Poezie & Teatru

Traducere, cronologie, note şi îngrijirea ediţiei Dana Barangea

Cu o prefaţă de Ambrogio Borsani

„Alda Merini și-a dus obsesia pentru poezie până la consecințele ultime. Nu putea concepe viața fără un spațiu în care să se dedice alfabetelor ei. Voința ei poetică extrem de fermă evocă figura temerară a celui care se aruncă în abis ca să ia urma celor fugiți din lume, înfruntând toate primejdiile pe care abisul le presupune. De-a lungul vieții sale chinuite, Alda Merini n-a încetat niciodată să viseze, nici măcar în infern, când în bezna ospiciului căuta dimensiunea de neatins a absolutului. Și-a exprimat în mod strălucit neliniștea de a locui imposibilul într-o frază din povestirea Nespus de pură, scrisă în 1965 și rămasă mult timp nepublicată: «Iată singurul lucru pe care cu adevărat mi-ar plăcea să-l țin în pumn, sunetul umbrei».“ — AMBROGIO BORSANI

Spune-mi unde sa apas mai tare

Expunandu-si vulnerabilitatile, inadecvarea, experienta maternitatii, reactiile la asteptarile care vin la pachet cu acest rol, acest job cu norma intreaga, zbaterile unei crize identitare traite cu maxima sinceritate, Ramona scrie o poveste puternica despre sine. (Andrei DÓSA)

Ramona Boldizsar ne propune un discurs ireverentios despre maternitate, in care mentalitatile, prejudecatile, politicile mai vechi, dar si cele mai noi, de obicei aflate la extrema cealalta, sunt supuse, in egala masura, marelui test al adevarului personal.

Un discurs despre responsabilitate, altfel spus, fata de noi insine, mereu in schimbare, si fata de cei din jurul nostru, despre fragilitate, despre modul in care ne controlam emotiile, ascunzandu‑le, uneori, de cei care sunt si mai vulnerabili decat noi, lasandu-le sa ne inunde, alteori, intr-un mod eliberator, si nu in ultimul rand despre corp si ce putem invata de la el, intr-un stil confesiv si puternic. Un discurs complex, nu lipsit de umor, in care nuantele se schimba pe neasteptate, la fel ca si starile, si care nu poate lasa pe nimeni indiferent. (Cristina ISPAS)

Tudor Arghezi (21 mai 1880 - 14 iulie 1967), poet, prozator si publicist, una dintre cele mai importante personalitati ale literaturii romane din secolul al XX-lea, vine, cum a marturisit chiar poetul, din "lumea taraneasca a Gorjului". In copilarie trece printr-o perioada extrem de dificila si va debuta la numai saisprezece ani in paginile ziarului „Liga ortodoxa”. Apoi, colaboreaza concomitent la principalele reviste literare si ziare ale vremii, iar la varsta de 47 de ani, Tudor Arghezi publica primul sau volum de versuri, Cuvinte potrivite, a carui aparitie este salutata ca un eveniment de maxima insemnatate pentru lirica romaneasca de catre critica literara, in frunte cu G. Calinescu, M. Ralea si Pompiliu Constantinescu. Ceea ce face geniul arghezian in poezie este aceea de a-si asuma sarcina lumii. El este poetul a toate, frumoase si urate, vazute si nevazute, poetice si nepoetice. Estetica lui, formulata in Testament si in numeroase tablete, porneste de la ideea ca veninul poate fi transformat in miere si uratul, mizerabilul, umilul din existenta pot rodi in poezie... cultiva religiosul si pune relatia dintre om si divinitate intr-o forma si cu un dramatism pe care poezia universala n-o mai cunoscuse pana la el. Scrie, apoi, poeme agreste sclipitoare si da taranului o aura cosmica... el pune geniul verbal in slujba marii poezii. (Eugen Simion). Este ales membru al Academiei Romane (1955) si, in acelasi an (1965), este sarbatorit pe plan national, i se decerneaza prestigiosul premiu Gottfried von Herder prin Universitatea din Viena si este ales membru al Academiei Sarbe de Stiinte si Litere. In cartea liricei noastre, inceputa de Eminescu, poetul Cuvintelor potrivite se aseaza imediat in prim rang. (Pompiliu Constantinescu).

„Cu mult timp în urmă, într-un cămin studențesc, aproape am ajuns la bătaie cu doi prieteni de la Litere. C-așa eram noi, dramatizam totul. Unul zicea că textul pentru teatru nu e literatură, ci doar pretext de spectacol. Celălalt, invers: o piesă e în primul rând literatură. Iar eu voiam să-i împac, da-mi și venea să-i iau la bătaie: dramaturgia de calitate e musai și una, și alta. După ce l-am citit pe Mimi Brănescu, mi s-a părut că vedem lumea cumva la fel. Și mă gândeam să-i dau numerele de telefon ale celor doi confrați. Să-i sune și să-i pună sec la punct: «Lăzărescu avea dreptate, știi ce zic?» Dar el tocmai asta demonstrează în scris, ce să-l mai complic pe Mimi? Am să-i îndemn eu să citească cele șase piese din carte și să se dumirească singuri. Ceea ce aș sfătui pe oricine.

Piesele deja au fost puse în scenă, unii poate le-ați și văzut sau urmează. Dar, până una-alta, e nimerit să ai și lucrul tău, să fii tu regizor și scenograf, că personaj ești sigur. Să alegi muzica ori tăcerea ta și să citești în tihnă spectacolul din mintea lui Mimi, pus în cuvinte. E un show iscusit și tăios, de care ajunge să-ți pese. Nu doar despre modul lui special de a observa lumea, ci și despre felul șui al fiecăruia dintre noi de a se înșuruba în realitatea cotidiană.“ — FLORIN LĂZĂRESCU

„Scriu ca să înțeleg mai bine ce se întâmplă cu mine și în jurul meu, dar nu ajută de fiecare dată. M-aș prezenta ca fiind un dramaturg amator. Când nu-mi place ce scriu, spun că sunt un actor care mai și scrie, când nu-mi place cum joc, spun că sunt un pasionat de scris care mai și joacă.“ — MIMI BRĂNESCU

„Raul Popescu a găsit o formulă personală, ludică și serioasă deopotrivă, cu care a construit o lume cvasisuprarealistă, cu elemente gotice, fantaste, în care bântuie multă melancolie, o filosofie de viață ascunsă și mult umor subtil, metaforic. tristețile lui van helsing e un volum aparte, care pare să-și găsească antecesorii în onirismul autohton, deși cred că s-a hrănit și din multe lecturi romantic-germanice și vampiric-filmice. Dar totul e atât de bine prelucrat și sublimat încât devine o lume verbală de sine stătătoare și plină de enigme și atracții. Aceasta e o poezie care nu seamănă deloc cu ce se produce acum, ca realism mizerabilist generalizat, pe piața românească de poezie. E din altă lume și altă finețe, ca o gură de cloroform parfumat cu un fel de eternitate.” - Magda Cârneci

Rețeta lui Ruba nu se bizuie pe fardarea jovială a tristeții, pe mascarea melancoliei printr-o scriitură fățarnică, de contrast. El nu tricotează pe față frivolități pentru a obține pe dos angoase. El împinge, pur și simplu, frivolitățile în criză dramatică, le exaltă până când acestea se deconspiră ca traume ori anxietăți. Lejeritatea dicțiunii devine, astfel, un lift manevrat de însăși vocația (ascunsă cât se poate) a pathos-ului. (…) Ruba, ce-i drept, a tot încercat să se strecoare afară și s-o șteargă englezește din propriile poeme, știind însă prea bine că fuge înlăuntrul unei capcane existențiale, dacă nu și textuale. Se poartă el acolo ca un libertin, dar, de fapt, trăiește sub imperative absolute, făcând, ce-i drept, figura celui mai libertin dintre cei care trăiesc dintr-un fond de pathos. (Sau a celui mai patetic dintre ușuratici.)

Desfasurarea existentei in cercul stramt intre viata si moarte pastreaza constiinta treaza unui popor, a unei natiuni in concertul culturii universale. Nu face altceva decat sa reinvie cateva dintre cele mai importante creatii artistice ale celor ce au plasat valorile nationale in context universal si sa refaca astfel geneza si moartea, pentru a se pastra vie viata spirituala. Volumul "Poezii alese" semnate de Vasile Alecsandri, prin structura lui, cuprinde grupajele de poezii intitulate pe rand "Pasteluri", "Doine", "Margaritarele", "Legende", "Legende noua", "Ostasii nostri", "Varia", "Suvenire", "Postume", grupand 55 de texte poetice.

Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850, Botoșani - d. 15 iunie 1889, București) a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Receptiv la romantismele europene de secol XVIII și XIX, și-a asimilat viziunile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism literar relativ întârziat.

D-l Topirceanu este mai intai un poet liric. Dar un poet liric de o natura speciala. D-sa combina in multe din poeziile sale, si anume in cele mai reusite, impresionabilitatea si pasiunea celui mai subiectiv liric cu observatia patrunzatoare a unui realist. Poate din aceasta cauza, inspiratia sa poetica ne da o impresie neobisnuita de luciditate, daca cumva luciditatea aceasta nu se datoreste controlului pe care-l exercita inteligenta asupra inspiratiei. A releva rolul prea excesiv al inteligentei in creatia lirica nu credem ca este un elogiu de invidiat adus unui poet liric. De aceea ne vom permite sa-i aducem d-lui Topirceanu acest elogiu. Cu atat mai mult ca singur ne-a dat de multe ori a intelege (de pilda, in prefata Parodiilor originale), ca facultatea lui dominanta, creatrice, este inteligenta. - G. Ibraileanu, G. Topirceanu, in Note si impresii

„Cea mai intinsa parte a operei lui Cosbuc e cea consacrata eroticii rurale. Supusa acestor determinari ce decid cursul vietii sub toate aspectele, iubirea descifrata de poet in sufletele tinerilor (a fetelor indeosebi) ce populeaza lumea Baladelor si idilelor, a Firelor de tort se distinge printr-o intensitate si o prospetime particulare. Cosbuc reveleaza erosul taranesc in toate fazele sale.

O colecție de balade populare românești.

„Emil Brumaru e unul dintre puţinii poeţi care-ţi dau certitudinea că sunt mari încă de la debut. Și totuși, celebritatea extraliterară și-a câștigat-o abia odată cu poemele «pornolirice». Îndrăznelile sale de limbaj au violentat pruderia de gust a cititorului nostru mediu. Încă tânără, literatura noastră e și excesiv de pudică – îi este aproape cu desăvârșire străină tradiţia marii literaturi erotice. Revoluţia – și șocul – pornolirismelor lui Emil Brumaru constă în aceea că el introduce definitiv corpul erotizat în literatura română. Nu e totuși întâmplător că sonetele acestea porno se cheamă Infernala comedie – ca și în cazul Divinei, e vorba tot despre o via purgativa prin care sufletul își regăsește inocenţa.“ (Radu Vancu)

Poezie inseamna sa faci echilibristica pe liniile din palma lui Dumnezeu/Poetry is tightrope walking on the lines in God's palm • Editie bilingva Romana-engleza coordonata de Lidia Vianu. Acest volum include poemele celor 78 de castigatori ai Concursului National pentru Traducerea Poeziei Romanesti "Lidia Vianu Translates" 2023. This volume appears as a result of the National Contest for the Translation of Romanian Poetry "Lidia Vianu Translates" 2023.

Editie bilingva. Romana-engleza Daca ar fi sa compar poezia Cameliei Suiu cu muzica, si nu vad de ce n-as face-o, gandul m-ar duce, fara a ma intreba asupra destinatiei, mai intai inspre blues-ul lui Blind Willie McTell (Too Late, Too Late, sa zicem), dar, curat paradox, si inspre cantarile psaltice. Volumul de fata iese din rand (referindu-ma la lirica feminina, despre care unii vorbesc ca si cand ar fi o specie aparte), tocmai prin nestridenta, prin asumarea propriei biografii interioare, intr-o vreme in care reconstruirea acesteia a devenit obligatorie, prin eludarea cliseelor, prin delicatetea de zefir a discursului, rezultand o creatie sincera, un autoportret inspirat de o oglinda nemincinoasa, in afara temelor zilei, fiindu-i suficient pentru explorare universul launtric.Editie bilingva. Romana-engleza Daca ar fi sa compar poezia Cameliei Suiu cu muzica, si nu vad de ce n-as face-o, gandul m-ar duce, fara a ma intreba asupra destinatiei, mai intai inspre blues-ul lui Blind Willie McTell (Too Late, Too Late, sa zicem), dar, curat paradox, si inspre cantarile psaltice. Volumul de fata iese din rand (referindu-ma la lirica feminina, despre care unii vorbesc ca si cand ar fi o specie aparte), tocmai prin nestridenta, prin asumarea propriei biografii interioare, intr-o vreme in care reconstruirea acesteia a devenit obligatorie, prin eludarea cliseelor, prin delicatetea de zefir a discursului, rezultand o creatie sincera, un autoportret inspirat de o oglinda nemincinoasa, in afara temelor zilei, fiindu-i suficient pentru explorare universul launtric.

Dinamic si introspectiv, exploziv si predispus la meditatie zen, Liviu Antonescu separa cele vazete de cele nevazute, pentru a le putea reuni finalmente intr-un poem lapidar, numai bun de daltuit pe o friza sau pe o stela din insula de calcar unde se simte infiat. Reintors la Iasi, dar inca aproape de tumultul marii care-l saluta la plecare, el poate scrie linistit. Insesizabila sa poezie este una dintre cele mai vi si pregnante care se scriu astazi la noi.

Ediţie coordonată şi îngrijită de George Volceanov

Vol. 15 : Titus Andronicus / trad. de Horia Gârbea; pref. de Nicoleta Cinpoeş; note de Horia Gârbea şi George Volceanov; Zadarnicele chinuri ale dragostei / trad.de Lucia Verona şi Horia Gârbea; pref. de Andreea Şerban; note de George Volceanov; Cymbeline / trad. de Alexandru M. Călin şi Anca Ignat; pref. de Dana Perce; note de George Volceanov

Titus Andronicus este una dintre puţinele creaţii dramatice shakespeariene care nu au o sursă literară, dramatică sau istorică. Piesa nu dramatizează evenimente din istoria Romei, ci inventează o Romă în care coexistă republica, imperiul şi monarhia, cu instituţiile şi datinile lor specifice cu tot, în care este neclar dacă succesiunea este ereditară sau electivă. După cum arată T. J. B. Spencer, piesa „înglobează toate instituţiile politice pe care le‑a avut Roma vreodată”, fiind, „mai curând, un rezumat al politicii romane”. (Nicoleta Cinpoeș)

La fel ca Furtuna, Zadarnicele chinuri ale dragostei nu are la bază o sursă evidentă, deşi subiectul piesei face aluzie clară la Curtea franceză: regele Henric de Navarra (redenumit Ferdinand în piesă) a avut în suita sa un Mareşal de Biron (devenit în piesă Berowne) şi un Duce de Longueville (transformat în Longaville); ambii au luptat de partea lui în războiul civil francez din anii 1589-1592. Mai mult, Biron era cunoscut în Anglia ca aliat şi consilier al lui Robert Devereux, al doilea conte de Essex, conducând în anul 1591 o armată englezească în sprijinul lui Henric. A existat şi un mareşal de Mayenne, care, însă, catolic fiind, nu făcea parte din anturajul regelui hughenot al Navarrei. Cu toate acestea, William Carroll şi Richard David consemnează ca posibilă sursă de inspiraţie două solii franceze primite de regele Navarrei: cea dintâi, din 1578, a avut-o în primplan pe soţia sa înstrăinată, prinţesa Marguerite de Valois, însoţită de mama sa, iar cea de-a doua, din 1586, doar pe regina Caterina de Medici însăşi. Michael Dobson şi Stanley Wells menţionează şi ei posibilitatea ca Shakespeare să se fi inspirat dintr-o consemnare (astăzi pierdută) a unei singure vizite diplomatice efectuate în 1578 de către cele două doamne, având ca miză viitorul provinciei Aquitania, care făcea parte din zestrea prinţesei Marguerite. (…)

Zadarnicele chinuri… rămâne un text memorabil şi prin alte lucruri: este prima piesă cu numele autorului Shakespeare menţionat pe pagina de titlu; are cele mai multe perechi de îndrăgostiţi (Regele şi Prinţesa, Berowne şi Rosaline, Longaville şi Maria, Dumaine şi Katharine; Armado şi Jaquenetta); are pasajul cel mai erotic din toate piesele lui Shakespeare (IV, 1), precum şi cele mai multe secvenţe cantabile, putând fi lesne montată ca musical. (Andreea Șerban)

Confesiuni - un volum de poezii despre emoții trăite în doi, despre suferință, aspirații, doruri, pierdere, descrise sincer într-o suavă stare de evocare. „Citesc și eu câteva versuri din volum. Le citesc așa, agale, pe sărite. Încerc să prind firul ideilor, înlănțuire de sentimente, trăiri, mesajul cuvintelor așternute în paginile ce se răsfiră cumva sub degetele mele. Ooof, parcă n‑am destul timp, parcă nu‑i destulă respirație, parcă nu‑i destulă tihnă pentru a desface cu grijă tot miezul sensurilor ascunse dincolo de vorbe. Gândul îmi zboară la ale mele... mă simt într‑un fel vinovată. Dar, poate că nu. Versurile par rostite, parcă le‑aș spune pentru mine însămi. Parcă le‑aș murmura în taină. De fapt, cine mai știe... Poate că acesta este adevărul. Sau poate că ăsta‑i misterul, taina ascunsă cu delicatețe, ca într‑un joc: de‑a v‑ați ascunselea, dulce taină amăruie, liniștitoare. Poate că vorbele‑ideile‑versurile‑cuvintele curg așternute în înșiruirea lor tocmai ca o invitație la căutare. La introspecție? Cine știe? Putem afla oare? Poate... Citiți. Citiți și voi. Și vă veți răspunde.” (Maia Morgenstern)

„Cînd își refuză instrumentarul lucid și aseptic al psihoterapeutului, întorcîndu-se asupra sinelui cu blîndețea tatălui și înțelepciunea călătorului încercat, Mihai Manole este poet. Iar cînd explorează, ba precaut, ba dezinvolt, orizonturile expresivității lingvistice, pășind ba elegant, ba stînjenit, dincolo de ele, Mihai Manole scrie poezie. „Utopia mea”, poemul de respirație mazilesciană din startul „părții sănătoase” a cărții, oferă o fereastră grăitoare înspre laboratorul poetic al lui Mihai. Dureros- conștient de insinuarea ireversibilă a tehnologiilor digitale în viețile noastre, Mihai lansează o capsulă a timpului care mă face să cred că duioșia și blîndețea vor supraviețui oricărei patologii, inclusiv aceleia tehnologice.” Sorin Despot

„O lume în care „inventarul de linii-cicatrice [e] singurul semn că am fost”. În care „partea rănită” capătă, în sfîrșit, dreptul de a vorbi. Asta e lumea care se constituie din paginile cărții lui Mihai Manole, de la prima pînă la ultima. Ioan Es. Pop (care e unul dintre spiritele tutelare ale acestei admirabile cărți de debut) spune undeva că poezia e istoria celor învinși. La Mihai Manole, poezia e istoria „părții rănite”, care „toată viaţa [așteaptă] să se întîmple ceva rău”. Puține cărți de debut atît de edificate despre natura & ubicuitatea răului am citit. Și puține atît de convinse că poezia e suma rănilor noastre – și că însuși faptul că putem vorbi despre răni (cu oroare & tandrețe) ne face mai puternici decît răul care le-a produs.” Radu Vancu

„Contemplând, fără să aștepte nicio revelație, ghemul libidinal, micile acte ratate și avalanșa de discursuri culturale care ne definesc, poemele lui Andrei Petrea explorează un univers al post- emoției, dedramatizat, aparent epuizat, într-o formulă profund personală și atașantă. Nu holier than thou, ci as sad and confused as you.” Dan Țăranu

Născut în 19 octombrie 1957, loc. Sîngătin, jud. Sibiu. Absolvent în 1980 al Facultății de Filologie, secția română-franceză, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și doctor în filologie în 1998 al aceleiași universități. În anii studenției, redactor al revistei Echinox. În deceniul nouă, a fost profesor de limba și literatura română la diferite școli și licee din Piatra Neamț, Agnita, Cisnădie și Sibiu, iar din 1990, redactor-șef al revistei Euphorion, fondată de Uniunea Scriitorilor din România în 1990 la Sibiu și profesor de literatură comparată la Facultatea de Litere și Arte a Universității „Lucian Blaga”. Debut absolut cu poezie în revista Transilvania (1976) și editorial cu volumul de versuri Seară adolescentină (Ed. Albatros, 1982), distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România. Alte volume publicate: Secolul sfîrșește într-o duminică, Ed. Cartea Românească, 1991, Noaptea din zi, Biblioteca Euphorion, 1994, Radiografiile timpului (antologie de autor), Ed. Axa, 1998, Antologia poeziei românești de la origini pînă azi (împreună cu Ioan Radu Văcărescu), Ed. Paralela 45, 1998, Poetica temporalității. Eseu asupra poeziei românești, Ed. Dacia, 2000, Vara de fosfor (antologie de autor), Ed. Dacia, 2002, Viața și opiniile profesorului Mouse, Ed. Limes, 2004, Developări în perspectivă. Generația poetică ‘80 în portrete critice, Ed. Cartea Românească, 2004, Clipe fosforescente (antologie de autor; prefață de Al. Cistelecan), Ed. Limes, 2007, Orașul și literatura (coordonator; prefață de Paul Cornea), Ed. Art, 2008, Arta comparației. Articole, eseuri și studii de literatură română și comparată, Ed. Limes, 2009. Scene din orașul-vitraliu/ Scenes of the Stained-Glass City (volum bilingv de poezie; traduceri în lb. engleză și prefață de Ștefan Stoenescu), Ed. Vinea, 2010, Noi developări în perspectivă, Ed. Limes, 2010, Noua poezie nouă. Antologie de poezie română postmodernă, Ed. Limes, 2011, Dintr-o îndepărtată lumină/ D’une lointaine lumière (volum bilingv de poezie; traduceri în lb. franceză de Miron Kiropol și Un cuvînt înainte de Ion Pop), Ed. Limes, 2012, Bilingvismul creator. Studii de literatură comparată despre scriitori de expresie română și franceză, Ed. Limes, 2013, Mușuroiul de lumină (antologie de autor), Ed. Tracus Arte, 2016, Ars orphica (antologie tematică de poezie), Ed. Limes, 2017, Respirația subacvatică (antologie de „poeme seriale”; Cuvînt însoțitor de Ioan Holban), Ed. Junimea, 2020, Scene din orașul-vitraliu/ Szenen aus der Kirchenfenster-Stadt, Ed. Armanis, 2021 (volum bilingv de poezie; traduceri în lb. germană de Beatrice Ungar și Cuvînt însoțitor de Joachim Wittstock), Avatarurile lui Orfeu, Ed. Univers, 2021, Colocviale. Interviuri, anchete, conferințe, Ed. Limes, 2022, Tintengeruch. Gedichte (traduceri în limba germană de Christian W. Schenk), Ed. Dionysos/ Germania, 2023, Opera poetică, Ed. Rocart, 2023 (prefață de Ion Bogdan Lefter). Traduceri din poezia lui au apărut în reviste și antologii din Belgia, Franța, Germania, Italia, Polonia, Spania și SUA. Membru al Uniunii Scriitorilor din România (din ianuarie 1990) și al Asociației de Literatură Generală și Comparată din România.

O antologie cuprinzatoare din poezia de un umor absurd a lui Edward Lear, poate cel mai indragit poet si desenator din cultura engleza de secol al XIX-lea. Versiunea in limba romana este un exercitiu poetic in sine gratie fortei si imaginatiei lui Constantin Abaluta si eruditiei lui Stefan Stoenescu.

Parcurgand rimele si desenele fara noima ale lui Edward Lear (1812-1888), ne pomenim antrenati pe nesimtite intr-o lume stranie prin situatiile ei derizorii, in care nedumerirea se impleteste la tot pasul cu amuzamentul.

Nascut in acelasi an cu Dickens si cu Browning, ceilalti mari maestri ai humorului grotesc din literatura victoriana, Lear avea sa cucereasca publicul in 1846 cu a sa Book of Nonsense, semnata in saga Derry Down Derry si reeditata in 1861, urmata de alte trei volume similare in 1871, 1872 si 1877. Cand aparea cartea, autorul ei era deja un reputat ilustrator al unor tratate de zoologie in baza carora devenea in acelasi an, 1846, profesor de desen al reginei Victoria insasi.

A prefata o carte de poezie - de data recenta - a lui Marius Marian Solea este in acest moment o provocare mai mare decat ruleta ruseasca.

Dupa prima lectura a cartii am vrut sa refuz, sa dau bir cu fugitii. Apoi, indemnat de autor sa nu renunt, sa caut "cheile" poeziei (mi-a si dezvaluit una, doua), am recitit, iar si iara, si mi-am spus ca provocarea este mareata. In primul rand, pentru ca poezia volumului Reflexiile marilor curbe este densa ca un covor oltenesc batut cu "furculita" pe un gherghef metafizic si, in al doilea rand, pentru ca fiecare lectura (iar si iara) iti releva alte intelesuri. Pe oricine le va cauta il indemn sa nu se opreasca nici dupa primul, nici dupa al doilea, nici dupa al saptelea. - Ovidiu Popescu

„În teatru, I.L. Caragiale se dovedește superior tuturor dramaturgilor români nu numai prin angajament moral sau printr-o rezolvare genială a unei complicate probleme de cerere și de ofertă literară (…), dar și printr-o rezolvare exemplară a tuturor problemelor tehnice care decurg din specificul de gen al dramaturgiei. De aceea, comediile lui pot fi plasate în punctul greu de atins al unei sinteze armonioase între idealul clasic al simplității și idealul shakespearian al realismului și abundenței, înainte ca vreun alt autor să fi reușit să ilustreze la noi, cu o competență apropiată de aceea pe care a avut-o Caragiale, vreuna din aceste două alternative.” (Florin Manolescu)

Ilustrații de Ștefan Georgescu

„Ai de-a face, în această carte, cu vârtejul anotimpurilor, cu ieșirile la rampă ale făpturilor animale, cu fabule și cu crochiuri de poezie. Mai presus de orice, însă, vei găsi așteptarea neașteptatului, plăcerea de a te lăsa surprins. Bun-venit, așadar, sub Soarele furnicilor, tupilați, vasăzică, la umbra unei flori de păpădie, .”

Liviu Papadima

„Acest pelerin, care este poetul, atrage atenția asupra experienței vieții, a exilului care ni se impune și pe care nu-l putem evita. El ne pune întrebarea fundamentală, aceea a identității noastre interioare. Ne situează în fața pericolului alienării individului, a smulgerii lui din dreptul inalienabil de a fi liber” Ștefan Râmniceanu

„Şi era aşa de groaznic Mihai-vodă şi vestit de războaie în toate aceste părţi, cât, îndată ce au sosit la Suceava, i s-au închinat şi cetatea Sucevei şi a Neamţului, la cetăţi punând oşteni de ai săi pedestraşi.” Vorbele scrise, la vremea lor, de către cronicarul Miron Costin, relevă încă o dată, dacă mai era nevoie, destinul unui popor confruntat, de-a lungul veacurilor, cu povara perpetuă a apărării unei țări bogate, mult prea bogate pentru a nu stârni lăcomia și dorința de rapt a străinilor. Simbol uriaș al istoriei românilor, Mihai Viteazul va rămâne, pentru totdeauna, în memoria urmașilor săi. Dumitru Curcăneanu a fost unul din acești urmași, iubitor de istorie și iubitor de Țară. Cărțile sale, creații epice în versuri, zguduitoare prin realismul dialogurilor și personajelor, reprezintă echivalentul scris al unor superproducții cinematografice, și transpun cititorul, aproape fizic, în vremurile în care românii știu să lupte pentru țara lor.

„Poezia lui Marian Drăghici e un limbaj de convertire, un limbaj ce suferă, într-un proces gradual, agresiunea prezenței divine. Ea devine o cale revelatorie și se înscrie între limbajele tari, contopindu-se cu rugăciunea.”

Al. Cistelecan

„Se observă dintru început – ceea ce constituie un element de căpătâi pentru toată poezia lui Marian Drăghici – preocuparea majoră pentru arta sau artele poetice. În această privință, Marian Drăghici este poetul care a reușit, probabil cel mai bine dintre autorii recenți, să dea greutate, consistență, amploare epică și dramatism credo-urilor sale despre poezie, limbajul acesteia și locul ei în lume. Deopotrivă, poetului i-a reușit o punere în scenă extraordinară a «vârstelor poetice», a rupturilor din existență și din poezie, a relațiilor profunde dintre scris și poezie («toată biografia mieste pusă în scrisul meu, atâta cât/câtă e »).”

Dan Cristea

„În poeticile de altădată, romantică și simbolistă, visul era un refugiu, un spațiu securizant, departe de asprele atingeri ale realului – insula lui Euthanasius –, unde poetul elabora textul. La Marian Drăghici e textul visat; visul transcrie ceea ce va fi fost deja scris altundeva, cu litere aurii, derulându-se încet, dinspre cer spre pământ, asemeni scării lui Iacob pe care urcă și coboară îngerii: visul, iar nu poetul «în vis», elaborează textul: melcul e poemul visat, cochilia purtătoare e poetul însuși, în formula atât de originală a liricii lui Marian Drăghici, al cărei «fir», iată, nu se află «în cap», ci în nescrisul ce așteaptă să fie visat. Această așteptare febrilă a poemului dumnezeiesc e starea poetului.”

Ioan Holban

Toate aceste poezii au făcut închisoare. S-au născut în închisoare si au părăsit închisoarea odată cu eliberarea ultimului prizonier politic. Au fost eliberatoare pentru cei care le-au creat și pentru cei care le-au memorat, rămânând însă interzise inainte de 1989 și marginalizate până azi.

Marcel Vișa e cu siguranță unul din cei mai reprezentativi poeți ai generației sale. Acest al doilea volum de poeme îmi întărește convingerea că prizele la cotidian nu sunt singurele resurse ale poemelor sale. Materia sa poetică provine și din experiențele biografice, evocate prin notații, și anamneze. În versurile lui Vișa se adăpostește o ființă sensibilă la agresiunile realului. Vulnerabilitățile acestei identități umplu lumea poemelor. Două modalități are poetul pentru a surprinde experiențele biografice: confesiunea și sarcasmul. Cu cea mai recentă promoție de poeți se constituie un nou tip de real poetic, alcătuit fie din reacțiile la cotidianitate, fie prin constituirea unei realități în care se amestecă elemente ale unei tehnologii informatice cu biografeme dramatizate.

Șerban Mihalache a urmat studiile de licență și masterat la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației a Universității Politehnica din București, unde predă începând cu 2017. În 2023 și-a definitivat doctoratul, având ca temă utilizarea sistemelor cu inteligență artificială pentru recunoașterea emoțiilor, stresului și minciunilor din vorbire. A mai publicat demo-volumul de poezie M (2020).