Poezie & Teatru

„Publicarea unei antologii de poezie contemporană (germană), în traducere, e o provocare — cerând, pe de-o parte, reprezentativitate, fiind în același timp produsul unei alegeri subiective. Intervine de asemenea problematica traductibilității anumitor forme de exprimare din specificul cultural, tematic și conceptual al unei limbi străine.

Am fost entuziasmat de ideea de a susține publicarea unei astfel de antologii pentru că, de la ultimele încercări de a aduce în atenția publicului român poezia de expresie germană, au trecut câțiva ani buni. Antologia „Poezie germană contemporană” (ed. Dacia, 1991, 1992) i se datorează poetei și traducătoarei Grete Tartler, iar antologia „Poezie concretă. Autori de limbă germană” (ed. România Press, 2005), care include poeți de expresie germană din Austria, Germania și Elveția, scriitorului Eugen Gomringer și traducătorului Matei Albastru.

Pentru a reuși să delimităm numărul autoarelor și autorilor incluși în antologia de față am luat în vedere criteriul teritorial, așadar antologia cuprinde 26 de poete și poeți stabiliți în Germania, care în momentul procesului de selecție erau încă în viață. Fără să facem din tematica identității de gen un punct central al acestei antologii, am încercat să acoperim o sferă cât mai largă, ținând cont de criteriul diversității. Varietatea temelor și stilurilor incluse în această antologie se datorează nu doar scriitoarelor și scriitorilor născuți în spațiul german, ci și celor care și-au dezvoltat lirismul în contextul migrației.

O antologie de o jumătate de veac, s-ar putea spune, privind, pe de-o parte, către Elke Erb (n. 1938, Scherbach), poeta care deschide această antologie și, la celălalt pol, către Yevgeniy Breyger (n. 1989, Harkiv), poetul german cu rădăcini ucrainene care închide această culegere de poezie care reunește poeme încărcate, apăsătoare, scrise în contextul repercusiunilor celui de-al Doilea Război Mondial, dar și poeme care documentează o perioadă de tranziție, referințe istorice și problematici individuale. Poezia nu este nici pe departe o formă literară pe cale de dispariție, dimpotrivă oferă un spațiu deosebit pentru manifestarea creativității — având un public restrâns, cu toate acestea prezent, loial, interesat de forme surprinzătoare și complexe ale exprimării artistice, în afara beletristicii mainstream. În antologie veți regăsi poezie clasică, versuri albe, poeme în proză, structuri hermeneutice complexe, poezie plină de seninătate, jocuri de cuvinte, încercarea de a trece de criterii formale, de a scrie în termeni retorici, fără formă, pe fondul unei culturi populare. În acest mix generațional se conturează tendințe actuale, cum ar fi poezia motivată politic sau cea care pornește dintr-o abordare ecologică, „nature writing”. Referințe, dialoguri sau replici date unor autori precum Celan, Brecht, Goethe, Kafka, Rilke, Novalis, Ovidius, Horatius și Stefan George dau cititoarelor și cititorilor posibilitatea de a descoperi nu doar poezia germană contemporană, ci și câteva dintre personalitățile culturale care i-au influențat pe parcursul timpului.

Nu pot fi trecute cu vederea nici nume precum Alexandru Bulucz (n. 1987, Alba-Iulia), Alke Stachler (n. 1984, Timișoara) sau Marcel Beyer, Nadja Küchenmeister și Ann Cotten, ce pomenesc în poemele lor amănunte autobiografice care au tangență cu spațiul românesc. Discuțiile despre componența acestei antologii s-au întins pe parcursul unei perioade îndelungate. Ne asumăm alegerea, conștienți fiind de faptul că spațiul german cuprinde un mult mai vast mozaic de voci — având cu toate acestea speranța că publicul român își va putea face o impresie despre varietatea poetică existentă la ora actuală în Germania și, de ce nu, va descoperi o serie de poetici care să-i stârnească pe termen lung curiozitatea.

Mulțumiri li se cuvin autoarelor și autorilor care au colaborat la clarificarea unor chestiuni legate de traducere, Manuelei Klenke, direct implicată în selecția și traducerea poemelor, dar și celor de la Casa de Editură Max Blecher, care au făcut posibilă tipărirea acestei antologii.”

Joachim Umlauf

Poezia Olgăi Ștefan se aseamănă cu cele două faze ale mareelor: citind-o, ai prima dată senzația că forța ei discursivă te paralizează, inundând tot spațiul mental și emoțional prin flamboaianța imaginarului, prin rimele interioare sofisticate și prin rafale de referințe culturale sau inserții de critică socială. După care, așa cum refluxul dezvăluie tot felul de vietăți bizare, scoici și resturi de pe fundul mării, așa și versurile ei scot la iveală însăși natura oximoronică a realității imediate: esteticul coexistând cu inesteticul, adevărul cu minciuna, falsul și fariseismul cultural, binele cu răul, normalul cu anormalul. Nerămânând la periferia realului, ci mergând dincolo de documentarea observațională, Resursa deconstruiește și reconstruiește fiecare segment constitutiv al vieții, fiecare mare experiență fondatoare, vorbind despre dragoste, erotism, despre moarte sau despre devenirea literară printr-o abordare neconcesivă. Orice țintă și-ar fixa în bătaia obiectivului poetic, Olga Ștefan rămâne unul dintre cei mai autentici și originali poeți de după 2000.

Anastasia Gavrilovici

„A treia carte pe care o public la Casa de Editură Max Blecher este cea de-a zecea carte de poezii a mea. Cînd am debutat în 1995, la 33 de ani, cu placheta „În margine”, nu mi-am închipuit vreodată că voi ajunge să scriu cîte o carte pentru fiecare deget de la mîini. Acum, spre 60 de ani, am toate degetele ocupate cu ceva care se numește poezie, o pradă pe care nu am hăituit-o, nici măcar atunci când se nășteau în mine atavice instincte de carnasier. Venea ea spre mine — vorba cuiva: nu se știe cine pe cine înghite. Nu sînt eu bestia. Pe cuvînt de poet.” Nicolae Coande

„Despre dragoste numai de bine”, spune undeva Ligia Pârvulescu — așa cum se zice, firește, despre morți numai de bine. Însă în alt poem splendid (ca atâtea altele din Intracranian) spune că „sângele e lumină”. Și exact asta e, într-adevăr, toată cartea asta: o fuziune nucleară între moarte & lumină, între spaima de ceilalți („trec printre ceilalți ca printr-un câmp minat”) & foamea disperată de apropiere, între nevoia de blândețe & conștiința faptului că blândețea e întotdeauna marker-ul & înțelepciunea răniților: oamenii sunt blânzi fiindcă sunt terminați („animale blânde vin de departe cu mecanismele lor încleiate”), cerul e blând fiindcă e lovit („cerul e mare și blând/ un animal lovit”). Și, cum toți suntem animale umane rănite, cartea asta ne poate învăța cum să ne facem rănile să devină blândețe. E una dintre cele mai prețioase lecții ale literaturii. Și îi sunt îndatorat Ligiei Pârvulescu fiindcă, prin admirabilul ei document Intracranian, ne învață exact lecția asta.

Radu Vancu

„Firele de wolfram rezistă la aproape 800 de grade Celsius. Radu Andriescu înregistrează în acest volum temperaturile incandescente ale unui extensiv proces de rememorare. Explorăm rute biografice sinuoase, care ne conduc de la imagini ale copilăriei și adolescenței la cele ale armatei și profesoratului, ajungând până foarte aproape de neliniștile prezentului.

„Sacoșa cu amintiri din care suntem făcuți” e materialul pe care Radu Andriescu îl topește în corpul acestui volum. Ceea ce rezultă e o reorganizare a trecutului, iar în montura acestei lumi sunt cristalizate felii de existență. Prezentul e tatonat cu luciditate, iar momentele de introspecție sunt filtrate prin propria imagine, captată de oglindă. Însă această reflexie nu e niciodată conformă.

E o imagine care progresiv se distorsionează, se înstrăinează și care capătă în cele din urmă contururi proprii.

Galeriile de personaje, rafinamentul intertextual și retorica frustă scot la suprafață, de fapt, o sensibilitate scurtcircuitată de viața de zi cu zi.”

Luana Stroe

Expresivitatea nu se naște întotdeauna din duritate și forță, uneori este cu atât mai intensă și mai înșelătoare cu cât se naște din delicatețe și finețe. Din imagini ce se construiesc în contururi fragile și transparente, dar care ajung să îți invadeze spațiul mintal cu o cascadă de emoții și percepții concrete ale unei realități pulsatile, care începe să doară. Poezia Angelicăi Stan mizează pe claritate și suplețe a expresiei. Spațiul ei poetic, deși aparent familiar, este unul al suferințelor surde, care capătă ecou în propria conștiință și se amplifică. Fascinantă este însă frumusețea stranie a acestor spații amare. O materie melancolică se desprinde din text, ți se lipește de corp și te însoțește o vreme. Cu „exponate de artă brută” Angelica Stan dovedește încă o dată că este una dintre cele mai subtile și mai sugestive poete contemporane. Din specia celor excesiv de discrete și insuficient cunoscute.

Cosmin Perța

Te mai poți salva într-un buncăr? Ioana Vintilă ne propune un „buncăr de origami” în care să poți spera la o salvare „de care încă mai este nevoie” — cum spune chiar poemul ce dă titlul cărții. Deja confirmată ca o poetă cu o sensibilitate noir aparte, maestră a unor distopii în miniatură, acest al doilea volum al Ioanei pune sub lupă o lume parcă și mai dezabuzată, cu toți receptorii durerii hipertrofiați. buncărul de origami propune un întreg imaginar marcat de formule chimice folosite drept ancore, unde „cuvintele țâșnesc direct din pântece” și te învăluie. Bezna și promisiunea luminii sunt firul roșu al tuturor acestor poeme narative cu personaje fantomatice, unde fie membrii familiei, fie Lucía, Chiara sau Mauricio, își celebrează descompunerea și devin martorii unor transformări genetice ireversibile mirosind a napalm și metamizol. Versurile pline de cruzime și penitență recompun o hartă politică a fricii și curajului de a o confrunta și confirmă timbrul inconfundabil al unei poete ce își extinde teritoriul poetic și te atrage magnetic spre a-i desluși înțelesurile.

Miruna Vlada

„E atât de mult din puritatea gnosticilor în versurile lui Gabriel Cărtărescu: din voința lor de lumină, din dragostea lor pentru bine, din oroarea lor de universul rău croit, din convingerea lor că trupul nu-i ceea ce se vede, că adevăratul corp e interior. („Ar fi frumos să înțeleg ce se întâmplă / mi-ar plăcea să fiu / pe dinăuntru din nou", spune el undeva.) Că, în cuvintele altui admirabil adolescent gnostic, Rimbaud, „nu suntem în lume, adevărata viață e absentă". Nu altceva spune, la tot pasul, Gabriel. Aidoma celor mai puri dintre gnostici, și el simte că se află într-o lume fără substanță ontologică reală, o lume în care „nimic nu era tridimensional / sau dimensional pur și simplu". Tot ca la ei, și lumea lui e numai voință de puritate („o lumină cât vreau eu de pură") & de reintrare în adevărata lume - sau de reparare a lumii ăsteia defecte. „Am miere în piept", zice undeva; sau: „dacă observ un gând rău / să-l sugrum până rămâne / fără oxigen"; sau: „aș îmbrățișa conexiunile rupte / ca să le leg la loc". Debutul lui, realmente extraordinar, atât de neasemănător cu ce scriu colegii lui de generație, e așadar documentul unei credințe absolutiste în poezie - de la care așteaptă nu doar să-l exprime, ci pur și simplu să repare lumea. (Și e foarte probabil că nici poezia nu mai are atâta credință în ea însăși.)” Radu Vancu

Ediție bilingvă, cu cinci gravuri în lemn de Mircia Dumitrescu.

„Un recviem emoţionant, scris după moartea tatălui său, ilustrând şi secreta alchimie care ajunge în cazurile excepţionale să facă din frază manifestarea cea mai demnă a emoţiei este şi acest poem în proză a lui José Luís Peixoto. Vorbim de un poet, prozator şi eseist, om de litere de o splendidă mobilitate şi cretivitate, unul din numele reprezentative ale literaturii portugheze de astăzi, adus deja prin câteva titluri spre cititorul român, spre bucuria noastră. Tuturor ne moare din când câte o fiinţă dragă, şi totdeauna asumarea acestei enormităţi e imposibil de rostit. Mi-ai murit… continuă scriitorul să i se adreseze tatălui său. Îl vedem cum încearcă să ia în pumn această particulă posesivă, s-o întoarcă pe toate feţele. Scurtimea enunţului ne spune însă că durerea nu iese din piept… Emoţie pură!”

Dinu Flămând

Hamlet nu este doar una dintre cele mai mari piese ale lui Shakespeare, ci și tragedia care pune cele mai fascinante probleme din literatura lumii. Este o dramă despre răzbunare, plină de contraste și conflicte. Violența alternează cu introspecția, melancolia cu umorul, iar subtilitatea cu spectacolul. Prințul Hamlet este descris drept un caracter complex, introspectiv, sfâșiat de contradicții lăuntrice. Reflecțiile sale asupra morții, dilemelor morale și naturii umane fac din el „primul om modern“.

lumea ta / carnea mea / oasele noastre: un parcurs poetic neobișnuit astăzi, de la o lirică de tip ronsardian, în care accentul cade pe admirația față de frumusețea femeii adorate, asociată cu ideea caducității tuturor celor omenești, la vechea temă creștină a oaselor perene. Originalitatea poeziei lui Andrei Novac constă în tandrețea cu care zugrăvește trupul femeii, în carnalitatea erosului. - NICOLAE MANOLESCU

„În vremuri nenorocite de pandemie și de război, noul volum de versuri al lui Bogdan O. Popescu capătă o stranie legitimitate. Poetul s-a schimbat mult de la ”Cartea dragostei”. Ce era acolo copilărire și joacă, imaginar extrem oriental și curtare de minnesinger e acum crimă, viol, sfârtecare, privire neiertătoare de sniper ce-ar îndrepta țeava armei către propria inimă. Imaginarul iubirii a devenit aici cel al morții, gândacii de bucătărie au luat aici locul fluturilor iar o ființă plină de ură, ce mitraliază cuvinte ca în ”Idiot Wind” al lui Dylan, a înlocuit mica prințesă inocentă de altădată.

Suntem în plin război, al celulelor din creier, al cuvintelor, al sexelor, al sentimentelor, al anotimpurilor, al cărnii. Ceva însă rămâne din volumul precedent, atât de prețuit de critică: voința de-a construi. ”Cartea războiului” e tot o construcție, însă principiul I Ching din volumul de dinainte lasă aici locul tăblițelor lui Ghilgameș. Poemele sunt scrise pe douăsprezece tăblițe sumeriene de lut, sfărâmate de șenile și stropite de sânge. Rar am întâlnit un imaginar mai crud, mai neiertător.

Personajul lui Bogdan O. Popescu, când un soldat nichitastănescian, când un poet, când un copil ce desenează răstigniri cu creioane colorate, se sfâșie pe sine cu voluptate, căci ne aflăm într-un război interior, între cele două emisfere cerebrale, între cei doi plămâni, cei doi rinichi, cele două mâini și picioare ale sale. Ritmul retoric e retezat înainte de-a deveni manieră, rimele sunt bine ținute-n frâu și sensul general, reiterat obsesiv, maniacal, în imagini nesfârșite ale ororii, mărșăluiește în front până la sfârșit, cu casca de metal bâțâindu-se pe craniul poetului cu fruntea îmbrobonată de sudoare.

Ca în ”Grodek” al lui Trakl, nu există ieșire sau redempțiune, doar tăria de a-ndura viața matură până la capăt. O etapă nouă și mai acută în scrisul poetului.” -- Mircea Cărtărescu despre „Cartea războiului”

Poet, romancier, dramaturg, regizor de film, scenarist, teoretician și critic literar și cinematografic, eseist și jurnalist pasionat și virulent, traducător, autor de cântece, actor, din când în când și desenator, Pier Paolo Pasolini (1922-1975) a fost în toate aceste domenii altfel decât ceilalți: subiectiv în judecăți și acțiuni, dar mereu implicat cu pasiune în frământările cetății, fie ele politice, sociale sau culturale; înnoind în mod surprinzător poezia și poetica italiană, deși se declara „o forță a trecutului”; etalându-și uneori agresiv diversitatea sexuală și intelectuală, însă punându-și-le mereu în discuție; tânjind după o puritate și o idealitate pe care le știe terfelite de societate și de el însuși etc. Pasolini este considerat acum chintesența turbulentei perioade postbelice italiene. În proteica sa creație, poezia ocupă locul cel mai înalt: ea este creuzetul în care Pasolini își topește credințele, îndoielile, aspirațiile și contradicțiile; ea este, dintre toate, expresia privilegiată, absolută, în care orice rostire devine adevăr, orice notă personală devine afirmație universală. Volumul de față este primul florilegiu din această poezie oferit cititorului român.

Jan Polkowski (1953) – poet, prozator și publicist polonez. Absolvent de Filologie polonă al Universității Jagiellone din Cracovia. Activist al Sindicatului Liber și Independent „Solidaritatea”, cavaler al Ordinului Vulturului Alb „pentru merite excepționale în domeniul culturii poloneze, realizări remarcabile în activitatea literară și promovarea consecventă a adevărului despre destinul polonez…” . Laureat, printre altele, al Premiului Fundației Koscielski (1983), nominalizat, printre altele, la Premiul Silesius din Wroclaw pentru poezie (în anul 2010 pentru volumul CANTUS) și la Premiul pentru poezie Wislawa Szymborska (în 2013 pentru volumul GLASURI). A obținut Medalia de Aur Gloria Artis, decernată de Ministerul Culturii.

„În antologia „ÎNTÂLNIRI. Poezii din Ucraina și Polonia”, se intersectează diferite idiomuri poetice, personalități creatoare, experiențe de viață și concepții despre literatură. Ele alcătuiesc un asamblu bogat și expresiv, important în momentul istoric dat – în contextul tragediei care se petrece în Ucraina și al necesității de a întări legăturile dintre popoearele noastre, nu lipsește din volum nici valoarea supratemporală. Ea transpare în comunitatea culurală, construită de secole, între Ucraina și Polonia.” Ewa Goczal

Cristina A. Bejan, istoric, dramaturg și poetă, predă în prezent la Universitatea Metropolitană de Stat din Denver. A fost cercetătoare pentru Muzeul Memorial al Holocaustului din SUA, unde a publicat zeci de articole despre lagărele de muncă din Africa și Europa. Cartea ei academică Intelectuali și fascism în România interbelică: Asociația Criterion a fost lansată anul trecut. Volumul ei de debut în poezie Green Horses on the Walls (Cai verzi pe pereți) a fost publicată în vara lui 2020. Cea mai recentă piesă de teatru, J’y suis j’y reste / Aici sunt, aici stau, despre cei care au fugit din România comunistă, a fost publicat în Voci în mișcare, un volum editat de Domnica Rădulescu și Roxana Cazan. Piesele sale s-au jucat pe scene din SUA, Marea Britanie, România și Vanuatu. Bejan locuiește în Denver, Colorado, SUA, de unde se implică activ cu organizația pe care a fondat-o, „Bucharest Inside the Beltway”.

Cartea de față este o antologie de lirice cuprinzând poeme alese din volumele mele, de la debut până în prezent. Menționez o diviziune de subtext: poeziile până la pagina 41 inclusiv sunt dinainte de 1989, cele care urmează au fost scrise după acest prag de timp care ne-a marcat existența. (I.I.)

Prefață de Ștefan Stoenescu • Cronologie de Ioana Zirra • Note de Mircea Ivănescu, Sorin Mărculescu și Ștefan Stoenescu

Volumul de față reia volumul „Opere poetice 1909‒1962”, publicat în 2011 în seria de autor T.S. Eliot a Editurii Humanitas Fiction. Titlul „Tărâmul pustiit și alte poeme 1909‒1962” marchează centenarul capodoperei lui T.S. Eliot, apărută, asemenea lui „Ulise” de James Joyce, în anul 1922.

„În fiecare an, prezența lui Eliot se reafirmă la un nivel tot mai profund, pentru o audiență care e surprinsă că a ajuns să fie mai temperată, mai uimită, mai umilă.“ — TED HUGHES

Primul volum de dramaturgie publicat de Black Button Books, „Trilogia Sensibilă. The Protocols, Rafina, Amortals” documentează și susține Arta Activă – metodă creată și implementată de către Bogdan Georgescu prin proiecte locale și internaționale în ultimii 15 ani – și arta politică în mediul cultural românesc și internațional. „Trilogia sensibiă” este un volum bilingv. în limba română și limba engleză.

 

Copertă și ilustrații de Andreea Dobreci

Cărți clasice, alese cu grijă, la care ne reîntoarcem adesea, pentru noile generații de elevi, profesori, părinți.

Expresive, amuzante, tandre, înduioșătoare, colorate în cele mai frumoase nuanțe, poeziile lui G. Topîrceanu ne invită să le descoperim ori să le redescoperim și să le savurăm fără rețineri. „Balada unui greier mic”, „Sfârșit de vară”, „Rapsodii de toamnă” sunt doar câteva dintre instantaneele din albumul de fotografii al naturii pe care poetul a surprins-o cu talent și cu o sclipire poznașă în priviri.

„Poemele lui Adrian Schiop au rămas până azi un soi de legendă urbană a anilor 2000 și a ruinelor lui digitale (clubliterar.com) sau de hârtie (revista Fracturi). Dar acum aceste poeme reintră în atmosferă ca un cartuș temporal fierbinte, ca o casetă pierdută și regăsită. Ele sunt în același timp un document istoric unic al douămiismului și o mostră elocventă de poezie contemporană 2022: biografică, șocantă, vulnerabilă, ironică, directă, queer, ofensatoare, obsedantă, autentică.” (Mihai Iovănel)

Nichita Danilov nu e doar unul dintre poetii de mare pondere ai "generatiei '80" (alaturi de Mircea Cartarescu, Ion Muresan si alti doi-trei), ci si singurul ei poet metafizic in toata puterea cuvantului. Poate ultimul, la acest inceput de mileniu, pana la proba contrarie... Poemele lui nu sunt nici "moderne", nici "postmoderne": ele sunt simultan dincolo, nu dincoace de aceste concepte. Critica a subliniat indeajuns insolitul acestei poezii "nocturne", vizionare si fantastic, in care, dincolo de mastile grotesti, expresioniste, romantice, absurde sau suprarealiste, transcendenta exista. Senzatia de univers puternic simbolizant - suficient siesi, paralel celui contingent, derizoriu si ingust-biografist al poetilor actuali -, prin lentila caruia lumea exterioara, contingenta isi stravede, ca prin vis, umbrele, e pregnanta, ca si legatura inima cu traditia mistica a crestinismului rasaritean.

Traim, spunea Baudrillard, intr-o lume dominata de experiente si sentimente simulate, pierzand capacitatea de a intelege realitatea, caci ceea ce experimentam este o realitate deja preparata, editata, digerata de media, evaporata sub stralucirea timpului real al acesteia. Poezia lui Razvan Tupa incearca sa creeze o bresa in aceasta realitate simulata. - Mirela Roznoveanu

Orice societate aflata intr-o situatie-limita produce naratiuni radicale. Pandemia a testat capacitatea omului contemporan de-a raspunde la necunoscut si pericol. Din bezna mintii a izbucnit imediat un flux de absurditati despre controlul fiintei umane prin masca si vaccin, modificarea ADN-ului, oculta mondiala etc. Oameni aparent normali au demonstrat o pricepere uluitoare de-a inventa, inghesuind cazuistica unei boli infectioase in ideologii religioase si fobii antiglobaliste. Realitatea intrata in criza a creat scenarii neverosimile de fictiune. Claudiu Komartin angajeaza fictiunea realitatii in fictiunea poeziei, cu o autenticitate de maxima intensitate. Scurte, sacadate, ritmate - versurile din Inoculare. hore pentru zadarnicirea combaterii sunt o polifonie tragicomica a capacitatii mintilor ratacite in deliruri fundamentaliste de a produce idei si credinte din cele mai trasnite. Aceasta e "fabuloasa" lume in care traim: Claudiu Komartin i-a plasat in fata oglinda luciditatii. - Nina Corcinschi

Limbajul din Trilce nu putea fi decat cel al unui peruan, dar al unui peruan care era si un poet iar acesta vedea in fiecare peruan omul si in fiecare om martorul si victima. Vallejo a fost un mare poet religios. Comunist militant, fundalul viziunii si credintelor sale despre lume nu l-a constituit totusi filozofia critica a marxismului, ci misterele de baza ale crestinismului copilariei sale si ale poporului sau: comuniunea; transsubstantierea, tanjirea dupa nemurire. Inventiile sale verbale ne impresioneaza nu doar prin concentrarea lor extraordinara, ci si prin autenticitatea lor. Uneori ne impiedicam de esecuri de exprimare, de stangacii si de balbaieli. Nu conteaza: chiar si poeziile lui cel mai putin realizate sunt vii. - Octavio Paz

„Există poeți a căror muncă poate fi explicată, dar există și poeți inexplicabili, cum e César Vallejo. Însă a fi incapabil să explici nu înseamnă că ești incapabil să înțelegi, chiar dacă poemele lor sunt incomprehensibile, cu totul ermetice. [...] Poezia lui Vallejo este cea a condiției umane. Ea ține de realitatea existențială în care se alcătuiesc viețile bărbaților și ale femeilor: incertitudinea despre originea și viitorul nostru pe acest pământ; extremele suferinței și ale disperării pe care le poate atinge ființa umană; și, de asemenea, intensitatea emoțiilor noastre atunci când ne înving iubirea, excitația, mila sau nostalgia. [...] Ea ne face să simțim adevăratele fibre ale existenței, ea ne dezbracă de tot ceea ce este incidental și trecător și ne reconfortează cu ceea ce este esențial în noi: cu faptul că suntem muritori, cu disperata noastră dorință de a ajunge la transcendență și oarecum de a supraviețui morții, cu absurdul, cu erorile și confuziile care hotărăsc destinele noastre individuale." Mario Vargas Llosa

Doua piese de teatru: De profesie amant, Serenada pentru Carul Mare Personal, am iubit inca de copil Spectacolul ca fenomen si Artistii ca fauritori de fenomen. La 21 de ani, absolvisem Facultatea de Teatru, ma lansasem deja in industria muzicala si ma pregateam de o cariera de solist vocal. Parca intelegand ca s-ar putea sa nu mai joc teatru, am scris, intr-o vacanta de vara, prima mea piesa de teatru, De profesie amant. M-am jucat cu textul, cu rolurile si, dupa ce piesa a fost gata, am incuiat-o intr-un sertar. Ma asteptau turnee, concerte, emisiuni de televiziune... Pe la 35 de ani, eram deja o interpreta de muzica usoara consacrata. Intr-o iarna teribil de geroasa, cand nu se tineau concerte si nu se pleca in turneu, mi s-a facut dor de teatru si am scris o a doua piesa, Serenada pentru Carul Mare. Textele reprezinta genul de teatru care se scria si se prezenta publicului pana prin anii 1990, cand, rasturnandu-se intreaga aratura politico-sociala, s-a crezut ca este nevoie de o schimbare si in textul, si in forma de reprezentatie a spectacolului de teatru clasic. Va doresc lectura placuta!

„Moştenirea lăsată de poetele care au debutat în perioada 1945-1989, în România, Republica Moldova şi în diasporă, este vastă, un întreg continent de explorat. În volumul de faţă, sunt prezente nume cunoscute pasionaţilor de literatură, precum Angela Marinescu, Mariana Marin, Magda Cârneci sau Nora Iuga, poete prezente în manuale şi deci cunoscute de publicul larg, ca Ana Blandiana sau Nina Cassian, dar şi poete care merită să fie citite mult mai mult, precum Grete Tartler, Constanţa Buzea, Gabriela Melinescu sau Marcela Benea, pentru a oferi doar câteva exemple. Sunt, de asemenea, incluse poete uitate, ca formidabila Eta Boeriu, cunoscută mai mult în rolul său de traducătoare decât de poetă, sau promiţătoarea Ileana Zubaşcu, care, oripilată de propunerea unui critic literar, care i-a cerut servicii sexuale în schimbul promovării ei pe scena literară, a încetat să mai aibă de-a face cu poezia, deşi a avut un debut strălucitor. Esenţial ni se pare, în continuare, să privim şi să confruntăm această moştenire, să o identificăm şi să o aducem la suprafaţă, din punctul în care ne aflăm acum, din prezentul marcat de toate urgenţele şi tensiunile lui.” (Alina Purcaru, Paula Erizanu)

„Thanato Hotel e un fenomen natural mai mult decât o carte. Sunt aici poeme care stârnesc invidie, revoltă și îngrijorare: ai senzația că ai ignorat dintotdeauna cruzimea lumii tandre & tragice pe care o configurează, ești tentat să scrii și tu despre ea («să contribui»), dar stilul Liviei e nu doar inimitabil, ci și, în convențiile unui Romanian Southern Noir, imposibil de concurat.” Olga Ștefan

„Frânghia înflorită continuă și, cumva, încheie « saga familială », în centru cu aceleași personaje: tatăl (« mortul iubit »), soția (Camelia) și fiul (Sebastian). Amplul poem alătură fragmente din viața casnică, vise serafic-atroce, amintiri, meditații asupra poeziei, excursuri în/ discursuri despre « lumea de dincolo », într-o formulă care este, deja, « marcă înregistrată Radu Vancu ».