Poezie & Teatru

Marius Florea (n. 1997, Brașov) este profesor de liceu în Cluj Napoca și lucrează la un doctorat în filosofie la Universitatea Babeș-Bolyai pe tema nihilismului. A debutat cu volumul desfigurat (Editura Grinta, 2019) și a publicat în reviste precum Apostrof sau Echinox și online pe EgoPHobia sau O mie de semne. A citit la „Nepotu’ lui Thoreau” din Cluj-Napoca, Cenaclul UBB din Cluj-Napoca și Cenaclul „Corpul T” de la Facultatea de Litere din Brașov. scriu poeme pe telefon dacă aș fi cu adevărat tehnofob le-aș scrie cu pixul pe hârtie dar ar trece pe lângă mine acea nanosecundă...

A venit la inmormantare nu-l mai tineam minte dar mi-a zis "eram copii in curte la bunicul tau si tu aventuros ca de-obicei – ce-ar fi sa ingropam un mesaj pentru noi cei din viitor? – pe urma am incercat si eu singur si peste ani se construia pe deasupra sau se turna ciment" Ii parea rau ca de un esec dar mi-am amintit instant de el de amiaza aia de vara pe gramada de lemne in fata gradinii cu straturi de rosii mari urate, carnoase si dulci.

„Literatura lui O. Nimigean, indiferent de gen, reciclează toate convențiile posibile și imposibile, pentru a le suspenda și dizolva prompt, atunci când vocea sa inconfundabilă se face auzită. Respinge, dintotdeauna, orice formă de lingușire a cititorului; e, aș spune, unul dintre cei mai exigenți scriitori contemporani, căruia, ca cititor, trebuie să-i faci față.” (Bogdan Crețu)

„Vocea lui Dorin Tudoran revine, rămâne și în această carte menită să pună în valoare unitatea de profunzime a poetului, în varietatea manifestărilor sale stilistice și tematice. Diferența în raport cu antologiile precedente ale poeziei lui Dorin Tudoran reprezintă o miză firească a acestei apariții. Selecția de față, având beneficiile acestui spațiu generos, este concepută și așa încât să le lase loc pentru surprize celor care vor revedea – ori vor căuta în premieră – antologiile anterioare și celelalte volume din care este construită opera lui Dorin Tudoran. ” (Vasile Gribincea)

Selecție, îngrijirea textelor, prefață, note, surse bibliografice și glosar de Iulian Filip “Se face caz de Mutul – personaj enigmatic/pitoresc (?) din ceata Călușarilor. Iar la nuntă, în poarta ogrăzii casei cu fată de măritat – un mut, Mirele, iar în pragul casei – o mută, Mireasa. Două personaje mute… Și toți nuntașii din ogradă așteaptă scena vânătorii – spusă! Actorul prolog e conăcarul, iar conăcăria e prologul în acest amfiteatru, flancat de cele două scene, în care cele două personaje frumoase – Mirele/Împărat/Vânător și Mireasa/Prada/Căprioara/Floarea – ascultă, împreună cu părinții Miresei și cu nuntașii, poezia Vânătorii, metafora întâlnirii tinerilor însurăței, a tinerilor întemeietori.” (Iulian Filip)

„Dacă primele două volume ale antologiei Un secol de poezie română scrisă de femei au pus în valoare autoare, multe dintre care fac parte în continuare din viața comunității literare, în volumul de față se regăsesc 25 de autoare active în perioada interbelică, azi necunoscute publicului larg și aproape uitate de critica literară. Selecția pe care am făcut-o a încercat să acopere direcții și forme de expresie cât mai diverse, poete din cât mai multe zone geografice și cu apartenențe stilistice diferite, ilustrative, de altfel, pentru mozaicul de stiluri care au coexistat în perioada dintre războaie.” Alina Purcaru, Paula Erizanu

„Moştenirea lăsată de poetele care au debutat în perioada 1945-1989, în România, Republica Moldova şi în diasporă, este vastă, un întreg continent de explorat. În volumul de faţă, sunt prezente nume cunoscute pasionaţilor de literatură, precum Angela Marinescu, Mariana Marin, Magda Cârneci sau Nora Iuga, poete prezente în manuale şi deci cunoscute de publicul larg, ca Ana Blandiana sau Nina Cassian, dar şi poete care merită să fie citite mult mai mult, precum Grete Tartler, Constanţa Buzea, Gabriela Melinescu sau Marcela Benea, pentru a oferi doar câteva exemple. Sunt, de asemenea, incluse poete uitate, ca formidabila Eta Boeriu, cunoscută mai mult în rolul său de traducătoare decât de poetă, sau promiţătoarea Ileana Zubaşcu, care, oripilată de propunerea unui critic literar, care i-a cerut servicii sexuale în schimbul promovării ei pe scena literară, a încetat să mai aibă de-a face cu poezia, deşi a avut un debut strălucitor. Esenţial ni se pare, în continuare, să privim şi să confruntăm această moştenire, să o identificăm şi să o aducem la suprafaţă, din punctul în care ne aflăm acum, din prezentul marcat de toate urgenţele şi tensiunile lui.” Alina Purcaru, Paula Erizanu

„Primul volum al acestui proiect de cartografiere și recuperare în tot ce are mai reprezentativ poezia scrisă de femei în limba română a încercat să acopere o mare parte din ceea ce s-a scris relevant și decisiv de la debutul în forță al Simonei Popescu până la postările pe blogul de poezie literepentruvipereblog.wordpress.com al lui Bety Pisică. Am încercat o revizuire a poeziei din anii ’90 până la noi, selectând din poete care au transformat discursul poetic în ultimele trei decenii, care și-au câștigat notorietatea și recunoașterea fie prin cronicile primite, fie prin premii literare, fie prin impactul direct sau indirect pe care l-au avut în întreg câmpul literar sau în cadrul plutonului în care s-au afirmat. Nu întâmplător, liberă de cenzura și de limitările deceniilor antedecembriste, această poezie este una explozivă și detabuizantă. Se va vedea foarte limpede mai ales în contribuțiile poetelor douămiiste, unde acest tip de expresie ia o formă viscerală, acutizată, dar procesul avea deja o istorie. Următorul volum va include atât zeițe binecunoscute ale literaturii, precum Angela Marinescu, Nora Iuga, Ileana Mălăncioiu, Mariana Marin, cât și multe nume uitate în mod nedrept de către istorie, pe care vrem să le readucem în atenția cititorilor.” Alina Purcaru, Paula Erizanu

„Emil Brumaru pe care l-am cunoscut eu era un bărbat timid, fragil, care trăia singur, dar care avea de oferit prietenie, camaraderie, foarte multă blândețe, generozitate și răbdare. Nu era nici bosumflat, nici tăcut, nici trist: era tonic, vorbea ore în șir și mă făcea mereu să râd. Emil Brumaru a fost un prieten ca nimeni altul! (…) Într-o zi, un prieten poet, care-l cunoștea mai bine decât mine, mi-a spus: „Ai grijă cu Brumaru, ca e mult mai tânăr decât pare și o să te prindă în mreje.” Și așa a fost: n-am avut grijă, iar acum mă aflu în năvodul lui, citind seara poeme din cărțile postume. Cu drag și dor.” Zamfira Zamfirescu

„Pornind, în anumite limite, de la substanța colindei religioase populare, Monica Pillat izbutește performanța rară de a trata subiectiv și foarte personal sensul acesteia, conferindu-i în efigie valoarea unui drum care duce de la ceasul sfânt al Nașterii la acela al Învierii Domnului. Monica Pillat are nu o dată, fulgerător, conștiința că drumul spre Dumnezeu trece prin starea de veghe, ceea ce ne duce cu gândul la spusele lui Iisus: «Stați treji… că nu știți ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului». Cel care veghează e dăruit. De aici, și titlul cărții de față, Colinde și daruri de veghe. Poemele care compun acest ciclu sunt, dincolo de tema fundamentală a Nașterii pruncului Iisus – sau poate tocmai de aceea –, străbătute de o vibrație intensă de credință și aproape de jubilație în fața miracolului care ni s-a dăruit. Ele sunt scrise cu o smerenie plină de grație și delicatețe.” Viorica Nișcov

Delicat până la cruzime, just până la implozia frustrată a self-ului în resturile cangrenate ale unui selfie instrumentalizat și repetitiv, acest poem hiper-real detonează intimitățile și trucurile fardurilor politice și vorbește exact așa cum trebuie să vorbească poezia: spunând. Un exercițiu lucid de administrare logistică a viului, orice ar mai însemna el, astăzi, oricât ar mai fi rămas din el, acum. Un slam necesar, un pumn pe care îl meriți din plin. Pregătește-te!

Sebastian Sifft

Teodora Coman a construit un proiect coerent în toate articulațiile lui, iar unitatea stilistică și de viziune face ca ansamblul să pară un singur poem, o dramatizare etico-intelectualo-afectivă a unei subiectivități cerebrale. Tocmai în cazuistica densă, întrucâtva ascetică, a interogării de sine, autocritice, stă marca asumată a Teodorei Coman, diferența ei specifică, cu tot cu pasionalitatea ei paradoxal glacială. Un discurs compact al identității care își caută constant argumentele și, mai ales, contraargumentele.

Laura Francisca Pavel

O carte de care era nevoie și care era firesc să vină. O carte a corpului, a ajustărilor lui și a presiunii aferente, a obsesiei și disciplinei. A ieșirii din minte, din cap. Teodora Coman e într-o căutare continuă a propriei identități, căutare pe care aici o duce la un alt nivel. Identitate umană, feminină, poetică, ideologică. În sala de fitness, în zgomotul respirațiilor, pe ritmul sec al numărătorii, într-un set-up standard, gantere, apă, trainer, alături de alte corpuri seduse de efort, mintea ar trebui să tacă. Să lase corpul să execute. Pentru o poezie conceptuală ca a Teodorei asta poate fi provocarea maximă.

Svetlana Cârstean

Tânărul poet Ovidiu Verdeș își înțelege condiția într-un mod propriu, el mizează pe neasemănare, cultivă surpriza, ineditul, stranietatea; o face chiar uneori cu ostentație și cu o fervoare amalgamantă. Pariul său cu poezia se bazează pe contrarietate și dificultate, cu rare concesii făcute în direcția accesibilității. Ovidiu Verdeș își propune, încă din anii liceului, probleme ce relevă o conștiință poetică precoce, un spirit teoretic și critic în același timp. Își impune un regim de luciditate pe care nu-l vrea redus la autocenzură, dar, pe de altă parte, își dorește „un dram de inconștiență“. Știe că nu are încă „elanurile unui mistic, nici energia juvenilă a unui nihilist“. În „Memento“ (manuscris, 1980–1981), numește, cu dezarmantă sinceritate și acuitate, contradicția în care se află: „Am o plăcere simultană de a mă întoarce asupra mea și de a vrea să uit de mine...“.

Mircea Martin

Apariția postumă a acestui volum scris de Ovidiu Verdeș între anii 1988–1990 nu este doar un act de recuperare a unei voci și a unei etape din construcția unui scriitor pe care îl iubim, ci și ocazia de a umple un gol în cronologia și evoluția poeziei noastre. Ce scria un tânăr poet, fără să publice, fix la granița dintre lumi, dintre epoci istorice, dintre ceea ce era optzecismul deja conturat și așa-numitul nouăzecism? Cum se raporta la poezie, la ceilalți care scriau? Cum își organiza laolaltă resursele teoretice și poetice? În Luntre și punte descoperim o voce diferită de ceea ce știm deja ca fiind reprezentativ pentru acea generație. Nu e nici optzecism, nici nouăzecism, e desfășurarea forței unui vizionar în silent mode, care deopotrivă chirurgical și ezitant construiește, foarte conștient, un univers ale cărui mecanisme le știe pe de rost, dar de care rămâne el însuși intimidat. Undeva la limita dintre vis și lumea de afară, urbană, aia în care sufli fumul de țigară, aceeași lume și același fum ca în Muzicile și fazele de mai târziu.

Svetlana Cârstean

Exista o abordare a lucrurilor conform careia totul este textual, respectiv accesam totul intr-o forma textuala. Dar pentru oamenii ca mine, mai putin vorbareti, aceste lucruri nu sunt atat de evidente. Asa ca eu caut si acord atentie acelor locuri unde nu exista limbaj, locuri doar circumscrise de limbaj, le putem numi insule, arhetipuri sau intuitii vizuale. Sansa de a gresi creste de fiecare data cand incercam sa absolutizam sau sa generalizam fie in favoarea textului, fie in favoarea imaginii. Astfel, pentru mine devine relevanta explorarea posibilitatilor de dialog, cautarea echilibrului. - Balazs Imre Jozsef

Poezia lui Stefan Manasia a aterizat printre cititori acum 20 de ani ca meteoritul metalic, perfect rectangular, al lui Kubrick in mijlocul cetei de maimute. Ocolind retorica expansiva a generatiei 2000, parind ca ii neglijeaza mizele politice si identitare, poetul propunea una dintre cele mai puternice si originale voci ale acesteia. O voce inarmata cu o etica: solidaritate cu lucrurile mute, cu invinsii istoriei, cu marginea si marginalii. Etica grunge raspundea cruzimii explicite, ca si violentei simbolice printr-un estetism angajat si violent. In volumele ultimilor zece ani, poezia lui Manasia a devenit tot mai politica si mai apocaliptica.

Nicolae Popa face parte din specia rara a poetilor vizionari. Miza poemelor sale este stergerea granitei dintre individual si general uman, dintre concretul banal si metafizicul inefabil, dintre lumesc si dumnezeiesc. (…) Este uimitoare aceasta capacitate a lui Nicolae Popa de a imbina planuri aparent neadiacente, pentru a descoperi transcendentul in lumesc si omenescul in celest. Construite din astfel de dihotomii, uneori ludice, alteori profund dramatice, poemele ravasesc si incanta, contrariaza si deprima, asa cum trebuie sa faca poezia adevarata (…) Inzecit este o carte a profunzimilor, scrisa de un poet care a iesit din tiparele poetice ale generatiei sale, creandu-si propria formula, distincta, inconfundabila. Un poet adevarat. - Lucia Turcanu

Poemele lui Tiberiu Neacsu sunt fragmente dintr-un compendiu de antropologie rurala, olteneasca, metisate cu extaze & hacuiri emotionale citadine ori chiar cu evadari exotice-n Arabia de sub frunte (Scrisoare de pe Jabel Hafiz e un text splendid & neinseriabil). Omul ar fi doar "un burete multicelular", cu "organul poeziei" atrofiat. De fapt, eucariotele evolueaza, in Sindromul Joubert - titlul, neuropediatric, elogiaza fragilitatea & defectele noastre -, pana devin vocile defunctilor, rudelor apropiate, tipetele copiilor care bat mingea de cauciuc si refuza extinctia, gasind sanctuar in rana poetului. Vedem, apoi, ca printr-o fanta, intamplari cu fiinte cleioase, nedesprinse din universul maximei senzorialitati si - numai resuscitand organul blamat, antenele poetice - putem reconstitui coerenta si cantari veridicitatea acestei lumi. - Stefan Manasia

Pantera neagra am fost candva. Poeme alese de Giovanni Magliocco si Ilona Duta Cu minutiozitate anatomica, Ruxandra Cesereanu cauterizeaza si Pantera neagra am fost candva purifica, intr-un mod de-a dreptul terapeutic, spaimele noastre dintot deauna care ne marcheaza, pana la sange, conditia liminala, devorata de trecerea timpului, de degradare si moarte. Cuvantul sau nu este doar o oglinda deformata unde putem intrezari reflectate terorile, limitele si lipsurile umane, ci si un bisturiu care poate rani dar, in acelasi timp, rascumpara si vindeca, avand functia pe care o avea in Antichitate tragedia. El actioneaza exorcizant, tintind spre catharsis si spre re-incantarea unei lumi dezvrajite si demitizate, printr-o liturghie oraculara a ritmurilor dementiale. - Giovanni Magliocco

Poezia lui Alexandru Andrieș este fragilă și vaporoasă ca prezența unui fluture pe perdea. Cuvintele aranjate așa cum sînt culorile pe aripile fluturelui îți dau o nemaipomenită senzație de bine și, combinate cu armonia muzicii, te duc într-o lume din care nu mai vrei să pleci niciodată. Universul interior, de multe ori banal, populat cu obiecte dintre cele mai comune, dar impregnate cu amintirea unei întîmplări legate de o fată frumoasă, se transformă miraculos.

Ediţie îngrijită de Viorel Marineasa

„Spirit rebel și autodidact ultraperformant, Ion Monoran a inițiat, în anii ’70, o serie de bătălii literare de care cei vizați, mai mult ca sigur, nu prinseseră de veste. Miza cea mare nu era poezia oficială, lirica patriotardă de pagina întâi, lesne de pus la colț dintr-un condei, ci acei poeți contemporani incapabili să se desprindă de canonul interbelic, dar și congeneri ai săi care, în loc să-și croiască un destin literar propriu, se mulțumeau să nichitizeze, să blandianizeze, să păunescianizeze. Insurgența sa nu se limita la tărâmul estetic, ea dădea buzna și peste alte tabuuri și prejudecăți – sociale, politice, etice. Din poziția sa de «proletar», Monoran își punea la dispoziție biografia, în dezvoltări antilirice de mare forță, pentru a ne confirma că național-comunismul autohton a fost un sistem de factură kakotopică.“ — VIOREL MARINEASA

Privilegiul de a asculta vocea poetului este mare. În anul 2022, poeta Magda Cârneci a citit la microfonul Radio România selecția sa din volumele pe care le-a publicat, de-a lungul unei lungi și prestigioase cariere literare. Varianta citită a poemelor apropie mai mult autorul de cititorul său, e ca o incantație, ca o chemare comună a muzei. Unul cunoaște deja calea – poetul – celălalt – cititorul – se încrede în harul celui dintâi. Și astfel, călătoria spre miezul poetic al cuvântului ajunge la punctul culminant al bucuriei.

„În scriitura lui Vîrîpaev poți doar să te scufunzi, ca într-o apă. Când ai ajuns, pe nesimțite, unde nu mai pătrunde lumina zilei, constați că respiri la fel de liniștit. Și, poate, vorbește cu tine vreun delfin. Sau Universul.” Theodor-Cristian Popescu

Poezia lui Dorian Stoilescu te cuprinde cu tonul ei elegiac de trezire la viață și modifică întreaga sintaxă și morfologie a lumii într-o structură închegată și articulată. Verbele poartă culori sobre, iar cuvintele se transformă în entități fizice. Lovesc, dor, șuieră, se rostogolesc. Țipă și te cutremură. Ordinea universală e schimbată, iar poetul, demiurg cu peniță, se oprește din trăit și scrie. Viața se substituie poeziei și poezia vieții. Lirica lui Dorian Stoilescu este puternică, intensă. Are forța focului, apei, pământului. E o putere în sine ce topește materia, ființa și neființa, după care le toarnă în alte forme. Firești și vii și acelea, pentru că totul este, de fapt, recompunere.

,,Când vezi Sfânta Scriptură vezi un munte, e muntele din Isaia 2, e Sionul binecuvântării întru Legea Domnului, de aceea nu voi încerca să surprind toate structurile poetice desfășurate aici de cinstitul autor, ci doar să-i dau ceea ce este drept, ori de drept, domnia sa fiind avocat ca profesie, și eu receptând această lucrare ca pe o deplin credibilă pledoarie pentru dovedirea veșniciei Cuvântului și a înveșnicirii încuvântatului.” IOAN CHIRILĂ

Poezia actuală a Lilianei Trif este una de maturitate, scrisă de o mână versată, de o minte care știe să așeze cuvintele la locul potrivit. Este scrisă de un suflet care intră în rezonanță cu frumosul, cu emoția unui sărut, a unei atingeri tandre, cu taina luminii sacre și evlavia rugăciunii. Într-un cuvânt, Liliana Trif este o poetă autentică. DUMITRU CONSTANTIN-DULCAN

În condițiile „pandemonizate” în care am ajuns să trăim, la doar două decenii după trecerea în mileniul III al erei creștine, poezia propusă de Enrique Nogueras are suficiente note consolatoare, spre a merita să fie lecturată și percepută ca un binevenit remediu contra răului din lume.

Acest volum cuprinde Opera poetică a lui Konstantinos Petrou Kavafis. Poeziile incluse în această ediție au fost scrise în limba greacă. Pe lângă acestea, Kavafis a mai scris proză și poezii în limba engleză, texte care nu se regăsesc în această carte.

Am scris aceste poeme cu dorința de a-mi înțelege lumea, reușind astfel să mă exprim sincer prin versurile care-mi treceau prin­tre gânduri. Starea contemplării reprezintă ceva unic, ce-și găsește locul în spatele fiecărui cuvânt.

Ioana Chiș

Debutul poetic al Ioanei Chiș aduce pe scena literară autohtonă o autoare pe cât de tânără, pe atât de ener­gică și de talentată. Dacă ținem la împărțirile pe gene­rații și promoții, tot mai inoperabile, atunci Ioana Chiș este vocea generației Z, a celor aflați acum la vârsta tri­bulațiilor adolescentine, a întrebărilor existențiale și a patosului extrem. Găsim toate aceste elemente – cău­tări, întrebări, zbucium – topite în scriitura tăioasă și, uneori, neașteptat de matură a unei poete încă nefor­mate pe deplin, dar cu o voce deja distinctă și foarte puternică. Cu siguranță, vitalitatea ei, privirea ei când crudă, când tandră și stilul ei „curat”, cum numai poezia adevărată poate fi, sunt „însemnele” unei poete despre care vom mai auzi.

Florina Pîrjol

Încercând să descifrez din „Tăcerile, gândurile și mărturisirile” domnului Marius Marian Șolea un mesaj important, printre multe altele pe care vrea să le transmită cititorilor săi, cred că acesta s-ar afla undeva între fuga timpului care nu așteaptă pe nimeni și alegerea/culegerea noastră dintre cele îngăduite doar pe cele de folos. Citind cărțile lui Marius Marian Șolea, am sentimentul că genul acesta de scriere ar putea să fie o cu totul altă avangardă, de cu totul altă natură…

Vasile Joanta

Cuprinde piesele: Platonov, Cântecul lebedei, Nunta, Tragedian fără voie, Cerere în căsătorie, Noaptea de dinaintea judecății, Despre efectul dăunător al tutunului, Ursul.

„Niciodată nu m-a marcat atât de mult absurdul din piesele unor Ionesco, Beckett, Durrenmatt sau Pinter, cum m-a marcat încărcătura de absurditate din piesele Dv., unde căutarea absurdă a fericiii pune în lumină esența însăși a ființei umane.” (Matei Vișniesc – Scrisoare către Cehov)

„…Eroii cei mai nobili ai lui Cehov se dovedesc a fi, de fapt, niste trisor, care, din frica de viata si de viitorul imediat, se refugiaza intr-o reverie despre viitorul indepartat „de peste doua, trei sau o mie de ani“ al umanitatii.” (Ion Vartic)

 

Cuprinde piesele: Pescărușul, Unchiul Vanea, Trei surori, Livada de vișini, Ivanov. ”Dramaturgia lui Cehov este în primul rând o literatură lipsită de prejudecăți. Cehov demonstrează că orice poate fi o sursă a comicului, dacă ordinea firească se răstoarnă – un ideal, dacă idealul este o fabrică de cărămizi, moartea, dacă este o pauză într-o discuție, și existența însăși, dacă devine un pretext pentru dialog.” Leonida Teodorescu