Autori străini

Furie. Iertare. Rușine. Mândrie. Iubire. În căutarea lui Novak examinează latura psihologică și cea emoțională a omului care a rescris istoria tenisului.

Niciun jucător, bărbat sau femeie, nu a câștigat mai multe titluri individuale de Grand Slam decât Novak Djokovic, care a obținut al 24-lea titlu major la US Open, în 2023. Pornind de la interviuri noi cu persoane apropiate lui – inclusiv cu prietenii și cu mentorii lui, precum și cu foștii antrenori sau rivali –, cartea este o explorare detaliată a psihicului unuia dintre cele mai fascinante și mai controversate personaje sportive din toate timpurile. De la un adăpost antiaerian din Belgrad la un centru de detenție pentru imigranți din Melbourne și o mulțime de alte locuri, descoperim modul său neobosit de a căuta perfecțiunea și ideile neconvenționale care l-au dus pe culmile succesului.

E o carte extraordinară. Mark Hodgkinson a vorbit cu cei care îl cunosc cu adevărat și îl înțeleg pe Novak, surprinzând complexitățile profunde din mintea și din viața lui, precum și maniera în care le-a gestionat, într-un mod atent și introspectiv. — Chris Evert

L-am cunoscut și l-am intervievat pe Djokovic, am petrecut ore întregi ascultându-l în conferințe de presă și urmărindu-l pe teren, așa că prezentarea lui făcută de Hodgkinson mi se pare corectă. E un tip plăcut și politicos, care face tot ce poate ca să trateze oamenii egal și să-i asculte. Pentru orice persoană care are îndoieli în această privință, În căutarea lui Novak îi poate oferi ocazia să-i mai dea o șansă celui mai bun jucător din toate timpurile înainte ca el să-și ia rămas-bun. — Steve Tignor, jurnalist senior la Tennis.com

Biografia foarte bine realizată a unuia dintre cei mai buni tenismeni, În căutarea lui Novak, aprofundează toate aspectele carierei lui Djokovic și ce l-a făcut să ajungă pe culmile tenisului. — Nick Lester, comentator de tenis

„Sunt ființe care nu se sting niciodată”, spunea Grace, prințesă de Monaco și regină hollywoodiană. Grația, frumusețea și diplomația lui Grace Kelly au făcut ca de Gaulle să o numească Afrodita americană, iar pe King Crosby să o ceară de soție după ce a auzit-o cântând.

Publicat în iunie 1991 în Franța, la aproape un după ce autorul părăsise Albania, volumul Povara crucii este un rechizitoriu al celui mai dur comunism european, cel albanez. Ismail Kadare face o cronică amară a anilor 1960–1990, cei mai fertili din cariera sa, dar și perioada în care dominaţia statului dictatorial s-a impus total în literatură şi artă. Foarte puţini au fost scriitorii care au reuşit să răzbată prin ochiurile înguste ale plasei ideologice, iar Kadare a fost unul dintre ei. În ciuda constrângerilor, fricilor, mărturisite sau nu, a  concesiilor.

Povara crucii este un inventar al mişcărilor tactice neaşteptate, al zigzagului continuu şi derutant din războiul, rareori făţiş, dintre scriitor şi stat, în care fiecare rând scris trebuia plătit cu o umilinţă, cu o retragere, cu un compromis, dar totuşi în absenţa „marelui compromis“ la care au ajuns atât de mulți scriitori, fără o predare necondiţionată, fără o pactizare cu regimul. În ultimă instanţă, Povara crucii este un drum al calvarului cristic, parcurs de un scriitor celebru braţ la braţ cu opera sa, sub biciul nemilos al dictaturii.

„Uneori mi se părea că, aşa cum spadasinul îşi împinge adversarul pe terenul care‑i este favorabil, tot astfel şi eu atrăsesem tiranul pe terenul literaturii, acolo unde mă simţeam în largul meu, iar el, indiferent de simţul artistic rafinat pe care‑l avea, nu putea fi decât un amator. Acolo, în câmp deschis, departe de gărzi, de curteni, de doctrină şi de dictatură, aveam impresia că‑l pot învinge. Aşa încât să‑i pun masca. Apoi chiar ea avea să‑l ţină prizonier. Acolo deci, pe câmpul binecuvântat, la picioarele templului, absolut singur, acolo aş fi putut să‑l pun la pământ. Cuvântul «singur» îmi părea atunci prezent peste tot. Nu era doar titlul romanului, îl aveam în mine, era pe buzele prietenilor şi duşmanilor mei (Cum de ai pus această «singurătate» chiar în titlu? Asta a fost chiar prima observaţie. După care au tăcut toţi. Cum se părea, tiranul însuşi îşi acceptase singurătatea.) Chiar şi eu, deşi aveam prieteni mulţi şi devotaţi, tot singur aş fi fost acolo, în câmp deschis. Şi, indiferent câtă încredere aveam în arta mea, inima îmi spunea uneori că nu era exclusă posibilitatea ca monstrul să mă atace într‑o clipă.“ — ISMAIL KADARE

Cuvânt înainte de Radu Naum

Postfață de Adrian Rădulescu

Carte laureată cu premiul Buck Dawson Author Award din partea International Swimming Hall of Fame

Dragonul de apă redă parcursul dramatic, surprinzător și uneori provocator al lui Anthony Ervin, care – la vârsta de nouăsprezece ani – câștigă medalia de aur în cursa de 50 de metri liber la JO de la Sydney din 2000, apoi se retrage din sport, își licitează medalia în scopuri caritabile și pornește într-o căutare spirituală și auto-distructivă care implică temple Zen, motociclete rapide, saloane de tatuaje și formații rock’n’roll.

În 2012 revine în echipa olimpică a SUA, pentru a-și continua cariera, înotând mai repede ca niciodată. La JO de la Rio din 2016, Ervin a „scris” cea mai potrivită „postfață” la povestea sa uimitoare, devenind cel mai vârstnic înotător din lume care a câștigat o medalie de aur într-o cursă individuală și una în ștafeta de 4×100 de metri liber.

„M-a șocat un pic cât de bine descrie Anthony Ervin momentele de singurătate pe care le simți atunci când sari în apă într-o finală olimpică. Citind despre experiențele plăcute, dar și deloc plăcute, ale lui Anthony, simt că am ce învăța și mă pot inspira de acolo. E o carte despre demonii pe care îi avem, cu toții, și despre cum să încercăm să ne luptăm cu ei.” David Popovici

„Anthony Ervin trebuia, tehnic, să fie mort. Dar, pentru că a fost lăsat să trăiască, a parcurs drumul înapoi către sine după ce a răscolit toate cotloanele existenței pentru a fi sigur că nu e în nici unul dintre ele. Anthony Ervin e omul cu cea mai nebună călătorie din istoria înotului mondial. Când am terminat cartea am fost invidios pe tine, cel care o ții acum în mână. Aș fi vrut să o mai pot citi pentru prima oară.” Radu Naum

„Călătoria lui Anthony prin lumea apelor învolburate ne amintește că marii campioni ai sportului nu stăpânesc doar luciul perceptibil pentru noi toți, ci subjugă adâncurile sinelui. Sinceritatea ne copleșește și ne oferă oportunitatea să-l urmăm în siaj. Stăpâniți cârmele, furtuna emoțiilor este asupra noastră.” Adrian Rădulescu, antrenor lot olimpic

„Pentru Anthony Ervin, intervalul dintre cele mai mari realizări sportive ale sale - două medalii olimpice de aur - a inclus o tentativă de sinucidere, o perioadă în care a rămas fără adăpost și un stagiu într-o trupă rock. Locuri de muncă dintre cele mai diverse. Prea multă băutură, prea multe droguri. Depresie. Confuzie. Și apoi, un fel de renaștere.” USA Today

Volumul lui Bruce Lincoln conectează câteva teme de mare interes pentru publicul românesc, având în centru personalitatea lui Mircea Eliade și relația sa îndelungată și complexă cu Ioan Petru Culianu. Perspectiva autorului, fost doctorand al lui Mircea Eliade la University of Chicago și, ulterior, profesor la Catedra de istorie a religiilor din aceeași universitate, îi permite să realizeze corelații surprinzătoare între extrema dreaptă din România interbelică, controversele izbucnite în anii 1980 în mediile academice occidentale pe tema afinităților legionare ale lui Eliade și, în fine, enigma asasinării lui Culianu la 21 mai 1991, propunând inclusiv o nouă ipoteză despre autorii ei. Este totodată un volum despre relația dintre un mare savant și tânărul cercetător chemat să-i continue munca, iar dezechilibrul intrinsec din această relație, sugerează autorul, poate deveni dramatic atunci când discipolul alege să apere, cu energie și bună-credință, ceva ce magistrul nu i-a dezvăluit niciodată pe deplin.

„O biografie a lui Dostoievski minunat scrisă.“ Tom Holland

Condamnat la moarte în ipostaza de tânăr revoluționar, Dostoievski a supraviețuit unui simulacru de execuție și exilului siberian, trăind apoi o perioadă de agitație politică în Rusia și fiind în cele din urmă primit în cercul intim al țarului. A avut trei mari aventuri amoroase, fiecare umbrită de amenințarea epilepsiei și de dependența de jocurile de noroc. Printre toate acestea, a găsit timp să scrie: povestiri, articole, celebrele romane. În Dostoievski îndrăgostit, Alex Christofi împletește fragmente alese din opera scriitorului cu contextul istoric, în încercarea de a alcătui un întreg atrăgător și accesibil. Rezultatul este o biografie romanțată care cufundă cititorul în panorama grandioasă a Rusiei lui Dostoievski: de la lagărul de prizonieri din Siberia la sălile de jocuri de noroc din Europa, de la celulele mucede ale închisorii la saloanele rafinate din Sankt-Petersburg. Pe parcurs, Christofi relatează poveștile celor trei femei a căror viață s-a întrepătruns atât de adânc cu cea a lui Dostoievski; rezultă portretul unui iubit timid, dar devotat, al unui prieten al celor umiliți și obidiți capabil de o mare empatie, al unui frate și camarad credincios și al unui scriitor care a reușit să pătrundă profunzimile sufletului uman. 

„Alex Christofi ne cufundă în câmpul de forțe al gândirii lui Dostoievski.“ The Guardian

„Tapiseria fermecător urzită de Alex Christofi ne reamintește de calitățile nebunești, tumultuoase ale stilului dostoievskian.“ The Financial Times

„Unii cititori se tem adesea să abordeze romanele lui Dostoievski. Minunata carte a lui Alex Christofi le va risipi anxietatea.“ Wall Street Journal

„Dacă ai parcurs fie și frânturi din opera lui Dostoievski, cartea lui Alex Christofi te va face să citești mai mult.“ New York Journal of Books

„Christofi reușește să dezvăluie personalitatea lui Dostoievski așa cum niciun alt volum biografic n-a reușit.“ Publisher’s Weekly

Scriitorul britanic Alex Christofi și-a început cariera ca agent literar, iar în prezent este director editorial la Transworld Publishers. Scrie articole, eseuri și proză scurtă pentru The Guardian, The Brixton Review of Books, The London Magazine sau New Humanist. A publicat două romane: Glass (2015; recompensat cu Betty Trask Prize și finalist la Desmond Elliott Prize) și Let Us Be True (2017). Dostoievski îndrăgostit (Dostoevsky in Love, 2021) a fost aleasă cartea de nonficțiune a anului de The Times și The Sunday Times și s-a numărat printre finalistele la Slightly Foxed Best First Biography Prize. În primăvara anului 2024, Alex Christofi a publicat Cypria. A Journey to the Heart of the Mediterranean. Cărțile lui sunt traduse în douăsprezece limbi.

O fată atrăgătoare, inteligentă și ambițioasă, cu un debut în viață deloc ieșit din comun, întâlnește un prinț bogat, viitor rege, pe când amândoi erau studenți. Acum, cu o monarhie în tranziție, Kate este prințesă de Wales și pe cale să devină regină.

De la căsătoria din 29 aprilie 2011, Catherine a reușit să-i cucerească pe englezi, pe locuitorii din Commonwealth, dar și pe oamenii din lumea largă. Alături de soțul ei, William, formează un cuplu dinamic, care a atins o cotă de popularitate fără precedent în rândul familiei regale. Aceasta a adus cu sine însă și numeroase scandaluri. Recent, dezvăluirile despre relația „celor patru fabuloși” (așa cum au fost supranumiți, împreună cu prințul Harry și Meghan Markle), precum și formidabilul zbucium stârnit la nivel internațional în urma ultimelor informații privind starea de sănătate a lui Catherine au ținut o planetă întreagă cu sufletul la gură.

Bazându-se pe discuții cu surse apropiate, atât oficiale, cât și neoficiale, din interiorul Palatului, Robert Jobson reușește să dezvăluie incredibila ascensiune a lui Catherine și cum anume a ajuns aceasta să fie personajul emblematic de astăzi.

Colette s-a ridicat intotdeauna la inaltimea asteptarilor, iar multumirilesi felicitarile pentru munca ei au venit sub forma privirilor complice ale marilor maestri precum Lagerfeld, Saint Laurent ori Givenchy. - Ines de la Fressange

v

Piersicul înflorit scînteia în soare cu miile lui de picături de ploaie. Un curcubeu se desena la orizont, cuprinzînd în arcul său satul Bruegel, unde, la hanul «Pămîntul Făgăduinței», venea pe lume Pieter. Imaginea satului se reflecta în ochii lui și el îi simțea frumusețea de la vârsta cea mai fragedă.

Creatorii din Țările de Jos s-au regăsit întotdeauna în Breugel. Artist al tăcerii și al avântului impetuos, ai bucuriilor robuste și al unei poezii delicate, Bruegel, care reflectă îndrăznelile și certidunile lor, simbolizează geniul flamand.

Felix Timmermans (1886-1947) a fost unul dintre cei mai populari scriitori belgieni, puternic înrâurit de folclorul flamand. Cartea de fașă s-a impus ca cea mai valoroasă lucrare literar-artistică dedicată lui Pieter Breugel cel Bătrân, fiind tradusă în zeci de limbi.

„Pieter lucrează cu limba puțin scoasă printre buze. Mari picături de sudoare îi cad pe barbă, iar artistul nu simte căldura. Trăiește cu personajul pe care-l pictează.

Aproape că nu mai desena acum și toată pasiunea lui se îndrepta spre pictură. Era fericit să vadă cum se nasc culorile pe pânză, lucru asemănător cu deschiderea florilor, sau să urmărească cu penelul legăturile strânse care existau între omuleții săi caraghioși și case, peisaj și atmosferă. Fiecare personaj, fiecare detaliu aveau o importanță capitală în povestirile sale în culori pe care le trata acum cu mai multă îndrăzneală.” (Marea călătorie)

„Pieter își mai privi o dată atelierul. Văzu din nou lupta dintre Grași și Slabi, un proiect pentru «Drumul Calvarului», o schiță pentru «Uciderea Pruncilor» și într-un ungher un portret în peniță al lui Jan Nagel. Îl luă de pe perete, îl puse în buzunar și ieși pe neașteptate.

Odată urcat în diligența care avea să-l lase la Bruxelles, desfăcu portretul lui Jan Nagel. Se însera și Pieter nu mai putea distinge trăsăturile desenului, dar știa ce vie era figura marelui său prieten.

Era o seară dulce de vară. Smocuri de fân, strânse căpițe, parfumau câmpia adormită.” (Marieke)

Marile spirite sunt asemeni piscurilor înalte. Vântul le bate, norii le învăluie, dar acolo se respiră mai adânc și mai cu putere. Aerul lor are o puritate care spală inimile de orice prihănire; iar când norii se împrăștie, ele domină neamul omenesc.

Așa a fost acest munte uriaș care s-a înălțat deasupra Italiei Renașterii și căruia îi zărim în depărtare profilul zbuciumat pierzând-se a cer.

Nu susțin că toți oamenii pot trăi pe aceste culmi. O zi pe an însă ei să urce în pelerinaj până la ele. Acolo își vor înnoi aerul din plămâni și sângele din vine. Acolo sus se vor simți mai aproape de Dumnezeu. După aceea vor coborî din nou spre câmpia vieții, cu inima oțelită în vederea luptei de zi cu zi. (Romain Rolland)

Există la Muzeul Național din Florența o statuie de marmură pe care Michelangelo o numea Învingătorul. E un tânăr gol, cu trup frumos (...). Înalt și drept, el ține genunchiul pe spatele încovoiat al unui prizonier bărbos care întinde capul ca o vită. Dar învingătorul nu se uită la el. În clipa în care trebuie să-l lovească se oprește, își întoarce în altă parte gura tristă și privirea nehotărâtă. Brațul i se îndoaie spre umăr, în timp ce trupul îi zvâcnește înapoi. Nu mai dorește victoria. Îl dezgustă. A învins. Și este învins.

Această imagine a îndoielii eroice, această Victorie cu aripile frânte, singura dintre operele lui Michelangelo care a rămas până la moartea sa în atelierul din Florența și pe care Danielo da Volterra, confidentul gândurilor sale, a vrut s-o folosească drept podoabă la catafalcul artistului, această imagine este Michelangelo însuși și simbolul întregii lui vieți.

Pe nici un alt creator nu l-a așezat posteritatea atât de sus ca pe Michelangelo. Nici unul nu se potrivește mai bine ca el imaginii pe care ne-o facem despre geniu. Dar cine ar putea spune că a pătruns înțelesul adânc al operelor lui cele mai celebre? În această lucrare, atât eseu, cât și biografie, Romain Rolland a făcut o asemenea încercare, potrivit firii sale de artist.

Legenda vie in Las Vegas si printre pariorii sportivi din intreaga lume, cu o serie de castiguri de neegalat de treizeci si sase de ani consecutivi, Billy Walters a devenit extrem de bogat plasand sute de milioane de dolari pe an in pariuri brute, inclusiv un pariu Super Bowl de numai 3,5 milioane de dolari.

Într-o dimineață de octombrie a anului 2013, Ayan Juma, de 19 ani, și sora ei, Leila, de 16, au părăsit casa părintească din Oslo, după care le-a transmis părinților prin e-mail următorul e-mail următorul mesaj: „Pace, milă de la Dumnezeu și binecuvântare vouă, mamă și tată… Vă rugăm să nu fiți supărați pe noi.”

Cele două surori luaseră hotărârea de a pleca în Siria și de a-i ajuta pe islamiști. Plănuiseră asta de luni bune. Sadiq, tatăl lor, pornește repede pe urma fiicelor în Turcia. Când ajunge acolo, acestea abia trecuseră granița. Sadiq este însă hotărât să le găsească.

Urmează povestea fascinantă, sfâșietoare a unei familii dezbinate. În vreme ce Sadiq își riscă viața încercând să-și aducă fetele acasă, soția lui, Sara, aflată în Norvegia, începe a se îndoi de viața pe care o duce în acea țară. Cum i s-au putut radicaliza copiii fără ca ea să știe? Ce ar pu­tea să facă pentru ca fiii ei mai mici să nu împărtășească aceeași soartă?

Beneficiind de sprijinul familiei Juma, autoarea urmărește de la început firul întortocheat și dramatic al acțiunii. Cititorul călătorește, împreună cu Sadiq și Sara, de la casa acestora din Somalia la aparta­mentul din Oslo, apoi în Turcia și Siria, unde două surori adolescente sunt puse în fața urmărilor șocante ale faptei lor.

Librarii și bibliotecarii îi ajută pe oameni în fiecare zi.
Iată poveștile lor adevărate, uimitoare și inspiraționale.

Ca să fii librar sau bibliotecar…
Trebuie să te joci de-a detectivul.
Să fii vânător de comori. Pețitor. Avocat. Vizionar.
Pășiți într-o lume în care puteți să vă hrăniți curiozitatea, să descoperiți voci noi, să găsiți orice vă doriți sau aveți nevoie. Acest loc are magia inorogilor și curcubeielor, dar este totodată o afacere.
Faceți cunoștință cu oamenii inteligenți și talentați care trăiesc printre rafturi și care abia așteaptă să vă ajute să vă găsiți următoarea carte.

„Librarii și bibliotecarii zilelor noastre se pricep extraordinar de bine să fie înțelegători și să ofere încurajări. Înarmați cu empatie, inteligență, umor și profesionalism, îi primesc la ei pe cei rătăciți, speriați și frustrați și îi ajută să devină mai perspicace, mai vigilenți și mai receptivi la tot ce ține de dreptatea socială. Ceea ce fac ei joacă un rol crucial pentru această țară, mai ales în vremurile noastre. Ei înțeleg din toată inima și din tot sufletul lor că la început a fost cuvântul.
Zi de zi, ei găsesc cartea potrivită pentru fiecare și, în felul acesta, salvează vieți, viața noastră colectivă. Și poate și sănătatea noastră mintală.
După părerea mea, nu există profesii mai nobile decât acelea de librar și de bibliotecar.
Și, după cum urmează să citiți, nu există nici profesioniști mai surprinzători și mai incitanți decât aceștia.” James Patterson

Carte recompensată cu premiile Nouveau Cercle de l'Union Interalliée (2023) și Céleste Albaret (2024)

Prințesa Bibescu a fost un personaj flamboaiant, imaginea însăși a universului Belle Époque – și mult mai mult de atât. A traversat secolul XX marcându-i profund pe toți cei cu care s-a intersectat, seducându-i sau exasperându-i cu stilul ei original. A fost acuzată de colaborare cu inamicul și, în alte împrejurări, s-a bucurat de gratitudinea contemporanilor. Scriitoare de succes, rivalizând în epocă cu Anna de Noailles și Colette, s-a bucurat de admirația lui Proust, Rilke sau Paul Claudel. Se considera cetățean al lumii, călătoare, exploratoare. Seducătoare fără pereche, și-a căutat iubirea cu pasiune, fiind mereu dezamăgită. Spirit diplomatic, a acționat din umbră și i-a sprijinit pe cei care au scris istoria, uneltind cu grație și asumându-și riscuri pentru a apăra interesele țării sale și pacea în Europa.  Martha Bibescu a trăit totul: tragediile veacului său, dramele și trădările, faima, luxul exorbitant și exilul în sărăcie după 1945. Timp de unsprezece ani, a fost despărțită de singura ei fiică, prizonieră în România comunistă. Nu s-a dat bătută niciodată.

Cercetătoarea Aude Terray, doctor în istorie, i-a călcat pe urme în România, la Londra și la Paris, reușind un portret intim al unei femei incandescente.

„Prinţesă, sunteţi o scriitoare desăvârșită, şi asta nu-i puţin lucru…“ — MARCEL PROUST

„Martha Bibescu promitea să fie o mare frumusețe și visa la măreție. Crescută printre bărbați celebri, îi plăceau puterea, personalitățile, artiștii talentați, politicienii de succes, regii și prinții… Această tânără cu ochi imenși, verzi și păr roșcat magnific avea o vitalitate și o sete de cunoaștere fantastice…“ — MARIA, REGINA ROMÂNIEI

„Martha Bibescu este cea mai admirabilă inteligență feminină pe care o cunosc.“ — FRANÇOIS MAURIAC, laureat al Premiului Nobel pentru literatură

Eșuat în Pakistan. Viața mea în cea mai periculoasă țară din lume de Hasnain Kazim este o lucrare captivantă care explorează Pakistanul contemporan, îmbinând istoria țării cu experiențele personale ale autorului, un jurnalist cunoscut pentru reportajele sale din zone de conflict. Kazim oferă o privire detaliată asupra diversității culturale și provocărilor sociale, incluzând teme precum extremismul și instabilitatea politică. Stilul său narativ și reflexiile personale fac lectura accesibilă și emoționantă. Experiențele sale personale în Pakistan aduc o perspectivă unică asupra vieții din această țară. Autorul îmbină faptele istorice cu anecdote și relatări personale, oferind o imagine vie a societății pakistaneze.

Cartea nu doar că dezvăluie realitățile Pakistanului, ci și demontează stereotipurile negative, oferind o înțelegere profundă a unei țări complexe și fascinante.

***

Dintr-odată bărbatul a scos un pistol și a tras înspre fată. A tras de trei ori. Un glonț i-a trecut Malalei prin ochi și s-a înfipt în umărul stâng. Celelalte gloanțe le-au lovit pe cele două fete, care stăteau lângă Malala în autobuz. Toate cele trei fete au supraviețuit… Malala a răspuns că i-a iertat pe atacatori și talibani. A și pledat chiar pentru discuții de pace cu extremiștii. „Doar așa poate exista o conviețuire pașnică.” Nu a primit Premiul Nobel pentru Pace în 2013, dar acesta i-a fost dat un an mai târziu, ei și unui activist indian pentru drepturile copiilor.

***

S-au întâmplat multe în Pakistan de la prima publicare a acestei cărți. Această țară, care are în prezent o populație estimată la peste 240 de milioane de locuitori, o populație incredibil de tânără și o bogăție de resurse naturale, nu a reușit să își valorifice oportunitățile. Majoritatea oamenilor sunt săraci ca și până acum și lipsiți de perspective. Și cât de bine ar putea să le meargă! Dar accesul la educație este încă o chestiune de bani, guvernul încă investește mult prea puțin în educație, școli și universități. Armata este în continuare cea mai puternică instituție și hotărăște soarta țării – nimic nu se poate fără voința generalilor. Și până în ziua de azi cele două dinastii puternice stau la masa puterii.

Diego Armando Maradona este unanim considerat un geniu al fotbalului. Castigator (impreuna cu Pele) al premiului FIFA Jucatorul Secolului XX, Maradona este recunoscut pentru viziunea sa asupra jocului, controlul asupra mingii si abilitatile de dribling uimitoare. Unul dintre cei mai mari jucatori ai tuturor timpurilor, el este, de asemenea, unul dintre cei mai controversati. Poreclit El Pibe de Oro (Baiatul de Aur), Maradona este primul jucator care a doborat, de doua ori, recordurile de transfer ale momentului: mai intai cu transferul din 1982 la Barcelona, apoi cu cel din 1984 la Napoli.

Povestea Operatiunii Redwing si a eroilor din Echipa SEAL 10 cazuti la datorie Intr-o seara de iunie 2005, patru soldati Navy SEAL au plecat de la baza unde erau stationati, in nordul Afganistanului, indreptandu-se spre granita cu Pakistanul. Misiunea lor era sa captureze sau sa elimine un renumit lider al-Qaida, despre care se stia ca se ascunde intr-o fortareata a talibanilor din Muntii Hindukus. A doua zi, doar unul dintre cei patru mai era in viata.

În anul 1979, José Saramago porneşte într-o lungă călătorie prin ţara sa, de la nord la sud, care se va încheia în vara anului următor. Rezultatul acestei explorări este Călătorie prin Portugalia, o carte dedicată în primul rând portughezilor, însă nu exclusiv lor, menită să actualizeze o multitudine de informaţii istorice şi culturale, să schimbe clişeele patriotarde pe care timpul şi sistemele educaţionale le-au împământenit în minţile tuturor şi să refacă un traseu al adevărurilor şi al frumoaselor legende ce populează o lume în pericol de a fi dată uitării. Când Saramago a hotărât să scrie o carte despre Portugalia, şi-a dorit ca ea să fie diferită de altele cu acelaşi subiect: i-a reuşit pe deplin. Notându-şi impresiile de călătorie despre ţara pe care o iubea mai mult decât pe oricare alta, Saramago a pus Portugalia într-o lumină pe care numai un scriitor genial o putea născoci. Fie că descrie o fortăreaţă medievală sau donjoanele întunecate ale unui castel, face locurile pe care doar turiştii le mai vizitează astăzi să prindă viaţă şi să-şi spună singure povestea.

Cunoscut alpinist, austriacul Heinrich Harrer este invitat în 1939 să participe la o expediție germană de identificare a unei noi căi de acces pe muntele Nanga Parbat din India. Izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial îi împiedică însă pe membrii expediției să se întoarcă în Europa. Transferați dintr-un lagăr în altul, ei plănuiesc să evadeze și să fugă în Tibet. Dintre toți, doar Harrer și prietenul său Peter Aufschnaiter reușesc, după o călătorie lungă și epuizantă, să ajungă în Lhasa, capitala Tibetului, „orașul interzis” în care nici un european nu fusese primit până atunci. În cei șapte ani petrecuți în Tibet, au învățat limba și au fost definitiv cuceriți de această țară și de locuitorii ei. Heinrich Harrer a devenit chiar prietenul și învățătorul lui Dalai Lama, pe care l-a însoțit în India atunci când Tibetul a fost invadat de China. Fascinantele povești despre evadările din lagăr și traversarea plină de peripeții a masivului Himalaya, despre viața de zi cu zi în Lhasa și despre oamenii pe care i-a cunoscut se regăsesc în cartea sa, care a devenit încă de la apariție un bestseller, fiind tradusă în peste cincizeci de limbi.

Născută dintr-un zeu american și crescută în tumultul de la Graceland, Lisa Marie Presley își spune pentru prima oară întreaga poveste în acest volum de memorii percutant, fascinant și unic, completat cu devotament de fiica sa, Riley Keough.

În 2022, Lisa Marie Presley a rugat-o pe Riley s-o ajute să-și ducă la bun sfârșit cartea de memorii, de mult așteptată. După doar o lună, Lisa Marie s-a stins din viață, iar lumea nu avea să-i afle povestea, spusă chiar de ea, n-avea s-o cunoască pe femeia pătimașă, veselă, grijulie și complicată pe care Riley o iubea și pe care acum o plângea.
Riley a găsit înregistrările făcute de mama ei pentru carte, s-a așezat în pat și a ascultat-o pe Lisa povestind întâmplare după întâmplare, despre cum s-a tamponat în mașinuțe de golf cu prietenii ei pe terenurile de la Graceland, despre dragostea necondiționată a tatălui ei, despre cum stăteau sus, în casă, doar ei doi. Despre cum a fost smulsă din baie, țipând, când alerga spre trupul lui fără viață. Despre viața în Los Angeles cu mama ei, despre cum a schimbat școală după școală, mereu dată afară, mereu în bucluc. Despre relația ei de-o viață cu Danny Keough, despre căsătoria cu Michael Jackson și tot ce aveau în comun. Despre a fi mamă. Despre dependențe grave. Despre tristețea care nu s-a risipit niciodată. Riley a înțeles că trebuie să îndeplinească dorința mamei ei și să dezvăluie lumii aceste amintiri scânteietoare și dureroase.
Pentru a o arăta pe mama ei așa cum a fost.

În această carte extraordinară, se regăsesc atât vocea Lisei Marie, cât și cea a lui Riley, o mamă și o fiică comunicând – din această lume către cea de dincolo –, în timp ce încearcă să se vindece una pe alta. Profund emoționantă și revelatoare, De aici spre marele necunoscut este o carte unică – cuvintele de rămas-bun ale unicului copil al unei legende americane.

Unul dintre cei mai emblematici actori din istoria filmului își spune povestea vieții de artist‑creator într‑un mod captivant și extrem de revelator!

Peste tot în lume, Al Pacino a explodat pe ecranele de cinema ca o supernovă. După un prim rol principal în The Panic in Needle Park în 1971, până în 1975 a mai jucat în patru filme – Nașul și Nașul II, Serpico și După‑amiază de câine – care nu doar că au avut un succes imens, ci au devenit adevărate repere în istoria filmului. Interpretarea lui a transformat personajele în legende ale culturii pop, iar viața i s‑a schimbat pentru totdeauna. De la Marlon Brando și James Dean încoace, niciun actor nu a mai intrat în mentalul colectiv cu o asemenea forță. Însă Pacino trecuse deja de 30 de ani și trăise mai multe vieți până la obținerea acestei recunoașteri. O figură marcantă a teatrului avangardist din New York, a dus până atunci o existență boemă, făcând tot felul de slujbe pentru a se susține financiar în timp ce‑și urma pasiunea pentru actorie. A fost crescut de o mamă extrem de iubitoare, dar care se confrunta cu probleme psihice, și de părinții acesteia, tatăl lui părăsindu‑i când Pacino era copil. Și, cel mai important, a copilărit pe străzile din South Bronx, alături de gașca lui de prieteni – tineri, aventuroși și imprevizibili –, a căror amintire vie nu l‑a părăsit niciodată. O profesoară i‑a intuit talentul actoricesc și l‑a îndrumat spre legendarul High School of Performing Arts din New York, iar zarurile au fost aruncate. În vremurile bune și în momentele grele, în sărăcie și în bogăție, în clipele de durere și în cele de fericire, actoria a fost colacul lui de salvare, iar comunitatea artistică i‑a devenit familie.

Sonny Boy spune povestea unui om care nu mai are nimic de pierdut și nimic de ascuns. Toate rolurile remarcabile, colaborările spectaculoase și relațiile importante sunt apreciate la justa lor valoare, la fel și îmbinarea neobișnuită dintre creativitate și pragmatism. Însă firul roșu care leagă toate episoadele captivante ale poveștii lui de viață este reprezentat de spiritul iubirii și al unui țel profund. Dragostea poate păli, iar ambițiile se pot transforma pe neașteptate în obstacole, luminile care fascinează prin strălucirea lor se pot stinge brusc. Dar Al Pacino a avut norocul de a se îndrăgosti de actorie înainte de a bănui măcar care pot fi recompensele oferite de această meserie și nu a renunțat niciodată la visul lui. Iar asta a contat cel mai mult.

LIDER

LUPTĂTOR

SOŢ

DEŢINUT

PATRIOT

„Desigur, de ziua mea mi-aș dori să nu fiu nevoit să mă trezesc în acest iad, ci să pot lua micul-dejun cu familia mea, să primesc săruturi pe obraz de la copiii mei, să despachetez cadouri și să spun: «Uau! Asta este exact ce am visat!» Dar viața funcționează în așa fel încât progresul social și un viitor mai bun pot fi realizate doar dacă un anumit număr de oameni sunt dispuși să plătească prețul pentru dreptul de a avea propriile convingeri. Cu cât sunt mai mulți, cu atât mai puțin va avea de plătit fiecare. Și va veni ziua în care a spune adevărul și a milita pentru dreptate va fi ceva obișnuit și deloc periculos în Rusia.“

Volumul de față reprezintă memoriile tulburătoare și intense ale unui lider politic de opoziție neînfricat care a plătit prețul suprem pentru convingerile sale. Aleksei Navalnîi a început să scrie volumul Patriot la scurt timp după ce a fost la un pas de moarte în 2020, în urma unei otrăviri. Cartea cuprinde întreaga poveste a vieții sale, descriindu-și tinerețea, chemarea pentru activism, căsnicia și familia, angajamentul pe care și l-a luat de a înfrunta o putere mondială care voia să-l amuțească cu orice preț și convingerea sa nestrămutată că schimbările se vor produce indiferent de cei care li se împotrivesc.

Într-o scriitură vie, antrenantă, care cuprinde o corespondență din închisoare ce n-a mai văzut lumina tiparului până acum, Navalnîi rememorează, printre multe alte aspecte, cariera sa politică, numeroasele încercări de asasinare a sa, viețile apropiaților săi și campania neobosită pe care el și echipa sa au purtat-o împotriva unui regim din ce în ce mai dictatorial.

Scris cu înfocarea, istețimea, candoarea și curajul pentru care a fost lăudat pe bună dreptate, Patriot este ultima scrisoare pentru lume a lui Navalnîi: o istorisire emoționantă a ultimilor săi ani petrecuți în cea mai necruțătoare închisoare de pe Pământ; un memento care ilustrează motivul pentru care principiile libertății individuale au o însemnătate atât de mare; și un apel electrizant de a continua munca pentru care și-a dat viața.

ALEKSEI NAVALNÎI a fost un lider al opoziției ruse, politician, militant anticorupție și deținut politic, care a cucerit recunoașterea și respectul întregii lumi. Printre numeroasele distincții internaționale care i-au fost acordate se numără Premiul Saharov, Premiul anual al Parlamentului European pentru drepturile omului, Premiul pentru curaj al Summitului de la Geneva pentru drepturile omului și democrație și Premiul Dresda pentru pace. A murit în 2024.

În călătoria sa de un an prin lume (India, Birmania, Japonia, China, America), Aldous Huxley îşi notează impresiile puternice lăsate de locurile pe care le vizitează şi de oamenii pe care îi cunoaşte. India şi Birmania sunt pentru el prilej de a vorbi despre istoria culturală a Caşmirului, despre arhitectura mongolă şi despre istoria artei indiene. Preumblându-se cu o ambarcaţiune dinspre tropice spre ecuator, găseşte o veche autobiografie a lui Henry Ford, care-i aminteşte de „valorile şi avantajele” capitalismului. Rezultatul tuturor acestor însemnări este un jurnal încântător şi plin de viaţă, care dezvăluie un Huxley rafinat, plin de umor şi profunzime: „Am pornit în călătorie ştiind, sau crezând că ştiu, cum ar trebui să trăiască oamenii, cum ar trebui să fie guvernaţi, educaţi, ce ar trebui să creadă. Ştiam care e cea mai bună formă de organizare socială şi scopul pentru care au fost create societăţile. Aveam părerile mele asupra oricărei activităţi a vieţii umane. Acum, la întoarcere, mă trezesc lipsit de toate aceste certitudini plăcute”.

Debreczeni și-a consemnat experiențele trăite în Crematoriul înghețat, una dintre cele mai dure și mai nemiloase acuzații la adresa nazismului din câte s-au scris vreodată. Aceste memorii tulburătoare, redate în stilul precis și lipsit de sentimentalism al unui jurnalist desăvârșit, constituie relatarea unui martor ocular de o calitate literară fără egal. Iar proza evocatoare a autorului, care folosește uneori ironia, sarcasmul și chiar umorul caustic, îl obligă pe cititor să-și imagineze ființe umane aflate în circumstanțe imposibil de înțeles din punct de vedere intelectual.
Publicată pentru prima dată în limba maghiară în 1950, cartea nu a fost tradusă niciodată într-o limbă de circulație internațională din cauza mccarthysmului, a ostilităților din vremea Războiului Rece și a antisemitismului. După mai bine de 70 de ani, această capodoperă aproape pierdută în timp a fost recuperată și tradusă în 15 limbi, ocupându-și în sfârșit locul cuvenit printre cele mai mari opere ale literaturii Holocaustului.

„Un diamant literar... O carte de memorii despre Holocaust demnă de Primo Levi.“ - The Times

„Puterea de observație a lui Debreczeni este extraordinară. Tot ceea ce întâlnește în Auschwitzland — locurile de muncă, barăcile, trupurile, cadavrele, foametea, apelul nominal, munca, nebunia, frica, disperarea, stranietatea, speranța, cruzimea — este surprins în detalii înfiorător de clare... Debreczeni a păstrat o descriere panoramică a iadului, deopotrivă personală, comunitară și obiectivă.“ - The New York Times
 
„Debreczeni scrie cu o claritate cinematografică, cu o determinare de a face ca detaliile să triumfe asupra dezumanizării în masă.“ - The Telegraph

„Orice aș spune despre această carte uimitoare mi se pare inadecvat. Crematoriul înghețat este o lucrare extraordinară — însă e puțin spus, căci ea se sustrage cuvintelor. Rareori am citit o carte care să trezească empatie în timp ce tratează cea mai dezumanizată și dezumanizantă experiență. Mi-aș dori ca toată lumea să o citească, mai ales în această perioadă de inumanitate pură și complicitate deconcertantă.“ - Azar Nafisi, scriitoare

Într-o casă în stil georgian, populată de mii de cărți și stăpânită de un motan dolofan, Shaun Bythell veghează peste teritoriul celui mai mare anticariat din Scoția. Din spatele tejghelei, el este șef și angajat, coleg al unor librari țăcăniți, arhivar și colecționar. Ritmul existenței lui se împarte între numeroasele vizite făcute pentru achiziționarea cărților, întâmpinarea clienților în magazin și mici însemnări zilnice inspirate din întrebările și comentariile acelorași clienți. „Confesiunile unui librar” este un jurnal scris printre cărți pentru cititorul pe care-l întâlnești printre cărți.

O mărturie din iadul de sârmă ghimpată, singura carte scrisă la Auschwitz încă din timpul războiului, recuperată după aproape 75 de ani de la prima ediție și aflată în curs de apariție în peste 30 de țări.

Auschwitz, ultima stație. Povestea mea din lagăr, 1943–1945 este o relatare copleșitoare, în care se regăsesc atrocități, suferință, degradare fizică și morală, dar și solidaritate și încredere, consemnată aproape în timp real, cu sclipiri de iubire și speranță ce luminează, fie și pentru o clipă, unul dintre cele mai cumplite locuri cunoscute, sinonim cu infernul. Scoțând la iveală și ceea ce este mai rău, și ceea ce este mai bun în ființa omenească, povestea lui Eddy de Wind este o lecție unică, mereu de actualitate, mereu citită ca un avertisment.

În 1943, tânărul medic Eddy de Wind se oferă voluntar pentru a merge să lucreze în lagărul de tranzit de la Westerbork, în care ajung toți evreii din estul Olandei. Are motive să creadă că își va găsi acolo mama. Dar ea a fost deja trimisă la Auschwitz. La Westerbork se îndrăgostește de Friedel, iar în scurt timp sunt și ei trimiși la Auschwitz. Eddy este repartizat în Blocul 9, unde face parte din personalul medical, iar Friedel în Blocul 10, cumplitul Experimentenblock, de unde își alege victimele Josef Mengele. Eddy și Friedel supraviețuiesc, dar nu reușesc să rămână împreună. În încercarea de a-și șterge urmele, naziștii vor să golească rapid lagărul, iar Friedel pornește într-unul dintre „marșurile morții“. Eddy rămâne încă o vreme în lagărul eliberat pentru a-i îngriji pe bolnavi, și atunci își scrie povestea. Pe de o parte, se teme că manuscrisul său ar putea cădea în mâini nepotrivite; pe de altă parte, oroarea și povara celor trăite la Auschwitz îi produc atâta suferință, încât nu găsește putere să scrie la persoana întâi, ci la persoana a treia, folosindu-se de un personaj inventat.

„Pentru mine, aceasta e mărturia supremă despre Holocaust.“ — HEATHER MORRIS, autoarea bestsellerului Tatuatorul de la Auschwitz