Poezie & Teatru

Contine 101 poeme din volumele Ninsoarea electrica, 1, 2, 3 SAU..., Cruciada intrerupta, Aer cu diamante, Poemele siameze, In asteptarea cometei, Batranetile unui baiat cuminte, Ioana care rupe poeme, Perchezitionarea ingerilor, Vanatoarea pe capete, Greva capsunelor, Aerostate plangand, Jurnalul morilor de vant, Aritmetica pleoapelor, Postume, selectionate de Teodor Duna. 

Cuprins:

• * [si a fost seara]


• cenaclu


• fotografie alb-negru


• aidoma cartitei


• * [nu mai bea]


• apa


• fara cuvinte


• albind asfaltul


• viata calduta


• coplesit


• la ce bun toata viata


• la inceput


• oras bolnav


• ploaia


• privind in gol


• poemul acela


• pielea


• lumea color


• desen


• cand laptele da in foc


• un os de peste


• cuplu


• * [viata e un vis]


• molia


• orasul vazut prin oglinda


• liniste


• scapare


• ca versurile acelea


• daca


• aici votca se bea de pe linia vietii


• noapte cu greieri


• testoasa


• lumina din adancuri


• miroase a pamant proaspat


• cand tata a plecat


• linistit


• spatiu


• camp de maci


• viata adie usor


• icoana


• patimi


• necunoscut


• mustele de oras


• saptamana patimilor


• * [la ora unu noaptea]


• cand aveam zece ani


• vise alb-negru


• tristete


• spital


• tarziu in noapte


• cartea


• virgula

„Cand sunt intrebat care sunt cartile mele pe care le consider cele mai importante, raspund aproape automatNostalgia, Levantul si Orbitor. De fiecare data simt insa, obscur, ca fac o nedreptate. Ca las deoparte, uitata intr-o zona umbrita a mintii, o a patra carte majora a mea, pe care de un sfert de secol ma straduiesc s-o uit, ca pe-o iubire veche si nevindecata inca. E corpusul poemelor mele lirice, scrise in tinerete, intr-un efort continuu, halucinant si epuizant, care-a durat doisprezece ani. A fost epoca in care mi-am trait viata, fara rest, numai si numai in poezie. Cand privesc in urma, vad imediat acea flacara stralucitoare, acea cautare disperata de forme noi, acea continua masurare a puterilor intr-un inegal skandenberg cu poezia, care-ar fi putut face, numai ea, opera mea completa. Cand, prin 1992, am hotarat sa nu mai scriu poezie a fost o sinucidere simbolica in speranta unei renasteri.
Mi s-a dat apoi, intr-adevar, sansa unei noi vieti in literatura, dar o viata nu separata de prima, ci izvorata in intregime din ea. Poezia a gasit o cale de-a curge mai departe in scrisul meu si a ramas pentru mine, mai departe, chiar daca dizolvata intr-un epic translucid, sensul vietii mele. Faptul ca nici azi nu ma intereseaza nimic altceva, in efemerul si enigmaticul lumii, decat poezia este mostenirea acelei epoci indepartate.
Cititorul va gasi in acest volum, reproduse integral, cele sase volume de versuri publicate de mine, la care va adauga, poate, «din citit ori amintire», al saptelea volum, Levantul, care, din motive evidente, nu si-a gasit locul aici.“ (Mircea Cartarescu)

„Antologia actuala se deschide cu poemele vizuale ale lui Renaat Ramon, decanul companiei de poeti, si se incheie cu poemele grafice ale mezinei Lies van Gasse. Intre acestia doi, prezentam o selectie transversala din toate generatiile: sint cinci autori care au mai mult de saizeci de ani, cinci care au intre patruzeci si saizeci de ani, si cinci autori care au mai putin de patruzeci. Antologia in ansamblul sau vrea sa dea marturie despre diversitatea perspectivelor poetice in Flandra — poezia mistica a lui Claude van de Berge sta alaturi de cea a unor autori realisti precum Miriam Van hee si Hilde Keteleer, poezia neoexpresionista a lui Leonard Nolens, alaturi de cea postmoderna a lui Stefan Hertmans si Dirk van Bastelaere. Bineinteles, alegerea noastra nu epuizeaza cimpul poeziei flamande. Am putea cu usurinta sa numim alti cincisprezece autori care merita sa fie cunoscuti de cititorul roman. Speram ca alti traducatori si editori vor urma efortul nostru de a-i fi prezentat macar pe cei cincisprezece din aceasta antologie.” (Jan H. Mysjkin)

„Dificultatea operei lui James Joyce, cea invocata atat de des de criticii si de cititorii sai, este un rezultat al bogatiei fictiunii sale. Exilati, singura piesa de teatru publicata a lui James Joyce, nu face exceptie de la acest laitmotiv. Ecourile si dimensiunea prezentei propriei sale biografii in aceasta piesa pot fi cautate in corespondenta sa cu Nora, iar conexiunile literare, in teatrul lui Ibsen – in acest caz, este vorba despre ultima sa piesa, Cand noi, mortii, vom invia – ori in piesele lui Shakespeare si in multe alte opere, iar aceste cautari vor face deliciul oricarui cititor al acestei nedreptatite scrieri a lui James Joyce.“ (Dan Ciobanu)

Ostasi, boieri, curteni, v-am adunat aci sa stati marturie dupa ce n-oi mai fi. Sunt patruzeci si sapte de ani... multi si putini... de cand Moldova imi iesi inainte cu mitropolit, episcopi, egumeni, boieri, razasi si tarani, in Campul de la Direptate, si cum vru Moldova asa vrusei si eu. Ca vru ea un domn drept, si n-am daspuiat pe unii ca sa imbogatesc pe altii... ca vru ea un domn treaz, si-am vegheat ca sa-si odihneasca sufletul ei ostenit... ca vru ea ca numele ei sa-l stie si sa-l cinsteasca cu totii, si numele ei trecu granita, de la Caffa pana la Roma, ca o minune a Domnului nostru Isus Christos...

Tineti minte cuvintele lui Stefan, care v-a fost baci pana la adanci batranete... ca Moldova n-a fost a stramosilor mei, n-a fost a mea si nu e a voastra, ci a urmasilor vostri s-a urmasilor urmasilor vostri in veacul vecilor...

Cuprins:

• O noapte furtunoasa


• Conul Leonida fata cu Reactiunea


• O scrisoare pierduta


• D-ale carnavalului


• Napasta


• Tabel cronologic


• Repere critice

Nu exista decat doua tipuri autentice de aristocratism: aristocratismul spiritual si cel taranesc, restul e sofisticare heraldica si norocul atestarii genealogice sau macar prezenta continua la suprafata istoriei. Alecsandri, care, altminteri, era un aristocrat veritabil dar recent, a cultivat cele doua embleme familiare in semnificatia majora a operei sale. El a fost un boier mai mult prin structura decat prin inaintasi, care s-a "taranit" tot timpul, recunoscand ca adversari pe "ciocoi" si pe "burjui". Tot ce tine de popor, adica de taranisme - folclor, traditie, si, atentie, natura, pentru ca numai descultii si patimasii traiescin natura naturala! - reprezinta idealitate si sentiment pozitiv, ceea ce e cosmopolit - adica strain de natura si de satean - ramane artificial, inautentic, si chiar inestetic. Alecsandri care avea in mod natural cele doua tipuri de aristocratism, s-a straduit toata viata sa para un aristocrat atestat cu arhondologie. (Aureliu Goci)

Incluse in cel de-al patrulea volum  semnat de Iv cel Naiv si ilustrat de Vali Petridean, cele 16 poezii ar putea fi 16 prilejuri de apropiere dupa o cearta furtunoasa; sau 16 momente numai ale voastre in aglomeratia de la metrou; sau 16 dovezi ca, oricat de complicata e iubirea, poezia o poate face limpede pret de cateva versuri.

„Nihilismul lui Ştefan Bolea este o mască în spatele căreia se ascunde o inocenţă perpetuu incandescentă. Revolta blasfematorie a poetului marchează un ritual de trecere spre iniţiere, degajând, în mod paradoxal, o nemărginită sete de viaţă. Muzicalitatea incantatorie a textelor în limbile germană, engleză şi română plonjează cititorul în viziunea lumii reale.” (Basarab Nicolescu)

"Exista o stare inerenta si perpetua de plecare in acest nou volum al Corinei Bernic. Exista o parte care sta mereu sa plece si chiar pleaca si una care se intoarce, fie si numai pentru ca sa priveasca in urma. Exista, veti vedea, mereu trei bilete, nu doua, nu un dus-intors, ci un dus-intors-dus. Mai exista un laconism stilistic, ferm, baietesc, care face din Corina Bernic o voce unica in poezia romaneasca din acesti ani. Un laconism impregnat in acelasi timp de caldura si intimitate. Statiile prin definitie sunt scurte si adesea intense. Printre ele, exista in volumul de fata si una care revine intruna, statia careia i se zice patrie. Cand vine vorba despre asta, Corina Bernic scrie o poezie a unei dezradacinari latente, cea care incepe sa se faca simtita cand inca mai ai radacinile bine infipte in pamantul de plecare. Nu poti sti niciodata in Statii care dintre cele trei bilete e mai pretios. Dus, intors sau din nou dus?" - Svetlana Carstean

 „Poezia lui Gheorghe Vidican nedumereste si deruteaza. Expresie a unui sentimental reprimat, pare ca nu vrea sa dezvaluie limpede ceva, pentru ca ea insasi nu stie ce sa dezvaluie din lumea pe care o exploreaza. Tatoneaza. Scriitura poematica suprapune doua stiluri disjuncte, in palimpsest: unul clar in profunzime, altul confuz la suprafata. Poemul arata ca desenul naiv, bine conturat in prima instanta, al unui copil (un vapor, un copac, o pisica), desen peste care mana suparata si nervoasa a aceluiasi autor a mazgalit linii dezordonate, pentru ca e nemultumit de tradarea textului sau pentru a ascunde ce a vrut sa arate sau sa spuna, ca sa nu fie acuzat de simplitate si directete in exprimare. Sintaxa suprarealista a disparitatilor e prima vizibila. Desenul din profunzime nu se vede intotdeauna la prima lectura din cauza hasurilor. Fluxul imaginilor fulgurante se inregistreaza pe pelicula versului lung ca o suita de secvente ce se succeda derutant, reziduuri ale unei realitati sparte in cioburi.

In fata cititorului se perinda halucinant fantasme din lumi diferite, care trec unele pe langa altele sau se ciocnesc. Daca spectacolul este nelinistitor sau placut, ramane sa decida privitorul, in functie de ceea ce vede, de ceea ce simte sau de ceea ce intelege. Daca intelege. Poezia lui Gheorghe Vidican are nevoie de un cititor devotat si perseverent.“ - Ion Simut

„Cristul lui Velázquez este, cu siguranţă – şi în pofida receptării mult prea sumare de care a avut parte în anii de după apariţie –, unul din cele mai importante poeme religioase din literatura spaniolă nu nu-mai a secolului al XX-lea, ci ocupă, cred, şi un loc privilegiat în întreg spaţiul poeziei hispanofone. Unamuno se înscrie într-o foarte lungă tradiţie a spiritelor dubitative, însetate totuşi de o certitudine a nedemonstrabilului. La toţi întâlnim zbaterea omului nescindat în fapt între raţiune şi afectivitate, dar avid de unificarea cu transcendental evaziv prin argumentele greu de formulat în cuvinte ale inimii.“ (Sorin MĂRCULESCU)

Când eram tânăr, era toamnă.
Ştiam că ştii că te privesc.
Şi am plecat ca prostul
să învăţ să fac bucle (un obicei al meu nenorocit
de a complica lucrurile) în loc să vin la tine
şi să-ţi spun te iubesc.
Iar gleznele tale erau atât de lipite.

„Dan Sociu este un poet format.” (Nicolae Manolescu)

„Prin acuitatea cu care izbuteste sa capteze perceptia terifianta a starilor-limita, debarasindu-se de lestul modelor si al efectelor speciale, poetul major din el iese, cu adevarat, la lumina.” (Paul Cernat)

„In 15 ani a strins 200 de pagini de poeme care, puse cap la cap, reusesc sa scrie un roman autobiografic. Parcurgind antologia de fata, veti remarca sonetele si poeziile «in metru clasic» care inchid volumul. Este, poate, calea pe care ne invita Sociu in continuare.” (Bogdan-Alexandru Stanescu)

„S-au spus despre Arghezi toate acele lucruri superficiale şi juste ce se observă din capul locului: că exprimă conflictul dintre real şi ideal, că e baudelairian şi eminescian, că e un creator de limbă. Toate aceste aspecte s-ar putea afla la orice poet. Universul său substanţial, sensul de exploraţie metafizică al viziunilor, intelectualitatea fără cadre raţionale a acestei lirice, iată chestiunile adevărate.“ - G. Calinescu

Cosbuc nu este numai un desavarsit tehnician, dar nu rareaori si un poet mare, profund original, un vizionar al miscarii sufletesti sempiterne cu un accent ardelean numaidecat evident, inimitabil si tocmai pentru aceea asa de des imitat. El a izbutit, ca si Eminescu de altfel, sa faca poezie inalta care sa fie sau macar sa para priceputa poporului si sa educe astfel la marele lirism o categorie de oameni straini in chip obisnuit de literatura. G. Calinescu

Comedie. Teatru

In Apus de soare dezlantuirea oratorica este extraordinara. Sunt parti de inalta, sublima truculenta, la nivelul poeziei lui Victor Hugo si a lui Eminescu.

Enumerarea, simetria, cacadarea, navala periodica, toate mijloacele bunei retorici infaptuiesc o atmosfera epica de neuitat...

Apus de soare este o capodopera a dramaturgiei poetice si oratorice si nu mai putin o drama de observatie a tipicului, singura din literatura noastra in care toate aceste aspecte se unesc armonic. G. Calinescu

Se poate spune, fara exagerare, ca, in biruirea greutatilor de la inceput al teatrului romanesc si in dezvoltarea sa de-a lungul unei jumatati de veac, contributia lui Alecsandri a fost hotaratoare. El a dat limbii cursivitate si firesc, a reusit, pentru intaia oara pana la Caragiale, sa restituie senzatia vorbirii autentice a oamenilor, potrivit cu starea sociala si profesiunea lor, sa caracterizeze prin dialog. Pe taramul constructiei, a experimentat o mare diversitate de genuri si forme teatrale... G.C. Nicolescu

„Daca n-ar fi un retractil (nu doar ca personalitate, ci – frecvent – ca atitudine textuala), O. Nimigean ar putea fi luat drept romantic tarziu. Daca n-ar avea pusee afective, nostalgii amare sau tandre, ar putea fi catalogat drept neoexpresionist. Daca n-ar scrie sub presiunea unei enorme biblioteci, ar putea trece drept douamiist. Daca nu l-ar interesa structurile adanci ale suferintei, daca n-ar lega poezia de constiinta si de adevar, ar putea sa incapa intreg in poeticile textualiste. Daca n-ar avea luciditatea taioasa si coroziva a lui Caragiale, printre poemele sale s-ar putea numara si poeme solare. Daca propria cerebralitate interpretanta n-ar intrerupe aproape de fiecare data transa si ritmul poemului, pentru a le esentializa discursiv, poemele sale ar fi vizionare. Cum este de asteptat, ceea ce ramane nerotunjit in impresiile conditionale despre destinul poetic al acestui solitar prin optiune poetica si dialogal prin intentie este chiar amprenta individualitatii sale artistice. Avem in fata integrala unui clasic al contradictiilor. Vom sti sa o citim?” Mihaela Ursa

« Fara indoiala, in Stihurile lui Jorge Manrique subzista o comoara ascunsa in retorica vremii care e adusa la lumina prin deslusirea ingemanarii substantei armonice cu profunzimea continutului. Precum un spectacol, traducerea se doreste a fi o noua punere in scena, in spatiul nostru si in timpul contemporan, a versului despovarat de moarte care stie sa aduca mangaiere sufleteasca peste veacuri si reafirma viata eterna a Poeziei. » Olivia Petrescu si Diana Motoc

« Fluvii de asfalt mai mult redeschide rani decat le pecetluieste. Sau rana devine tatuaj pe pielea delicata a unei femei salbatice, zambitoare la suprafata, uraganica la interior. Chiar si asa, poezia Ligiei Parvulescu emana feminitati visatoare, subacvatice, inconjurate de peisaje-amintiri si obiecte-simbol. Romantismul se enerveaza pe durerile lui si devine expresionism in continua metempsihoza. Arta a iubirii rostita aproape cu ura, odio et amo, ca dupa o ratare sofisticata, proiectata pe mari ecrane urbane. Poetii raman sute de ani adolescenti – e micul lor secret. » Felix Nicolau

Oameni in usi rotative

Oamenii in usi rotative imi sunt cele mai apropiate rude.

Fete nelinistite pe care nu le-am vazut vreodata se apropie de mine si dispar.

Din cand in cand cineva ar vrea sa spuna ceva dar renunta in ultima clipa.

Nu e nimic de spus.

Usile se invart totul e in miscare suntem cu totii in moara.

Din noi se face o faina smintita pentru brutaria vreunui drac. Novica Tadić

„De o carte ca asta nu te poti apropia decat cu tandrete, asa cum se intampla sa simtim atunci cand descoperim uneori cate o pagina de jurnal din care ies intamplari pe care le-am uitat. (…) Mult inainte de sosirea trenului ea se gandeste este, pentru cei deja indragostiti de poezia lui Iustin, un loc de reintalnire. Pentru ceilalti, zborul in fotoliul arzand o sa fie bland cum intinzi mana si ti se spune, simplu, «Iustin».”

„Stefan Ivas este, intai de toate, un excelent cartograf care, ajutat de limbajul memoriei si de neastamparul unei voci nostalgice si pline de nerv, creeaza limbajul si mai nelinistit al unui spatiu: Leorda, locul de bastina al poetului, preschimbat acum intr-un tinut imaginar pur-sange. Ferit de ghilotina oricarei tendinte poetice, Stefan Ivas pune in lumina imagini mentale, din copilaria si adolescenta lui in Leorda, care au o functie initiatica si alcatuiesc sufletul acestei lumi iscodite prin metehnele, cutumele si picanteriile ei. Scrise cu vana de povestitor, intr-un stil care mixeaza registre diverse, fara sa epateze sau sa caute dinadins originalitatea, poemele lui Stefan Ivas sunt adevarate rituri de trecere. Cu acest volum intra in «arena» unul dintre cei mai buni debutanti din ultimii ani.” Marius Conkan

Confesiunea traducatorului: „L-am descoperit destul de timpuriu pe Baudelaire, pe la cincisprezece ani, dupa ce trecusem prin infernurile bacoviene si citisem ca autorul Plumbului transpune in cheia uratului romanesc algoritmii orgolioaselor spleenuri baudelairiene. Am facut rost de o editie (incompleta) din Florile raului in traducerea exemplara lui Al. Philippide si asa a inceput convietuirea mea cu Baudelaire. A fost o convietuire nespus de lunga si nespus de fertila, pe al carei parcurs am invatat sa privesc spre mine insumi fara ipocrizie: textele baudelairiene sunt un cumplit exercitiu de sinceritate, rostit cu dictia impecabila a maestrilor vechi, dar si cu teribila tensiune spre autenticitate a modernilor. De la Baudelaire am invatat de asemenea ca adeseori trebuie sa-l implori pe Dumnezeu ca sa-ti poti privi trupul si sufletul fara scarba. Iar lectia scarbei de sine, ca si lectia disperarii de altfel, e constructiva in cel mai inalt grad, deoarece, anihilandu-l pe cel mai odios dintre monstrii nostri interiori (ma refer, desigur, la vanitate), ne reda noua insine, conducandu-ne spre sinele nostru profund si smulgandu-ne din volbura de miraje a Mayei. Peste ani, cand am incercat sa-mi scriu (in Textele, apoi Arhivele de la Monte Negro) propriul traseu labirintic, m-am descoperit in ipostaza baudelairiana a regelui dintr-o tara ploioasa, prin care — in loc de sange — circula apa verde a Lethei. Si m-am inversunat impotriva acestui magician al plictisului, silindu-ma sa fiu totodata cutit si rana, palma si obraz, roata si madular. M-am folosit de arma ridicolului si mi-am luat in ras neputintele, pentru a ma elibera de sinele meu aparent, pentru a-mi smulge toate mastile, sacrificand uneori si bucati de obraz, in spiritul lectiei din Heautontimoroumenos. Si le-am spus pe nume la toti demonii mei sufletesti, intr-o tentativa de exorcizare la care n-as fi putut sa acced niciodata daca n-as fi citit Florile raului. Nevoindu-ma catre acea rostire desavarsita cu care se spune pe sine textul baudelairian si care e semnul demnitatii noastre si in infern. Iar infernul — stiu tot de la Baudelaire — te condamna la o sinceritate superlativa. De asta este Baudelaire tatal nostru, al tuturor.” Octavian Soviany

In cautarile mele de colectionar de arta, a fost o bucurie sa intalnesc anul trecut, printr-o intamplare, un manuscris integral al unui volum de versuri. De obicei poti gasi un poem, o pagina, o scrisoare, parti marunte dintr-o opera. Raritatea momentului a generat reactia mea imediata. L-am achizitionat din atasament pentru scriitor, din dorinta ca volumul de fata sa nu fie instrainat intr-o maniera nepotrivita, care putea duce, mai apoi, la vanzarea sa pe bucati, cum se intampla in mod obisnuit si cu alte manuscrise in licitatiile publice de la noi, dar si din previzionarea unei valorificari ulterioare. Cel putin o dimensiune, cea spirituala, a respectivei valorificari isi gaseste acum finalitatea. Vom avea astfel acces cel putin la partea vizibila a initimitatii unui poem, avand la indemana imagini din atelierul artistului. In concluzie, investitia mea are doua componente, care, constranse de o morala de tip mecanic, mai ales cand bunul cultural apartine celuilalt, nu se valideaza reciproc... Nu stiu care dintre acestea va fi mai avantajoasa si nici pentru care dintre noi.

Poeme rostite la Radio (1991-2002). Cu un cuvant-inainte de Nicolae Manolescu. Ilustratii de Tudor Jebeleanu.

Volumul contine in loc de postfata cinci marturii semnate de colegii de generatie: Romulus Bucur, Mircea Cartarescu, Bogdan Ghiu, Florin Iaru si Ion Bogdan Lefter

50 de poeme de Serban Foarta dupa desene de Tudor Banus

Inregistrate in rostirea autorului & gravate pe dublu CD

Cu o postfata (Poveste savuroasa, lectura febrila) de Ovidiu Simonca si un dialog cu cei doi autori (50 de Tandemuri: 5 intrebari pentru Tudor Banus & Serban Foarta)