Premiul Nobel

În romanul publicat cu un an înainte de a se stinge din viață, E-un rege nebun în Danemarca (parafrază a unei celebre replici din Hamlet), Dario Fo reînvie zbuciumata epocă de la sfârșitul seco­lului al XVIII-lea, explorând povestea controversatului rege Christian VII și a soției sale Caroline Mathilde, o istorie dramatică de iubire, infidelitate și nebunie.

Din cronici de epocă și jurnale secrete, Dario Fo recompune atmosfera strălucitoare de la Curtea regală a Danemarcei în secolul galant, reținând deopotrivă intrigile amoroase și de palat ce roiesc în jurul lui Christian VII. Facem astfel cunoștință, rând pe rând, inclusiv prin portretele desenate de autor, cu regina Caroline Mathilde, sora regelui George III al Angliei, cu „Băbătia“ – regina-mamă și mama vitregă a regelui–, cu medicul iluminist german Johann Struensee, cu întreaga protipendadă a Curții, plină de nobili retrograzi, dar și de figuri de reformatori, și, în sfârșit, cu fiul regelui Christian, Frederik V.

În spatele acestui somptuos alai, se fac simțite însă adâncile frământări ale unei lumi pornite să redefinească „contractul social“, sub înrâurirea ideilor iluministe. Iar, deasupra tuturor, Christian VII se dove­dește un rege clarvăzător, înfăptuind, în preajma sângeroasei Revoluții Franceze, propria sa „revoluție“, fără vărsarea unui strop de sânge: interzice tortura, abolește legarea de glie și privilegiile castei nobiliare, ba chiar instituie libertatea presei. Fiindcă, așa cum spune Dario Fo, „a fi nebun nu este neapărat un rău, ba uneori nebunii se dovedesc mai buni“.

Roman sau poem în proză? Greu de spus. În Fructele pământului, urmate de Noile fructe, pe care le găsiți reunite în același volum, Gide propune o structură hibridă din care fac parte forme poetice astăzi căzute în desuet (balada sau rondoul), fragmente de jurnal intim, note de călătorie. Din toate însă răzbate patima cu care Gide iubește viața, natura, libertatea. Gândul său către cititor? „Fie ca această carte a mea să te învețe să cugeți mai mult la tine decât la ea, și apoi la orice altceva mai mult decât la tine."

Un fascinant dialog între un laureat Nobel și o psihoterapeută despre nevoia umană de a imagina povești.

Lucrând de unul singur, scriitorul este singurul responsabil pentru povestea pe care o spune. Pe de altă parte, terapeutul colaborează cu pacientul, ajutându-l să-și spună povestea vieții. Ce fel de adevăr încearcă să reveleze poveștile create de pacient și terapeut: adevărul obiectiv sau cel subiectiv și schimbător al amintirilor explorate și retrăite în siguranța oferită de relația terapeutică?

Plecând de la operele unor mari scriitori ca Dostoievski sau Cervantes sau de la importanți psihanaliști precum Freud sau Melanie Klein, dialogul pe care îl poartă J.M. Coetzee și Arabella Kurtz ne oferă o înțelegere profundă asupra poveștilor pe care le spunem despre viețile noastre.

J.M. Coetzee este un celebru romancier, eseist, lingvist și traducător, născut în Africa de Sud. A fost primul autor care a primit de două ori Booker Prize, iar în 2003 i-a fost acordat Premiul Nobel pentru Literatură.

Arabella Kurtz este specialistă în psihologie clinică și practică psihoterapie psihanalitică la Tavistock Clinic. În prezent, este profesor emerit la Universitatea din Leicester.

In acest volum biografic, Romain Rolland aduce un tribut imaginii si luptei lui Mahatma Gandhi. Omul care a renuntat la o cariera banoasa in avocatura va ajunge sa mobilizeze numeroasa populatie a Indiei impotriva xenofobiei si a nedreptatilor savarsite de Imperiul Britanic.

Rolland descrie cu afectiune personalitatea lui Gandhi, punand accent pe credinta acestuia in hinduism, lipsita de fanatism si de orgoliu, pe modestia lui, pe contrastele pe care a reusit sa le impace atat de bine: eroul Indiei era un om cult, scolit in Anglia, admirator al lui Tolstoi, traducator al operelor lui Platon, dar totodata isi iubeste fara rezerve cultura si religia indiana. Desi incarcerat si contestat de fortele coloniale, Gandhi si-a pastrat forta interioara si vointa de a-si ajuta compatriotii.

„Se pare ca trebuie intotdeauna ca un popor sa se sacrifice, pentru ca lumea sa se reinnoiasca... Evreii au fost sacrificati pentru al lor Mesia, pe care nu l-au recunoscut atunci cand a sosit printre ei, atunci cand, pe crucea insangerata, a adus speranta, desi poporul evreu il purta in suflete vreme de secole. Soarta indienilor este mult mai fericita, intrucat ei l-au recunoscut pe Mesia al lor. Iar indienii se indreapta cu bucurie catre sacrificiul care trebuie sa-i elibereze.”

„. . . Gandhi, sub vesmantul Crezului hindus, ascundea o mare inima crestina. Un Tolstoi mai tandru, mai potolit si, daca pot sa spun asa, mai natural «crestin», in sens universal: caci Tolstoi a fost crestin mai putin prin natura, cat prin vointa. Asemanarea dintre cei doi este mult mai evidenta, sau, mai bine spus, influenta lui Tolstoi se adevereste a fi mai puternica in apelul de condam nare pe care-l face Gandhi contra civilizatiei de tip european.” - Romain Rolland, Mahatma Gandhi

„Definitia lui Gandhi este exacta: el nu le cere niciodata oamenilor decat ceea ce pot ei sa dea. Dar le cere tot ceea ce ei pot da.”

„Gandhi este de o sinceritate imaculata! Mintea sa nu este ametita de elixirul puterii, nici inima sa nu este amagita de vanitate. El este si ramane un om asemanator tuturor oamenilor...”

Autor distins in 1972 cu Premiul Nobel pentru literatura
 
„Sint clovn sau, denumirea oficiala a profesiunii mele, comic” – asa se prezinta Hans Schnier, artistul nefericit din perspectiva caruia este privita societatea germana din timpul si de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. Cu un cinism fermecator prin naivitatea pe care o ascunde si pe un ton de o ironie amara, clovnul lui Boll se implica intr-o disputa dinainte pierduta cu lasitatea, dogmatismul si ipocrizia Germaniei postbelice. Singur in apartamentul sau, beat, nefericit, ranit trupeste si sufleteste, dezamagit in dragoste, Schnier se confrunta cu propriile amintiri: o familie protestanta care-si trimite fiica in bratele mortii de dragul datoriei fata de „sfintul pamint german”, o iubita indoctrinata religios care il paraseste sub pretextul nevoii de a respira „aer catholic” . Tuturor acestora, Schnier le opune increderea neclintita in autenticitatea artei sale, refuzul de a spune altceva decit adevarul si dragostea pentru o singura femeie.

Memoriile lui W.B. Yeats ofera un lung sir de relatari personale captivante cu privire la numeroase figuri culturale ale Irlandei si Angliei secolului XX. Il cunoastem pe poetul si dramaturgul Yeats, fondatorul celebrului Teatru Abbey din Dublin, si asistam la dezvoltarea imaginatiei sale poetice. Poetul scrie cu sinceritate despre viata sa amoroasa, precum si despre conexiunea care considera ca exista intre viata si opera lui. Astfel, volumul descrie o viziune personala asupra artei, putand fi considerat un material auxiliar foarte util pentru intelegerea poemelor si pieselor de teatru ale lui W.B. Yeats.

„Cautam pasiunea, mai presus de toate pasiunea religioasa, ca pe cel mai de pret bun al vietii si nutream in permanenta speranta secreta a unei initieri misterioase.”

„Intr-o dupa-amiaza, treceam peste un mic paraias si, cand am sarit, am avut un sentiment foarte strain mie – caci toate gandurile mele erau pagane –, sentimentul absolutei dependente de vointa divina. A trecut intr-o clipita si mi-am spus: «Asta este ceea ce simt crestinii».”

„Am fost intotdeauna constient de faptul ca sunt oarecum neajutorat sau poate chiar nedemn de incredere; nu-mi puteam pastra opiniile printre cei care le considerau neserioase, daca simteam oarece simpatie pentru acei oameni. Ma acuzam intotdeauna de lipsa de loialitate fata de un prieten absent. Se pare ca eram incredibil de timid. Uneori, aceasta timiditate devenea inexplicabila, imi este si astazi inexplicabila si a ramas ca o amintire dureroasa in memoria mea.” - W.B. Yeats,  Memorii

Un roman care si-a castigat un binemeritat loc in istoria literaturii universale. Povestirea lui Gide il poarta pe cititor prin cateva capitale europene, in compania unor sfinti, aventurieri si hoti de buzunare. Actiunea se petrece la sfarsitul secolului al XIX-lea, atunci cand incepe sa circule zvonul ca papa Leon al XIII-lea a fost rapit si este tinut sechestrat de o loja francmasonica. Sub acest pretext, Biserica porneste o strangere de fonduri, mai mult sau mai putin cinstita, pentru salvarea suveranului pontif. Animat de ganduri nobile, Amedee Fleurissoire hotaraste sa plece singur in calatorie si sa dea de urma celui disparut. Incercarea se dovedeste a fi nu tocmai usoara, iar Amedee are parte de o moarte neasteptata, fiind ucis de Lafcadio Wluki, fratele cumnatului sau.

Orhan Pamuk este laureatul Premiului Nobel pentru Literatura in anul 2006.

In orasul Kars, totul a luat-o razna, iar locuitorii sint ingroziti de valul de sinucideri ale unor tinere carora li s-a interzis sa poarte val in scoli. Ka revede fosti prieteni si isi reintilneste iubita, Ipek, a carei sora mai tinara este conducatoarea protestatarelor. Odata ce numarul personajelor creste, framintarile in micul oras capata si ele proportii, iar islamistii radicali intra in conflict cu fortele militare; in scena, alaturi de un oarecare Orhan, apare la rastimpuri un alt personaj, mai discret: zapada, a carei aparitie, departe de a linisti amorurile si orgoliile, inflameaza neintelegerile si sporeste confuzia.

Orhan Pamuk este laureatul Premiului Nobel pentru Literatura in anul 2006.

    Istanbul impleteste in paginile unei singure carti doua povesti la fel de sinuoase si de cuceritoare: cea a primei jumatati din viata scriitorului si cea a orasului in care s-a nascut si pe care il cunoaste mai bine ca nimeni altul. In vastele apartamente ale familiei Pamuk, intesate de urmele unei bunastari in declin, se fac simtite aceeasi inclestare intre vechi si nou, aceeasi melancolie si aceeasi criza identitara ce plutesc si pe strazile Istanbulului. Vestigiile unei glorii de mult apuse a marelui oras, odinioara capitala puternicului Imperiu Otoman, cedeaza acum locul imenselor cladiri de locuinte si centre comerciale. Portretul autorului in tinerete si al orasului vazut prin prisma amintirilor sale de o uimitoare claritate e dublat de marturiile scriitorilor si artistilor care i-au marcat inceputurile evolutiei spirituale.

    Fragment din volumul "Istanbul" de Orhan Pamuk:

    „Aceasta relatie de dragoste si ura nu s-a sfarsit niciodata, data fiind dorinta patimasa a occidentalizantilor de a se bucura de acceptarea Occidentului, de a auzi din partea celor mai alese condeie si organe de presa ale Occidentului ca sunt la fel ca occidentalii. Scriitori ca Pierre Loti nu ascund insa deloc faptul ca indragesc, de fapt, foarte mult Istanbulul si, deopotriva, pe turci dintr-un motiv cu totul contrar: pentru ca au reusit sa-si conserve aspectele „exotice", orientale, care nu aduc cu cele occidentale. Pierre Loti ii critica pe istanbulezi pentru ca se occidentalizasera, pentru ca incepusera sa-si piarda caracteristicile traditionale, insa turcii care-l indrageau se recrutau, de fapt, din randurile unei minoritati restranse, in curs de occidentalizare. Dar universul romanelor si scrierilor exotice, mai mult decat edulcorate ale lui Pierre Loti si cititorii istanbulezi occidentalizati se intalneau intr-un „filoturcism" foarte necesar atunci cand apareau probleme politice la nivel international.
    In memoriile lui Andre Gide referitoare la calatoria sa in Turcia, petrecuta in 1914, acest „filoturcism” bun la toate dispare. Dimpotriva, Gide arata ca nu-i plac deloc turcii, apeland, in plus, nu la cuvantul natie, ci la cuvantul rasa, care ajunsese treptat sa fie la moda: rasa aceasta este pe potriva oribilelor vesminte pe care le poarta! Scrie, plin de mandrie, ca voiajul in Turcia i-a reamintit de superioritatea civilizatiei occidentale, ba chiar a Frantei. Presa populara turca, ziarele si revistele n-au raspuns, asa cum se intampla astazi in asemenea imprejurari, acestor afirmatii care, la vremea aparitiei lor, ii ofensasera nespus pe cei mai proeminenti scriitori turci ai vremii, in frunte cu Yasar Kemal, iar intelectualii turci din Istanbul au suferit in tacere, tainuind respectivele insulte. Intelectualii occidentalizati socoteau desigur, in sinea lor, ca insultele lui Gide erau indreptatite, ceea ce le motiva, in parte, atitudinea. La un an de la aparitia, in volum, a articolelor insultatoare ale lui Gide cu privire la tinuta vestimentara a turcilor, Ataturk, cel mai mare occidentalizant al acestora, urma sa interzica, prin Reforma vestimentatiei, toate tipurile de imbracaminte care nu corespundeau tinutei occidentale.”

At a family wedding Mevlut catches sight of a girl with whom he falls in love. After a secret courtship of letters passed via his cousin, she agrees to elope with him, and on a dark night the two come together for the first time. As they rush to catch a train to Istanbul, Mevlut realises he has been misled. But the die is cast, and the situation will determine the rest of his days.

Over the next four decades in Istanbul, Mevlut works various jobs to support his loving wife and family; work that gives him a special perspective on his rapidly changing city and the people who live there. And every evening he walks the streets, selling his wares and dreaming his dreams.

A magnificent novel. (Wall Street Journal)

Powerful and moving. (TLS 'Books of the Year')

Magnificent . . . Prepare to fall in love with this everyman, this vendor of street-level history whose cry echoes down the years. (Independent on Sunday)

Life-affirming story telling at its best. Written with humour, warmth and generosity, capturing the country's political upheaval and the extraordinariness of ordinary human life . . . A dazzling portrait of the author's beloved Istanbul. (Mail on Sunday)

A polyphonic novel about desire, memory, change and the lost pleasures of walking around Istanbul's long-gone neighbourhoods. (FT 'Books of the Year')

With its comedy, sentiment, melodrama and voracious curiosity about the urban habitat, this is Pamuk's most Dickensian work . . . City and soul converge. (Independent)

An eerily prescient foreshadowing of current affairs' (Guardian). 'Not only Lewis's most important book but one of the most important books ever produced in the United States' (New Yorker).

A vain, outlandish, anti-immigrant, fearmongering demagogue runs for President of the United States - and wins. Sinclair Lewis's chilling 1935 bestseller is the story of Buzz Windrip, 'Professional Common Man', who promises poor, angry voters that he will make America proud and prosperous once more, but takes the country down a far darker path. As the new regime slides into authoritarianism, newspaper editor Doremus Jessup can't believe it will last - but is he right?

This cautionary tale of liberal complacency in the face of populist tyranny shows it really can happen here.

Premiul Nobel pentru Literatură 2017

Cartea urmăreşte destinul a trei orfani: Christopher Banks, Sarah Hemmings, de care acesta se îndrăgosteşte, şi Jennifer, fetiţa pe care o adoptă. Cele două figuri feminine au în spate o istorie banală, oricît de tragic ar fi faptul de a rămîne orfan. În schimb, în cazul lui Christopher Banks este vorba despre dispariţia misterioasă a părinţilor lui în Shanghai în anii Primului Război Mondial. Cei doi sînt presupuse victime ale traficanţilor de opiu. Căutarea şi găsirea lor reprezintă momentul care ar trebui, teoretic, să încununeze cariera sa de detectiv. Jurnal, confesiune, autoanaliză, Pe cînd eram orfani este, dincolo de infiltraţiile ironice abundente, un emoţionant roman despre dragoste şi prietenie.

Kazuo ISHIGURO s-a născut la Nagasaki în 1954 şi a emigrat în Marea Britanie în 1960, împreună cu familia. A debutat ca prozator în 1982, la douăzeci şi opt de ani, cu Amintirea palidă a munţilor (Polirom, 2007, 2017), roman recompensat cu Winifred Holtby Memorial Prize of the Royal Society of Literature şi tradus ulterior în 13 limbi. În 1986 i-a apărut al doilea roman, Un artist al lumii trecătoare (Polirom, 2005, 2013, 2017), nominalizat în acelaşi an la Booker Prize, laureat al Whitbread Book of the Year Award şi tradus în 14 limbi. Anul 1989 i-a adus lui Ishiguro, odată cu Rămăşiţele zilei (Polirom, 2002, 2012, 2017), râvnitul Booker Prize. În 1995 Ishiguro a publicat romanul Nemângâiaţii (Polirom, 2018), urmat de Pe când eram orfani (Polirom, 2003, 2017) şi Să nu mă părăseşti (Polirom, 2006, 2011, 2017). În 2015 i-a apărut romanul Uriaşul îngropat (Polirom, 2015). Ishiguro a mai publicat şi o antologie de povestiri, apărută în 2009 şi intitulată Nocturne. Cinci poveşti despre muzică şi amurg (Polirom, 2009, 2017). În 1995 Ishiguro a primit distincţia Officer of the Order of the British Empire for Services to Literature, în 1998, titlul de Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres, oferit de statul francez, în 2017 i s-a atribuit American Academy of Achievement’s Golden Plate Award, iar în 2018 statul japonez i-a acordat Ordinul Soarelui-Răsare, clasa a II-a. În anul 2017, Kazuo Ishiguro a fost laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură.

Romanul "Viața și vremurile lui Michael K" a primit Booker Prize în 1983 și Prix Femina Étranger în 1985.

Viața pare să fi intrat pe un făgaș lipsit de suferință, dar și de bucurie, pentru Michael K, un bărbat de culoare din Cape Town. Orfan de tată, petrecându-și copilăria stigmatizată departe de mamă, în cămine și centre de reeducare, tânărul devine grădinar în slujba consiliului local. Nimic nu pare să-i tulbure traiul monoton, până în clipa când mama sa, grav bolnavă, ia hotărârea de a se întoarce în ținuturile natale, unde dorește să-și sfârșească zilele, departe de orașul sfâșiat de un război civil care nu este al lor și pe care nu îl înțeleg, dar ale cărui consecințe le afectează în mod direct viețile. Urcându-și mama și puțina avuție într-un cărucior improvizat, Michael K trăiește o adevărată odisee printr-o lume care-și poartă la vedere cicatricile mereu reînnoite ale unei istorii tragice. Drumul către Prince Albert, acolo unde se sfârșește viața mamei sale, e plin de violență, foame, pericole, ocolișuri, ascunzători, soldați fanatici sau dezertori. Povestea lui Michael K este însă una a supraviețuirii lipsite de iluzii, spusă în stilul alb, plin de forță, care l-a consacrat pe J.M. Coetzee.

lasici contemporani Litera pune laolalta scriitori contemporani laureati sau nominalizati ai unor prestigioase premii literare, care le prefigureaza statutul de „clasici”. Fictiunile cele mai noi, cele mai vandute, cele mai iubite din zilele noastre – carti pe care abia astepti sa le citesti.

    Premiul Man Booker International (2009)
    In povestirile sale, Alice Munro surprinde momentul in care o persoana este transformata pentru totdeauna de o intalnire intamplatoare sau de o schimbare neasteptata a sortii. Personajele ei sunt fragile si pe deplin umane: un soldat intors de pe front care isi evita logodnica, o femeie instarita care se gandeste daca sa infrunte un santajist, o mama adultera si copiii ei neglijati, un tata napadit de vina, o tanara profesoara parasita de angajatorul ei. Iluminate de puterea de intelegere a lui Munro, aceste vieti ne atrag cu profunzimea lor linistita si ne surprind cu intorsaturile lor neasteptate.

    „O noua demonstratie a virtuozitatii cu care Munro isi tese povestirile... proza ei curge firesc, pe nesimtite, adunand in plasa ei detaliile miraculoase ale vietii de zi cu zi.”  (Daily Mail)
    „Una dintre cele mai oneste si mai exigente proze ale timpului nostru.” (The Times)

Vietile personajelor lui Alice Munro intra brusc intr-un con de lumina gratie unor evenimente singulare sau unor amintiri neasteptate care trezesc, rascolitor, trecutul. Iar trecutul, asa cum descopera eroinele ei, este facut nu doar din ceea ce ramane in amintire, ci si din ceea ce a fost uitat. Trecutul dainuie undeva, in imediata vecinatate a aducerii aminte - pana in clipa in care piesele de puzzle se regrupeaza subit, starnind de cele mai multe ori suferinta. Femeile privesc inapoi la cele care-au fost in tinerete, la casatoriile facute de timpuriu, pe cand erau naive si increzatoare, la sotii dificili, cu tabieturile lor pretentioase. Toate traiesc un fel de disperare subliminala, regretul a ceea ce ar fi putut sa fie, al alegerilor pe care nu le-au facut, al amintirilor suprimate intr-un gest precaut de echilibru emotional. Dar in vietile acestea exista in acelasi timp speranta, exista o a doua sansa, exista oameni care se reinventeaza, care se iau la tranta cu viata, care au mers inainte si au curajul de a regasi amintiri ascunse, de a trece dincolo de ceea ce a retinut memoria. 

„O povestire nu e ca un drum pe care-l urmezi... ci mai degraba ca o casa. Intri in ea si ramai acolo o vreme, ii cutreieri toate incaperile, te asezi oriunde iti place si descoperi cum se leaga unele de altele odaile si coridoarele si cum se schimba lumea de afara atunci cand o privesti prin ferestrele ei.“ (Alice Munro)

„Traducerea volumului lui T.S. Eliot Old Possum’s Book of Practical Cats mi-a luat cam treizeci de ani. Pe parcursul primilor douăzeci și nouă, traducerile rezultate refuzau cu încăpăţânare să reproducă ritmul sprinţar al originalului, deși îi erau fidele până la mimetism și mai și rimau. Dar nu păreau deloc fidele spiritului limbii în care erau traduse. Și mă-ntrebam de ce oare?
Eram gata să accept că pisicile lui Eliot erau incompatibile cu româna, dacă nu chiar cu România. Mi-am schimbat atunci radical abordarea, hotărându-mă să transplantez, în loc să traduc, «Pisicile» în română.
Versiunea astfel rezultată, încheiată în mai puţin de un an, este în egală măsură, chiar dacă la prima vedere nu pare, opera comună, în sens de opus alchimic, a autorului, a traducătorului și – sper – a cititorului. Dar, în ciuda circumscrierii strict locale a acestei versiuni, la originea ei nu poate sta cu nici un chip altcineva decât T.S. Eliot.“ (Florin Bican)

Traducere de Constantin Popescu

William Golding a primit Premiul Nobel pentru literatură în 1983.

Romanul Împăratul muştelor, devenit un clasic al secolului XX, continuă să aibă un ecou rareori întâlnit în istoria literaturii. Transpunerea cinematografică a romanului, din 1963, aparţine regizorului Peter Brook.

Un grup de copii scapă cu viaţă din catastrofa prăbuşirii unui avion şi încearcă să supravieţuiască pe o insulă pustie din mijlocul Pacificului. Însă ceea ce ar putea fi aventura vieţii lor, o nouă robinsoniadă departe de adulţi şi de regulile acestora, se transformă într-un coşmar ucigător de vise: ura ia locul inocenţei şi crima se înstăpâneşte peste o lume care-şi rătăceste busola. O parabolă de o forţă incredibilă care ne oferă un răspuns deopotrivă crud şi realist la întrbarea: este libertatea absolută calea spre paradis?

Joe Christmas nu știe dacă e negru sau alb într-un sud al Statelor Unite în care simpla ambiguitate asupra apartenenței rasiale e de ajuns să te transforme într-un paria. El însuși trăiește când de o parte a acestei linii imaginare, când de cealaltă, urându-i pe albii care nu-l acceptă cu totul, dar și pe negrii cu care refuză să se identifice, într-o schizofrenie violentă care nu poate să sfârșească decât în furie oarbă și, în cele din urmă, în crimă.

Oamenii pe care-i întâlnește, părinți adoptivi bigoți, prostituate, răspopiți, flecari și fete bătrâne par cu toții blestemați să-și trăiască propria specie de nebunie. Povestea lui Christmas se pierde și se regăsește constant printre toate celelalte ale lor, care-o recompun de la distanțe diferite, când binevoitor, când cu maliție, într-un neîntrecut joc de perspective, care face din Faulkner un maestru și din Lumină în august o capodoperă.

„Magistrală.” Independent

„Prin consimțământul universal al criticilor și cititorilor obișnuiți, Faulkner este recunoscut acum drept cel mai puternic romancier american al secolului, întrecându-i clar pe Hemingway și Fitzgerald.” Harold Bloom

Gândite de autor astfel încât în ansamblul lor să alcătuiască un roman, povestirile din Pogoară-te, Moise urmăresc arborele genealogic stufos al familiei McCaslin prin prisma câte unui personaj dintr-o generaţie sau alta. Cu stilul său inconfundabil și rafinamentul lui stilistic, fără să ţină cont de cronologia clasică, Faulkner alternează pe parcursul acestor proze atât perspectivele din care povesteşte, vizând plurivalențele relaţiilor dintre albi și negri, cât şi, trecând de la farsă la cele mai mari profunzimi, cheia discursurilor, zugrăvind astfel complexitatea naturii şi a vieţii umane.

„Cele mai bune părți din carte nu se ocupă direct de soarta negrilor, ci de condiția spirituală a albilor în mâinile cărora se află acea soartă. Experiența prin care i se dezvoltă lui Isaac McCaslin sensibilitatea morală reprezintă un soi de compendiu al celor mai mari sentimente romantice și transcedentale ale Americii.“ Lionel Trilling

„Este cel mai mare scriitor pe care ni l-a dat Sudul... Prin toată preocuparea lui pentru Sud, Faulkner a căutat de fapt să dezvăluie natura umană. Aşa că trebuie să revenim la el pentru acea continuitate a moralităţii care e responsabilă de măreţia clasicilor noştri.“ Ralph Ellison 

Premiul Nobel pentru Literatură 2006. Această carte a fost publicata cu sprijinul Ministerului Culturii si Turismului din Turcia, în cadrul programului TEDA.

Oare prima experienţă erotică poate să ne hotărască întreaga viaţă? Sau destinul ne este trasat doar de forţa istoriei şi a legendelor?

În noaptea aceea am făcut pentru prima oară dragoste cu o femeie. A fost teribil de răscolitor şi la fel de minunat. Toate ideile pe care le nutream înainte cu privire la viaţă, la femei şi la mine însumi s-au schimbat într-o clipă: Femeia cu Părul Roşu m-a învăţat să mă cunosc şi m-a învăţat, totodată, sensul fericirii… 

„Aceasta este o carte a paradoxurilor, cu simplitatea şi dificultăţile ei, cu seninătăţile şi grosolăniile ei. Totul are rezonanţă, totul are înţelesuri.” (The Washington Post)

Volumul de eseuri "Elogiul inactivitatii" apare prima data in 1935, dar temele abordate raman la fel de actuale, chiar si in contextul celor mai noi problematici, precum inteligenta artificiala. Russell ne provoaca sa regandim concepte precum placerea intrinseca a muncii, necesitatea sociala a ocuparii timpului individual si felul in care este el folosit, nevoia de reverie ca sursa de satisfactie, propunand o schimbare a paradigmei care a structurat societatile europene timp de sute de ani.

Prin elogiul inactivitatii, al timpului liber, discursul lui Russel incurajeaza explorarea acelor aspecte care sunt cu adevarat relevante individului, si care au facilitat dintotdeauna demersul artistic, filozofic, literar, stiintific – pe scurt, ceea ce numim generic „civilizatie”. Temele discursului sunt abordate cu pertinenta, curaj si o extrema claritate, in stilul inconfundabil care i-a adus lui Russell premiul Nobel pentru literatura.

Filozof, matematician, reformator educational, pacifist, scriitor prolific si columnist, Bertrand Russell (1872 - 1970) a fost una din cele mai influente personalitati intelectuale ale secolului XX.

Energia spirituala, volum tiparit pentru intaia oara in 1919, aduna sapte dintre eseurile cele mai importante ale lui Henri Bergson (1859-1941), membru al Academiei Franceze (din 1914), premiat Nobel pentru Literatura (in 1927, ca „o recunoastere a ideilor lui bogate si incitante si a stralucitei maiestrii cu care au fost infatisate“). Psihologic (in Visul sau in Constiinta si viata), filosofic (in Sufletul si corpul sau in Creierul si gandirea: o iluzie filosofica), rationamentul lui Bergson este cuceritor prin coerenta si plasticitate. „Energia“ este atestata aici numai prin actiuni care trec dincolo de varii bariere, nu cele ale unui dualism abstract, ci unele care opun o rezistenta concreta, aceea a moralei sau a religiei. Astfel, in fiecare dintre aceste texte, deja clasicizate, gasim atat unitatea cat si diversitatea unei opere care a reprezentat o cotitura majora in gandirea contemporana, o opera inca deschisa interpretarilor.

  Cartea "Chipul. Face" de Alice Munro face parte din colectia SHORT STORIES, colectie de capodopere ale literaturii anglo-americane, editie bilingva romana-engleza. Cu ajutorul cartilor captivante din aceasta colectie puteti sa va exersati si sa va sporiti cunostintele de limba engleza, descoperind in acelasi timp, in versiune integrala, creatii nemuritoare ale unor mari scriitori – clasici si contemporani – intrati in canonul literar universal. Puteti confrunta, pagina cu pagina, textele in engleza cu traduceri romanesti de cea mai buna calitate, pentru a va nuanta si imbogati intelegerea originalului, si puteti sa va notati pe margini cuvinte si expresii noi sau observatii utile.

Cartea "Batranul Sef Mshlanga. Vrajile nu-s de vanzare/The Old Chief Mshlanga. No Witchcraft for Sale" de Doris Lessing face parte din colectia SHORT STORIES, colectie de capodopere ale literaturii anglo-americane, editie bilingva romana-engleza. Cu ajutorul cartilor captivante din aceasta colectie puteti sa va exersati si sa va sporiti cunostintele de limba engleza, descoperind in acelasi timp, in versiune integrala, creatii nemuritoare ale unor mari scriitori – clasici si contemporani – intrati in canonul literar universal. Puteti confrunta, pagina cu pagina, textele in engleza cu traduceri romanesti de cea mai buna calitate, pentru a va nuanta si imbogati intelegerea originalului, si puteti sa va notati pe margini cuvinte si expresii noi sau observatii utile.

    DORIS LESSING (1919-2013) a fost o scriitoare britanica, laureata a Premiului Nobel pentru Literatura, A scris romane, poezie, teatru, biografii si proza scurta. De-a lungul indelungatei sale cariere a primit numeroase premii si distinctii, intre care Premiul Somerset Maugham, Prix Medicis etranger sau Premiul Grinzane Cavour. Printre scrierile sale se numara romanele Carnetul auriu, O coborare in infern, Memoriile unei supravietuitoare, Al cincilea copil, Mitra si volumul de proza scurta Povestiri africane. Profund autobiografica, proza lui Doris Lessing se inspira din experienta africana a autoarei din anii copilariei si ai tineretii si din angajamentele ei sociale sau politice. Stilul realist si totodata liric i-a permis scriitoarei sa abordeze teme precum conflictele dintre culturi, dezradacinarea, nedreptatile rasiale si etnice si contradictia dintre constiinta individuala si binele comun. 

Aceasta carte a fost publicata cu sprijinul Directoratului General pentru Carti, Arhive si Biblioteci al Ministerului Culturii din Portugalia. 

„Jose Saramago spunea ca trebuie sa fim grijulii cu cartile, fiindca ele poarta inauntrul lor un om, pe autor. Cartea aceasta este o casa locuita, la superlativ, de autor. In ea se afla indoielile si uimirile lui, dezvaluirile lui si deopotriva satisfactia intima de a vedea cum opera creste alaturi de fiinta umana, care intr-o zi s-a decis sa scrie ca sa inteleaga si ca sa fie indragita.” (Pilar del Rio)

„[De la statuie la piatra]… este si o forma de a ne exprima recunostinta fata de ginditorul care a fost Saramago, pentru care scrisul, mai mult decit o activitate pur fictionala, este dictat de nevoia de a cerceta destinul umanitatii, pasiunile si furiile care o determina, adoptind o perspectiva care oscileaza intre prezent si trecut, cu un puternic accent etic si ideologic, pe linga cel afectiv, si aflindu-se intr-o cautare neobosita, de cele mai multe ori dureroasa, a unui raspuns.” (Giancarlo Depretis)

Caporalul de jandarmi Lituma și adjunctul său Tomás au în grijă campamentul unui șantier de construcție a unei șosele transandine din Peru. Ba chiar și o mină din apropiere. Dar peste platourile alpine și în văile Anzilor plutește spectrul permanent al raidurilor violente comise de gruparea de orientare maoistă Sendero Luminoso, căreia îi cad victimă funcționari și țărani deopotrivă. Trei dispariții misterioase de pe șantier adaugă și mai multă spaimă în sufletele celor doi neputincioși reprezentanți ai legii. Ca să mai detensioneze atmosfera, Tomás îi spune șefului său Lituma o incredibilă poveste de iubire pe care a avut-o cu o prostituată. Mario Vargas Llosa reușește un tur de forță prin narațiuni suprapuse sau alternate, care formează treptat un tablou extrem de viu și de colorat, specific unei țări ca Peru, de pe înălțimile aspre ale Anzilor până la țărmul Pacificului.

Apariția, în 1963, a romanului Orașul și câinii îi aduce lui Mario Vargas Llosa o rapidă consacrare internațională: cartea e tradusă imediat în 20 de limbi, pentru ca apoi să fie ecranizată. Este momentul în care începe spectaculoasa carieră literară a scriitorului peruan, același care în 1990 avea să candideze la președinția țării sale.

Orașul și câinii e un roman despre adolescență și despre violența unei lumi în care numai cei duri reușesc. Personajele, tineri peruani din toate straturile societății, evoluează între zidurile unui colegiu militar asemenea celui în care a învățat timp de doi ani și Vargas Llosa. „Câinii“ (bobocii din primul an) sunt continuu agresați și umiliți de elevii mai mari, care le demonstrează că a fi bărbat înseamnă să te impui prin forță în fața celui mai slab.
O carte despre ostilitate, violență și dramele adolescenței, scrisă de unul dintre cei mai mari autori contemporani.

Mătuşi care vor ficţiune, dar nu citesc literatură. Condeieri care nu scriu cărţi, dar produc ficţiune în cantităţi uriaşe. Iată o lume de mătuşi şi de condeieri, aparent într-un echilibru între cerere şi ofertă. Înainte de apariţia televiziunii în Peru, teatrul radiofonic - urmaşul romanului-foileton din gazetele secolului al XIX-lea - asigura bunul mers al acelei lumi. Radionovelele unui scenarist de geniu, la nivel popular, difuzate de Radio Central manipulează nevoia de onoare şi iubire a publicului din capitala peruviană, Lima. La Radio Panamericana, un tânăr redactor de ştiri temperează gustul pentru catastrofe al colaboratorului său şi se îndrăgosteşte de o mătuşă prin alianţă, Julia. El are 18 ani, e student la Drept şi scrie scenarii care ajung la coş. Ea are 32 de ani, e boliviană şi proaspăt divorţată. Pe măsură ce avalanşa radionovelelor scapă de sub controlul fanaticului condeier, viaţa tânărului Mario şi cea a mătuşii sale Julia scapă de sub controlul familiei. Cu un umor la fel de năvalnic, Vargas Llosa îşi transferă elemente autobiografice ale relaţiei cu propria sa mătuşă, Julia Urquidi Illanes, într-un roman sa­vuros şi năvalnic, lipsit de prejudecăţi inutile.

„Tonul detasat si ironic al romanului lui Saramago ar putea servi drept ilustratie a celebrei afirmatii a lui Horace Walpole: «Lumea este o comedie pentru cei care gindesc si o tragedie pentru cei care simt».” (Library Journal)