Poezie & Teatru

Sunt deja cativa ani de cand il citesc si-l imbii pe Radu Stefanescu sa se arate si sa citeasca in public, sa-i public poemele la gazeta, sa trimita manuscris la concursul de debut pe care l-am pus pe roate, dar dansul tare greu se lasa. De stat in loc insa nu a stat, cum fac atatia, ba as zice, stiindu-i si naivitatile, si suavitatile (sa nu le zic de-a dreptul: zaharicale) mai vechi, ca a mancat pietre de prin 2012 incoace. Migalos si inteligent, concentrat si excentric, reactiv peste poate, poetul nostru s-a pus la punct cu discursurile cele mai noi si mai fancy (asta numai ca sa stie ce sa nu faca), si-a domolit elanurile prea lirice, formalismele prea uzate, ajungand la discursul dens si intens din important e sa te faci nevazut, un titlu, intre altele fie zis, cum nu se poate mai potrivit pentru profilul sau poetic. O carte faina, caci bibilita indelung, pe care o recomand galben de invidie. - Claudiu Komartin 

Am pus in valiza
Chiloti si posete
Degetu’ tau mare
Trei perechi de ghete.

In aia mai mica
Am pus o batista
5 kile de mere
O spranceana trista

In cea mijlocie
Nu o incaput
Decat 4 pere
Si-un genunchi f**ut

Nu mi-e dor de tine
Te am peste tot
Te am in valiza
Chiar si in compot. 

„While «national poet» Mihail Eminescu (1850-1889) is ofteb described as the Romanian soul, modern literary language in Romania is also much indebted to him. His work encompassed every genre of poetry (love, philosophical, cosmological, mythological, historical, sociosatiric, etc.) as well as prose and journalism. Eminescu is considered Europe s last great romantic, not least because he gave voice of unmistakable music to the sadness of love. However, his legacy transcends the confines of Romanticism, the literary and philosophical Western traditions, the Far East influences and even the obvious imprint of Romanian folklore. Blessed with the touch of genius, his synthesis is a personal world of meaning about the life of Man and of the Cosmos in archetypal images of universal worth.” (Adrian George Sahlean)

Miscarea din piatra nu se refera la o actiune propriu-zisa, ci la capacitatea cuvintelor de a creea si transforma lumi mai mult sau mai putin existente.

Prin intermediul acestor poeme, experientele cotidiene prind valente noi, nemaifiind doar evenimente pasagere, ci devenind mediatoare intre lume si poezie. La fel cum Lectia despre cub a lui Nichita – poet indragit de Maria Petrovna – vorbeste metaforic despre cub, piatra in care se gaseste miscarea poate fi inlocuita fie cu un corp, fie cu poezia insasi. 

Aceasta placheta marcheaza o trecere brusca dinspre adolescenta spre maturitate, aratand cum „Femeia de acum/ n-are nici ziduri, nici voaluri,/ pentru ca ai stiut-o inainte sa fie, ea insasi, femeie”. In aceste cateva poeme vedem cum poeta devine o femeie puternica care isi asuma alegerea unor cuvinte si, implicit, consecintele care nu se lasa asteptate. Poemele Mariei stau sub semnul unei feminitati plina de curiozitate asemeni Evei care „e totusi mama - mi se spune,/ Inainte de a fi o pacatoasa”. Feminitatea ca si poezia se descopera si descopera, impunandu-se in acelasi timp printr-o atitudine blanda in fata masculinului. Ambivalenta celor doua semne ramane prezenta in fiecare poem, adesea, acestea formand hermafroditul: „As putea marturisi stramb despre mine/ Dar nu despre noi”.

Descoperirea poeziei coincide cu descoperirea corpului si a intimitatii, admiratia ingerilor si incercarile de gasire a unor aripi metaforice pentru a putea zbura si a miscarii din piatra.   – Nicolata Papp

În peisajul atît de diversificat al liricii noastre feminine Mihaela Marilena Chiţac este o poetă interesantă, evoluînd într-un registru specific. Afinităţi cu poetica lui Ion Barbu sînt de ordinul evidenţei. Autoarea se menţine programatic în spaţiul unui ermetism din care nu lipsesc valenţele muzicale.

Putem vorbi la Mihaela Marilena Chiţac şi de o reprezentare picturală a realităţii, ea filtrînd culorile (senzaţiile) printr-o retină personală extrem de flexibilă.Nu întîmplător volumul de debut se numeşte Culoare prin cuvînt (Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2006).

Pentru Mihaela Marilena Chiţac ritmurile, cadenţa şi ecoul acustic sînt la fel de importante ca substratul ideatic. Dar, dincolo de atenţia acordată veşmîntului lexical, descoperim în poezia sa un neistovit efort de evitare a platitudinii. Există aici mult artificiu, adică meşteşug, deci elaborare, dar totdeauna dublate de candori şi evanescenţe din care în final să rezulte un discurs elevat, calofil şi plin de subtilităţi. Victor  Teişanu

Azi cînt jazz sugerează faptul că îmbinarea cuvintelor este asemenea cu a notelor muzicale, iar chipul poeziei se poate preschimba întruna împletind o puternică introspecție pe de-o parte, cu o mare poftă de joacă pe de altă parte. Azi cînt jazz este un puzzle în care precum în lumea lui Eutherpe, improvizația își face simțită prezența la fiecare pas, iar fantasticul nu este o pură invenție, ci memorie, întregul fiind produs de frînturile de realitate, de plonjeurile în timp și măiestria decupajelor. Mihaela Stanciu

„Citesc Azi cînt jazz cu acea curiozitate ușor nesigură cu care intri într-o locuință necunoscută. Din holul de la intrare mă izbește ordinea. Fiecare cuvînt e la locul lui. Fiecare sentimenrt așezat pe raftul potrivit... Totul cu finețe, cu rafinament, de un gust ireproșabil. Culmea, îmi place ordinea asta, mie, care am trecut o viață întreagă prin meandrele suprarealismului, prin absurdul celor mai derutante concluzii, prin combinații imposibile dintre un scaun și o cifră, dintre ziua de joi și un pepene verde. Gata! Debutul în poezie al Mihaelei Stanciu. Parcurg, așadar, cartea Azi cînt jazz. Un titlu incitant prin nostalgia acelui „l’éternel retourˮ, prin inciziile rafinate pe care bisturiul unui chirurg-poet le face pe propria lui agonie, pe tăcere, pe tot ce vine nechemat...„ca și cum ar fi ceva normal pe pămînt,/ iar tu să n-ai umbrelă/ să-ți placă să amesteci picăturile/cu gîndurile de peste noapte dintr-o conversație neterminatăˮ. O fată singură cîntă jazz fără să clameze nimic, fără să spună nimic, cauzele nu trebuie aflate. O fată cîntă jazz, dar nu cîntă o fată, tăcerea e cea care cîntă. Tăcerea asta uneori e foarte înțeleaptă. Dar înțelepciunea e o mare ofensă pentru un poet, veți spune. Uite că nu e așa.ˮ Nora Iuga

„Mihaela Stanciu pășește în templul poeziei cu o lirică de meditație, mai sobră și mai gravă decît vîrsta poetei, cu puține note de exuberanță, mesajul discret al unui suflet ce vrea să-și depășească singurătatea.ˮ Elena Zaharia-Filipaș

„Mihaela Stanciu scrie undeva (în poemul de ziua ei) că simte nevoia să aniverseze Poezia, chiar dacă nu știe în cîte lumînări de pe tort ar trebui să sufle și nici măcar ce cuvinte i-ar fi necesare în chip de urare. Ceea ce înseamnă că o iubește sincer și că ar dori să-i și arate acest lucru în chip discret. Iar Poezia – de obicei reticentă în a mulțumi în dreapta și în stânga adulatorilor de tot soiul, dezinteresați sau nu – se revanșează față de ea și îi întoarce darurile, dîndu-i suflu și spunîndu-i de ce cuvinte ar avea nevoie pentru a-i celebra nașterea.” Vasile Spiridon

Nora Iuga mi-a spus că scriu despre ce nu se vede. Mi-a plăcut foarte mult formularea. Deşi vorbim despre un paradox, avînd în vedere că orice carte, mai ales una de poezie, este o formă de exhibiţionism. Cartea aceasta este aşadar despre ceea ce percepem că există în jurul nostru. Despre o lume pe care ne-o clădim singuri şi în care sîntem unicii locuitori. Locul în care ajungem de fiecare dată cînd vrem să fim doar cu noi înşine. Mi-ar face mare plăcere ca mulţi dintre cei care o vor citi să simtă la fel.

"Volumul Picaj al Ioanei Miron e de fapt un poem amplu scris parcă sub imperiul aceleiași stări, una a dezordinii interioare, a hausului existențial. Poezia încearcă să pună ordine într-o lume dezmembrată și schizoidă. Spațiile psihice sunt în acord cu toate acele lucruri dezlocuite de sens. Cea care a decis să depășească un oarecare prag existențial are nevoie de o propulsare spre altceva cu adevărat autentic și plin de conținut. De aici, un război interior, o tentație a punctului zero, un picaj. Cartea nu descrie traiectoria descendentă a unui spirit din ce în ce mai lucid. Nu e vorba aici de o probușire, după cum ar putea sugera titlul. Confruntarea cu limita (suportabilității?) stimulează înfiriparea unei dimensiuni material-spirituală. Materialitatea dură, abrazivă, tăioasă poate fi înțeleasă în două feluri: ca nevoie de echilibru, de fixitate și, mai plauzibil, ca o îngreunare a spiritului dornic de libertate. Dincolo de toate acestea, timpul cunoaște reprezentări clar delimitate:„ încet încet ne facem loc aici/ o să ne aciuăm mai bine/ cine ne spune cu adevărat cine suntem cine o să ne descopere/ de ce să taci ține-mă bine minte/ împreună am scotocit prin dărmături/ și cu toate astea n-ai dat impresia de nesiguranță/ să-mi povestești ce și când/ cum și de ce se întâmplă să mai şi uităm/ în lipsa concentrării aerul devine îngust/ & străzile cu tot restul/ bitimul cald împăienjenit privirile întinse/ un loc sigur în care te infiltrezi”." (Șerban Axinte)

"Poezia Ioanei Miron face chiar lucrurile pe care teoriile literare au încercat mereu fără succes să le explice. Alege diferite scenarii existenţiale şi decupează secvenţele relevante pentru circulaţia unei energii speciale. Face acest lucru chiar şi atunci când reformulează mizele tăcerii: "am învăţat să mimăm tăcerea/ despre noi şi despre alţii am învăţat/ să fim o singură gură din care iese orice imbold orice/ stridenţă". Arta Ioanei Miron ţine mai ales de injectarea cu forţă a unor expresii al căror sunet pare străin de ceea ce ştim deja că este poezie şi totul se întâmplă conturând circuite controlate poetic. 
Dintre variantele de titlu pe care Ioana Miron mi le-a arătat, "Blocaje tactile" era sintagma care mie mi se părea că sugerează linia investigaţiei poetice din acest volum: "schimbări comune gesturi banale/ facem corp comun cu obiectele/ am stat pe iarbă important e să fim în locuri cunoscute şi/ sigur te-aş convinge/ să ne întâlnim la întâmplare să înlocuim/ aerul cu suflările tale tactile/". S-ar putea să mă fi înşelat, însă picajul este numai cadrul acestui demers în care se încăpăţânează Ioana Miron, în ciuda tuturor celor care ţin să rezume poezia la fluctuaţiile ipocriziei militante." (Răzvan Țupa)

„E textul pe baza căruia am făcut spectacolul Habemus bebe, în primăvara lui 2014, împreună cu soţul meu, regizorul Robert Bălan. Iniţial nu-l voiam publicat, apoi m-am răzgândit, publicarea îi dă o viaţă textului pe care scena nu i-o poate da (şi invers cred că e la fel de valabil). Non Stress Test va fi un poem mai lung, pe o temă care nu a fost şi nici nu este la modă: maternitatea. E însoţit şi de un set de fotografii, sper să fie o carte mişto. Şi de data asta m-am jucat cu limitele genului: o variantă a textului a apărut deja în traducere (în bulgară şi în maghiară) ca text de teatru”. (Elena Vlădăreanu)

Poezia pe care o scrie Camelia Radulian reabiliteaza lirismul, intr-un context literar dominat de scepticisam ironic si dezabuzare. Autoarea are curajul sa se caute in fiecare experienta fundamentala si in versurile care, deopotriva, o transcriu si o transfigureaza. In oglinzile ei poetice regasim nu numai trasaturile , gesticulatia si romantismul unei individualitati deja pronuntate, ci si figura noastra interioara, pe care o credeam bine ascunsa.
Poezia adevarata este cea care poate deveni un revelator pentru cititor. Camelia Radulian reuseste performanta. - Daniel Cristea- Enache

„JOSEPH K (Adresându-se publicului.): Să vă fac totuşi o mărturisire: v-am minţit când v-am spus că nu înţeleg rostul acestui prolog, îl înţeleg foarte bine. Autorul l-a scris ca să-şi bată joc de voi. (Rumoare în sală.) Da, domnilor, ca să-şi bată joc de voi şi să vă facă să credeți că piesa asta e doar o glumă, o prostioară postmodernistă sau o melodramă de bulevard, când ea e de fapt judecata noastră din urmă, a mea şi a dumneavoastră. O piesă care nu e o judecată din urmă nu face două parale şi nici nu merită să fie scrisă, domnilor spectatori, asta am vrut să spun. (Scurtă pauză.) Vă atrag în mod politicos atenţia că asupra mea ouăle clocite n-au nici un efect. (Iese cu demnitate.)” Octavian Soviany, Ultima piesă închipuită a lui Franz Kafka. Prolog

  „Contemporana cu perioada de glorie a cinematografului mut, poezia lui Ilarie Voronca imprumuta de la acesta principiul de succesiune in viteza – 24 de cadre pe secunda – a imaginilor. «Miliardarul de imagini» nu scrie carti, ci toarna scurtmetraje (Colomba, Invitatie la bal, Plante si animale. Terase) sau lungmetraje (Ulise, Bratara noptilor, Incantatiis.a.), pe care insa are grija sa le sonorizeze, interpretand de unul singur toate rolurile (in comparatie cu el, comilitonul sau B. Fundoianu se prezinta, in Privelisti, drept un fotograf de epoca, unul de prima mana!). Din perspectiva zilei de azi, s-ar zice ca face filme de autor, avand la dispozitie un studio hollywoodian, dotat cu tot ce-i mai bun in materie de productie.” (Emilian Galaicu-Paun)

 Fragment din poezia "Zapada floare a aerului" de Ilarie Voronca:

Niciun poet roman de la sfarsitul secolului al XIX-lea nu pune atata patos ludic nonconformist in partiturile sale poetice precum Alexandru Macedonski si, fara el, nu ne-am putea imagina fecunda deschidere a poeziei noastre catre experiment si prestidigitatie. - Nicolae Leahu

   „As spune doar ca, traducandu-l, m-a sedus, l-am simtit aproape, l-am simtit «acum si aici», cat se poate de viu. In masura in care acest sentiment de fraterna prezenta peste veacuri si spatii va insoti cititorul in timpul lecturii, voi considera modestul meu efort un succes.” (Radu Stefanescu)

  Fragment din volum:

Primul lucru pe care vreau sa-l pomenesc aici este extraordinara provocare pe care am simtit-o recitindu-l pe Fundoianu. Un poet care nu seamana cu nimeni si cu nimic. Elegant si dement, as spune, inclasabil. stiind exact ce se intimpla in literatura, lucrind cu formule deja existente, dar rasturnind mereu asteptarile, nepasator si lucid, memorabil in inteligenta cu care a preluat mecanismele moderniste si le-a evitat prin refuzul poetizarii excesive, folosind adesea un instrument poetic extrem de periculos, dar decisiv - ironia. O ironie subterana, dozata aproape perfect, extrem de eficienta. - DAN COMAN

Iata, in rezumat, calitatile care-l fac pe Musina unul dintre poetii cei mai puternici ai literaturii romane contemporane: mai intai, poezia lui completa (in sens poundian), sofisticata si arhisubtila, e in acelasi timp atat de directa si de prietenoasa; apoi, aerul lui de bad boy e mereu subminat de o sentimentalitate intensa si generoasa (ca si cum Joker ar avea inima lui Batman, sa zicem); in fine, hibridul acesta de vitalitate maladiva (si viceversa) face ca poemele lui sa se vindece pe masura ce isi descriu boala. Si sa te vindece si pe tine deodata cu ele, in timp ce te descriu, cu toate ale tale. Adica sa te faca si pe tine, cititorul, un invingator. - Radu Vancu

De multa vreme nu am mai parcurs poezie atat de constiincios, adica avand langa mine pix si carnet, luandu-mi notite, copiind versuri, secvente intregi, atent la constructie, la taieturi, la ritm si facand observatii care, sunt sigur, imi vor folosi candva in propriile mele cautari. Si pentru asta ii raman recunoscator acestui poet de care imi e dor. CLAUDIU KOMARTIN 

Fragment din volumul de poezii:

Idilicul si grotescul, ironia disperata si burlescul, cruzimea si delicatetea, limbajulcolocvial, cel parabiblic si cel intelectual-filosofic, imaginarul debordant si notatiaimediatului genereaza un univers pulsatoriu, a carui pneuma e dorinta (si posibilitatea?) de a fi fericit. Radu Vancu se distanteaza atat de poezia mizerabilista; a desperados-ilor de cafenea, cat si de cea zisa neo-expresionista, a (pseudo)ruralilor rataciti prin crasmele marilor orase. Mai exact spus: se detaseaza din plutonul douamiist, impunandu-se ca unul dintre cei mai importanti poeti romani de azi.- Alexandru Musina

Lumea marlanilor e stapanita de brutalitate si de o violenta dusa-n derizoriu. Ratiunea o ia razna, ramane lipsita de busola, afectele isi pierd masura – ori se atrofiaza, ori devin turbate. Efectul este un ras sardonic si necrutator.
    Finlandeza Haaricleea ajunge in Romania, unde se simte ca in Parnas cand inhaleaza noxe. Datorita talentului de a imparti lovituri de lopata, primeste un post de dresoare de baieti naravasi. Sunt facute experimente cu arsenic, care demonstreaza ca diferenta dintre om si animal e „de ordin minimal”. Unii parinti se transforma in moroi.

De la inceputul mileniului 21, pe scena internationala de teatru s-a inregistrat o revenire intensa a creatorilor care transcriu in spectacolele lor o atitudine fata de realitatea inconjuratoare, activand latura militanta a celei mai sociale dintre arte. 
In ultimul deceniu, la care se refera eseurile din volum, balanta s-a inclinat si in spectacologia romaneasca dinspre estetica inspre etica, ceea ce a dus la inscrierea teatrului romanesc intr-o tendinta globala. 
Pentru prima data dupa efervescenta anilor 90, prin teatrul politic se produce din nou o sincronizare a scenei romanesti cu circuitul ideatic aflat in avangarda scenei internationale. 
Desenele cunoscutului artist vizual Dan Perjovschi insotesc eseurile criticului de teatru Cristina Modreanu care se refera la creatiile unor creatori romani exponentiali pentru aceasta directie, sintetizand vizual tematica pe care aceste eseuri o trateaza.

Cristina Modreanu este critic de teatru, curatoare si experta in artele spectacolului, editoare a revistei Scena.ro. Doctor in teatru al Universitatii de Arta Teatrala si Cinematografica, ea este autoarea a mai multor carti despre teatrul romanesc si a numeroase articole in reviste de cultura din Romania si din strainatate. Cristina Modreanu a fost curatoarea unora dintre cele mai importante festivaluri de teatru de Romania, printre care si a Festivalului National de Teatru. Din 2014, este curatoarea Platformei Internationale de Teatru Bucuresti.

Dan Perjovschi traieste si lucreaza la Bucuresti si Sibiu. A participat la bienalele de la Venetia, Lyon, Moscova, Istanbul, Sydney, Sao Paolo si Jakarta. Expozitiile sale personale includ Naked Drawing la Ludwig Museum Cologne, What Happened to US? la MoMA New York sau Not over la Macro Roma. Dan Perjovschi a primit premiul George Maciunas in 2004 si Premiul Rose Shapire – Kunsthalle Hamburg.

“A doua zi dupa moartea cailor” este un volum de teatru care cuprinde trei piese cu tematici multiple, printre care lupta de clasa din perioada comunista sau repercursiunile unei lipse acute de comunicare intre oameni. Autoarea abordeaza mai multe planuri pe care le construieste cu iscusinta si prin care se intrevad nuante ale unei biografii transfigurate dramatic. 
Diana Turconi se arata o scriitoare priceputa care deghizeaza intre paginile de fictiune confesiuni, totul fiind regizat pana la ultimul detaliu.

Diana Turconi (n. 11 august 1955) este diplomata, scriitoare si ziarista. A absolvit Facultatea de Limbi si Literaturi Straine din cadrul Universitatii din Bucuresti. A urmat cursuri de specializare la Sorbona, Paris si are un masterat in geopolitica. A lucrat la ICE Romtrans. 
A lucrat ca reporter, apoi ca redactor specializat in problematica sociala la Revista 22 si a colaborat cu Dilema Veche si cu alte publicatii. In 1998 a intrat in diplomatie, ocupand, prin concurs, un post la Ministerul Afacerilor Externe. A fost director al Directiei Relatii Culturale, Educationale si Stiintifice si a activat in misiunile diplomatice ale Romaniei, ajungand la gradul de ministru plenipotentiar. In semn de recunoastere a activitatii sale, Sfantul Scaun, prin Papa Ioan Paul al II-lea, a decorat-o cu Ordinul „Sf. Grigore cel Mare“, in grad de comandor cu placa, iar ordinul Suveran Militar de Malta i-a decernat Crucea cu Coroana a Ordinului Pro Merito Melitensi, asimilabila tot gradului de comandor. 
A publicat volumele “Una si aceeasi iubire” , “Legati-va centurile de siguranta”, “Eu sunt tinta. Geo Bogza in dialog cu Diana Turconi”  , “Mica pravalie cu orori. 11 romane” si numeroase articole.  Din 1990 este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania. 

A vorbi in dodii atunci cind stapinesti perfect vorbirea, a rasuci limbajul si a-l intoarce pe toate partile atunci cind ii cunosti in detaliu mecanismele, a genera un absurd jucaus din aceeasi materie cu ajutorul careia ai creat sensuri limpezi ani de zile. Si, daca Vorpal este definitia poeziei ca nonsens taios, obtinut prin tehnici impecabile, atunci Florin Dumitrescu este intru totul semnificativ pentru aceasta identitate a poeziei. Svetlana Carstean

Dimovian neabatut, Florin Dumitrescu si-a insusit de la maestrul sau atit arma redutabila a unei sonoritati impecabile, lucrata cu minutie de chitibusar al rimei si ritmului, cit si stiinta de a masca angoasele in ample poeme luxuriante, doldora de obiecte si detalii care sa fure ochiul cititorului. Ca-i poezie de dragoste, ca este sociala sau poezie pur si simplu „pour les raffinés“, tot ce iese din mina lui Florin Dumitrescu suna, consuna, amintindu-ne ca muzica si poezia sint arte inrudite. Iar faptul ca el, textierul Sarmalelor Reci, a ales sa includa in acest volum poeme-cintece scrise pentru formatii muzicale este un gest demonstrativ din aceeasi directie pe care il salut cu bucurie. Luminita Corneanu

Colectia de poezie VORPAL este coordonata de Svetlana Carstean. Vorpalul e arma absurda, dar eficienta si impecabila, care apare in poemul Jabberwocky din Alice in Tara oglinzilor. Arma uneori jucausa si periculos de inteligenta.

Eminescu este poate cel mai peren scriitor din literatura romana. Dragostea pentru poezia lui trebuie mereu reinnoita, insa. O editie Eminescu, integral ilustrata, destinata celor mai mici cititori, nu stim sa fi aparut vreodata. Aceasta este o provocare careia Editura Aramis si-a propus sa-i raspunda cu o selectie riguroasa a poeziilor ce sunt pe gustul unor copii din secolul XXI. Si, pentru ca am dorit sa completam afirmatia lui Tudor Vianu, nimeni inaintea lui Eminescu si nimeni dupa el n-a reusit mai bine in acea pictura fantastica a realitatii, am insotit cu forma si culoare fiecare vers. Am incredintat acest proiect penelului unei graficiene de exceptie, Victoria Argint, iar rezultatul este magnific.

,,Toamna frunzele colinda, 

Sun-un grier sub o grinda,

Vantul jalnic bate-n geamuri

Cu o mana tremuranda, 

Iara tu la gura sobei

Stai ca somnul sa te prinda.

Ce tresari din vis deodata?

Tu auzi pasind in tinda-

E iubitul care vine 

De mijloc sa te cuprinda 

Si in fata ta frumoasa

O sa tie o oglinda,

Sa te vezi pe tine insati

Visatoare, surazanda.''

Uimire

Mă mir mereu cum poeții
Pot scrie în timpul vieții! 
După ce mor e altceva, 
Au liniște, poate scrie oricine ce vrea! 
Nu-i presează, nu-i tulbură nimeni
La suflet, la minte, la inemi, 
Nu-s enervați de facturi, de-ntreținere, 
De femeile coapte sau de alea prea tinere, 
Tot să fii mort! 
Veșnicia-i cel mai complet sport!!! 
Îți dezvoltă ideile, celulele, viermii
Și-n frigul sub zero al iernii…

Cu ilustrații de Răzvan Luscov

EMIL BRUMARU, unul dintre cei mai importanţi poeţi români contemporani, s-a născut la 1 ianuarie 1939 în comuna Bahmutea (Mihailovca), judeţul Tighina, Basarabia (azi în Republica Moldova). După studii la Şcoala medie nr. 1 „Mihail Sadoveanu" (actualul Colegiu Naţional) din Iaşi, a urmat cursurile Facultăţii de Medicină din acelaşi oraş, absolvind în 1963.

Gigi Căciuleanu - dansator, coregraf, pedagog cu vocație, conducător de companii reputate este o voce originală și profundă a dansului contemporan. Un destin artistic de excepție, modelat de întâlniri cu personaje ilustre: Miriam Răducanu, Pina Bausch, Rosella Hightower, PIerre Cardin, Jean Michel Jarre, Murray Louis, Maina Gielgud, Maia Plisețkaia. Protagonist și creator al unor capodopere scenice, unde sunt împreună cercul ridicat la pătrat, focul vulcanilor, briza primăverii, zborul mut al îngerilor.


Teluric și celest, senzual și spiritual, Gigi Căciuleanu este un virtuos al formei și al ideii prin dans. În Miroirs 44 de poeme și 28 de desene ne dezvăluie o față tainică a artistului. Gigi Căciuleanu dansează pe foaia albă cu aceeași grație ca pe scenă, compunând un "chip cioplit din frânturi de viață, din frânturi de corp, din zdrențe de vis, din picături de hău". Ludmila Patlanjoglu

„Neîmpăcat (Non réconcilié, 2014) confirmă importanţa acordată de autor poeziei, reunind 132 de poeme alese de Michel Houellebecq din cele patru volume pe care le-a publicat între 1991 şi 2013. Fără a respecta cronologia, punând împreună poeme din epoci foarte diferite, această antologie în cinci părţi propune un nou parcurs de lectură şi constituie o operă în sine. [...] Pentru Michel Houellebecq poezia este, indubitabil, o problemă de viaţă şi de moarte, un exerciţiu de supravieţuire, o armă de luptă.“ (Agathe Novak-Lechevalier, din prefața ediţiei Gallimard a volumului de faţă)

„Poezia este mijlocul cel mai natural de a traduce intuiţia pură a unei clipe. Există cu adevărat un sâmbure de intuiţie pură, care poate fi transpus în imagini sau în cuvinte. Câtă vreme rămâi înlăuntrul poeziei, rămâi de asemenea înlăuntrul adevărului.“ (Michel Houellebecq)

„Michel Houellebecq este un Baudelaire al supermarketurilor.“ (Dominique Noguez)

„Poezia urbană houellebecquiană poate fi considerată «o sinteză», care dă seama despre un şir neîntrerupt de înfrângeri şi răni. În aceeaşi măsură însă, ea îi oferă omului postmodern oglinda suferinţelor sale şi face astfel critica idealurilor îndoielnice ale acestuia.“ (Julia Pröll)

„Un histrion fantast pare Nichita Danilov in poezie, amestec de sihastru si arheu, de mag si alchimist, purtind in sine tulburari obscure si elanuri incrincenate. Versurile sale sint bintuite de obsesii nocturne, un aer lunatic stapineste imaginatia poetului si-n decorul halucinant al peregrinarilor fiecare gest are valoarea unui ritual. In confuzia simbolica prefigurata in imagini ale decrepitudinii, poetul da la iveala nostalgia discreta a purificarii.” (Radu G. Teposu) 

„Poezia lui Nichita Danilov este umana in sens religios. Ceea ce inseamna ca omul care se exprima prin glasul poetului este o fiinta plenara, cu radacinile implintate in cosmos, in istorie, in societate, in mit, in realitatea celor vazute si nevazute. Iar problematica omului nu poate fi conceputa aici fara a tine seama de confruntarea binelui cu raul. Aceasta plenitudine a conceptiei, multiplicarea punctelor de vedere care se intilnesc intr-un tot complementar si dramatic, amestecind luminile si umbrele nu pentru a le contopi sau a le dispersa unele printre altele, ci pentru a le stirni diferenta, asigura lirismului o valoare specifica.” (Ion Negoitescu) 

„Ceea ce frapeaza la Nichita Danilov sint nu numai originalitatea, ci si constiinta acestei originalitati: siguranta si chiar aroganta cu care el merge intr-o directie aparte, in directia unei poezii a marilor intrebari si probleme, preocupata de ceea ce se afla dincolo de aparente, adica de esente, simboluri si mituri…” (Valeriu Cristea) 

„Inca de la debut, Nichita Danilov si-a conturat un univers poetic inconfundabil, amestec subtil de viziune tragica si grotesc, ironie si autoironie, fervoare mistica si dandism. In timp, l-a imbogatit, l-a nuantat, l-a aprofundat (in poezie, dar si in proza), asa incit astazi avem in el unul dintre cei mai importanti scriitori romani contemporani.” (Alexandru Musina)

"— Deci ai slujit la doi stăpâni deodată?
— Da, domnule, aşa am făcut, aceasta a fost şmecheria. Am acceptat slujba fără să mă gândesc, doar să văd ce aş putea face. Nu a durat mult, este adevărat, dar, în orice caz, m-aş putea lăuda că nimeni nu m-ar fi descoperit dacă nu m-aş fi dezvăluit din dragoste pentru fata asta de aici. Am muncit din greu azi şi îndrăznesc să spun că am avut lipsurile mele, dar sper că, din consideraţie faţă de partea amuzantă a situaţiei, toate aceste doamne şi domni mă vor ierta."