Premiul Nobel

           Bertrand Russell, filosof şi matematician englez, şi-a desfaşurat activitatea academica la Trinity College, Universitatea Cambridge, unde a predat timp de mai mulţi ani. A ţinut de asemenea prelegeri in Statele Unite. Distins cu Premiului Nobel Pentru Literatura in 1950, Russell este autorul mai multor carţi printre care se numara Principia Mathematica, scrisa impreuna cu A.N. Whitehead, Autobiography, in trei volume, şi Mysticism and Logic, ultima publicata la Editura Herald in 2011.

Roman definitoriu pentru existențialismul filosofic transpus în literatură, scris sub forma unui jurnal găsit întâmplător de un editor și publicat în 1938, Greaţa ne relatează o perioadă din viața tânărului Antoine Roquentin petrecută în imaginarul port francez Bouville, considerat de critici a fi Le Havre, unde Sartre a predat filosofie la liceu înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Acolo, după o îndelungată călătorie în Indochina, Roquentin se retrage pentru a finaliza biografia unui anume marchiz de Rollebon, aristocrat implicat în politică în epoca Revoluției franceze. Roquentin începe să scrie acest jurnal pentru a înțelege mai bine starea de anxietate şi greaţă care-l acaparează uneori, întinzându-se şi cucerind totul în jurul său, inclusiv lucrurile în care obişnuia să găsească în trecut liniște ori plăcere. Cuvintele este lucrarea autobiografică prin care Jean-Paul Sartre renunța în mod declarat la literatură, în 1964, același an în care refuza Premiul Nobel, considerând că aceasta este un surogat burghez al unei implicări reale în viață; Cuvintele a avut un succes imediat și răsunător.

Profesor la Şcoala de Artă Dramatică a prietenului său Charles Dullin în 1942-1943, Sartre extrage din teatrul clasic grec şi din Estetica lui Hegel propria concepţie despre un teatru auster, moral, mitic, aducând cu un ritual. Propune, aşadar, un teatru ce transpune într-o ambianță mitică marile probleme ale epocii contemporane, care vizează culpabilitatea individuală sau colectivă și la care ne îngăduie să reflectăm, în timp ce împrejurări deosebite şi situaţii critice forţează personajele la o alegere vitală, adesea în spații claustrale – închisori, camere închise, orașe asediate, infern. Acestui conţinut moral, dar nu şi moralizator, i se potrivesc o acţiune scurtă şi violentă, o montare austeră, o exprimare limpede, tensionată, sobră, păstrând ceva din pompa antică şi transformând reprezentaţia într-o adevărată ceremonie.

Traducere de Coman Lupu

Construit, la fel ca Mătuşa Julia şi condeierul, pe două planuri, Povestaşul este romanul unui scriitor frământat de rostul lui şi al ficţiunii în genere. Amintirile naratorului despre un coleg din tinereţea universitară, atras irezistibil de o cultură amazoniană, alternează cu povestirile pline de poezie ale unui povestaş, personaj enigmatic, depozitar al memoriei colective şi garant al unităţii unei mici comunităţi pierdute în selva peruviană. Confluenţa finală a celor două planuri dezvăluie secreta lor unitate şi nevoia absolută de ficţiune a omului, de la individul societăţilor primitive până la exponentul culturilor occidentalizate. O carte-simbol despre nevoia noastră de real magic.

„O poveste fascinantă... cu o măiestrie uriaşă şi evident farmec, Vargas Llosa înaintează sinuos prin misterul ce înconjoară destinul lui Saúl Zuratas.“ — Time

Traducere de Gabriela Ionescu

Rătăcirile fetei nesăbuite este un roman despre bucuria şi caznele unei iubiri clandestine urmărite de-a lungul a patru decenii, pe trei continente, dar şi o cronică a lumii postbelice care, asemenea fetei nesăbuite, a avut nevoie de mult timp pentru a-şi recăpăta inocenţa şi pentru a învăţa să iubească.

În vara anului 1950, Ricardo Somocurcio trece de la pantaloni scurţi la pantaloni lungi. Petrecerile se ţin lanţ în cartierul Miraflores din Lima, iar viaţa este trăită în ritm de mambo. Până când Ricardo se îndrăgosteşte de Lily. Pentru totdeauna. O pierde şi o regăseşte, mereu sub un alt nume, în scenarii variate: Lima burgheză, apoi Parisul revoluţionar al anilor '60, Londra hippy din '70, Japonia modernă. El este „băiatul bun“, care visează să trăiască la Paris şi crede că întâlnirile lor ţin de destin. Ea este „fata rea“, o aventurieră calculată, care crede că întâlnirile lor ţin doar de hazard.

Premiul Nobel pentru Literatură

O întâmplare teribilă tulbură liniştea căminului în care Sethe, o sclavă fugară, încearcă să ia viaţa de la capăt alături de cei patru copii ai săi. Liniştea mult aşteptată nu va apărea însă până când spiritul răzbunător care-i bântuie casa nu-şi va găsi pacea.

Emoţionant, dur, apăsător, romanul lui Toni Morrison este o mărturie tulburătoare despre o rană nevindecată a unui popor, o istorie care reuşeşte să înspăimânte, intrige, emoţioneze, revolte chiar şi pe cititorul de astăzi.

„Preaiubita este o carte densă, dramatică, şi nu melodramatică, particulară şi în acelaşi timp universală, şocantă, totuşi liniştitoare. O carte nouă, dar în acelaşi timp foarte apropiată de romanul tradiţional, capabilă să influenţeze sau să schimbe percepţia cititorului despre lume.“ The Guardian

„Pentru familia lui Sethe aceasta nu este o poveste «de spus mai departe», dar pentru cititorii acestui roman este pe atât de magică, pe cât este de neliniştitoare. Preaiubita este un roman sclipitor.“ The New York Times

"Cărțile ei, în care patosul vindicativ e dublat de un talent uriaș de povestitoare, sunt traduse, cititite și comentate peste tot în lume, iar recursul la fantezie, la bogăția mitologică, la fel ca uzul foarte inspirat al empatiei au trasformat-o într-o scriitoare foarte iubită. Oricine s-a simțit exclus, ne-conform cu normele, nedreptățit, rebel, furios ori rănit a găsit în romanele lui Toni Morrison alinare, comfort și speranță, iar ficțiunea ei continua să inspire și să ofere un exemplu necesar și puternic."

Traducere de Marin Mălaicu-Hondrari

Cel mai nou roman al lui Mario Vargas Llosa, Cinci Colţuri (Cinco Esquinas), deja la a treia ediţie în limba spaniolă, a fost publicat în martie 2016 – an care marchează pentru autor o dublă aniversare: împlinirea vârstei de 80 de ani şi sărbătorirea a 60 de ani de la publicarea primei sale povestiri.

Peru, sfârşitul secolului XX, ultimele luni de dictatură a lui Alberto Fujimori şi a omului său de încredere, „Doctorul“ Vladimiro Montesinos – şeful serviciilor secrete. Quique Cárdenas Sommerville, un respectat om de afaceri, trăieşte fericit cu soţia sa, Marisa, care pe neaşteptate începe o aventură erotică împreună cu Chabela, prietena ei cea mai bună. Viaţa lui se complică periculos când Rolando Garro, directorul unui săptămânal de scandal condus din umbră de „Doctor“, încearcă să-i distrugă reputaţia publicând fotografii compromiţătoare. Nici un ingredient nu lipseşte pentru ca romanul Cinci Colţuri să poată fi citit, aşa cum Vargas Llosa însuşi îl consideră, ca o frescă a societăţii peruane în vremuri tulburi: terorism, manipulare şi şantaj, politică murdară în care presa e controlată de puterea abuzivă, o societate paralizată de spaimă şi aflată în derivă morală, un oraş şi o ţară în care tot ce se-ntâmplă pare dominat de corupţie, nesiguranţă şi neprevăzut.

„Mi s-a părut interesant să intitulez povestea aceasta Cinci Colţuri, de la numele unui cartier emblematic, într-un fel, pentru Lima, pentru Peru şi deopotrivă pentru perioada în care se petrece acţiunea romanului. Tema care impregnează întreaga poveste este jurnalismul, mai ales jurnalismul senzaţionalist, [...] dar şi celălalt chip al lui: acela de instrument al eliberării şi de pavăză morală şi civică a unei societăţi.“ (Mario VARGAS LLOSA)

Premiul Nobel pentru Literatură 1961

Povestirile reunite în acest volum au fost scrise de Ivo Andrić în ultimii ani de viaţă, 1972-1974, fiind publicate postum, în 1976. Cum personajele ale căror aventuri şi pătimiri le narează aparţin unor epoci diferite şi provin din medii etnice, sociale şi culturale distincte, autorul recurge la un mod ingenios de-a le aduce laolaltă. Vorbeşte în „Prolog” despre o casă singuratică din Sarajevo în care şi-a petrecut o vară întreagă şi unde fantomele lor îl vizitează, pe rînd, pentru a sta de vorbă şi a-i istorisi cîte ceva neştiut de el din vieţile de altădată, ajutîndu-l astfel să desluşească sensul mai adînc al destinelor lor. Ca şi în romanele şi volumele de proză scurtă publicate de Ivo Andrić în timpul vieţii, şi în Povestiri din singurătate se simte inconfundabilul său har de povestitor, ce a încîntat generaţii de cititori, fiind evidenţiat în motivaţia juriului care i-a decernat Premiul Nobel pentru Literatură în 1961.

Premiul Nobel pentru Literatură 2006

„Subtile, delicate și nuanțate… Multe dintre aceste eseuri sînt reacții ale unui observator sensibil la micile plăceri și dureri ale vieții de zi cu zi.” (San Francisco Chronicle)

„O privire neașteptată în intimitatea vieții scriitorului. Cele mai mărunte momente cotidiene sînt evocate în fragmente de o rară frumusețe.” (The Independent)

„Pamuk a dezvăluit mai mult despre sine decît a intenționat.” (The Times Literary Supplement)

„Orhan Pamuk ia lumea pe care credeam că o cunoaștem și o aduce la viață… El a devenit unul dintre acei scriitori pe care atît Occidentul, cît și Orientul și-i pot numi ai noștri.” (The New York Times)

Orhan Pamuk este laureatul Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2006.

Primul roman al lui Orhan Pamuk, Cevdet Bey şi fiii săi este povestea unei familii de mici comercianţi dintr-un vechi neam de negustori, ultimul care se mai luptă cu valul înnoitor occidental. Romanul acoperă istoria a trei generaţii, de la începutul secolului XX pînă în zilele noastre, depănată alături de întîmplări ce-au marcat viaţa mai mult sau mai puţin necunoscută a Turciei. Poarta către această viaţă este o familie din Nişantaşı, a cărei poveste cotidiană se desfăşoară precum filmul detaliat al unei diorame: efectul produs de apariţia noilor locuinţe, marile familii care, treptat, renunţă la tradiţie şi se lasă influenţate de valul înnoitor, plăcerea mersului la cumpărături în Beyoğlu sau chiar radioul de duminică seara…

Volumul contine sase povestiri de Gabriel Garcia Marquez. Desenele ii apartin lui Carme Sole Vendrell, castigatoare a Premiului National pentru Ilustratie in Spania. Ea are onoarea de a fi singura persoana care, cu permisiunea autorului, a dat viata povestirilor acestuia. Imaginile sale ilustreaza delicatele reflectii despre copilarie schitate de Garcia Marquez in aceste povestiri. Unite prin prezenta, uneori ascunsa, a unui copil, ele contin intregul imaginar al marelui autor columbian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatura.

Premiul Nobel pentru Literatură 1962

Sînt 77 de ani de cînd Steinbeck a urcat pe un transportor naval de trupe cu destinaţia Anglia, urmînd să transmită către New York Herald Tribune relatări de la faţa locului despre războiul ce înghiţise Europa. Decupajele realizate de el măsoară nu pulsul comandanţilor, al celor cu acces la săli de şedinţă în care se stabileau strategii, ci pe al maselor participante la război: superstiţii, preconcepţii, anecdote despre războiul legumelor anglo‑american sau despre asul oportuniştilor din întregul ansamblu al forţele aliate, neobositul Bob Hope şi prada de război Lili Marlene. Într‑o completă indiferenţă faţă de canonul jurnalistic, toate acestea se scaldă copios în stilul deja consacrat, la acel moment, al scriitorului John Ernst Steinbeck. Pe cînd Steinbeck se înnoroia pe plajele europene, rubrica lui din NYHT devenea rapid una dintre cele mai mari atracţii ale presei cotidiene şi începea să‑şi lărgească difuzarea pe tot teritoriul SUA şi mai departe, în spaţiu şi timp, pînă în contemporaneitate. Introducerea semnată de autor oferă o nepreţuită cheie de lectură.

„Reportajele de război ale lui Steinbeck sînt memorabile nu atît datorită valorii lor istorice, cît puternicei note personale, profund umane, vitalității cu care e surprins efectul războiului asupra celor aflați fie pe un transportor de trupe, fie pe un aerodrom din Anglia, fie în spatele frontului. Decorul se schimbă, e cînd Anglia, cînd Africa de Nord, cînd Italia, dar din toate relatările răzbat același discernămînt, aceeași compasiune și înțelegere a omului de rînd ce caracterizează și ficțiunea lui Steinbeck. […] Aceste reportaje sînt niște povestiri la prima mînă despre tînăra Americă în război, istorisite de un povestitor inegalabil. Jurnalism de calitate, da, dar și literatură de calitate.” (Kirkus Reviews)

„Dacă ați uitat cum a fost războiul, Steinbeck vă va reîmprospăta memoria. Genul acesta de scriitură este mereu actual.” (Chicago Tribune )

„Locotenentul urca încet dealul către pozițiile ocupate de germani. Ținea steagul alb deasupra capului, iar steagul era un prosop de baie. Mergea și se gîndea la cît e de fraier. Practic, își pusese pielea-n băț. Seara trecută, cînd pledase pentru privilegiul
de-a urca dealul ca să încerce să-i păcălească pe friți să se predea, nu știuse cum urma să se întîmple treaba. Nu știuse cît de singur și expus avea să fie.” (John Steinbeck)

„Încordarea și altitudinea exercită efecte ciudate asupra omului. La peste 9.000 de metri, organismul e supus unor condiții la care nu e făcut să reziste. Omul respiră oxigen printr-un tub, iar ochii și urechile îi funcționează la presiune redusă. Nici nu-i de mirare, așadar, că uneori vede lucruri care nu există și nu vede lucruri care se află în fața lui. Au fost cazuri de mitraliori care au atacat nave de-ale lor sau care au tras rafale impresionante în văzduhul gol, crezînd că au zărit o svastică.” (John Steinbeck)

Premiul Nobel pentru Literatură 1905

Prin foc şi sabie face parte, împreună cu romanele Potopul şi Pan Wołodyjowski, dintr-o amplă trilogie dedicată istoriei Poloniei. Cu măiestria unui virtuoz, Sienkiewicz zugrăveşte una dintre cele mai frămîntate perioade din istoria medievală – răscoala cazacilor şi a ţăranilor ucraineni de pe cuprinsul Poloniei –, surprinzînd nu doar evenimentele, ci şi o întreagă paletă de virtuţi şi pasiuni omeneşti. Deşi de cele mai multe ori consemnează evenimente istorice autentice, iar unele dintre personaje au existat în realitate, Prin foc şi sabie este mult mai mult decît o cronică de epocă, împletind în ţesătura sa meşteşugită istoria unei prietenii aparent indestructibile între fraţi de arme şi o poveste de iubire cum puţine se întîlnesc în literatura universală.

„Oamenii se mişcară, un vifor învioră parcă mulţimea de oşteni, apoi se iscară deodată murmure. Cuvintele «Vine oastea!» zburară ca o săgeată de la un capăt al întăriturilor la celălalt. Luptătorii începură să se îmbulzească, să se împingă, să se frămînte. Murmurul aici creştea, aici se potolea, toate mîinile făceau streaşină ochilor, toate privirile erau aţintite cu încordare în depărtare şi inimile băteau să se spargă. Se uitau cu toţii, ţinîndu‑şi răsuflarea, pradă îndoielii şi nădejdii. Deodată, sub arcul multicolor sclipi ceva care devenea tot mai limpede; ieşea din ceaţa depărtărilor, se apropia din ce în ce mai mult şi se vedea din ce în ce mai bine, pînă cînd, în cele din urmă, se arătară pîlcuri, stindarde, tuiuri, apoi o pădure de steguleţe şi ochii nu se mai îndoiră; erau oşteni.”

Chiar înainte de nașterea lui Milkman, un bărbat încearcă să zboare, cu aripi din mătase albastră, de pe acoperișul spitalului albilor. De-a lungul romanului, povestea acestui straniu personaj se desfășoară caleidoscopic, plină de mituri, simboluri biblice, secrete stranii. Mama sa Ruth îl ține lipit de ea o vreme prea îndelungată, iar tatăl, Macon Dead, îl obligă să se implice de tânăr în afacerile cu proprietăți, îndemnându-și fiul să-i urmeze dorința de înavuțire. Ajuns la vârsta de 32 de ani și nemulțumit de viața, tot ce-și mai dorește Milkman este să plece în lumea largă. Însă nu poți lăsa în urmă fantomele trecutului.

Cântecul lui Solomon a fost recompensat în 1977 cu National Book Critics Circle Awards, câștigând în fața unei competiții extrem de onorante - formate din nume ca Philip Roth, Joan Didion, John Cheever -, și este considerat unul dintre cele mai bune romane de limbă engleză scrise în secolul XX.

"Morrison se mișcă cu ușurință înăuntrul și în afara vieților și gândurilor personajelor sale, desfătându-se cu diversitatea circumstanțelor și a personalităților și savurând sunetul vocilor acestora, bucurându-se în același timp și de vocea proprie, un ecou ce le dezvoltă pe celelalte." The New Yorker

AUTOAREA BESTSELLERULUI VEGETARIANA

Pe fundalul unui oraș european cu o istorie recentă zbuciumată, o naratoare nenumită se confruntă cu o tragedie care a urmărit-o peste continente, o poveste adânc ascunsă în carnea familiei sale: povestea surorii ei care a murit în brațele mamei, la câteva ore după naștere. Pornind de la o listă de obiecte albe care conțin în ele atât viața, cât și moartea - scutecul bebelușului, laptele matern, prăjiturile din orez rotunde ca chipul fetiței -, tânăra îi scrie surorii pe care n-a cunoscut-o niciodată, încercând să se împace cu această imensă povară care o apasă.

Cartea albă este atât o meditație asupra culorii alb, cât și o călătorie în cotloanele celei mai ascunse dureri. Într-un stil poetic și laconic, volumul vorbește despre doliu și suferință, dar mai ales despre capacitatea spiritului uman de a depăși momentele critice, contemplând în același timp fragilitatea, frumusețea și caracterul bizar al vieții.

"Fiecare propoziție și fiecare imagine conțin frumusețe și suferință, acutizate de simplitatea și onestitatea lor dureroasă." New Internationalist

"O splendidă psihogeografie a durerii, așa cum pendulează între locuri, istorii și amintiri. Tonul este în permanență echilibrat și nu se abate niciun moment de la demnitatea senină care-l caracterizează. Cartea albă este un text misterios, întru câtva ca o carte de rugăciuni profană." The Guardian

Un inel misterios de aur ornat cu un agat superb, un dar regal furat de pe degetul unui mort, trezeste pasiuni, dorinte si lacomie, atata imaginatia si provoaca o serie de nenorociri si crime. Fantoma generalului va urmari cu inversunare, generatii dupa generatii, atat pe faptuitori, cat si pe cei care au ghinionul sa fie in posesia inelului fara sa stie.

Cu ironia sa plină de rafinament, cu inegalabila sa măiestrie artistică,
Thomas Mann imaginează o posibilă întâlnire între iubita din tinereţe a
lui Goethe, neuitata Lotte a lui Werther, şi cel care, cincizeci de ani
mai târziu, devenise patriarhul literaturii germane. Câtă emoţie
reprimată, câte sentimente contradictorii, ce jocuri subtile cu miturile
unei epoci încap între copertele acestei cărţi fermecătoare.

Traducere de Gabriela Ionescu

Dacă scenariile erotice din această carte nu-l fac să roșească nici pe cel mai pudic cititor nu este pentru că le-ar lipsi îndrăzneala. Ci pentru că Llosa le transformă în artă pură, în joc, în frumusețe. O deloc sfântă familie formată din don Rigoberto, tatăl, Alfonso, fiul puber, și dona Lucrecia, mama vitregă, pare să fi descoperit secretul fericirii. Fiecare își trăiește erotismul în forme multiple și mereu mai inventive, într-o casă unde totul este afrodiziac, până și aerul pe care-l respiră. Cititorul singur va decide dacă amoraşul, pajul cu chip de înger, Fonchito, e de fapt diavolul deghizat, aşa cum crede menajera Justiniana, o fată simplă şi nevinovată; are la îndemână un capitol despre o anume bunăvestire, poate cel mai plin de semnificaţii din tot romanul, şi care reprezintă una dintre cheile care descuie lacătul întregii poveşti.

Elogiu mamei vitrege rămâne, probabil, cel mai rafinat roman erotic contemporan. Şi, în acelaşi timp, o  usturătoare lecţie de viaţă, dincolo de binele şi răul moraliştilor.

Pe copertă: Agnolo Bronzino, Alegoria lui Venus și Cupidon (detaliu)

Puțini filosofi au exercitat în filosofia contemporană o influență mai profundă decât Bertrand Russell.

Volumul intitulat Scrieri esențiale este o antologie cuprinzătoare a celor mai definitorii eseuri scrise de Russell între 1903 și 1959.

Publicată prima oară în 1961, această remarcabilă antologie reprezintă testamentul unui filosof pe care mulți îl consideră unul dintre cei mai influenți gânditori din secolul XX. Este o introducere esențială în splendoarea filosofică a lui Bertrand Russell.