Poezie & Teatru

O colecție de balade populare românești.

„Emil Brumaru e unul dintre puţinii poeţi care-ţi dau certitudinea că sunt mari încă de la debut. Și totuși, celebritatea extraliterară și-a câștigat-o abia odată cu poemele «pornolirice». Îndrăznelile sale de limbaj au violentat pruderia de gust a cititorului nostru mediu. Încă tânără, literatura noastră e și excesiv de pudică – îi este aproape cu desăvârșire străină tradiţia marii literaturi erotice. Revoluţia – și șocul – pornolirismelor lui Emil Brumaru constă în aceea că el introduce definitiv corpul erotizat în literatura română. Nu e totuși întâmplător că sonetele acestea porno se cheamă Infernala comedie – ca și în cazul Divinei, e vorba tot despre o via purgativa prin care sufletul își regăsește inocenţa.“ (Radu Vancu)

Poezie inseamna sa faci echilibristica pe liniile din palma lui Dumnezeu/Poetry is tightrope walking on the lines in God's palm • Editie bilingva Romana-engleza coordonata de Lidia Vianu. Acest volum include poemele celor 78 de castigatori ai Concursului National pentru Traducerea Poeziei Romanesti "Lidia Vianu Translates" 2023. This volume appears as a result of the National Contest for the Translation of Romanian Poetry "Lidia Vianu Translates" 2023.

Editie bilingva. Romana-engleza Daca ar fi sa compar poezia Cameliei Suiu cu muzica, si nu vad de ce n-as face-o, gandul m-ar duce, fara a ma intreba asupra destinatiei, mai intai inspre blues-ul lui Blind Willie McTell (Too Late, Too Late, sa zicem), dar, curat paradox, si inspre cantarile psaltice. Volumul de fata iese din rand (referindu-ma la lirica feminina, despre care unii vorbesc ca si cand ar fi o specie aparte), tocmai prin nestridenta, prin asumarea propriei biografii interioare, intr-o vreme in care reconstruirea acesteia a devenit obligatorie, prin eludarea cliseelor, prin delicatetea de zefir a discursului, rezultand o creatie sincera, un autoportret inspirat de o oglinda nemincinoasa, in afara temelor zilei, fiindu-i suficient pentru explorare universul launtric.Editie bilingva. Romana-engleza Daca ar fi sa compar poezia Cameliei Suiu cu muzica, si nu vad de ce n-as face-o, gandul m-ar duce, fara a ma intreba asupra destinatiei, mai intai inspre blues-ul lui Blind Willie McTell (Too Late, Too Late, sa zicem), dar, curat paradox, si inspre cantarile psaltice. Volumul de fata iese din rand (referindu-ma la lirica feminina, despre care unii vorbesc ca si cand ar fi o specie aparte), tocmai prin nestridenta, prin asumarea propriei biografii interioare, intr-o vreme in care reconstruirea acesteia a devenit obligatorie, prin eludarea cliseelor, prin delicatetea de zefir a discursului, rezultand o creatie sincera, un autoportret inspirat de o oglinda nemincinoasa, in afara temelor zilei, fiindu-i suficient pentru explorare universul launtric.

Dinamic si introspectiv, exploziv si predispus la meditatie zen, Liviu Antonescu separa cele vazete de cele nevazute, pentru a le putea reuni finalmente intr-un poem lapidar, numai bun de daltuit pe o friza sau pe o stela din insula de calcar unde se simte infiat. Reintors la Iasi, dar inca aproape de tumultul marii care-l saluta la plecare, el poate scrie linistit. Insesizabila sa poezie este una dintre cele mai vi si pregnante care se scriu astazi la noi.

Ediţie coordonată şi îngrijită de George Volceanov

Vol. 15 : Titus Andronicus / trad. de Horia Gârbea; pref. de Nicoleta Cinpoeş; note de Horia Gârbea şi George Volceanov; Zadarnicele chinuri ale dragostei / trad.de Lucia Verona şi Horia Gârbea; pref. de Andreea Şerban; note de George Volceanov; Cymbeline / trad. de Alexandru M. Călin şi Anca Ignat; pref. de Dana Perce; note de George Volceanov

Titus Andronicus este una dintre puţinele creaţii dramatice shakespeariene care nu au o sursă literară, dramatică sau istorică. Piesa nu dramatizează evenimente din istoria Romei, ci inventează o Romă în care coexistă republica, imperiul şi monarhia, cu instituţiile şi datinile lor specifice cu tot, în care este neclar dacă succesiunea este ereditară sau electivă. După cum arată T. J. B. Spencer, piesa „înglobează toate instituţiile politice pe care le‑a avut Roma vreodată”, fiind, „mai curând, un rezumat al politicii romane”. (Nicoleta Cinpoeș)

La fel ca Furtuna, Zadarnicele chinuri ale dragostei nu are la bază o sursă evidentă, deşi subiectul piesei face aluzie clară la Curtea franceză: regele Henric de Navarra (redenumit Ferdinand în piesă) a avut în suita sa un Mareşal de Biron (devenit în piesă Berowne) şi un Duce de Longueville (transformat în Longaville); ambii au luptat de partea lui în războiul civil francez din anii 1589-1592. Mai mult, Biron era cunoscut în Anglia ca aliat şi consilier al lui Robert Devereux, al doilea conte de Essex, conducând în anul 1591 o armată englezească în sprijinul lui Henric. A existat şi un mareşal de Mayenne, care, însă, catolic fiind, nu făcea parte din anturajul regelui hughenot al Navarrei. Cu toate acestea, William Carroll şi Richard David consemnează ca posibilă sursă de inspiraţie două solii franceze primite de regele Navarrei: cea dintâi, din 1578, a avut-o în primplan pe soţia sa înstrăinată, prinţesa Marguerite de Valois, însoţită de mama sa, iar cea de-a doua, din 1586, doar pe regina Caterina de Medici însăşi. Michael Dobson şi Stanley Wells menţionează şi ei posibilitatea ca Shakespeare să se fi inspirat dintr-o consemnare (astăzi pierdută) a unei singure vizite diplomatice efectuate în 1578 de către cele două doamne, având ca miză viitorul provinciei Aquitania, care făcea parte din zestrea prinţesei Marguerite. (…)

Zadarnicele chinuri… rămâne un text memorabil şi prin alte lucruri: este prima piesă cu numele autorului Shakespeare menţionat pe pagina de titlu; are cele mai multe perechi de îndrăgostiţi (Regele şi Prinţesa, Berowne şi Rosaline, Longaville şi Maria, Dumaine şi Katharine; Armado şi Jaquenetta); are pasajul cel mai erotic din toate piesele lui Shakespeare (IV, 1), precum şi cele mai multe secvenţe cantabile, putând fi lesne montată ca musical. (Andreea Șerban)

Confesiuni - un volum de poezii despre emoții trăite în doi, despre suferință, aspirații, doruri, pierdere, descrise sincer într-o suavă stare de evocare. „Citesc și eu câteva versuri din volum. Le citesc așa, agale, pe sărite. Încerc să prind firul ideilor, înlănțuire de sentimente, trăiri, mesajul cuvintelor așternute în paginile ce se răsfiră cumva sub degetele mele. Ooof, parcă n‑am destul timp, parcă nu‑i destulă respirație, parcă nu‑i destulă tihnă pentru a desface cu grijă tot miezul sensurilor ascunse dincolo de vorbe. Gândul îmi zboară la ale mele... mă simt într‑un fel vinovată. Dar, poate că nu. Versurile par rostite, parcă le‑aș spune pentru mine însămi. Parcă le‑aș murmura în taină. De fapt, cine mai știe... Poate că acesta este adevărul. Sau poate că ăsta‑i misterul, taina ascunsă cu delicatețe, ca într‑un joc: de‑a v‑ați ascunselea, dulce taină amăruie, liniștitoare. Poate că vorbele‑ideile‑versurile‑cuvintele curg așternute în înșiruirea lor tocmai ca o invitație la căutare. La introspecție? Cine știe? Putem afla oare? Poate... Citiți. Citiți și voi. Și vă veți răspunde.” (Maia Morgenstern)

„Cînd își refuză instrumentarul lucid și aseptic al psihoterapeutului, întorcîndu-se asupra sinelui cu blîndețea tatălui și înțelepciunea călătorului încercat, Mihai Manole este poet. Iar cînd explorează, ba precaut, ba dezinvolt, orizonturile expresivității lingvistice, pășind ba elegant, ba stînjenit, dincolo de ele, Mihai Manole scrie poezie. „Utopia mea”, poemul de respirație mazilesciană din startul „părții sănătoase” a cărții, oferă o fereastră grăitoare înspre laboratorul poetic al lui Mihai. Dureros- conștient de insinuarea ireversibilă a tehnologiilor digitale în viețile noastre, Mihai lansează o capsulă a timpului care mă face să cred că duioșia și blîndețea vor supraviețui oricărei patologii, inclusiv aceleia tehnologice.” Sorin Despot

„O lume în care „inventarul de linii-cicatrice [e] singurul semn că am fost”. În care „partea rănită” capătă, în sfîrșit, dreptul de a vorbi. Asta e lumea care se constituie din paginile cărții lui Mihai Manole, de la prima pînă la ultima. Ioan Es. Pop (care e unul dintre spiritele tutelare ale acestei admirabile cărți de debut) spune undeva că poezia e istoria celor învinși. La Mihai Manole, poezia e istoria „părții rănite”, care „toată viaţa [așteaptă] să se întîmple ceva rău”. Puține cărți de debut atît de edificate despre natura & ubicuitatea răului am citit. Și puține atît de convinse că poezia e suma rănilor noastre – și că însuși faptul că putem vorbi despre răni (cu oroare & tandrețe) ne face mai puternici decît răul care le-a produs.” Radu Vancu

„Contemplând, fără să aștepte nicio revelație, ghemul libidinal, micile acte ratate și avalanșa de discursuri culturale care ne definesc, poemele lui Andrei Petrea explorează un univers al post- emoției, dedramatizat, aparent epuizat, într-o formulă profund personală și atașantă. Nu holier than thou, ci as sad and confused as you.” Dan Țăranu

Născut în 19 octombrie 1957, loc. Sîngătin, jud. Sibiu. Absolvent în 1980 al Facultății de Filologie, secția română-franceză, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și doctor în filologie în 1998 al aceleiași universități. În anii studenției, redactor al revistei Echinox. În deceniul nouă, a fost profesor de limba și literatura română la diferite școli și licee din Piatra Neamț, Agnita, Cisnădie și Sibiu, iar din 1990, redactor-șef al revistei Euphorion, fondată de Uniunea Scriitorilor din România în 1990 la Sibiu și profesor de literatură comparată la Facultatea de Litere și Arte a Universității „Lucian Blaga”. Debut absolut cu poezie în revista Transilvania (1976) și editorial cu volumul de versuri Seară adolescentină (Ed. Albatros, 1982), distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România. Alte volume publicate: Secolul sfîrșește într-o duminică, Ed. Cartea Românească, 1991, Noaptea din zi, Biblioteca Euphorion, 1994, Radiografiile timpului (antologie de autor), Ed. Axa, 1998, Antologia poeziei românești de la origini pînă azi (împreună cu Ioan Radu Văcărescu), Ed. Paralela 45, 1998, Poetica temporalității. Eseu asupra poeziei românești, Ed. Dacia, 2000, Vara de fosfor (antologie de autor), Ed. Dacia, 2002, Viața și opiniile profesorului Mouse, Ed. Limes, 2004, Developări în perspectivă. Generația poetică ‘80 în portrete critice, Ed. Cartea Românească, 2004, Clipe fosforescente (antologie de autor; prefață de Al. Cistelecan), Ed. Limes, 2007, Orașul și literatura (coordonator; prefață de Paul Cornea), Ed. Art, 2008, Arta comparației. Articole, eseuri și studii de literatură română și comparată, Ed. Limes, 2009. Scene din orașul-vitraliu/ Scenes of the Stained-Glass City (volum bilingv de poezie; traduceri în lb. engleză și prefață de Ștefan Stoenescu), Ed. Vinea, 2010, Noi developări în perspectivă, Ed. Limes, 2010, Noua poezie nouă. Antologie de poezie română postmodernă, Ed. Limes, 2011, Dintr-o îndepărtată lumină/ D’une lointaine lumière (volum bilingv de poezie; traduceri în lb. franceză de Miron Kiropol și Un cuvînt înainte de Ion Pop), Ed. Limes, 2012, Bilingvismul creator. Studii de literatură comparată despre scriitori de expresie română și franceză, Ed. Limes, 2013, Mușuroiul de lumină (antologie de autor), Ed. Tracus Arte, 2016, Ars orphica (antologie tematică de poezie), Ed. Limes, 2017, Respirația subacvatică (antologie de „poeme seriale”; Cuvînt însoțitor de Ioan Holban), Ed. Junimea, 2020, Scene din orașul-vitraliu/ Szenen aus der Kirchenfenster-Stadt, Ed. Armanis, 2021 (volum bilingv de poezie; traduceri în lb. germană de Beatrice Ungar și Cuvînt însoțitor de Joachim Wittstock), Avatarurile lui Orfeu, Ed. Univers, 2021, Colocviale. Interviuri, anchete, conferințe, Ed. Limes, 2022, Tintengeruch. Gedichte (traduceri în limba germană de Christian W. Schenk), Ed. Dionysos/ Germania, 2023, Opera poetică, Ed. Rocart, 2023 (prefață de Ion Bogdan Lefter). Traduceri din poezia lui au apărut în reviste și antologii din Belgia, Franța, Germania, Italia, Polonia, Spania și SUA. Membru al Uniunii Scriitorilor din România (din ianuarie 1990) și al Asociației de Literatură Generală și Comparată din România.

O antologie cuprinzatoare din poezia de un umor absurd a lui Edward Lear, poate cel mai indragit poet si desenator din cultura engleza de secol al XIX-lea. Versiunea in limba romana este un exercitiu poetic in sine gratie fortei si imaginatiei lui Constantin Abaluta si eruditiei lui Stefan Stoenescu.

Parcurgand rimele si desenele fara noima ale lui Edward Lear (1812-1888), ne pomenim antrenati pe nesimtite intr-o lume stranie prin situatiile ei derizorii, in care nedumerirea se impleteste la tot pasul cu amuzamentul.

Nascut in acelasi an cu Dickens si cu Browning, ceilalti mari maestri ai humorului grotesc din literatura victoriana, Lear avea sa cucereasca publicul in 1846 cu a sa Book of Nonsense, semnata in saga Derry Down Derry si reeditata in 1861, urmata de alte trei volume similare in 1871, 1872 si 1877. Cand aparea cartea, autorul ei era deja un reputat ilustrator al unor tratate de zoologie in baza carora devenea in acelasi an, 1846, profesor de desen al reginei Victoria insasi.

A prefata o carte de poezie - de data recenta - a lui Marius Marian Solea este in acest moment o provocare mai mare decat ruleta ruseasca.

Dupa prima lectura a cartii am vrut sa refuz, sa dau bir cu fugitii. Apoi, indemnat de autor sa nu renunt, sa caut "cheile" poeziei (mi-a si dezvaluit una, doua), am recitit, iar si iara, si mi-am spus ca provocarea este mareata. In primul rand, pentru ca poezia volumului Reflexiile marilor curbe este densa ca un covor oltenesc batut cu "furculita" pe un gherghef metafizic si, in al doilea rand, pentru ca fiecare lectura (iar si iara) iti releva alte intelesuri. Pe oricine le va cauta il indemn sa nu se opreasca nici dupa primul, nici dupa al doilea, nici dupa al saptelea. - Ovidiu Popescu

„În teatru, I.L. Caragiale se dovedește superior tuturor dramaturgilor români nu numai prin angajament moral sau printr-o rezolvare genială a unei complicate probleme de cerere și de ofertă literară (…), dar și printr-o rezolvare exemplară a tuturor problemelor tehnice care decurg din specificul de gen al dramaturgiei. De aceea, comediile lui pot fi plasate în punctul greu de atins al unei sinteze armonioase între idealul clasic al simplității și idealul shakespearian al realismului și abundenței, înainte ca vreun alt autor să fi reușit să ilustreze la noi, cu o competență apropiată de aceea pe care a avut-o Caragiale, vreuna din aceste două alternative.” (Florin Manolescu)

Ilustrații de Ștefan Georgescu

„Ai de-a face, în această carte, cu vârtejul anotimpurilor, cu ieșirile la rampă ale făpturilor animale, cu fabule și cu crochiuri de poezie. Mai presus de orice, însă, vei găsi așteptarea neașteptatului, plăcerea de a te lăsa surprins. Bun-venit, așadar, sub Soarele furnicilor, tupilați, vasăzică, la umbra unei flori de păpădie, .”

Liviu Papadima

„Acest pelerin, care este poetul, atrage atenția asupra experienței vieții, a exilului care ni se impune și pe care nu-l putem evita. El ne pune întrebarea fundamentală, aceea a identității noastre interioare. Ne situează în fața pericolului alienării individului, a smulgerii lui din dreptul inalienabil de a fi liber” Ștefan Râmniceanu

„Şi era aşa de groaznic Mihai-vodă şi vestit de războaie în toate aceste părţi, cât, îndată ce au sosit la Suceava, i s-au închinat şi cetatea Sucevei şi a Neamţului, la cetăţi punând oşteni de ai săi pedestraşi.” Vorbele scrise, la vremea lor, de către cronicarul Miron Costin, relevă încă o dată, dacă mai era nevoie, destinul unui popor confruntat, de-a lungul veacurilor, cu povara perpetuă a apărării unei țări bogate, mult prea bogate pentru a nu stârni lăcomia și dorința de rapt a străinilor. Simbol uriaș al istoriei românilor, Mihai Viteazul va rămâne, pentru totdeauna, în memoria urmașilor săi. Dumitru Curcăneanu a fost unul din acești urmași, iubitor de istorie și iubitor de Țară. Cărțile sale, creații epice în versuri, zguduitoare prin realismul dialogurilor și personajelor, reprezintă echivalentul scris al unor superproducții cinematografice, și transpun cititorul, aproape fizic, în vremurile în care românii știu să lupte pentru țara lor.

„Poezia lui Marian Drăghici e un limbaj de convertire, un limbaj ce suferă, într-un proces gradual, agresiunea prezenței divine. Ea devine o cale revelatorie și se înscrie între limbajele tari, contopindu-se cu rugăciunea.”

Al. Cistelecan

„Se observă dintru început – ceea ce constituie un element de căpătâi pentru toată poezia lui Marian Drăghici – preocuparea majoră pentru arta sau artele poetice. În această privință, Marian Drăghici este poetul care a reușit, probabil cel mai bine dintre autorii recenți, să dea greutate, consistență, amploare epică și dramatism credo-urilor sale despre poezie, limbajul acesteia și locul ei în lume. Deopotrivă, poetului i-a reușit o punere în scenă extraordinară a «vârstelor poetice», a rupturilor din existență și din poezie, a relațiilor profunde dintre scris și poezie («toată biografia mieste pusă în scrisul meu, atâta cât/câtă e »).”

Dan Cristea

„În poeticile de altădată, romantică și simbolistă, visul era un refugiu, un spațiu securizant, departe de asprele atingeri ale realului – insula lui Euthanasius –, unde poetul elabora textul. La Marian Drăghici e textul visat; visul transcrie ceea ce va fi fost deja scris altundeva, cu litere aurii, derulându-se încet, dinspre cer spre pământ, asemeni scării lui Iacob pe care urcă și coboară îngerii: visul, iar nu poetul «în vis», elaborează textul: melcul e poemul visat, cochilia purtătoare e poetul însuși, în formula atât de originală a liricii lui Marian Drăghici, al cărei «fir», iată, nu se află «în cap», ci în nescrisul ce așteaptă să fie visat. Această așteptare febrilă a poemului dumnezeiesc e starea poetului.”

Ioan Holban

Toate aceste poezii au făcut închisoare. S-au născut în închisoare si au părăsit închisoarea odată cu eliberarea ultimului prizonier politic. Au fost eliberatoare pentru cei care le-au creat și pentru cei care le-au memorat, rămânând însă interzise inainte de 1989 și marginalizate până azi.

Marcel Vișa e cu siguranță unul din cei mai reprezentativi poeți ai generației sale. Acest al doilea volum de poeme îmi întărește convingerea că prizele la cotidian nu sunt singurele resurse ale poemelor sale. Materia sa poetică provine și din experiențele biografice, evocate prin notații, și anamneze. În versurile lui Vișa se adăpostește o ființă sensibilă la agresiunile realului. Vulnerabilitățile acestei identități umplu lumea poemelor. Două modalități are poetul pentru a surprinde experiențele biografice: confesiunea și sarcasmul. Cu cea mai recentă promoție de poeți se constituie un nou tip de real poetic, alcătuit fie din reacțiile la cotidianitate, fie prin constituirea unei realități în care se amestecă elemente ale unei tehnologii informatice cu biografeme dramatizate.

Șerban Mihalache a urmat studiile de licență și masterat la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației a Universității Politehnica din București, unde predă începând cu 2017. În 2023 și-a definitivat doctoratul, având ca temă utilizarea sistemelor cu inteligență artificială pentru recunoașterea emoțiilor, stresului și minciunilor din vorbire. A mai publicat demo-volumul de poezie M (2020).

Marko Pogačar a debutat în 2006 cu un volum primit ca o revelație a poeziei croate. Au urmat alte cinci: Poslanice običnim ljudima (Epistole către oamenii obișnuiți, 2007), Predmeti (Obiecte, 2009), Bog neće pomoći (Dumnezeu n-o s-ajute, 2012), Crna pokrajina (Ținutul negru, 2013) și Zemlja, zemlja (Pământ, pământ, 2017), trei volume de eseuri, o carte de proză scurtă și un jurnal de călătorie. A editat două antologii ale tinerilor poeți croați și este directorul celui mai important și mai vechi festival de poezie din Croația, „Goranovo proljeće” („Primăvara lui Goran”). A câștigat mai multe premii croate și internaționale, iar cărțile sale au fost traduse în peste zece limbi. În România i-a mai apărut Ținutul negru (2015), în traducerea tandemului Oproiu — Čolakhodžić.

Carte apărută în colaborare cu H'art Gallery. Despre Sentimentul naturii: Dincolo de pledoaria ecologistă, care nu capătă neapărat tonalități de manifest, notele defensive conținându-se implicit în invocările jucăuș-șfichiuitoare ale eternei relații om-natură, această carte oferă un splendid spectacol al limbajului și versificației. Făcând școală bună la Barbu, Arghezi, Dimov, Brumaru și Foarță, Florin Dumitrescu anulează granițele dintre registrele stilistice și, cu dezinvoltură și virtuozitate, pune alături mursecătura de stupoare, lasă să rimeze prișnițele cu coropișnițele, nautilii cu cochilii și jeleul cu eul supraeul, creează holorime, comite gesturi oximoronice descoperind îngeri zăluzi sau include în categoria firescului acțiunea de tămâiere a hardului — toate acestea, transpuse în ritmuri ce imită fie tonalitățile înălțătoare ale odei sau imnului, fie cântul tânguios al doinei, fie rostirea incantatorie a descântecului. Replică dată receptării clișeizate a uneia dintre marile teme ale poeziei din toate timpurile și, totodată, îndemn la regândirea principiilor de coexistență a noastră cu nonumanul, Sentimentul naturii este, întâi și-ntâi, o carte în care esteticul asimilează elegant ideologicul, lăsând poezia să emane frumusețe.

DOSAR Bertolt Brecht (1898-1956) • eseuri și articole de Bogdan-Alexandru Stănescu, Radu Vancu, Mihai Lukács, Victor Morozov • Bertolt Brecht în traducerea lui Robert Gabriel Elekes, Lorin Ghiman, Andrei Anastasescu, Alexa Stoicescu

Poezia Olgăi Ștefan se aseamănă cu cele două faze ale mareelor: citind-o, ai prima dată senzația că forța ei discursivă te paralizează, inundând tot spațiul mental și emoțional prin flamboaianța imaginarului, prin rimele interioare sofisticate și prin rafale de referințe culturale sau inserții de critică socială. După care, așa cum refluxul dezvăluie tot felul de vietăți bizare, scoici și resturi de pe fundul mării, așa și versurile ei scot la iveală însăși natura oximoronică a realității imediate: esteticul coexistând cu inesteticul, adevărul cu minciuna, falsul și fariseismul cultural, binele cu răul, normalul cu anormalul. Nerămânând la periferia realului, ci mergând dincolo de documentarea observațională, Resursa deconstruiește și reconstruiește fiecare segment constitutiv al vieții, fiecare mare experiență fondatoare, vorbind despre dragoste, erotism, despre moarte sau despre devenirea literară printr-o abordare neconcesivă. Orice țintă și-ar fixa în bătaia obiectivului poetic, Olga Ștefan rămâne unul dintre cei mai autentici și originali poeți de după 2000. -- Anastasia Gavrilovici

Goran Simić s-a născut în 1952 la Vlasenica, pe teritoriul actual al Bosniei-Herțegovina. Considerat un important poet al fostei Iugoslavii, a trecut prin experiența tumefiantă a asediului orașului Sarajevo. A emigrat cu familia în Canada în 1995, unde a început să scrie în limba engleză, fiind comparat cu Iosif Brodski și Zbigniew Herbert. A scris numeroase volume de poezie și proză scurtă, precum și texte teatrale și librete de operă, fiind prezent în notabile antologii internaționale, printre care Scanning the Century: The Penguin Book of Twentieth Century Poetry. S-a întors la Sarajevo în 2013.

Miroslav Holub (1923-1998) a fost un poet și imunolog ceh, a cărui recunoaștere internaţională a început cu publicarea poemelor sale în limba engleză, din numărul inaugural al legendarei reviste fondate de Ted Hughes în 1965, Modern Poetry in Translation, pentru ca traducerile ulterioare, culminând cu masiva Poems Before & After (2006), să îl impună ca pe una dintre cele mai remarcabile personalităţi ale poeziei europene postbelice.

„această mică insulă/ această mare insulă singuratică” Vulcanica Islandă nu e doar țara ghețarilor și a gheizerelor, ci un tărâm unde ai senzația că timpul a rămas suspendat undeva sub Cercul Polar. Poezia islandeză este una cu totul aparte, fiindcă limba ei nu a fost supusă prea mult schimbărilor, având totodată două litere care nu sunt găsite în alte limbi moderne: þ (numită thorn sau þorn) și ð (numită eth sau eða). Textul poetic este parte integrantă din viața cotidiană islandeză. În fiecare vers există un ritm intern, o unitate de sens.

Prima ediție a volumului Autoportret în flama de sudură a apărut la Casa de Editură Max Blecher în iunie 2021 și a primit un an mai târziu Premiul „Cartea de poezie a anului 2021” acordat de APLER (Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România) și Premiul „Cartea de poezie a anului” acordat de ARCCA (Asociaţia Română a Creatorilor Culturali și Artiștilor), fiind de asemenea nominalizat la premiile revistei „Observator cultural” și la premiile Festivalului Național „George Bacovia”. Scris între ianuarie 2018 și decembrie 2020, Autoportret în flama de sudură iese în primăvara anului 2023 într-o ediție secundă, la care a fost adăugat poemul de la final, „Ultimii saci”.

Anul tigrului de apă este, în cele din urmă, un jurnal ținut cu grijă la un punct de frontieră dezafectat, de un grănicer care nu mai cere de multă vreme pașapoartele celor care trec granița dintre cele două țări: țara realului și țara imaginarului. Așa se face că personaje, lucruri, întâmplări din cele două ținuturi se amestecă imprevizibil, conviețuiesc, se complică și se explică unele prin altele, într-o devălmășie pașnică. Pe această contrabandă între real și imaginar este clădită lumea poeziei Ligiei Keșișian și versurile sale sunt ca niște ferestre plutind deschise pe suprafața unui lac liniștit, în zidul orizontal de apă.

'Krzysztof Koehler îmbină în creața sa diferite tradiții: barocul, romantismul, modernismul și clasicismul. Este unul dintre creatorii de frunte ai generației „bruion” de la începutul ultimei decade a secolului al XX-lea, principalul animator al disputei referitoare la neoclasicism (…) Din momentul debutului, în anul 1987, este considerat un creator aparte, cu o poetică expresivă, al cărei evantai de forme și specii se situează între poli extrem de diferiți: de la formulări și sentințe metafizic-religioase barochizante, în spiritul lui Angelus Silesius și al lui Paul Celan, continuând cu teatrul în manieră poundiană, până la poeme-misterii onirice, cu trăsături de libret pastișă, psihodramă grotescă, al cărei protagonist este limbajul în sine; originalitatea lor impune căutarea de legături cu neoavangarda, trimițând în istorie chiar și la suprarealismul european.' Ireneusz Staroń