Premiul Nobel

"Memoriile escrocului român George Manolescu – unul dintre modelele lui Felix Krull –, traduse în germană în 1905 de Paul Langenscheidt, au devenit sursă de inspirație pentru mai mulți scriitori și subiect pentru cercetări psihologice sau criminologice. În romanul de față, figura acestui escroc simpatic se combină subtil cu protagoniști din marea literatură universală și cu personaje din viața lui Thomas Mann.

„Escrocul internațional Felix Krull își scrie, la patruzeci de ani, memoriile. O poveste captivantă despre furturi, amor, înșelăciuni și aventuri prin hoteluri luxoase ale Europei. Departe de a fi însă un vulgar răufăcător, Felix face parte din categoria aleșilor thomasmannieni, are har. Plăcut la înfățișare, visător și cuviincios, cu voce frumoasă și o retorică fără cusur, el vorbește o mulțime de limbi străine și are un talent actoricesc înnăscut. Mai presus de orice însă, Felix are capacitatea aproape supranaturală de a convinge și a învârti pe degete pe oricine, chiar și pe cititorii lui de azi. Scrisă la începutul și la sfârșitul carierei lui Thomas Mann, între 1910–1913 și 1951–1954, cartea a rămas neterminată, ceea ce nu-i știrbește cu nimic savoarea. În ultima parte, la proces, escrocul ar fi urmat să-i convingă pe jurați de nevinovăția lui. Le rămâne cititorilor, pe lângă bucuria lecturii, și aceea a ghicirii verdictului.“ (Ioana PÂRVULESCU)

Inspirându-se din volumul de memorii Ein Fürst der Diebe (Un prinț al hoților) de George Manolescu, un bestseller din primele decenii ale secolului XX în Germania, Thomas Mann scrie, în Mărturisirile escrocului Felix Krull, o autobiografie ficțională, în care tradiția clasică a bildungsromanului se contopește fericit cu picarescul. Cartea prinde contur în tinerețea scriitorului, este apoi abandonată, pentru a fi reluată după aproape patru decenii. „Prima parte a memoriilor“ apare în 1954, cu un an înainte de sfârșitul vieții autorului, iar în arhiva Thomas Mann rămân planurile de continuare a aventurilor lui Felix: seducătorul protagonist născut lângă Mainz, plecat să-și caute norocul la Paris și deja la el acasă în cercurile selecte ale Lisabonei, urma să facă înconjurul lumii, scriindu-și memoriile la sfârșitul carierei sale extraordinare."

„O istorie orala miscatoare a catastrofei din 1986 de la reactorul nuclear de la Cernobil, in care curajul fatalist si stoic este dublat de un umor incredibil de negru. Jurnalista rusa Svetlana Aleksievici a inregistrat o serie de marturii pe care le-a prezentat sub forma unor «monologuri», in stil romanesc, care zugravesc imaginea vie a atmosferei generale de nemultumire de la sfarsitul perioadei comuniste, in care liderilor de partid agresivi, propagandei paranoice si mobilizarilor haotice li se opun sarcasmul deprimant, gandurile amare si abuzul de votca. Rezultatul este o radiografie de neuitat a sufletului rus.” Publishers Weekly

Pornind de la un personaj real, Allan Bloom, marele profesor de filosofie politica si bun prieten al scriitorului, Saul Bellow face in Ravelstein un portret biografic romantat. Observator plin de haz si de ironie, autorul urmareste viata excentrica a profesorului „pe care intelectul il facuse milionar”. In ultimul an de viata, profesorul ii cere prietenului sau sa ii scrie biografia fara menajamente si fara sa ascunda nimic, iar rezultatul este Ravelstein, un savuros roman biografic, dar si autobiografic, intrucit comentariile lui Bellow sint permanent acompaniate de episoade si amintiri personale.

Premiul Nobel pentru Literatură 2017

Kazuo Ishiguro este autorul romanului „Rămăşiţele zilei”, transpus cinematografic, în anul 1993, de regizorul James Ivory, într-un film de excepţie, avîndu-i ca protagonişti pe Anthony Hopkins şi Emma Thompson.

Prin „Uriaşul îngropat”, Kazuo Ishiguro alege să se aplece asupra unei ere de legendă, spunînd o poveste ce pare desprinsă din isprăvile Cavalerilor Mesei Rotunde. La cîţiva ani după moartea regelui Arthur, cel care i-a condus pe britoni la izbînda în faţa saxonilor invadatori, căpcăunii, dragonii şi zînele încă aprind imaginaţia oamenilor, într-o Anglie aflată în ruină. Dar cel puţin au încetat războaiele crunte care măcinaseră ţara ani de-a rîndul, întreţinute de ura înverşunată dintre cele două popoare. Peste toate pare să se fi pogorît ceaţa unei uitări stranii, iar trecutul tuturor şi al fiecăruia în parte se mai poate alcătui doar din zvonuri, presupuneri şi crîmpeie de amintiri. Pe acest fundal, doi bătrîni britoni, Axl şi Beatrice, pe care îi leagă o îndelungată şi trainică iubire, hotărăsc să plece în căutarea fiului lor de mult uitat. Pe drum îi întîlnesc pe iscusitul cavaler saxon Wistan, pe protejatul lui orfan şi pe bătrînul Sir Gawain, cavaler al lui Arthur, căutînd fiecare să-şi îndeplinească misiunea misterioasă, dar şi să dezlege iţele propriului trecut neguros. Călătoria lor prin acel ţinut al supranaturalului şi al uitării este transpusă într-o elegie emoţionantă despre memorie, înfrîngeri, loialitate şi răzbunare.

" Am scris aceste pagini asa cum se redacteaza o constatare sau un curriculum vitae, cu titlu documentar si, fara indoiala, pentru a sfarsi cu o viata care nu este a mea. Evenimentele pe care le-am evocat pana la varsta de 21 de ani le-am trait in transparenta - acest procedeu ce consta in a face sa defileze intr-un plan indepartat peisaje, in timp ce actorii raman nemiscati pe platourile studioului de filmare. As dori sa ilustrez aceasta impresie pe care multi altii au resimtit-o inaintea mea: totul se desfasura in transparenta si nu-mi puteam trai viata." (Patrick Modiano)

„Escrocul international Felix Krull isi scrie, la patruzeci de ani, memoriile. O poveste captivanta despre furturi, amor, inselaciuni si aventuri prin hoteluri luxoase ale Europei." (Ioana Parvulescu)

„Bat Parisul în lung şi-n lat de jumătate de secol, astfel că fiecare cartier îmi evocă anumite lucruri, anumite întâlniri, adesea rămase fără viitor. În memoria mea totul se amestecă: locurile şi persoanele, amintirile intime, lecturile. Nu prefer anumite zone, ci pur şi simplu uneori am ciudata senzaţie că aş putea să dau peste nişte oameni pe care i-am văzut cu decenii în urmă, împietriţi şi rămaşi la vârsta şi înfăţişarea de atunci, aşa cum se suprapun spaţiile-timpuri în unele romane SF.“ (Patrick MODIANO)

„Desi un strain pentru mine, Kipling este cel mai remarcabil om pe care il cunosc – eu fiind al doilea. Noi doi suntem stapani peste intreaga cunoastere: el stie tot ce poate fi stiut, iar eu stiu restul.“ (Mark Twain)

Reflecția metaliterara este o caracteristica majora a operei lui J.M. Coetzee, iar romanul de fața o ilustreaza stralucit. Aparut în anul în care scriitorului i s-a decernat Premiul Nobel pentru literatura, Elizabeth Costello exploreaza, într-un mod provocator și ludic, puterea și limitele ficțiunii în fața singuratații și morții.

Senzualitatea, nostalgia, regretul si moartea invaluie delicata ceremonie a ceaiului, in care cel mai simplu gest are o semnificatie profunda.

"A gentle, moving tragicomedy... Ishiguro gives us a vignette of a moment in cultural history which is as complete, in its own way, as Washington Square" (London Review of Books)

" A work of spare elegance: refined, understated, economic" (Sunday Times)

Cand doamna Wu, stapana unei case de nobili dintr-o provincie chineza, implineste patruzeci de ani, hotaraste sa se retraga din dormitorul sotului si sa-i aduca acestuia o tanara concubina. Ea ramine insa administratoarea averii familiei si dirijeaza cu tact si fermitate intreaga gospodarie, incercand sa tina sub control pornirile rebele ale nurorilor si sa-si indrume fiii sa respecte vechile traditii. Numai ca acum, in secolul XX, insasi doamna Wu, o femeie educata, incepe sa puna la indoiala orinduielile din trecut. Intalnirea cu un preot strain, fratele Andre, de care ajunge sa se ataseze pe nesimtite, ii transforma radical spiritul si felul in care vede lumea. Pavilionul femeilor a fost considerat unul dintre cele mai bune romane ale lui Pearl S. Buck, iar doamna Wu este, poate, cel mai puternic personaj feminin creat de prozatoarea americana. In acelasi timp, cartea ilustreaza si framantarile unei societati traditionale aflate in pragul unei schimbari radicale, ca urmare a contactelor cu strainii si a modernizarii, ce patrunde lent, dar sigur in aceasta lume inchisa.

Premiul Nobel pentru Literatura 1962

„O adevarata placere a lecturii, un amestec de locuri si oameni punctat ici si colo de eseuri dulci-amare despre aproape orice, de la dificultatile emotionale ale inaintarii in varsta pana la motivul pentru care giganticii sequoia ne inspira teama si admiratie prin grandoarea lor.” (The New York Times Book Review)

„Steinbeck scrie despre lucrurile pe care le descopera si despre oamenii pe care-i intalneste in pagini insufletite de ritm, emotionante, schitand un portret al naturii umane in secolul XX greu de surprins de altcineva.” (The Atlantic Monthly)

„O carte profunda, plina de intuitii, nu de putine ori furioasa, o carte impresionanta a unuia dintre cei mai mari scriitori americani.” (The San Francisco Examiner)

Iarba noptilor, roman-acuarela in care tusele ajung sa compuna o poveste din franturi de amintire confruntate cu realitatea prezenta, este construit in jurul unei teme recurente la Modiano, cautarea identitatii. Un carnet negru pe care naratorul, pe nume Jean, l-a umplut in anii ’60 – anii tineretii sale – cu nume, adrese si fapte marunte, acesta este obiectul enigmatic de la care, dupa mai bine de patruzeci de ani, acelasi personaj incearca sa depene firele unui trecut nelinistitor, caci false nume ale celor pe care i-a cunoscut, false identitati il fac sa se intoarca, sa caute iar si iar adevarul propriei vieti. Proustian, romanul este o cautare a unui timp pierdut, a unor prietenii ratacite, in care vremurile de odinioara imbraca in nostalgie strazi pariziene, personaje, cafenele, o lume cu ale sale taine si straluciri voalate.

Scris cu intermitențe, ultimul mare roman al lui Kawabata a fost publicat în foileton în revista Shinchō între 1964 și 1968. De la finele anului 1968, când i s-a decernat Premiul Nobel pentru literatură, până în 1972, când își ia viața, Kawabata nu a mai putut să se aplece asupra textului. În 1970, sinuciderea bunului său prieten scriitorul Yukio Mishima îi subminează și mai mult starea de sănătate, iar textul neterminat al Păpădiilor va vedea lumina tiparului postum, editat, conform notelor din manuscris, de ginerele autorului, Kaori Kawabata.

Atinsă de o boală ciudată, frumoasa Ineko ajunge în azilul psihiatric din Ikuta, iar celor dragi, mamei și iubitului ei, nu le rămâne decât să trăiască tortura de a nu ști dacă au acționat spre binele tinerei. Va putea dragostea lui Hisano să o salveze de consecințele traumei care i-a afectat spiritul? Kawabata, recunoscut drept marele scriitor al clar-obscurului, l-a lăsat pe cititor să-și ofere singur un răspuns.

„Fidel credintei sale in valorile profund umane, Kenzaburo Oe scrie despre inocenta si sentimentul vinovatiei, despre suferinta si posibilitatea renasterii spirituale, despre datorie si ispasire. Si spune, astfel, multe despre acea Japonie contemporana pe care Occidentul trebuie s-o descopere cu adevarat." (Rodica Grigore)

„In anii sai de inceput, Gide a fost puternic influentat de formele extreme ale nihilismului fin de siecle – in cazul sau, de Mallarme, Wilde si Nietzsche –, dar a lasat in urma influenta negativista a predecesorilor sai umanizindu-si treptat ideile estetice. A ramas cu totul credincios artei sale, dar a depasit constringerile inerente unei pozitii estetice absolute, adaugind acesteia o dimensiune umana pe care opera maestrilor sai nu a avut-o.” (Paul de Man)

Pe strazile din Christiania (Oslo de astazi), un tanar scriitor traieste cu spaima ca oricare zi poate fi ultima. Fara alte mijloace de subzistenta in afara propriei inzestrari literare, personajul isi petrece timpul incercand sa supravietuiasca infometarii perpetue la care se autosupune, neacceptand nici o solutie de compromis ce presupune un act lipsit de etica, la limita dintre luciditate si nebunie. Animat de un puternic impuls vital, primind la rastimpuri, de la ziarul local unde publica uneori un articol, sume modice care il ajuta sa-si plateasca o chirie modesta si sa se hraneasca cat de cat, reuseste sa se salveze de la extinctie. Diferitele intamplari traumatizante prin care trece si ostilitatea mediilor sociale pe care le traverseaza, strania poveste de dragoste care ii aprinde flacara sperantei aruncandu-l apoi in neagra disperare sunt incercari spirituale din care personajul va iesi biruitor.

„Donul linistit, capodopera lui Mihail Solohov, ramane cel mai bun roman realist despre Revolutia Rusa.“ (New York Times)

Trecand prin numeroase mutilari si reconstruiri cauzate de represiunea sovietica, romanul publicat in 1968 in Occident transpune in fictiune experientele carcerale ale scriitorului, condamnat la 8 ani de detentie in gulagul comunist. In ziua in care un diplomat rus anunta, pe ascuns, ambasada americana de intentiile URSS-ului de a construi o bomba atomica, intelectualii si oamenii de stiinta din lagare sunt mutati intr-o inchisoare de la periferia Moscovei si fortati sa lucreze la realizarea viselor aberante ale lui Stalin. Violenta, iluzia libertatii, sentimentul comuniunii sunt reperele zilnice ale prizonierilor bolgiei dantesti transferate in estul Europei.

A remarkable early collection of stories by Alice Munro, bestselling author of Dear Life, and one of the greatest fiction writers of our time

Atinsă de o boală ciudată, frumoasa Ineko ajunge în azilul psihiatric din Ikuta, iar celor dragi, mamei și iubitului ei, nu le rămâne decât să trăiască tortura de a nu ști dacă au acționat spre binele tinerei. Va putea dragostea lui Hisano să o salveze de consecințele traumei care i-a afectat spiritul? Kawabata, recunoscut drept marele scriitor al clar-obscurului, l-a lăsat pe cititor să-și ofere singur un răspuns.

„De la scenariul cinematografic pe care l-am schiţat ca embrion al întregii lucrări şi până la punctul final pe care l-am pus opt ani mai târziu, romanul acesta m-a făcut să trăiesc una dintre cele mai bogate şi mai exaltante aventuri literare." (Mario Vargas LLOSA)

Premiul Nobel pentru Literatura 2013

„Barbatul se numeste artur paz semedo si lucreaza de aproape douazeci de ani la serviciile de facturare de armament usor si munitii dintr-o fabrica de armament reputata, cunoscuta sub denumirea legala de producoes belona s.a., un nume pe care, e bine sa lamurim, caci au ramas foarte putini cei pe care ii mai intereseaza asemenea informatii inutile, il purta zeita romana a razboiului.” (Jose Saramago)

Misterul si incertitudinea planeaza de la un capat la celalalt al acestui roman in care Modiano aduce in prim-plan tema memoriei si a identitatii. Cainele-fantoma traverseaza vag scena, insotind bizarele personaje in cautarea celui mai greu de gasit lucru – lumina naturala.

O intamplare teribila tulbura linistea caminului in care Sethe, o sclava fugara, incearca sa ia viata de la capat alaturi de cei patru copii ai sai. Linistea mult asteptata nu va aparea insa pana cand spiritul razbunator care-i bantuie casa nu-si va gasi pacea.

Caterina Categoric este aventura unui copil care incearca sa inteleaga o lume a adultilor in care nimeni nu e cine pretinde a fi, o poveste nostalgica, dar cat se poate de hazlie, induiosatoare si de o naturalete fara margini.

Patrick Modiano, unul dintre cei mai renumiti scriitori francezi, castigator al unor importante distinctii literare, printre care premiul Goncourt (1978), s-a nascut la Paris in 1945.

Orhan Pamuk, laureat al Premiului Nobel pentru Literatura

Romanul Ma numesc Rosu a cistigat in anul 2003 IMPAC Dublin Literary Award.