Poezie & Teatru

Prefață de George Gană

Ediție îngrijită de George Gană și Dorli Blaga

„Sensuri ascunse, ce ar putea să fie formulate în chip abstract, nu se găsesc în poezia mea, decât ca alunecări, pe cari însumi le condamn. Toate sensurile ţin de domeniul unei sensibilităţi metafizice, ce coboară în adânc şi vine în adânc, ele n-au confinii cu înţelegerea filozofică discursivă. ...În poezia mea sunt frecvente şi motivele mitice, chiar teologice. Dar de aceste elemente uzez în chipul cel mai liber, ca mijloace de expresie poetică. Motivele nu sunt tratate «dogmatic». Le folosesc în sens totdeauna creator, liber; le modific şi le amplific după necesităţi. Născocesc motive mitice la fiece pas, fiindcă fără de-o gândire mitică nu ia fiinţă, din păcate sau din fericire, nici o poezie.“ (Lucian BLAGA, Luntrea lui Caron)

În poeziile sale, Ioana Bena ne adună să citim, să ascultăm, să întrebăm despre meandrele intime, sufletești ale universului interior, să ne liniștim răspunsurile într-o căutare împreună.

Poezia Mihaelei Albu impresionează printr-o simplitate elegantă. Extrasă dintr-o realitate aparent factuală, a întâmplărilor obișnuite, convertită prin magie lirică într-o realitate simbolică,  ea este reflexivă, conotativă, revelatoare. Tonul ei se situează, paradoxal, între o confesiune elegiacă și o exultanță imnică, abordând în principal tema timpul eroziv, dar și pe cea a salvării prin scris și a bucuriei de a exista și de a fi altruist. Aspectul dramatic și cel jubilant sunt temperate printr-o atitudine liniștită, chiar ludică. Emblema cărții poate fi drumul, ca parcurs existențial.

Fără a fi nicidecum restrictivă, poezia circumscrie o idee consecventă: destinul omului, văzut din perspectiva splendorii sale și a sfârșitului inexorabil.

Paul Aretzu

„După un volum cu titlu în greaca veche dedicat temelor ecologice, Mihók Tamás ne izbește cu acest titlu în latină, æs alienum, sugerând mize economice. Și nu numai: alien-ul poate fi exilatul, inadaptatul, „provincialul” care, într-o lectură biografistă, se relevă a fi Mihók însuși; dar în care se poate regăsi o generație întreagă de bucureșteni „în gazdă”. Toate tribulațiile de hidalgo transilvan, trăite în raport cu vampirica metropolă și infinitele ei fațete, sunt descrise cu un farmec irezistibil, în versuri care pot deveni refrene imnice ale flotanților din cartiere și corporații, cu formulări catchy și memorabile, reactualizând un filon goliardic (legat ombilical de o Oradie a chefurilor universitare).
Mihók vorbește în numele celor mulți expunându-se pe sine, cu maximă sinceritate confesivă și grație autoironică; dar preluând, în plus, precum un receptacul empatic, varietatea destinelor conviețuitoare din toate biotopurile străbătute, ca într-un parcurs inițiatic, îmbogățitor. Nu radical diferită de biocharia, ci mai degrabă în continuarea ei, æs alienum este o lucrare de ecologie socială, o auto-etnografie poetică, deopotrivă panoramică și profundă.” Florin Dumitrescu

„S-ar fi părut că anii 2000 au fost cei mai propice pentru critica socială, pentru un discurs deopotrivă poetic și narativ care să radiografieze complicata perioadă a tranziției de la comunism la capitalism. æs alienum readuce în prim-plan, savuros și senin, incomod și vivace, o periferie europeană deghizată în metropolă, trecută prin crize multiple, animată de conflictele ei interioare și de obsesii ancestrale. Această voce uneori obscură și robotizată, alteori emotivă și sedusă de propriul ritm, e șlagărul post-tranziției, al capitalului ce desfigurează, al versiunii tale anchilozate de epuizare extremă și revoltă în limita „stocului disponibil”. Un volum al sud-estului, al trăitului în cartier, traversat de „soarele balcanic”, repovestit de o instanță abisală și cinică ce încearcă să cuprindă cât mai mult, să nu lase pe nimeni și nimic deoparte.” Teona Farmatu

„Voronca a fost printre puținii poeți ai vremii sale părând a trăi exclusiv și la o înaltă temperatură lăuntrică pentru și întru poezie. Le înțelegea, desigur, din perspectiva absolutei disponibilități avangardiste și a unei identificări dintre a scrie și a fi, acompaniate, chiar dacă nu întotdeauna în chip mărturisit, și de o conștiință «modernistă» a formei: dovadă frecventele tentative imnice și incantatorii de poet «inspirat» și «spontan», dar și de meșteșugar (neo)baroc și manierist, fascinat de spectacolul metamorfozelor verbale, cu gust pentru performanțele de ingeniozitate combinatorie.” (Ion Pop)

„În general, poezia lui B. Fundoianu a fost definită prin acest decor, prin aceste peisaje inventate. Cine pătrunde însă la straturile ultime ale lirismului său, straturi din care se vor hrăni și preocupările eseistice din Franța – trecând peste melancolicele tablouri bucolice, acoperite uneori de sumbrul vălurilor bacoviene, peste «priveliștile» Herței și Sinaiei, peste policromia amurgurilor provinciale, peste mirosurile și parfumurile, și ele imaginare, peste toată această lume, pentru simțurile sleite de pustiu și așteptare ale poetului, închipuită -, descoperă într-adevăr un univers liric mai plin de înțeles, în chiar realul pe care Fundoianu ar fi vrut să-l obțină, abolind realitatea ostilă.” (I. Negoițescu)

Prin felul de a fi și de a scrie, Șolea dă impresia că stăpînește un univers. Și aici e prematur în maturitatea lui, pentru că sînt prea mulți cei care sînt cuprinși de disperare tocmai pentru că, înaintînd în ani, nu‑și pot delimita acel univers necesar, vai, chiar ieșirii din el. Cred că pe Șolea nu l‑ar putea surprinde nici chiar moartea, bineînțeles, pentru că, spuneam, a cunoscut‑o deja și încă atunci cînd nu știa sau nici nu bănuia cine este.

Valentin Tașcu

Pe Marius l-am cunoscut la Putna în vara lui 1993, în calitatea lui, neverosimilă și incoercibilă de la acea vreme, de ghid al muzeului Mănăstirii Putna. Era abia întors din Războiul din Transnistria și înainte de poezia spre care deja plecase. Sunt conștient că asemenea cronologii sunt complicate. Nici acum nu știu când Marius se îndreaptă dinspre război spre poezie și când face un drum invers, dar știu că avea de pe atunci în fire să spună: „nu voi acoperi acele gropi în care calcă roata lumii, chiar le voi adînci” și că țintea să izbească pruncii fiicei Babilonului de piatră, pentru ca apoi, fără teamă, ca om care dezamăgise deja moartea ca soldat, să rostească iubitei sale „hai să naștem din piatră copiii!” Sunt peste treizeci de ani de atunci. „Sub petele timpului, sentimentele dispar”, spunea Johnny Cash. Ceva mai de preț a rămas. Tezaurul fervorii de atunci îl regăsesc în tot ceea ce, în poezia lui Marius, stă sub umbra lui Dumnezeu.

Georgian-Tiberiu Mustață

Scriitorul Petru Racolta nu mai are nevoie de prezentare. Cele trei volume publicate la Siono Editura (Fetita care visa pentru altii - 2020, Pe urmele tatalui - 2022 si Judecati, prejudecati si mere - 2023), Petru Racolta si-a obisnuit cititorii nu doar cu talentul sau de a crea locuri, personaje si situatii de-a dreptul cinematografice, dar si cu o precizie de microscop a detaliilor. De aceasta data, autorul trece in alt registru, mult diferit, cel al poeziei si, atunci Cand infloresc gandurile, Petru reuseste, din nou, sa-si surprinda cititorii prin sensibilitatea versificatiei care imbina talentul poetic autentic cu aceeasi precizie, deja consacrata, a detaliilor.

Îi invităm pe toți viitorii săi cititori să-i descopere puritatea și eleganța scriiturii, iar pe autorul în cauză îl sfătuim să-și administreze cu mai mare atenție harul și să-și interzică pe viitor vorbăria incontinentă în favoarea tăcerii care acumulează și esențializează… Îl încredințăm că va avea numai de cîștigat prin această asceză…

Îl mai sfătuim să-și urmeze cu fidelitate Maestrul, – Rilke, după a noastră impresie – căci, în vremurile în care trăim, nimeni nu mai are voie să scrie la întîmplare. Sîntem legitimați sau infirmați de o tradiție poetică și de un proiect personal…

Cezar Ivănescu

„Sunt mulți catolici (și de acest reproș nu putem să ne disculpăm întru totul nici noi) care, ținând cont de măiestria unui limbaj mai rafinat, preferă vanitatea cărților păgânilor folosului Sfintelor Scripturi. Mai sunt încă și alții, nedezlipiți de paginile sacre, care, deși disprețuiesc toate celelalte scrieri ale păgânilor, totuși obișnuiesc destul de des să citească plăsmuirile lui Terentius și, în timp ce se delectează cu farmecul limbajului, se pângăresc prin cunoașterea unor lucruri ticăloase. De aceea eu – un strigăt puternic din Gandersheim – nu am șovăit să-l imit în scris, câtă vreme alții îl cultivă în lectură, ca prin același gen de scriere prin intermediul căruia erau declamate depravările respingătoare ale femeilor desfrânate să fie celebrată după posibilitățile măruntului meu talent lăudabila castitate a sfintelor fecioare.” (Hrotsvita, canonică în abația din Gandersheim, Saxonia, secolul al X-lea)

Poetul Marius Marian Șolea s-a impus, încă de la debut, ca o voce distinctă în peisajul liric de azi. Poezia sa a reținut atenția criticii de întîmpinare și a publicului larg, care l-a primit cu multă căldură, atît datorită unui timbru special, cît și datorită temelor abordate, de o mare actualitate, feeling-ului și, nu în ultimul rînd, felului său de a scrie, interesant totdeauna, de o fină folosire a tușei, de o indiscutabilă acuratețe.

Ioan Holban

Pentru o natură lirică, o noapte cu trenul este ca un plonjon în valurile memoriei, ca o meditație la solitudinea lumii, ca o cutie cu metafore și obsesii, care se deschide pe muzica roților și curge ca și cum ar proiecta un destin. Citesc si recitesc această producție lirică nocturnă, marca Marius Marian Șolea, și nu regăsesc trenul. Un spațiu și un timp poetic s-au născut dintr-o călătorie și s-au încheiat odată cu ea, ca o viață redusă la un singur drum.

Cornel Nistorescu

Această carte a fost dedicată părinților, Victor și Mariana, pentru meritul lor în a reuși să mă aducă înaintea cuvintelor și celor patru prieteni morți într-o conjunctură sensibil istorică. Întru cea mai sfîntă prietenie de care am auzit vreodată, noi am fost cinci, doar eu mai sînt să aduc mărturie. În timpii cînd limita se arunca năpraznic înspre umanitatea noastră, cu toții rîdeam sau plîngeam. Acești prieteni vor fi necunoscuți, ei nu vor mai putea da sfaturi despre trăirea vieții în momentele de luptă cu negarea ei.

Marius Marian Șolea

Iată de ce Marius Marian Șolea povestește și prevestește cu sinceritatea și cu obișnuința care trebuie să le fi fost proprii păstorilor mitici atunci cînd contemplau cerul, citeau stelele și vorbeau lumii în psalmi. Marius Marian Șolea este un poet mistic nu pentru că vrea el, ci pentru că așa îi poruncește Cuvîntul. Și, pentru el, Cuvîntul înseamnă perfecțiune.

George Țărnea

Cântăreața cheală

Lecția

Jacques

Viitorul e în ouă

Scaunele

Victimele datoriei

Amedeu

Tabloul

Vicontele

Schimb de politețuri

Nepoata-soție

Nepoata-soție (variantă)

Maestrul

Îi cunoașteți?

Salonul auto

Guturaiul oniric

Fata de măritat

Scenă în patru

Lacuna

Improvizație la Alma

Ucigaș fără simbrie

Noul locatar

Rinocerii

Pietonul aerului

Regele moare

Delir în doi

Setea și foamea

Exerciții de conversație și pronunție franceză pentru studenții americani

Jocul de-a măcelul

Macbett

Ce nemaipomenită aiureală!

Omul cu valize

Călătorii în lumea morților

Maximilian Kolbe

Poezia Eugeniei Bulat este o poezie totala. Ea nu se citeste: se traieste. Nu se intelege: se asimileaza. Nu se canta: se asculta asa cum te-ai scufunda intr-o simfonie. Nu se imagineaza: se revarsa peste tine precum un film tridimensional. Ea cuprinde in sine totalitatea miscarilor sufletesti. Este esentiala si selecta, dar acopera orice extensie a spiritului, fara sa risipeasca niciun element din care respira zborul uman. - Francesco Baldassi

Sentimentul religios este, in aceste poeme intr-adevar antologice, o paradoxala simtire gandita. Gandire eliberata de legea gravitatiei cugetarii, de unde scrisul-zbor, stolurile de cuvinte (poate ingeri?), mintea care da din aripi si dorurile stranii. In metafizica ei poetica plina de secvente memorabile, Monica Pillat este, ca in orice cautare adevarata, proteica. Vorbeste in numele unor personaje biblice (Lazar, Toma, Cain, oameni care asista la Nastere si la Inviere), dar, simultan, si in numele ratacitului om de azi. Splendide sunt ineditele, in cea mai buna traditie a psalmilor, precum si a poeziei mistice care preia formulele, nelinistea si bucuria poeziei de dragoste. Rostul poeziilor adunate in volumul O candela in noapte este calauzirea spre porti la care nimeni n-a indraznit sa bata. Luminate interior, poemele antologiei se vor deschide cititorului care e suficient de indraznet ca sa bata la poarta lor. - Ioana Parvulescu

Daca. If - Editie bilingva romana-engleza

Aceasta carte, intr-un mod pe cat de neobisnuit, pe atat de tulburator, pune impreuna un poem care sintetizeaza o conceptie de viata radical morala cu un om al carui destin a ilustrat incredibil si aproape dogmatic versurile-precepte. Ilustrand la propriu, vers de vers, traducerea lui Corneliu Coposu, aceasta carte devine ea insasi o meditatie desfasurata in arta liniilor asupra meditatiei in cuvinte a poetului englez si a meditatiei in fapte a celui ce i-a dat o interpretare romaneasca. - Ana Blandiana

Rod al unor indelungi si migaloase decantari, poezia din Un an crescut la loc, cartea de debut, avea deja o patina foarte persona­la, includerea in clase, subclase, directii poetice, fiind, de aceea, oarecum dificila. Descopar in cartea de acum aceeasi dorinta de autonomie, cu respect pentru cuvinte si pentru geometria spa­tiala a scripturalului, precum si stiinta de a "sub-prinde", din­colo de suprafata lucrurilor, esente si motive sub imperativul unei urgente existentiale. Poezia sa a castigat in siguranta si in profunzime. In plus, o extraordinara picturalitate - versurile iti starnesc in minte ilustratii, poemele au corporalitate, inchipu­ind neasteptate racursiuri. Pauza de om e proiectul umanitatii depline, gata de arhitecturi viitoare. - Irina Petras

Cred ca prima oara cand l-am admirat pe Lucian Vasiliu a fost in toamna anului 1982, cand era muzeograf la Muzeul de Literatura, cu ocazia celor 10 ani de la inaugurarea Casei junimistului Vasile Pogor. Am umblat o zi intreaga sa imi prezinte parte din cele 10 muzee si case memoriale iesene. Imi amintesc inca admiratia de atunci, pentru ca, in mod ciudat, ea se referea la aceleasi caracteristici de sens contrar, care aveau sa ma fascineze intotdeauna in versurile lui Lucian Vasiliu. Amestecul surprinzator si aproape patetic de emotie si ironie, de nostalgie si deriziune, de jocuri de cuvinte si termeni religiosi face din poezia lui nu doar o voce distincta, inconfundabila in concertul generatiei, ci si o melodie, in acelasi timp preclasica si dodecafonica, nelinistitoare. - Ana Blandiana

Am scris si scriu poezie din dorinta de a ma vindeca de, "ranile ratiunii", cum spunea Novalis, sau poate din dorinta de a deveni un mai bun imblanzitor de subterane. Pentru mine, poezia inseamna, in primul rand, sunetul care se aude cand toate celelalte zgomote au amutit, iar in jur s-a lasat acea liniste in care pot asculta miscarea de rotatie a pamantului. Apoi, cred ca rolul poeziei este asemanator cu cel al unei oglinzi solare. In mitul japonez al zeitei soarelui, numita Amaterasu, oglinda solara scotea lumina din tenebre si o daruia lumii intregi. Dincolo de toate acestea, ramane jocul meu de-a v-ati ascunselea cu poezia, un nimerit prilej de a rechema copilul de altadata sa imi arate, discret, ascunzatoarea. - Savu Popa

Nadajduiesc ca, si la cea de-a doua editie (revazuta si adaugita), antologia de fata sa ramana tot o Carte din vis. S-ar exprima, in acest mod, nu doar dorinta fireasca de continuitate, ci, indeosebi, angajamentul autorului de a-si reconfirma, in fata propriei constiinte si a virtualilor sai cititori, modul propriu de gandi si a scrie poezie.

Seria de Opere complete publicată de Fayard, omagiu adus unui scriitor de prim raft al literaturii franceze, le propune cititorilor să intre în secolul XXI cu hohote de râs și lacrimi, cu conștiința unei apocalipse interioare dezmințite de o bucurie de a trăi explozivă. Teatrul lui Boris Vian se citește printre rânduri, se ascultă printre replici, se vede printre imagini. Mesaje fără vârstă sunt ascunse în spatele satirei. Piesele sale vor fi oricând de actualitate, pentru că istoria se repetă. Boris Vian folosește umorul, parodia și satira pentru a accentua ridicolul, un ridicol „mortal“ care subminează puterile umilitoare ale corupților și corupătorilor. Boris Vian, o privire ironică, devastatoare și premonitorie asupra unei epoci ale cărei greșeli se perpetuează în timp. Piesele lui Boris Vian Gustarea generalilor, Ecarisajul pentru toți, Ultima meserie, Cap de meduză vor fi întotdeauna actuale. Boris Vian este un partizan fervent al luptei împotriva războiului. În acest sens, cele patru piese principale ale lui Vian sunt exemplare.

Traducere, cronologie, note şi îngrijirea ediţiei Dana Barangea

Cu o prefaţă de Ambrogio Borsani

„Alda Merini și-a dus obsesia pentru poezie până la consecințele ultime. Nu putea concepe viața fără un spațiu în care să se dedice alfabetelor ei. Voința ei poetică extrem de fermă evocă figura temerară a celui care se aruncă în abis ca să ia urma celor fugiți din lume, înfruntând toate primejdiile pe care abisul le presupune. De-a lungul vieții sale chinuite, Alda Merini n-a încetat niciodată să viseze, nici măcar în infern, când în bezna ospiciului căuta dimensiunea de neatins a absolutului. Și-a exprimat în mod strălucit neliniștea de a locui imposibilul într-o frază din povestirea Nespus de pură, scrisă în 1965 și rămasă mult timp nepublicată: «Iată singurul lucru pe care cu adevărat mi-ar plăcea să-l țin în pumn, sunetul umbrei».“ — AMBROGIO BORSANI

Spune-mi unde sa apas mai tare

Expunandu-si vulnerabilitatile, inadecvarea, experienta maternitatii, reactiile la asteptarile care vin la pachet cu acest rol, acest job cu norma intreaga, zbaterile unei crize identitare traite cu maxima sinceritate, Ramona scrie o poveste puternica despre sine. (Andrei DÓSA)

Ramona Boldizsar ne propune un discurs ireverentios despre maternitate, in care mentalitatile, prejudecatile, politicile mai vechi, dar si cele mai noi, de obicei aflate la extrema cealalta, sunt supuse, in egala masura, marelui test al adevarului personal.

Un discurs despre responsabilitate, altfel spus, fata de noi insine, mereu in schimbare, si fata de cei din jurul nostru, despre fragilitate, despre modul in care ne controlam emotiile, ascunzandu‑le, uneori, de cei care sunt si mai vulnerabili decat noi, lasandu-le sa ne inunde, alteori, intr-un mod eliberator, si nu in ultimul rand despre corp si ce putem invata de la el, intr-un stil confesiv si puternic. Un discurs complex, nu lipsit de umor, in care nuantele se schimba pe neasteptate, la fel ca si starile, si care nu poate lasa pe nimeni indiferent. (Cristina ISPAS)

Tudor Arghezi (21 mai 1880 - 14 iulie 1967), poet, prozator si publicist, una dintre cele mai importante personalitati ale literaturii romane din secolul al XX-lea, vine, cum a marturisit chiar poetul, din "lumea taraneasca a Gorjului". In copilarie trece printr-o perioada extrem de dificila si va debuta la numai saisprezece ani in paginile ziarului „Liga ortodoxa”. Apoi, colaboreaza concomitent la principalele reviste literare si ziare ale vremii, iar la varsta de 47 de ani, Tudor Arghezi publica primul sau volum de versuri, Cuvinte potrivite, a carui aparitie este salutata ca un eveniment de maxima insemnatate pentru lirica romaneasca de catre critica literara, in frunte cu G. Calinescu, M. Ralea si Pompiliu Constantinescu. Ceea ce face geniul arghezian in poezie este aceea de a-si asuma sarcina lumii. El este poetul a toate, frumoase si urate, vazute si nevazute, poetice si nepoetice. Estetica lui, formulata in Testament si in numeroase tablete, porneste de la ideea ca veninul poate fi transformat in miere si uratul, mizerabilul, umilul din existenta pot rodi in poezie... cultiva religiosul si pune relatia dintre om si divinitate intr-o forma si cu un dramatism pe care poezia universala n-o mai cunoscuse pana la el. Scrie, apoi, poeme agreste sclipitoare si da taranului o aura cosmica... el pune geniul verbal in slujba marii poezii. (Eugen Simion). Este ales membru al Academiei Romane (1955) si, in acelasi an (1965), este sarbatorit pe plan national, i se decerneaza prestigiosul premiu Gottfried von Herder prin Universitatea din Viena si este ales membru al Academiei Sarbe de Stiinte si Litere. In cartea liricei noastre, inceputa de Eminescu, poetul Cuvintelor potrivite se aseaza imediat in prim rang. (Pompiliu Constantinescu).

„Cu mult timp în urmă, într-un cămin studențesc, aproape am ajuns la bătaie cu doi prieteni de la Litere. C-așa eram noi, dramatizam totul. Unul zicea că textul pentru teatru nu e literatură, ci doar pretext de spectacol. Celălalt, invers: o piesă e în primul rând literatură. Iar eu voiam să-i împac, da-mi și venea să-i iau la bătaie: dramaturgia de calitate e musai și una, și alta. După ce l-am citit pe Mimi Brănescu, mi s-a părut că vedem lumea cumva la fel. Și mă gândeam să-i dau numerele de telefon ale celor doi confrați. Să-i sune și să-i pună sec la punct: «Lăzărescu avea dreptate, știi ce zic?» Dar el tocmai asta demonstrează în scris, ce să-l mai complic pe Mimi? Am să-i îndemn eu să citească cele șase piese din carte și să se dumirească singuri. Ceea ce aș sfătui pe oricine.

Piesele deja au fost puse în scenă, unii poate le-ați și văzut sau urmează. Dar, până una-alta, e nimerit să ai și lucrul tău, să fii tu regizor și scenograf, că personaj ești sigur. Să alegi muzica ori tăcerea ta și să citești în tihnă spectacolul din mintea lui Mimi, pus în cuvinte. E un show iscusit și tăios, de care ajunge să-ți pese. Nu doar despre modul lui special de a observa lumea, ci și despre felul șui al fiecăruia dintre noi de a se înșuruba în realitatea cotidiană.“ — FLORIN LĂZĂRESCU

„Scriu ca să înțeleg mai bine ce se întâmplă cu mine și în jurul meu, dar nu ajută de fiecare dată. M-aș prezenta ca fiind un dramaturg amator. Când nu-mi place ce scriu, spun că sunt un actor care mai și scrie, când nu-mi place cum joc, spun că sunt un pasionat de scris care mai și joacă.“ — MIMI BRĂNESCU

„Raul Popescu a găsit o formulă personală, ludică și serioasă deopotrivă, cu care a construit o lume cvasisuprarealistă, cu elemente gotice, fantaste, în care bântuie multă melancolie, o filosofie de viață ascunsă și mult umor subtil, metaforic. tristețile lui van helsing e un volum aparte, care pare să-și găsească antecesorii în onirismul autohton, deși cred că s-a hrănit și din multe lecturi romantic-germanice și vampiric-filmice. Dar totul e atât de bine prelucrat și sublimat încât devine o lume verbală de sine stătătoare și plină de enigme și atracții. Aceasta e o poezie care nu seamănă deloc cu ce se produce acum, ca realism mizerabilist generalizat, pe piața românească de poezie. E din altă lume și altă finețe, ca o gură de cloroform parfumat cu un fel de eternitate.” - Magda Cârneci