Pedagogie & Științele educației
-
Imagine if... Cum să construim un viitor pentru noi toți41.23 LEI
Sir Ken Robinson a schimbat viețile a milioane de oameni.
În ultimii ani de viață a lucrat la o carte menită să servească drept manifest personal. Aceasta a fost scrisă pentru cititorii săi fideli, dar și pentru alții noi, ca o expunere a argumentelor cărora și-a dedicat întreaga viață și ca o lucrare literară fundamentală pentru revoluția în educație pe care a început-o. Când a primit diagnosticul de cancer în august 2020, Sir Ken Robinson a rugat-o pe fiica și colaboratoarea sa, Kate Robinson, să ducă la bun sfârșit scrierea manifestului și să-i continue munca.
În esență, opera lui Sir Ken Robinson este o scrisoare de dragoste adresată potențialului uman – o celebrare a ceea ce noi, ca specie, suntem capabili să facem și să fim dacă ne creăm condiții prielnice. Este o chemare la revoluționarea sistemelor noastre educaționale, a modurilor în care ne desfășurăm activitățile și a sistemelor noastre sociale, pentru ca ele să scoată din fiecare individ tot ceea ce este mai bun.
Sir Ken Robinson a observat adeseori că lucrul care ne separă de restul formelor de viață de pe pământ este puterea de imaginație: abilitatea de a aduce în mintea noastră lucruri care nu sunt prezente simțurilor noastre. Imaginația este cea care ne permite să creăm lumea în care mai degrabă trăim, decât existăm. Și, de asemenea, ne oferă puterea de a o recrea.
-
Invata sa inveti56.03 LEITi s-a intamplat sa citesti un paragraf de mai multe ori si sa nu retii nimic din el? Autorii te invata, printre altele, cum poti sa obtii o gandire creativa, de ce uneori e bine sa lasi mintea sa hoinareasca, faptul ca anumite jocuri video te ajuta sa te concentrezi mai bine si ca memorezi mai usor cu ajutorul imaginilor nostime. De asemenea cum sa nu mai amani pe maine ce trebuie sa faci azi!
-
Filosofia educaţiei. Statut, dimensiuni, configurări52.80 LEIPerspectiva filosofică asupra practicilor educative asigură o viziune sistemică asupra a ceea ce se întreprinde din punct de vedere formativ. Rezultat al unui parcurs de peste 35 de ani de activitate universitară, de actor implicat în formarea studenților și profesorilor, lucrarea constituie o încununare a interesului constant al autorului pentru reflecția filosofică asupra educației. După o introducere teoretică în care sunt descrise statutul, importanța și ipostazele acestei ramuri a filosofiei aplicate, lucrarea prezintă, în capitole separate, dimensiuni și tematizări ale educației din punct de vedere ontologic, teleologic, praxiologic, epistemologic, axiologic, normativ și dialectic. De la educația digitală și autoformare până la pedagogia „bunului-simț”, bullying și construirea identitară în raport cu alteritatea, cartea oferă o abordare amplă și integratoare pentru profesorii, psihopedagogii și specialiștii în științele educației interesați de importanța unei viziuni coerente asupra educației din toate domeniile.
-
Un alt fel de a învata76.11 LEIÎncă de la început, cititorii sunt avertizați că multe dintre vechile lor opinii legate de aceste subiecte vor fi contrazise pe baza noilor descoperiri. Dacă elevii sau copiii tăi învață mai încet, este, în același timp, posibil să învețe mai temeinic și, dacă perseverează, pot chiar să întreacă niște copii supradotați.
-
Hai cu starea de bine în școală!31.61 LEIUn ghid pentru profesori, directori şi părinţi, cu soluții practice care îi vor ajuta să aducă STAREA DE BINE în școala lor.
-
The Leader in Me47.46 LEI
Rezultate slabe la învățătură. Lipsă de respect și de disciplină. Violență. Profesori mediocri. Rată de promovabilitate în scădere. Toate acestea par a fi coordonatele unei realități desprinse din școlile românești. Fenomenul The Leader in Me a început în 1999 la Școala Generală A.B. Combs din Raleigh, Carolina de Nord, Statele Unite ale Americii, care avea o nevoie disperată de îmbunătățiri. Aplicat în școlile noastre, acest model ar putea schimba definitiv sistemul educațional și destinele elevilor. Școala A.B. Combs a devenit în câțiva ani cea mai căutată instituție de învățământ primar din America. Transformarea se datorează profesorilor creativi care au avut inspirația de a preda celebra lucrare a lui Stephen Covey, Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace, copiilor din școala primară și chiar celor preșcolari. Nu au integrat pur și simplu volumul în programă, ci l-au folosit ca pe un model pentru transformarea culturii școlii lor. La puțin timp după aceasta, alte școli au implement în mod similar principiile lui Covey, cu rezultate vizibile. Expertul în leadership a primit atunci propunerea de a scrie despre efectele întregului proces. Așa a apărut în 2008 prima ediție a cărții The Leader in Me.
Ulterior, a devenit bestseller în numeroase țări de pe planetă. Copiii din toată lumea au învățat cum să își identifice și să își folosească la maximum abilitățile, indiferent dacă ne referim la cele socio-emoționale, cele necesare pregătirii pentru viitoarea carieră sau aptitudinile de viață fundamentale. Au descoperit cum să își gestioneze prioritățile și cum să își ducă la îndeplinire obiectivele. Practic, The Leader in Me preia principiile din Cele 7 deprinderi, prezentându-le pe înțelesul copiilor și adolescenților. Aici se regăsesc soluții la multe dintre problemele tinerei generații și, mai ales, variante de încorporare în mediul școlar sau în viața de zi cu zi a deprinderilor pozitive. În plus, cartea conține o multitudine de direcții de dezvoltare și pentru părinți și profesori. -
Concursul de titularizare. Matematică. Aspecte științifice și metodice42.29 LEIEpuizat din stoc
Lucrarea de față se adresează absolvenților Facultății de Matematică și profesorilor suplinitori care doresc să participe la concursul național de titularizare în învățământ.
Materialul este organizat în patru capitole, după cum urmează:
- Primul capitol prezintă programa în vigoare pentru Concursul național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învățământul preuniversitar la disciplina Matematică și reprezintă fundamentul pe care se construiește programul de pregătire.
- Capitolul II este intitulat Considerații privind elaborarea itemilor de evaluare (clasificare, caracteristici, cerințe) și trece în revistă acest subiect important atât prin prezentarea aspectelor teoretice, cât și prin ilustrarea acestora prin exemple și aplicații concrete.
- Capitolul III conține 25 de variante/modele de teste pentru concursul de titularizare, însoțite de soluții complete, comentarii, observații metodice și metodologice. Problemele selectate pentru aceste variante acoperă subiectele importante de Algebră, Geometrie și Analiză matematică din programa prezentată în primul capitol.
Variantele propuse pot constitui un antrenament extrem de util în procesul de pregătire pentru acest concurs.
- Ultimul capitol, Corelația dintre itemii de evaluare și competențele specifice (exemple), reflectă în mare măsură experiența autorilor în abordarea subiectului de metodică. Bibliografia utilizată și atașată completează referințele conținute în bibliografia orientativă din programa pentru concurs.
Considerăm că lucrarea de față reprezintă un instrument util în pregătirea acestui examen important pentru viitorul unui profesor de matematică. Ea acoperă în mare măsură matematica de bază din programa pentru concurs, atât prin modelele de subiecte, cât și prin aspectele metodice aferente acestora.
-
Inteligențele multiple84.57 LEI
Prima ediție a Inteligențelor multiple. Noi perspective a fost publicată în 1993, la zece ani după Perspective ale minții, cartea care a făcut revoluție în sistemul de educație din întreaga lume. Aici, Howard Gardner analizează inteligențele multiple folosindu-se de exemple notabile, precum Helen Keller, T.S. Eliot, Virginia Woolf, Babe Ruth sau Yehudi Menuhin, și urmărește cum a fost primită teoria sa în sistemele educaționale care au adoptat-o și au transformat-o în curriculă de bază.
Howard Gardner (n. 1943, Scranton, Pennsylvania), și-a luat licența în relații sociale în 1965, iar în 1971, doctoratul în psihologia dezvoltării. Este specializat în psihologie cognitivă, autor a peste treizeci de cărți și profesor la Harvard University Graduate School of Education. În urma studiilor în care a analizat mintea a sute de subiecți, printre care și persoane trecute prin accidente vasculare cerebrale, copii-minune, persoane cu autism sau cu sindromul savantului, Gardner a dezvoltat teoria inteligențelor multiple.
Conform teoriei lui Gardner, toți oamenii posedă anumite tipuri de inteligență, axate pe un anumit domeniu și dezvoltate în funcție de anumite abilități, care sunt localizate în diferite zone ale creierului (în emisfera stângă sau în cea dreaptă) și pot funcționa atât împreună, cât și separat.
-
40 de carti de citit ca sa cresti mare119.99 LEI
În lume există o mulţime de cărţi interesante, dar unele merită să fie citite mai mult decât altele. Nu pentru că așa spun părinţii sau profesorii, nici pentru că sunt mai importante sau pentru că personajele lor te vor însoţi toată viaţa. Sunt cărţi care, odată terminate, te fac să-ţi dorești să citești mai mult.
Volumul conceput de Pierdomenico Baccalario, unul dintre cei mai importanţi scriitori contemporani italieni, reprezintă un fel de „busolă literară“ care ne ajută să ne orientăm mai ușor în bogata lume a literaturii pentru copii și să le cultivăm acestora pasiunea pentru lectură.
Un instrument deosebit de util pentru părinţi și profesori.
-
Fundamentele pedagogiei. Teoria şi metodologia curriculumului37.00 LEIEpuizat din stoc
Adresându-se tuturor celor care urmează programe didactice de formare iniţială şi continuă, precum şi celor care doresc să se perfecţioneze/autoperfecţioneze, lucrarea de faţă propune suporturi practic-acţionale, metodologice şi, deopotrivă, elemente de fundamentare teoretică referitoare la problematicile specifice fundamentelor pedagogiei şi teoriei şi metodologiei curriculumului.
În prezentarea didactică a temelor pedagogice selectate s-a optat pentru o structură algoritmică alcătuită din următoarele componente:
• obiective/competenţe vizate prin studiul temei
• termeni şi sintagme-cheie
• suport teoretic
• organizatori cognitivi/scheme prin care sunt esenţializate şi explicitate conţinuturile
• sarcini de reflecţie şi exerciţii applicative
• sugestii pentru luarea notiţelor
• recomandări bibliografice pentru studiul individual.
-
Manualul lecturii cu voce tare63.33 LEI
Încă de la prima sa publicare, în 1982, lucrarea lui Jim Trelease a atras milioane de părinți și de educatori dornici să le cultive și să le dezvolte copiilor imaginația și limbajul, pentru a deveni cititori pasionați.
Ediția a opta a Manualului lecturii cu voce tare, completată de Cyndi Giorgis, aduce în discuție beneficiile și importanța lecturii cu voce tare pentru o nouă generație de copii. Prin intermediul experiențelor povestite de autori, documentate cu cele mai noi cercetări științifice și exemplificate printr-o bibliografie atent selectată, Manualul oferă tehnici și strategii care să-i ajute pe copii, indiferent de mediul social sau de abilitățile personale, să descopere plăcerea lecturii și să-i îndrume pentru a deveni cititori pe viață.
-
Teoria şi metodologia instruirii. Teoria şi metodologia evaluării37.00 LEIEpuizat din stoc
Lucrarea de faţă se adresează tuturor celor care urmează programe didactice de formare iniţială şi continuă, propunând suporturi practic-acţionale, metodologice şi, deopotrivă, elemente de fundamentare teoretică pentru demersurile de (auto)instruire la disciplinele pedagogice sau pentru demersurile didactice întreprinse de practicieni. Din dorinţa de a se asigura caracterul operaţional al acestei lucrări, în prezentarea didactică a temelor pedagogice selectate s‑a optat pentru o structură algoritmică alcătuită din:
- obiectivele/competenţele vizate prin studiul temei
- termenii şi sintagmele-cheie
- suportul teoretic
- organizatorii cognitivi/schemele prin care sunt esenţializate şi explicitate conţinuturile
- sarcini de reflecţie şi exerciţii aplicative
- sugestii pentru luarea notiţelor
- recomandări bibliografice pentru studiul individual.
-
Pedagogie. Harti conceptuale (vol. 1)41.23 LEI
Lucrarea Pedagogie. Harti conceptuale este conceputa in doua volume raportate la notiunile-cheie definite si analizate de stiintele pedagogice fundamentale (Fundamentele pedagogiei, Teoria generala a educatiei, Teoria generala a instruirii, Teoria generala a curriculumului) aflate la baza constructiei epistemiologice a tuturor stiintelor educatiei, mai vechi sau mai noi.
-
Stop bullying. 8 strategii eficiente pentru parinti si profesori de recunoastere, oprire si prevenire a comportamentului agresiv46.00 LEI
In prezent, mai mult decat oricand, climatul cultural si social pare sa incurajeze cruzimea si agresivitatea, chiar si in randul celor mai tineri. Pe langa traditionalele tachinari din sala de clasa ori de pe terenul de joaca, retelele de socializare atat de raspandite si de influente reprezinta un mediu propice pentru atac si umilinte. Desi din perspectiva adultului aceste incidente „inofensive” sunt minore si pot fi trecute cu vederea, pentru victime suferinta este reala. Uneori, consecintele actelor de agresiune sunt iremediabile, ducand pana la comportamente de autovatamare.
Signe Whitson reuseste sa atraga atentia asupra agresiunii petrecute in scoli, la joaca, pe internet, precum si asupra faptului ca schimbarea atitudinii pe care martorii si victimele o au fata de agresiune poate combate eficient comportamentele agresive. Prin exercitii si exemple, Whitson demonstreaza ca adultii pot invata si implementa numeroase tehnici rapide si accesibile prin care pot usura enorm viata copiilor. Acest volum cuprinde 8 strategii de baza pentru parinti, cadre didactice, consilieri scolari si alti specialisti din domeniul educatiei. Aplicandu-le zi de zi, se poate crea un climat scolar pozitiv, se poate combate bullying-ul cibernetic si se sprijina cultivarea competentelor emotionale si sociale.
-
Educația digitală68.71 LEI
Îmbogățită cu șase noi capitole, cea de-a doua ediție a Educației digitale aduce în discuție evoluțiile în practica educațională generate de răspândirea tehnologiei în majoritatea domeniilor vieții, dar și suita de transformări prin care a trecut aceasta în contextul crizei provocate de pandemia de COVID-19. Studiile reunite în cartea de față converg spre ideea că în societatea zilelor noastre învățarea trebuie să țină cont de provocările mediului digital și să adopte o nouă perspectivă asupra conținuturilor, urmărind flexibilizarea educației prin integrarea oportunităților date de noile tehnologii de informare și comunicare. Pornind de la propriile experiențe, de la repere teoretice, precum și de la rezultatele unor cercetări desfășurate la nivel național și în alte țări, autorii creionează posibile soluții privind formarea elevilor, studenților și cadrelor didactice cu ajutorul tehnologiilor digitale. Volumul oferă un plus de informație pentru identificarea unor modalități de adaptare la viitor și de abordare a provocărilor cu care se confruntă sistemele de învățământ.
-
Şcoala viitorului sau viitorul școlii? Perspective asupra educației postpandemice42.24 LEI
Contextul pandemic, cu efecte majore asupra școlii și a educației în ansamblu, i-a determinat pe autorii volumului să ia parte, prin mijloace de comunicare online, la o dezbatere privind viitorul școlii și noua normalitate a proceselor educative și pedagogice, astfel încât ideile discutate s-au concretizat în nouă capitole cuprinzătoare, bazate pe experiența acestora în cadrul unor universități din România și din alte trei țări europene. Analizând o serie de teme de maximă actualitate, volumul coordonat de Emil Păun propune strategii de schimbare a culturii școlare și a învățământului clasic în perioada postpandemică și sugerează soluții pentru viitor. Cartea le este utilă tuturor celor preocupați de educație, școală, pedagogie – studenți, părinți, profesori – și, în aceeași măsură, este de interes și pentru decidenții din domeniul politicilor educaționale.
-
Concursul de titularizare. Învățământ primar. 5 modele de teste cu sugestii de rezolvare. 5 modele de teste propuse spre rezolvare31.71 LEI
Lucrarea urmărește însușirea și consolidarea competenţelor necesare susţinerii concursului de titularizare, fiind un suport practic-aplicativ util, totodată, în vederea obţinerii definitivării sau a gradului didactic II în învă-ţământul primar, venind ca răspuns la solicitarea cadrelor didactice aflate într-una din ipostazele mai sus-menţionate.
Accentul pus pe exersarea acestor competenţe, atât prin crearea testelor cu sugestii de rezolvare, cât și a celor propuse spre rezolvare, fără să îngrădească, în vreun fel, creativitatea candidaţilor în abordarea itemilor de tip subiectiv, completează și susţine aplicarea programelor care au suferit, de-a lungul timpului, numeroase modificări. Totodată, subliniem faptul că testele sunt în concordanţă cu noile modele aprobate prin ordin de ministru, valabile la momentul actual.
Colectivul de autori este alcătuit din profesori din mediul preuniversitar și universitar, cu experienţă didactică și de participare la concursul de titularizare, atât ca evaluatori, cât și ca propunători de subiecte, sau la evaluările susţinute la Facultatea de Știinţe ale Educaţiei.
Astfel, această iniţiativă vine în sprijinul și la sugestia celor care doresc să-și aprofundeze cunoștinţele, în vederea participării cu succes la examenele din domeniul didactic, dar și pentru perfecţionarea metodico-știinţifică, atât de necesară susţinerii actului educaţional de calitate, la standarde înalte, în beneficiul suprem al elevului.
-
Concursul de titularizare și examenul de definitivat. Limba și literatura română. 20 de modele de teste cu sugestii de rezolvare și repere teoretice47.57 LEIEpuizat din stoc
Prezenta lucrare este adresată studenţilor și absolvenţilor de filologie care își doresc să urmeze o carieră în învăţământ, precum și profesorilor care urmează definitivarea în învăţământ, colegilor care au nevoie de sprijin în construirea unui mod de lucru, de rezolvare a itemilor, de sinteze teoretice, de repere în construirea activităţilor didactice. În plus, poate fi o sursă de inspiraţie pentru profesorii metodiști, pentru profesorii mentori, pentru inspectorii de specialitate, pentru orice profesor de Limba și literatura română, în procesul de învăţare continuă, prin varietatea abordărilor, prin apelul la volume de referinţe din zona istoriei literare, a lingvisticii, a didacticii și a pedagogiei.
Lucrarea este structurată în două părţi ce conţin:
• Programa pentru concursul de titularizare – disciplina Limba și literatura română;
• 10 modele de teste pentru concursul de titularizare;
• Sugestii de răspuns și aspecte teoretice în vederea rezolvării testelor propuse;
• Programa pentru examenul de definitivat – disciplina Limba și literatura română;
• 10 modele de teste pentru examenul de definitivat;
• Sugestii de răspuns și aspecte teoretice în vederea rezolvării testelor propuse.Variantele propuse pot constitui un antrenament util în procesul de pre-gătire pentru concurs și pentru examen, iar bibliografia din cadrul programelor este completată de referinţe optime pentru pregătirea cadrelor didactice.
Avem convingerea că prin această lucrare venim în sprijinul colegilor cu numeroase clarificări conceptuale și soluţii eficiente de abordare a subiectelor. Am scris acest volum cu încrederea că o formare de bază consistentă trebuie urmată de o continuă îmbogăţire și de susţinere, deopotrivă, din partea colegilor. Cu siguranţă, succesul la examen depinde de autoformarea permanentă a fiecărui profesor, de individualizarea studiului, de integrarea în propria concepţie la clasă a teoriilor din domeniu, prin conturarea unui profil de profesor eficient, deschis, dinamic și inovator. -
Competența pedagogică digitală42.24 LEI
Cuvânt înainte de Constantin Cucoş
Competențele digitale de primă instanță, la profesori și la elevi, nu mai sunt suficiente astăzi pentru o educație virtuală, ci sunt necesare contexte didactice gândite explicit în acest sens. Lucrarea Roxanei Apostolache încearcă să răspundă unor întrebări și dileme legate de competența pedagogică necesară în predarea online, dileme amplificate de contextul epidemiologic actual, și să contribuie la formarea unui set de abilități specifice acestui domeniu. Venind în ajutorul profesorilor care vor să știe cum să-și planifice și să-și organizeze eficient activitatea didactică online, volumul propune un model general de proiectare a acesteia, pe care apoi îl particularizează la o unitate de învățare, respectiv o lecție. Autoarea abordează și diferite situații de învățare în mediul virtual, modalitățile în care pot comunica elevii în astfel de medii și efectele acestui tip de educație asupra dezvoltării socio-emoționale. Pe lângă strategii de predare, le oferă profesorilor și soluții pentru măsurarea și aprecierea rezultatelor obținute de elevi în acest context formativ, prezentând câteva metode și instrumente de evaluare. Volumul se adresează tuturor actorilor educaționali integrați în sistemul de învățământ și nevoii lor de a gestiona cât mai eficient cerințele și exigențele predării digitalizate.
-
Învățătura de minte. Eseuri despre educație49.00 LEI
„Cartea de față este despre educație, despre învățământ, despre învățătură. Nu însă despre orice învățătură, ci, de preferință, despre cea «de minte». Iar asta într-un dublu sens.
Pe de o parte, mă preocupă acea învățătură care contează, cea care ne poartă de mână în străbaterea anevoiosului drum de la copilărie, pubertate, adolescență la maturitate. Cea care, asemeni măselei «de minte», face parte din devenirea noastră.
Pe de altă parte, cartea de față reflectă nedumerirea și îngrijorarea autorului față de fervoarea politicilor educaționale românești postdecembriste de a repeta, iar și iar, aceleași erori, aceleași idiosincrazii obtuze, aceleași populisme ipocrite, dovedindu-și neputința de a se învăța minte chiar și după noianul de eșecuri contorizate vreme de trei decenii.” - Liviu Papadima
„Volumul, care adună texte mai vechi şi mai noi despre educaţie, nu este excepţional doar prin calitatea scriiturii unui om cult, profund, empatic şi plin de umor, ci şi prin aceea că reprezinta o intervenţie inedită în dezbaterea publică de la noi. Simplu spus, texte ca ale profesorului Papadima sunt foarte greu de găsit pe piaţa românească saturată de intervenţii amatoristice, puseuri motivaţionale, predici de rit nou cu idei vechi şi multe alte forme colorate şi superficiale. Liviu Papadima scrie jucăuş, tandru şi pătrunzător, cu naturaleţea dubiului şi înţelegerii de sine, cu umor şi acidul (auto)ironiei, cu toată supleţea şi greutatea culturii pe care o are. Îmi aminteşte de scrierile unui Gert Biesta, de asemenea cvasinecunoscut la noi. Mi-aş dori sincer ca volumul să ajungă la cât mai mulţi profesori, să influenţeze cu forţa pe care o simţi în fiecare pagină, să modeleze cu puterea sa aproape gravitaţională.” - Doru Căstăian
“Meseria noastră e riscul. Ca părinți, ca profesori. O meserie în care poți greși, uneori amarnic. Dar nu poți să nu-ți pese. Și mi-aș dori și eu un învățământ în care să nu mai "formăm" clasamente, statistici, sondaje, grafice, standarde, baremuri, ci să creștem copii și tineri spre a deveni adulți. Dup-aia o să le vină și lor rândul.” - Liviu Papadima
-
Gramatica fanteziei. Introducere în arta de a născoci povești49.00 LEI“Cărticica aceasta, sper, poate fi la fel de utilă tuturor celor care cred că e nevoie ca imaginația să joace un rol în educație; tuturor celor care au încredere în capacitatea creatoare a copilului; celor care știu ce valoare eliberatoare poate avea cuvântul.” Gianni Rodari
-
-
-
AAC. Noi abordări în stimularea limbajului și comunicării specifice Tulburării din Spectrul Autismului47.52 LEI
Claudia Crișan este lector universitar în cadrul Departamentului de Științele Educației, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. A absolvit specializarea psihopedagogie specială și specializarea psihologie și a obținut titlul de doctor în psihologie în 2012, cu teza „Metode augmentative și alternative de comunicare adresate copiilor cu tulburări din spectrul autist”. Începând din 1997 a lucrat constant în terapia copiilor nonverbali cu TSA, pentru ca din 2007 să se focalizeze preponderent în zona de cercetare a acestui domeniu. A publicat numeroase lucrări și studii ce abordează problematica TSA, apărute la nivel național și internațional.
-
-
Cum să predai ca un campion 2.0. 62 de tehnici pentru a le deschide elevilor calea către facultate68.71 LEIEpuizat din stoc
Doug Lemov este profesor, cercetător în științele educației și manager al rețelei educaționale Uncommon Schools care include școli din nord-estul SUA. A scris cărți despre perfecționarea didactică și despre instruirea în domeniului scrisului și cititului.
-
Super Student47.46 LEIEpuizat din stoc
Olav Schewe este scriitor, expert în tehnicile învăţării și conferenţiar. Fost student eminent la Berkeley (SUA) și Oxford (Marea Britanie), este implicat în cercetări despre relaţia între tehnici de învăţare, motivaţie, obiceiuri de studiu, credinţe personale și rezultate la învăţătură.
-
Leadership și management educațional. Teorii și practici actuale47.52 LEI
Tony Bush este profesor de leadership educațional la University of Nottingham și a ocupat funcții similare la universitățile Leicester, Reading, Lincoln și Warwick. Este președinte al British Educational Leadership, Management and Administration Society (BELMAS), din partea căreia a primit Distinguished Service Award în 2008. De asemenea, este membru al Commonwealth Council for Educational Administration and Management (CCEAM). S-a impus la nivel internațional prin cercetări, consultanță sau prelegeri susținute în 23 de țări de pe toate continentele. A publicat numeroase lucrări despre diferite aspecte ale leadershipului și managementului educațional și este editor al publicației internaționale Educational Management, Administration and Leadership din anul 2002. Dintre celelalte volume ale sale menționăm The Principles of Educational Leadership & Management (2010, în colab.) și Leading and Managing People in Education (2013, în colab.)