Pedagogie & Științele educației

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 181-210 din 216

  • Pedagogie. Provocări și dileme privind școala și profesia didactică
    42.24 LEI

    Este şcoala actuală în criză, iar dacă da, ce schimbări structurale şi funcţionale se impun pentru depăşirea acesteia? Pornind de la aceste întrebări, Emil Păun face o trecere în revistă a provocărilor cu care se confruntă şcoala: globalizarea, echitatea, calitatea şi egalitatea, lărgirea şi diversificarea cîmpului educaţional, noile tehnologii de comunicare etc. Pe lîngă multiplele aspecte ce ţin de profesia didactică – statutul profesorului, nevoia de profesionalizare şi modurile în care poate fi realizată, categoriile de competenţe specifice –, sînt analizate transformările curriculumului şcolar şi chestiuni esenţiale privind evaluarea – obsesia rezultatelor şi consecinţele ei negative, dar şi rolul greşelilor în dezvoltarea cognitivă a elevilor. Prin ampla problematică teoretică şi practică tratată, volumul se adresează profesorilor din mediul preuniversitar şi universitar, cercetătorilor în domeniul pedagogiei şi ştiinţelor educaţiei, studenţilor în formare pentru cariera didactică, masteranzilor şi doctoranzilor în ştiinţele educaţiei, precum şi decidenţilor din sistemul de învăţămînt.

  • Scoli care invata. A cincea disciplina aplicata in educatie
    100.43 LEI
    Epuizat din stoc

    Celebru teoretician al managementului organizational, Peter Senge foloseste tot ceea ce a invatat din lumea afacerilor, pentru a optimiza domeniul invatamantului si al politicilor educationale. Plecand de la modelul celor ”cinci discipline” esentiale pentru schimbarea la nivel organizational (maiestria personala, viziunea impartasita, modelele mentale, invatarea in echipa si gandirea sistemica), Senge si colegii sai diagnosticheaza mai intai stadiul la care se afla sistemul educational occidental, ramas in urma, la nivelul erei industriale, si neacordat la nevoile actualei societati informationale. Cartea propune mai departe o serie de abordari novatarea pentru politicile educationale, avand ca repere predarea individualizata, adaptarea curriculei la contextul local si regional si renuntarea la didactica axata pe memorare si teste standardizate. In esenta, scolile sunt vazute ca niste sisteme vii (si nu ca niste masinarii), a caror supravietuire depinde de felul in care profesorii, directorii, inspectorii, elevii si parintii lor, dar si administratiile locale izbutesc sa colaboreze si sa se adapteze la transformarile socio-economice din jurul lor. 


    ”P. Senge este unul dintre cei mai influenti autori contemporani in domeniul schimbarii organizationale, iar aceasta carte, elaborata impreuna cu mari specialisti in educatie,  este destinata nu doar profesorilor si parintilor, ci tuturor celor carora le pasa de educatie. Daca pana acum am adus in atentia cititorilor carti despre cum invatam la nivel individual, acum mutam atentia pe invatarea la nivel organizational, institutional. Pentru scolile care vor sa se adapteze provocarilor lumii contemporane, pentru scolile care vor sa afle care sunt cele mai eficiente modalitati de dezvoltare si pentru toata comunitatea educationala care doreste sa dea valoare invatarii, lectura acestei carti este un pas necesar.” - Prof. univ. dr. Lucian Ciolan, decan al Facultatii de Psihologie si Stiintele Educatiei, Universitatea din Bucuresti

  • Metode si tehnici de invatare eficienta. Fundamente si practici de succes
    69.00 LEI
    Conform cercetarilor recente, invatarea poate fi facilitata de insusirea unor seturi de tehnici adecvate. Volumul prezinta cele mai eficiente strategii care pot fi aplicate in vederea unei acumulari rapide si pe termen lung a cunostintelor stiintifice: metode de documentare si prelucrare a informatiilor, solutii de memorare, modalitati de crestere a randamentului, de planificare si organizare a timpului, de optimizare a stilului de lucru si de concentrare a atentiei. Sectiuni speciale sint dedicate diferitelor forme de comunicare, proceselor de argumentare, contraargumentare si persuasiune, precum si regulilor de elaborare a lucrarilor didactico-stiintifice sau de organizare si conducere a reuniunilor si dezbaterilor. Elementele teoretice sint ilustrate cu studii de caz, aplicatii practice si metodologice care contribuie la o mai buna intelegere a conceptelor expuse. Sinteza a mai multor perspective metodologice, "Metode si tehnici de invatare eficienta" este un ghid de crestere a performantei si dezvoltare a competentelor util atit studentilor, cit si profesorilor.

     

    Din cuprins: Invatarea umana • Principii si metode de optimizare a conditiilor invatarii • Metode si tehnici de invatare • Managementul si metodologia activitatii stiintifice si intelectuale independente • Pedagogia muncii intelectuale • Invatarea prin comunicare. Strategii, metode si tehnici de comunicare eficienta • Fundamentele comunicarii • Comunicarea orala • Comunicarea scrisa • Comunicarea vizuala • Metode si tehnici de argumentare, contraargumentare si convingere • Pragmatica procesului de contraargumentare • Metode si tehnici de formare, dezvoltare si schimbare a conduitelor atitudinale
  • Educația specială. Ghid metodologic
    58.09 LEI
    Educatia speciala este destinata tuturor copiilor cu dizabilitati care nu reusesc sa atinga un nivel de cunoastere si de comportament social corespunzator virstei lor in cadrul invatamintului obisnuit. Volumul acopera proiectarea didactica pentru o mare diversitate de discipline, tipuri de lectii, jocuri si activitati recuperatorii din programele de terapie complexa si integrata, fiind centrat pe prezentarea unor proiecte didactice pentru elevii cu deficiente de intelect, de auz sau de vedere. Este primul ghid de pe piata editoriala autohtona care prezinta intr-o maniera exhaustiva procesul de proiectare didactica dupa toate rigorile psihopedagogice si metodologice, venind in intimpinarea unor nevoi reale ale cadrelor didactice in formare sau active in reteaua scolara.

     

    Din cuprins: Particularitati psihologice ale principalelor categorii de copii cu dizabilitati • Principii generale si specifice in educatia speciala • Finalitati si obiective in invatamintul special • Metode de invatamint • Mijloace de invatamint si materiale didactice • Evaluarea scolara a elevilor cu dizabilitati • Strategii didactice. Diferentiere si individualizare • Proiectarea activitatii didactice • Evaluarea activitatilor didactice in diferite contexte • Modele de proiecte didactice
  • Management general si strategic in educatie. Ghid practic
    36.95 LEI
    Contextul actual al descentralizarii, prin redistribuirea responsabilitatilor, a autoritatii decizionale, a raspunderii publice si a resurselor de la nivelul central catre nivelul local, presupune o noua abordare a managementului in institutiile si organizatiile care ofera servicii educationale, adica un nou tip de manager.
  • Invatarea vizibila. Ghid pentru profesori
    62.37 LEI
    Epuizat din stoc

    Volumul se concentreaza asupra obiectivelor didactice stimulatoare, asupra importantei clarificarii la clasa a criteriilor de reusita si a progresului individual al elevului si asupra felului in care evaluarea continua poate motiva atat profesorul, cat si elevii. Educatorii si cercetatorii din domeniul pedagogiei vor gasi aici sfaturi practice pentru implementarea celor mai adecvate strategii didactice, precum si studii de caz si liste de sarcini pentru diversele etape ale instruirii.

  • Psihologia sportului. Maximizarea performantei sportive
    42.24 LEI
    Epuizat din stoc
    Participarea la competitii este foarte solicitanta pentru sportivi, iar in lipsa unei gindiri pozitive si a unei comunicari eficiente intre membrii echipei succesul este mai greu de obtinut. Antrenamentele intense, alimentatia adecvata si vointa nu sint suficiente pentru a fi performant in acest domeniu. Este nevoie si de pregatire psihologica pentru a mari capacitatea de concentrare, motivarea, echilibrul emotional si increderea in sine. Pe linga informatii de ultima ora cu privire la programele de pregatire psihica a sportivilor si sfaturi referitoare la alimentatie si regimul de odihna, volumul prezinta modalitati de evitare a stresului, strategii de relaxare sau reincarcare energetica si exercitii de team-building, putind fi utilizat cu succes atit de psihologi si antrenori, cit si de profesorii de educatie fizica si sport si de studentii de la facultatile de profil.

     

    „Pregatirea psihologica este o componenta a procesului de instruire, alaturi de pregatirea tehnica, fizica, tactica, de nutritie si refacerea dupa efort. Conditia psihica este intr-adevar cea care decide atunci cind sportivii sint de valoare apropiata, este cea care face diferenta intre medalia de aur si celelalte medalii sau pozitii in clasament. Trebuie privita cu toata seriozitatea si dezvoltata de adevaratii specialisti educati, formati, antrenati in domeniul atit de incitant al sportului.” (Octavian Bellu)

     

    Din cuprins: Sportul si performanta sportiva • Factori care influenteaza negativ performanta sportiva • Controlul emotiilor si al gindurilor negative • Modele de antrenament mental • Team-building • Mesajul subliminal si harta mentala in sport • Comunicarea in mediul sportiv
  • Tratat de management educational pentru invatamantul primar si prescolar
    52.86 LEI
    Epuizat din stoc

    "Tratatul de management educational pentru invatamantul primar si prescolar" propune o resemnificare si o valorizare pedagogica moderna a conceptului de management educational, precum siabordari personalizate pentru invatamantul primar si prescolar. El valorizeaza o viziune interactionista, intrucat reuneste – in abordare sistemica moderna – componentele epistemice ale managementului educational, oferind o perspectiva sincronica functionala asupra actualului context managerial, la toate nivelurile. Capitolele tratatului construiesc o retea epistemica a componentelor managementului educational si propun analize, ilustrari si abordari practice aprofundate, pentru fiecare componenta in parte.

  • Metodica predarii stiintelor naturii/geografiei in invatamantul primar
    21.15 LEI

    În concordanţă cu noul curriculum naţional, lucrarea de faţă se adresează în primul rând studenţilor şi masteranzilor de la Facultăţile de Știinţe ale Educaţiei, dar poate fi recomandată în aceeaşi măsură candidaţilor care se pregătesc pentru obţinerea gradelor didactice şi titularizării în sistemul de învăţământ. Structurată pe patru capitole mari, Metodica predării Știinţelor naturii/Geografiei în învăţământulprimar abordează chestiuni precum relaţia dintre obiective şi competenţe, formele de organizare a procesului instructiv-educativ, demersurile proiectării instruirii (cu modele orientative de planificări calendaristice şi proiecte de lecţii/unităţi de învăţare) şi evaluarea didactică.


    Fiecare capitol are propuneri de activităţi individuale sau în grup, citate sugestive din bibliografia recentă, teme de reflecţie, întrebări care propun răspunsuri creative şi provocatoare, precum şi câte o temă/un test de control şi bibliografie suplimentară.

  • Evaluarea formativa a competentelor in ora de limba si literatura romana in liceu. Aplicatie asupra competentei de argumentare
    37.00 LEI

    Mihaela Emilia Popa (n. GILCA), profesoara de limba si literatura romana la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Cluj-Napoca, a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universitatii „Babes-Bolyai”, sectia romana-franceza, in anul 1996, cand a obtinut si titularizarea in invatamantul preuniversitar.


    In prezent, desfasoara activitati de mentorat, formator si metodist al ISJ Cluj, avand competente de formare, indrumare si evaluare a elevilor, studentilor si cadrelor didactice.


    In anul 2000, a absolvit programul de studii aprofundate al Facultatii de Litere din cadrul Universitatii „Babes-Bolyai”, specializandu-se in domeniul dinamicii limbii romane actuale. Lucrarea elaborata, Limba romana in presa actuala, a obtinut premiul I la sesiunea de Comunicari stiintifice a facultatii, organizata in acel an universitar. Absolvirea acestui program a reprezentat aprofundarea cunostintelor anterior dobandite prin parcurgerea programului de studii superioare, conferindu-i capacitatea de a elabora lucrari stiintifice de specialitate. In anul 2014 a obtinut titlul stiintific de doctor in Stiintele Educatiei.

  • Managementul in institutiile de invatamant preuniversitar
    59.00 LEI

    Aceasta carte vine in intampinarea nevoilor managerilor noi sau chiar a celor cu experienta. Lucrarea se adreseaza insa unui public larg de la cadre didactice, formatori, consilieri, directori, inspectori la autoritati implicate in educatie. Cartea se doreste a fi un ghid care sa orienteze in luarea deciziei de a deveni manager, sa ofere un set de instrumente necesare si utile in pregatirea pentru concurs si pentru munca propriu-zisa de manager.

  • Didactica predarii informaticii
    39.06 LEI
    Editia a II-a revazuta si adaugita

     

    Calculatorul este folosit in prezent pe scara tot mai larga si in domenii din cele mai diverse, de la gestionarea unor evidente simple, procesarea imaginilor si realizarea de conferinte online, pina la urmarirea si reglarea unor procese industriale sau dirijarea activitatii unui aeroport. "Didactica predarii informaticii" analizeaza tehnicile de predare-invatare a acestei discipline in invatamintul preuniversitar. Partea teoretica include notiuni de baza specifice programarii pe calculator, metode de elaborare a algoritmilor, structuri de date clasice de tipul listelor, stivelor si cozilor, teorii legate de grafuri si arbori. In anexe, cei interesati gasesc exemple suplimentare de proiecte didactice, subiecte date la examenele de bacalaureat si admitere in invatamintul superior de specialitate sau la examenele de grad si definitivat, precum si resurse utile pentru buna desfasurare a procesului didactic. Adaugit si integral revizuit, volumul ofera informatii actualizate despre metodo-logiile de predare a informaticii, venind in sprijinul profesorilor din invatamintul preuniversitar, dar si al elevilor si studentilor care doresc sa-si aprofundeze cunostintele in domeniu.

     

    Din cuprins:

    Curriculum, instruire, evaluare • Principii didactice si didactica formarii de competente • Metode, tehnici si procedee didactice • Paradigme de programare • Proiectarea algoritmilor – sortare si cautare • Structuri de date: liste, stive, cozi • Teoria grafurilor si a arborilor
  • Logopedia. Terapia tulburarilor de limbaj. Structuri deschise
    83.25 LEI

    Limbajul, ca funcţie psihică specific umană, se află la confluenţa mai multor discipline, printre care filosofia, psihologia, neurobiologia, psihopedagogia specială, logopedia. Tulburările sale, fie că sunt de natură organică, funcţională sau psihologică, restrâng capacitatea de comunicare a individului şi, implicit, viaţa lui socială.

    În cartea de faţă, pornind de la modelele explicative ale tulburărilor de limbaj şi prezentând metode de evaluare şi intervenţie a căror eficacitate a fost demonstrată ştiinţific, autoarea realizează o deschidere spre tulburările emoţionale, comportamentale, de învăţare şi nu numai, încadrându-le în contextul mai larg al mentalului uman.

    Propunând direcţii concrete de evaluare şi intervenţie în cazul unor tulburări ale limbajului precum dislalia, bâlbâiala, rinolalia, dizartria, afazia, tulburările de voce, întârzierea în dezvoltarea limbajului, această carte are o importantă latură practică, îmbogăţind literatura de specialitate printr-un demers inovator şi binevenit.


    Carolina Bodea Hațegan este conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca. Dintre lucrările publicate menționăm: Fluența verbală. Direcții teoretice și aplicații psihopedagogice (volum coordonat împreună cu Dorina Talaș), Tulburări de voce și vorbire, Abordări structuralist-integrate în terapia tulburărilor de limbaj și comunicare.

  • Anatomia unei imposturi. O scoala incapabila sa invete
    43.29 LEI
    Epuizat din stoc

    "Asemeni ecologilor, care privesc natura ca pe un mediu indispensabil de supravieţuire și cer stoparea poluării pentru ca urmașii noștri să mai poată avea ce respira, și Mihai Maci privește învăţământul ca pe un mediu de viaţă, indispensabil pentru viitorul naţiunii și pus sever în discuţie de iresponsa­bilitatea distrugerii condiţiilor care fac posibile producerea și reproducerea binelui comun. Vom dispărea, ne avertizează Maci cu vocea sa blândă, iubitoare și încărcată de disperare." - H. R. Patapievici


    "Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, cicunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci


    Mihai Maci este lector în cadrul Departamentului de Relații Internaționale și Studii Europene al Universității din Oradea.


    A urmat studii de licență, de masterat și de doctorat la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Na­poca, specializându-se în filosofie con­temporană. Preocupările sale inițiale au fost legate de Simone Weil, apoi de Martin Heidegger și de relațiile gândirii acestuia cu problemele istoriei și cele ale teologiei contemporane. Încă din perioada stagiilor doctorale din Franța a fost interesat de gândirea disidenței est-europene și, în mod particular, de opera filosofului ceh Jan Patočka.


    A publicat studii despre gânditori contemporani (Martin Heidegger, Edith Stein, Jan Patočka, Moisey Ostrogorsky sau Zevedei Barbu), probleme ale istoriei recente a lumii românești (secularizarea, memoria Holocaustu­lui și a comunismului), precum și articole pe teme de educație și politică internațională.


    Colecția Contributors reunește lucrări informative, inteligente, semnate de nume cu autoritate în diverse domenii. Cititorul va găsi în paginile colecției argumente convingătoare, analiză riguroasă și independență în gândire. Volumele incluse în această colecție sunt menite să te facă să înțelegi ideile, tendințele și mutațiile din lumea modernă, din actualitatea imedi­ată și din mințile celor ce provoacă sau decid schimbările.


    "Anatomia unei imposturi", de Mihai Maci, este al doilea volum al colecției Contributors.

  • Educația timpurie. Probleme și soluții
    47.52 LEI
    Epuizat din stoc

    Copilaria timpurie, intervalul de la nastere si pina la implinirea virstei de 6-7 ani, reprezinta cea mai importanta perioada din viata copiilor. Acum dezvoltarea lor este foarte rapida, iar deficientele de invatare si cele psihocomportamentale pot fi mai usor depistate si remediate. Plecind de la aceste premise, autorii prezinta principalele repere ale educatiei timpurii, mijloacele educative, provocarile actuale si posibile solutii, precum si aspecte legate de activitatea cadrelor didactice. Solutiile propuse au drept scop o dezvoltare intelectuala si sociala armonioasa a copiilor, obtinerea unor performante scolare superioare, scaderea ratei esecului scolar si a abandonului. Volumul pune la dispozitia studentilor de la facultatile de stiinte ale educatiei, psihologie sau asistenta sociala si practicienilor din aceste domenii rezultatele celor mai recente cercetari, precum si noi directii de analiza.

  • Dezvoltarea copilului si educatia timpurie
    40.12 LEI
    Epuizat din stoc
    Anii anteprescolaritatii si prescolaritatii ridica o serie de probleme cu care se confrunta atit pedagogii, cit si psihologii, medicii pediatri si asistentii sociali. In contextul cresterii interesului pentru formarea copilului in primii ani de viata, Dezvoltarea copilului si educatia timpurie prezinta o serie de aspecte teoretice si practice ale educatiei timpurii, relative la caracteristicile dezvoltarii psihice a copiilor, trasaturile curriculumului formal si informal pentru cei mici, conditiile optime pentru realizarea influentelor formative sau situatiile disfunctionale cu care se confrunta copilul si familia sa. Un accent special este pus pe formarea agentilor implicati in modelarea personalitatii copiilor – parintii si personalul specializat din institutiile de profil. Volumul se adreseaza atit studentilor la facultatile de stiinte ale educatiei, psihologie, asistenta sociala, cit si practicienilor din aceste domenii sau celor care doresc sa dobindeasca o mai buna cunoastere in problematica educatiei timpurii.

     

    Din cuprins:

    Un areal investigativ de interes actual: educatia timpurie • Diversificarea metodologiei cercetarii in educatia timpurie. Abordari creative • Dezvoltarea cognitiva in copilaria mica si in prescolaritate • Dezvoltarea motricitatii fine. Digitalizarea si provocarile ei pentru copiii mici • Dezvoltarea si educatia timpurie a emotiilor ce implica sinele • Dezvoltarea moralitatii la copiii mici • Specificitatea comunicarii la copiii de virsta mica • Bilingvismul in copilaria timpurie • Tulburarile limbajului la copil. Modalitati de preventie si interventie precoce • Educatie si interventie timpurie la copiii cu cerinte speciale sau aflati in situatii de risc • Competenta sociala si emotionala la prescolari • Relatiile cu egalii
  • Pregătirea psihopedagogică. Manual pentru definitivat și gradul didactic II
    73.95 LEI
    Epuizat din stoc

    Volumul reuneste contributiile unui colectiv national format din cadre didactice universitare din Bucuresti, Cluj, Craiova, Brasov, Pitesti, Ploiesti, Constanta, Galati, pornind de la un nucleu format din autorii programelor nationale pentru definitivarea in invatamint si gradul didactic II. Contributorii sint specialisti cu o arie de expertiza recunoscuta ca atare prin volumele publicate anterior acestui manual si prin functiile academice detinute: directori ai Departamentelor pentru Pregatirea Personalului Didactic, prodecani si decani ai Facultatilor de Psihologie si Stiintele Educatiei etc. In sens restrins, volumul este un experiment: pentru prima data, reprezentantii atitor scoli de pedagogie isi unesc eforturile intr-o lucrare pentru a veni in sprijinul cadrelor didactice aflate in fata unor examene importante ca definitivarea in invatamint sau gradele didactice. In sens larg, este vorba despre o opera de colaborare nationala, pentru a le oferi cadrelor didactice un ghid pedagogic util indiferent de centrul universitar in care vor sustine examenele.

    Cuprins: Educatia, invatamintul si societatea cunoasterii in secolul XXI • Proiectarea, organizarea si functionarea sistemului de educatie si de invatamint • Calitatea in educatie si invatamint • Domenii educationale reprezentative • Educabilitatea • Structura, evolutia si dinamica personalitatii umane • Elementele structurale ale curriculumului scolar • Procesul de invatamint – analiza conceptuala, abordari structural-sistemice, functionale si interactionale • Invatarea scolara • Metodologia procesului de invatamint • Comunicarea si relatiile de comunicare pedagogica • Proiectarea instruirii • Managementul proiectelor de cercetare

  • Scoli creative
    62.37 LEI

    Scoli creative este un proiect al Editurii Publica sustinut de Banca Comerciala Romana si Erste Asset Management.


    In Scoli creative Ken Robinson dezvolta ideile din celebra sa prezentare de la TED, „How Schools Kill Creativity“, si prezinta solutii inovatoare si practice la o problema critica pentru natiunea noastra: cum sa ne transformam sistemul de invatamant.

    Intr-o perioada in care afacerile testarilor standardizate aduna profituri uriase in timp ce multe scoli au mari dificultati financiare, iar elevii si pedagogii de peste tot sufera sub presiune, Robinson arata calea pentru a merge inainte. El sustine renuntarea la sistemul nostru educational demodat si propune o abordare foarte personalizata, organica, care se bazeaza pe resursele tehnologice si profesionale fara precedent pentru a-i implica pe toti elevii, pentru a le dezvolta dragostea de invatare si pentru a le permite sa se confrunte cu provocarile reale ale secolului XXI.

  • Motivatia pentru invatare
    20.98 LEI
    Epuizat din stoc

    Volumul de fata este util tuturor celor interesati sa organizeze un proces de invatare sistematica in scoala, inclusiv sa-si dezvolte capacitatea de a utiliza strategii de motivatie si dezvoltare personala. 

  • Cum sa sustinem copilul in functie de temperamentul sau
    27.75 LEI
    Epuizat din stoc

    "Aceasta lucrare se vrea o pledoarie pentru descoperirea visului copilariei. Intocmai ca si aceasta fiinta insetata de actiune, avem cu totii nevoie de a ne realiza intr-o munca, intr-o activitate profesionala, artistica, ludica sau de alt fel. In amurgul vietii ne vom simti inca chinuiti, chiar sfasiati, pentru ca nu am dus pana la capat ceea ce copilul dinlauntrul nostru dorea sa realizeze. Este o necesitate sa ne realizam in intregime in tot ceea ce suntem: corp, suflet, spirit. Se intelege, deci, urgenta in educatia familiala si scolara, in a ne ocupa de grauntele sadite in inima copilului si care nu cer decat sa infloreasca, asa precum se deschide o floare cand apar primele raze ale soarelui" (Gerard Caron)

  • Comunicarea eficienta
    63.38 LEI
    Epuizat din stoc
    -
  • Teorii contemporane ale invatarii. Autori de referinta
    52.39 LEI
    Epuizat din stoc

    16 somitati din stiintele educatiei isi prezinta cele mai inovatoare cadre teoretice si cele mai influente contributii din domenii precum achizitia continuturilor, dezvoltarea umana sau studiul cultural si social al procesului invatarii. Cu un accent aparte pus pe instruirea continua, dar si pe natura experientiala si transformativa a invatarii, textele din acest volum familiarizeaza profesorii si cercetatorii cu cele mai proaspete idei si curente din teoriile educatiei. Dintre autorii de referinta prezenti in aceasta antologie nu lipsesc Howard Gardner, Jerome Bruner, Peter Jarvis, Etienne Wenger, Jack Mezirow s.a.

  • Didactica matematicii pentru invatamintul primar
    36.95 LEI
    Epuizat din stoc

    Destinat celor care studiaza pedagogia invatamintului primar, dar si invatatorilor care doresc sa-si aprofundeze cunostintele in domeniu, volumul ofera informatii esentiale despre metodologiile de predare a notiunilor matematice in invatamintul primar.

  • Didactica activitatilor matematice in gradinita
    34.83 LEI
    Epuizat din stoc

    Predarea matematicii in gradinita trebuie sa aiba in vedere interesele si nevoile copilului, respectarea ritmului sau de lucru, incurajarea initiativei, stimularea autoreflectiei, autoevaluarii si autoreglarii comportamentului de invatare. Pornind de la aceste premise, volumul ofera educatorilor informatii esentiale care ii vor ajuta sa-si organizeze si sa-si imbunatateasca activitatea didactica.

  • Performanta scolara
    28.82 LEI
    Epuizat din stoc

    Cum pot fi ajutati elevii sa-si optimizeze performantele scolare? Exista diferente culturale in ceea ce priveste practicile educationale aplicate in familie si efectele lor asupra invatarii? Cum pot fi evitate starile afective negative si cum pot fi stimulate starile pozitive asociate invatarii?

  • Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice
    89.85 LEI

    La realizarea acestui volum au contribuit: Bogdan Balan, Stefan Boncu, Simona Butnaru, Ciprian Ceobanu, Teodor Cozma, Carmen Cretu, Ion Dafinoiu, Georgeta Diac, Florin Frumos, Ovidiu Gavrilovici, Alois Ghergut, Luminita Iacob, Adrian Vicentiu Labar, Gianina Ana Masari, Constantin Moise, Mariana Momanu, Nicoleta Laura Popa, Dorina Salavastru, Elena Seghedin, Liliana Stan.

  • Educația. Experiențe, reflecții, soluții
    30.50 LEI
    Epuizat din stoc

    Rezultatul unor preocupări constante ale autorului, lucrarea propune un discurs despre educație care, fără să neglijeze dimensiunea teoretică, pune accent mai puțin pe concepte și mai mult pe experiența trăită și asumată ca subiect al reflecției pedagogice.

  • Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri și examene de obținere a gradelor didactice
    58.09 LEI
    Epuizat din stoc

    Orice demers de integrare a persoanelor cu cerințe educative speciale trebuie să pornească de la schimbarea mentalităților – condiție esențială pentru crearea unui cadru conceptual în asistența acestor persoane și a unor servicii de evaluare și expertiză corespunzatoare.

  • Instruirea interactivă
    42.24 LEI
    Epuizat din stoc

    Primul titlu care apare în cel mai recent proiect editorial Polirom: colecţia „Ghidul profesorului”
     
    Practicile educative moderne pun din ce în ce mai mult accent pe activizare, considerată premisa unei instruiri şi formari eficiente. Volumul oferă repere teoretice şi aplicative uşor de preluat, de adaptat şi de utilizat în practicile participative, prezentând elemente operaţionale de pedagogie activa şi interactivă, designuri curriculare activizante, comentarii şi sugestii didactice. Informaţiile de ultimă oră, ilustrate cu numeroase exemple practice concepute de colaboratori care predau la toate nivelurile de învăţământ, vin în sprijinul studenţilor, formatorilor, teoreticienilor din domeniul ştiinţelor educaţiei şi cadrelor didactice care urmăresc realizarea unei instruiri interactive eficiente.
     
    Din cuprins:
    Instruirea pedagogică – o provocare actuală • Caracterizarea generală a pedagogiei interactive • Profilul practicilor didactice activizante • Mecanisme de conexiune inversă • Mecanismul de feedforward • Metode de dezvoltare a spiritului activ • Reflecţia personală • Învăţarea bazată pe experiment • Învăţarea cooperativă • Învăţarea bazată pe jocuri didactice • Învăţarea electronică • Metode şi tehnici de dezvoltare a spiritului critic

  • Formarea cadrelor didactice. Sisteme, politici, strategii
    16.38 LEI
    Epuizat din stoc
    Trăim într-o lume a schimbărilor rapide, la care trebuie să ne adaptăm. Autorul acestei cărţi atrage atenţia asupra importanţei educaţiei, care reprezintă un instrument de formare a unei atitudini de deschidere şi flexibilitate faţă de comunitatea internaţională.
Filter by

Preț

Editura