Premiul Nobel

Într-un cătun de la graniţa Poloniei cu Cehia, unde trăiesc aproape izolaţi de lume un grup de localnici şi cîţiva proprietari ai unor case de vacanţă, au loc o serie de crime. Victimele se dovedesc a fi vînători pasionaţi, iar dacă e să ascultăm opinia bătrînei doamne Duszejko, a cărei voce spune întreaga poveste, animalele sălbatice nu sînt tocmai străine de crime. Însă doamna Duszejko, o apărătoare a animalelor, e ea însăşi un personaj ciudat: profesoară de engleză pensionară, pasionată de astrologie şi, în acelaşi timp, de poezia lui William Blake, ale cărui versuri apocaliptice apar ca un laitmotiv în întregul volum. Intriga poliţistă şi atmosfera mistică şi misterioasă sînt ţesute pe un decor contemporan familiar, cel al lumii postcomuniste din Europa de Est, o lume coruptă, obsedată de bani şi de prestigiu social. Nu lipsită de o doză de umor şi ironie insinuată abil, Poartă-ţi plugul peste oasele morţilor este un nou tur de forţă al remarcabilei prozatoare poloneze.

Suntem in Anglia unui veac de mult apus, pe cand legaturile dintre muritori si divinitate se masoara in grandoarea lacasurilor de cult. Prelatul Jocelin e chinuit de viziunea obsedanta a unui urias turn de catedrala care sa-i aduca slava lui Dumnezeu si sa spele pacatele muritorilor. Barbatul este insa slab in fata ispitelor carnii – e ispitit de gandul unei aventuri cu o femeie maritata – si orb in fata realitatii: turnul lui se sprijina pe o fundatie fragila si arunca asupra pamantului o umbra mai intunecata decat umbra mortii.

In Istanbul, civilizatia se dezvolta in mai multe straturi. Cartea neagra le uneste intr-un colaj plin de forta, iar unitatea lor vine din propria mea energie, din limbajul meu. Nu sint un purist, nu am vrut niciodata cu tot dinadinsul sa fim doar orientali sau doar occidentali, caci unicitatea vietii in Istanbul nu vine din originile ei occidentale sau orientale. In definitiv, cel mai important este ca aceste povesti, imagini si idei, toate diferite, sa poarte un dialog. - Orhan Pamuk

Una dintre sursele mele cele mai valoroase si fascinante de inspiratie a fost cartea Svetlanei Aleksievici Rugaciune pentru Cernobil. O lectura absolut esentiala si cutremuratoare. Este evident de ce Svetlana Aleksievici a primit Premiul Nobel. - Craig Mazin, creatorul serialului Cernobil, disponibil pe HBO GO, peste 8 milioane de vizualizari

In 26 aprilie 1986, o serie de explozii au zguduit reactorul nuclear de la Cernobil. Flacarile au aprins cerul, iar radiatiile rezultate au contaminat pamantul si au otravit oamenii vreme de ani intregi. In timp ce autoritatile sovietice au incercat sa musamalizeze efectele accidentului, Svetlana Aleksievici a petrecut mai multi ani adunand marturii de la supravietuitori - fosti muncitori la centrala, oameni de stiinta, medici, soldati, pompieri, stramutati, vaduve, orfani -, ale caror voci compun o istorie orala marcata de frica, furie si incertitudine, dar si de umor negru si iubire. Cronica a trecutului si avertisment pentru viitor, Rugaciune pentru Cernobil este o carte cruciala care, datorita fortei emotionale si onestitatii sale, lasa o amintire de nesters in mintea cititorului.

Povestirea se scria de la sine si mi-era greu sa tin pasul cu ea. Am mai cerut un rom St. James si, de fiecare data cind imi ridicam ochii din caiet sau imi ascuteam creionul cu ascutitoarea, lasind spirala subtire de rumegus sa cada in farfurioara pe care era asezat paharul cu rom, ma uitam la fata. Te-am vazut, frumusete, si de-acum esti a mea, indiferent pe cine astepti si chiar daca n-o sa te mai vad niciodata, mi-am spus. Esti a mea si tot Parisul e al meu, iar eu sint al acestui caiet si al acestui creion. Dupa care m-am intors la scris si am patruns adinc in povestire si m-am pierdut in ea. Acum nu se mai scria de la sine, ci eu eram cel care o scria, asa ca nu mi-am mai ridicat privirea, nici n-am mai avut idee de trecerea timpului, am uitat unde sint si nici n-am mai cerut rom St. James. Ma saturasem de rom St. James fara sa-mi dau macar seama. Dupa care am terminat povestirea si eram foarte obosit. Am recitit ultimul paragraf... mi-am ridicat privirea si m-am uitat dupa fata, dar plecase. Sper c-a plecat cu un tip de treaba, mi-am spus. Insa eram trist. - Ernest Hemingway

Hemingway nu s-a ascuns niciodata intr-un turn de fildes. Stia prea bine ca substanta operei unui artist este artistul insusi, viata si trairile lui, si a reusit ceea ce putini scriitori din epoca lui sau dintotdeauna au izbutit sa faca: sa devina, ca om si in vazul lumii in mijlocul careia traia, imaginea vie a semnificatiei celei mai autentice si mai profunde a operei sale, iar acest lucru a continuat sa-l faca neabatut si cu cea mai deplina onestitate pina in momentul mortii. - Tennessee Williams

Traducere din limba engleza si note de Radu Pavel Gheo

Pasunile Raiului este locul aflat dincolo de bine si dincoace de rau al lui Steinbeck. Las Pasturas del Cielo, cum ii spun, uimiti, cei care-l descopera, are puterea de a renaste sperante, dar si de a sterge fara urma destinele cele mai fericite; este locul unde se nasc copii incredibil de frumosi, insa lipsiti de binecuvintarea iluminarii, dar si locul unde apar, ca-ntr-un Macondo cu spirite ascunse, fiinte ciudate, oameni mici cu puteri stranii, un copil urit, cu sufletul senin precum al animalelor din padure si dovedind insusiri nebanuite. In aceasta parte idilica de lume, calatori veniti din toate colturile pamintului vin sa-si intemeieze familii, sa-si uite trecutul nefericit ori sa-si cladeasca o casa nemaivazuta, pentru ca apoi sa dispara, lasind loc altor povesti pline de speranta. Pe masura ce viata fiecareia dintre aceste familii isi urmeaza cursul, Steinbeck le dezvaluie dezamagirile, pornirile neasteptate care farimiteaza, bucata cu bucata, armonia si visurile ce le-au adus fericirea.

Traducere din limba engleza si note de Dumitru Mazilu

Al Doilea Razboi Mondial nu va ajunge niciodata sa-si dezvaluie intreaga grozavie. 

Traducere din limba sîrbă şi note de Dragan Stoianovici şi Virgil Teodorescu

La începutul secolului al XIX-lea, un consul francez şi unul austriac sînt obligaţi să rămînă şapte ani alături de vizirii turci în orăşelul bosniac Travnik, aflat la hotarele unui aproape muribund Imperiu Otoman. În Travnik se trăieşte greu dacă eşti străin; comunitatea de localnici – musulmani, catolici, ortodocşi, evrei şi ţigani – , altfel foarte divizată, e unită de un singur lucru: dispreţul faţă de cei din afară. Izolaţi într-o apăsătoare atmosferă de neîncredere reciprocă şi istoviţi de jocul fără sfîrşit al intrigilor diplomatice, consulii şi vizirii sînt nevoiţi să trăiască şi să sufere unul lîngă celălalt, împinşi de capriciile politice ale ţărilor care i-au trimis la marginea Europei. Scris după ce violenţele etnice devastaseră din nou, a cîta oară, regiunea în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cuprinzător istoric şi cu subtilităţi de psihologie care amintesc de Tolstoi, Cronică din Travnik e o saga ce, simbolic, depăşeşte graniţele Bosniei natale a lui Andrić: potenţialul de neînţelegere şi de conflict naţional, barierele ce împiedică nevoia să capete glas, înstrăinarea şi duplicitatea sînt, ieri ca şi azi, răni ale lumii întregi.

„Şapte ani, zise gînditor şi tărăgănat Hamdibeg, şapte ani! Dar ţineţi minte cîtă zarvă şi tulburare s-a iscat atunci din pricina consulilor ăstora şi din pricina acelui... Bunaparta? Bunaparta-n sus, Bunaparta-n jos. Ba că face aia, ba că face aialaltă. Făcea şi dregea de nu-l mai încăpea lumea; puterea lui n-avea pereche, nici seamăn sub soare. Iar ghiaurii ăştia de pe la noi îşi ridicaseră capul ca spicul fără boabe. Unii se agăţaseră de poala franţuzului, alţii de-a austriacului, alţii îl aşteptau pe muscal. Dar, iacătă, fu şi trecu. S-au ridicat împăraţii şi l-au zdrobit pe Bunaparta. Consulii o să-şi ia tălpăşiţa din Travnik. Lumea o să-i mai pomenească un an, doi. Copiii o să se joace pe maidan de-a consulii, călărind pe nuiele de alun, şi-apoi o să-i uite şi ei, ca şi cum nici n-ar fi fost. Şi iar o să se-aşeze lumea după vrerea Domnului, aşa cum a fost dintotdeauna. Hamdibeg se opri, căci i se tăia răsuflarea, iar ceilalţi tăceau, dornici să-l audă iar glăsuind, şi pufăiau din lulele, înconjuraţi de dulcea tihnă a izbînzii.”

Traducere de Dragoș Cojocaru

Şefii, primul dintre cele doua volume cuprinse în Băieţii şi alte povestiri, a fost publicat pentru întâia oară în urmă cu 50 de ani, marcând debutul oficial ca prozator al lui Mario Vargas Llosa. Realismul lucid al acestor şase povestiri, lipsit de inflexiuni mitologice, anunţă o perspectivă aparte în contextul literaturii sud-americane, identificaţi adesea cu realismul de tip magic. Povestirea Băieţii, scrisă un deceniu mai târziu, e un punct de cotitură: violenţa e aici mai insidioasă şi nu mai ţine atât de un tacit „cod“ al onoarei şi al machismului, ca în povestirile şi romanele de până în 1967, cât, mai degrabă, de însăşi regula jocului.

„Şefii este prima mea carte şi în ea apar câteva din multele povestiri scrise când eram adolescent şi student. Era un concurs de povestiri la Barcelona, Leopoldo Alas, cu un premiu destul de modest, şi, cum îmi doream să public, am participat, fără prea mari speranţe, însă am fost premiat. Zece ani mai târziu am scris Băieţii. Subiectul îmi dădea târcoale de când citisem, într-un ziar, că un câine a emasculat un nou-născut, într-un sătuc din Anzi. Îmi doream să scriu despre această rană stranie care, spre deosebire de altele, nu se închide, ci, odată cu trecerea timpului, se deschide din ce în ce mai mult.“ – Mario Vargas Llosa

Traducere din limba franceză de Daniel Nicolescu

Chinuit de gelozie, Patrice Mersault hotărăște să accepte invitația iubitei sale, Marthe, de a-l cunoaște pe primul bărbat din viața ei, acum infirm și țintuit într-un scaun cu rotile, pe care ea îl mai vizitează din cînd în cînd din milă. Bogat, inteligent și excentric, Roland Zagreus consideră că atingerea fericirii trebuie să fie scopul vieții fiecărui individ și discută îndelung cu Mersault despre ce merită să faci pentru asta... poate chiar să ucizi? Moartea fericită, primul roman al lui Camus, la care scriitorul a lucrat între anii 1936 și 1938, a fost publicată postum abia în 1971. Autobiografic, bogat în descrieri hipnotice și presărat cu reflecții originale, acest proiect romanesc are drept temă căutarea asiduă a fericirii, pentru atingerea căreia nici un preț nu este prea mare.

„Sînt convins, începu Zagreus, că nu poți fi fericit fără bani. Atîta tot. Nu-mi plac nici lucrurile simple, nici romantismul. Vreau să-nțeleg. Ei bine, am băgat de seamă că există printre anumite persoane de elită un soi de snobism spiritual, potrivit căruia banii n-au legătură cu fericirea. E o prostie, o minciună și, într-o oarecare măsură, o lașitate. Vezi dumneata, Mersault, pentru un om de viță nobilă nu e niciodată complicat să fie fericit. E de-ajuns să repete destinul tuturor, nu cu intenția renunțării, ca atîtea pretinse mari personalități, ci cu voința fericirii. Numai că, pentru a fi fericit, e nevoie de timp. De mult timp. Fericirea înseamnă și ea răbdare. Şi, în aproape toate cazurile, ne irosim viața ca să cîștigăm bani, cînd s-ar cuveni ca, prin intermediul banilor, să cîștigăm timp. Asta e singura problemă care m-a interesat vreodată. E exactă. E limpede.” (Albert Camus)

Traducere din limba franceză de Modest Morariu

Vara (1954) aduce laolaltă cîteva proze aparent eterogene, scrise între 1939 și 1953, ce ilustrează cu subtilitate uneori ironică și lirism încîntător „soarele și umbra sufletului mediteraneean”. Fie că merge pe urmele Minotaurului prin labirintul de piatră încinsă al Oranului natal, fie că revede mitul lui Prometeu prin ochii lumii moderne împăcate cu propriile păcate sau că meditează la frumusețe, a cărei expresie desăvîrșită este Elena din Troia, Camus ne poartă într-o călătorie uimitoare prin spațiul mediteraneean și prin universul legendelor sale.

„Oranul are și deșerturi de nisip: plajele sale. Cele pe care le întîlnești chiar în preajma porților nu cunosc singurătatea decît iarna și primăvara. Atunci sînt niște cîmpuri acoperite cu asfodele, populate de mici vile golașe, printre flori. Mai jos vuiește lin marea. Dar chiar și atunci, soarele, vîntul ușor, albul asfodelelor, albastrul tare al cerului, totul îngăduie să‑ți închipui vara, tineretul arămiu care împînzește plajele, ceasurile îndelungi pe nisip și dulceața neașteptată a serilor. În fiecare an, pe aceste țărmuri se ivește o nouă holdă de fete‑flori. S‑ar părea că nu dăinuie decît un anotimp. În anul următor le înlocuiesc alte corole fierbinți care, cu o vară înainte, erau încă niște fetițe cu trupurile vîrtoase ca niște muguri. La ora unsprezece dimineața, coborînd de pe podiș, toată această carne tînără, abia înveșmîntată în țesături pestrițe, năvălește pe nisip ca un val multicolor.” (Albert Camus)

Traducere din limba franceză și note de Irina Mavrodin

Născute din contemplarea singurătății și a revoltei în fața absurdului, din credința că fericirea poate fi pînă la urmă descoperită, nu doar căutată cu deznădejde, cele cîteva proze reunite sub titlul Nunta sînt tot atîtea călătorii inițiatice. Ele se suprapun, în filigran, peste sursele bucuriei, soarele și marea și revolta neobosită de a elibera omul de constrîngerile pe care și le‑a impus și de barierele spiritului, care‑l sufocă. Spre deosebire de Jean‑Paul Sartre, veșnicul rival, care‑și „detestă copilăria și tot ce mai supraviețuiește din ea”, pentru Camus nevoia de a căuta fericirea impune o întoarcere la origini. Căci omul poate fi fericit doar asumîndu‑și geneza și‑și poate găsi sensul existenței numai revoltîndu-se. Volumul Nunta, cu cele patru călătorii în spațiul istoric – „Nuntă la Tipasa”, „Vîntul din Djemila”, „Vara la Alger” și „Deșertul” –, e un posibil punct de plecare al gîndirii asupra lumii din romanele lui Camus.

„După cum anumiți țărani din Spania ajung să semene cu măslinii de pe pămînturile lor, tot astfel chipurile lui Giotto, despuiate de umbrele derizorii prin care se manifestă sufletul, se contopesc cu însuși ținutul toscan, în singura lecție pe care acesta le‑o dă tuturor cu generozitate: un exercițiu al pasiunii în detrimentul emoției, un amestec de asceză și de plăceri, o rezonanță comună a pămîntului și a omului, prin care omul, ca și pămîntul, se definește undeva la jumătatea drumului dintre nimicnicie și dragoste. Adevărurile de care inima e sigură sînt puține. Și evidența aceasta mi s‑a impus cu tărie într‑o anumită seară cînd umbrele începeau să înece cu marea lor tristețe mută viile și măslinii din cîmpia Florenței. Dar tristețea acestui ținut e întotdeauna un comentariu al frumuseții. Și, în trenul care alerga prin înserare, simțeam cum în mine ceva era gata să se descătușeze. Astăzi știu că acel ceva care purta chipul tristeții era totuși fericirea.” (Albert Camus)

Traducere de Mona Țepeneag

Odată cu sosirea lui don Anselmo în Piura, viața locuitorilor din suburbia Mangachería se schimbă cu totul. Misteriosul străin le află ambițiile și dorințele ascunse și se folosește de ele pentru a începe o afacere: bordelul Casa Verde. Este punctul de pornire al unor aventuri care se confundă cu destinul orașului din deșert, dar și cu cel al unei așezări izolate din mijlocul pădurii amazoniene, cei doi poli spațiali ai povestirii. Locurile, personajele și istoriile lor se întâlnesc, contrapunctic, spunând povestea trecerii dintr-un tip de lume în altul.

Casa Verde (1966) a primit chiar în anul apariției sale Premiul Criticii Spaniole, iar în 1967 Premiul Național pentru Roman (Peru) și Premiul Internațional pentru Roman Rómulo Gallegos (Venezuela).

Traducere de Luminița Bălan

De la publicarea, la începutul anilor ’80, a primei sale proze până în prezent, Mo Yan a scris peste optzeci de povestiri și nuvele. Înzestrat cu o măiestrie aparte în mânuirea tehnicilor narative și a limbajului eliberat de tiparele convenționale, el construiește o proză inconfundabilă în care îmbină tradiția cu modernitatea, realul cu elementele fantastice, satira cu lirismul, critica socială cu absurdul.

Scrise într-un interval de treizeci de ani, între 1986 și 2006, cele șapte­sprezece povestiri reunite în volumul Un lup atârna în cais, cu capul în jos se inspiră din episoade emblematice din istoria modernă a Chinei, cum ar fi Războiul de Eliberare Antijaponez și Revoluția Culturală, ce și-a pus definitoriu amprenta asupra operei lui Mo Yan, dar și din evenimente aparținând istoriei recente, în care politica nașterii unui singur copil generează adevărate drame și determină apariția unor strategii cu totul neobișnuite de supraviețuire. Povestirile cu accente critice la adre­sa societății chineze aduc în prim-plan o lume plină de personaje și întâmplări aflate la granița dintre real și fantastic, burlesc și tragic. Nu lipsesc nici cele în care realitatea dură este văzută prin ochii copiilor, iar aceștia ajung să cunoască dragostea, viața și moartea în urma unor experiențe zguduitoare. Iubirea i se dezvăluie uneori copilului inocent într-un mod frust, într-o lume dominată de prejudecăți, indiferență și cinism.

Traducere de Irina Horea

Primul roman al lui J.M. Coetzee, Ținuturi în crepuscul, cristalizează, prin două povești distincte, teme sensibile, precum cea a războiului, cu toate atrocitățile lui, a iubirii și mitogenezei, ideea de apartenență la o națiune sau la o etnie și fenomenul ciocnirii civilizațiilor, așa cum se întâmplă, pe de o parte, între coloniștii olandezi și populațiile băștinașe africane în secolul al XVIII-lea, iar pe de altă parte, între Statele Unite ale Americii și civilizația Orientului Îndepărtat în timpul conflictului din Vietnam, care a marcat istoria celor două țări în secolul trecut.

Prin personajele și poveștile pe care le conturează, Coetzee propune un roman al relațiilor disfuncționale, deopotrivă cu ceilalți și cu sine, al jocurilor de putere și al exploatării conjuncturale a pozițiilor de forță, replicate în contexte istorice și spații geografice complet diferite.

Teoria cunoasterii. Istoricul filosofiei, filosoful matematicii, epistemologul. Scrieri esentiale vol.2 

Teoria cunoasterii este al II-lea volum din seria Scrieri esentiale 

Al doilea volum din seria de Scrieri esentiale ale lui Bertrand Russell, ne pune fata-n fata cu textele despre teoria cunoasterii. Descoperim filosoful limbajului, logicianul si filosoful matematicii (cu rezumate din Principia Mathematica bine alese de editorii Robert E. Egner si Lester Denonn), epistemologul, istoricul filosofiei, filosoful domeniului economic, filosoful si comentatorul stiintei. Poate cel mai bogat in informatie din seria Scrieri esentiale, acest volum este un manual pentru pasionatii de filosofie si de istoria ideilor.

Multe dintre ideile înnoitoare despre educaţie ale lui Bertrand Russell au fost socotite, în epoca sa, absolut scandaloase. În această carte, autorul pledează pentru eliberarea copilului de ascultarea necondiţionată datorată părinţilor şi autorităţii religioase. Russell susţine că societatea se poate transforma radical dacă la baza educaţiei stă cunoaşterea însoţită de iubire. Ideile şi argumentele remarcabile din aceste pagini şi-au păstrat prospeţimea şi aplicabilitatea până în ziua de azi.

„Dacă le spuneţi copiilor că trebuie să fie iubitori, riscaţi să generaţi în ei făţărnicie şi mistificare. Pe când dacă îi faceţi fericiţi şi liberi, dacă-i înconjuraţi cu bunătate, veţi constata că devin prietenoşi cu toată lumea în mod spontan şi că aproape toată lumea devine prietenoasă cu ei. O dispoziţie iubi¬toare şi încrezătoare se autojustifică, deoarece îi conferă celui în cauză un farmec irezistibil şi creează reciprocitatea afectivă aşteptată. Acesta e unul dintre cele mai importante rezultate pe care le putem spera de la o educaţie corectă a caracterului.“ – Bertrand Russell

Aventurile extraordinare ale unui pui de om in jungla, crescut de o familie de lupi. Haideti sa ii cunoastem si noi pe Bagheera, pantera inteleapta, pe Baloo, ursul cel mare si bun, pe Kaa, pitonul si pe Shere Khan, tigrul cel temut.Mowgli, puiul de om, fura Floarea de Foc si reuseste sa il invinga pe Shere-Khan.

 Cele noua povestiri cuprinse in acest volum au respiratia ampla si atentia la detalii specifice mai degraba prozei romanesti... Fiecare dintre ele are un sambure tare de mister, care ne indeamna sa o recitim cu o necontenita placere. - Independent


Cuprins:
• Ura, prietenie, dragoste, casatorie
• Podul plutitor
• Mobila de familie
• Comsolarea
• Urzicile
• Casa cu grinzi de lemn
• Ce ramane in amintire
• Queenie
• Trece ursul peste munte

Traducere de Mihai Cantuniari

În Istoria lui Mayta, ancheta unui scriitor care încearcă să reconstituie povestea troțkistului Alejandro Mayta și a revoluției sale eșuate pe povârnișurile Anzilor în anul 1958 devine, sub ochii cititorului, o frescă amară a unei țări divizate și antagonizate. Adolescent idealist (și catolic fervent), apoi tânăr intelectual autodidact cochetând cu ideile stângii radicale, oscilând în viața personală între conformism și transgresiune, terorist fără voie, judecat și condamnat pentru greșeli pe care se pare că nu le-a comis, Mayta este descris contradictoriu și evocat inconsecvent de cei intervievați de narator. La fel ca portretul marginalului Mayta, și Istoria este construită din ficțiunile personale ale celor care se pretind martori sau victime (niciodată călăi), iar nu din marea ficțiune a ideologiei răsfrânte tragicomic în gesturile disperat-eroice și ratate ale revoluționarilor peruani.

Premiul nobel pentru Literatura 1962

Strainul este primul roman al lui Albert Camus. Romanul a fost adaptat pentru marele ecran in 1967, de regizorul Luchino Visconti, intr-o productie cu Marcello Mastroianni in rolul principal.

La doar citeva luni dupa ce nu manifestase nici o umbra de sentiment la inmormintarea mamei lui, protagonistul romanului Strainul, Meursault, ucide un arab. Este momentul cind povestea se desparte. Mai intii ne poarta spre trecut, unde asistam la viata relativ banala a unui functionar din Alger: moartea mamei, prietenia cu vecinul Raymond, relatia cu o fosta colega de serviciu, ajutorul dat lui Raymond ca sa se razbune pe o iubita presupus infidela. De aici insa lucrurile devin tot mai tensionate, caci iubita lui Raymond e algeriana, iar fratele ei ii va urmari pe francezi ca sa-i razbune onoarea. Meursault il intilneste la un moment dat pe plaja si il impusca, intr-o clipa de inexplicabila dezorientare. Romanul a fost descris in multe feluri: portretul unui sociopat, o critica a societatii care nu accepta in rindurile ei insi aparent lipsiti de orice umanitate sau, dintr-o alta perspectiva, o poveste postcoloniala.

Traducere de Daniel Nicolescu

Premiul Nobel pentru Literatura 1957

Traducere de Elena Ciocoiu

Sanctitatea Sa Dalai Lama şi Arhiepiscopul Desmond Tutu, ambii laureaţi ai Premiului Nobel pentru Pace şi maeştri spirituali ai epocii noastre, au supravieţuit mai mult de cincizeci de ani exilului, violenţei şi opresiunii. În pofida dificultăţilor — şi datorită lor —, nu au încetat să cultive optimismul, dragostea şi bucuria. În aprilie 2015, Arhiepiscopul l-a vizitat pe Dalai Lama la reşedinţa sa din Dharamsala, India, pentru a participa la cea de-a optzecea aniversare a Sanctităţii Sale şi pentru o săptămână de dialoguri ce aveau să aprofundeze întâlnirea dintre două mari religii ale lumii, creştinismul şi budismul. Evocând momente fericite sau dureroase din lunga lor viaţă, glumind sau plângând împreună, împărtăşindu-şi înţelepciunea şi practicile spirituale, cei doi mari lideri au încercat să răspundă la o întrebare esenţială pentru ei şi pentru întreaga omenire: cum putem să găsim şi să păstrăm bucuria atunci când ne confruntăm cu inevitabila suferinţă a vieţii? Această carte ne oferă ocazia rară de a fi martorii emoţionantei lor întâlniri, de la prima îmbrăţişare la ultimul rămas-bun.

„Sursa supremă a fericirii se găseşte în noi înşine.“ – Dalai Lama

„Devenim mai buni atunci când bunătatea ne este pusă la încercare.“ – Desmond Tutu

Traducere de Alexandru Macovescu

De-a lungul timpului, și mai ales în ultima parte a vieții, Hemingway i-a dezvăluit prietenului de încredere cu care mergea la vânătoare, la coride și la pescuit amănunte despre evenimentele care i-au marcat existența, dând la iveală o ipostază mai puțin cunoscută a marelui scriitor. Din cartea lui A.E. Hotchner aflăm despre viața romantică de la Paris, despre relația care i-a distrus prima căsnicie și despre tragedia de a fi iubit două femei în același timp, despre legăturile lui cu marii artiști și scriitori ai vremii, despre prietenia cu Scott Fitzgerald, despre întâlnirea cu frumoasa Josephine Baker, dar și despre cele două accidente aviatice cărora le-a supraviețuit ca prin minune.
O carte despre aventură, greșeli, regrete și pierderea adevăratei iubiri; întrebarea care nu i-a dat pace în săptămânile dinaintea morții era: „Cum ştie un tânăr care se îndrăgostește pentru prima oară că aceasta va fi singura mare iubire a vieţii lui?“

Augie March este un baiat orfan si sarac din Chicago, in perioada Marii Crize. Usor influentabil de altii, care incearca sa-i modeleze destinul, el schimba o multime de ocupatii mai mult sau mai putin legale, pe care le abandoneaza pe rand. Asta pana cand, ajuns la varsta tineretii, o intalneste pe Thea, care il determina sa-si ia viata in propriile maini. Exuberant si minutios in descrierea aventurilor imprevizibile ale eroului, romanul lui Bellow prezinta odiseea unui om obisnuit in cautarea autenticitatii si a propriei identitati. 

Aventurile lui Augie March reprezinta Marele Roman American. Nu e nevoie sa cautati mai departe. Martin Amis, Guardian Saul Bellow este cel mai important scriitor de limba engleza din cea de-a doua jumatate a secolului XX. Opera lui este perena si, in acelasi timp, nemilos de contemporana. - Sunday Times

Roman distins cu National Book Award.