Poezie & Teatru

Pentru o natură lirică, o noapte cu trenul este ca un plonjon în valurile memoriei, ca o meditație la solitudinea lumii, ca o cutie cu metafore și obsesii, care se deschide pe muzica roților și curge ca și cum ar proiecta un destin. Citesc si recitesc această producție lirică nocturnă, marca Marius Marian Șolea, și nu regăsesc trenul. Un spațiu și un timp poetic s-au născut dintr-o călătorie și s-au încheiat odată cu ea, ca o viață redusă la un singur drum.

Cornel Nistorescu

Această carte a fost dedicată părinților, Victor și Mariana, pentru meritul lor în a reuși să mă aducă înaintea cuvintelor și celor patru prieteni morți într-o conjunctură sensibil istorică. Întru cea mai sfîntă prietenie de care am auzit vreodată, noi am fost cinci, doar eu mai sînt să aduc mărturie. În timpii cînd limita se arunca năpraznic înspre umanitatea noastră, cu toții rîdeam sau plîngeam. Acești prieteni vor fi necunoscuți, ei nu vor mai putea da sfaturi despre trăirea vieții în momentele de luptă cu negarea ei.

Marius Marian Șolea

Iată de ce Marius Marian Șolea povestește și prevestește cu sinceritatea și cu obișnuința care trebuie să le fi fost proprii păstorilor mitici atunci cînd contemplau cerul, citeau stelele și vorbeau lumii în psalmi. Marius Marian Șolea este un poet mistic nu pentru că vrea el, ci pentru că așa îi poruncește Cuvîntul. Și, pentru el, Cuvîntul înseamnă perfecțiune.

George Țărnea

Cântăreața cheală

Lecția

Jacques

Viitorul e în ouă

Scaunele

Victimele datoriei

Amedeu

Tabloul

Vicontele

Schimb de politețuri

Nepoata-soție

Nepoata-soție (variantă)

Maestrul

Îi cunoașteți?

Salonul auto

Guturaiul oniric

Fata de măritat

Scenă în patru

Lacuna

Improvizație la Alma

Ucigaș fără simbrie

Noul locatar

Rinocerii

Pietonul aerului

Regele moare

Delir în doi

Setea și foamea

Exerciții de conversație și pronunție franceză pentru studenții americani

Jocul de-a măcelul

Macbett

Ce nemaipomenită aiureală!

Omul cu valize

Călătorii în lumea morților

Maximilian Kolbe

Poezia Eugeniei Bulat este o poezie totala. Ea nu se citeste: se traieste. Nu se intelege: se asimileaza. Nu se canta: se asculta asa cum te-ai scufunda intr-o simfonie. Nu se imagineaza: se revarsa peste tine precum un film tridimensional. Ea cuprinde in sine totalitatea miscarilor sufletesti. Este esentiala si selecta, dar acopera orice extensie a spiritului, fara sa risipeasca niciun element din care respira zborul uman. - Francesco Baldassi

Sentimentul religios este, in aceste poeme intr-adevar antologice, o paradoxala simtire gandita. Gandire eliberata de legea gravitatiei cugetarii, de unde scrisul-zbor, stolurile de cuvinte (poate ingeri?), mintea care da din aripi si dorurile stranii. In metafizica ei poetica plina de secvente memorabile, Monica Pillat este, ca in orice cautare adevarata, proteica. Vorbeste in numele unor personaje biblice (Lazar, Toma, Cain, oameni care asista la Nastere si la Inviere), dar, simultan, si in numele ratacitului om de azi. Splendide sunt ineditele, in cea mai buna traditie a psalmilor, precum si a poeziei mistice care preia formulele, nelinistea si bucuria poeziei de dragoste. Rostul poeziilor adunate in volumul O candela in noapte este calauzirea spre porti la care nimeni n-a indraznit sa bata. Luminate interior, poemele antologiei se vor deschide cititorului care e suficient de indraznet ca sa bata la poarta lor. - Ioana Parvulescu

Daca. If - Editie bilingva romana-engleza

Aceasta carte, intr-un mod pe cat de neobisnuit, pe atat de tulburator, pune impreuna un poem care sintetizeaza o conceptie de viata radical morala cu un om al carui destin a ilustrat incredibil si aproape dogmatic versurile-precepte. Ilustrand la propriu, vers de vers, traducerea lui Corneliu Coposu, aceasta carte devine ea insasi o meditatie desfasurata in arta liniilor asupra meditatiei in cuvinte a poetului englez si a meditatiei in fapte a celui ce i-a dat o interpretare romaneasca. - Ana Blandiana

Rod al unor indelungi si migaloase decantari, poezia din Un an crescut la loc, cartea de debut, avea deja o patina foarte persona­la, includerea in clase, subclase, directii poetice, fiind, de aceea, oarecum dificila. Descopar in cartea de acum aceeasi dorinta de autonomie, cu respect pentru cuvinte si pentru geometria spa­tiala a scripturalului, precum si stiinta de a "sub-prinde", din­colo de suprafata lucrurilor, esente si motive sub imperativul unei urgente existentiale. Poezia sa a castigat in siguranta si in profunzime. In plus, o extraordinara picturalitate - versurile iti starnesc in minte ilustratii, poemele au corporalitate, inchipu­ind neasteptate racursiuri. Pauza de om e proiectul umanitatii depline, gata de arhitecturi viitoare. - Irina Petras

Cred ca prima oara cand l-am admirat pe Lucian Vasiliu a fost in toamna anului 1982, cand era muzeograf la Muzeul de Literatura, cu ocazia celor 10 ani de la inaugurarea Casei junimistului Vasile Pogor. Am umblat o zi intreaga sa imi prezinte parte din cele 10 muzee si case memoriale iesene. Imi amintesc inca admiratia de atunci, pentru ca, in mod ciudat, ea se referea la aceleasi caracteristici de sens contrar, care aveau sa ma fascineze intotdeauna in versurile lui Lucian Vasiliu. Amestecul surprinzator si aproape patetic de emotie si ironie, de nostalgie si deriziune, de jocuri de cuvinte si termeni religiosi face din poezia lui nu doar o voce distincta, inconfundabila in concertul generatiei, ci si o melodie, in acelasi timp preclasica si dodecafonica, nelinistitoare. - Ana Blandiana

Am scris si scriu poezie din dorinta de a ma vindeca de, "ranile ratiunii", cum spunea Novalis, sau poate din dorinta de a deveni un mai bun imblanzitor de subterane. Pentru mine, poezia inseamna, in primul rand, sunetul care se aude cand toate celelalte zgomote au amutit, iar in jur s-a lasat acea liniste in care pot asculta miscarea de rotatie a pamantului. Apoi, cred ca rolul poeziei este asemanator cu cel al unei oglinzi solare. In mitul japonez al zeitei soarelui, numita Amaterasu, oglinda solara scotea lumina din tenebre si o daruia lumii intregi. Dincolo de toate acestea, ramane jocul meu de-a v-ati ascunselea cu poezia, un nimerit prilej de a rechema copilul de altadata sa imi arate, discret, ascunzatoarea. - Savu Popa

Nadajduiesc ca, si la cea de-a doua editie (revazuta si adaugita), antologia de fata sa ramana tot o Carte din vis. S-ar exprima, in acest mod, nu doar dorinta fireasca de continuitate, ci, indeosebi, angajamentul autorului de a-si reconfirma, in fata propriei constiinte si a virtualilor sai cititori, modul propriu de gandi si a scrie poezie.

Seria de Opere complete publicată de Fayard, omagiu adus unui scriitor de prim raft al literaturii franceze, le propune cititorilor să intre în secolul XXI cu hohote de râs și lacrimi, cu conștiința unei apocalipse interioare dezmințite de o bucurie de a trăi explozivă. Teatrul lui Boris Vian se citește printre rânduri, se ascultă printre replici, se vede printre imagini. Mesaje fără vârstă sunt ascunse în spatele satirei. Piesele sale vor fi oricând de actualitate, pentru că istoria se repetă. Boris Vian folosește umorul, parodia și satira pentru a accentua ridicolul, un ridicol „mortal“ care subminează puterile umilitoare ale corupților și corupătorilor. Boris Vian, o privire ironică, devastatoare și premonitorie asupra unei epoci ale cărei greșeli se perpetuează în timp. Piesele lui Boris Vian Gustarea generalilor, Ecarisajul pentru toți, Ultima meserie, Cap de meduză vor fi întotdeauna actuale. Boris Vian este un partizan fervent al luptei împotriva războiului. În acest sens, cele patru piese principale ale lui Vian sunt exemplare.

Traducere, cronologie, note şi îngrijirea ediţiei Dana Barangea

Cu o prefaţă de Ambrogio Borsani

„Alda Merini și-a dus obsesia pentru poezie până la consecințele ultime. Nu putea concepe viața fără un spațiu în care să se dedice alfabetelor ei. Voința ei poetică extrem de fermă evocă figura temerară a celui care se aruncă în abis ca să ia urma celor fugiți din lume, înfruntând toate primejdiile pe care abisul le presupune. De-a lungul vieții sale chinuite, Alda Merini n-a încetat niciodată să viseze, nici măcar în infern, când în bezna ospiciului căuta dimensiunea de neatins a absolutului. Și-a exprimat în mod strălucit neliniștea de a locui imposibilul într-o frază din povestirea Nespus de pură, scrisă în 1965 și rămasă mult timp nepublicată: «Iată singurul lucru pe care cu adevărat mi-ar plăcea să-l țin în pumn, sunetul umbrei».“ — AMBROGIO BORSANI

Spune-mi unde sa apas mai tare

Expunandu-si vulnerabilitatile, inadecvarea, experienta maternitatii, reactiile la asteptarile care vin la pachet cu acest rol, acest job cu norma intreaga, zbaterile unei crize identitare traite cu maxima sinceritate, Ramona scrie o poveste puternica despre sine. (Andrei DÓSA)

Ramona Boldizsar ne propune un discurs ireverentios despre maternitate, in care mentalitatile, prejudecatile, politicile mai vechi, dar si cele mai noi, de obicei aflate la extrema cealalta, sunt supuse, in egala masura, marelui test al adevarului personal.

Un discurs despre responsabilitate, altfel spus, fata de noi insine, mereu in schimbare, si fata de cei din jurul nostru, despre fragilitate, despre modul in care ne controlam emotiile, ascunzandu‑le, uneori, de cei care sunt si mai vulnerabili decat noi, lasandu-le sa ne inunde, alteori, intr-un mod eliberator, si nu in ultimul rand despre corp si ce putem invata de la el, intr-un stil confesiv si puternic. Un discurs complex, nu lipsit de umor, in care nuantele se schimba pe neasteptate, la fel ca si starile, si care nu poate lasa pe nimeni indiferent. (Cristina ISPAS)

Tudor Arghezi (21 mai 1880 - 14 iulie 1967), poet, prozator si publicist, una dintre cele mai importante personalitati ale literaturii romane din secolul al XX-lea, vine, cum a marturisit chiar poetul, din "lumea taraneasca a Gorjului". In copilarie trece printr-o perioada extrem de dificila si va debuta la numai saisprezece ani in paginile ziarului „Liga ortodoxa”. Apoi, colaboreaza concomitent la principalele reviste literare si ziare ale vremii, iar la varsta de 47 de ani, Tudor Arghezi publica primul sau volum de versuri, Cuvinte potrivite, a carui aparitie este salutata ca un eveniment de maxima insemnatate pentru lirica romaneasca de catre critica literara, in frunte cu G. Calinescu, M. Ralea si Pompiliu Constantinescu. Ceea ce face geniul arghezian in poezie este aceea de a-si asuma sarcina lumii. El este poetul a toate, frumoase si urate, vazute si nevazute, poetice si nepoetice. Estetica lui, formulata in Testament si in numeroase tablete, porneste de la ideea ca veninul poate fi transformat in miere si uratul, mizerabilul, umilul din existenta pot rodi in poezie... cultiva religiosul si pune relatia dintre om si divinitate intr-o forma si cu un dramatism pe care poezia universala n-o mai cunoscuse pana la el. Scrie, apoi, poeme agreste sclipitoare si da taranului o aura cosmica... el pune geniul verbal in slujba marii poezii. (Eugen Simion). Este ales membru al Academiei Romane (1955) si, in acelasi an (1965), este sarbatorit pe plan national, i se decerneaza prestigiosul premiu Gottfried von Herder prin Universitatea din Viena si este ales membru al Academiei Sarbe de Stiinte si Litere. In cartea liricei noastre, inceputa de Eminescu, poetul Cuvintelor potrivite se aseaza imediat in prim rang. (Pompiliu Constantinescu).

„Cu mult timp în urmă, într-un cămin studențesc, aproape am ajuns la bătaie cu doi prieteni de la Litere. C-așa eram noi, dramatizam totul. Unul zicea că textul pentru teatru nu e literatură, ci doar pretext de spectacol. Celălalt, invers: o piesă e în primul rând literatură. Iar eu voiam să-i împac, da-mi și venea să-i iau la bătaie: dramaturgia de calitate e musai și una, și alta. După ce l-am citit pe Mimi Brănescu, mi s-a părut că vedem lumea cumva la fel. Și mă gândeam să-i dau numerele de telefon ale celor doi confrați. Să-i sune și să-i pună sec la punct: «Lăzărescu avea dreptate, știi ce zic?» Dar el tocmai asta demonstrează în scris, ce să-l mai complic pe Mimi? Am să-i îndemn eu să citească cele șase piese din carte și să se dumirească singuri. Ceea ce aș sfătui pe oricine.

Piesele deja au fost puse în scenă, unii poate le-ați și văzut sau urmează. Dar, până una-alta, e nimerit să ai și lucrul tău, să fii tu regizor și scenograf, că personaj ești sigur. Să alegi muzica ori tăcerea ta și să citești în tihnă spectacolul din mintea lui Mimi, pus în cuvinte. E un show iscusit și tăios, de care ajunge să-ți pese. Nu doar despre modul lui special de a observa lumea, ci și despre felul șui al fiecăruia dintre noi de a se înșuruba în realitatea cotidiană.“ — FLORIN LĂZĂRESCU

„Scriu ca să înțeleg mai bine ce se întâmplă cu mine și în jurul meu, dar nu ajută de fiecare dată. M-aș prezenta ca fiind un dramaturg amator. Când nu-mi place ce scriu, spun că sunt un actor care mai și scrie, când nu-mi place cum joc, spun că sunt un pasionat de scris care mai și joacă.“ — MIMI BRĂNESCU

„Raul Popescu a găsit o formulă personală, ludică și serioasă deopotrivă, cu care a construit o lume cvasisuprarealistă, cu elemente gotice, fantaste, în care bântuie multă melancolie, o filosofie de viață ascunsă și mult umor subtil, metaforic. tristețile lui van helsing e un volum aparte, care pare să-și găsească antecesorii în onirismul autohton, deși cred că s-a hrănit și din multe lecturi romantic-germanice și vampiric-filmice. Dar totul e atât de bine prelucrat și sublimat încât devine o lume verbală de sine stătătoare și plină de enigme și atracții. Aceasta e o poezie care nu seamănă deloc cu ce se produce acum, ca realism mizerabilist generalizat, pe piața românească de poezie. E din altă lume și altă finețe, ca o gură de cloroform parfumat cu un fel de eternitate.” - Magda Cârneci

Rețeta lui Ruba nu se bizuie pe fardarea jovială a tristeții, pe mascarea melancoliei printr-o scriitură fățarnică, de contrast. El nu tricotează pe față frivolități pentru a obține pe dos angoase. El împinge, pur și simplu, frivolitățile în criză dramatică, le exaltă până când acestea se deconspiră ca traume ori anxietăți. Lejeritatea dicțiunii devine, astfel, un lift manevrat de însăși vocația (ascunsă cât se poate) a pathos-ului. (…) Ruba, ce-i drept, a tot încercat să se strecoare afară și s-o șteargă englezește din propriile poeme, știind însă prea bine că fuge înlăuntrul unei capcane existențiale, dacă nu și textuale. Se poartă el acolo ca un libertin, dar, de fapt, trăiește sub imperative absolute, făcând, ce-i drept, figura celui mai libertin dintre cei care trăiesc dintr-un fond de pathos. (Sau a celui mai patetic dintre ușuratici.)

Desfasurarea existentei in cercul stramt intre viata si moarte pastreaza constiinta treaza unui popor, a unei natiuni in concertul culturii universale. Nu face altceva decat sa reinvie cateva dintre cele mai importante creatii artistice ale celor ce au plasat valorile nationale in context universal si sa refaca astfel geneza si moartea, pentru a se pastra vie viata spirituala. Volumul "Poezii alese" semnate de Vasile Alecsandri, prin structura lui, cuprinde grupajele de poezii intitulate pe rand "Pasteluri", "Doine", "Margaritarele", "Legende", "Legende noua", "Ostasii nostri", "Varia", "Suvenire", "Postume", grupand 55 de texte poetice.

Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850, Botoșani - d. 15 iunie 1889, București) a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Receptiv la romantismele europene de secol XVIII și XIX, și-a asimilat viziunile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism literar relativ întârziat.

D-l Topirceanu este mai intai un poet liric. Dar un poet liric de o natura speciala. D-sa combina in multe din poeziile sale, si anume in cele mai reusite, impresionabilitatea si pasiunea celui mai subiectiv liric cu observatia patrunzatoare a unui realist. Poate din aceasta cauza, inspiratia sa poetica ne da o impresie neobisnuita de luciditate, daca cumva luciditatea aceasta nu se datoreste controlului pe care-l exercita inteligenta asupra inspiratiei. A releva rolul prea excesiv al inteligentei in creatia lirica nu credem ca este un elogiu de invidiat adus unui poet liric. De aceea ne vom permite sa-i aducem d-lui Topirceanu acest elogiu. Cu atat mai mult ca singur ne-a dat de multe ori a intelege (de pilda, in prefata Parodiilor originale), ca facultatea lui dominanta, creatrice, este inteligenta. - G. Ibraileanu, G. Topirceanu, in Note si impresii

„Cea mai intinsa parte a operei lui Cosbuc e cea consacrata eroticii rurale. Supusa acestor determinari ce decid cursul vietii sub toate aspectele, iubirea descifrata de poet in sufletele tinerilor (a fetelor indeosebi) ce populeaza lumea Baladelor si idilelor, a Firelor de tort se distinge printr-o intensitate si o prospetime particulare. Cosbuc reveleaza erosul taranesc in toate fazele sale.

O colecție de balade populare românești.

„Emil Brumaru e unul dintre puţinii poeţi care-ţi dau certitudinea că sunt mari încă de la debut. Și totuși, celebritatea extraliterară și-a câștigat-o abia odată cu poemele «pornolirice». Îndrăznelile sale de limbaj au violentat pruderia de gust a cititorului nostru mediu. Încă tânără, literatura noastră e și excesiv de pudică – îi este aproape cu desăvârșire străină tradiţia marii literaturi erotice. Revoluţia – și șocul – pornolirismelor lui Emil Brumaru constă în aceea că el introduce definitiv corpul erotizat în literatura română. Nu e totuși întâmplător că sonetele acestea porno se cheamă Infernala comedie – ca și în cazul Divinei, e vorba tot despre o via purgativa prin care sufletul își regăsește inocenţa.“ (Radu Vancu)

Poezie inseamna sa faci echilibristica pe liniile din palma lui Dumnezeu/Poetry is tightrope walking on the lines in God's palm • Editie bilingva Romana-engleza coordonata de Lidia Vianu. Acest volum include poemele celor 78 de castigatori ai Concursului National pentru Traducerea Poeziei Romanesti "Lidia Vianu Translates" 2023. This volume appears as a result of the National Contest for the Translation of Romanian Poetry "Lidia Vianu Translates" 2023.

Editie bilingva. Romana-engleza Daca ar fi sa compar poezia Cameliei Suiu cu muzica, si nu vad de ce n-as face-o, gandul m-ar duce, fara a ma intreba asupra destinatiei, mai intai inspre blues-ul lui Blind Willie McTell (Too Late, Too Late, sa zicem), dar, curat paradox, si inspre cantarile psaltice. Volumul de fata iese din rand (referindu-ma la lirica feminina, despre care unii vorbesc ca si cand ar fi o specie aparte), tocmai prin nestridenta, prin asumarea propriei biografii interioare, intr-o vreme in care reconstruirea acesteia a devenit obligatorie, prin eludarea cliseelor, prin delicatetea de zefir a discursului, rezultand o creatie sincera, un autoportret inspirat de o oglinda nemincinoasa, in afara temelor zilei, fiindu-i suficient pentru explorare universul launtric.Editie bilingva. Romana-engleza Daca ar fi sa compar poezia Cameliei Suiu cu muzica, si nu vad de ce n-as face-o, gandul m-ar duce, fara a ma intreba asupra destinatiei, mai intai inspre blues-ul lui Blind Willie McTell (Too Late, Too Late, sa zicem), dar, curat paradox, si inspre cantarile psaltice. Volumul de fata iese din rand (referindu-ma la lirica feminina, despre care unii vorbesc ca si cand ar fi o specie aparte), tocmai prin nestridenta, prin asumarea propriei biografii interioare, intr-o vreme in care reconstruirea acesteia a devenit obligatorie, prin eludarea cliseelor, prin delicatetea de zefir a discursului, rezultand o creatie sincera, un autoportret inspirat de o oglinda nemincinoasa, in afara temelor zilei, fiindu-i suficient pentru explorare universul launtric.

Dinamic si introspectiv, exploziv si predispus la meditatie zen, Liviu Antonescu separa cele vazete de cele nevazute, pentru a le putea reuni finalmente intr-un poem lapidar, numai bun de daltuit pe o friza sau pe o stela din insula de calcar unde se simte infiat. Reintors la Iasi, dar inca aproape de tumultul marii care-l saluta la plecare, el poate scrie linistit. Insesizabila sa poezie este una dintre cele mai vi si pregnante care se scriu astazi la noi.

Ediţie coordonată şi îngrijită de George Volceanov

Vol. 15 : Titus Andronicus / trad. de Horia Gârbea; pref. de Nicoleta Cinpoeş; note de Horia Gârbea şi George Volceanov; Zadarnicele chinuri ale dragostei / trad.de Lucia Verona şi Horia Gârbea; pref. de Andreea Şerban; note de George Volceanov; Cymbeline / trad. de Alexandru M. Călin şi Anca Ignat; pref. de Dana Perce; note de George Volceanov

Titus Andronicus este una dintre puţinele creaţii dramatice shakespeariene care nu au o sursă literară, dramatică sau istorică. Piesa nu dramatizează evenimente din istoria Romei, ci inventează o Romă în care coexistă republica, imperiul şi monarhia, cu instituţiile şi datinile lor specifice cu tot, în care este neclar dacă succesiunea este ereditară sau electivă. După cum arată T. J. B. Spencer, piesa „înglobează toate instituţiile politice pe care le‑a avut Roma vreodată”, fiind, „mai curând, un rezumat al politicii romane”. (Nicoleta Cinpoeș)

La fel ca Furtuna, Zadarnicele chinuri ale dragostei nu are la bază o sursă evidentă, deşi subiectul piesei face aluzie clară la Curtea franceză: regele Henric de Navarra (redenumit Ferdinand în piesă) a avut în suita sa un Mareşal de Biron (devenit în piesă Berowne) şi un Duce de Longueville (transformat în Longaville); ambii au luptat de partea lui în războiul civil francez din anii 1589-1592. Mai mult, Biron era cunoscut în Anglia ca aliat şi consilier al lui Robert Devereux, al doilea conte de Essex, conducând în anul 1591 o armată englezească în sprijinul lui Henric. A existat şi un mareşal de Mayenne, care, însă, catolic fiind, nu făcea parte din anturajul regelui hughenot al Navarrei. Cu toate acestea, William Carroll şi Richard David consemnează ca posibilă sursă de inspiraţie două solii franceze primite de regele Navarrei: cea dintâi, din 1578, a avut-o în primplan pe soţia sa înstrăinată, prinţesa Marguerite de Valois, însoţită de mama sa, iar cea de-a doua, din 1586, doar pe regina Caterina de Medici însăşi. Michael Dobson şi Stanley Wells menţionează şi ei posibilitatea ca Shakespeare să se fi inspirat dintr-o consemnare (astăzi pierdută) a unei singure vizite diplomatice efectuate în 1578 de către cele două doamne, având ca miză viitorul provinciei Aquitania, care făcea parte din zestrea prinţesei Marguerite. (…)

Zadarnicele chinuri… rămâne un text memorabil şi prin alte lucruri: este prima piesă cu numele autorului Shakespeare menţionat pe pagina de titlu; are cele mai multe perechi de îndrăgostiţi (Regele şi Prinţesa, Berowne şi Rosaline, Longaville şi Maria, Dumaine şi Katharine; Armado şi Jaquenetta); are pasajul cel mai erotic din toate piesele lui Shakespeare (IV, 1), precum şi cele mai multe secvenţe cantabile, putând fi lesne montată ca musical. (Andreea Șerban)

Confesiuni - un volum de poezii despre emoții trăite în doi, despre suferință, aspirații, doruri, pierdere, descrise sincer într-o suavă stare de evocare. „Citesc și eu câteva versuri din volum. Le citesc așa, agale, pe sărite. Încerc să prind firul ideilor, înlănțuire de sentimente, trăiri, mesajul cuvintelor așternute în paginile ce se răsfiră cumva sub degetele mele. Ooof, parcă n‑am destul timp, parcă nu‑i destulă respirație, parcă nu‑i destulă tihnă pentru a desface cu grijă tot miezul sensurilor ascunse dincolo de vorbe. Gândul îmi zboară la ale mele... mă simt într‑un fel vinovată. Dar, poate că nu. Versurile par rostite, parcă le‑aș spune pentru mine însămi. Parcă le‑aș murmura în taină. De fapt, cine mai știe... Poate că acesta este adevărul. Sau poate că ăsta‑i misterul, taina ascunsă cu delicatețe, ca într‑un joc: de‑a v‑ați ascunselea, dulce taină amăruie, liniștitoare. Poate că vorbele‑ideile‑versurile‑cuvintele curg așternute în înșiruirea lor tocmai ca o invitație la căutare. La introspecție? Cine știe? Putem afla oare? Poate... Citiți. Citiți și voi. Și vă veți răspunde.” (Maia Morgenstern)

„Cînd își refuză instrumentarul lucid și aseptic al psihoterapeutului, întorcîndu-se asupra sinelui cu blîndețea tatălui și înțelepciunea călătorului încercat, Mihai Manole este poet. Iar cînd explorează, ba precaut, ba dezinvolt, orizonturile expresivității lingvistice, pășind ba elegant, ba stînjenit, dincolo de ele, Mihai Manole scrie poezie. „Utopia mea”, poemul de respirație mazilesciană din startul „părții sănătoase” a cărții, oferă o fereastră grăitoare înspre laboratorul poetic al lui Mihai. Dureros- conștient de insinuarea ireversibilă a tehnologiilor digitale în viețile noastre, Mihai lansează o capsulă a timpului care mă face să cred că duioșia și blîndețea vor supraviețui oricărei patologii, inclusiv aceleia tehnologice.” Sorin Despot

„O lume în care „inventarul de linii-cicatrice [e] singurul semn că am fost”. În care „partea rănită” capătă, în sfîrșit, dreptul de a vorbi. Asta e lumea care se constituie din paginile cărții lui Mihai Manole, de la prima pînă la ultima. Ioan Es. Pop (care e unul dintre spiritele tutelare ale acestei admirabile cărți de debut) spune undeva că poezia e istoria celor învinși. La Mihai Manole, poezia e istoria „părții rănite”, care „toată viaţa [așteaptă] să se întîmple ceva rău”. Puține cărți de debut atît de edificate despre natura & ubicuitatea răului am citit. Și puține atît de convinse că poezia e suma rănilor noastre – și că însuși faptul că putem vorbi despre răni (cu oroare & tandrețe) ne face mai puternici decît răul care le-a produs.” Radu Vancu