Poezie & Teatru

Balade populare romanesti - Miorita, editura Prestige: Balada este o specie a genului epic, infatisandu-se ca un amplu poem narativ, fara a exclude si unele accente lirice, unde, in general, se proiecteaza un eveniment eroic, avand protagonisti fie din timpuri istorice, fie din vremuri legendare, mitice sau fantastice, fie din realitatea imediata, personaje prezentate mai ales in antiteza.
 
Romanul e nascut poet! Inzestrat de natura cu o inchipuire stralucita si cu o inima simtitoare, el isi revarsa tainele sufletului in melodii armonioase si in poezii improvizate. De-l munceste dorul, de-l cuprinde veselia, de-l minuneaza vreo fapta mareata, el isi canta durerile si multamirile, isi canta eroii, isi canta istoria si astfel sufletul sau e un izvor nesfarsit de frumoasa poezie. Nimic dar nu poate fi mai interesant decat a studia caracterul acestui popor in cuprinsul cantecilor sale, caci ele coprind toate pornirile inimei si toate razele geniului sau. - V. Alecsandri 

Pagini Alese - George Topirceanu

În indicațiile sale scenice, Camil Petrescu a scris o poezie către neant, o poezie paralelă cu textul rostit pe scenă, un demers inutil de care autoarea acestei cărți s-a îndrăgostit. Iar mesajul ei – lipsit de modestie, dar nu și de umor – către dramaturgul care, după cum se vede în motto-ul acestei cărți, era convins că vor trece două sute de ani până când va fi înțeles, este: „Maestre, iată că n-a trecut încă nici primul dumneavoastră veac de singurătate și, totuși, cineva v-a înțeles.” (Patricia Nedelea)

De n-ar fi fost decât un experiment, o carte scrisă într-o limbă „învățată”, Întoarcerile lui Nicolas Cavaillès ar fi meritat toată aprecierea. Cu atât mai mult cu cât trădează un bun cititor de poezie românească, lăsând să transpară discret ecouri stănesciene, urmuziene sau, inevitabil, cioraniene. Dar, în primul rând, sunt „întoarceri” către un lirism originar, uneori abscons sau oracular, alteori elegiac, diferit de lirismul subiacent din cărțile de proză publicate de autor în franceză. De aici, suflul de prospețime al acestor insolite explorări. Constantin Acosmei

Nicolas Cavaillès s-a născut în 1981, în Franţa. A publicat mai multe volume la Editions du Sonneur (Paris), printre care Viața domnului Leguat (Premiul Goncourt pentru Nuvelă, 2014) şi De ce balenele sar (Premiul Gens de Mer 2015). A editat opera franceză a lui Cioran în  « La Bibliothèque de la Pléiade » (Gallimard,2011) şi lucrează ca traducător din română în franceză de vreo cincisprezece ani. Întoarceri este prima lui carte scrisă în română.

Un geometru rătăcit într-o lume de cuvinte, pierdut undeva între visarea de ieri și gândirea de azi, între limba de lemn și economia de piață, un agricultor nomad evadat în mediul urban, A. Caius este al n+1-lea inadaptat al unei lumi unde vocile disonante răgușesc, în care visul de ieri și realitatea de azi se contopesc. Trecând de la cifre la litere, sădește cuvinte, culege concepte și comite poezie. Cu dus-întors, între viitor și prezent, cu sens și fără sens.

Luceafarul, de Mihai Eminescu.

Nu striga niciodată ajutor este al optulea volum de versuri al lui Mircea Cărtărescu și se poate spune că e diferit de toată poezia lui precedentă. Scris la treizeci de ani după penultimul volum, timp în care autorul n-a mai scris niciun vers, el reprezintă o întoarcere la simplitatea și generalitatea poeziei genuine, imediate și emoționale, dezbrăcate de sofisticarea intelectuală și culturală din vechea sa poezie.

Cititorul care va parcurge cele o sută de poeme scurte, uneori de doar câteva rânduri, va recunoaște în ele propriile sale trăiri, răul și durerea, depresia și melancolia, sâmburele amar al condiției omenești. Marea temă a cărții este singurătatea esențială, ireductibilă, a fiecărui om, oricât de mult îi despart distanțele în timp și spațiu, ca și diferențele culturale. Așa încât Nu striga niciodată ajutor e una dintre rarele cărți care pot fi înțelese deopotrivă de cititorul avizat și de cel mai puțin deprins cu poezia.

Despre autor:

Daniela Luca (n. 1969) este, din 1998, redactor de carte, editor, consultant știinţific (psihanaliză, psihologie, filosofie, literatură). Cele mai recente cărţi publicate sunt volumul de eseuri de psihanaliză Cuvinte în negativ (2016) și volumele de poezie Intermezzo (2017) și Vatra Luminoasă (2019).

Despre Vatra luminoasă:

Asumându-și riscurile unei discursivități dezlănțuite, cascadele de enumerații, patetismul, Daniela Luca realizează un amplu poem al Bucureștiului contemporan, în care istoria mai recentă a orașului și „istoria personală” se intersectează parcă în virtutea unei fatalități. Cu accente confesive, cu deschideri către social și politic, Vatra Luminoasă trebuie însă înțeleasă în primul rând ca un „poem civic” în sensul etimologic al cuvântului și exprimă o atitudine, o „luare de poziție” în raport cu tabloul atât de deconcertant al vieții publice și al societății actuale, Ceea ce justifică retorismul, care face parte — nu-i aşa? — din recuzita obligatorie a unei asemenea formule poetice. Cartea Danielei Luca (chiar dacă s-ar putea să stârnească scepticismul „esteților”) este esenţialmente cartea unei conștiințe și toate meritele sale vin de aici.”

Octavian Soviany

Despre autor:

Ioan Șerbu (n. 1983, Agnita) a frecventat, cât era student la Litere în Sibiu, cenaclul „Zona nouă” și a debutat cu volumul Lego (2014), ca urmare a câștigării premiului „Budila Express”. Este doctorand al Universității „Transilvania” din Brașov.

Despre krav maga:

„Îmi place mult cum scrie Ioan Șerbu. Îmi place că are umor. Poemele din krav maga sunt majoritatea autobiografice, scene bine puse pe peliculă, care te țin captiv, te fac, după ce l-ai început, să vrei să citești volumul până la capăt.
Spre sfârșitul anilor ʻ30, luptele stradale cu grupările antisemite la care ia parte în Bratislava îl fac pe Imi Lichtenfeld, specialist în arte marțiale, să constate diferențele dintre sporturi și situațiile de luptă reale. Asta duce mai târziu la dezvoltarea Krav Maga (în ebraică, luptă de contact), un sistem de arte marțiale bazat pe tehnicile de autoapărare pe care Lichtenfeld le-a predat inițial în armata israeliană. Poemele din krav maga lasă această impresie de autentic, poezie care nu te îmbrobodește.
Personal, sincer, cu fente și umor, fără șmecherii (sau din contră, plin de ele). O să vă placă.”

Radu Nițescu

„krav maga e un manual de supraviețuire printre personaje care se schimbă radical și cu toate astea și-o iau în freză, într-o țară în care legea lui Murphy li se aplică mai ales celor ce au un minim simț moral, celor ce par să se descurce. krav maga expune realitatea crudă a vieții prin răsturnări de perspectivă și juxtapuneri care amintesc de tehnicile folosite în stand-up comedy. S-o fi dus ea vremea sincerității și a durității, dar dintre rânduri radiază puternic, ca un vers misheard din Sleaford Mods: go and be a fuckin’ man, chicken!”

Andrei Dósa

Pliz suiciof ior mobail faun senchiu, de Mircea Dan Duta

Despre autor:

Radu Vancu (n. 1978, Sibiu) este redactor-șef al revistei „Transilvania” și membru în redacția „Poesis internațional”. Organizator al festivalului „Poets in Transylvania”, a publicat șapte volume de poezie, antologate în Cantosuri domestice (2016). De asemenea, este autorul a șase cărți de critică, eseuri și publicistică, al unui jurnal, Zodia Cancerului. Jurnal 2012-2015 (2017) și al romanului Transparența (2018). La Casa de Editură Max Blecher a mai publicat Frânghia înflorită (2012) și 4 A.M. Cantosuri domestice (2015).

Despre Psalmi:

Ce himenopteră (poetică) nemaivăzută e Radu Vancu! De sub straturi de plexiglas, colagen, praf și urdori privim frumusețea — ca astronauţii razele solare prin ecranele lor de protecţie. Prin ce proces nemaiîntâlnit reușește Radu să îşi cureţe retina (și cordul), captând permanent — la o nobilă și subtilă tensiune — dragostea, moartea, solidaritatea, atrocele și frumusețea într-o „policoloră”, paradisiacă plasă dantescă! „Dobre vecer, «meștere al fulgului de zăpadă»”.

Ștefan Manasia

Poezia lui Radu Vancu este asemenea unui pumn care te lovește în stern, pentru a simți ad infinitum frumusețea revoltătoare a vieții. Nu vrei să-ți revii prea curând. De fapt, „civilizat e numai omul care a trecut prin infern”.

Irina-Roxana Georgescu

Despre autor:

Immanuel Mifsud (n. 12 septembrie 1967, Paola, Malta) este considerat liderul generației de mijloc din literatura malteză contemporană. A studiat la Universitatea din Malta, unde și-a luat doctoratul în 2012. Scrie poezie și proză, iar în 2011 a fost primul maltez care a câștigat Premiul Uniunii Europene pentru Literatură. Este și primul maltez invitat de Biblioteca Congresului din Washington D.C., unde a susținut o lectură de poezie și a purtat un dialog cu criticul literar Lucia Wolf. A publicat nouă volume de poezie și zece volume de proză, precum și o carte pentru copii. A fost tradus în engleză, franceză, română, sârbă, macedoneană, cehă, albaneză și arabă.

Despre Rapoarte confidențiale:

Volumul de poezii Rapoarte confidențiale (în original Penelopi Tistenna) a câștigat în 2014 National Literary Award în Malta și este a treia carte a lui Immanuel Mifsud publicată în România, după romanele În numele Tatălui (și al Fiului) (Polirom, 2014, în traducerea Denisei Duran) și Necunoscuta din Berlinul de Est (Editura Nemira, 2019, în traducerea Ioanei Văcărescu).

„Emoționantă tocmai prin finețea jocului public-privat, dar și prin forța poetică a imaginilor, vocea lui Immanuel Mifsud vorbește despre zvâcnirile sufletului feminin și masculin, deopotrivă; despre erotism, în toate formele lui de manifestare — promiscue ori sublime; despre felurile în care umanitatea se pune pe sine însăși pe muchie de cuțit — prin sărăcie, emigrație, boală; și, mai presus de toate, despre singurătatea densă a călătorului...”

Denisa Duran

Despre autor:

Gheorghi Gospodinov (n. 7 ianuarie 1968, Iambol) este poet, prozator, dramaturg și scenarist, cel mai cunoscut scriitor bulgar al ultimului sfert de secol. A publicat volume de poezie premiate, care l-au impus ca pe principalul reprezentant al liricii bulgare de după căderea comunismului: Лапидариум (Lapidarium, 1992), Чeрешата на един народ (Cireșul unui popor, 1996), Писма до Гаустин (Scrisori către Gaustin, 2003), antologia Балади и разпади (Balade și descompuneri, 2007) și Там, където не сме (Acolo unde nu suntem, 2016). A mai publicat un volum de povestiri și două romane. Естествен роман (Un roman natural, 1999), apărut și în traducere românească la editura Cartier din Chișinău în 2011, i-a adus faima internațională, fiind tradus în peste douăzeci de limbi. De asemenea, Физика на тъгата (Fizica melancoliei, 2011) a fost un eveniment în Bulgaria și nu numai, cartea fiind transpusă în ultimii ani în engleză, franceză, germană, italiană, neerlandeză, sârbă, slovenă și daneză.

Despre Înainte să inventez căderea:

„Deși nu pot pretinde că aș fi vreo autoritate în ceea ce privește poezia contemporană scrisă în Bulgaria, am avut mai multe ocazii în ultimii zece ani, de când am fost invitat prima oară în casa vecinului meu de la sud, să intru în contact cu discursuri și personalități poetice de primă mână și mi-am dorit să pot ajunge să alcătuiesc o hartă cât de cât lizibilă a peisajului proxim. Astfel, știu că nu greșesc dacă spun că Gheorghi Gospodinov este cel mai stimat scriitor bulgar de azi și că a avut în vremurile recente o influență majoră în literatura țării sale, comparabilă probabil doar cu cea exercitată la noi, dintre optzeciști, de Mircea Cărtărescu, iar dintre nouăzeciști, de Cristian Popescu și, poate, până nu demult de către Ioan Es. Pop.
Prin volumele sale de poezie, prinse acum într-o antologie solidă și concentrată în românește, apoi prin romanele pe care le-a publicat, cunoscute pe plan mondial, Gospodinov a avut un aport remarcabil la emanciparea literaturii bulgare, intrate odată cu poeți ca el, Ani Ilkov, Vladimir Levcev, Kristin Dimitrova, Mirela Ivanova sau Ivan Hristov, într-o nouă vârstă. Cititorul român are în față acum o mostră convingătoare a postmodernismului bulgăresc de vârf – poezie confesivă, biografistă, tranzitivă, în care se regăsesc însă și lucruri care fac apel la modalități lirice ce țin de o sensibilitate anume, tipică, din câte îmi pot da seama, unei tradiții literare bulgărești destul de diferite de a noastră.
Cu traducerea poeziei lui Gheorghi Gospodinov, seria începută cu sprijinul Traduki acum trei ani (când Casa de Editură Max Blecher a publicat Bdin, urmat de Poeme americane a lui Ivan Hristov) începe să prindă contur — ne dorim ca ea să continue în viitorul apropiat cu traducerea uneia dintre cele mai puternice poete din Bulgaria, Nadejda Radulova, pentru a înțelege cât mai mult din literatura vecină și pentru a vedea în ce măsură ne asemănăm — și mai cu seamă unde ne despărțim.”

Claudiu Komartin

Despre autor:

Szilárd Borbély
(n. 1963, Fehérgyarmat)
A publicat opt volume de poezie, cărți de eseuri și critică și un roman, Nincstelenek. Már elment a Mesijás? (Sărmanii. A plecat deja Mesia?), considerat cea mai bună carte apărută în Ungaria în 2013. Cel mai cunoscut volum de poezie al lui Borbély, Berlin Hamlet, a apărut în 2003 la editura Jelenkor, și a fost publicat în limba engleză în 2016 de prestigioasa New York Review Books. Borbély a primit mai multe distincții, printre care Premiul „Attila József”. A murit pe 19 februarie 2014, la Debrecen.

„Apoi seara mă uitam în același fel prin fereastra
S-Bahnului la ferestrele luminate ale clădirilor decăzute
din Schöneweide. Și câteodată coboram abia
la aeroport. Priveam luminile de pe cerul murdar.
Cum aterizează și decolează avioanele. Seara în apropierea
stațiilor adolescenții cereau de obicei
țigări. Un pachet se termina repede. Pe vremea aia
fumam mult. Cumpăram câte un cartuș de Magnum
de la chinezi sau vietnamezi. În asemenea momente
îmi era mereu frică, dar niciodată atât de tare, încât să renunț
la tocmeală. Eram din altă țară și tinerii ăștia nu-i văd deloc
cu ochi buni pe străini. Era un băiat, trebuie
să fi locuit în aceeași zonă ca și mine. El îmi cerea
în mod constant, serile ne întâlneam des. Apoi nu mai
spunea decât: Feuer? Nu cerea, era aproape
un ordin. I-o aprindeam benevol. Era
răvășit, pierdut. Îmi era milă de el. Mă gândeam la acele
rude pe care nu le-am întâlnit niciodată. Care o
vreme au plutit pe deasupra câmpiei germano-polone, în chip
de cenușă și fum. Poate de asta am vrut să privesc, doar
să observ, luni în șir, cum este cerul de deasupra Berlinului.”

Szilárd Borbély

Despre autor:

Teodora Coman a debutat cu volumul Cârtița de mansardă (2012), urmat de foloase necuvenite (2017), ambele apărute la Casa de Editură Max Blecher. Publică în „Poesis internațional” recenzii de carte, eseuri și traduceri începând din 2011. Trăiește la Sibiu.

Despre autor:

Nicolae Coande s-a născut la Osica de Sus, pe 23 septembrie 1962. Locuiește în Craiova, unde este din 2006 editor fondator al revistei „SpectActor” (Teatrul Național) și propune întîlniri cu poeți și artiști — pentru ca gustul literaturii și aroma prieteniei să nu piară în oraș.
A publicat cărți de eseistică și interviuri și volumele de poezie: În margine (1995), Fincler (1997), fundătura homer (2002), Folfa (2003), Vînt, tutun și alcool (2008), Femeia despre care scriu (2010), VorbaIago (antologie, 2012), Persona (antologie, 2013), Nu m-au lăsat să conduc lumea (Casa de Editură Max Blecher, 2015) și Plagiator. 1962 (2017).

Despre Memoria unui mort este memoria mea:

„Plămadă argheziană (dată pe faţă: «grădinița de copii unde tare m-am simțit singur și pieziș»), doar că arsă (în cuptorul lui Ion Caraion? al lui Ion D. Sîrbu?! — apropiere făcută, în cazul ultimului, și de Marin Mincu) la temperaturi care-o preschimbă în ceramică de Cucuteni, ale cărei ozoare sunt săpate cu acizii tari ai sarcasmului (pînă la Dumnezeu!) — ceramică uneori «întreagă» (rotundele sale poeme epice), alteori făcută «cioburi» (a se vedea poemele scurte din secţiunea Lumea unghie) numai bune să-ți razi «bubele» ca un Iov atins în carnea sa proliferînd blesteme —, poezia craioveanului Nicolae Coande are consistenţa unor pînze de Pavel Filonov, tot atîtea tablouri populate («Legiune!») pînă la refuz colcăind de viaţă, dar și o musculatură individuală lucrată nu atît în sala de forță, cît în galeriile subterane ale vreunei mine de cărbuni sau plumb, dacă nu cumva în lagărele de muncă.
Mai mult ca oricînd, «efectul Coande» te izbește în Memoria unui mort este memoria mea, prezentul volum prin care promisiunea unui «poem mortal» de cîndva se-ntoarce în certitudine: «Este!»”

Emilian Galaicu-Păun

„Nicolae Coande e un poet versatil, capabil să schimbe registrul nu numai de la un volum la altul, dar și în interiorul aceluiași grupaj poetic. Memoria unui mort este memoria mea aliniază texte cînd concentrate, cînd vorbărețe, însă niciodată lipsite de mesaj masiv și de precizie. Pendulînd între pulchritudo vaga, cu referențialitate debordantă, și pulchritudo adherens, poetizare a universului poeziei, poetul mixează imagini energice, simboluri și voci cu o atitudine sceptică. Un vibrato al contestării ce agită caruselul realității în ebuliție. Ascuțișul minţii retează orice alunecare în autocompătimiri sau în grandori. Superlativele sunt topite în eficiența lucidității care cere mereu socoteală.”

Felix Nicolau

Despre autor:

Radu Andriescu (n. 1962) este autorul unui volum de eseuri, Paralelisme și influenţe culturale în lirica română actuală (2005) și a nouă volume de poezie: Oglinda la zid (1992), Ușa din spate (1994), Sfârșitul drumului, începutul călătoriei (1998), Eu și câţiva prieteni (2000), Punțile Stalinskaya (2004), Pădurea metalurgică (2008), Metalurgic (2010), Când nu mai e aer (2016) și Gerul dintre ei (2017). Longleaf Press a publicat o selecţie din poezia sa, The Catalan Within (2007), iar Twisted Spoon Press, volumul Memory Glyphs (2009), cu poeme în proză de Cristian Popescu, Iustin Panța și Radu Andriescu.

Despre Jedi de provincie:

„Undeva, în acest Jedi de provincie, Radu Andriescu e ademenit să scrie un roman despre cum într-o țară anapoda din Est, un personaj caută o soție cu viziuni stângiste. Ar fi o temă mare, i se spune și ni se spune, una care amestecă intimul și socialul, istoria mică și marea istorie. Pasajul e în bună măsură ironic și fals reflexiv. Numai că el ajunge să lucreze pe dedesubt, insinuant și subtil: fiindcă Jedi de provincie chiar e o asemenea carte (nu roman, dar poezie cu încordări epice), construită în jurul unui profesor errant, a cărui memorie amalgamează scene din tranziția gri și flash-uri de navetist, care pune laolaltă un năvod cu ochiuri mici, prin care întregul real e filtrat fără pierderi și, pe versantul celălalt, trimiteri la miturile fondatoare ale sensibilității contemporane. Privit așa, de la o distanță convenabilă, Jedi de provincie trasează harta unei lumi în care se poate locui: are tot ce-i trebuie pentru asta, de la orizonturi și relief la microorganisme. Ceea ce nu înseamnă că e numaidecât un spațiu confortabil. Dimpotrivă: niciodată Radu Andriescu n-a fost mai atent la comoțiile existențiale, pe care le transcrie în epitomă, punând la bătaie un inventar tactil, aș zice complet, de gesturi ale violenței fizice. Niciodată, pe de altă parte, n-a ascuns, în pliurile scrisului său, atâtea imagini de un rafinament pur și simplu pictural. Trilogia începută în 2016, cu volumul Când nu mai e aer, se închide acum cu un Andriescu de neocolit, cu un Andriescu at his best.”

Cosmin Ciotloș

Despre autor:

Gelu Diaconu (n. 1962) este jurnalist și scriitor. A publicat volumele de poezie Antipoeme (2008), Resurse interioare (2012), Blues (2013), Resurse umane (2016), Mother (2018) și romanele Fabian (2006), Sebastian (2018) și Oblivion (2019, exclusiv online). A pornit platforma culturală omiedesemne.ro, devenită în scurt timp una dintre cele mai frecventabile publicații literare românești de pe Internet.

Despre Ziua în care a murit John Lennon:

„Balada anilor ‘80 și a vârstei de 17 ani, rock, Woody Allen, m. ivănescu, dezamăgiri, petreceri adolescentine, urâțenia lumii, revolte înăbușite, un fel de muzică preclasică a epocii noastre, film derulat cu încetinitorul, în felul neuitatelor pelicule cehoslovace în care relația părinți-copii e una zbuciumată, traumatizantă, din când în când sinteze imagistice de mare calibru poetic: «cerul e un creier în putrefacție// e ziua când mama ne face omletă cu ceapă» sau «vreau să fiu atât de bătrân/ încât să nu mai conteze// patul e cel mai diabolic/ instrument de tortură/ camera își scoate ghearele prin ziduri/ și urlă ca nebunii de la spitalul 9». Certamente, Gelu Diaconu este un poet autentic, conferind minimalismului o aură romantică prin sentimentul surdinizat care infuzează chiar și textul cel mai arid.”

Constantin Abăluță

„Autobiografic și confesiv, Gelu Diaconu încearcă să nu umple, vorba lui Sharon Olds, buzunarele poemului cu pietricele. Nimic nu pare contrafăcut în acest volum, în care Diaconu se scrie revăzându-și fără mitologizări sau elanuri eroice adolescența, iar candoarea subiectului poetic înlătură orice bănuială de artificiu. Ziua în care a murit John Lennon e, în aparență, cartea unui deziluzionat, al cărui discurs ne amintește însă că poezia are puterea de a răscumpăra, cuibărindu-se cu generozitate în conștiința unor oameni cât se poate de diferiți de cel sau de cea care o scrie. Cu toată sfioșenia lui, Gelu Diaconu este un poet curajos.”

Claudiu Komartin

Biografia autorului:

Paul van Ostaijen
(1896-1928)
este scriitorul cel mai inovator al literelor neerlandeze din Belgia în perioada interbelică. Începând cu Music-Hall, volum de poezii publicat în 1916, nu face decât să înnoiască poezia neerlandofonă, introducând mai întâi unanimismul francez, apoi expresionismul umanitar german. În timpul șederii sale la Berlin, între 1918 și 1921, devine prieten cu scriitori și pictori ai mișcării Dada. După întoarcerea sa în Belgia, se stabilește la Anvers, unde conduce o galerie de artă, apoi la Bruxelles, evoluând ca poet spre „poezia pură”. Moare pe 18 martie 1928, ros de tuberculoză, într-un sanatoriu particular din Miavoye-Anthée, un sat din provincia Namur.

Despre SEMNALUL:

Născut în 1896, la Anvers, Paul van Ostaijen aparţine unei generații de tineri intelectuali care visau să schimbe lumea — mai întâi Flandra — printr-o revoluție a artelor și nu numai. Din primăvara lui 1914, începe o carieră jurnalistică intensă, introducându-l pe cititor în avangardele internaționale și îmbrățișând întru totul cauza emancipării flamande. În octombrie 1918, s-a simțit chemat să dea Semnalul, un volum în siajul expresionismului umanitar, dar și al unanimismului și al poemelor lui Walt Whitman. Semnalul se caracterizează printr-o confesiune a sentimentelor umanitare în culmea misticii suferinței, a iubirii aproapelui, a uniunii cu universul. Traducerea în limba română a Semnalului apare cu ocazia centenarului acestui volum.

Biografia autorului:

Veronica Ștefăneț (n. 1985, Chișinău) a frecventat Atelierul de scriere creatoare „Vlad Ioviță” condus de Dumitru Crudu și Cenaclul „Republica” organizat de Moni Stănilă. A publicat în volumul colectiv Opt’ (2018) și în numărul 1 (21) / 2018 al revistei „Poesis internațional”. A tradus, împreună cu Victor Țvetov, Tot ce poți cuprinde cu vederea. Antologia poeziei ruse contemporane (Editura Paralela 45, 2019)

Despre scrum:

„Să zic de poeziile Veronicăi că sunt frumoase – probabil nu face cinste până la capăt, dar zic, îmi asum. Sunt frumoase, da, se spun multe povești aici, când sobre, când solare, cu un contrast elegant, abia simțit în voce, se cântă, se chiuie, se văd pur și simplu lucruri stând în loc și nimicind totul în jur, cu luciditatea care lasă abil loc și pentru tremur. Și mai zic — știi cartea aia pe care-ți vine când și când s-o lași deoparte nu pentru că-i slabă/ plictisitoare/ bună de ars pasiv în ceva concediu mic, ci dimpotrivă, parcă-ți pune fizic, direct în coșul pieptului, senzații și gânduri și istorii tare limpezi ele, limpezi și tocmai de-aia mult sfâșietoare, și tu tot vrei să le primești, altă variantă pur și simplu nu e, atât de sincer și convingător curge totul? scrum e așa. Și parcă, exact atunci când trebuie, devine chiar mai mult.”

Vlad Drăgoi

„O cunosc pe Veronica de când a început să scrie. La început era nesigură, apoi a crescut ca fiii cei mici din povești. Într-un an cât alții în zece. A știut în același timp să aștepte — deși a câștigat un concurs de debut, a preferat să nu publice atunci, pentru că nu se simțea pregătită. Bine a făcut, acum vedem în scrum un poet matur, care știe ce vrea și știe ce face. Veronica întoarce lumii înapoi poezia pe care a primit-o. Și întregește un tablou de familie frumos: cu tatăl fondator al celebrei trupe Trigon, mama — dansatoare în faimosul ansamblu Joc, sora — artistă plastică și cumnatul — poet. scrum e jazz, e rock and roll, e poezie.”

Alexandru Vakulovski

Manuscrisul volumului scrum este câștigătorul celei de-a noua ediții a concursului anual de debut în poezie organizat de către Casa de Editură Max Blecher. Din juriu au făcut parte Alexandru Vakulovski, Liviu Antonesei, Tiberiu Neacșu și Claudiu Komartin.

Despre Ascunde amintirile și distruge tot ce-am atins:

„Criza cuplului și a vârstei declanșeză, în poezia Luminiței Amarie, o autoscopie tenace — amestec de luciditate, frică (până la oroarea din «inima întunericului»), tandrețe, cruzime — care confruntă bergmanienele «scene ale vieții conjugale» cu ceea ce filozoful ar numi «sens ontologic al negativității» și abisală Nichtigkeit.
Oboseala, golirea interioară, epuizarea, dezvrăjirea lumii sunt mai întâi trăite nemijlocit — sunt suferite ca traume corporale și psihologice (dar într-o stilistică a brevilocvenței, a discursului suspendat, a sincopei, a parantezei, a blancului, a gesticulației minime, deci cu atât mai elocvent) —, pentru a se transforma, pe parcurs, în provocare ascetică și ritual de trecere. Unul reușit? În contextul atâtor vociferări mai degrabă ideologice decât lirice, Ascunde amintirile și distruge tot ce-am atins recuperează convingător cel puțin dimensiunea existențială a poeziei, dincolo de biografismul recurent. Ba chiar ne duce spre o simbolistică mai abstrusă, cu potențial de metanoia: «trec din mâna stângă în mâna dreaptă/ o piatră ce nu mai are nicio asperitate».”

O. Nimigean

„Luminița Amarie scrie o poezie reziduală, născută în siajul iubirii menite să pună ordine în entropia corpului, gândirii și a lumii. Uzura, rutina și neputința individului, multiplicate cu doi, sunt subiectele eului poetic mobilizat simultan, contradictoriu, de melancolia pentru lucrurile ce se pierd și de vitalitatea, «greața unui nou început». Cu un limbaj esențializat, fără efuziuni și artificii retorice, adecvat unui timp al urgenței, poemele se nasc din fluxul cotidian incert și impur, din contaminări și trădări, rezerve și distanțe, tensiuni și transgresiuni în interiorul universului domestic, un dormitor dimineața, o bucătărie sau o grădină. În același timp, incizia, sau mai curând excizia, operează la fel de precis în adâncul traumei și al memoriei, pe o linie fără contur, unde corpul singular se regăsește în cel colectiv, iar personalul devine politic: «eu vin din generația fără învingători/ (...) eu vin din generația morții dar nu spun/ nu-mi arăt scăderile vulnerabilitatea țipătul/ umblu goală printre ziduri». «Nimic nu a rămas netrăit» în Ascunde amintirile și distruge tot ce-am atins — spune poeta cu vocea unei generații captive în mâinile moarte ale viitorului. Dar tocmai acest imperativ poate salva ceva, mai poate crea o iubire nouă.”

Simona Nastac

Biografia autorului:

Onisimus Lang (n. 1989, Bucecea, Botoșani) activează din 2008 pe scena rapului românesc sub pseudonimul „Pumn de Ţărână”. A lansat până în prezent patru albume rap dintre care cel mai recent, eu sînt litera (2016), marchează momentul de trecere către poezia scrisă. Se autodeclară cel mai fericit poet în viață, neutilizând poezia în scopuri terapeutice, ci savurând-o ca pe o ceașcă de cafea înainte de a scoate dimineața primul cuvânt pe gură.

Despre Sfidarea stafidelor:

„În volumașul cu care debutează, intitulat jucăuș & autopersiflant Sfidarea stafidelor, Onisimus Lang vine cu o încredere în posibilitățile cuvântului scris și rostit pe care majoritatea poeților au cam pierdut-o în ultimele decenii – sau pe care, în orice caz, se codesc în general să o arate, mai preocupați de ocolișuri care să nu le dea de gol vulnerabilitățile & metehnele, de strategii textuale savante sau de grija de a nu părea din cale afară de poetici. Și tocmai în încercarea de a nu părea pretențioși, de a fi aseptici și controlați, efectul la un public mai larg decât cel obișnuit cu poezia contemporană este contrar, lăsând impresia acelor musafiri care țin cu tot dinadinsul să se descalțe la intrare deși gazda insistă să nu o facă. Sunt o mulțime de efecte simple, de «dispozitive» poetice tradiționale, precum rima, asonanța, aliterația, repetiția sau hiperbola, pe care le folosesc în discursul lor, cu priză mult mai mare la publicul contemporan, raperii sau artiștii care fac spoken-word și slam, iar faptul că Onisimus Lang vine din această zonă, și că este înainte de toate un performer captivant al propriilor texte, se vede din plin în prima sa carte. A fi liric, sentimental, exacerbat sau, dimpotrivă, elementar și accesibil, nu îl jenează defel. Și, fiindcă îmi plac poeții care nu se înscriu în mode și fac lucrurile în felul lor și numai al lor, mizez pe naturalețea netrucată a lui Onisimus Lang.”

Claudiu Komartin

Biografia autorului:

Adriana Teodorescu (n. 1982) urmează, în prezent, un al doilea program de doctorat la Facultatea de Sociologie, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj, unde este și cadru didactic asociat. Doctorat în Literatură Comparată (2008-2011), Facultatea de Litere, UBB. A publicat studiile Carnavalul în opera literară caragialiană sau despre posibilitățile peștilor de a zbura (2009) și Maternitatea în spațiul românesc. Mecanisme și reprezentări socio-culturale (2017) și volumul de poezie Aproape memorie (2013). Coordonatoare a volumului Death Representations in Literature. Forms and Theories, apărut în Marea Britanie în 2015.

Despre Povești de trecere cu noi:

„Un discurs aproape ritualic, prins între memorie și uitare, ambele conținând moartea inaccesibilă a celuilalt. În acest periplu al cuvântului care prinde angoasa, moartea în imagini, limbajul capătă o ritmicitate precisă, explorând imaginea până la capăt, fără rest. Imaginea care scapă mereu este reluată, întoarsă pe toate fețele cu o gestualitate aproape clinică. O radiografie a realului ca nod de sinapse și accidente pe care ochiul o traversează pe de o parte detașat, planând obiectiv și clinic deasupra, calculând posibilități, procente, ocurențe. Prezentul este marcat de ezitări și incertitudini, este fragmentat și plin de incoerențe, iar discursul poetic interiorizează această lecție a realului, între gesturi ritualice și remisii anticipate, duse până dincolo de orice posibilitate de întoarcere, pentru a marca mereu locul în care ne aflăm. Imaginile nu caută o realitate comodă. Poezia Adrianei Teodorescu este o continuă reașezare a limbajului și a lumii printr-o discursivizare mereu riscată, mereu fragilă a crizei, a propriei identități, a morții spusă la viitor, a memoriei populate de toate narațiunile mici și mari ale familiei și astfel se află în ceea ce e dificil, inconfortabil, în ceea ce îi scapă în limbaj și îi pune propria istorie în dificultate.”

Aura Poenar

„Odată intrat pe orbita Adrianei Teodorescu, descoperi de fapt o identitate supraetajată, un construct poetic ce încapsulează mai multe voci (povești) a căror rezonanță se produce la aceeași unică frecvență: trauma. Deși își asumă un plot riscant la nivel tematic, volumul reușește să deconstruiască și să reconstruiască subiecte precum boala, moartea, fragilitatea carcasei umane prin distanțarea de maniera autoscopică, în favoarea unei discurs al unei conștiințe colective, care stochează și exorcizează prin scris date existențiale cutremurătoare. Apăsând pedala unei cruzimi hibridizată cu vulnerabilitatea și angoasa, Povești de trecere cu noi este, până în capilarele ei cele mai fine, un documentar autentic despre seismicitatea vieții, despre pierdere și reinventare.”

Anastasia Gavrilovici

Biografia autorului:

Ionel Ciupureanu (n. 1957) a publicat volumele de poezie Pacea poetului (1994), Amos (1996), Fălci (1999), Krampack (2002), Adormisem și mă gândeam (2005), Mișcări de insectă (Casa de Editură Max Blecher, 2010) și Venea cel care murisem (Casa de Editură Max Blecher, 2014). În anii ʻ90 a scris versuri pentru formația punk Terror Art. Trăiește la Craiova.

Despre e timpul să visăm un măcel:

„Calificativul de «mare poet» aparține unui nomenclator ieșit din uz în tardo-modernitate. Ceea ce nu înseamnă că nu mai există mari poeți. Ei refuză, desigur, poza romantică, resping poeticile frumosului, care nu mai poate salva lumea decât dacă e recuperat oblic, ca autenticitate (în sensul ontologic, de Eigentlichkeit) — și nici atunci. Ionel Ciupureanu este unul dintre aceștia. Și printre foarte puținii de la noi. Poezia lui, depoetizată à la Bacovia, ca să luăm un reper autohton, «dodecafonizată», relativizându-și instanța locutorie prin numeroase puncte de fugă, cu voci care compun mai degrabă o bandă sonoră înregistrată ca atare (fragmente de dialog, monologuri masculine sau feminine, uneori confuze, ce induc un timbru transgender, în cheia grotescă și perversă urmuziană din Ismail și Turnavitu: «ochi, favoriți și rochie»), decât un discurs literar… poezia lui, zic, se încarcă, într-o atmosferă de azil de noapte locuit de clodos beckettieni, de o intensitate existențială — implicit lirică — purificată brusc de zgura oricărei recuzite. Textul își leapădă pieile. Nu mai rămâne decât stupoarea de a exista.”

O. Nimigean

„Discursul din volumul de proze poematice e timpul să visăm un măcel păstrează, din experiența volumelor anterioare, visul și carnagiul. Aceeași lume metempsihotică, o călătorie în lumea visului rarefiat, același limbaj măcelărit de adjective, atribute, stări de a fi, redundanțe, care făceau deliciul în poezie. Diferența constă totuși într-un soi de relaxare, în sensul angajării pe suprafețe discursive mai mari, fără a face însă rabat de la acea esențializare care e deja secretul — o adevărată marcă înregistrată! — a poeziei lui Ionel Ciupureanu. Dacă după Mișcări de insectă și Venea cel care murisem puteai să te întrebi cum se poate ieși din închiderile pe care le operează fatalmente orice performanță stilistică superlativă, a opta carte a lui Ciupureanu risipește aceste îngrijorări. Siguranța mânuirii noii formule e încă de la început reconfortantă. Avem de-a face cu un autor care depășește un posibil complex, și pentru care sustragerea de la seducțiile precedentului pare ceva firesc.”

Horia Dulvac

Biografia autorului:

„Dacă ar fi fost numai o poetă de explozie, intensitate și tupeu, mai mereu în poziție de atac (să nu uităm Zâna dracilor, jurnalul pătimaș și colțos care n-a prea avut parte de atenția pe care o merita, și din cauza unui editor cu practici îndoielnice, și fiindcă, atunci când a apărut la noi, autoarea sa emigrase deja de nouă ani), Rodica Draghincescu ar fi rămas doar o bună poetă a anilor ʻ90. Asumându-și cu fermitate o ipostază «scandaloasă» de extracție post-avangardistă, ce atingea tabu-uri sexuale și prejudecăți de gen pe care le făcea praf cu metodă, Rodica Draghincescu a fost receptată entuziast, odată cu fiecare avem sub pat niște fotografii de care ne este rușine (1995), ca unul dintre cei mai acuți scriitori nouăzeciști. Vitalismul scriiturii, dezinhibarea și ardența din textele ei au impus-o imediat, dar ele sunt dublate de o cultură poetică solidă și de o inteligență care s-a cizelat și s-a nuanțat decisiv la școala franceză. Mai precisă și mai concentrată decât în volumele sale de acum două decenii, R.D. revine val-vârtej în poezia românească, FRAHT fiind nu doar rezultatul unei îndelungate gestații, nu doar un volum pe care îl citești cu sufletul la gură, ci și o lecție trepidantă de reinventare, de reactualizare orgolioasă. Rodica Draghincescu s-a întors — și e într-o formă de zile mari.”

Claudiu Komartin

La zece ani de la dispariția sa prematură, readucem în scenă opera unuia dintre cei mai talentați și creativi scriitori ai generației 2000, constănțeanul George Vasilievici. Antologia unește selecția celor cinci volume de poezie publicate de-a lungul vieții sale, alături de multe texte scoase abia acum din arhive, și proza (cele două romane, „Yoyo” și „Viseptol”, apărut post-mortem, dar și câteva scenarii), într-un proiect inedit coordonat de Claudiu Komartin și Andrei Ruse.

Oscilând între puritate și violență, între realism dur și un imaginar debordant, fantezia lui George Vasilievici invită cititorul la un act interior de autoanaliză dincolo de sinceritate, și totodată te ajută să pășești în altă dimensiune.

Ediție îngrijită, prefață, tabel cronologic și notă asupra ediției de Mircea Popa

Victor Papilian s-a făcut cunoscut ca romancier, nuvelist, dramaturg, om de teatru, conducător de publicații literare, animator al vieții artistice clujene în calitate de director al Teatrului Național, al Operei Române și al Societății Scriitorilor Români din Ardeal și Banat. A fost un spirit prodigios, autor insațiabil, de la care ne-a rămas o bogată colecție de scrieri inedite, dintre care încercăm să dăm la lumină doar o mică parte din nuvelistică, publicistică (conferințe) și dramaturgie. Sperăm că în curând va veni vremea și pentru celelalte. (Mircea Popa)