Premiul Nobel

Străveacul şi alte vremi este o alegorie epică despre puterea distructivă a timpului. Romanul are în centru destinul locuitorilor unui mic sat polonez de lângă Kielce, urmărit pe parcursul a peste optzeci de ani, dinainte de Primul Război Mondial până spre sfârşitul perioadei comuniste. Olga Tokarczuk încearcă să opună acestei istorii traumatizante refugiul în mit, combinând fineţea observaţiei psihologice, poezia subtilă a descrierii şi forţa naraţiunii într-un roman cu o amplă perspectivă metafizică.

Într-un cătun de la graniţa Poloniei cu Cehia, unde trăiesc aproape izolaţi de lume un grup de localnici şi câţiva proprietari ai unor case de vacanţă, au loc o serie de crime. Victimele se dovedesc a fi vânători pasionaţi, iar dacă e să ascultăm opinia bătrânei doamne Duszejko, a cărei voce spune întreaga poveste, animalele sălbatice nu sunt tocmai străine de crime. Însă doamna Duszejko, o apărătoare a animalelor, e ea însăşi un personaj ciudat: profesoară de engleză pensionară, pasionată de astrologie şi, în acelaşi timp, de poezia lui William Blake, ale cărui versuri apocaliptice apar ca un laitmotiv în întregul volum. Intriga poliţistă şi atmosfera mistică şi misterioasă sunt ţesute pe un decor contemporan familiar, cel al lumii postcomuniste din Europa de Est, o lume coruptă, obsedată de bani şi de prestigiu social. Nu lipsit de o doză de umor şi ironie insinuată abil, Poartă-ţi plugul peste oasele morţilor este un nou tur de forţă al remarcabilei prozatoare poloneze.

În singurătatea biroului, don Rigoberto reciteşte caietele cu citate şi însemnări adunate de-a lungul timpului, îşi studiază colecţia de gravuri şi speră că anonimele pasionale pe care le primeşte sunt din partea fostei soţii, Lucrecia. Aceasta e vizitată de seducătorul fiu vitreg care, cu sau fără intenţie, a provocat separarea de soţ, iar acum pretinde că vrea să îi împace. Pornind de la personaje din tablouri şi cărţi, fiecare îşi construieşte o lume paralelă ce anulează monotonia realului şi îl transformă în sărbătoare a simţurilor. Continuare a „Elogiului mamei vitrege”, acest roman este un elogiu al senzualităţii ce va fi citit cu plăcere de toţi cei care ştiu să recunoască în dragoste forma perfectă a artelor frumoase.

Hoţul şi câinii este unul dintre cele mai apreciate romane ale scriitorului egiptean Naghib Mahfuz. Sa‘id Mahran, un hoţ eliberat recent din închisoare, vrea să se răzbune pe cei care l-au băgat acolo. Scris sub forma unei false cărţi poliţiste, romanul duce mai departe preocupările existenţialiste ale autorului, care face din protagonist un adevărat anarhist. Al-Karnak este o cafenea din Cairo frecventată de tineri, în majoritate studenţi, într-o perioadă în care aparatul represiv egiptean arestează oameni în masă, sub acuzaţii de apartenenţă la diverse organizaţii. Cafeneaua Al-Karnak este un roman politic a cărui acţiune se desfăşoară în turbulenţii ani ’60, într-un Egipt măcinat de conflicte ideologice şi războaie, de nedreptăţi şi nemulţumiri sociale profunde.

Mulți ani, marele poet Von Humboldt Fleisher și Charlie Citrine, un tânăr îndrăgostit de literatură, au fost cei mai buni prieteni. La moartea sa, însă, Humboldt este un ratat, iar viața lui Charlie a atins un moment de criză: cariera sa se află în impas, este prins într-un divorț dureros, îndrăgostit de o tânără total nepotrivită și are o legătură cu un mafiot nevrotic. Charlie descoperă însă neașteptata moștenire transmisă de Humboldt de dincolo de mormânt, fapt care îi va schimba radical viața.

Ediţie îngrijită, cronologie şi note de Marina Vazaca

„Lungi dune sălbatice şi pure! Sărbătoare a apei, dimineaţa atât de neagră, la amiază atât de limpede, iar seara, călduţă şi aurie. Lungi dimineţi pe dună şi printre trupuri goale, amiază apăsătoare, şi ar trebui repetat tot restul, ar trebui spus încă o dată ce s‑a mai spus. Asta era tinereţea. Asta e tinereţea şi, la 30 de ani, nu doresc nimic altceva decât să continui această tinereţe. Dar...”

„Opera mea în timpul acestor două cicluri [absurdul şi revolta]: fiinţe fără minciuni, deci nereale. Nu există pe lume. De asta, desigur, nici până în prezent nu sunt un romancier în sensul obişnuit al cuvântului. Ci, mai degrabă, un artist care creează mituri pe măsura pasiunii şi angoasei sale. Şi tot de asta fiinţele care m-au entuziasmat în lumea noastră au fost întotdeauna cele care aveau forţa şi exclusivitatea acestor mituri.” (Albert Camus)

Al Doilea Război Mondial nu va ajunge niciodată să-și dezvăluie întreaga grozăvie. În spatele faptelor de arme, al atrocităţilor și al crimelor monstruoase comise împotriva civililor se ascunde o altă realitate. Aceea a miilor de femei sovietice trimise pe front împotriva inamicului nazist. Svetlana Aleksievici, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură, și-a dedicat șapte ani din viaţă colectării mărturiilor unor femei care, multe dintre ele, la momentul acela erau abia ieșite din copilărie. După primele sentimente de euforie, asistăm la o schimbare radicală de ton, pe măsură ce ajungem la încercarea fatală a luptei, însoţită de partea sa de întrebări și de suferinţă. Abandonând tăcerea în care și-au găsit refugiul, aceste femei îndrăznesc, în sfârșit, să prezinte războiul așa cum l-au trăit.

Cititorii care cunosc contributia lui Winston Churchill la politica mondiala - in special in ultima parte a vietii sale - vor fi incantati sa regaseasca in acest volum autobiografic parcursul timpuriu si anii formatori ai unuia dintre cei mai influenti politicieni europeni ai secolului XX.

„Casa tăcerii”, al doilea roman al lui Orhan Pamuk, este plasat în Turcia anilor 1970, o perioadă de tulburări politice. Deşi e vară şi casa ei se află la un pas de plajă, Fatma nu reuşeşte să se încălzească sub plapuma ei înflorată. Ajunsă la vârsta de nouăzeci de ani, suferă întruna de frig şi nu mai poate dormi, aşa că îşi petrece zilele şi nopţile amintindu-şi frânturi din viaţa ei plină de tristeţe, venin şi răzbunare. Ca în fiecare an, cei trei nepoţi vin s-o viziteze, iar poveştile lor, şi ele triste şi pline de venin, se întreţes cu a ei, pe măsură ce păcatele lor îi aduc aminte de păcatele tinereţii. Romanul, în care scriitura lui Pamuk, deja matură şi rafinată, îşi conturează temele ce îi vor deveni definitorii – pendularea între istoria Turciei şi destinele individuale, iubirea ca amestec paradoxal de obsesie şi luciditate, ruptura între generaţii şi fantasmele apropierii de Occident –, a fost distins în Turcia cu premiul Madaralı, iar traducerile în franceză şi engleză au obţinut Prix de la Découverte Européenne (1991) şi o nominalizare la Man Asian Literary Prize (2012).

Prefață de Victor Ivanovici

„Un veac de singurătate”, capodopera care l-a propulsat pe Gabriel García Márquez pe orbita celebrității internaționale și i-a adus Premiul Nobel (1982), este, în opinia unanimă a criticii – după „Don Quijote de la Mancha”, nemuritoarea creație a lui Cervantes –, cel mai frumos roman de expresie spaniolă din toate timpurile, așa cum mărturisește și Pablo Neruda, care îl numește „Don Quijote al timpului nostru". Istoria celor o sută de ani ai fabuloasei aventuri trăite de cele șapte generații ale familiei Buendía, cu fanteziile, obsesiile, tragediile, pasiunile, disperările și speranțele lor, este, de fapt, istoria miticului Macondo, întemeiat de patriarhul José Arcadio Buendía, teritoriu prodigios, unde fantasticul, irealul se insinuează adesea în realitate, miraculosul conviețuind firesc cu viața de zi cu zi. Însă întregul demers narativ sugerează ideea că Macondo nu se mărginește la o arie concretă, istoria sa fiind, de fapt, istoria existenței umane, căci, așa cum arată autorul, „mai curând decât un loc de pe lume, Macondo este o stare de spirit".

O antologie nepretuita, mica - asa cum atomul care poarta in el o lume este mic -, dar care ii consolideaza lui Louise Gluck locul printre marii poeti ai timpului nostru. Aceste retete de iarna ofera hrana pentru spirit si suflet, cu ingrediente care tin de natura vietii si a timpului. - Chicago Review of Books

Locul este romanul pe care Annie Ernaux il dedica tatalui: muncitor care a fugit intreaga viata de propria conditie, transformandu-se in mic carciumar, fara educatie, dar cu opinii ferme, si-a dorit mereu ca propria fiica sa ajunga mai bine decat el. Cu scriitura ca o lama de cutit, Annie Ernaux aduce un omagiu lipsit de sentimentalism unui barbat misterios ce devine, pe parcursul cartii, simbolul unei intregi generatii.

Republica poloneză în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Un stat multicultural şi multietnic unde creştinismul, iudaismul şi islamul coexistă. Cărţile lui Iacob (2014) este în acelaşi timp o istorie universală a emancipării sociale şi religioase în mijlocul unei lumi feudale, pline de diviziuni, inegalităţi şi prejudecăţi şi o poveste despre incredibila rebeliune stârnită de Iacob Frank, un tânăr evreu chipeş şi carismatic ale cărui idei scindează curând comunitatea evreiască. Pentru unii eretic, pentru alţii Mesia mult aşteptat, Iacob Frank adună în jurul său, datorită învăţăturilor lui, un cerc de discipoli devotaţi şi schimbă cursul istoriei. Olga Tokarczuk surprinde cu mare atenţie la detalii realităţile epocii, arhitectura, hainele şi obiceiurile, vizitând conace nobiliare, parohii catolice şi case evreieşti cufundate în rugăciune şi în studiul unor scrieri ezoterice. Romanul a devenit un bestseller chiar din momentul apariţiei, fiind nominalizat la Prix Femina étranger şi International Booker Prize şi distins cu Premiul Nike şi Premiul Jan Michalski.

„Memorialul mânăstirii” are ca punct de plecare Portugalia secolului al XVIII-lea, un regat scăldat în bogăţii şi înţesat de biserici. Este perioada Inchiziţiei, a autodafeurilor, a epidemiilor de ciumă şi a marii expansiuni coloniale. Cele două personaje principale – Baltasar Şapte-Sori, un soldat abia întors de pe câmpul de luptă, şi Blimunda, o tânără care are darul clarviziunii – sunt alese de părintele Bartolomeu Lourenço să-l ajute la construirea „păsăroiului”, un aparat de zbor. Invenţia preotului se dovedeşte reuşită, însă va avea consecinţe dramatice asupra tuturor celor implicaţi în realizarea ei. Bazat pe evenimente reale, printre care se numără şi ridicarea uriaşei mânăstiri din Mafra, acest roman, ca toate cărţile lui Saramago, depăşeşte limitele istoriei, preschimbându-se într-o parabolă complexă a existenţei umane şi a eternei lupte pentru dragoste, cunoaştere şi putere.

Premiul Nobel pentru Literatură 1999

„Toba de tinichea” este o pretinsă autobiografie a piticului Oskar Matzerath, născut la granița dintre Germania și Polonia, care susține că s-a oprit deliberat din creștere la vârsta de trei ani, în semn de protest față de lumea adulților. Oskar asistă la nazificarea familiilor germane obișnuite, la ororile războiului și la miracolul german postbelic. Acuzat de o crimă pe care nu a comis-o, Oskar este închis într-un ospiciu, de unde, cu vocea sa ascuțită care sparge geamurile și cu răpăitul tobei sale de jucărie, condamnă toată nebunia lumii moderne.

„Pisica şi şoarecele” este al doilea volum din „trilogia Danzigului”, avîndu-l în centru pe Joachim Mahlke, un copil orfan de tată. Acţiunea, povestită din perspectiva naratorului Pilenz, se petrece la Danzig în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Împreună cu prietenii săi, Mahlke are drept loc de joacă preferat un dragor pe jumătate scufundat, de pe care aduce la suprafaţă tot felul de obiecte abandonate de echipaj, pentru a le vinde sau colecţiona. Exmatriculat pentru furt, Mahlke se alătură ca voluntar unei divizii de tancuri, dornic să-şi demonstreze adevărata valoare în faţa colegilor şi profesorilor. Distins cu Crucea de Fier pentru eroism în luptă, Mahlke se întoarce la şcoală pentru a le vorbi elevilor despre experienţa lui de combatant, însă directorul îl refuză. Lipsit de motivaţia ce îl îndemnase să se înroleze, dezertează şi, la îndemnul lui Pilenz, se scufundă o ultimă dată pînă la epava transformată în ascunzătoare.

„Ani de cîine” (1963) este volumul ce încheie „trilogia Danzigului”, după Toba de tinichea (1959) şi Pisica şi şoarecele (1961). Alcătuit din trei părţi aparent autonome, datorită perspectivelor narative asumate de voci diferite, romanul urmăreşte destinele lui Eduard Amsel (pe jumătate evreu, artist, impresar, profet al miracolului economic, antreprenor) şi Walter Matern (actor, suspect de simpatii comuniste, antisemit, voluntar în armata germană, demascator al trecutului nazist) pe parcursul a patru decenii – înaintea, în timpul şi după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Prietenia celor doi, durabilă şi totodată ambivalentă – o relaţie extrem de complicată de prietenie-ură-trădare –, reflectă istoria Germaniei, este supusă presiunilor acesteia şi se deformează după regulile ei, care nu de puţine ori afectează în profunzime identitatea personajelor.

Ediţie îngrijită, cronologie şi note de Marina Vazaca

Carnetele lui Albert Camus, cu notaţii şi însemnări aparent dezordonate, dar făcute cu consecvenţă începând de la 22 de ani şi până aproape de sfârşitul vieţii, oferă o imagine cât se poate de vie, în niciun fel trucată, a evoluţiei sale sufleteşti şi intelectuale, a demersului său creator şi, în acelaşi timp, o cheie a secretului tăriei sale de caracter, în ciuda fragilităţii fizice. Din perspectiva timpului, aceste notaţii se dovedesc a fi tot atâtea jaloane aşternute pe drumul pe care s-a înscris Albert Camus atunci când, „exilat din frumuseţea firească” de o istorie vrăjmaşă, a înţeles că poetul trebuie să devină în primul rând poet în acţiune. Şi, judecând după ceea ce consideră el demn de reţinut în scris, se pare că misiunea i-a devenit mai lesne de îndeplinit, pentru că lui nimic din ceea ce este omenesc nu-i era străin. (Marina Vazaca)

„Să sporeşti fericirea unei vieţi de om înseamnă să extinzi tragicul mărturiei lui. Opera de artă (dacă este o mărturie) cu‑adevărat tragică trebuie să fie cea a unui om fericit. Pentru că acea operă de artă va fi în întregime izvorâtă din moarte.” (Albert Camus)

„Problema este să dobândeşti măiestria de a trăi (de a fi trăit, mai degrabă) care să depăşească măiestria de a scrie. Iar la sfârşit, marele artist este mai înainte de orice un mare trăitor (înţelegându‑se că a trăi, aici, înseamnă şi a gândi despre viaţă – înseamnă chiar acest raport subtil dintre experienţă şi conştientizarea ei).” (Albert Camus)

La publicarea din Franța, în 2008, Anii a fost primită cu surprindere. Deși Annie Ernaux era deja de decenii o scriitoare iubită și premiată, Anii a reprezentat, în mult feluri, un nou început: atât un volum de memorii al unei întregi generații, dar și povestea unor oameni ce-și relatează istoria unică. Poate de aceea naratoarea cărții evită pronumele „eu", alegând să folosească „noi". Anii este o rememorare a perioadei 1941-2006, realizată cu ajutorul senzațiilor trecute și prezente, al fotografiilor, cărților, cântecelor, radioului, televiziunii, reclamelor, știrilor, totul contrastând cu însemnările de jurnal adunate de-a lungul a șase decenii.

Un grup de copii scapă cu viaţă din catastrofa prăbuşirii unui avion şi încearcă să supravieţuiască pe o insulă pustie din mijlocul Pacificului. Însă ceea ce ar putea fi aventura vieţii lor, o nouă robinsoniadă departe de adulţi şi de regulile acestora, se transformă într-un coşmar ucigător de vise: ura ia locul inocenţei şi crima se înstăpâneşte peste o lume care-şi rătăceste busola. O parabolă de o forţă incredibilă care ne oferă un răspuns deopotrivă crud şi realist la întrebarea: este libertatea absolută calea spre paradis?

„Autobuzul rătăcitor” este unul dintre cele mai populare romane scrise de John Steinbeck, cartea fiind tipărită în milioane de exemplare. Conceput ca pseudodramă de moravuri, romanul ne înfăţişează o suită de personaje prinse în capcana propriilor ipocrizii şi afundate în noroiul lipsei de libertate. Aceşti oameni vor să ajungă din California în Mexic, în Sudul aproape mitic al libertăţii virginale, sacre (căci totul acolo, ni se spune, se află sub ocrotirea Fecioarei din Guadalupe). Nevoiţi să parcurgă acest drum într-un autobuz rablagit botezat „Iubita”, ce seamănă izbitor de mult cu chitul care l-a înghiţit pe Iona, protagoniştii îşi dau arama pe faţă, exhibându-şi diferitele forme de minciună existenţială pe care le întrupează – căsnicia mincinoasă, falsa etică în afaceri, mirajul traiului confortabil, sexualitatea reprimată, prostia şi răutatea de sub masca inocenţei. Drumul le este întrerupt de tot felul de obstacole ce par să îndeplinească funcţia de „vămi ale văzduhului”: căci Mexicul, Sudul paradiziac în care vor toţi să ajungă, nu le permite accesul ipocriţilor şi celor care-şi trăiesc vieţile în minciună. Mai mult, ne sugerează romanul, pe tărâmul libertăţii nu pot păşi cei care nu ştiu să-şi găsească singuri fericirea şi lâncezesc în balta milei de sine.

Roman ecranizat in 1994, in regia lui Bela Tarr Intr-un sat pustiit din Ungaria, intr-o atmosfera inecata in mucegai, rugina si putrefactie, personajele romanului Satantango incearca din rasputeri sa-si aleaga un drum in viata, sa gaseasca raspunsuri si sa supravietuiasca. "Stii, dansul e slabiciunea mea", spune unul dintre ele - si, dansand, uita cu totii de nenorocirea pe care o lasa in urma, de putregaiul care macina lucrurile, de cladirile care cad pe oameni. Totul e miscare, dans in Satantango: personajele, care-si parasesc casa in cautarea unei fantezii; natura, care ocupa cu repeziciune locul lasat gol de oameni si freamata nevazut; destinul, care ii tine pe toti intr-o asteptare nestatornica, ispitindu-i cu semnele salvarii; chiar si timpul are zvacniri neasteptate, ordonand materia dupa principii stranii. Si totul se petrece in virtutea unei asteptari al carei sfarsit nu se intrevede, al carei adevar e inca departe.

Volumul „Moartea la Veneția. Povestiri 1893‒1912”, apărut la Editura Humanitas Fiction în 2021, împreună cu cel de față, „Mario și vrăjitorul. Povestiri 1919‒1953”, alcătuesc integrala prozei scurte a lui Thomas Mann. Primul volum reunește povestirile de la debutul scriitorului până la capodopera „Moartea la Veneția”, iar în cel de-al doilea figurează textele de maturitate, între care și hipnotica „Mario și vrăjitorul”.

Prefață de Ștefan Stoenescu • Cronologie de Ioana Zirra • Note de Mircea Ivănescu, Sorin Mărculescu și Ștefan Stoenescu

Volumul de față reia volumul „Opere poetice 1909‒1962”, publicat în 2011 în seria de autor T.S. Eliot a Editurii Humanitas Fiction. Titlul „Tărâmul pustiit și alte poeme 1909‒1962” marchează centenarul capodoperei lui T.S. Eliot, apărută, asemenea lui „Ulise” de James Joyce, în anul 1922.

„În fiecare an, prezența lui Eliot se reafirmă la un nivel tot mai profund, pentru o audiență care e surprinsă că a ajuns să fie mai temperată, mai uimită, mai umilă.“ — TED HUGHES

Odată cu sosirea lui don Anselmo în Piura, viața locuitorilor din suburbia Mangachería se schimbă cu totul. Misteriosul străin le află ambițiile și dorințele ascunse și se folosește de ele pentru a începe o afacere: bordelul Casa Verde. Este punctul de pornire al unor aventuri care se confundă cu destinul orașului din deșert, dar și cu cel al unei așezări izolate din mijlocul pădurii amazoniene, cei doi poli spațiali ai povestirii. Locurile, personajele și istoriile lor se întâlnesc, contrapunctic, spunând povestea trecerii dintr-un tip de lume în altul.

Premiul Nobel pentru Literatură 2022

„Un monument închinat pasiunilor care sfidează orice explicație simplă." The New York Times Book Review

Anulând granițele dintre ficțiune și memorialistică, naratoarea anonimă din „Pasiune simplă” documentează reacțiile, dorințele, umilințele unei femei consumate timp de doi ani de pasiunea pentru un străin căsătorit. Fiecare cuvânt, întâmplare ori persoană ce­i iese în cale îi prilejuiește o legătură cu cel iubit ori îi provoacă o indiferență glacială. Nu există cale de mijloc, așa cum luciditatea extremă nu oferă scăpare din fața acestei pasiuni mistuitoare.

În „Confesiunea adolescentei”, naratoarea readuce la viață vara anului 1958, când s­-a dăruit pentru prima oară unui bărbat. Abia împlinise 18 ani, iar bărbatul a preferat s­-o uite și să-­și continue viața ca și când nimic nu s-­ar fi întâmplat. După 50 de ani, scriitoarea își dă seama că s-­ar putea întoarce la fata de atunci, pe care încercase din răsputeri s­-o uite. În cursul acestui proces, va descoperi că acea fată care fusese cândva este originea vitală, violentă și dureroasă a identității ei de scriitoare.

În noiembrie 1971, la vârsta de cincizeci și unu de ani, mama lui Peter Handke se sinucide luând o supradoză de somnifere. Incidentul este punctul de plecare al portretului-elegie pe care scriitorul îl va publica un an mai târziu și în care alter egoul său încearcă să recompună viața și moartea femeii care i-a dat viață. Fiul caută în biografia mamei acele momente care ar putea face din sinuciderea ei "un caz".

Clivajul ireductibil dintre individ și societate, dintre individ și istorie este firul roșu care străbate întreaga existență a femeii, pentru care cea mai obiectivă realitate este faptul că "e prea târziu pentru ea".

„În 1946, Albert Camus a întreprins o călătorie de trei luni în Statele Unite ale Americii (New York, Philadelphia, Washington) şi Canada (Québec), iar în 1949 a petrecut alte trei luni în America de Sud (Brazilia, Argentina, Uruguay, Chile). Au fost două turnee de conferinţe foarte obositoare, cu deosebirea că în cea de-a doua călătorie, fiind deja un scriitor de certă notorietate (Ciuma apăruse în 1947), Camus a fost solicitat suplimentar, iar starea proastă de sănătate l-a făcut să resimtă mai acut oboseala şi să suporte mai greu tracasarea fizică şi psihică. Notaţiile cu caracter foarte personal trădează această stare şi dezvăluie un om vulnerabil, dar animat de curiozitate şi o mare dragoste de viaţă.” (Marina Vazaca)

Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura Pe vremuri detinea un magazin de mobila, avea o casa si era sot si tata. Acum este un solicitant de azil sosit din paradis. Tacerea este singura lui aparare. In acest timp, Latif Mahmud, un personaj important din trecutul lui Saleh, duce o viata singuratica in apartamentul sau din Londra. Cand cei doi se intalnesc intr-un orasel englezesc de pe tarmul marii iese la iveala o poveste complexa, o poveste despre dragoste si tradare, despre seductie si posedare, despre oameni incercand din rasputeri sa gaseasca o anume stabilitate in tumultul epocii lor.

Lucarna este un roman de atmosferă, în care personajele sunt lăsate să se desfăşoare, să-şi exprime nemulţumirile, să evolueze ca într-o piesă de teatru. Fără să facă lucruri extraordinare, fără să întreprindă acţiuni care să schimbe soarta lumii, fiecare dintre actorii ce populează romanul este, la rândul său, un personaj „principal”: cizmarul Silvestre, cu alura lui de Don Quijote, tânăra Isaura, cu frustrările ce ar putea fi ale fiecăruia dintre noi, sau timida Justina, a cărei lume se învârte în jurul unui soţ capricios. Naratorul urmăreşte cu discreţie, asemenea unui zeu blând, sărind de la un personaj la altul, o lume condusă de frustrări mari şi aspiraţii mici, de nostalgia pentru vremurile ce păreau cândva mai fericite.

Când era doar un băiețel, Ilyas a fost răpit de la părinții săi de trupele coloniale germane. După mulți ani în care a luptat în război contra propriului său neam, se întoarce în sat numai ca să descopere că părinții săi nu mai sunt, iar sora lui, Afiya, a fost dată în grija unor străini. Un alt tânăr se întoarce în aceeași perioadă. Hamza nu a fost răpit, ci vândut; ajuns și el în trupele coloniale, a devenit mâna dreaptă a unui ofițer a cărui protecție i-a marcat viața. Convalescent și fără un ban în buzunar, nu-și dorește decât un loc de muncă și o viață ferită de primejdii – precum și iubirea frumoasei Afiya. Pe măsură ce soarta împletește viețile acestor oameni, care își duc mai departe traiul muncind și îndrăgostindu-se, umbra unui nou război pe alt continent se alungește și se întunecă, amenințând să-i înșface și să-i ia cu sine...

Un minunat roman al dragostei paterne care transcende timpul, rațiunea și cpndiția de muritor. Pentru Jan Andersson, tatăl abandonat de copila pe care o divinizează, refugiul în nebunie e singura soluție suportabilă. Plecată în lume ca să adune banii pentru părinții pe cale să-și piardă coliba, Klara Gulla se rătăcește în vârtejul vieții de la oraș. A devenit împărăteasa Portugaliei și cârmuiește un popor fericit, își spune Jan. Cine altcineva ar putea fi el, așadar, dacă nu împăratul Portugaliei? Selma Lagerlöf reconstruiește în acest roman atmosfera asprelor ținuturi nordice, în care oameni simpli și onești își trăiesc tăcuți dramele. O poveste plină de învățăminte pentru copii și părinți.