Premiul Nobel

Premiul Nobel pentru Literatură 1957

Născute din contemplarea singurătății și a revoltei în fața absurdului, din credința că fericirea poate fi până la urmă descoperită, nu doar căutată cu deznădejde, cele câteva proze reunite sub titlul Nunta sunt tot atâtea călătorii inițiatice. Ele se suprapun, în filigran, peste sursele bucuriei, soarele și marea și revolta neobosită de a elibera omul de constrângerile pe care și le‑a impus și de barierele spiritului, care‑l sufocă. Spre deosebire de Jean‑Paul Sartre, veșnicul rival, care‑și „detestă copilăria și tot ce mai supraviețuiește din ea”, pentru Camus nevoia de a căuta fericirea impune o întoarcere la origini. Căci omul poate fi fericit doar asumându‑și geneza și‑și poate găsi sensul existenței numai revoltându-se. Volumul Nunta, cu cele patru călătorii în spațiul istoric – „Nuntă la Tipasa”, „Vântul din Djemila”, „Vara la Alger” și „Deșertul” –, e un posibil punct de plecare al gândirii asupra lumii din romanele lui Camus.

Albert CAMUS (1913-1960), romancier, dramaturg şi filozof francez, a fost una dintre figurile marcante ale secolului XX. Născut în Algeria, a absolvit Universitatea din Alger şi a fost cîţiva ani jurnalist la Alger républicain. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost membru al Rezistenţei franceze şi editor al publicaţiei clandestine Combat. După război a colaborat la publicaţii prestigioase din Franţa, fiind una dintre vocile influente ale stîngii democrate. Tot în această perioadă a publicat o serie de romane şi eseuri filozofice care au încă un mare impact, printre care Străinul (1942), Mitul lui Sisif (1942), Ciuma (1947), Căderea (1956), Exilul şi împărăţia (1957). Ca o recunoaştere a valorii şi viziunii sale inovatoare, Camus a primit în 1957, la doar 44 de ani, Premiul Nobel pentru Literatură.

Premiul Nobel pentru Literatură 2018

Volum nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România, categoria Traduceri din literatura universală, ediția 2024

Republica poloneză în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Un stat multicultural şi multietnic unde creştinismul, iudaismul şi islamul coexistă. Cărţile lui Iacob este în acelaşi timp o istorie universală a emancipării sociale şi religioase în mijlocul unei lumi feudale, pline de diviziuni, inegalităţi şi prejudecăţi şi o poveste despre incredibila rebeliune stârnită de Iacob Frank, un tânăr evreu chipeş şi carismatic ale cărui idei scindează curând comunitatea evreiască. Pentru unii eretic, pentru alţii Mesia mult aşteptat, Iacob Frank adună în jurul său, datorită învăţăturilor lui, un cerc de discipoli devotaţi şi schimbă cursul istoriei. Olga Tokarczuk surprinde cu mare atenţie la detalii realităţile epocii, arhitectura, hainele şi obiceiurile, vizitând conace nobiliare, parohii catolice şi case evreieşti cufundate în rugăciune şi în studiul unor scrieri ezoterice. Romanul a devenit un bestseller chiar din momentul apariţiei, fiind nominalizat la Prix Femina étranger şi International Booker Prize şi distins cu Premiul Nike şi Premiul Jan Michalski.

O lectură esențială pentru găsirea echilibrului și a sensului!

Cu o profunzime filosofică remarcabilă și cu binecunoscuta-i sensibilitate poetică, Rabindranath Tagore te invită în cartea Sadhana într-o călătorie inspirată de înțelepciunea vechilor texte indiene. El explorează aici legătura tainică dintre om și Univers, dintre iubire și libertate, dintre viața cotidiană și dimensiunea sacră a existenței. Divinitatea nu este o abstracțiune sau o entitate separată de lume, ci o prezență vie în fiecare element al lumii, izbitor de vizibilă în frumusețea naturii și în capacitatea inimii umane de a se deschide către alteritate. Meditativă, luminoasă, pe alocuri poetică și întotdeauna plină de inspirație, Sadhana nu expune dogme, doctrine sau ideologii, ci te invită la reflecție și la descoperirea luminii tale interioare!

Rabindranath Tagore - Scriitor și filosof indian, două ipostaze care, adeseori, în cultura indiană nu sunt separate. Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1913, este supranumit „Sufletul Bengalului și Profetul Indiei moderne“.

William Golding a primit Premiul Nobel pentru literatură în 1983.

Romanul Împăratul muştelor, devenit un clasic al secolului XX, continuă să aibă un ecou rareori întâlnit în istoria literaturii.

Transpunerea cinematografică a romanului, din 1963, aparţine regizorului Peter Brook.

Un grup de copii scapă cu viaţă din catastrofa prăbuşirii unui avion şi încearcă să supravieţuiască pe o insulă pustie din mijlocul Pacificului. Însă ceea ce ar putea fi aventura vieţii lor, o nouă robinsoniadă departe de adulţi şi de regulile acestora, se transformă într-un coşmar ucigător de vise: ura ia locul inocenţei şi crima se înstăpâneşte peste o lume care-şi rătăceste busola. O parabolă de o forţă incredibilă care ne oferă un răspuns deopotrivă crud şi realist la întrbarea: este libertatea absolută calea spre paradis?

Scriitorul britanic WILLIAM GOLDING s-a născut pe 19 septembrie 1911 la St. Columb Minor, Cornwall. Scrie povestiri de la vârsta de şapte ani. Urmează Grammar School din Marlborough, Wiltshire, iar în 1930 se înscrie la Oxford University (Brasenose College), unde studiază mai întâi ştiinţele naturii, iar din 1932, literatura engleză, luându-şi licenţa în 1935. Debutează cu un volum de versuri (Poems) în 1934. Se angajează pentru scurt timp ca actor, apoi devine profesor la Bishop Wordsworth's School din Salisbury, Wiltshire. În 1940 se alătură Marinei Regale, reluându-şi în 1945 postul de profesor, pe care-l va părăsi definitiv în 1961. Experienţa războiului – participă la scufundarea navei germane Bismarck şi la debarcarea din Normandia – îl marchează profund şi-l împiedică să mai vadă în om o fiinţă inocentă: pentru el până şi copiii poartă în suflet germenele răului. Aceasta este tema primului său roman, Împăratul muştelor (Lord of the Flies, 1954; Humanitas Fiction, 2007, 2009, 2013), respins de douăzeci şi unu de editori înainte de a fi publicat de Faber&Faber şi care cunoaşte un succes răsunător odată cu apariţia ediţiei paperback în 1959. Îi urmează alte unsprezece romane: The Inheritors (1955), Pincher Martin (1956), Free Fall (1959), The Spire (1964), The Pyramid (1967), Zeul scorpion (The Scorpion God, 1971; Humanitas, 2004), Darkness Visible (1979), The Paper Men (1984), trilogia To the Ends of the Earth, care cuprinde romanele Iniţierea (Rites of Passage, 1980; Humanitas, 2003), distins cu Booker Prize, Înfruntarea (Close Quarters, 1987; Humanitas, 2004) şi Fire Down Below (1989). A mai publicat o piesă de teatru şi două volume de eseuri. În 1983 Golding primeşte Premiul Nobel pentru literatură. Se stinge din viaţă pe 19 iunie 1993 în Perranarworthal, Cornwall, lăsând neterminat romanul The Double Tongue, apărut în 1995.

Premiul Nobel pentru Pace 2014

Autoarea bestsellerului Eu sunt Malala

Aruncată în lumina reflectoarelor la doar cincisprezece ani, după atacul brutal al talibanilor asupra sa, Malala Yousafzai a devenit rapid un simbol internaţional al curajului şi al rezilienţei. Dar departe de mulţimi şi de camerele de filmat, a petrecut ani întregi încercând să-şi găsească locul într-o lume necunoscută. În Regăsire, Malala ne poartă pentru prima dată dincolo de titlurile din ziare, în miezul unei poveşti sensibile, surprinzătoare şi autentice, dar şi pline de umor şi tandreţe. Regăsire vorbeşte despre prietenie şi prima iubire, despre anxietate şi descoperirea de sine, despre cum să nu te trădezi când toată lumea vrea să-ţi spună cine eşti. Malala scrie despre drumul de la adolescenta singuratică din liceu la studenta nechibzuită şi, în cele din urmă, la tânăra femeie împăcată cu propriul trecut. Această autobiografie memorabilă este felul în care Malala alege să facă din nou cunoştinţă cu lumea, împărtăşindu-ne felul cum şi-a dus viaţa atunci când cele mai nefaste momente ameninţau să-i definească povestea şi cum a căutat libertatea care i-a permis să descopere cine e cu adevărat.

„Credeaţi că o cunoaşteţi pe Malala? Mai gândiţi-vă! Aici o întâlnim în toată sinceritatea şi făcând curajul să pară ceva ce putem manifesta cu toţii.” (O, The Oprah Magazine)

„Regăsire ne-o arată pe Malala luptând să-şi recupereze povestea propriei vieţi – respingând constrângerile şi contradicţiile unei copilării protejate şi ale faimei dobândite subit.” (The Guardian)

„O cronică deosebit de intimă şi profund umană despre maturizarea unei autorităţi morale.” (The New York Times)

„Un text onest, fermecător şi plin de empatie, scris de o femeie care a rămas la fel de hotărâtă ca în adolescenţă.” (Kirkus Reviews)

Malala YOUSAFZAI este cea mai tânără laureată a Premiului Nobel, activistă pentru educaţie, autoare de bestsellere şi investitoare în sportul feminin. S-a născut în Mingora, Pakistan, în 1997 şi a absolvit Oxford University în 2020.

Premiul Nobel pentru Literatură 1954

Romanul emblematic al Generaţiei pierdute, Fiesta este prima dintre capodoperele lui Hemingway şi o exemplificare clasică a stilului literar al acestuia. Cartea are în centru povestea a două dintre cele mai memorabile personaje ale autorului american: nefericitul Jake Barnes, veteran din Primul Război Mondial, şi sofisticata, extravaganta şi irezistibil de frumoasa Brett Ashley. Alături de un grup pestriţ de americani expatriaţi care se distrează în Parisul anilor 1920 pe banii veniţi de acasă, cei doi ajung în Spania, unde relaţia le este pusă la încercare de noi pasiuni şi noi gelozii, iar Jake trebuie să accepte, în cele din urmă, că nu o va avea niciodată în adevăratul sens al cuvântului pe femeia pe care o iubeşte. Fiesta este, de asemenea, şi un roman à clef, personajele principale fiind portrete deghizate ale prietenilor şi cunoştinţelor autorului. Această carte l-a consacrat pe Hemingway drept unul dintre cei mai mari scriitori ai secolului XX.

Ernest Miller HEMINGWAY (1899‑1961) este unul dintre marii prozatori americani ai secolului XX şi un clasic al literaturii universale. Scrierile lui s‑au bucurat de un succes imediat încă din timpul vieţii autorului. Hemingway a primit în 1953 Premiul Pulitzer, în 1954 Premiul Nobel, iar multe dintre cărţile lui au fost ecranizate la scurt timp după apariţie. A avut o viaţă extrem de tumultuoasă: s‑a căsătorit de patru ori, a fost un vânător şi un pescar pasionat, a participat la ambele conflagraţii mondiale şi la Războiul Civil din Spania. În Primul Război Mondial a lucrat ca şofer pe ambulanţă, a fost rănit pe frontul italian, iar guvernul Italiei i‑a acordat Medaglia d’argento pentru eroism. După război devine corespondent al ziarului Toronto Star, iar în 1921 se mută la Paris, unde o cunoaşte pe Gertrude Stein şi intră în cercul intelectualilor americani expatriaţi ce va fi cunoscut ulterior sub numele de „Generaţia pierdută”. Printre apropiaţii săi din acea epocă se numără Ezra Pound şi F. Scott Fitzgerald. În aceeaşi perioadă (1926) îi apare şi primul roman de succes, The Sun Also Rises (tradus în română cu titlul Fiesta; Polirom, 2008, 2015), o carte cu tentă autobiografică ce descrie, printre altele, viaţa comunităţii americane din Europa. În timpul Războiului Civil din Spania a lucrat ca jurnalist. Simpatizant al republicanilor de stânga, rupe prietenia cu John Dos Passos din pricina reportajelor acestuia despre atrocităţile comise de ambele tabere implicate în război. Propria viaţă agitată a reprezentat o sursă de inspiraţie pentru multe din cărţile sale. Printre ele se numără şi romanele care l‑au făcut cunoscut lumii întregi, cum sunt A Farewell to Arms (Adio, arme, 1929; Polirom, 2009, 2014) sau For Whom the Bell Tolls (Pentru cine bat clopotele, 1940, Polirom, 2008, 2014), dar şi numeroasele povestiri şi nuvele publicate de‑a lungul vieţii: Zăpezile de pe Kilimanjaro şi alte povestiri (Polirom, 2007, 2014), respectiv Noaptea dinaintea bătăliei şi alte povestiri (Polirom, 2008). Hemingway atinge culmea gloriei literare după apariţia, în 1952, a microromanului The Old Man and the Sea (Bătrânul şi marea; Polirom, 2007, 2014). Prozatorul s‑a sinucis în casa lui din Ketchum, Idaho, la 2 iulie 1961.

Premiul Nobel pentru Literatură 1954

Publicat pentru prima oară în 1986, la 25 de ani după moartea scriitorului, romanul Grădina Raiului s-a bucurat de un succes senzaţional, ajungând aproape imediat pe lista bestsellerurilor din acea perioadă. Îmbinând într-o manieră încântătoare scenele încărcate de erotism, pasajele descriptive şi reflecţiile asupra artei scriiturii, Grădina Raiului abordează una dintre temele predilecte ale literaturii universale: pierderea inocenţei. Romanul relatează experienţele dezastruoase ale unui tânăr cuplu american din anii 1920, scriitorul David Bourne şi soţia sa, Catherine, aflat într-o lună de miere prelungită pe Riviera franceză. Căsnicia lor se destramă treptat pe măsură ce comportamentul lui Catherine devine tot mai excentric şi jocurile erotice practicate de cei doi, tot mai periculoase, culminând cu crearea unui triunghi sexual împreună cu Marita, o tânără bogată întâlnită într-o cafenea, de care ambii soţi se simt atraşi. Profilat pe fundalul discursului cultural contemporan, acest roman, în care scriitorul se arată interesat de personaje androgine şi de inversarea rolurilor de gen, este poate una dintre cele mai actuale cărţi ale lui Hemingway.

Ernest Miller HEMINGWAY (1899‑1961) este unul dintre marii prozatori americani ai secolului XX şi un clasic al literaturii universale. Scrierile lui s‑au bucurat de un succes imediat încă din timpul vieţii autorului. Hemingway a primit în 1953 Premiul Pulitzer, în 1954 Premiul Nobel, iar multe dintre cărţile lui au fost ecranizate la scurt timp după apariţie. A avut o viaţă extrem de tumultuoasă: s‑a căsătorit de patru ori, a fost un vânător şi un pescar pasionat, a participat la ambele conflagraţii mondiale şi la Războiul Civil din Spania. În Primul Război Mondial a lucrat ca şofer pe ambulanţă, a fost rănit pe frontul italian, iar guvernul Italiei i‑a acordat Medaglia d’argento pentru eroism. După război devine corespondent al ziarului Toronto Star, iar în 1921 se mută la Paris, unde o cunoaşte pe Gertrude Stein şi intră în cercul intelectualilor americani expatriaţi ce va fi cunoscut ulterior sub numele de „Generaţia pierdută”. Printre apropiaţii săi din acea epocă se numără Ezra Pound şi F. Scott Fitzgerald. În aceeaşi perioadă (1926) îi apare şi primul roman de succes, The Sun Also Rises (tradus în română cu titlul Fiesta; Polirom, 2008, 2015), o carte cu tentă autobiografică ce descrie, printre altele, viaţa comunităţii americane din Europa. În timpul Războiului Civil din Spania a lucrat ca jurnalist. Simpatizant al republicanilor de stânga, rupe prietenia cu John Dos Passos din pricina reportajelor acestuia despre atrocităţile comise de ambele tabere implicate în război. Propria viaţă agitată a reprezentat o sursă de inspiraţie pentru multe din cărţile sale. Printre ele se numără şi romanele care l‑au făcut cunoscut lumii întregi, cum sunt A Farewell to Arms (Adio, arme, 1929; Polirom, 2009, 2014) sau For Whom the Bell Tolls (Pentru cine bat clopotele, 1940, Polirom, 2008, 2014), dar şi numeroasele povestiri şi nuvele publicate de‑a lungul vieţii: Zăpezile de pe Kilimanjaro şi alte povestiri (Polirom, 2007, 2014), respectiv Noaptea dinaintea bătăliei şi alte povestiri (Polirom, 2008). Hemingway atinge culmea gloriei literare după apariţia, în 1952, a microromanului The Old Man and the Sea (Bătrânul şi marea; Polirom, 2007, 2014). Prozatorul s‑a sinucis în casa lui din Ketchum, Idaho, la 2 iulie 1961.

Lecția de greacă, tradus în peste douăzeci și cinci de țări, „Cartea anului 2023“ în publicațiile The New Yorker, Time, Kirkus Reviews, Publishers Weekly, este un roman despre pierdere, iubire și despre limbajul reinventat dincolo de formele sale obișnuite. Ochii nu trebuie neapărat să vadă, buzele nu trebuie neapărat să rostească pentru ca doi oameni să se dezvăluie unul altuia și astfel să se salveze.

Într-un Seul agitat și indiferent, doi străini rătăcesc, fiecare captiv în propriul exil. Ea nu mai poate vorbi. El, curând, nu va mai putea vedea. Ea și-a pierdut mama, custodia copilului, echilibrul. El trăiește cu fragmente de amintiri și cu sentimentul dezrădăcinării. Se întâlnesc într-o sală de clasă a unui institut privat, unde el predă greaca veche, iar ea o învață, sperând că limba aceea o va ajuta să-și recapete vocea. Cei doi se observă, mai întâi indiferenți, apoi curioși, iar când tăcerea ei și nevederea lui sunt obligate să comunice, cei doi descoperă că dragostea poate începe exact acolo unde limbajul se destramă.

„Uluitor de frumos… Han Kang este ca întotdeauna cea mai pătrunzătoare scriitoare: ea extinde universul senzorial. O citesc, gândesc alături de ea și privesc lumea prin ochii ei.“ — Max Porter

„Deopotrivă scrisoare de dragoste adresată limbajului și critică a acestuia, Lecția de greacă este un roman de o precizie aproape sculpturală. Una dintre cele mai intime opere ale lui Han Kang.“ — Financial Times

„Un roman hipnotic. Han Kang se numără printre cele mai neconvenționale, intuitive și cu adevărat inovatoare scriitoare contemporane.“ — San Francisco Chronicle

„Un roman sclipitor despre puterea limbajului și a legăturilor dintre oameni.“ — New York Times

HAN KANG, născută în 1970 la Gwangju, este fiica scriitorului coreean Han Seung-won. De la zece ani a crescut în zona Suyuri din Seul, metropolă în care mai apoi a studiat literatura la Universitatea Yonsei și în care locuiește și astăzi. Și-a început cariera literară ca poetă în 1993, iar în anul următor a debutat și în proză, câștigând concursul organizat de ziarul Seoul Shinmun cu nuvela Ancora roșie. A continuat să scrie poezie, proză scurtă, eseu și cărți pentru copii. Primul roman, Cerbul negru (1998), i-a apărut la vârsta de douăzeci și opt de ani, urmat de Mâinile tale reci (2002), Vegetariana ( 2007), Cerneală și sânge (2010), Lecția de greacă (2011; Humanitas Fiction, 2026), Disecție (2014), Cartea albă (2016) și Nu ne despărțim (2021; Humanitas Fiction, 2025). Începând cu anul 2005 i-au fost acordate cele mai importante premii literare coreene. Din 2016, când primește Man Booker International Prize, urmează o pleiadă de mari premii internaționale – 2017, Premio Malaparte (Italia), 2019, Premio San Clemente (Spania), 2023, Prix Médicis Étranger (Franța), 2024, Prix Émile Guimet de Littérature Asiatique (Franța), culminând cu Premiul Nobel pentru Literatură acordat de Academia Suedeză în 2024. Hang Kang este considerată astăzi cea mai importantă autoare coreeană contemporană, cu traduceri în peste cincizeci de țări.

Premiul Nobel pentru Literatură 2023

Un bărbat se urcă la volan și conduce la întâmplare, fără o țintă anume. După o vreme, se trezește în fața unei păduri, pe un vechi drum forestier plin de șleauri. Soarele a apus, ninge și e foarte frig: altcineva s-ar fi întors, căutând un drum mai sigur, o cale liniștită. Dar protagonistul acestei

aventuri a pătruns deja în adâncul pădurii, iar mașina nu mai poate înainta. În timp ce caută ajutor în pădure, rătăcind, cuprins de oboseală și frig, în inima întunericului zărește o strălucire ciudată...

„Opera lui Fosse este o enigmă care insuflă speranță celor care o citesc. Ea luminează sufletul uman așa cum numai cei aleși o pot face.“ - Manuel Vilas

„Fosse se joacă adesea cu absurdul, estompând granița dintre real și imaginar. Protagonistul face o coborâre lentă, dantescă, în vid, iar Strălucirea explorează tocmai acest teritoriu liminal.“ - World Literature Today

„Marea frumusețe a ficțiunii lui Fosse stă tocmai în respingerea unei interpretări singulare; pe măsură ce lectura înaintează, povestea nu continuă pe o singură notă, ci se dezvoltă mai degrabă într-un acord în care răsună simultan toate interpretările posibile.“ - The Guardian

„Proza lui Fosse urmează fluxul conștiinței, nu știi niciodată cu adevărat încotro te îndrepți.

Dar nu contează: vrei să mergi mai departe, să te miști în ritmul cuvintelor.“ - The Financial Times

Jon Fosse (n. 1959) este prozator, poet și dramaturg norvegian, unul dintre marii scriitori ai vremurilor noastre. Cariera sa prolififică a debutat în 1983, odată cu romanul Roșu, negru. A început să scrie teatru în 1993, iar piesele sale au cunoscut un succes nemaiîntâlnit, fifiind jucate pe scenele din toată lumea. Titlurile lui sunt traduse în mai bine de 50 de limbi, iar în 2023 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Literatură. Din opera lui Jon Fosse au apărut, în Anansi.World Fiction, romanele ce alcătuiesc Septologia: Numele celălalt (2022), Eu este un altul (2024) și Un nume nou (2025).

Premiul Nobel pentru Literatură 2020

Poeziile lui Louise Glück surprind prin faptul că se opun antologării. Cu fiecare nouă carte, dorința de a lăsa în urmă ceea ce a fost a devenit tot mai puternică, privirea ei fixându-se asupra lucrului neimaginat. A inventat o formă care să răspundă acestei nevoi, secvența de poeme de dimensiunea unei cărți, ca un peisaj văzut de sus, un roman cu lacune care se deschide către ceea ce nu poate fi exprimat. Elementele reiterate, dar transfigurate la nesfârșit în acest peisaj, Persefona, un fag roșu, o mamă, un tată și o soră, o grădină, un soț și un fiu, un cal, un câine, un câmp în flăcări, un munte, apar și reapar cu insistență, cu energia întunecată a inevitabilului, străbătute de aspectul luminos al lucrurilor nou create. De la bun început și până la ultimul poem, vocea lui Glück ne-a vorbit cu o simplitate înșelătoare, versurile fiind atât de clare, încât „nu vedem profunzimile ce intervin“.

Singură, privind cum răsare luna:

în noaptea asta, un cerc perfect,

ca un ochi de femeie admirând belșugul.

Nu va fii niciodată mai mult de atât.

Deasupra străzii pustii, imperfecțiunile

mascate de noapte.

Să citești toate aceste volume unul după altul înseamnă să înțelegi paradoxul care guvernează o viață trăită în trup și munca smulsă acestuia, unul sortit să moară, cealaltă să dăinuie.

„Această antologie a doamnei Glück, care acoperă întreaga sa carieră, este un eveniment major, poate chiar cel mai important al anului... Laolaltă, aceste volume compacte au coerența unui mare roman și o intensitate morală zdrobitoare. Ele dezvăluie o minte flexibilă și acuzatoare, care

interoghează nu doar propria viață, ci și natura senzuală și politică a lumii care se învârte în jurul ei.“ - Dwight Garner, The New York Times

„Antologia lui Glück este o carte mare scrisă de o poetă care apreciază, mai presus de toate, intensitatea exprimării, sobrietatea sentimentelor și precizia limbajului... [Ea este] una dintre cele mai emoționante poete ale epocii noastre... Inovația lui Glück, în cele mai bune poezii ale sale din perioada de început, a fost aceea de a împrumuta stilul american cel mai cool și de a-l aplica celor mai serioase teme: ea era o obiectivistă a emoțiilor... Această voce nu va dispărea niciodată.“ - The  New Yorker

Louise Glück (n. 1943-2023) a fost una dintre cele mai importante voci ale poeziei contemporane. A scris paisprezece volume de poezie, două volume de eseuri și un roman. Louise Glüück a fost laureata celor mai prestigioase premii literare de peste ocean și din Europa: Premiul Nobel pentru Literatură 2020,

Premiul Tranströmer 2020, National Humanities Medal 2015, National Book Award 2014, Premiul Bollingen 2001, Premiul Pulitzer 1993, National Book Critics Circle Award 1985.

„Orhan Pamuk a scris un roman de dragoste care poate fi oricând așezat alături de Lolita, Doamna Bovary și Anna Karenina.” (Financial Times) „Un roman al memoriei devoratoare, al dorinței și al singurătății.” (Sunday Telegraph) „Pamuk ia lumea pe care o cunoaștem și îi dă un plus de viață, o împrospătează. Astfel a ajuns unul dintre cei mai citiți scriitori pe care și-i dispută Orientul și Occidentul.” (The New York Times)

În tinereţe, Florentino Ariza şi Fermina Daza trăiseră o pasionantă poveste de dragoste. Numai că viaţa îţi rezervă uneori surprize... La început, când Florentino află că Fermina se va căsători cu un doctor bogat, simte că viaţa lui s-a sfârşit. Deşi îşi găseşte echilibrul, bucurându-se de succes în afaceri şi nu numai... (cele 622 de relaţii amoroase ar putea confirma acest lucru), dragostea lui pentru Fermina rămâne la fel de puternică. Aşa că, după 50 de ani, 9 luni şi 4 zile de despărţire, Florentino îşi reînnoieşte declaraţia de dragoste în faţa femeii visurilor lui. I se va mai oferi, oare, şansa unui nou început?

Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1982, scriitorul columbian Gabriel García Márquez s-a născut în 1927, în Aracataca, fiind cel mai cunoscut scriitor sud-american al secolului XX, devenind pe plan mondial părintele realismului magic.

„Am început să scriu din întâmplare, poate numai pentru a-i demonstra unui prieten că generaţia mea era capabilă să producă scriitori; apoi am căzut în capcana de a scrie mai departe din plăcere, iar mai târziu, în altă capcană, şi anume, că nimic nu-mi plăcea mai mult pe lume decât să scriu.”

Volumul de faţă reuneşte microromanul Curtea blestemată şi trei povestiri apropiate ca subiect. Publicat în 1954, romanul are drept temă închisoarea – o temniţă amplasată la periferia Istanbulului, într-un spaţiu oriental, în care se desfăşoară experienţa tragică a călugărului franciscan bosniac fra-Petar. Ajuns la Istanbul ca traducător al confratelui Tadija Ostojić pentru un proces, fra-Petar devine victima unor împrejurări nefericite şi este întemniţat în urma unei confuzii. Rămâne aproape două luni în închisoare, trăind o experienţă amară ce-l va marca pentru tot restul vieţii şi întâlnind personaje unele mai stranii decât altele, care îl fac să reflecteze profund la putere, la mecanismele şi urmările sale. Înainte de moarte, fra-Petar povesteşte această experienţă unui călugăr tânăr. Povestirile „Paharul”, „La moara de apă” şi „Farsa de la hanul lui Samsara” completează romanul prin prezenţa personajului fra-Petar, înfăţişat în diferite ipostaze, creionând destinul tragic al omului obişnuit, căruia îi conferă însă o dimensiune filozofică şi universală.

„O meditaţie asupra puterii surprinzător de actuală.” (Le Temps)

„Curtea blestemată este o suită de ecluze narative, o galerie de oglinzi şi un studiu implicit, de o magistrală simplitate, despre modalităţile de a povesti, de a deforma, de a divaga, de a contamina prin conversaţie. O capodoperă succintă despre puterile imaginaţiei şi despre imaginaţia puterii.” (Libération)

„Diamant pur al literaturii iugoslave, Curtea blestemată face parte dintre acele texte pe care nu încetăm să le recitim.” (Le Courrier des Balkans)

Ivo ANDRIĆ (1892-1975), laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1961, este unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai traduşi autori de limbă sârbă. Născut în Bosnia (în perioada când era administrată de Imperiul Austro-Ungar), îşi petrece copilăria la Vişegrad, oraşul despre care va scrie în cel mai celebru roman al său, E un pod pe Drina... În timpul studiilor universitare la Viena face parte din mişcarea revoluţionară Tânăra Bosnie, care militează pentru unirea cu Serbia, şi e un apropiat al cercurilor naţionaliste sârbe, ceea ce duce la arestarea lui după asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand în 28 iunie 1914. Eliberat un an mai târziu, se stabileşte la Belgrad, devenind o figură extrem de cunoscută în cercurile literare din capitală, drept care i se propune o funcţie în noul guvern. În calitate de diplomat, este detaşat în mai multe capitale europene, printre care şi Bucureşti, unde apără cu mare eficienţă interesele regatului iugoslav. Întors în capitală, va scrie cele două volume care-i vor aduce renumele, alcătuind un adevărat opus magnum balkanicus: Cronică din Travnik (1945) şi E un pod pe Drina... (1945). Se vor adăuga alte romane şi volume de povestiri, precum Povestea cu elefantul vizirului (1948), Curtea blestemată (1954), Omer-paşa Latas (postum, 1977). La Editura Polirom au apărut: E un pod pe Drina... (2018, 2020), Cronică din Travnik (2019), Povestea cu elefantul vizirului (2020), Povestiri din singurătate (2020) și Omer-paşa Latas (2021).

O aventură fantastică plină de lecții despre natură, responsabilitate și autocunoaștere Nils Holgersson, un băieţel leneş şi neastâmpărat, este pedepsit pentru purtarea lui nesăbuită – un pitic îl transformă într-un prichindel de-o şchioapă. Agăţat de grumazul gâscanului Martin, micul Nils porneşte într-o lungă călătorie spre miazăzi, împreună cu un stol de gâşte sălbatice. În drumul lui, năzdrăvanul care înainte nu iubea şi nu respecta pe nimeni şi nimic pe lume trece prin aventuri uimitoare, vede locuri la care nici nu visase şi îşi face prieteni pe care ajunge să-i îndrăgească.

Premiul Nobel pentru Literatură 2024 a fost acordat lui Han Kang, „pentru proza ​​ei poetică intensă, care explorează traume istorice și expune fragilitatea vieții umane”.

Una dintre cele mai bune cărţi ale anului pentru Time şi Entertainment Weekly

Un roman superb şi neliniştitor în trei acte despre rebeliune şi tabuuri, violenţă şi erotism şi metamorfoza contorsionată a unui suflet

Înainte să înceapă coşmarurile, Yeong-hye şi soţul ei aveau o viaţă cât se poate de normală. Dar visele – imagini copleşitoare, însângerate şi brutale – o torturează pe Yeong-hye, făcând-o să încerce să se elibereze de ele renunţând la carne. Acest mic act de independenţă îi tulbură însă căsnicia şi pune în mişcare un şir de evenimente din ce în ce mai groteşti. În timp ce întreaga ei familie se luptă să recapete controlul asupra ei, Yeong-hye îşi apără obsesiv alegerea, dându-i o dimensiune sacră. În curând, încercările apropiaţilor devin disperate, supunând mai întâi mintea, mai apoi corpul lui Yeong-hye unor violuri din ce în ce mai intruzive, aruncând-o pe aceasta în bucla unei înstrăinări bizare şi periculoase.

Apreciată de criticii din întreaga lume, Vegetariana este o poveste întunecată, alegorică şi kafkiană despre putere, obsesie şi lupta unei femei de a se elibera de violenţa care îi stăpâneşte atât lumea exterioară, cât şi pe cea interioară.

 Mă luase cu frig, dar, uitându-mă la ea, și somnul și mahmureala s-au risipit: nevastă-mea stătea înlemnită, în picioare, în fața frigiderului. Deși pe profilul ei cufundat în întuneric nu putea fi deslușită nicio expresie, avea ceva terifiant în ea. Părul ei des și brunet natural era răvășit, iar cămașa de noapte de culoare albă care-i ajungea până la glezne îi stătea, ca de obicei, puțin ridicată la spate.

De ce să o citești: 

• Un roman ingenios, incomod şi de neuitat.
• Pentru că eroina rămâne fermă pe poziții chiar cu prețul unei internări la psihiatrie.
• O poveste despre autocunoaștere, fragilitatea umană și vindecarea traumelor.

Han Kang s-a născut în 1970 în Gwangju, Coreea de Sud. Este fiica scriitorului Han Seungwon.
A studiat literatura coreeană la Universitatea Yonsei. În 1993 a debutat ca poetă, iar anul următor, câştigând concursul literar organizat de ziarul Seoul Shinmun, a publicat primul roman. Kang a participat la programul dedicat scriitorilor organizat de Universitatea Iowa şi a câştigat numeroase premii de-a lungul timpului – Premiul Literar Yi Sang, Premiul Tânărului Artist, Premiul Literar Manhae – înainte de a fi încununată cu Man Booker International Prize. A lucrat ca jurnalistă pentru revistele „Water of the Deep Source”, „Journal of Publications” și „Quelle”. Cartea ei Vegetariana a fost transformată într-un film în 2010, iar romanul scurt Baby Buddha a servit drept bază pentru filmul Scar.

Toate numele este o parabolă complexă despre memoria colectivă şi instituţiile menite s-o păstreze. Într-un oraş care se găseşte într‑un timp şi un spaţiu nedeterminate se află Arhiva Generală, locul unde sunt inventariate toate numele ce au existat, există sau vor exista vreodată. Alături de ea, Cimitirul General se infiltrează printre aşezămintele celor vii. Într-o zi, un funcţionar al arhivei porneşte în căutarea unui nume de femeie, iar această aventură îl va purta din lumea celor încă vii pe tărâmul celor dispăruţi.

„Îmi este din ce în ce mai greu să pun nume personajelor, trăim într-o epocă în care suntem tot mai mult un număr și tot mai puțin un nume. Societatea de azi nu vrea să știe cum mă numesc, ci ce numere am: numărul cărții de credit, cel al codului pentru a extrage bani dintr-un bancomat, numărul permisului de conducere, al documentului de identitate… Timp de secole, numele a constituit identitatea. Acum, însă, identitatea se dizolvă încetul cu încetul.” (José Saramago)

„Toate numele este un roman uluitor, un amestec de farsă, umor macabru, suprarealism și fior tragic, ce descrie cu o extraordinară acuratețe singurătatea omului modern și nevoia universală de afecțiune și comunicare, dezvăluind totodată fragilitatea graniței ce-i separă pe cei vii de cei morți.” (Publishers Weekly)

„Romanul, așa cum îl înțeleg eu și cum îl scriu, ar trebui să tindă întotdeauna spre «exces». Romanele «clasice» sunt, ca regulă generală, «excesive».” (José Saramago)

„Un roman care are suflet, unul pe care Saramago îl dăruiește cititorilor săi cu toată generozitatea lui magică, ingenioasă, inteligentă și afectuoasă.” (Samantha Harvey)

 

Tertuliano Máximo Afonso, protagonistul romanului Omul duplicat, este profesor de istorie la liceu. E divorţat, deseori deprimat şi duce o viaţă de rutină. Urmând sfatul unui coleg de a încerca să se distreze puţin, într-una din zile închiriază un film, care însă nu-i face nici o plăcere. Târziu în noapte, se trezeşte din somn cu sentimentul că nu e singur în casă. Revine în sufragerie, unde lăsase deschis videoplayerul cu filmul înăuntru, şi descoperă figura unui actor care îi seamănă perfect. Din acest moment, povestea se va transforma într-un thriller în care victima se află în căutarea propriei identităţi.

Un loc întunecat este povestea cu accente autobiografice a lui V.S. Naipaul – dureroasă și hilară în același timp, profundă și ponderată – despre prima vizită în India, țara strămoșilor săi. Avea douăzeci și nouă de ani și a rămas acolo un an. Din momentul sosirii în Bombayul afectat de prohibiție, cu whisky și coniac ieftin în bagaje, a simțit o înstrăinare culturală față de subcontinent, care a devenit pentru el o țară a miturilor, un loc întunecat care i se închidea în urmă pe măsură ce înainta. În călătoria din mlaștina birocratică a Bombayului către frumusețea eterică a Cașmirului, de la o peșteră sacră de gheață din Himalaya la un templu abandonat lângă Madras, Naipaul parcurge un drum prin inima umanității, unde întâlnește funcționari publici timizi, servitori obraznici, un sfânt suav și egoist, o americancă în căutare de revelații religioase… Un loc întunecat cuprinde și răspunsul surprinzător pe care și-l dă Naipaul la întâlnirea cu sistemul de caste paralizant al Indiei, la acceptarea aparent senină a sărăciei și mizeriei și la conflictul dintre dorința de autodeterminare și nostalgia pentru dominația britanică. Rezultatul este probabil cea mai elegantă și pasionantă carte scrisă vreodată despre subcontinent.

Undeva în Ungaria, într-un sat fără nume uitat de Dumnezeu, un bătrân electrician de 91 de ani, Józsi baci, hotărăște să trăiască rupt de lume, împreună cu câinele său, Zsömle (în română, Jimblă), iar serile să-şi bea liniștit ceaiul, contemplând asfințitul de pe terasa casei sale. Însă lumea nu vrea să-l dea uitării, astfel încât „curtenii“ lui, monarhiști înfocați, printre care şi un trubadur pe nume László Krasznahorkai, nu vor să-i facă voia, spunând că, fiind descendent al lui Genghis-Han şi Béla al IV-lea, ar putea să revendice tronul maghiar sub însemnele Casei Arpadiene. Prin frazele cu efect hipnotic, debordând de umor negru și sarcasm subtil, László Krasznahorkai construiește un roman despre absurdul politic și fragilitatea adevărului istoric, satirizând extremismul caricatural, monarhismul delirant și manipularea colectivă. Un text care nu doar avertizează (vezi mottoul cărții: „V-am zis eu!“), ci și râde în hohote amare, greu de șters din minte.

Cartea de față este prima parte din volumul întâi al monumentalei opere jurnalistice semnate de Mario Vargas Llosa, care reunește articolele scrise între 1963 și 2020 și reprezintă o amplă incursiune a scriitorului peruan în domeniul creației literare și artistice din secolul XX și din primele două decenii ale secolului nostru.

Structura cărții se bazează nu pe ordinea cronologică, ci pe cea tematică, și constă din două mari secțiuni: I. Arta ficțiunii: dezbateri și aproximări, și II. Cărți și scriitori. Cea dintâi pornește de la o analiză teoretică fundamentată pe multiple exemple (Literatura este foc, Literatură și exil, Literatura damnată...), iar cea de a doua înfățișează o serie bogată de portrete de scriitori din literaturile franceză, anglo-saxonă și latino-americană.

„O lecție magistrală a unui mare cititor.“ — El País

„Independența neclintită a judecății, criteriile personale, acumularea de experiențe și lecturile vaste ale lui Vargas Llosa transformă această operă într-un fel de biografie literară, un GPS vital, materie primă pentru romanele sale.“ — La Vanguardia

Adio, arme este povestea locotenentului Frederic Henry, concentrat pe frontul italian în timpul Primului Război Mondial, şi a pasiunii lui pentru Catherine Barkley, o soră medicală englezoaică.

Încă de la prima lor întâlnire, Catherine îi povesteşte, de parcă în contextul respectiv propria ei tragedie şi-ar fi pierdut orice interes, cum logodnicul îi fusese omorât în luptă cu un an înainte, după ce încercase în zadar să o convingă să se căsătorească. Cei doi încep o relaţie, iar Henry este convins că nu e îndrăgostit de Catherine şi că nici nu o va iubi vreodată.

Pentru el, acesta este doar un joc, la fel ca bridge-ul, doar că în locul cărţilor sunt folosite cuvinte. Curând, însă, jocul devine serios. Romanul a fost adaptat de mai multe ori pentru marele ecran, una dintre cele mai cunoscute versiuni fiind cea din 1932, cu Gary Cooper şi Helen Hayes în rolurile principale.

 

Ultima carte publicată de Albert Camus, Exilul şi împărăţia este o antologie de şase povestiri apărută în 1957, chiar anul în care autorului i s-a acordat Premiul Nobel pentru Literatură.

PREMIUL NOBEL PENTRU LITERATURĂ 2022

„În aceste pagini pline de curaj, Annie Ernaux își arată din plin talentul inimitabil.“ - Le Monde

Yvetot, o duminică de august din anul 1950. Annie are zece ani și se joacă de-a prinselea cu o altă fetiță, în bătaia soarelui, pe aleea de pietriș din rue de l’École. Mama ei iese din magazinul alimentar ca să stea la taclale cu o clientă. Cele două femei vorbesc cu glas scăzut, dar la urechile lui Annie ajung frânturi de vorbe care-i vor rămâne pentru totdeauna în memorie. Înainte ca Annie să se nască, părinții ei mai avuseseră o fiică. Aceasta a murit de difterie la vârsta de șase ani, iar părinții nu vor mai vorbi niciodată despre ea în prezența lui Annie, care, ca sub puterea unui blestem, amuțește întrebările care o macină. Dar chiar și această tăcere creează o narațiune ce dă chip fetiței dispărute, care joacă un rol în identitatea scriitoarei. Așa se naște Cealaltă fifiică, o lungă scrisoare-confesiune către sora necunoscută, inspirată din Scrisoare către tata a lui Franz Kafka.

„O carte abruptă, tăioasă, tulburătoare. Frazele sunt construite în jurul absenței ca în jurul unui eu invizibil.“ - Le Nouvel Obs

„Mai mult decât o carte despre locul gol lăsat de sora dispărută, Cealaltă fiică este, indirect, o cheie către întreaga operă a lui Annie Ernaux.“ - Die Welt

„Poetică și aspră, dar niciodată sentimentală, cu această frumoasă meditație asupra durerii va rezona oricine încearcă să înțeleagă o mare pierdere petrecută în propria viață.“ - Publishers Weekly

Annie Ernaux (n. 1940) s-a născut în Normandia, unde și-a petrecut copilăria și prima tinerețe. A urmat studiile superioare la Rouen, Bordeaux și Grenoble. A fost, până în anul 2000, profesoară de ciclu gimnazial secundar, construindu-și simultan o impresionantă carieră literară. A primit cele mai importante distincții pentru literatură atât în Franța, cât și în străinătate (Prix Marguerite Yourcenar, Prix Renaudot, Premio Strega, Prix Formentor, Premio Gregor von Rezzori), iar din luna octombrie a anului 2022 este laureata Premiului Nobel pentru Literatură. Este singura scriitoare a cărei operă a fost publicată în prestigioasa serie Quarto a Gallimard în timpul vieții. În Anansi. World Fiction au apărut: Locul. Evenimentul; Pasiune simplă. Confesiunea adolescentei; Tânărul. Fotojurnal; Anii.

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura in 1926 Romanul Mama (1920) este o opera de maturitate in care sunt recurente argumente dragi autoarei, pe care cititorul roman le va putea descoperi parcurgand paginile de intense trairi sufletesti, analize psihologice generate de adeziunea la realitatea traita, in care Deledda si-a dovedit calitatile. Singuratatea, daruirea, framantarea sufleteasca, teama de celalalt, reticenta, masca individualizeaza multe personaje, fie ca au un nume (Agnese, Paulo), fie ca reprezinta o categorie, cum este cazul mamei. Drama interioara a celor doua femei provine din contrastul social: cea dintai traieste o pasiune (scandaloasa in lumea catolica) pentru un preot, iar cealalta, o drama interioara profunda pentru posibila naruire a realizarilor sale obtinute printr-o viata de renuntari. Intre acestea se inscrie drama spirituala a lui Paulo, caruia conditia de preot ii impune sacrificarea iubirii pamantesti. Dar mandria, asemenea celei a eroinelor din tragediile antice, nu le permite sa se releve comunitatii, iar dramele interioare raman enigmatice pentru cei din jur. In absenta comunicarii, aparenta trebuie salvata chiar prin sacrificiul vietii. Realizarea sociala a fiului, pastrarea pozitiei sociale, a aparentei sunt idei-argument care caracterizeaza psihologia eroilor deleddieni. Diferenta dintre icoana ideala a virtutii si realitatea din spatele ei, dubla tradare a lui Paulo: a iubirii carnale pentru Agnese si a iubirii ideale pentru Mantuitor demoleaza increderea mamei in superioritatea fiului si o asociaza cu rusinea si decaderea de pe o treapta sociala privilegiata. - Stefan Damian

Profesiune de credinţă individualistă, respingere a fiecărei doctrine, blamare a lumii guvernate de bani şi de putere, elogiu al vieţii contemplative şi al peisajului unei Indii recreate cu măiestrie, Siddhartha este, în esenţă, un roman iniţiatic, devenit, de-a lungul timpului, text „sacru". Călătoria spre Soare-Răsare - o poveste despre redescoperirea naturii umane Şi refacerea drumului spiritual după efectele devastatoare ale celor două războaie mondiale, trăite de autor.

Publicată în 1964, la trei ani de la moartea autorului, Sărbătoarea continuă a devenit repede o carte-cult. Hemingway îşi povesteşte aici anii petrecuţi ca tânăr jurnalist şi scriitor expatriat în Franţa interbelică. Cu nostalgie şi căldură, cu mult umor, dar şi cu uriaşa poftă de a povesti care-l caracteriza, el ne poartă pe străzile Parisului, prin barurile, cafenelele şi hotelurile care există şi astăzi – şi care au ajuns celebre tocmai pentru că le frecventau starurile culturale ale epocii, de la James Joyce, Wyndham Lewis, Zelda şi F. Scott Fitzgerald, Ezra Pound, Gertrude Stein şi până la Jules Pascin, Ford Madox Ford şi Alice B. Toklas –, rememorând vremurile în care, sărac şi scriind pe unde apuca, şi-a descoperit vocaţia.

„Intensa proză poetică a lui Han Kang aduce în prim-plan traumele istorice și revelează fragilitatea vieții omenești.“ — Motivația juriului Nobel pentru Literatură, 2024

Cel mai recent roman semnat de Han Kang, un adevărat imn al prieteniei și un elogiu adus imaginației, dar mai ales un recurs zguduitor la persistența memoriei, Nu ne despărțim a primit în Coreea de Sud premiile literare Daesan și Kim Man-jung în 2022, iar în Franța, Prix Médicis Étranger în 2023 și Prix Émile Guimet de Littérature Asiatique în 2024.

Un imens cimitir la malul mării. Mii de trunchiuri de copaci, negri și goi ca pietrele funerare, acoperiți de zăpadă, și fluxul care crește, amenințând să înghită totul și să măture osemintele. Acest vis o bântuie pe Gyeongha de ani, dar un mesaj neașteptat o va smulge din izolarea voluntară și va întrerupe coșmarul: Inseon, prietena ei internată în spital, o roagă să meargă pe insula Jeju pentru a-i salva papagalul. Este începutul unei coborâri în infern, în abisul unuia dintre cele mai cumplite masacre pe care le-a cunoscut Coreea: treizeci de mii de civili uciși și mulți alții închiși și torturați la sfârșitul anilor 1940. O rană care nu s-a vindecat și care continuă să pulseze dureros în viața celor două prietene, reflectând chinurile prin care a trecut mama lui Inseon. Han Kang redă această pagină întunecată a istoriei construind magistral un roman lucid și poetic, în care granița dintre vis și realitate, dintre vizibil și invizibil se estompează până aproape de dispariție. Un roman pe care ea însăși l-a descris ca pe „o făclie aprinsă în adâncurile sufletului omenesc“.

Pentru cine bat clopotele, capodopera lui Ernest Hemingway despre război, iubire, loialitate și onoare, spune povestea lui Robert Jordan, un antifascist american care luptă în Războiul Civil Spaniol. Tânărul voluntar în Brigăzile Internaționale este detașat pe lângă o unitate de gherilă republicană, într-o regiune muntoasă a Spaniei.

Ca expert în explozibili, el primește misiunea de a arunca în aer un pod, în timpul atacului asupra orașului Segovia. Mai puternic, mai complex, mai ambițios și mai intens emoțional decât toate celelalte romane ale lui Hemingway, Pentru cine bat clopotele rămâne până astăzi una dintre cele mai importante cărți ale literaturii lumii.

Premiul Nobel pentru Literatură 2023

Asle, un bătrân pictor văduv, își petrece zilele de dinaintea Crăciunului în căsuța lui singuratică de pe coasta de vest a Norvegiei, împărțindu-se între gesturile aproape ritualizate ale prezentului și apele tot mai ademenitoare ale trecutului. Trebuie să se pregătească însă de o călătorie, căci i-a promis vecinului său, Åsleik, că va sărbători Crăciunul alături de el și de sora lui, Guro. În același timp, un alt Asle, tot pictor, prietenul și dublul său, se zbate în spital între viață și moarte, măcinat de alcool. În acest ultim roman al Septologiei, care se încheie, biblic, într-o duminică, Fosse oferă o reflecție profundă asupra artei, a identității, a credinței și a viciului, asupra alegerilor care fac ca o viață să fie ceea ce este și, mai ales, asupra sfârșitului.

„Jon Fosse este unul dintre cei mai mari scriitori europeni.” -  Karl Ove Knausgård

„Nu pot să compar lectura operei lui Fosse decât cu o cufundare în meditație. Ceva din sinele nostru critic este dat deoparte în acest proces și înlocuit cu ceva mai adânc, primordial. O stare de spirit. O atmosferă. Sunetul cuvintelor care se mișcă pe pagină.“ - The New York Review of Books

„Această capodoperă norvegiană este ca un ritual de purificare spirituală ce pare să reducă la tăcere cacofonia lumii moderne.“ - The New York Times

„Pasionantele incursiuni în trecut și măiestria cu care Fosse știe să îmbine cotidianul cu existențialul fac din Septologie o operă fascinantă, care te absoarbe cu totul.“ - The Guardian

La publicarea din Franța, în 2008, Anii a fost primită cu surprindere. Deși Annie Ernaux era deja de decenii o scriitoare iubită și premiată, Anii a reprezentat, în mult feluri, un nou început: atât un volum de memorii al unei întregi generații, dar și povestea unor oameni ce-și relatează istoria unică. Poate de aceea naratoarea cărții evită pronumele „eu", alegând să folosească „noi". Anii este o rememorare a perioadei 1941-2006, realizată cu ajutorul senzațiilor trecute și prezente, al fotografiilor, cărților, cântecelor, radioului, televiziunii, reclamelor, știrilor, totul contrastând cu însemnările de jurnal adunate de-a lungul a șase decenii.