Premiul Nobel

Cartea scriitoarei Alice Munro cuprinde opt povestiri extraordinare despre natura infinit oscilanta si surprinzatoare a dragostei. De la prima povestire, despre o tanara femeie care se dovedeste incapabila sa-si paraseasca sotul, desi isi inchipuie ca este hotarata s-o faca, pana la cele trei povestiri ce dezvaluie emotiile complexe ale eroinei lor, o femeie pe nume Juliet, oamenii despre care scrie Munro – femei de toate varstele si starile sociale, cu prietenii, parintii si copiii lor – capata sub ochii nostri o viata absolut reala, ca si cum ne-ar fi vecini. Scriitoarea are darul miraculos de a face povestirile acestea la fel de autentice si de memorabile ca povestea propriei noastre vieti.

Un maestru al prozei scurte contemporane. Comitetul Nobel Una dintre cele mai oneste si mai exigente proze ale timpului nostru. The Times 
Un adevarat maestru al formei. - Salman Rushdie

Fragment din cartea Fugara, de Alice Munro

"Juliet citea despre menade. Ritualurile se desfasurau noaptea, in miezul iernii, afirma Dodds. Femeile urcau pana in varful muntelui Parnas si, cand fusesera, la un moment dat, izolate de o furtuna de zapada, trebuise trimisa dupa ele o echipa de salvatori. Viitoarele menade fusesera aduse inapoi de pe munte cu vesmintele tepene ca niste scanduri, dupa ce acceptasera, in toata frenezia lor, sa fie salvate. Parea sa fie o atitudine mai degraba contemporana, s-a gandit Juliet, si care prezenta intr-o lumina moderna comportamentul exaltat al celebrantelor. Oare si elevele ei aveau sa vada lucrurile in acelasi fel? 
Putin probabil. Mai curand aveau sa fie pornite impotriva oricarei distractii posibile, oricarei implicari, asa cum erau elevii in general. Iar cele care n-ar fi fost montate in sensul asta, precis ca n-ar fi vrut sa se dea de gol. 
A rasunat apoi chemarea catre pasageri sa urce in tren, curentul de aer proaspat a fost intrerupt, vagonul a facut miscari sovaitoare de urnire din loc. Juliet si-a ridicat ochii din carte ca sa priveasca si a vazut, la o distanta oarecare, in fata, cum locomotiva disparea dupa o curba. 
Si, pe urma, o hurducatura sau o zvacnitura, care in orice caz a parut sa se propage pe toata lungimea trenului. Acolo, sus, a dat impresia ca vagonul se legana. Si a urmat oprirea brusca. 
Toata lumea s-a gandit ca trenul avea sa porneasca din nou, asa ca nimeni n-a scos o vorba. A tacut chiar si sotul nemultumit. Minutele au trecut. Usile s-au deschis si s-au inchis. Voci de barbati care strigau si un sentiment de frica si agitatie care se raspandea. In compartimentul-club, care se afla chiar dedesubt, vorbea o voce autoritara - poate a conductorului. Insa era imposibil sa auzi ce spunea. 
Juliet s-a ridicat si s-a dus la capatul dinainte al vagonului, uitandu-se pe deasupra tuturor vagoanelor din fata. A vazut cateva siluete alergand prin zapada. 
Una dintre femeile singure a venit si s-a oprit langa ea. 
- Simteam eu ca urma sa se-ntample ceva, i-a spus femeia. Inca de-acolo, de unde am oprit, de-acolo am simtit. Nu voiam sa mai plecam de-acolo, fiindca ma gandeam eu c-o sa se-ntample ceva."

Multi ani, marele poet Von Humboldt Fleisher si Charlie Citrine, un tanar indragostit de literatura, au fost cei mai buni prieteni. La moartea sa, insa, Humboldt este un ratat, iar viata lui Charlie a atins un moment de criza: cariera sa se afla in impas, este prins intr-un divort dureros, indragostit de o tanara total nepotrivita si are o legatura cu un mafiot nevrotic. Charlie descopera insa neasteptata mostenire transmisa de Humboldt de dincolo de mormant, fapt care ii va schimba radical viata.

Roman distins cu PREMIUL PULITZER 

Saul Bellow in plenitudinea creatiei... amuzant, plin de viata, ironic, autoironic si inelept. - San Francisco Examiner 

Saul Bellow este cel mai important scriitor de limba engleza din cea de-a doua jumatate a secolului XX. Opera lui este perena si, in acelasi timp, nemilos de contemporana.-  Sunday Times 

Traducere de Vlad Russo

În romanul său postum publicat în 2017, Ca din întâmplare, femeie, Dario Fo reînvie istoria unei „regine imposibile“, Cristina a Suediei, una dintre cele mai învățate femei ale secolului al XVII-lea, suverană rebelă și mare iubitoare de artă, admirată și detestată, imprevizibilă și curajoasă.

Într-o epocă incertă, în care religia se ciocnea cu politica, morala cu sexualitatea, și marea cultură cu cenzura absolutistă, regina Cristina a înțeles să se implice adânc în dilemele vremii sale. A fost o femeie cu totul ieșită din comun: a îmbrățișat religia catolică deși era protestantă, ridicându-se totodată în apărarea protestanților prigoniți din Franța; n-a ezitat să-și trăiască viața potrivit propriilor preferințe, care nu erau pe placul unei societăți fariseice; a intervenit pe lângă suveranii vremii pentru a garanta libertatea de expresie a marilor oameni de cultură. În jurul ei au gravitat personaje de prim rang ale vremii: filozofii René Descartes, Pierre Gassendi sau Blaise Pascal, cardinalul și omul de cultură Decio Azzolino și marele dramaturg francez Molière. Între toți aceștia, sub pana lui Dario Fo, regina Cristina apare ca o figură eroică și neînfricată, un personaj zugrăvit în culori vii și neconvenționale

Introducere de Michael Foot
Traducere și note de Anca Bărbulescu

„Una dintre autobiografiile cu adevărat mari ale limbii engleze.“ – Michael Foot

„Mi-au stăpânit viaţa trei pasiuni, simple, dar de o intensitate copleşitoare: dorinţa de iubire, căutarea cunoaşterii şi mila greu de îndurat faţă de suferinţa omenirii.“
Cuvintele cu care Bertrand Russell îşi începe Autobiografia dau tonul acestei cărţi excepţionale în multe privinţe. Cititorul va descoperi un personaj original, cu o viaţă bogată în evenimente de toate tipurile, printre care se numără cele două războaie mondiale care au îndoliat Europa secolului XX; o viaţă bogată, de asemenea, în cuceriri amoroase, reuşite intelectuale şi lupte politice. De-a lungul existenţei sale, Russell a ştiut să combine ca nimeni altul reflecţiile logicianului ‒ prieten cu Wittgenstein, Whitehead sau G.E. Moore ‒ cu gesturi publice care l-au făcut, de pildă, să fie condamnat la şase luni de închisoare. Unul dintre capitolele cele mai interesante ale cărţii e dedicat voiajului din 1920 în Rusia bolşevică, aflat cu siguranţă la originea anticomunismului său.

Publicată iniţial în trei volume succesive la sfârşitul anilor 1960, Autobiografia lui Bertrand Russell e scrisă cu o totală sinceritate şi simplitate, cu umorul şi prospeţimea vie atât de caracteristice autorului.

Romanul Frumuseţe şi întristare este tradus pentru prima oară din limba japoneză.

La şaisprezece ani, Otoko se îndrăgosteşte de Oki, un scriitor de treizeci de ani, însurat, iar relaţia lor se sfârşeşte tragic. După o depresie îngrozitoare şi o tentativă de sinucidere, Otoko pare să-şi găsească liniştea. Îşi descoperă şi vocaţia de pictoriţă. Are succes, şi, după două decenii, o vedem ducând o viaţă liniştită, alături de Keiko, o ucenică uluitor de frumoasă, dar excentrică, în ale cărei tablouri abstracte desluşim o violenţă de neînţeles. Reîntâlnirea cu Oki, care o caută, tulbură echilibrul lui Otoko. Mai mult, va declanşa o nouă tragedie. Căci, dorind să o răzbune pe maestră (şi probabil geloasă, pentru că femeia matură încă pare ataşată de bărbatul care a distrus-o fără să vrea), Keiko începe un joc periculos, al seducţiei şi minciunii, al ademenirii şi respingerii, al dragostei şi al morţii.

Dintre toate scrierile Svetlanei Aleksievici, Ultimii martori este cea mai sfâşietoare. Căci ce poate fi mai cumplit decât copilăria în timp de război, mai tragic decât inocenţa supusă violenţei şi anihilării? Personajele acestei cărţi, băieţi şi fete, aveau, în perioada celui de al Doilea Război Mondial – conflictul poate cel mai inuman din istorie –, între trei şi doisprezece ani, dar rănile căpătate atunci le sângerează până în ziua de azi. Şi totuşi, în pofida suferinţelor descrise, textul dobândeşte o extraordinară forţă evocatoare pentru că reuşeşte să reconstituie poezia inerentă vârstei copilăriei. Tulburător prin încărcătura sa de adevăr şi răvă­ şitor sufleteşte, Ultimii martori ne schimbă perspectiva asupra istoriei, a războiului, a copilăriei şi a vieţii.

„Am căutat genul literar cel mai potrivit cu viziunea mea asupra lumii, care să reflecte modul în care urechea mea aude, iar ochii mei văd viaţa. [...] Am încercat mai multe şi în final am ales unul în care vocile omeneşti vorbesc ele însele. [...] Eu nu înregistrez însă pur şi simplu istoria seacă a evenimentelor şi a faptelor, ci scriu o istorie a sentimentelor umane.” (Svetlana Aleksievici)

Cărţile Svetlanei Aleksievici au fost sau vor fi publicate în 43 de limbi şi în 47 de ţări.

Traducere revizuită şi note de Irina Horea

Puțini scriitori se bucură de o asemenea apreciere critică internațională și de atât de mulți admiratori în lumea literară ca J.M. Coetzee. Și totuși laureatul Premiului Nobel pentru literatură a vorbit rar despre sine înainte de publicarea volumului Copilărie, în 1997, o poveste strălucit scrisă, evocând rădăcinile și începuturile unui tânăr autor. Au urmat apoi Tinerețe, intens, cu multe aspecte sensibile, și Miezul verii, inovator și surprinzător de amuzant. Trei volume de memorii ficționalizate, acum revizuite de J.M. Coetzee și reunite sub un singur titlu, Scene de viață provincială, se constituie într-un portret sfâșietor, deși adesea comic, al artistului care se luptă să-și găsească propriul drum, dezamăgit de relațiile amoroase, lumea universitară și climatul politic încins din Cape Town în epoca apartheidului, un portret realizat de unul dintre cei mai mari scriitori ai lumii.

Nici o tragedie nu marchează primii ani ai micului John, nici o traumă nu îi umbrește copilăria. Totuși, băiatul se simte — și apoi, din orgoliu, alege să fie — singur și la școală, și în familie. Dar lipsa de comunicare și comuniune are un pandant: privirea lucidă asupra realității. Drumul spre adevărata înțelegere și dreapta judecată nu este însă ușor, mai cu seamă în regimul de apartheid al Africii de Sud. Împins de dorința de a deveni poet, tânărul absolvent al facultății de matematică fuge la Londra. Aici trăiește acut sentimentul imposturii și se adâncește într-o depresie care îi seacă energiile. Într-un univers fără perspective, dominat de aceleași automatisme care îi definesc lui însuși existența cotidiană, rareori întrerupte de experiențe erotice sordide, eșecul pare să-i guverneze orice încercare de a comunica. Ca și aparenta incapacitate de a-și înțelege semenii, așa cum reiese din mărturisirile câtorva persoane care i-au fost aproape în varii momente ale vieții — patru femei și un bărbat —, intervievate de un jurnalist acreditat să-i închege biografia regretatului scriitor John Coetzee. Apare astfel portretul unei sensibilități exacerbate, lipsite de alinare atât în mediul edenic al fermei bunicilor, cât și alături de femeile în prezența cărora a îndrăznit să-și abandoneze masca taciturnului. Cinci interviuri câtuși de puțin măgu¬litoare, chiar șocante, ce iluminează noi fațete ale personajului Coetzee, dar enigma persistă, căci ele nu-i întregesc niciodată portretul.

Selecţie, traducere din japoneză, note și glosar de Flavius Florea

Povestirile lui Kawabata oferă o viziune sublimată asupra vieții, și ele mai mult sugerează decât afirmă. Patru dintre povestiri, „Japoneza Anna“, „Mulțumesc“, „Bărbatul care nu râde“ și „Imortalitate“, au fost ecranizate chiar sub titlul acestui volum selectiv și prezentate la Festivalul Internaţional de Film de la Tōkyō în 2010.

Scrise între 1916 și 1964, pentru ediția în limba română a volumului Povestiri de ținut în palmă au fost alese o sută trei proze din cele o sută douăzeci și două din selecția considerată standard. Multe dintre ele sunt traduse pentru prima dată într-o limbă europeană. Povestirile acoperă un registru larg – amintiri din copilărie și adolescență, mici tablouri erotice aflate între vis și realitate, anecdote, istorii insolite, uneori alegorice ori fantastice – și reflectă in nuce toate temele majore ale lui Yasunari Kawabata: dragostea, singurătatea, relația omului cu natura, moartea, ritualurile Japoniei de altădată, calamitățile și conflagrația mondială.

„A ascuns Cartea într-un loc ce i s-a părut creat în acest scop: într-un defileu de munte, unde pustnici în căutarea singurătăţii îşi construiseră o mică mănăstire. Lor le-a încredinţat Cartea, promiţîndu-şi că se va întoarce abia după ce îi va fi pregătit pe oameni pentru acceptarea ei... Alese şapte oameni înţelepţi şi demni şi împreună cu ei întemeie Frăţia, ce avea să se ocupe de reformarea lumii şi de pregătirea acesteia pentru schimbarea ce urma să vină. Dar în planurile măreţe ale lui H.R.C. interveni, cum se întîmplă de obicei, istoria. Se făcură două războaie unul după altul, apărură noi reformatori... Începură persecuţiile, se aprinseră rugurile. Privind stelele şi cercetînd proprietăţile materiei, oamenii se apropiau uneori la un pas de adevăr, dar apoi anulau totul în faţa noilor camere de tortură ce apăreau ca tarabele la iarmaroc. H.R.C. muri la Anvers, cu faţa brăzdată de zbîrciturile amărăciunii. Înainte de a se stinge, cu mîna tremurîndă, întocmi pe un petec de hîrtie harta munţilor în care ascunsese Cartea, cu speranţa naivă că marea învolburată a istoriei se va linişti, iar oamenii se vor ocupa în cele din urmă de ceea ce este mai important.”

Premiul Nobel pentru Literatură 2017

Amintirea palidă a munţilor este povestea melancolică a lui Etsuko, o japoneză care trăieşte singură în Anglia, străduindu-se să exorcizeze un trecut bîntuit de coşmarul celui de-al Doilea Război Mondial şi să se împace cu sinuciderea fiicei sale mai mari, Keiko. Amintirile ei se concentrează însă asupra unei legături de amiciţie din tinereţe cu o altă tînără, Sachiko, şi cu ciudata ei fiică, Mariko. Povestea centrală este un pretext pentru a prezenta Japonia postbelică, o ţară în care valorile tradiţionale sînt negate de tineri, dar noile valori şi coduri comportamentale nu sînt încă asimilate complet, devenind motiv de confruntări înăbuşite. Cu rafinament şi subtilitate, Ishiguro reuşeşte să sugereze acea atmosferă ciudată, de lume neaşezată, cu tensiuni şi frustrări nemărturisite, prin intermediul unei poveşti despre moarte, vinovăţie şi responsabilitate.

„Amintirea palidă a munţilor este o carte sensibilă, ironică şi eliptică, mult mai profundă decît pare la prima vedere. Personajele sînt extrem de vii şi convingătoare, dar ceea ce rămîne în primul rînd în memoria cititorului este echilibrul perfect dintre elegie şi ironie.” The New York Times Book Review

„Împletind cu măiestrie trecutul şi prezentul, acest roman ne oferă o istorie cutremurătoare, care impresionează atît prin ceea ce spune, cît şi prin ceea ce rămîne nerostit.” The Guardian

„Ishiguro îşi elaborează subiectele utilizînd o proză bine controlată, care de multe ori sugerează în loc să explice sau să arate direct. Efectul obţinut este unul de mister, o umbră de ameninţare.” The Los Angeles Times Book Review

Premiul Nobel pentru Literatură 1998

Ricardo Reis s-a întors în Lisabona pentru înmormîntarea prietenului său, poetul Fernando Pessoa. Au trecut şaisprezece ani, în care a practicat medicina în Brazilia, iar acum bate străzile scăldate de ploi. Ar vrea să fie cu Marcenda, căreia-i compune o odă, însă face dragoste cu o cameristă de la hotel, Lídia. Spectrul prietenului-poet abia plecat revine, încă purtînd costumul în care a fost îngropat cu puţin timp în urmă. Sîntem în istoricul an 1936, norii fascismului încep să se adune ameninţători, Războiul Civil Spaniol nu e departe, aşa că cei doi, om şi spectru care mai are de pierdut opt luni printre pămînteni, vorbesc, îşi citesc unul altuia ştirile şi vorbesc: un minunat dialog despre adevăr, poezie, filosofie, destin şi iubire.

Premiul Nike 2018

Premiul Man Booker International 2018

Un anatomist olandez din secolul al şaptesprezecelea descoperă tendonul lui Ahile secţionîndu-şi propriul picior amputat. Inima lui Chopin călătoreşte clandestin spre locul odihnei veşnice, dusă la Varşovia de sora lui preaiubită. O femeie trebuie să se întoarcă în Polonia natală ca să-şi otrăvească iubitul din adolescenţă. Un tînăr simte că o ia razna cînd soţia şi fiul lui dispar misterios în timpul unei vacanţe, apărînd apoi ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat. Prin personajele sale şi poveştile lor, legate unele de altele printr-un fir narativ jucăuş-straniu şi plin de revelaţii, Rătăcitorii arată ce înseamnă să călătoreşti, să fii hoinar, un trup în continuă mişcare nu numai în spaţiu, dar şi în timp. De unde suntem? Pe unde am trecut? Unde ne ducem?... se întreabă întruna cel care călătoreşte. Romanul Rătăcitorii dă sensuri acestor întrebări.

„O carte de proză e un mediu lucid, în care cristalele poveştii cresc până la dimensiunea ideală, structuri independente care nu distrug echilibrul întregului.” (Olga Tokarczuk)

„O scriitoare magnifică.” (Svetlana Aleksievici, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în 2015)

„Rătăcitorii îmbină observaţiile unei călătoare moderne cu povestea unei secte religioase mereu rătăcitoare, biografia unui anatomist de acum mai bine de patru secole şi descrierea drumului postum al inimii lui Chopin de la Paris, unde a murit compozitorul, la Varşovia.” (The Guardian)

„Unul dintre puţinii scriitori europeni remarcabili ai ultimului sfert de secol.” (The Economist)

Atinsă de o boală ciudată, frumoasa Ineko ajunge în azilul psihiatric din Ikuta, iar celor dragi, mamei și iubitului ei, nu le rămâne decât să trăiască tortura de a nu ști dacă au acționat spre binele tinerei. Va putea dragostea lui Hisano să o salveze de consecințele traumei care i-a afectat spiritul? Kawabata, recunoscut drept marele scriitor al clar-obscurului, l-a lăsat pe cititor să-și ofere singur un răspuns.

Țara zăpezilor este un roman clasic al literaturii japoneze moderne și a figurat printre cele trei opere citate de juriu în 1968, când lui Yasunari Kawabata i s-a decernat Premiul Nobel pentru literatură. Inițial o povestire publicată într-o revistă literară în 1935, romanul și-a căpătat forma definitivă abia în 1948.

Shimamura are obiceiul de a se retrage iarna într-o micuță stațiune montană, lăsând în urmă agitația capitalei și viața de familie. Aici, în „țara zăpezilor“, o întâlnește pe tânăra gheișă Komako, a cărei franchețe deconcertantă este pe punctul de a-i tulbura bărbatului echilibrul. Oscilând între afecțiunea fățișă și necondiționată a gheișei și farmecul misterios al tăcutei Yoko, al cărei chip îl deslușește fugar, Shimamura este mereu un om al inacțiunii, iar pasivitatea lui o condamnă pe Komako să rămână prinsă fără scăpare în păienjenișul relațiilor și obligațiilor din țara zăpezilor.

„Cultura, în sensul tradițional al cuvântului, e în prezent pe cale să dispară.“ (MARIO VARGAS LLOSA)

Banalizarea artelor și a literaturii, triumful presei de scandal și frivolitatea politicii sunt simptome ale unui rău mult mai mare care chinuie societatea actuală: sacralizarea divertismentului drept valoare supremă și scop ultim al existenței noastre. Dacă în trecut cultura era o busolă, o călăuză și un fel de conștiință care ne împiedica să întoarcem spatele realității, astăzi, în epoca falșilor idoli și a postculturii, întâietatea spectacolului și a superficialității a devenit regula care face ca orice conștiință morală, intelectuală și politică să adoarmă, orbită și anihilată dimpreună cu libertatea noastră.

Primul volum din trilogia dedicata clanului Snopes. 

Catunul este o interpretare ironica a tragediei antice si totdata un comentariu acid la adresa Sudului american. In legendarul tinut Yoknapatawpha din Mississippi, tanarul Flem Snopes isi incepe ascensiunea, dominand comunitatea din Mosia Frantuzului si ajungand repede un personaj de temut.

Povestea lui Flem, simbol faulknerian al parvenirii si al lipsei de scrupule, se intrepatrunde cu vietile celorlalti locuitori ai tinutului, alcatuind o imagine insufletita a Americii rurale dintre secole. 

Odata cu cei din clanul Snopes, Faulkner a creat probabil cele mai bune exemplare subumane din literatura americana contemporana. - The Saturday Review of Literature

Cel mai revolutionar inovator din analele literaturii americane, un scriitor de la care avangarda europeana si cea a Americii Latine au invatat multe. - J.M. Coetzee

După ani de zile de muncă impecabilă, corectorul de carte Raimundo Silva introduce într-un text istoric o modificare, un nu care neagă un eveniment istoric real: participarea cruciaţilor la asediul şi cucerirea Lisabonei de către Dom Afonso Henriques în 1147. Frauda este descoperită la timp, iar ediţia mincinoasă va conţine o erată care va nega negaţia. Deşi se aşteaptă la sancţiuni severe, editura se va mulţumi să numească o persoană însărcinată cu supravegherea şi controlul activităţii corectorilor, Maria Sara, care îl va îndemna pe Raimundo Silva să scrie o nouă Istorie a asediului Lisabonei, în care însă cruciaţii întra-devăr nu îi vor fi ajutat pe portughezi să cucerească Lisabona. Crearea noii variante coincide cu naşterea şi maturizarea treptată a unei legături amoroase între editoare şi corectorul pe cale să devină autor.

Putini filosofi au exercitat in filosofia contemporana o influenta mai profunda decat Bertrand Russell. Volumul intitulat Scrieri esentiale este o antologie cuprinzatoare a celor mai definitorii eseuri scrise de Russell intre 1903 si 1959. Publicata prima oara in 1961, aceasta remarcabila antologie reprezinta testamentul unui filosof pe care multi il considera unul dintre cei mai influenti ganditori din secolul XX. Este o introducere esentiala in splendoarea filosofica a lui Bertrand Russell.

Apărut în 1961, Frumoasele adormite este singurul roman al lui Yasunari Kawabata care explorează în mod explicit psihologia atracţiei sexuale.

Casa frumoaselor adormite este un loc al plăcerilor crepusculare. La lăsarea întunericului, bărbaţii aflaţi la apusul vieţii vin să petreacă noaptea alături de tinere nevinovate cufundate într-un somn adânc, din care nici o sărutare, nici un gest violent nu le poate trezi. Pasivitatea lor e periculoasă, pentru că reprezintă o permanentă tentaţie de a depăşi limitele impuse, un îndemn pervers la agresiuni doar aparent fără consecinţe. Sunt aceste fete jucării, sau victime? întreabă Kawabata, iar răspunsul nu e niciodată univoc.

     Fragment din cartea "Nocturne. Cinci povesti despre muzica si amurg" de Kazuo Ishiguro:

Traducere din limba franceză de Irina Mavrodin

Premiul Nobel pentru Literatură

Faţa şi reversul dezvăluie experienţa, deja bogată, a unui tînăr de douăzeci şi doi de ani: cartierul Belcourt din Alger şi mediul familial dominat de o bunică necruţătoare; o călătorie în Insulele Baleare, una în Praga, unde tînărul simte că are „moartea în suflet”; şi, mai ales, această temă esenţială: „admirabila tăcere a unei mame şi efortul unui bărbat de a regăsi o dreptate sau o iubire care să echilibreze această tăcere”. 
Faţa şi reversul este prima carte a lui Albert Camus. A fost publicată în 1937, în Alger. La sfîrşitul vieţii, Camus va vedea în această operă din tinereţe sursa secretă care a alimentat sau ar fi trebuit să alimenteze tot ce a scris.

„Da, nimic nu mă împiedică să visez, în chiar ceasul exilului, de vreme ce măcar ştiu asta, şi o ştiu bine: opera unui om nu‑i nimic altceva decît acest mers îndelung ce vrea să regăsească pe căile ocolite ale artei cele două sau trei imagini simple şi nobile asupra cărora inima s‑a deschis prima oară. Iată de ce, poate, după douăzeci de ani de muncă şi de creaţie, trăiesc în continuare cu ideea că nici măcar nu mi‑am început opera.” (Albert Camus)

Traducere din limba franceză de Irina Mavrodin

Ultima carte publicată de Albert Camus, Exilul şi împărăţia este o antologie de şase povestiri apărută în 1957, chiar anul în care autorului i s-a acordat Premiul Nobel pentru Literatură.

Janine, soţia unui negustor de ţesături, se pierde în friguroasa noapte arabă, încercînd să lase în urmă anii petrecuţi într-o căsnicie căreia nu-i mai vede noima. Un pictor încearcă din răsputeri să-şi urmărească visul, dar e împiedicat la tot pasul de admiratori. Un misionar îşi pierde identitatea într-o experienţă terifiantă şi e convertit cu brutalitate la fetişurile unui trib de sălbatici. Fie că se petrec în Africa de Nord, în America de Sud sau în Europa, aventurile solitare din Exilul şi împărăţia sînt portrete ale exilului spiritual, ale încercărilor nesfîrşite ale omului de a-şi găsi un regat interior în care să renască.

 „Lîngă el veni bătrînul, apoi fata nopţii, dar nimeni nu‑l privea pe d’Arrast. Se ghemuiseră în jurul pietrei, tăcuţi. Numai vuietul fluviului urca pînă la el, prin aerul apăsător. Din colţul lui întunecos, d’Arrast asculta, fără să vadă pe nimeni, şi zgomotul apelor îl umplea de o fericire năvalnică. Stătea cu ochii închişi, salutînd, plin de bucurie, propria‑i forţă, salutînd, încă o dată, viaţa care începea din nou. Undeva, foarte aproape, izbucni o detunătură. Fratele se îndepărtă puţin de bucătar şi, pe jumătate întors către d’Arrast, fără a‑l privi, îi arătă locul gol:
– Aşază‑te cu noi.” (Albert Camus)

Peste tot in lume, Cartile Junglei - Cartea junglei si A doua carte a junglei - sunt foarte citite si admirate.

Roman nominalizat la Man Booker Prize în 2016, Zilele de școală ale lui Isus continuă strania și fascinanta poveste a micului Davíd și a părinților săi, protagoniștii din Copilăria lui Isus. Situată la granița dintre alegorie, distopie și roman de idei, narațiunea lui Coetzee nu oferă răspunsuri, ci le adresează cititorilor întrebări fundamentale.

Zilele de școală ale lui Isus continuă explorarea ficțională a experiențelor unui copil într-o lume neliniștitoare. Evadând din Novilla, prima lor oprire în lumea nouă imaginată de Coetzee în Copilăria lui Isus, unde personajele își încep viața fără amintirile trecutului de dincolo de ocean, micul Davíd, Simón și Inés ajung în orașul Estrella. Zilieri la o fermă, apoi angajați în oraș, cei doi părinți sui generis încearcă să construiască un prezent și un viitor pentru fiul lor adoptiv. Dar viața unei așezări modeste nu este scutită de violență, de pasiuni devoratoare și fatale. Confruntat cu răul inexplicabil, Davíd găsește consolare în armonia matematică a muzicii și dansului, care îi oferă, prin tipare imuabile, certitudini.

O povestire nu e ca un drum pe care mergi... ci mai degrabă ca o casă. Intri în ea și rămâi acolo o vreme, îi cutreieri încăperile, te așezi oriunde îți place și descoperi cum se leagă odăile și coridoarele între ele și cum se schimbă lumea de afară când o privești prin ferestrele ei.