Autori străini

În preajma ediției din 2016 a jocurilor Olimpice și cu ocazia celei de-a 40-a aniversări a ,,notei 10” primită de Nadia Comăneci, Dvora Meyers ne oferă o perspectivă incitantă și pătrunzătoare asupra lumii gimnasticii. Autoarea vorbește despre recentele schimbări din cadrul sistemului de punctaj și despre posibilitatea ca tocmai aceste schimbări să le propulseze pe gimnastele americane pe culmile acestui sport, în secolul XXI. 

Ani în șir, gimnastica a fost punctată cu note până la 10,0. În timpul acelei perioade, s-au acordat peste 100 de note ,,perfecte” în competiții internaționale importante, dar după ce sistemul de evaluare care avea ca plafon nota 10,0 a provocat controverse majore la Olimpiada din 2004, gimnastica internațională de elită a trecut la sistemul de punctaj deschis pe care îl folosește și astăzi. Astfel, notele maxime au devenit doar o amintire, schimbând pentru totdeauna acest sport. 

Bazându-se pe zeci de interviuri exclusive cu profesioniști, în care sunt prezentate toate aspectele acestui sport, "De la Nadia până azi" explorează o schimbare crucială într-unul dintre cele mai populare sporturi olimpice, fiind o poveste captivantă despre pătrunderea gimnasticii de elită în lumea necartografiată a imperfecțiunii. 


În captivanta și pătrunzătoarea sa carte, Dvora Meyers folosește cea mai celebră notă a gimnasticii ca punct de plecare al unei încântătoare explorări a trecutului, prezentului şi viitorului acestui sport. Dragostea lui Meyers față de gimnastică pulsează în fiecare pagină, iar analiza și observațiile sale inteligente aduc claritate într-un sport și într-un sistem deseori învăluite în mister și marcate de controverse. O carte neprețuită pentru admiratori, competitori, antrenori și arbitri și pentru toți cei care s-au minunat vreodată în fața unora dintre cele mai înzestrate sportive din lume. Shawn Fury

Această carte seamănă cu un permis de intrare în misterioasa lume din spatele scenei sportului olimpic. Library Journal

În numai câteva luni, Sonia Choquette a văzut cum viața i se clatină din temelii. Decesul fratelui și al tatălui, destrămarea căsniciei, pierderea unor relații de prietenie și profesionale au aruncat-o în valurile acide ale mâniei și resentimentelor. Puterile ei intuitive păreau neputincioase în fața acestui tsunami nimicitor. Așa că s-a întors la o sursă veche a liniștii și păcii interioare: pelerinajul ca purificare de slăbiciuni fizice și emoționale și ca reconectare cu energiile autentice. Detaliile acestei experiențe tensionate sunt redate cu umor, pasiune și autenticitate în pagini pline de înțelepciune și savoare. Deși călătoria Soniei este unică, învățăturile asimilate pe drum sunt universale.

„A trebuit să mă întorc în starea novicelui – să mă confrunt cu toată nefericirea şi durerea pe care credeam că le lăsasem în urmă şi să reînvăţ, de la început, lecţiile fundamentale ale smereniei şi compasiunii. Am fost capabilă să realizez asta prin practica  pelerinajului – mai precis, parcurgând Camino de Santiago, o călătorie de peste 800 de kilometri peste Pirinei, dintr-un capăt al nordului Spaniei în celălalt. Doar prin acest proces al sacrificiului şi al renunţării de sine am fost capabilă să mă reconectez cu sinele meu autentic şi să-mi recâştig sentimentul de pace interioară.” (Sonia Choquette)

Talentul deosebit si perspicacitatea uluitoare ale lui Ronnie O'Sullivan l-au definit ca cel mai spectaculos jucator de snooker. Cu toate acestea, cariera sa sportiva, marcata de performante incredibile, a fost dublata constant de caderile unei vieti afectate de autocompatimire, prabusiri si depresii. 

Ronnie O'Sullivan a devenit un miracol al snookerului de la varsta de zece ani, cand a realizat primul sau break de peste 100 de puncte. A continuat apoi doborand record dupa record, in timp ce incerca cu greu sa faca fata incarcerarii pe viata a celui care i-a fost tata si mentor in acelasi timp. 

De pe culmile succesului pe fundul prapastiei si inapoi, Ronnie dezvaluie cu sinceritate toate detaliile unei vieti care l-a facut campionul imbatabil, dar care nu o data l-a dus in stadiul de a pierde totul. O poveste impresionanta, inspirationala si brutal de sincera in descrierea a ceea ce inseamna geniul, dar si a usurintei cu care acesta poate fi irosit. 

Editia in limba romana este insotita de note explicative ale unor locatii din Marea Britanie, ale expresiilor din argoul londonez si ale unor notiuni din jocul de snooker, fara de care traducatorul a considerat ca s-ar fi pierdut prea mult din savoarea povestirii. 

Dupa ce nu voi mai juca, mi-ar placea sa raman implicat in snooker si in alte feluri, de exemplu, facand un pic pe comentatorul si prezentatorul TV. L-am vazut de curand pe Steve Davis in aceasta postura si pare mai multumit si mai relaxat ca niciodata. Sunt atatea variante in viata si este pentru prima oara cand vad cum aceste usi se deschid, in spatele lor nefiind alte ziduri! Am invatat cum sa fiu multumit si admit ca snookerul e o componenta importanta a acestei stari, insa, daca mi-ar spune cineva ca de maine nu as mai putea juca, stiu acum ca in viata mai sunt si alte lucruri care conteaza.  

De la The Yardbirds la Cream, Blind Faith sau Derek and the Dominos si apoi la o cariera solo de succes, cei 50 de ani pe care Eric Clapton i-a petrecut in domeniul muzicii par un neintrerupt suis spre culmi. Acum el e privit, pe drept cuvant, ca o adevarata legenda vie, ca unul dintre cei mai mari chitaristi din lume. Dar povestea lui este deopotriva complicata si fascinanta. 

Talentul dumnezeiesc de chitarist al lui Clapton a fost dublat de un talent aproape la fel de mare pentru autodistrugere. El n-a ezitat niciodata sa spuna adevarul despre bataliile pe care le-a purtat cu bautura si drogurile sau despre efectul uneori catastrofal al acestora asupra celorlalti oameni din viata lui, inclusiv asupra primei lui sotii, Pattie Boyd. Dar fara aceste esecuri personale majore, probabil ca n-ar fi avut niciodata parte de succesele care i-au adus milioane de fani in intreaga lume. Povestea lui Clapton inseamna un drum lung, dar incununat de succes, spre abstinenta, mantuire si fericire. 

Copilul nimanui descrie remarcabila calatorie a lui Clapton: puteti gasi aici muzica, femeile, drogurile, masinile, chitarele, suferinta si triumfurile lui. Cartea cuprinde interviuri cu unii dintre apropiatii lui Clapton a caror marturie n-a mai fost consemnata pana acum. Ea exploreaza mostenirea muzicala pe care a lasat-o in calitate de pastrator al traditiei bluesului si de unul dintre cei mai influenti muzicieni din generatia sa. 

Povestea de iubire cu bluesul a fost cea mai serioasa relatie din viata lui. Clapton a gasit in muzica de pe Mississippi si din Chicago expresia dorului, sentimentul profund de izolare, furia si disperarea care i-au caracterizat o buna parte din cei 70 de ani de viata. Bluesul a fost o constanta intr-o viata adesea plina de relatii personale frante si disfunctionale, oferindu-i lui Clapton un debuseu si un scop. El a gasit ceva valoros pe un alt continent, in muzica oamenilor simpli, a celor vii si a mortilor, un mod de a supravietui si un mod de a intelege si de a comunica sentimentul lipsei.

In noaptea dinaintea zilei in care implinea 40 de ani, Rich Roll a avut revelatia inspaimantatoare a viitorului sau. Cantarind cu aproape 25 de kilograme mai mult decat normalul si incapabil sa urce cateva scari fara sa gafaie, a putut sa vada care era rezultatul stilului sau de viata complet sedentar – si ce fel de schimbare trebuie sa adopte pentru a obtine rezultate reale.
Adoptand o noua rutina care punea pe primul loc nutritia din plante si antrenamentele zilnice, Rich s-a transformat – in doar cateva luni – dintr-un barbat total iesit din forma, intr-o adevarata „masinarie“ destinata sportului de anduranta. Omul ultra relateaza calatoria remarcabila a lui Rich spre linia de start a competitiei de elita Ultraman, care ii supune pe cei mai in forma oameni din lume la un calvar de peste 500 de kilometri strabatuti inot, pe bicicleta si in alergare. Si, dupa acest test, Rich a trecut cu succes de unul chiar mai dificil: EPIC5 – cinci triatloane pe distanta folosita la competitia Ironman, fiecare dintre ele pe o insula diferita din arhipelagul Hawaii, toate finalizate in mai putin de o saptamana.

Omul ultra este un portret minunat despre ceea ce poate realiza puterea vointei. Ne provoaca pe toti sa ne gandim din nou la ce suntem capabili sa realizam si ne indeamna, implicit si explicit, sa „trecem la treaba“.
RICH ROLL a avut numeroase aparitii la CNN si a fost numit de catre revista Men’s Fitness „unul dintre cei mai in forma 25 de oameni din lume“ .

Această carte a apărut cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. Conținutul volumului nu reprezintă obligatoriu poziția oficială a Institutului.

La sfârşitul anilor 1930, Evghenia Ghinzburg era un membru loial şi foarte activ al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Totuşi, ca atâţia alţii care au suferit în timpul regimului de teroare instaurat de Stalin, a fost arestată – în temeiul unor acuzaţii fabricate, potrivit cărora ar fi fost o teroristă troţkistă şi o contrarevoluţionară – şi condamnată la închisoare.

Cu o grijă impresionantă pentru detalii, o putere de fier şi un spirit de neînvins, Ghinzburg povesteşte despre anii, zilele şi minutele îndurate în penitenciare şi lagăre de muncă, inclusiv cei doi ani petrecuţi în izolare impusă, singură în celulă. O relatare clasică despre supravieţuire,Destin în bătaia vântului este considerată una dintre cele mai importante mărturii despre regimul lui Stalin.

„Din punct de vedere istoric, volumul reprezintă un autentic record. Din punct de vedere uman, este o poveste pentru toate timpurile.” (THE NEW YORK REVIEW OF BOOKS). Cartea a fost ecranizată în 2009, titlul filmului fiind Within the Whirlwind. Emily Watson o interpretează pe Evghenia Ghinzburg, iar regia îi aparţine lui Marleen Gorris.

„Cer intunecat spune povestea unor copii fortati sa-si abandoneze caminul si familia. O marturie despre curajul celor care fug din zone de conflict in cautarea sigurantei.” (The Independent) 

In 2006, dupa ce tatal si bunicul lui au fost ucisi de armata americana, Gulwali Passarlay a fost trimis de mama sa departe de Afganistan. Avea 12 ani. A pornit intr-o calatorie lunga si anevoioasa, in cursul careia a fost inchis, a suferit de foame si a fost victima cruzimii si a violentei. A fost cit pe ce sa-si piarda viata in adincurile Marii Mediterane, a indurat brutalitatea celor care ar fi trebuit sa aiba grija de copii si a stat o luna intr-un lagar din Calais. A reusit in cele din urma sa ajunga in Marea Britanie, unde a fost inscris la scoala, fiind admis apoi la una dintre universitatile de elita. Asemenea lui, mii de oameni isi risca viata incercind sa fuga din zonele de conflict. Multi mor in cursul calatoriei; unii sint trimisi inapoi, urmind sa fie inchisi sau omoriti; putini sint cei ce supravietuiesc si ajung in tari care le ofera o noua sansa. Gulwali povesteste despre hotarirea si curajul care triumfa impotriva tuturor adversitatilor. 

„O poveste impresionanta... o viata care a fost pe punctul de a se pierde inainte de vreme infloreste acum plina de speranta.” (The Times)

Dacă mă apuc să povestesc în ce iad am trăit nu demult, o fac nu pentru că eu socotesc cazul meu mai deosebit sau mai interesant decât altele. Dimpotrivă, tocmai pentru că suntem sute de mii care au îndurat aceeaşi soartă şi foarte puţini cei care au scăpat, lumea civilizată trebuie să cunoască martiriul care a fost viaţa noastră în lagărele germane, pentru a face totul ca acesta să nu se repete. Katowice, martie 1945

Aşa îşi începe povestirea Yvonne Redgis-Klug, una dintre persoanele care au format convoiul dus la Birkenau la 30 iunie 1944. La sosire, cu toate că avea deja 46 de ani, n-a fost selecţionată pentru camera de gazare şi a reuşit să supravieţuiască la Auschwitz până la eliberarea ei de către Armata Roşie.

Ulterior a fost repatriată în Franţa, la Paris. A emigrat în California la finele anului 1945 şi a lucrat cu actori de la Hollywood, printre care şi cu câteva vedete ale vremii. A murit în 1972, fără să fi reuşit, în ciuda eforturilor sale, să publice textul despre deportarea şi supravieţuirea ei, pe care-l terminase de scris în iulie 1945. Este textul inedit pe care îl prezentăm în volumul de faţă.

 Cu o postfaţă de Jean-Marc Dreyfus, profesor conferenţiar de istorie la Universitatea din Manchester. Este unul dintre redactorii lucrării Dictionnaire de la Shoah („Dicţionarul Holocaustului”), Larousse, 2009.   

„Trei forţe mi-au modelat parcursul vieţii. Două dintre ele au nimicit jumătate din lume. A treia a fost foarte mică şi plăpândă, de fapt invizibilă. O pasăre sfioasă care mi s-a ascuns în coşul pieptului, la câţiva centimetri deasupra stomacului. Uneori, în cele mai neaşteptate momente, pasărea se trezea, îşi iţea capul şi îşi flutura iute aripile. Atunci, şi eu îmi ridicam capul pentru că, în străfulgerarea acelei clipe, eram sigură că iubirea şi speranţa sunt infinit mai puternice decât ura şi furia, şi că undeva, dincolo de linia orizontului meu, exista o viaţă indestructibilă, veşnic triumfătoare.

Prima forţă a fost Adolf Hitler; a doua, Iosif Vissarionovici Stalin. Ei au făcut din viaţa mea un microcosmos în care s-a condensat istoria unei ţărişoare din inima Europei. Mica pasăre, cea de-a treia forţă, m-a ţinut în viaţă ca să pot spune povestea.”

Privirea scrutătoare pe care Heda Margolius Kovály o îndreaptă asupra vieţilor dominate de soarta tragică a Cehoslovaciei în timpul ocupaţiei naziste, apoi în perioada stalinistă aruncă lumină asupra existenţei haotice a unei naţiuni. Kovály a fost deportată într-un lagăr de concentrare, a scăpat dintr-un marş al morţii, a făcut foamea în anii postbelici şi a fost ulterior devastată de condamnarea soţului ei (infamul proces Slansky din 1952) şi de executarea acestuia. Amintirile sale pline de lirism emană cu toate acestea optimism chiar şi în mijlocul celor mai mari orori.

„Din când în când, citim câte o carte care ne pune într-o perspectivă mai clară necesităţile stringente şi pe noi înşine, obligându-ne să ne confruntăm cu realităţile mai întunecate ale firii umane.” Anthony Lewis, New York Times

„O scriitoare minunat de expresivă... Reflecţiile asupra experienţelor sale personale relevă o deosebită capacitate de pătrundere în domeniul politicii, al comportamentului individual şi instituţional, în formarea atitudinilor.” Christian Science Monitor  

„O poveste a spiritului uman aflat pe o culme a neîmblânzirii sale... una dintre remarcabilele autobiografii ale secolului.” San Francisco Chronicle-Examiner

„Beria a fost o enigmă: poliţai care semăna groaza şi reformator deopotrivă. Nicio altă carte n-a reuşit să pătrundă atât de bine în străfundurile caracterului său dinamic.” Robert Service

„A fost odată ca niciodată...
Au fost odată doi tineri, un băiat şi o fată, care se iubeau şi pe care soarta și urgia războiului i‑au despărţit pentru totdeauna. In această cheie romantică, impregnată de inocenţă, visare, obsesii dureroase, trebuie citit Jurnalul Ellei Filitti, ca de altfel paginile răzleţe rămase din creaţia similară a iubitului ei, Principele Carol, viitorul rege al Romaniei.
E atata candoare, suferinţă sinceră, zbucium sufletesc, in contrast violent cu pragmatismul zilelor noastre, cand parcă oamenii au pierdut capacitatea de a iubi, incat mi s‑a părut că dezvăluirea Jurnalului nu poate fi decat un remember delicat a ceea ce simţeau oamenii altădată.” Georgeta Filitti

„Ştiu bine că inima ta e a mea și numai a mea, așa cum inima mea e a ta, doar a ta. Biata ta inimioară, o simt tot timpul fierbinte lângă a mea. E mereu aici să mă călăuzească în viață, să mă facă prea adesea să sufăr, dar care în ceasurile pustii e unica mea consolare, iubită și dulce consolare ce‑mi vine de la tine...” Principele Carol
„Un singur lucru trebuie să‑ți spun, dragostea mea: inima mea îţi aparţine, nu te juca prea mult cu ea căci e tare gingașă și dacă n‑o ții cu putere, mângâind‑o, și mai ales iubind‑o, s‑ar putea să moară în mâinile tale Doar în tine și prin tine, prin iubirea și afecțiunea ta pentru mine, trag nădejde să pot îndura marea lovitură ce ne rezervă tristul viitor. Iar eu, cu toate acestea, te iubesc, te iubesc ca o smintită ce sunt.” Ella Filitti

«Seneca a fost supranumit si „constiinta Imperiului“, desi ar fi mai exact sa îl consideram inconstientul lui – dar un inconstient cu o voce publica si un minunat stil literar.
Marele si diversificatul, dar si contradictoriul sau corpus articuleaza într-un mod elocvent contradictiile si presiunile psihologice ale consumerismului, ale globalizarii si ale imperiului – toate aceste teme fiind de o enorma importanta pentru întreaga noastra lume de azi.
Ideea ca cineva nu poate sa gaseasca pacea decât în sine – si, foarte posibil nici macar acolo – este extrem de atractiva într-o societate fragmentata si înfricosata.»

În zorii întunecaţi ai zilei de 3 martie 1949, întreaga aristocraţie transilvăneană a fost luată pe sus din paturi şi încărcată în camioane. În aceeaşi zi, Partidul Muncitoresc Român anunţa cu mare satisfacţie deportarea tuturor marilor moşieri şi confiscarea averilor acestora. Pentru victoria definitivă a comunismului se impunea distrugerea ultimilor duşmani de clasă.
Sub teroarea regimului lui Gheorghiu-Dej şi mai târziu al lui Ceauşescu, aristocraţii au fost nevoiţi să ducă o viaţă dublă: în timpul zilei lucrau în cariere de piatră, în combinate siderurgice şi în ateliere de tâmplărie; seara se adunau în secret pentru a perpetua ritualurile unei lumi apuse.
Pentru a se documenta asupra acestui episod prea puţin cunoscut din istoria recentă, Jaap Scholten a călătorit mult în România şi Ungaria, în căutarea puţinilor aristocraţi rămaşi în viaţă, martori ai evenimentelor din noaptea de 3 martie 1949. A vorbit cu oameni care au supravieţuit gulagului românesc şi s-a întâlnit cu membrii tinerei generaţii, descendenţi ai acestor distinşi nobili, pentru a discuta cu ei despre situaţia retrocedării proprietăţilor lor şi despre viitor. Cum se poate reconstrui ceva într-o ţară confruntată cu realitatea unui vid moral?

„Cartea lui Jaap Scholten despre nobilimea maghiară recuperează şi salvează o parte din istoria Transilvaniei care aparţine, în egală măsură, ungurilor şi românilor. O istorie plină de frumuseţi subtile sau spectaculoase, de iubiri şi de excentricităţi ca în romanele lui Miklós Bánffy [...], dar şi de suferinţe şi pierderi îngrozitoare.” FILIP-LUCIAN IORGA

Fenomenele deosebit de complexe ale terorismului şi crimei organizate cresc şi ating cote din ce în ce mai alarmante. Pericolele care se prefigurează odată cu evoluţia metodelor şi cu finanţările uriaşe, precum şi conflictele politico-militare mondiale sunt oprite doar de profesionalismul extraordinar al trupelor din unităţile speciale, eroii zilelor noastre care fac ca acest flagel să fie combătut, într-o luptă acerbă pentru protejarea vieţii, a libertăţii şi a drepturilor fundamentale ale omului. Cartea de faţă descrie partea nevăzută a unor intervenţii reale ale forţelor antitero din 16 state precum: SUA, Rusia, Israel, Iordania şi alte 12 de pe teritoriul Europei şi s-a bucurat de un succes răsunător şi în alte ţări.

O fereastră deschisă către o lume închisă. Suspans până la ultima pagină.

JUDITH GROHMANN este o jurnalistă cunoscută mai ales prin faptul că a fost primul civil căruia i s-a permis să pătrundă în lumea discretă, dar letală pentru răufăcători, a unităţilor speciale.

Garcia Marquez. "Calatoria spre obarsie" este reconstituirea cea mai documentata, completa, riguroasa si, totodata, fascinanta a creatorului de geniu care a scris "Un veac de singuratate". Cartea s-a publicat la Madrid, la editura Alfaguara, in 1997 (intr-un tiraj de peste cincizeci de mii de exemplare), avand imediat un amplu ecou, atat in Spania, cat si pe plan international, si cunoscand mai multe editii. A fost tradusa in zece limbi: engleza, franceza, germana, portugheza., greaca, polona, olandeza, coreeana, chineza si mandarina, cele doua limbi majoritare din China, unde a fost publicata in o suta de mii de exemplare si distinsa cu Premiul National de Excelenta. pentru Literatura Straina.
Dar cea mai sugestiva apreciere a acestui impresionant demers biografic este, neindoios, aceea a lui Garcia Marquez insusi, care a marturisit: „Daca as fi citit inainte "Calatoria spre obarsie", nu mi-as mai fi scris memoriile".  TUDORA SANDRU MEHEDINTI

Este, neîndoios, cea mai completă, riguroasă, bine documentată şi valoroasă lucrare de acest gen dintre numeroasele biografii dedicate reprezentantului emblematic al „realismului magic“ latinoamerican, rod a douăzeci de ani de cercetare aprofundată a vieţii şi operei sale, în temeiul consultării arhivelor bibliotecilor din diferite ţări şi a sute de interviuri cu familia, rudele, prietenii, colegii, criticii şi, lucru de nepreţuit, cu însuşi scriitorul.

La sfarsitul rundei a sasea, un Liston invins se retragea in coltul lui si ramanea acolo. Abandonase. Ali zambeste acum urmarind filmarea in care dansa in ring si striga: Sunt regele lumii! Sunt regele lumii! Se urca pe corzi, strigandu-le jurnalistilor: Inghititi-va cuvintele! Inghititi-va cuvintele! In ziua urmatoare, Clay avea sa anunte nu doar ca e noul campion mondial la categoria grea, ci si faptul ca e membru al Nation of Islam. In cateva saptamani avea sa primeasca un nou nume si in cativa ani, pustiul rapid si amuzant din Louisville avea sa se transforme intr-una dintre cele mai captivante si puternice guri ale Americii acelei perioade.

Antonio Gramsci revine în spațiul românesc cu scrieri publicate în presa socialistă italiană. Cititorul român are prilejul să întâlnească un mare spirit al gândirii marxiste italiene și mondiale, a cărui influență a trecut dincolo de cercurile comuniste, devenind un reper pentru stânga și dreapta contemporane.

„Cea mai buna carte despre Venetia care s-a scris vreodata” (The Sunday Times)

Considerata una dintre cele mai frumoase descrieri ale Venetiei din toate timpurile, cartea lui Jan Morris ne propune o incursiune in viata acestui oras unic in lume. Temperamentul locuitorilor, canalele si podurile, palatele, turistii, mirosurile, sunetele, luminile si culorile sint explorate in cursul unui periplu care ne poarta prin toate coltisoarele orasului si lagunei, dar si prin istoria lor milenara. O carte care le va trezi amintiri pline de nostalgie celor care au vizitat Venetia, iar celor care inca nu au ajuns acolo, dorinta arzatoare de a o vedea.

„Pentru cei care pastreaza Venetia doar in amintire, pentru cei care se pregatesc s-o viziteze si chiar pentru cei care o vad doar ca pe un vis frumos, tabloul complet oferit de aceasta carte, acoperind mii de ani din viata celei mai complexe, mai originale si mai active comunitati ce a existat vreodata, este de mare interes.” (The Guardian)

Din cuprins:
Stilul venetian • Despre femei • Minoritatile • „Strazile acoperite de apa” • Pietrele Venetiei • Arabescuri • Ce mai e nou pe Rialto • Curiozitati • A saptea mare • Navigatia • Oraselele insulare • Apele sfinte • Bastioanele sacre • Pierduti prin laguna

Autorul bestsellerului "Nisipurile arabe"
In cei opt ani petrecuti la jumatatea secolului trecut in tinuturile mlastinoase de la confluenta Tigrului cu Eufratul, Wilfred Thesiger a ajuns sa-i inteleaga si sa-i admire pe locuitorii din aceasta zona si stilul lor de viata neschimbat de milenii. Calatorind din sat in sat cu canoea, Thesiger vede case din stuf cu o arhitectura impresionanta, canale si lacuri pline de pesti si pasari acvatice, insule plutitoare si turme de bivoli de apa, asista la vinatori de mistreti, la accidente, conflicte si vendete. Astfel ii cunoaste pe oamenii acestei regiuni, arabi curajosi, ospitalieri si loiali, care aveau sa sufere enorm de pe urma distrugerilor din timpul regimului lui Saddam Hussein. Cartea sa este un omagiu adus acestor oameni si o marturie tulburatoare despre o cultura si un ecosistem care astazi aproape ca au disparut.

Din cuprins:
La vinatoare de mistreti • Sosirea la Qabab • Primele impresii despre madani • In casa de oaspeti a lui Sadam • Bu Mughaifat, un sat din Mlastini • In inima Mlastinilor • Vrajbele in Mlastini • Falih Bin Majid • Moartea lui Falih • Familia lui Amara • Potopul din 1954 • Seceta din 1955

Colectia Corint Istorie aduce in atentie un volum care aduce in lumina reflectoarelor experienta coplesitoare a detinutilor de la inchisoarea americana din Golful Guantanamo, Cuba.

„Desi este scris in engleza familiar invatata printre detinuti, iar paginile ii sunt slutite de miile de «interventii» negre ca smoala ale agentilor secreti americani care joaca un rol atat de important in paginile sale, volumul este o epopee a durerii de nesuportat uneori, a angoasei, dar si o capodopera de umor negru, amar, pe care Dostoievski cel din "Amintiri din Casa mortilor" l-ar fi recunoscut si acceptat.” - Mark Danner, The New York Times  

„Inainte de a fi desecretizat, manuscrisul cartii lui Slahi a suferit peste 2.500 de interventii, stersaturi realizate, in mod evident, pentru a se proteja informatii secrete, dar al caror rezultat a fost ca cititorilor le-a fost ascunsa dimensiunea reala a calvarului autorului. Cartea a fost publicata cu paragrafe cenzurate. Editorii "Jurnalului de la Guantánamo" [...] spera sa publice totusi o editie ulterioara, necenzurata, atunci cand Slahi va fi eliberat.” - Ian Cobain, Spencer Akerman, The Guardian

Călătoria iniţiatică a unui francez pe drumurile abrupte ale sfântului munte, dublată de trecerea unui occidental la ortodoxie.

Muntele Athos sau internaţionala monahală unde alchimia dorinţei se numeşte asceză şi devine un antrenament permanent pentru construcţia Omului în totalitatea lui. Muntele Athos sau trinitatea frumosului: a naturii, a liturghiei şi a chipului călugărilor. Muntele Athos sau lumea populată de sihaştrii care l-ar urma pe Hristos până în infern, de călugări care nu se roagă, ci devin rugăciune, de părinţi spirituali geniali şi de vagabonzi celeşti clarvăzători, practicanţi ai nebuniei asumate, cea mai radicală formă de asceză.

Puţini au cunoscut îndeaproape viaţa călugărilor de acolo, cu obiceiurile, riturile, singurătatea, zbuciumul sau pacea lor. Măreţia acelei lumi, adâncimea învăţăturilor, aparenta nebunie sau înalta spiritualitate, severitatea rânduielilor şi incredibila libertate, misticismul sau paranormalul, toate sunt povestite de un occidental întors în lume după mai bine de un an petrecut la Athos.

Ce altă mare aventură i-a mai rămas omului modern, dacă nu cea a descoperirii de sine şi de Dumnezeu?

Ce-i luxul? O plăcere. O rutină. Ba chiar o obligație, atunci când devii miliardar în Rusia. Te îndopi cu caviar la micul dejun, iei lecții de golf în largul mării, călătoreşti cu avionul privat şi ai proprietăți pe toate continentele. Nişte banalități, pentru miliardarii ruşi.

„În căldura copleşitoare, zăresc ambarcațiunea. Cu o lungime de «numai» şaizeci de metri, iahtul familiei Sokolov ocupă abia locul al doilea sau al treilea în rândul celor care se află în port. Însă onoarea patronului meu este salvată, întrucât are privilegiul de a plăti 2.000 de euro pe zi în loc de 1.000, cât e trecut în grila de tarife“.
 
Marie Freyssac este jurnalistă şi a locuit în Franţa până la 30 de ani, când pleacă să lucreze la Moscova pe post de guvernantă într-o familie de oligarhi. Cu fiecare poveste, ea ne deschide porțile unei lumi ascunse, cea a oligarhilor ruşi, mândri de reuşita lor în capitalism, după ce au crescut cu biberonul comunismului.

Ne perindăm din Rubliovka, „ghetoul“ magnaţilor moscoviți, până pe străzile înghețate ale capitalei ruseşti, unde băbuțele vând te miri ce, georgienii au mutre de gangsteri, iar votca nu e o băutură pentru ocazii festive, ci o armă de distrugere în masă. Pe scurt, viața de zi cu zi a moscoviților – bogați, dar nu numai – pe care tânăra jurnalistă o descrie cu impertinență şi umor. În prezent, autoarea este stabilită la Moscova, ca profesor de limba franceză.

Povestea începe pe o plajă, în momentul în care Anne-Dauphine a remarcat că fata ei mergea un pic ezitant, cu piciorul îndreptat spre exterior. După o serie de analize, medicii au descoperit că Thais suferă de o boală genetică rară. Abia împlinise doi ani şi nu îi rămăseseră mai mult de câteva luni de trăit. Autoarea îi face atunci o promisiune fetiţei sale: „Vei avea o viaţă frumoasă. Nu va fi o viaţă ca a celorlalte fete, dar va fi o viaţă de care tu vei putea fi mândră. Şi nu vei fi niciodată lipsită de iubire.“
Este povestea unei promisiuni şi a frumuseţii de a iubi. Tot ceea ce un cuplu, o familie, prietenii şi o bonă pot dărui. Când viaţa nu mai are zile, trebuie să dăm viaţă zilelor.

Pe când locuiam în Montréal, mă tot întrebam cum mi-aș putea cumpăra o casă. Dar cu ce? Tot ce aveam mai de soi era o agrafă roşie de birou. Şi-atunci mi-a venit o idee trăsnet: pe agrafa asta îmi voi lua o casă! Am dat la schimb agrafa roșie pe un stilou, o camionetă pe un contract de înregistrare... Încetul cu încetul, folosindu-mi toată energia pentru a-mi atinge scopul, mi-am văzut visul cu ochii: o casă! Dar ceea ce mi-a ieşit cel mai bine, într-un final, a fost nu atât realizarea idealului, cât mai degrabă călătoria până acolo... N-aş fi crezut vreodată că poţi obţine tot ce-ţi pui în gând cu singura condiţie să crezi cu adevărat că e posibil. Şi nici că, dacă banii n-aduc fericirea, trocul cu siguranţă că da!

Dacă vei deschide această carte ca să „afli“ ceea ce ştiai deja, dacă te aşteptai să ţi se confirme prejudecăţile despre arabi şi lumea lor sau să auzi aceeaşi poliloghie despre ciocnirea civilizaţiilor, mai bine renunţă să o mai lecturezi. Pentru ca voi face tot posibilul să te dezamăgesc. Voi încerca să-ți distrug iluziile, să te aduc cu picioarele pe pământ și să te văduvesc de himerele tale... În aceşti termeni se adresează Joumana Haddad cititorului european înainte să-i explice felul în care ea şi semenele sale pot deveni femei libere într-o lume arabă marcată de dictaturi şi obscurantism. În această carte – care adună dezvăluiri, reflecţii, poeme – ea îşi povesteşte primele experienţe, printre care şi momentul în care a citit „Marchizul de Sade“ copilă fiind, viaţa de adolescentă care creşte în Beirut, un oraş sfâşiat de război, apoi cea de tânără scriitoare de poezie libertină şi, nu în ultimul rând, viaţa de femeie la patruzeci de ani, editoarea primei reviste erotice în limba arabă. „Cum am ucis-o pe Şeherezada“ este o carte despre cum poţi trăi şi gândi ca o femeie liberă, ca femeie arabă care a descoperit gustul libertăţii.

Chiar şi în prezent, există o mulţime de persoane, dintre cele mai serioase, care apelează la exorcişti pentru a se elibera de suferinţe dintre cele mai inexplicabile – ale sufletului şi ale trupului, deopotrivă. Părintele Gabrielle Amorth este considerat cel mai renumit exorcist din lume. Pentru el, e o adevărată misiune personală să-i ajute pe aceşti oameni pe care nici medicina şi nici psihiatria nu-i poate vindeca. În cartea de faţă, Amorth descrie o mulţime de posesiuni „care sunt mărturie despre puterea Satanei, uneori în mod şocant, ca în cazul acelei femei care vomita cuie sau în cazul băiatului căruia apa sfinţită îi provoca arsuri“. „Diavolul îi încearcă pe toţi“, spune el, „mai ales pe credincioşi. Să nu fiţi surprinşi dacă lupta cu Necuratul se va da chiar şi în Vatican.“ Printre altele, ne vorbeşte despre setea de putere a acelor prelaţi care au făcut, pur şi simplu, pactul cu Diavolul. La un nivel mai general, Amorth ne avertizează asupra pericolelor pe care le putem întâlni într-o societate care şi-a pierdut respectul pentru celălalt şi pentru viaţă, transformându-se în sălaşul celui mai periculos adversar al lui Dumnezeu şi al oamenilor.
Părintele Gabriele Amorth, în vârstă de 85 de ani, este superiorul exorciştilor de la Vatican şi de la arhidioceza din Ronce încă din 1986. A studiat mai întâi dreptul, apoi a devenit preot, în 1954. A fost directorul prestigioasei publicaţii Madre di Dio, mai mulţi ani la rând.
Din 1981, Marco Tosatti este jurnalist la cotidianul italian La Stampa, unde abordează teme religioase. A publicat mai multe cărți pe teme spirituale, printre care: Noile apariții, Ancheta asupra Diavolului, Dicționarul Papei Ratzinger, Padre Pio și Diavolul, Anchetă despre Giulgiul lui Christos.

Reporter de război timp de mai bine de 15 ani, Stéphane Allix este confruntat cu un eveniment teribil: în aprilie 2001, fratele său mai tânăr moare în faţa lui, pe când erau împreună în Afganistan. Autorul nu reuşeşte să treacă peste durerea pricinuită de neașteptatul eveniment şi, chiar dacă e ateu, caută cu disperare un semn, un contact, o ultimă ocazie de a-i spune cât de mult ţinea la el.
Raţiunea rămâne uneori fără răspunsuri în faţa durerii provocate de moartea cuiva apropiat. Iar Allix face înconjurul lumii în căutarea lor.
La sfârşitul cărţii, autorul mărturiseşte cu multă onestitate un episod tulburător: după zece ani de anchetă asupra acestui subiect atât de delicat, în plină junglă amazoniană, sub îndrumarea unui şaman, a reuşit imposibilul: un contact cu … fratele său. Doar că spiritul său raţionalist a preluat repede comanda, supunând îndoielii experienţa prin care trecea - şi năruind-o.
Să fie această mărturie doar o iluzie? Sau o experienţă reală, raportată de un jurnalist trecut prin multe - şi mai ales pe lângă moarte, pe fronturile pe care era trimis ca reporter?
Ancheta lui Stéphane Allix ne duce în cele patru colţuri ale lumii, unde întâlnim medici, cercetători, mediumi, lamas tibetani sau şamani din Amazon, realizând astfel un puzzle de mărturii şi opinii asupra uneia dintre marile întrebări existenţiale: există viaţă după moarte?

Jurnalistul Stéphane Barsacq reuşeşte în mod strălucit o biografie atipică a lui Cioran. Fără să facă un întreg rechizitoriu, autorul îşi pune problema relaţiei dintre opera lui Cioran şi convingerile sale politice de extremă dreaptă. În ce măsură cinismul său dizolvant şi autodizolvant, obsesia lui de a descifra masca iluzorie şi tragică a lumii în care trăia, nu este de fapt rezultatul negării de sine a unui om care a renunţat la trecutul său legionar? Nu cumva cinismul şi neîncrederea în aparenţe sunt tratamentul pe care şi l-a autoadministrat cineva care s-a înşelat în mod grotesc asupra vieţii, şi, drept urmare, a ales să nu mai creadă nimic decât să se înşele din nou?