Poezie & Teatru

Referindu-se la Pescăruşul într-o scrisoare din octombrie 1895, Cehov nota, între altele: „Scriu o piesă pe care probabil nu o voi termina pâna la sfârșitul lui noiembrie. O scriu nu fără plăcere, deși mă tem de convențiile scenei.

După ce a cucerit scena muzicală, cu peste 295 de milioane de vizualizări pe Youtube, F.Charm ia cu asalt scena literară! De o rară onestitate și sensibilitate, poeziile lui F.Charm sunt o pledoarie pentru ruperea de turmă și întoarcerea la spiritual, la tot ceea ce îți hrănește esența. Ai curaj să fii diferit și să redevii adevăratul TU?

Contine un dosar critic si o fisa biobibliografica Nationalismul modern, reportat din secolul al XIX-lea si recroit dupa specificul istoriei locale, este osmozat mitologic, religios. De aici si mesianismul poeziei, dar si al poetului, care se confunda cu profetul, care se face mediatorul intre divinitate si colectivitatea nationala. D. Popovici identifica trei momente in actul poetic mesianic: a) critica societatii contemporane, b) zugravirea societatii viitoare si c) chemarea si conducerea multimilor spre noua forma de viata. „Poezia lui Goga – observa criticul – aduce toate aceste trei momente, dar organizarea lor se face sub prevalenta celui dintai: mai presus de orice, ea este retinută in formele actuale ale vietii sociale; de aici isi deriva deopotriva revolta si durerea“. Jalea tine de analiza critica a lumii si este clamata individual. Trecutul „exemplar“, de tip eminescian, este convertit la Goga in timp dens de suferinte si nedreptati, obligand la invocatii unde „natura“ se preface in personaj. Oricat retorism ar fi in poezia sa deopotriva marturisitoare si subversiva, tensiunea si solidaritatea trairii poetului in duhul comunitar nu poate fi pusa serios la indoiala, iar patosul sau jertfelnic este de o sinceritate pura si coplesitoare, ca si cand harul se simte inefabil dincolo de cuvinte, anuland orice suspiciune de demagogie sau de simplu exercitiu discursiv.

Pentru prima data in limba romana – volumul de debut poetic si o geniala piesa de teatru ale poetului belgian simbolist caruia i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatura. Maeterlinck e una din vechile mele iubiri poetice, una dintre cele decisive. Poemele in vers liber din „Sere calde“, eliberate de constrangeri formale, au dat astfel cale libera spre o ciudata primitivitate si obscuritate. Era prima data cand, inima mea, pana atunci mai apropiata de suprarealism si de dicteul automat, a simtit o boare calda (Duceti-va prin ungherele cele mai calde… e indemnul repetat al poetului), o determinare de a se ocupa nu atat de cuvinte si de hazardul care le regiza punerea in pagina, ci mai curand de misterul destinului care insufleteste unicitatea noastra pe pamant. (Constantin Abaluta)

Manuscris Am multe sa-ti scriu, Pe umeri, pe glezne, pe gat, Am sa te fac un manuscrus De la Marea Vie, Am sa te-mbrac In eu si poezie.

"Proiecție a unei memorii ultragiate, poezia lui Horia Dulvac pare să se nască dintr-o conștiință care vede dincolo de sau, mai exact, prin suprafata concretului. Tocmai de aceea, faptele apar într-o goliciune pe care n-o poate înșela niciun fel de tendativă de iluzionare. (...) Totul e altceva decât pare, și tocmai o astfel de desubstanțializare salvează. Frânturile cu mama (...) sunt, în fapt, niște imnuri; nu imnuri către noapte, dar ce relevanță mai are?" Mircea A. Diaconu

"E un fel de stand down poetry în această carte. H.D. povestește în HD văzutele, străvăzutele, nevăzduhele, dar mai cu seamă spaima că moare cea care a murit. Iar acest amănunt cronologic nu este pentru nimeni nici relevant, nici apăsător. Versurile cad dinspre sinea lor cam cum ar sări viața, uneori, de pe șine, mai ales la capăt de vers. Numai "mama", fiind un cuvânt din al cărui ecou nu poți ieși -ci doar, eventual, să te naști-, rămâne peste toate capetele de rând: in-al-te-ra-bil." Marcel Tolcea

Prefaţă de Andrei Ionescu

Ilustraţii de Tudor Pătraşcu

„A fost fascinat de mitologiile orientale şi de cele nordice, dar ideea lui de perfecţiune literară a fost forma limitată şi clară. Borges a considerat că eternităţile şi infiniturile încap într-o pagină.” (Octavio Paz)

„Borges este unul dintre cei zece sau chiar cinci scriitori moderni pe care avem obligaţia să-i citim. După ce ne-am apropiat de el, nu mai sîntem aceiaşi. Viziunea noastră despre oameni şi lucruri s-a schimbat. Mai mult, şi inima noastră e alta.” (Claude Mauriac)

„Ne-a dat exemplul unei austerităţi responsabile în meseria cuvîntului scris, ne-a conferit eminenţă în viaţa spiritului.” (Roy Bartholomew)

„Borges e singurul scriitor ce inaugurează, după Kafka, un mod diferit de a scrie şi de a imagina.” (Dario Puccini)

„Este semnificativ faptul că activitatea literară a lui Jorge Luis Borges a început şi s‑a încheiat cu poezia. Mai mult, se poate spune că opera lui literară este în mod esenţial poezie.” (Andrei Ionescu)

Judith Meszaros - poeta unica in toata literatura noastra de dupa 1990, cu un destin contorsionat si dramatic, are acum parte, in absentia, de o revenire pe deplin meritata. Reluarea integrala a celor doua carti pe care le-a publicat ar putea insemna redescoperirea cuiva care a ridicat in tot scrisul sau problema unui rau profund al umanitatii noastre strivite de Istorie si Societate, caruia Meszaros a incercat sa-i tina piept printr-o scriitura tumultuoasa, de un brav si apasat eticism. Stim de la toti marii poeti care este pretul platit pentru o asemenea infruntare. - Claudiu Komartin

Ca si alti optzecisti din prima linie (...), Magda Carneci e consecventa si inflacarata in batalia de generatie, militand si cu interventii programatice, si cu poeme cu steagul sus. Ba chiar as zice ca, dintre toti, e cea mai consecventa cu sine (dar nu si cu generatia), caci nu pune nici un dezacord intre declamatiile programatice si poeme, pe cand ceilalti si-au contrazis aproape riguros "teoriile" prin intermediul poemelor. - Al Cistelecan

In cartea sa de debut, Zorovavel (2002), Cosmin Perta putea sa lase impresia unui manierist cu vocatia travestiurilor si a mastilor estetizante. Ulterior, a experimentat mai multe formule poetice. In Santinela de lut (2006), poemele sale implicau deopotriva vizionarismul tenebros, in registru apocaliptic, si intuitia mecanismelor "inumane" ale productiei textuale, doar ca autorul lui Zorovavel se dovedea atras mai mult de realul semnelor, al sistemelor informationale si al excesului de imagini, care spun mult despre lumea actuala. Era o formula care il individualiza in momentul acela in raport cu ceilalti vizionari si fantasti ai grupului 2000. Ulterior, va experimenta in cateva directii distincte, detasandu-se de formula poemului asianic, inlocuit progresiv (ca in volumul Fara titlu, 2011), printr-o lirica lipsita de artificii stilistice. Cea mai recenta dintre cartile sale, Cantec de leagan pentru generatia mea (2018), marcheaza deschiderea poetului spre contemporaneitatea sociala si politica, iar Cosmin Perta se metamorfozeaza aici intr-un diagnostician care intocmeste fisa clinica a lumii actuale, dar nu cu detasarea observatorului impartial, ci cu implicarea afectiva a "tapului ispasitor" confruntat cu teroarea istoriei". - Octavian Soviany

Colectia „Marii Clasici“ subsumeaza textele autorilor pe care istoria literaturii romane i-a transformat in mituri fundamentale. Un demers simbolic care a convertit lectura acestora intr-o constrangere placuta… Pentru a iesi din acest paradox, am insotit fiecare dintre capodopere cu o fisa biobibliografica si un dosar critic care cuprinde un studiu introductiv si o selectie a celor mai inspirate fragmente de analize si comentarii literare.

Scriu iar despre lucrurile acestea/ Fugite demult, niciodata gasite - acestea sunt primele versuri din noua carte a lui Dumitru Zdrenghea, Poeme pentru Doamna Dalloway. Imediat ce l-am citit, l-am suspectat pe poet ca se joaca cu noi "de-a Sfinxul". "Lucrurile acestea" e sintagma care ne impune un prezent imperativ, un hic et nunc, pentru ca imediat prin acel "demult" sa ne trimita intr-un timp iremediabil trecut, iar prin cuvantul urmator, "niciodata", sa anuleze orice perspectiva temporala. In fond, aici e cheia intregii carti: poetul incearca sa faca jurnalul unei zile "mai lungi decat veacul" - cum ar spune Cinghiz Aitmatov. Dumitru Zdrenghea continua si in aceasta carte lupta cu Heraclit, cu acel "totul curge", o lupta tot mai disperata cu timpul care se ascunde in toate maruntisurile, detaliile si resturile zilei. Poetul dilata ziua pana la refuz, dupa modelul Virginiei Woolf sau al lui James Joyce din Ulise, ceea ce-l face uneori sa creada ca a invins: "E sigur, Heraclit nu avea dreptate/ Sau a murit prea tanar". Asta este! De la o vreme incolo, tuturor ne place mai mult perspectiva eleata: "Si totul devine cum a fost,/ Nemiscat". O poezie directa, confesiva, atat de densa, ca-i iese incarcatura existentiala prin toate crapaturile poemelor. - Ion Muresan

Cantec livresc Citim si scriem, scriem si citim. E usor a face carti din carti. Nadajduim ca nu-i departe ziua cand cu tomul nostru vom da lovitura. Nu ne place a crede cum ca truda noastra e umbra palida a cartilor citite. Undeva departe, peste coline ce se pierd in fum, batranul hidalg inca rataceste. El nu mazgaleste, infaptuieste ceea ce-a citit...

Traian T. Coşovei (28 noiembrie 1954-1 ianuarie 2014) a absolvit Facultatea de Filologie din Bucureşti în 1978 şi a fost membru fondator al Cenaclului de Luni. A publicat peste 20 de volume de poezie şi critică literară, printre care Ninsoarea electrică (1979), 1, 2, 3 SAU… (1980), Cruciada întreruptă (1982), Aer cu diamante (antologie colectivă, împreună cu Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Ion Stratan, 1982), Poemele siameze (1983), În aşteptarea cometei (1986), Rondul de noapte (1987), Pornind de la un vers (critică literară, 1990), Bătrâneţile unui băiat cuminte (1994), Ioana care rupe poeme (1996), Bună dimineaţa, Vietnam! (1999), Mahalaua de azi pe mâine (împreună cu Dan Mircea Cipariu, 2000), Pisica neagră, pisica moartă (împreună cu Bogdan O. Popescu, 2001), Vânătoarea pe capete (2002), Greva căpşunelor (2004), Aerostate plângând (2010), Jurnalul morilor de vânt (2012), Aritmetica pleoapelor (2013). A obţinut mai multe premii literare, printre care: Premiul Uniunii Scriitorilor (1979), Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1994, 2004, 2010, 2012); Premiul Academiei Române pentru poezie (1996); Premiul Internaţional ,,Nichita Stănescu” (2000); Premiul Fundaţiei Dignitas pentru întreaga activitate în literatura română (2011) etc. Selecţii din poemele sale au fost traduse în franceză, engleză, italiană, germană, spaniolă, albaneză, maghiară etc.

Cel mai bun prieten și cel mai aprig rival al lui Shakespeare din intervalul 1596–1616 a fost, neîndoielnic, Ben Jonson, cel dintâi purtător al titlului de „Poet Laureat” al regatului englez și cel dintâi dictator literar din istoria literaturii engleze. Autor de spectacole cu măști, tragedii, satire, poeme și eseuri, Jonson rămâne, în primul rând, un mare comedian, unul care i-a făcut o concurență serioasă Marelui Will la acest capitol. Seria „Contemporanii lui Shakespeare” le propune cititorilor români o selecție de cinci comedii de mare succes, dintre care două (Volpone și Alchimistul) sunt incluse în volumul de față.

Gradina Tainica a Adevarului, Hadiqatu'l-Haqiqat, numita de obicei Hadiqa, este un poem de aproximativ 11.500 versuri, de interes isoric, fiind unul dintre cele mai timpurii texte ale filosofiei sufite si avand o uriasa influenta asupra scriitorilor ulteriori, in special asupra lui Maulavi Jalalu'd-Din Rumi. Renumele lui Sana'i, autorul acestui poem, s-a bazat intotdeauna pe Hadiqa, cea mai cunoscuta, si, in Orient cel putin, de departe cea mai pretuita dintre operele sale. Datorita acestei lucrari el si-a castigat locul in marele trio al maestrilor sufi: Sana'i, 'Attar si Jalalu'd-Din Rumi. Sana'i a fost inaintasul celorlalti doi si poate ca cea cea mai cordiala recunoastere a meritelor lui vine de la succesorul sau, Jalalu'd-Din Rumi. Acesta spune intr-un poem: "Am parasit fiertura cand inca sta pe foc, Ca sa ascult povestea intreaga a Inteleptului din Ghazna"

„Universul, de fapt, e doar o țesătură de mâini care se țin strâns una de alta, iar stelele se nasc când degete timide se ating întâia oară, sfioase, și se plac.” – Dama de Treflă Dor și amor, o carte plină de emoții și de trăiri care palpită prin pagini, cu un întreg univers de sentimente și imagini care se vor juca pe bolta sufletului tău.

Perso­najul principal al dramei este Stefan cel Mare, surprins intr-un moment crucial, inainte de a muri. Personajul este introdus prin prezentarile celorlalte personaje, accentuandu-se latura lui legendara, de voievod neinfrant. Curtea domneasca este cuprinsa de jale pentru ca Stefan este bolnav, iar doctorii sunt neputinciosi in fata bolii sale. Personajul este preocupat sa prega­teasca urcarea pe tron a fiului sau, Bogdan. El stie ca dupa moartea sa vor incepe lupte crancene pentru putere si de aceea hotaraste sa-l inscauneze pe Bogdan inainte ca tara sa ramana fara voievod, ceea ce contravine traditiei..

Din perspectiva lui Mihai Firică, experiența iubirii stă – ca toate experiențele omenești – sub semnul vremelniciei, e pătrunsă de conștiința propriei sale efemerități și lasă în urma ei nu doar bucurie, ci și amărăciune, acel „miros de migdale amare” invocat în titlul celui mai recent dintre volumele sale de versuri Dragostea cu parfum de migdale amare (Editura Vinea, 2022): „Ai fost aici,/ te aștept chiar dacă nu te vei întoarce.// Culeg migdale amare,/ recitesc tot,/ netezesc paginile scrisorilor,/ las la urmă jurnalul./ Chipuri de copii,/ grupuri de tineri cu aripi/ care au dragostea la purtător,/ în zeci de fotografii neștiute./ Ai fost aici,/ rochii viu colorate,/ inele cu pietre mărunte și strălucitoare,/ șiraguri de perle,/ foșnetul hainelor tale pretutindeni.// Cobor în vis și acolo ești tu,/ surâzătoare, cea care pleacă și vine,/ așa cum diminețile lovesc întunericul./ Am văzut ce mi-au spus vocile,/ câteva zile păstrez numele tău în minte” („Dragostea cu miros de migdale amare”).

Artizan al unui discurs barochizant modern, de mare libertate si debordanta fantezie, Fekete Vince creeaza tablouri de larga perspectiva prin recurs la elementele si actiunile marunte ale lumii, nu lasa pe din afara niciun amanunt, fie el cromatic, acustic, cinetic, psihic, emotional, toate contribuie cu aceeasi forta si acelasi drept la inchegarea tabloului existential. Narativa poetica face derizoriul revelator si eclatant. - Kocsis Francisko

Poet mereu curajos intr-ale experimentarii, Marius Solea infrunta din nou opozanti redutabili: poezia ocazionala, in sens de implicare ideologica, politica si sociala, poezia patriotica si poezia religioasa, in diverse prozodii si corpuri poetice. Poezia de dragoste si eros este o batalie castigata de mult. Scriitorul manuieste mestesugit registrele limbii, asa cum o facuse si in registrele anterioare. Dincolo de versatilitatea figurilor de stil, impact au formularile pregnante, suprinzatoare. Poetul propune o arta implicata, traitoare. Textele se citesc cu nesat si patima. Minunata cerbicia acestei poezii nefandosite! - Felix Nicolau

Provocarile venite in ultimul timp din campul literar romanesc au modificat substantial lectura textelor scriitorilor moderni. In colectia „Literatura romana moderna“ sunt „arhivate“ contributiile unor participanti majori la schimbarea de discurs literar. Incercam astfel sa adresam o invitatie elevilor si profesorilor de a cauta sa inteleaga mizele si subtextul unei schimbari de paradigma literara.

Ideea acestei cărți s-a născut cumva firesc, la sugestia unor prieteni, în vreme ce lucram la corecturile și redactarea finală ale celui de-al treilea volum din Teatru în diorame. Discursul criticii teatrale în comunism. În formule diferite, ei remarcaseră faptul că, în cazul fiecărei etape investigate în proiectul trilogiei, ultimul capitol se apleca asupra felului în care cronicile de întâmpinare și sintezele tematice restituie peste decenii nu doar informații asupra felului în care arăta spectacolul, ori asupra intențiilor de semnificație ale realizatorilor lui, ci și asupra atmosferei, modului în care spectacolul a fost receptat și asupra manierei în care el se înscria pe harta națională și internațională a mișcării teatrale din epocă. Unora, aceste capitole le-au stârnit atât de tare interesul încât m-au îndemnat, nu o dată, să pornesc o cercetare de sine stătătoare, menită să recupereze, pe cât se poate, câteva „spectacole din cuvinte”, care s-ar putea astfel întoarce către cititorii de azi, fie ei oameni de teatru, universitari, studenți sau simpli iubitori de teatru din toate generațiile. Studiile reunite în acest volum se doresc mai mult decât microantologii ale unor cronici dramatice de întâmpinare: fără pretenții de exhaustivitate, ele își propun să recompună nu doar spectacolele ca atare, ci și climatul în care ele au apărut, repoziționându-le, atunci când e cazul, în raport cu canonul esteticii teatrale coagulate până la 1989, ori semnalând mugurii unor noi direcții.

„Recitind poemele lui Nichita Stănescu în vederea alcătuirii acestei antologii şi recitind şi în semnările sale despre iubire, intimitate, pasiune, femeie, senzualitate,suferinţă – adică despre ceea ce poate avea legătură cu poezia de dragoste – am constatat că el nu desparte cugetarea de trăirea erotică şi nu vrea să-şi definească în chip expres un concept erotic unitar. Are câteva idei, dar ideile se schimbă relativ repede. În plus, se mai şi contrazic. Poetul are, de pildă, o proastă părere despre discreţie şi zice că „nu există nimic trivial în confesiune“. Dacă-i citeşti poemele, observi însă fără dificultate că ele evită sistematic cruzimile intimităţii, sunt mai degrabă pline de pudoare şi, în rarele momente în care senzualitatea este exprimată în chip mai direct, limbajul rămâne dominat de inocente ambiguităţi. Un romantic, un poet erotic spiritualist, o iubire în care „anghelitatea“ se combină cu demonismul, cum zice G. Călinescu că se petrece la Eminescu? Nichita Stănescu are, cu adevărat, în poezia sa sentimentală elemente de idilism angelic (să-i spunem astfel), mai ales în poezia de tinereţe, are şi o evidentă înclinaţie pentru jocul erotic şi nu evită să facă în versurile dedicate iubirii speculaii despre marile teme existenţiale. Consideră, de pildă, că fără femeie şi fără poezie omul „nu s-ar putea distinge de neant“ şi că el, poetul, are o mare admiraţie pentru femei pentru că ele „au ştiut intui finalitatea” (Eugen Simion -Prefață la volumul Poeme de dragoste).

„Belgradul în cinci prieteni” este un volum de poezii al poetului român Nichita Stănescu publicat în 1969. Colofon retripărit în martie 2014, la 44 de ani de la datarea manuscrisului și 42 de ani de la prima apariție bilingvă, româno-sârbă, în îngrijirea lui Adam Puslojic.

Volumul cuprinde poeziile olografe ale lui Nichita Stănescu cu transcrierea și adăugarea poeziilor lui Adam Puslojic, Srba Ignjatovic, Petre Stoica și Anghel Dumbrăveanu.

Manuscrisele originale au fost dăruite de către Adam Puslojic Fundației Naționale de Știință și Artă, și sunt păstrate în colecția de manuscrise ale Bibliotecii Academiei Române.

Dacă misiunea poeziei este să împartă neliniște, creația Halinei Poświatowska funcționează ca o extraordinară ilustrare a acestei teze. Poświatowska ne aduce aproape neliniștea unui psihic sabotat de boală, nepermițându-i lui Eros să scape pentru nici măcar o clipă din îmbrățișarea lui Thanatos, într-un pasional dans literar. Dacă misiunea poeziei e de a stârni îndoiala, de a provoca la reflecție, de a căuta moduri care să ne permită să înțelegem mai bine lumea, putem fi siguri că am nimerit cum nu se poate mai bine din punct de vedere liric. Halina Poświatowska combină în ea însăși elemente care se exclud reciproc. O caracteriza o incontrolabilă foame de cunoaștere și o poftă de viață greu de potolit împletite cu o sănătate extrem de fragilă, amenințată permanent de capriciile inimii ce a bătut în pieptul poetei timp de numai treizeci și doi de ani. (Bartosz Suwiński)

„Robert Şerban, poet revendicat de generaţia milenaristă a liricii autohtone, deşi, mai degrabă, produs al anilor ’90, Îşi dovedeşte pe deplin maturitatea, adăugând cu fiecare volum publicat substanţă şi emoţie într-o paradigmă poetică tot mai concentrată şi mai verosimilă. Poemul şi poetul – mărci înregistrate Robert Şerban – compun o ecuaţie lirică în echilibru stabil, cu variabile şi invariabile șarmante, vitale, spectaculos şi suav revigorante, articulând, pare-se, o poveste fără sfârşit.” (IOANA CISTELECAN)

„Elena Vlădăreanu a scris începând din anii 2000 poezia cea mai radicală din România. Nu doar politic, ci și artistic. Cu timpul literatura ei a devenit, dintr-o autoexpunere temerară la rezoluție înaltă, o formă de artă din ce în ce mai abstractă și mai incluzivă. Fără a părăsi perimetrul autobiografic, explorările Elenei Vlădăreanu au compus hărți tot mai complexe ale bulelor sociale și ideologice care ne configurează contemporaneitatea. Antologia ce pot distinge în întunericul sălii rezumă intens această călătorie care continuă.” (Mihai Iovănel)

„Tenebroase, angoasante, deprimante, poemele din această carte se înscriu perfect în aria suprarealismului distopic, pe care autorul lor îl detectează fie în experienţele halucinante din istoria omenirii («iţi acoperi ochii şi te gândeşti la/ explozia unei grenade în tunelurile din okinawa»), fie în imaginarul copleşitor oferit de artele vizuale («locuim în zona din călăuza»; «ne-am trezit mahmuri într-o pictură de beksihski») sau de muzici (recomandările pentru background music sunt Matt Elliott cu Drinking songs şi Cemeteries cu Barrow). Andrei Petrea este unul dintre puţinii poeţi, de la Bacovia încoace, care reuşeşte să-şi extragă poezia din ceea ce psihiatrii au numit delirul de negaţie, mărcile (auto)contestării fiind, la el, («poezia ştearsă în detrimentul celei scrise») şi cimitirul («au fost atât de fermecaţi de acest loc încât s-au întins printre flori iar pământul i-a înghiţit»). Construcţie riguroasă (cum se întâmplă mai rar în cazul unui volum de debut), în care faptul de cultură şi civismul sunt, în mod surprinzător, asimilate şi transformate în dramă personală, sindromul cotard aduce în scenă un poet pentru care literatura înseamnă act de curaj şi de mare responsabilitate.” (Lucia Ţurcanu)

„Publicarea unei antologii de poezie contemporană (germană), în traducere, e o provocare — cerând, pe de-o parte, reprezentativitate, fiind în același timp produsul unei alegeri subiective. Intervine de asemenea problematica traductibilității anumitor forme de exprimare din specificul cultural, tematic și conceptual al unei limbi străine.

Am fost entuziasmat de ideea de a susține publicarea unei astfel de antologii pentru că, de la ultimele încercări de a aduce în atenția publicului român poezia de expresie germană, au trecut câțiva ani buni. Antologia „Poezie germană contemporană” (ed. Dacia, 1991, 1992) i se datorează poetei și traducătoarei Grete Tartler, iar antologia „Poezie concretă. Autori de limbă germană” (ed. România Press, 2005), care include poeți de expresie germană din Austria, Germania și Elveția, scriitorului Eugen Gomringer și traducătorului Matei Albastru.

Pentru a reuși să delimităm numărul autoarelor și autorilor incluși în antologia de față am luat în vedere criteriul teritorial, așadar antologia cuprinde 26 de poete și poeți stabiliți în Germania, care în momentul procesului de selecție erau încă în viață. Fără să facem din tematica identității de gen un punct central al acestei antologii, am încercat să acoperim o sferă cât mai largă, ținând cont de criteriul diversității. Varietatea temelor și stilurilor incluse în această antologie se datorează nu doar scriitoarelor și scriitorilor născuți în spațiul german, ci și celor care și-au dezvoltat lirismul în contextul migrației.

O antologie de o jumătate de veac, s-ar putea spune, privind, pe de-o parte, către Elke Erb (n. 1938, Scherbach), poeta care deschide această antologie și, la celălalt pol, către Yevgeniy Breyger (n. 1989, Harkiv), poetul german cu rădăcini ucrainene care închide această culegere de poezie care reunește poeme încărcate, apăsătoare, scrise în contextul repercusiunilor celui de-al Doilea Război Mondial, dar și poeme care documentează o perioadă de tranziție, referințe istorice și problematici individuale. Poezia nu este nici pe departe o formă literară pe cale de dispariție, dimpotrivă oferă un spațiu deosebit pentru manifestarea creativității — având un public restrâns, cu toate acestea prezent, loial, interesat de forme surprinzătoare și complexe ale exprimării artistice, în afara beletristicii mainstream. În antologie veți regăsi poezie clasică, versuri albe, poeme în proză, structuri hermeneutice complexe, poezie plină de seninătate, jocuri de cuvinte, încercarea de a trece de criterii formale, de a scrie în termeni retorici, fără formă, pe fondul unei culturi populare. În acest mix generațional se conturează tendințe actuale, cum ar fi poezia motivată politic sau cea care pornește dintr-o abordare ecologică, „nature writing”. Referințe, dialoguri sau replici date unor autori precum Celan, Brecht, Goethe, Kafka, Rilke, Novalis, Ovidius, Horatius și Stefan George dau cititoarelor și cititorilor posibilitatea de a descoperi nu doar poezia germană contemporană, ci și câteva dintre personalitățile culturale care i-au influențat pe parcursul timpului.

Nu pot fi trecute cu vederea nici nume precum Alexandru Bulucz (n. 1987, Alba-Iulia), Alke Stachler (n. 1984, Timișoara) sau Marcel Beyer, Nadja Küchenmeister și Ann Cotten, ce pomenesc în poemele lor amănunte autobiografice care au tangență cu spațiul românesc. Discuțiile despre componența acestei antologii s-au întins pe parcursul unei perioade îndelungate. Ne asumăm alegerea, conștienți fiind de faptul că spațiul german cuprinde un mult mai vast mozaic de voci — având cu toate acestea speranța că publicul român își va putea face o impresie despre varietatea poetică existentă la ora actuală în Germania și, de ce nu, va descoperi o serie de poetici care să-i stârnească pe termen lung curiozitatea.

Mulțumiri li se cuvin autoarelor și autorilor care au colaborat la clarificarea unor chestiuni legate de traducere, Manuelei Klenke, direct implicată în selecția și traducerea poemelor, dar și celor de la Casa de Editură Max Blecher, care au făcut posibilă tipărirea acestei antologii.”

Joachim Umlauf