Autori străini

După ce a realizat ascensiuni extraordinare pe munți dificili și a devenit unul dintre cei mai importanți alpiniști din lume, Walter Bonatti decide să facă o schimbare și să exploreze locuri cât mai îndepărtate și mai sălbatice. După o ședere în Siberia, la Polul Frigului, străbate în Klondike drumul vechilor căutători de aur, apoi se urcă într-o canoe și înfruntă apele fluviului Yukon. Sunt primele dintre călătoriile sale memorabile care îl vor purta în interiorul vulcanului Krakatau, pe stâncile bătute de furtuni ale Capului Horn, în imensitatea înghețată a Antarcticii și printre populațiile primitive din jungla amazoniană. Din fiordurile Patagoniei până în deșerturile Australiei, îl însoțim pe Bonatti și, pe lângă poveștile unor ținuturi legendare și ale unor paradisuri ascunse, aflăm și povestea lui – povestea unui om care încearcă să trăiască în armonie cu natura și care cu fiecare călătorie își descoperă limitele, dar își împlinește visul de libertate.

„O lume pierdută e ultima carte scrisă de Bonatti, care şi‑a adunat în ea toate aventurile şi reflecţiile de «explorator». Bonatti crede că putem găsi un punct de întâlnire, de înţelegere respectuoasă cu culturi diferite de a noastră. Propune să ne mişcăm prin natură folosind pe cât posibil mijloacele puse la dispoziţie de natura însăşi şi să înţelegem astfel până unde avem voie să mergem. Propune, pur şi simplu, să privim lumea cu alţi ochi.” (Angelo Ponta)

Pentru publicul larg, C.S. Lewis (1898–1963) este autorul celebrelor Cronici din Narnia, o serie de poveşti fantasy în curs de ecranizare. Mai mult, figura acestui profesor de literatură care a predat la Oxford şi la Cambridge, fiind un fel de simbol al elitei universitare britanice, şi povestea lui de iubire cu Joy Gresham au inspirat un frumos film, Shadowlands (Tărâmul umbrelor), cu sir Anthony Hopkins şi Debra Winger în rolurile principale.

Mai puţin cunoscut de publicul larg este faptul că C.S. Lewis a scris remarcabile studii de literatură medievală şi critică literară şi că esocotit cel mai important apologet al creştinismului din secolul XX (unele scrieri ale sale pe tema credinţei - Despre minuni, Cele patru iubiri, Problema durerii, Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr, Despre lumea aceasta şi despre alte lumi - au fost traduse la Humanitas). În Marea Britanie, Lewis a devenit celebru încă din timpul vieţii graţie conferinţelor lui vibrante despre creştinism, transmise la radio în timpul războiului.

Scrierile şi cu atât mai mult conferinţele creştine ale lui Lewis erau atât de convingătoare pentru că izvorau din încărcătura emoţională a propriei convertiri. Şi chiar despre această convertire, oarecum surprinzătoare pentru un tânăr intelectual studios, lucid, deloc lipsitde spirit critic, e vorba în cartea de faţă. Surprins de Bucurie este, în fond, o autobiografie spirituală: în spatele vieţii exterioare seconturează evoluţia lăuntrică a autorului de la credinţa convenţională din copilărie la necredinţa frivolă din prima tinereţe şi, în fine, la credinţa profundă în Dumnezeul creştin.

După ce i-a cucerit pe cititorii din întreaga lume cu incredibila ei poveste de dragoste cu Lketinga, un războinic masai din tribul Samburu, viitorul ei soț, și despre viața ei în Kenya, Corinne Hofmann ne prezintă întoarcerea în Elveția și dificultățile pe care le-a avut de înfruntat aici. Însă, cu același amestec de curaj și optimism de care a dat dovadă în Kenya, Corinne depășește toate obstacolele care îi ies în cale, fie ele birocratice sau sociale, și se readaptează la obiceiurile europene, construind o nouă viață pentru ea și fiica ei, Napirai. Totodată, aflăm cum a ajuns Corinne să scrie Îndrăgostită de un masai și care a fost parcursul ei în lumea literară. Adio, Africa răspunde la mai multe întrebări lăsate deschise de prima ei carte și ne face martori la lupta autoarei cu propriul trecut, de care încearcă să se rupă pentru a găsi puterea să o ia de la capăt.

Tradus pentru prima oară în afara Japoniei, jurnalul amantei celebrului scriitor Osamu Dazai, împreună cu care acesta s-a sinucis la doar 39 de ani.

„Tomie Yamazaki a fost pentru Osamu Dazai nu doar iubită, ci și mamă, prietenă, soră mai mare, secretară, infirmieră, menajeră și curier. Tomie se ocupa de treburile casnice, dar și de tot ce presupu­nea cariera lui Dazai.

Jurnalul iubirii și morţii mele cu Osamu Dazai reprezintă un document inestimabil despre ultimele luni din viața marelui scriitor japonez, ce oglindește zbuciumul sufletesc al celui pe care Tomie îl numea «Dumnezeul meu preaiubit, neputincios, blând și singuratic» și pasiunea care i-a mistuit pe amândoi până în ultima clipă a vieții.

Publicarea traducerii în limba română a Jurnalului e un dar de neprețuit oferit de editura Alice Books tuturor admiratorilor operei inegalabilului Osamu Dazai.”

Iolanda Prodan

Docu-drame și mituri controversate despre Ingrid Bergman, o legenda a cinematografiei universale cu o viața care bate filmul

…Potrivit revistei Life, impresia pe care a lasat-o la Hollywood dupa ce a turnat aici primul ei film – Intermezzo – a fost cea a unei „fete înalte, cu parul castaniu-deschis și ochi albaștri, care era dureros de timida, dar prietenoasa și cu un zâmbet cald, neprefacut“.

Hollywood devine caminul lui Ingrid Bergman timp de un deceniu, dar îl parasește când, în urma unei aventuri extraconjugale, ramâne însarcinata cu pasionalul regizor Roberto Rosselini.

Dar lumea înca nu era pregatita sa accepte ca „o calugarița se poate îndragosti de un italian“. Dimpotriva, publicul prefera imaginea ei enigmatica din Casablanca, pelicula definitorie a epocii, când America se pregatea sa intre în razboi.

Ingrid era departe de imaginea standard a unei „papușele“ de pe platourile marilor studiouri. Era înalta, având – la 1,75 metri – un ascendent fizic evident asupra celebrului sau partener din Casablanca, Humphrey Bogart, caruia i-au trebuit pantofi cu talpa de 7,6 centimetri (!) ca sa nu para „ridicol de scund“. (Din același motiv, unui alt actor cu care ea trebuia sa filmeze scene romantice într-o producție similara i s-au construit rampe speciale pe platou!)

De asemenea, nu accepta decât un machiaj extrem de simplu, refuzând „orbirea sintetica“ practicata de regula în cazul altor vedete feminine.

O femeie asumata, casatorita – și divorțata –de trei ori, mama a patru copii, Ingrid Bergman a șocat și prin numarul relativ mare de celebritați din industria cinematografica cu care a avut relații patimașe, de la Spencer Tracy la Gregory Peck sau de la Gary Cooper la Howard Hughes.

Mai târziu, celebra ei fiica Isabella Rossellini declara: „Ea a aratat ca femeile sunt independente, ca vor sa-și spuna propria poveste, vor sa preia inițiativa, dar nu pot pentru ca, adesea, cultura noastra sociala nu le permite femeilor sa se rupa de anumite reguli“.

„A scrie viața lui Céline înseamnă a fi obligați neîncetat să ne sprijinim pe el – cum să-i scăpăm, cum să neglijăm această parte esențială, mereu prezentă în ceea ce vede, ceea ce trăiește, ceea ce scrie, ceea ce observă, în ceea ce-l face să sufere? – dar înseamnă, la fel de bine, a transforma acest sprijin într-o forță care să-i respingă opera, să o îndepărteze pentru că evident e doar o minciună, pentru că orice operă, oricare ar fi ea, fie și cea mai frumoasă și în măsura în care e cea mai frumoasă, e doar un travaliu de transpunere, de iluzii delicate care în cazul lui Céline sunt tăiate în materia convulsivă a propriei vieți.” (Frédéric Vitoux)

Povestea personală și profund intimă a autoarei, alături de un tată abuziv, o mamă care se lasă pradă alcoolismului și o soră înstrăinată. Lidia Yuknavitch își spune povestea vieții petrecute alături de un tată abuziv, o mamă căzută pradă alcoolismului și o soră înstrăinată. Își călăuzește cititorii în mărăcinișul problemelor care țin de gen, sexualitate, violență și familie, din perspectiva unei înotătoare de cursă lungă care a devenit artistă. Scriind, explorează natura însăși a amintirilor, într-o călătorie a evoluției și a regresului, a dependenței, autodistrugerii și, în cele din urmă, a supraviețuirii și a vindecării survenite sub forma iubirii și a maternității.

Creatoarea și vedeta Florida Girls ne surprinde cu un volum de memorii deopotrivă amuzant și profund – o poveste despre familie, fericire și o acnee de-a dreptul agresivă.

Laura este mulatră, are părinți scientologi și nonconformiști, iar după divorțul lor își petrece adolescența între Clearwater, Florida, Los Angeles și Tijuana. Locuiește singură perioade îndelungate, sub așa-zisa supraveghere a iubitului alcoolic al mamei ei, își pierde mai multe rude în tragedii cumplite, începe să bea și să fumeze la doar 11 ani – la 15 se lasă și de școală –, fiind întreaga adolescență, dar și după aceea, complet obsedată și marcată de acneea ei severă.

Cu toate acestea, nu vorbim nicidecum despre o poveste tristă, ci de una presărată cu lupte în Jell-O, foarte mult dans, râuri de sangria și Accutane nereglementat, cumpărat din Mexic. Laura își explorează trauma prin intermediul anecdotelor, cu reziliență și mult umor, arătând că să găsești succesul, iubirea și acceptarea de sine rămâne întotdeauna posibil – fie și în ciuda coșurilor și a tragediilor de nedescris.

„Măiestria lui Chinn, care juxtapune suferința devastatoare și conștiința de sine amuzantă, este uluitoare.” Jessica Alba

„În autobiografia ei înviorător de sinceră și incredibil de amuzantă, Laura Chinn confirmă maxima «drumul exceselor duce spre palatul înțelepciunii». Nu am putut-o lăsa din mână.” Woody Harrelson

„Laura Chinn este Tennessee Williams al vremurilor noastre, dar mai amuzantă și mai dramatică.” Paul Scheer

„Brutal de sinceră, amuzantă și înspăimântătoare. Să citesc această carte a fost ca și cum i-aș fi șoptit secretele mele celui mai bun prieten – demult pierdut – târziu în noapte.” Jenny Lawson

„O poveste emoționantă despre traumele din copilărie, dragoste și determinare.” Oprah Daily

„Chinn insuflă experiențelor sale dureroase – de suferință, singurătate, ură de sine, rasism și consum de substanțe interzise – grație și compasiune, garnisindu-le cu râsete cu mâna la burtă.” The New York Times Book Review

Laura Chinn scrie scenarii de televiziune pentru seriale precum The Mick și Children’s Hospital de mai bine de zece ani. Ca actriță, a jucat în numeroase filme și seriale de televiziune – Anatomia lui Grey, Earl, Finaluri fericite sau Războinicul. De asemenea, a creat și a jucat în Florida Girls. În prezent locuiește la Los Angeles, unde face improvizație și, în fiecare vară, încearcă să învețe să facă surfing.

Bestseller Los Angeles Times
Bestseller Wall Street Journal
Bestwseller USA Today
Bestseller Publishers Weekly

Giannis Antetokounmpo a depășit obstacole de neimaginat și a devenit un simbol al speranței pentru oamenii din întreaga lume: este personificarea visului american. Fader aduce informații noi despre copilăria care a modelat „The Greek Freak” – de la dormitul cot la cot cu frații lui, până la vânzarea mărunțișurilor pe stradă cu familia sa și rasismul pe care l-a experimentat.

Antetokounmpo a crescut într-o epocă în care Golden Dawn, partidul de extremă-dreapta anti-imigranți al Greciei, patrula în cartierul său, iar statutul de imigrant ilegal l-a împiedicat în mare măsură să joace pentru cele mai importante cluburi ale țării, făcându-și ascensiunea NBA cu atât mai improbabilă.

Fader spune o poveste profund umană despre modul în care un adolescent grec necunoscut, slab și de culoare, care a jucat în cea mai de jos divizie a țării și a fost selectat cu noroc, și-a transformat corpul și jocul ca să devină MVP.

Giannis dezvăluie o poveste mai nuanțată, despre cât de singur și izolat s-a simțit, adaptându-se la cultura americană, despre complexitatea confruntării cu originea lui de om de culoare și cetățean de origine greacă, despre motivele pentru care este atât de dur cu el însuși și cu neajunsurile sale – un impuls care îl alimentează în fiecare zi – și despre responsabilitatea pe care o simte, de a fi un model încurajator pentru frații lui mai mici. Fader ilustrează o vedetă mai vulnerabilă decât știu majoritatea oamenilor, o persoană care a evoluat triumfător în toate rolurile sale: tată, frate, fiu, coechipier și simbol de talie mondială.

"Fader este o scriitoare talentată, care împărtășește detalii vii despre Antetokounmpo... cartea este presărată cu modestia și buna dispoziție a starului grec, care l-au făcut una dintre cele mai simpatice vedete ale NBA." - The Los Angeles Times

"Giannis surprinde un portret îndrăzneț al lui Antetokounmpo, folosind familia lui ca fir roșu pe drumul către NBA. Abordarea narativă face ca povestea să fie mai convingătoare decât ceea ce am aștepta în mod normal de la o paradă a antrenorilor duri, a rivalilor pe teren și a incertitudinii personale." - The New York Times Book Review

Mirin Fader a lucrat pentru Bleacher Report din 2017 până în 2020, iar în prezent scrie pentru The Ringer. Realizările ei au fost premiate de Pro Writers Basketball Association, Associated Press Sports Editors, U.S. Writers Basketball Association, Football Writers Association of America și Los Angeles Press Club. Fader fost desemnată Top Women in Media la categoria „Up and Comer” în 2019, iar munca ei a fost prezentată în seria „Best American Sports Writing”. În activitatea ei, Fader se concentrează mai mult pe persoană, decât pe jucător, spunând poveștile din spate care îi modelează pe unii dintre cei mai complecși și mai dominanți eroi.

André Gide (1869-1951), scriitor important al literaturii franceze, poate fi definit încă de timpuriu ca un răzvrătit contra oricărui tip de conformism. Anticolonialist și antifascist, devine la începutul secolului XX un adept al ideologiei comuniste. Ca mulți dintre contemporanii săi care îmbrățișau aceeași doctrină, Gide pleacă într-o călătorie în U.R.S.S., iar concluziile sale nu se lasă așteptate. Întoarcerea din U.R.S.S. apare aproape imediat și stârnește reacții violente. În ciuda faptului că oficialitățile sovietice depuseseră mari eforturi pentru a-i prezenta o imagine edulcorată, autorul vede dincolo de vitrina frumos aranjată. Și, pornind de la convingerea că „minciuna, fie chiar aceea a tăcerii, poate să pară oportună, ca și perseverența în minciună, dar ea face dușmanului un joc prea frumos, și adevărul, fie el dureros, nu poate răni decât pentru a vindeca”, aduce în atenție tot ceea ce scârțâie, și ar putea fi, cândva, îndreptat.

La peste o jumătate de secol de la înregistrarea pieselor sale, trupa ABBA încă mai face oamenii din toată lumea să cânte și să danseze din toată inima. După ce i-a intervievat pe membrii formației pentru un articol în 2013 – într-un moment în care aceștia nu mai acordaseră interviuri de peste 30 de ani –, Jan Gradvall a primit un acces unic la cei patru membri ai trupei, în următorul deceniu. În Cartea despre ABBA, trupa își împărtășește gândurile și opiniile mai deschis decât oricând, în vreme ce Jan dezvăluie contextul în care s-a dezvoltat sunetul său specific, arătând de ce povestea ABBA este și povestea Suediei și a globalizării culturii pop.

De la liderul în clasamente intitulat ABBA Voyage – primul lor album în 40 de ani –, la concertul-experiență cu același nume, care a vândut două milioane de bilete, este incontestabil că, în toată istoria culturii și a muzicii pop, nu a existat niciodată o formaţie ca ABBA. Cartea lui Gradvall aduce cititorii mai aproape ca oricând de unii dintre cei mai îndrăgiți idoli din lumea muzicii.

De-a lungul a 50 de ani, esența magiei ABBA a evitat cumva cuvântul scris. Nu mai este cazul. Cartea despre ABBA este o realizare aproape la fel de miraculoasă ca piesele pe care le celebrează. — Pete Paphides, jurnalist englez de muzică, autorul cărții Broken Greek

„O poveste perfectă, sfâșietoare.“ – Rachel Kushner

Într-un cartier muncitoresc din Copenhaga, la mijlocul anilor ’20, micuța Tove simte că trăiește o copilărie croită pe măsura altei fete. Are un tată veșnic șomer și o mamă care îi spune că orice carte „e plină de minciuni“, iar fetele de pe strada ei, pe care cu greu le-ar putea numi prietene, visează doar să împlinească vârsta majoratului, să se căsătorească și să aibă copii. Cu toate acestea, Tove își dorește cu încăpățânare să devină poetă. Romanul, aflat la granița fină dintre autobiografie și ficțiune, reprezintă povestea vieții acestei tinere: desprinderea de părinți, închirierea unei camere în casa unei simpatizante naziste, munca de guvernantă, de menajeră, de stenografă în care trebuie să-și „vândă“ zilele în schimbul câtorva ore de scris, cei câțiva iubiți nepotriviți și, în sfârșit, debutul.

„O cronică splendidă, închinată marginalizaților, în care se poate regăsi oricine.“ - Patti Smith

Volum aflat pe lista celor mai bune cărți ale secolului XXI în The New York Times

„Asemenea unui vitraliu vechi de o sută de ani, stilul lui Ditlevsen este elegant, transparent, cu vârtejuri glorioase, de o frumusețe neafectată.“ - Los Angeles Review of Books

„Deși proza lui Ditlevsen e adesea frustă și lipsită de artifificii, asupra cititorului ea are un efect hipnotic,

făcându-l să-și dorească ceva ce nu are: vechiul paradox de a visa la o viață de artist și ulterior de a-ți dori să retrăiești banalul cotidian.“ – The Boston Globe

„Citite împreună, cele trei povești alcătuiesc o capodoperă dintr-o categorie aparte, ce umple un gol pe care nu-l putem numi cu precizie. Trilogia are aerul unui obiect găsit pe fundul unui sertar dintr-un dulap străvechi, un secret pitit printre haine și genți și fotografii ale iubiților morți. Surpriza nu constă în vitalitatea ei, nici în faptul că e scrisă cu un sentiment al urgenței impregnat de cerneala proaspătă încă; surpriza e că pur și simplu există.“ - The New York Times Book Review

Tove Ditlevsen s-a născut în 1917 într-un cartier mărginaș al Copenhagăi. Pentru că părinții ei au refuzat să-i ofere o educație convențională, la vârsta de 14 ani a fost nevoită să abandoneze școala și să se angajeze ca guvernantă. A debutat cu un volum de poezie în jurul vârstei de 20 de ani, devenind într-un timp relativ scurt o scriitoare de renume în Danemarca. A publicat unsprezece cărți de poezie, șapte romane și patru volume de povestiri. A avut patru căsnicii, iar de-a lungul anilor s-a luptat cu dependența de alcool și de droguri. În 1976, și-a luat viața, înghițind o doză mortală de somnifere.

Christiane F. este un copil inteligent şi plin de personalitate care creşte într-un cartier nou construit din Berlinul de Vest. Detestă betonul din jur, suferă din cauza atmosferei tensionate din familie. Dar vrea să-şi trăiască viaţa din plin şi, cu timpul, se refugiază tot mai mult în mijlocul găştii. Cu cei de vârsta ei, Christiane se simte liberă. Se îndrăgosteşte de muzica lui David Bowie, încearcă haşiş şi LSD. La treisprezece ani, ia pentru prima dată heroină. La paisprezece ani, face deja trotuarul ca să aibă bani de droguri. Începe o viaţă nebună, într-o permanentă hăituială. Dar, deşi suferinţa cotropeşte prematur ingenuitatea copilărească, n-o poate risipi cu totul.

Când a ajuns să depună mărturie la tribunal, Christiane F. a fost abordată de jurnalistul Horst Rieck, care s-a arătat interesat să afle mai multe despre ea. Timp de două luni, adolescenta şi-a spus, cu totală sinceritate, vibranta poveste de viaţă. La transcrierea înregistrărilor, Rieck şi colegul său, Kai Hermann, au înţeles să păstreze nealterată vocea Christianei, întregind perspectiva ei asupra evenimentelor cu relatările mamei şi ale altor persoane care i-au cunoscut pe tinerii „davişti“ din Berlinul anilor ’70. A ieşit o carte îndrăzneaţă, tristă, fascinantă, care respiră vitalitate prin toţi porii.

„Fiecare carte bună intră în lume ajutată de propria ei oportunitate. Stârnește interesul, devine actuală, pentru că mesajul ei cade pe o așteptare și o nevoie. Ne-am globalizat, ca țară, nu numai la nivelul schimbului de soluții, produse și idei, ci, se pare, și la nivelul căutării fericirii prin recursul la droguri. Cât de importantă devine atunci o carte-mărturie cum este cea a Christianei F. pentru adolescenții care nu știu cu ce preț al vieții urmează să plătească cel mai costisitor extaz de pe lume!“ — GABRIEL LIICEANU

„Dragoste la prima vedere, Kafka-style." John Banville „Pentru mine, cel mai bun mod de viață ar fi să stau încuiat, cu lucrurile necesare scrisului și cu o lampă, în ultima încăpere a unei hrube vaste. Mâncarea ce mi s-ar aduce ar fi depusă de fiecare dată la mare distanță de odaia mea, dincolo de ușa cea mai îndepărtată a hrubei. Drumul într-acolo ar fi singura mea plimbare și l-aș parcurge în halat, trecând pe sub toate bolțile hrubei. Apoi m-aș întoarce la masa mea, aș mânca încet și cu băgare de seamă și aș reîncepe numaidecât să scriu. Ce aș scrie atunci! Din ce profunzimi aș smulge rândurile mele! Fără efort! Căci maxima concentrare nu cunoaște efortul. Numai că poate n-aș face asta mult timp, iar la primul eșec, pesemne inevitabil tocmai într-o asemenea situație, aș izbucni într-un grandios acces de demență. Ce zici, iubito? Să nu te ții departe de locuitorul hrubei! "

Continuarea bestsellerului internațional din Coreea de Sud

Când simțeam că depresia sau sentimentul de gol interior îmi dădeau târcoale, deschideam rapid ușa victimizării și intram.

Baek Sehee a început să-și înregistreze ședințele cu psihiatra întrucât spera să creeze un ghid pentru ea însăși. Nu și-a închipuit niciodată că reflecțiile ei vor ajunge la atât de mulți oameni, mai ales tineri. Vreau să mor, dar vreau să mănânc tteokbokki a devenit bestseller în Coreea de Sud, apoi în Indonezia, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii, atrăgându-i pe cititori prin discuțiile sincere și vulnerabile despre depresie și anxietate.

Vindecarea este un proces inegal. În cea de-a doua carte, pe măsură ce conflictele sale interioare devin mai complexe și mai provocatoare, ședințele lui Baek se intensifică. Prin intermediul dialogurilor cu psihiatra și al microeseurilor meditative de după fiecare ședință, Baek identifică tiparele suferinței ei, înregistrează progresele făcute, se confruntă cu obstacolele întâmpinate și își împărtășește revelațiile pe care le are când este pe punctul de a-și pierde cu totul speranța.

Vreau să mor, dar tot vreau să mănânc tteokbokki este un sprijin pentru generația tânără, un prieten care știe că lupta zilnică cu disperarea face parte dintr-o călătorie de o viață.

„Cu vocea sa aparte, renumita scriitoare sud-coreeană explorează rădăcinile bolii sale mintale și luptă pentru o viață mai sănătoasă. Călătoria lui Baek prin pădurea întunecată a depresiei este uneori dureroasă, dar în cele din urmă revelatoare și inspirațională.” Kirkus Reviews

„Angajamentul admirabil al lui Sehee de a-și arăta «cele mai adânci răni interioare» va rezona cu cititorii care se luptă să-și lămurească propriile probleme de sănătate mintală.” Publishers Weekly

„«Vreau să continui să mă descopăr și să găsesc manualul potrivit pentru viața mea.» Un sfat înțelept pentru noi toți.” Booklist

„O analiză intimă a impactului profund pe care îl poate avea sănătatea mintală în viața de zi cu zi.” Book Riot

„Sincer și autentic. O încercare de autodescoperire care va rezona cu tinerii ce suferă de forme similare de depresie și anxietate.” Library Journal

„Candid. Din inimă. Misiunea lui Sehee de a normaliza conversația despre boala mintală este admirabilă.” Publishers Weekly

„Această carte va alina pe oricine s-a simțit vreodată deprimat, anxios sau doar frustrat pe el însuși.” Real Simple

Postfață de Ioana Pârvulescu

Una dintre cele mai importante scrieri autobiografice ale lui Franz Kafka este Scrisoare către tata, care se adaugă Jurnalului 1910–1923 și volumelor de corespondență. Paginile adresate tatălui, Hermann Kafka, sunt scrise în 1919, după ultima încercare eșuată a lui Franz de a se căsători. „Eternul fiu“, cum l-a numit unul dintre comentatori pe Franz Kafka, se războiește o viață întreagă cu tatăl său. Cu toate acestea, cititorul are senzația că fiul luptă fără să vrea împotriva lui însuși, doar ca să nu-l vadă pe tată, pe tatăl mitic, pierzând.

„Literatura universală datorează tatălui unele din cele mai frumoase pagini, iar scrisoarea lui Kafka este una dintre ele. Chiar dacă, așa cum se întâmplă adesea cu corespondența, ea nu conține nici cea mai mică intenție literară. În cazul lui Franz Kafka, literatura câștigă întotdeauna în fața vieții.“ — IOANA PÂRVULESCU

„Era oare un martir, sau era doar neîndemânatic? E un scriitor genial, dar n-are încredere în ce scrie. E conștient de valoarea lui, dar de o modestie nimicitoare. Femeile îl adoră, dar se înfășoară în iubiri nefericite, în care, în loc de bucurie, nu găsește decât umilințe. Apreciază viața, se poate spune că e un hedonist, și totuși duce o existență de ascet. Singuratic din fire, vrea mereu să se însoare. Face gimnastică, grădinărie, ca să-și întrețină sănătatea, doarme iarna cu fereastra deschisă, merge mult pe jos, înoată, dar e atins de timpuriu de o boală mortală. Destin emoționant. Personajul Kafka, poate mai mult decât opera lui, ne va chinui tot timpul și mă întreb dacă nu cumva aici se află adevărata lui moștenire.“ — IMRE KERTÉSZ, laureat al Premiului Nobel pentru literatură

„Viața cu Susan era ca o piesă de teatru fără pauză. Frumoasă, solicitantă și obositoare.” „Cine a zis că trebuie să trăim ca toată lumea?” a zis Susan Sontag când a invitat-o pe Sigrid Nunez, noua iubită a fiului ei, să se mute toți trei în același apartament. Nunez, la vremea aceea scriitoare aspirantă, avea să descopere în Sontag un mentor, o personalitate explozivă și electrizantă, precum și un pilon de susținere și un centrul de atracție al cercurilor intelectuale newyorkeze.

Opera lui Reinhold Messner a fascinat întotdeauna, dar a stârnit și numeroase critici. La o vârstă fragedă, când prefera să se urce pe munte în loc să meargă la școală, profesorii lui și-au dat seama de marele său talent – și i-au pedepsit tendința spre rebeliune. Când a început să publice cărți și articole, i s-au pus piedici în cale. A fost acuzat mereu și mereu că și-a sacrificat fratele pentru propriile sale ambiții. Atât ca alpinist care a respins întotdeauna eroismul naționalist, ca fondator de muzeu montan sau ca un sud-tirolez cu opinie, Messner a stârnit mereu controverse, atât cu realizările lui de la înălțimea celor opt mii de metri, cât și cu declarațiile pe care le făcea când se întorcea în civilizație.

De la „copilul Disney” la vedeta globală! Stea de cinema. Militantă pentru cauze nobile. Simbol al modei. Descoperă povestea Zendayei în această relatare revelatoare a călătoriei sale spre a deveni una dintre cele mai populare și iubite actrițe, cântărețe, dansatoare și activiste din lume. Zendaya este un fenomen!

Povestea eră cu eră a celei mai mari vedete pop de azi! Taylor Swift a ajuns în fruntea topurilor cu cântecele ei în stiluri ce acoperă totul, de la country la pop și folk până la indie-rock. Cartea „Taylor” îți arată cum o cântăreață de country a ajuns un fenomen mondial, fără precedent în lumea muzicii, doborând recorduri de vânzări și schimbând generații întregi din toată lumea.

Tot ce nu ți-au spus niciodată profesorii despre marii regizori.

Povești bizare, dar adevărate, despre travestiți, dependenți de droguri, fetișiști ai picioarelor și alți regizori legendari.

Plină de portrete scandaloase și fără perdea, Viața secretă a marilor regizori dezvăluie cele mai ascunse secrete ale celor mai celebri cineaști ai tuturor timpurilor.

Cum se face că Charlie Chaplin nu se spăla cu săptămânile?

E adevărat că Alfred Hitchcock nu avea buric?

A fost trupul lui Walt Disney înghețat prin criogenie și așteaptă să fie resuscitat în viitor?

Și de ce diseca David Lynch stârvuri de animale în timpul liber?

În lumina noilor descoperiri, nu-i vei mai privi niciodată cu aceiași ochi legendarii regizori ai lumii!

În 1943, cu sprijinul protectorului său Pierre Laval, șeful guvernului colaboraționist de la Vichy, Paul Morand preia conducerea misiunii diplomatice franceze la București. Legat de acest oraș prin originea română a soției sale, dar și prin volumul pe care i-l consacrase înainte de război, rafinatul și cinicul Morand se vede tot mai izolat. Dominația Germaniei naziste în Europa se erodează, îndatoririle profesionale îl pun deseori în situații ingrate, iar refugiul în literatură și artă aproape că nu-l mai consolează. Colaboraționist convins, fascist și antisemit, Morand se teme de ceea ce-i rezervă viitorul și își clădește edificii complexe de iluzii. Va lăsa urme puține și neconvingătoare la București, folosindu-și apoi toată influența pentru a fugi din calea Armatei Roșii: obține postul de ambasador în Elveția și astfel se asigură că va putea schimba ușor, după prăbușirea regimului de la Vichy, statutul de diplomat cu cel de azilant.

„Paul Morand (1888-1976) a pus Bucureștiul interbelic «pe harta destinațiilor turistice». Astăzi, prin acest Jurnal, el iese pe ușa din spate, compromis de un puternic antisemitism impregnat cu fascism și complicitate pentru Franța lui Pétain. Destinul său civic și cultural îl apropie de confratele său român Vintilă Horia. Antisemiți, fasciști și antidemocrați cu sclipiri literare, memoria lor spirituală este șubredă și puternic controversată.” (Alexandru Florian)

„Paul Morand a dus viața unui privilegiat al sorții care, aparent, a știut să se strecoare printre capcanele istoriei. Două aspecte cruciale – refuzul de a i se alătura lui de Gaulle la Londra în 1940 și fidelitatea până la capăt față de Vichy – demonstrează contrariul.” (Radu Ioanid)

„Jurnalul lui Morand nu este încărcat de sentimente. Tonul este brutal, sinceritatea deplină, exceptând puținele momente în care scriitorul este cuprins de îndoială cu privire la motivațiile acțiunii sale politice...” (Stéphane Guégan)

„Paul Morand își imagina că, în timp, pasiunile suscitate de perioada Vichy se vor atenua. S-a înșelat crunt: atitudinea față de Pétain și cei care l-au urmat n-a încetat să se înăsprească. În acest volum, diaristul pare a voi cu orice preț să-și justifice reputația de antisemit și de personaj preocupat doar să-și apere cele mai nedemne interese materiale.” (Eric Roussel)

Shackleton face tot posibilul pentru a-și salva echipajul și a-l duce înapoi acasă. În august 1914, Ernest Shackleton a pornit la bordul navei Endurance spre Antarctica. Își propusese să traverseze continentul alb, ultima mare provocare a explorărilor terestre. În ianuarie 1915, după sute de kilometri parcurși în apele polare, vasul rămâne captiv într-o insulă de gheață. Astfel începe una dintre cele mai dure lupte pentru supraviețuire, o odisee modernă, în care Shackleton face tot posibilul pentru a-și salva echipajul și a-l duce înapoi acasă.

Arta de a guverna nu este numai o artă de a face, dar şi arta de a te preface. Principele, spune Machiavelli, nu e necesar să aibă toate calităţile pe care oamenii le preţuiesc ca făcând podoaba domnitorului, dar e necesar să pară că le are.

    Coruperea Statului începe cu slăbirea simţului de legalitate atât la guvernanţi cât şi la guvernaţi: fie că cei care fac legile nu le aplică drept, fie că cei pentru care sunt făcute le eludează. Nu e pildă mai rea într-o republică decât să faci o lege şi să nu o observi, mai ales când nu e observată de cei care au făcut-o. Legile pot fi oricât de bune; dacă nu sunt observate, ori nu sunt observate decât când sunt comode, Statul e bolnav. Un semn sigur al corupţiei incipiente este contrastul între legile bune şi relele obiceiuri. La aceeaşi disoluţie duce şi slăbirea simţului de solidaritate între cetăţeni.

    Un conducător cum e mai bine: să fie iubit sau temut? Desigur oricine ar dori să fie şi iubit şi temut. Dar amândouă nu pot merge totdeauna împreună. Şi dacă e de ales, care din două? Dată fiind natura perversă a oamenilor, temerea e mai sigură decât iubirea. Legătura din iubire se rupe lesne, când interesul propriu al obligatului este în joc; pe când temerea, născută din frica de pedeapsă, e mai trainică şi mai eficace. 

    Ca să fii iubit nu depinde numai de tine, dar mai ales de ceilalţi; ca să fii temut depinde mai ales de tine. Principele trebuie însă să se facă temut în aşa fel încât dacă faptele lui nu-i aduc iubire să nu-i aducă nici ură, dar mai presus de orice să se abţină de la bunul altuia; căci oamenii uită mai curând moartea părinţilor decât pierderea averii...

„Medic neconvenţional şi cercetător, cabalist, astrolog remarcabil, poliglot erudit, alchimist şi profet. Un om al viitorului într-o epocă clocotitoare şi contradictorie, unde ideile noi intrau în contradicţie cu conformismul şi chiar cu integrismul.“ Astfel îl descriu pe Nostradamus autorii, doi pasionaţi de ezoterism, tradiţii şi vechi civilizaţii. Nostradamus este un formidabil roman istoric, viu, vizual, realist şi trepidant. Dar şi o splendidă lucrare de iniţiere, profundă, captivantă. Personajul principal este unul ieşit din comun, iar cartea se dovedeşte a fi o adevărată mină de informaţii ştiinţifice şi culturale. O foarte frumoasă frescă istorică despre cel mai mare mag din toate timpurile, autorul faimoaselor Centurii.

Autorul şi-a propus să înfăţişeze, în lumina adevărului istoric şi pe înţelesul tuturor, cele mai însemnate catastrofe financiare şi pe speculatorii cei mai de seamă - în felul lor - care de multe ori au fost responsabili de evenimentele grave de pe piaţa financiară sau ale economiei. Drumul parcurs trece, de la ciudata manie a lalelelor, care a zguduit Olanda în cel de-al doilea sfert al secolului XVII, peste încercările geniale, dar premature, ale lui John Law şi peste escrocheria londoneză - pe cât de tragică, pe atât de comică - cu Marea Sudului, până la inflaţia de asignate din timpul Revoluţiei Franceze. Apare şi „speculatorul din mila Domnului”, Joseph Ouvrard, adversarul lui Napoleon I, apoi, pătrunzând în secolul XIX, vedem crizele financiare, sărind dintr-un continent în altul, prima „Vinere neagră” a Bursei din New York, zguduind viaţa economică a Statelor Unite, iar anii constituirilor oferind învăţăminte - prea uşor uitate iarăşi. Scandalul Panama aruncă lumina lui palidă asupra stărilor din Franţa şi, în sfârşit, Ivan Kreuger, desigur cel mai ciudat dintre toţi speculatorii, îşi clădeşte uriaşul său concern, numai prin falsuri şi înşelătorie.

În 2003, când un tânăr jucător portughez care juca sublim, a ajuns la Manchester United, Sir Alex Ferguson i-a înmânat tricoul cu numărul 7, purtat în trecut de Cantona şi Beckham. Aşteptările erau clare, iar Cristiano Ronaldo nu a dezamăgit.

Ronaldo, protagonistul acestei biografii impresionante, a câştigat Balonul de Aur în 2008, 2013, 2014 și 2016, fiind singurul portughez care a reuşit această performanţă. Din momentul în care s-a mutat la Real Madrid, doborând toate recordurile vremii cu transferul său de 80 de milioane de lire sterline, flerul său de marcator şi-a găsit expresia supremă şi a făcut ca rivalitatea cu Lionel Messi de la Barcelona să devină legendară.

"Am câştigat tot ce era de câştigat şi nu mă voi opri până în ziua în care mă voi retrage. Acesta sunt eu. Uneori nu sunt în cea mai bună formă, dar nu las asta să mă dărâme. Concentrarea psihică supremă este atunci când vrei să îţi atingi obiectivele. Drept urmare, cheia succesului este să nu te opreşti din a-ţi stabili obiective." declară cel căruia Luca Caioli i-a dedicat una dintre cele mai frumoase biografii.

"Nu contează unde jucăm sau cu cine jucăm, la fiecare meci eu ies pe teren şi dau tot ce am mai bun, joc aşa cum ştiu eu şi fac orice îmi stă în putinţă să mă asigur că vom câştiga."

"Care este cea mai mare slăbiciune a mea? Nu ştiu. Mi-ar plăcea să fiu perfect în toate aspectele, nu doar fizic ci şi mental. Nu există o zonă pe care să o lucrez mai mult decât cealaltă. Vreau doar să ajung să fiu din ce în ce mai puternic."

Pentru fanii lui Cristiano și pentru pasionații de fotbal, „Ronaldo. Obsesia pentru perfecțiune” este o carte cu adevărat specială. Luca Caioli dezvăluie povestea neștiută a acestui superstar global, atât de pe teren, cât și din afara lui.

Recunoscut la nivel internațional ca jurnalist de fotbal, Luca Caioli și-a dedicat cariera marilor nume din fotbalul european și internațional. A scris biografiile tuturor fotbaliștilor celebri ai momentului, concentrandu-se în mod special asupra vedetelor incontestabile ale fotbalului spaniol: Lionel Messi și Cristiano Ronaldo.

Născut la Milano în anul 1958, Luca Caioli s-a mutat în 2001 la Madrid, pentru a urmări și a scrie despre evoluția fotbalului spaniol. Aici a început o serie de colaborări cu publicații italiene de prestigiu precum Il Manifesto, L'Unita, La Repubblica, Gazzetta dello Sport, și televiziuni precum Euronews, RAI (Italia) și Granada (Marea Britanie).

Interesul crescut pentru fotbalul spaniol îl determină să pună accent pe rivalitatea fascinantă dintre Messi și Ronaldo, prin publicarea cărților “Messi” și “Ronaldo”. Prin aceste publicații, jurnalistul Luca Caioli dezvăluie personalitățile celor doi prin declarațiile în exclusivitate ale prietenilor, familiei, colegilor de echipă și managerilor acestor jucători de top.

„Messi. Povestea băiatului devenit legendă” este un portret revelator al unui fotbalist rapid, ingenios şi uluitor. Prin declaraţiile în exclusivitate ale părinţilor, familiei, antrenorilor, colegilor, dar şi ale lui Messi însuşi, Caioli ne dezvăluie un personaj complex, extrem de talentat dar şi modest, jucător genial dar şi om remarcabil.

Ce poţi să mai spui despre Leo, după ce îl vezi jucând? Doar că e pur şi simplu cel mai bun. Şi aceasta este o concluzie unanimă, atât de general acceptată încât, pentru prima data în istorie, mass-media engleză şi cea argentiniană sunt de acord, ambele folosind cuvântul rege pentru a-l descrie. „Trăiască regele”, titrează Olé, aluzie la dragostea pe care o au britanicii pentru familia regală, în timp ce Sunday Times publică titluri precum „Domnia Regelui Messi”. În 2009, când fusese deja încoronat Rege al Europei, un fan din Valencia a fost îndeajuns de îndrăzneţ încât să încerce să îi atribuie titlul de rege al Spaniei – chiar în faţa regelui Juan Carlos.
 
Născut în 1987, Lionel Messi este considerat de numeroși analiști drept unul dintre cei mai buni fotbaliști ai tuturor timpurilor. În perioada 2003-2005, a fost desemnat de FIFPro și World Soccer Magazine, „tânarul jucător al anului”. A primit Balonul de Aur de opt ori în 2009, 2010, 2011, 2012, 2015, 2019, 2021 și 2023 - performanță neegalată până acum.

Recunoscut la nivel internațional ca jurnalist de fotbal, Luca Caioli și-a dedicat cariera marilor nume din fotbalul european și internațional. A scris biografiile tuturor fotbaliștilor celebri ai momentului, concentrandu-se în mod special asupra vedetelor incontestabile ale fotbalului spaniol: Lionel Messi și Cristiano Ronaldo.

Născut la Milano în anul 1958, Luca Caioli s-a mutat în 2001 la Madrid, pentru a urmări și a scrie despre evoluția fotbalului spaniol. Aici a început o serie de colaborări cu publicații italiene de prestigiu precum Il Manifesto, L'Unita, La Repubblica, Gazzetta dello Sport, și televiziuni precum Euronews, RAI (Italia) și Granada (Marea Britanie).

Interesul crescut pentru fotbalul spaniol îl determină să pună accent pe rivalitatea fascinantă dintre Messi și Ronaldo, prin publicarea cărților “Messi” și “Ronaldo”.