rămâne o iniţiere desăvârşită în permanenţele spiritului balcanic. (Georgeta FILITTI)

"Prăvălii cu nume româneşti, printre ele multe firme scrise cu caractere ebraice şi câteva cu caractere armene, huruit de tramvaie şi, dintr-odată, un furnicar de oameni. Se făcea târziu. Înfometat după un drum aşa de lung, m-am instalat într-un birt afumat care părea promiţător; se numea La Pisica Veselă. Mare parte din fum se ridica dintr-o sobă pe a cărei plită se frigeau nişte crochete în formă de fus, după ce un bucătar cu aer blajin le rula cu pricepere între palmele lui uriaşe. Am dat de duşcă nişte ţuică, am înfulecat o mulţime de mititei şi am băut vin cu nemiluita. Toate erau delicioase, şi nu vedeam nici un motiv pentru care să mă opresc din mâncat sau din băut vin. După cum am aflat mai târziu, exista în Bucureşti un loc unde mititeii erau nemaipomenit de buni fiindcă, din câte se zvonea, bucătăreasa, o ţigancă, îi rula pe coapsă."

Jurnalul de față este relatarea captivantă a expediției lui Fridtjof Nansen către Polul Nord. Autorul alternează observațiile științifice și notele de jurnal cu fotografii și desene, dar și cu înregistrarea celor mai profunde trăiri care l-au bântuit pe tânărul explorator pe tărâmurile temute ale Nordului înghețat.

După ce primul volum a prezentat începutul expediției și aventurile navei Fram, cel de-al doilea volum descrie papitanta călătorie de cincisprezece luni cu săniile, întreprinsă de Friedtjof Nansen și de locotenentul Johansen. Aceștia au pornit la drum pe un teren necunoscut, ajungând mai aproape de Polul Nord decât orice explorator de până atunci. Istorisirea aventurilor lor se încheie cu deriva navei Fram și revenirea în Norvegia, în august 1896.