Autori străini

Etnolog si explorator, Thor Heyerdahl a devenit cunoscut in lumea intreaga cand a organizat si a condus celebrele expeditii stiintifice transoceanice Kon-Tiki (1947) si Ra (1969-1970). Ambele au avut menirea de a dovedi posibilitatea contactelor transoceanice in Antichitate dintre civilizatii si culturi indepartate.

„Sunt incantat ca o figura publica de talia lui Novak Djokovic, un personaj admirat de milioane de tineri, a ales sa vorbeasca despre problema delicata a glutenului si sa se ofere drept exemplu de succes pentru ceea ce poti obtine prin angajament ferm, munca sustinuta si o dieta sanatoasa.“ - William Davis, autorul bestsellerurilor New York Times: Wheat Belly: Lose the Wheat, Lose the Weight, and Find Your Path Back to Health si Wheat Belly Cookbook

Francisc, nascut Jorge Mario Bergoglio la Buenos Aires in 1936, descendent al unei familii de italieni, este papa numarul 266 al Bisericii Catolice si sef al statului Vatican. A fost ales la 13 martie 2013 de catre membrii Colegiului Cardinalilor dupa renuntarea la pontificat al lui Benedict al XVI-lea, dupa a cincea runda de vot din a doua zi a conclavului.  La douazeci si unu de ani a fost hirotonisit ca preot iezuit, cristalizandu-se astfel vocatia sa religioasa, devreme descoperita, pentru care a abandonat studiile de inginerie chimica. A fost profesor de literatura si psihologie. Dupa o bogata activitate ca preot si profesor de teologie, a fost uns de catre Papa Ioan Paul al II-lea, episcop titular auxiliar al orasului Buenos Aires. In doar cativa ani si dupa ce a fost director spiritual si confesor in Biserica Societatii lui Iisus din orasul Córdoba, a devenit Arhiepiscop de Buenos Aires, cardinal primat al Argentinei si presedinte al Conferintei Episcopale. 

Memoriile soferului personal al lui Hitler timp de 13 ani, pana la ultimul ordin al acestuia – a-i incinera corpul dupa sinucidere

"Obiect literar original, Grand Hotel Nelson reprezinta o cautare in care autorul si cititorul urmeaza trasee diferite, care se intersecteaza insa in fiecare capitol, se intalnesc pentru ca in cele din urma sa alcatuiasca o cale unica. In acest exercitiu, Frederic Vitoux este un adevarat maestru." (Le Figaro, martie 2010)

„Piesele s-au asamblat în fața ochilor mei: Dr. Georges Vitoux, bunicul meu, care a păstrat negative pe sticlă ale unor imagini pornografice; văduva Lambel în camera sa de hotel de pe strada Le Peletier; fratele său și practicile sale fotografice dubioase; orașul Nelson din British Columbia cu pastișa Bisericii Madeleine, fără să uităm caracterul Madeleinei pocăit și păcătos." (Frederic Vitoux)

Intr-o fotografie de la nunta lui Jane Wilde cu Stephen Hawking, petrecuta la Cambridge in vara lui 1965, tanarul fizician (avea 23 de ani) sta in picioare, la bratul miresei, sprijinindu-se usor intr-un baston. Fusese deja diagnosticat cu o boală neurologica degenerativa careia i se prezisese apropiatul deznodamant fatal. In anii urmatori, maladia lui Stephen progreseaza aproape in acelasi ritm cu faima sa ca om de stiinta: mai intai, tanarul fellow al Colegiului Caius de la Cambridge trebuie sa recurga la un scaun cu rotile, apoi isi pierde definitiv vocea – imaginea genialului cosmolog paralizat, care vorbeste prin intermediul unui computer, e bine cunoscuta.

Timp de cinci saptamani lumea a asteptat cu sufletul la gura noutati despre Danny Pearl, reporter la Wall Street Journal care a fost rapit in Karachi, Pakistan... iar apoi a sosit vestea socanta despre uciderea sa. Intreaga istorie a rapirii, a eforturilor intense de a-l salva si a perioadei emotionale de dupa moartea lui sunt povestite cu mult curaj si sensibilitate de sotia sa, Mariane.

Cel mai siret „spargator" de computere si de retele de comunicatii isi dezvaluie trucurile intr-o captivanta poveste de viata, cu hackeri si detectivi FBI, cu spionaj informatic si urmariri spectaculoase pe „autostrazile" internetului. Kevin Mitnick a bantuit cele mai securizate sisteme informatice din SUA si, in ciuda vitezei de reactie a autoritatilor americane, a fost tot timpul cu un pas inainte, evitand numeroasele capcane intinse de agentii de la criminalitate informatica.

Să renunţi la lumina electrică şi la hârtia igienică, la metrou, la televizor şi la mâncarea ambalată, să speli rufe în cadă, să mergi cu bicicleta şi să găteşti numai hrană organică doar ca să salvezi planeta – toate acestea par o nebunie. Este un experiment la care scriitorul şi bloggerul newyorkez Colin Beavan se supune timp de un an, antrenându-şi fiica, dar şi soţia împătimită de shopping.

Asemenea eroului din filmul Rain Man, Daniel Tammet este un autist savant, un adevărat geniu al numerelor, capabil să efectueze calcule uluitoare în doar câteva secunde. Pentru el, numerele au culori. A devenit celebru după ce a recitat în public, timp de cinci ore, primele 22 514 zecimale ale numărului Pi. Nu întâmplător, abilitatea sa de a învăţa limbi străine este ieşită din comun: a învăţat islandeza în cinci zile, vorbeşte fluent 10 limbi, printre care şi româna.Neurologi eminenţi s-au aplecat asupra cazului său şi l-au cercetat îndeaproape.

Mergeam acolo când eram fericiţi, să sărbătorim, şi când eram trişti, să răbufnim. Ne duceam acolo după nunţi şi înmormântări, să luăm ceva ca să ne calmăm şi mereu pentru o doză de curaj înainte. Ne duceam acolo când nu ştiam ce ne trebuie, în speranţa că cineva ne va spune. Ne duceam acolo în căutare de iubire, sau de sex, sau de probleme, sau după cineva care dispăruse, pentru că mai devreme sau mai târziu toată lumea ajungea acolo. Dar cel mai adesea ne duceam acolo când trebuia să fim găsiţi.

.........................................................

Mult înainte de a-mi putea vinde băutură în mod legal, barul m-a salvat. Mi-a redat încrederea când eram copil, a avut grijă de mine în adolescenţă, iar ca tânăr barul m-a îmbrăţişat. Mă tem că suntem atraşi către ceea ce ne părăseşte şi către ceea ce e cel mai probabil să ne părăsească, însă în cele din urmă cred că suntem definiţi de ceea ce ne îmbrăţişează. Fireşte, am îmbrăţişat la rândul meu barul, până când într-o seară barul m-a respins, şi în acea părăsire finală barul mi-a salvat viaţa. J.R. MOEHRINGER

Dulcele bar este o frumoasă şi profundă scrisoare de dragoste către un tată fără chip, o poveste de dragoste melancolică dintre un băiat şi o cârciumă din colţ, la fel de afumată şi de sfâşietoare ca un Sinatra din 1978. THE NEW YORK TIMES BOOK REVIEW

Moehringer s-a născut practic într-un bar, un local cu valenţe literare din oraşul care i-a servit drept cadru lui F. Scott Fitzgerald pentru Marele Gatsby. Aduce un tribut iscusit legăturilor sale scriitoriceşti, descriindu-şi călătoria – de la băieţelul fără tată ce trăieşte în casa vraişte a bunicului său până la curier la New York Times şi băutor de cursă lungă – cu măreţie dickensiană şi tratându-şi eşecurile cu simţul umorului. PEOPLE

Dulcele bar nu este o carte despre trezire, ci despre maturizare. Tensiunea autentică a acestei poveşti rezidă în distanţa dintre cine era tânărul J. R. Moehringer şi cine îşi dorea să fie. Pe măsură ce distanţa se micşorează, îţi vine să te bucuri. Dar strigătul de bucurie îţi va muri pe buze când îţi vei da seama că odată ce distanţa a dispărut, povestea s-a terminat. Singurul neajuns al acestui debut excelent este că trebuie să existe şi o oră a închiderii. MALCOLM JONES, NEWSWEEK

„Puştiul e scriitoraş”, spune unul dintre obişnuiţii (de la bar) despre Moehringer, ceea ce se dovedeşte o subapreciere grosolană. Puştiul e cel mai bun scriitor de memorii de acest fel de la Clubul mincinoşilor al lui Mary Karr încoace. Cartea puştiului e demenţială. JANET MASLIN, THE NEW YORK TIMES

„Marius Barnard a fost membru al echipei care a efectuat primul transplant de inimă din lume, care va rămâne cel mai mediatizat eveniment medical din toate timpurile şi a pus medicina sud-africană în centrul atenţiei, lucru bine-venit într-o perioadă a istoriei noastre când eram o naţiune paria în întunecatele zile ale apartheidului. Ca doctor şi-a asumat responsabilităţile şi pe alte planuri – în zonele mai largi ale politicii şi finanţelor –, pledând pentru sănătatea şi bunăstarea semenilor săi.“ (Prof. Johan Brink, Departamentul de Chirurgie Cardiacă, Universitatea din Cape Town)

Sedus de spiritualitatea Orientului, Paul Brunton a călătorit în această regiune pentru a cunoaște oameni sfinți și a-și însuși înțelepciunea lor. În 1936, a petrecut câteva luni într-un loc izolat din munții Himalaya, unde a aplicat învățăturile străvechi în încercarea de a intra în contact cu sinele său superior.

Asemenea spiritului său tutelar, Borges, Alberto Manguel e un autentic cetăţean al lumii. A absorbit culturi multiple, a avut destinul călătoriei de foarte timpuriu şi consideră că adevărata sa patrie este literatura. Născut la Buenos Aires în 1948, şi-a petrecut copilăria în Israel, unde tatăl lui era ambasador. Experienţa sa întemeie­toare a avut loc în adolescenţă, când l-a întâlnit pe Borges, ajuns aproape orb, căruia i-a citit ani la rând. I-a dedicat apoi bătrânului său maestru pagini de neuitat. Manguel, cetăţean canadian, locuieşte în prezent într-o mică localitate franceză din regiunea Poitou-Charentes, unde a cumpărat o fostă casă parohială, pe care a transformat-o într-o enormă bibliotecă personală, ce-i găzduieşte cele peste treizeci de mii de volume. Gândirea profundă se asociază cu o mână uşoară şi cu darul povestirii învăluit în charisma scrisului. De o cordială erudiţie, Manguel rămâne un profet al lecturii. Asemenea unui preot sau credincios inspirat, el ne invită să trecem pragul copertelor – pentru a descoperi minunea cărţilor, minunea care ne face oameni deplini.

„Scrisorile lui Michelangelo completează inedit imaginea unei personalităţi fascinante, fiind dovada unei naturi complexe. Ele reconstituie din reflexii ambientale viaţa de toate zilele a unui mare artist, izolată de viata abstractă a creatorului. Astfel, epistolarul îl dezvăluie pe autorul său mai mult ca om al raţiunii practice şi mai puţin ca om al ideilor - ceea ce a fost, în ultimă instanţă, Michelangelo şi ceea ce poezia sa dovedeşte într-o măsură incomparabil mai mare."  C.D Zeletin

Șapte ani în Tibet a fost ecranizată de mai multe ori, ultima dată în 1997, cu Brad Pitt în rolul lui Heinrich Harrer.

Conversaţii cu mine însumi permite cititorilor să ajungă la omul din spatele figurii publice: de la epistolele scrise în cele mai întunecate ore ale prizonieratului de 27 de ani al lui Mandela până la manuscrisul unei continuări neterminate a Long Walk to Freedom. În această carte, scrie notiţe sau chiar umple foi cu mâzgălituri în timpul întâlnirilor sau îşi consemnează visele neliniştite pe calendarul său de birou din celula din insula Robben; scrie jurnale, în vreme ce este căutat de poliţie în timpul luptelor antiapartheid de la începutul anilor 1960, sau discută cu prietenii în cele aproape 70 de ore de conversaţii înregistrate. În aceste pagini, nu este nici legendă şi nici sfânt; Mandela este ca mine şi ca tine.

„O carte de memorii absolut încântătoare şi plină de căldură.“ (Antonia Fraser, Evening Standard)

„Starck. Creaţiile lui, eclectice, inovatoare, magnifice, impresionante, înglobează o gamă largă de proiecte, de la cele banale la cele insolite. Ele fascinează şi scandalizează deopotrivă prin aceea că reconsideră normele, încalcă regulile bunului-gust, sunt insolente şi subversive. Exuberant şi înţelept, visător, însă teribil de lucid, hazliu şi cerebral, Philippe Starck cultivă contrariile. De aici şi provine complexitatea lui. Dincolo de imaginea personajului public ancorat în material prin densitatea creaţiilor sale, pe care le produce «aşa cum îşi secretă un melc balele», se dezvaluie Philippe-omul. Omul care, supunând materia, o şi neagă în acelaşi timp. Gânditor autodidact şi spontan, cu capul în nori şi totodată metodic, este dispus către o reflecţie nemijlocită, ce scoate la iveală un om luminat care îi lumineazaă pe cei din jur, un om cult care îi ajuta pe ceilalţi să se cultive, un iubitor al bogaţiei limbii franceze şi al eleganţei gestului, ca şi a verbului. El se înscrie astfel în linia tradiţiilor umaniste, suprarealiste, romantice, amestecându-le şi combinându-le.“ - Gilles Vanderpooten

„Am râs tare de atâtea ori încât soţia mea a crezut că sufăr de Sindromul Tourette. Este atât de bine scrisă, plină de detalii, auto-peiorativă şi amuzantă. O carte de referinţă– memorii rock and roll scrise inteligent şi educat, pline de candoare şi de spirit.“- Alan Parker

„Orice altceva, dar nu un imn de slavă adus mareţei Pink Floyd. Povestea toboşarului Mason este încântătoare şi amuzant de lipsită de respect faţă de legendara formaţie britanică.“- Robert Sandall, Sunday Times

Să lăsaţi bacşis întotdeauna. Dacă nu faceţi asta, purtaţi-vă foarte frumos. Iar dacă nu reuşiţi să faceţi nici una, nici alta ar trebui să vă gândiţi serios să schimbaţi periuţa de dinţi în fiecare dimineaţă. E doar unul dintre sfaturile pe care Jacob Tomsky ni le oferă în cel mai pur stil gonzo în urma experienţei sale de recepţioner la unele dintre cele mai luxoase hoteluri din New Orleans şi New York.

De la perspectiva unui simplu uşier până la cea de lucrător nevăzut din spatele uşilor închise, Tomsky demască maşinăria şi maşinaţiile care stau în spatele hotelurilor de lux şi consiliază potenşialii oaspeşi pe cine şi cum trebuie să perie pentru a obţine cele mai bune servicii.

În primăvara anului 587 doi călugări porneau într-o călătorie extraordinară, ce avea să-i poarte în semicerc prin lumea bizantină de pe malurile Bosforului până la dunele Egiptului. Pe drum, Ioan Moshu și ucenicul său, Sofronie Scolasticul, au poposit în peșteri, mânăstiri și sihăstrii îndepărtate, culegând înțelepciunea pustnicilor și a părinților din deșert înainte ca lumea acestora să se prăbușească sub umbra Islamului.

De ce se îndrăgostesc străinii de România, ce-i motivează și ce experiențe au avut aici? Mulți vin la studii, cu afaceri, din motive personale sau umanitare și, deși sunt convinși că vor rămâne doar un timp, la un moment dat își dau seama că nu mai vor să plece acasă. În pofida inconvenientelor și a obstacolelor întâlnite (de la infrastructură la fiscalitate, de la sistemul sanitar la cel educațional și multe altele), ei descoperă oportunități și frumuseți pe care nu le găsesc în țările natale. În Mai români decât românii?, străini celebri pentru realizările lor sau alții, mai puțin cunoscuți publicului larg, povestesc cum au ajuns în România și de ce nu mai vor să o părăsească. Veți descoperi poveștile unor oameni care, având lumea la picioare, au decis să se stabilească aici și veți afla cum ne privesc pe noi.

În însemnările sale, Heinrich Hoffmann prezintă începuturile Partidului Nazist, dar şi persoanele şi instituţiile care deţineau puterea în cel de-al Treilea Reich. Deoarece a fost prieten cu Hitler, autorul ne introduce şi în viaţa privată a Führerului. El înfăţişează un om ale cărui stări sufleteşti nu au fost întotdeauna cunoscute de mase, dar nici de cei din anturajul său, fie că erau politicieni sau militari.

„În primele pagini ale Arhipelagului Gulag, Aleksandr Soljeniţîn scria: «Un vechi deţinut de la Solovki, Dmitri Petrovici Vitkovski, unul dintre oamenii care au avut cea mai vastă experienţă în lagăr, ar fi trebuit să fie corectorul cărţii mele. (...) Deja paralizat, a putut totuşi să citească doar câteva capitole din Arhipelag care l-au convins şi l-au asigurat că se va spune totul». Nicolas Werth

Bestseller New York Times publicat în 22 de ţări

Autorul a fost a fost distins în Franţa cu Marele premiu al biografiei politice (Le Grand Prix de la biographie politique) pentru acestă carte

Filmul Lagărul 14: Zonă de control total regizat de Mark Wisse a fost desemnat Cel mai bun film politic în cadrul Festivalului Internaţional de Film – Cinepolitica (Bucureşti, 2-7 aprilie 2013)