Poezie & Teatru

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 241-270 din 1579

  • Scrisori pentru depărtările din voi
    25.00 LEI

    La 17 ani, s-a dus să lupte în Transnistria. „Domn rătăcit, fără oști”, Marius Marian Șolea a încercat, 20 de ani mai târziu, să încropească o „oaste” care să genereze o nouă dinamică în lumea armânească din România. Cu experiența sa de luptător, a încercat să folosească „Arta războiului”, amintindu-le armânilor tradițiile lor de luptă și de jertfă. E greu de evaluat rezultatul acțiunilor sale. Citind această carte, ai spune că rezultatul a fost un eșec și că tot ce s-a obținut a fost deziluzie și tristețe. Din textele lui Marius Marian Șolea răzbate o imagine realistă a problemelor lumii armânești.

    Alexandru Gica

  • Jacques și stăpânul său
    33.83 LEI

    „Am scris Jacques și stăpânul său pentru plăcerea mea personală și, poate, cu speranța vagă că într-o zi va putea fi jucată într-un teatru cehesc, sub un alt nume. În loc de semnătură, am răspândit în text (un alt joc, o altă variațiune!) câteva amintiri ale lucrărilor mele precedente: perechea Jacques și Stăpânul e o evocare a celor doi prieteni din Mărul de aur al dorinței eterne (Iubiri caraghioase); există o aluzie la Viața e în altă parte și o alta la Valsul de adio. Da, erau amintiri; toată piesa era un adio adresat vieții mele de scriitor, «un adio în formă de divertisment». Valsul de adio, romanul pe care l-am terminat cam în aceeași perioadă, urma să fie ultimul meu roman. Cu toate acestea, am trăit acele timpuri fără gustul amar al unui eșec personal, fiindcă despărțirea personală se confunda cu o alta, imensă, care mă depășea: în fața eternei nopți rusești, am trăit la Praga sfârșitul violent al culturii occidentale, așa cum fusese ea concepută în zorii Epocii Moderne, fondată pe individ și pe rațiunea lui, pe pluralismul gândirii și pe toleranță. Am trăit, într-o țară mică occidentală, sfârșitul Occidentului.“ — MILAN  KUNDERA

  • Aici viața se bea și moartea se uită
    41.23 LEI
    Ascunsă printre răni, amestecată printre pulsiunile de forță tenace, vulnerabilitatea structurală a firii poetice, cu identitatea amenințată patologic și roasă de morbidețe, poezia de azi a lui Ioan Es. Pop este pur și simplu supraviețuire. (Dan C. Mihăiescu)
  • Scrasnetul dintilor
    30.66 LEI
    Epuizat din stoc
    Crancena carte, de moarte, de dragoste, de boala, de limita a limitelor. Reusesti sa fii autentic acolo unde cei mai multi mimeaza, se exhiba, se incadreaza intr-un trend al transgre siunilor de fite. Tu insa esti autentic. Ai fost acolo, esti acolo, mori si invii cu adevarat. Ai scris o carte care va ramane. - O. Nimigean
  • Poezii
    34.89 LEI
    Alexei Mateevici este poetul-simbol al Basarabiei. Nimeni de la noi nu a adunat atata glorie (nu numai literara...) cu o singura poezie! De o valoare artistica modesta, Limba noastra, printr-un neobisnuit concurs de imprejurari, a fost scrisa si lansata exact in momentul cand istoria o astepta cu febrilitate. Insasi povestea zamislirii si impunerii ei in constiinta poporanilor are ceva de aventura byroniana. Conceputa la Chisinau si tiparita in Cuvant moldovenesc, autorul mai incercand unele modificari ale versurilor pe frontul de la Marasesti (hazardul sau destinul a vrut ca anume acest tanar basarabean sa se afle in focul unei batalii cu aura legendei pentru romani!), primita cu aplauze nedisimulate de congresul invatatorilor moldoveni, republicata de zeci, poate de sute de ori in presa, crestomatii, manuale si volume aparte, acceptata scrasnind de sovietici, dar adaptata de propaganda comunista pentru propriile necesitati, tocmai de aceea si cenzurata (strofa a saptea, cu un usor abur religios in ea, a fost mereu eludata din editiile aparute la Chisinau intre 1952 si 1987), poezia a devenit un stindard al patriotismului moldoroman din clipa intrarii ei in constiinta publica. - Eugen Lungu
  • Celalalt fel de a privi lumea
    41.23 LEI
    Dedat de foarte tanar la savorile intoxicante ale poeziei manieriste si decadente, autor erudit si complex, imbratisand, nu doar dintr-o toana sau dintr-un viciu livresc, ci in priza existentiala directa, traditia saturniana si cultul poetului damnat, Octavian Soviany este la 70 de ani unul dintre poetii si prozatorii de prima marime ce scriu astazi in romaneste. Reinventarea sa de acum doua decenii ofera o lectie importanta, fiind in acelasi timp deosebit de stimulativa intr-o cultura in care faimele se sting la fel de repede pe cat s-au cocotat pe firmament, talentele se vestejesc inainte de maturizarea deplina, iar compromiterea marilor promisiuni e insotita de o suspecta jubilatie. Mi-am dorit ca Celalalt fel de a privi lumea sa fie un extras esentializat din opera unui scriitor care a dat in douazeci de ani peste douazeci de carti de poezie si proza primite la superlativ, pe langa o serie de traduceri stralucite. Octavian Soviany e unul dintre cei care vor ramane. - Claudiu Komartin
  • Poetic relațional
    41.23 LEI
    „Poezia lui Răzvan Țupa este reprezentativă pentru profilul generației, fapt ce îl poate plasa într-o poziție de referință pentru poetica douămiistă. Poezia lui ilustrează toate elementele specifice generației, situându-se între tranzitiv și reflexiv, între fracturism și utilitarism, între intimitate și deschidere socială, fiind reprezentativă și pentru tranziția de la vechile modele poetice la o nouă poezie.” - Andreea-Roxana Ghiță
  • Polen cazut pe nicio fericire
    45.45 LEI
    Poezia lui Ion Caraion este asemenea epidermei celei mai subtiri - cea de sub brat - pe care au fost stinse nenumarate mucuri de tigara - Canal, Poarta Alba, Gherla, Aiud, minele de plumb de la Cavnic si Baia Sprie. Orice miscare a mainii de a pune pe hartie un vers este comandata de o durere pe care nervii nu o pot uita, chiar daca pielea pare oarecum vindecata. Pentru poet, Niciun intuneric nu e deplin. Versatilitatea estetica exista, metamorfozele stilistice exista si ele, dar ele nu pot ascunde autoritatea metatemei. Ce rafinate, in cumpanirea lor, – scrie Ion Negoitescu - au devenit aluziile poetului! Parca prin versurile lui Caraion s-ar prefira, impleti si despleti Metamorfozele lui Ovidiu.... - Dorin Tudoran
  • Imi provoc poezia. Esecul si moartea
    41.23 LEI
    Poezia psihica a Angelei Marinescu a avut darul sa contina si sa asume o cerebralitate senzoriala si o senzorialitate cerebrala. Niciodata nu a fost vorba doar de creier ori doar de corp, ci mereu de ambele si de o hibridare a lor. - Ruxandra Cesereanu
  • Sursele obscure
    10.57 LEI
    Epuizat din stoc
    Ștefan Manasia (n. 1977)

    a inițiat în 2008, la Cluj, alături de Szántai János și François Bréda, clubul de lectură „Nepotu’ lui Thoreau”. Este redactor al revistei „Tribuna” din 2003, an în care a debutat cu volumul Amazon și alte poeme, urmat de Cartea micilor invazii (2008), Motocicleta de lemn (2011), Bonobo sau cucerirea spațiului (2013), Cerul senin (2015), Gustul cireșelor (2017) și antologia Etica grunge. Sîntem generația extincției. Poeme alese 2003-2023 (2023). De asemenea, este autorul volumului de publicistică și critică literară Stabilizator de aromă (2016), al romanului Cronovizorul (2020) și al nuvelei Platanii din Samothraki (2022).

    Despre Sursele obscure:

    Ștefan Manasia are limbajul cel mai extins dintre douămiiști — pur și simplu fiindcă lumea lui e cea mai largă. De la Terraformare la Extincție, a cărei generație el e convins că suntem, în poezia lui încape totul: umanoizi liofilizați & păianjeni mutanți, ospătari androizi & baschetbaliști azteci. Și mai ales dragoste, produsul ăsta colateral al speciei, atît de ne-necesar & straniu & esențial. Istoria alternativă & completă a speciei — asta a scris, de la bun început, Manasia. Abia aștept, de la o carte la alta a lui Ștefan, să văd pe unde mai ajunge specia noastră. Căreia Manasia îi documentează istoria cu atîta strălucire, cu atîta juisanță lingvistică & umană, încît îi sunt recunoscător. - Radu Vancu

    În Sursele obscure, poezia lui Ștefan Manasia este și citadină și tandră, dar și dură și melancolică și ironică. De o sensibilitate aproape distructivă. Cu grație și febrilitate, discursul poetic se dispersează hipnotic în realitatea ființelor și obiectelor. Cu simțurile la pîndă, se proiectează o intimitate organică înfășurată în cuvinte. Un magnetism vizionar, cu referințe livrești, cinematografice și muzicale. Ștefan Manasia este un poet adevărat! - Ionel Ciupureanu

    Apocalipticul capătă în noul volum al lui Ștefan Manasia forma eposului ecologic; urgența dintotdeauna a acestei poezii nu s-a domolit sau diminuat, exasperarea în fața unui viitor sumbru (pe care Manasia îl mai explorase, din unghiuri și pe tonalități diferite) luînd nuanțele satirei și ale sarcasmului, puse în slujba aceluiași eticism nestrămutat al cărui corolar a fost antologia de anul trecut, Etica grunge. Sîntem generația extincției.
    Sursele obscure vorbește limpede și răsunător despre iminența dezastrului, memorie și fragilitate (transformată, prin asumare, în sursă de putere) ca posibilități ultime de salvare a rasei umane. - Claudiu Komartin

  • Nord
    30.66 LEI

    In Nord sunt multe poeme cu poanta, usor de consumat, greu de uitat. Poemele cu schepsis nu sunt bune, sunt considerate facile. Or fi facile daca nu stii sa le scrii. Sociu stie. Descrierea unor senzatii de aproape-batran, unul care simte "nordul timpului", te rupe-n doua - recomand experienta mai ales cititorilor 40-50 de ani.

    Te bantuie imaginea bunicului care prajeste pe plita creier de porc invelit in ziar, creier pe care s-au imprimat stiri senzationaliste cu viermi preistorici. Lui Sociu nu-i mai e frica de metode clasice de poetizare pentru ca e ca un meserias din ala de-ti repara tot in casa, e un instalator miraculos de imagini. Pare un banc, un stand-up poetic de zile mari, unde, intr-un bar, intra Taylor Swift, Tina Turner, niste chinezi, o matareasca/badanta si un dumnezeu. - Costi Rogozanu

  • Numele tau
    51.80 LEI
    Dati totul la o parte ca sa vad. Poeme alese de Emilian Galaicu-Paun
     
    Numele tau a avut, prin toata aceasta pledoarie extraordinara in epoca, forta de a marca inceputul unui reviriment national nu numai in literatura de dincolo de Prut, dar si in istoria ei. Volumul nu este o colectie de lozinci, ci cartea unui poet adevarat, care a stiut sa isi acordeze lira in asa fel incat cantecul sau orfic (orfismul e una dintre dominantele poeziei lui Vieru) sa miste constiintele. Si a facut-o, chiar daca aceasta adecvare la nevoile unor cititori pentru care marea poezie moderna era o necunoscuta a insemnat o simplificare voita a discursului! - Bogdan Cretu
  • Dati totul la o parte ca sa vad
    51.80 LEI

    Cu ce-as putea sa-i compar poezia? Cu un pahar de 250 ml de votca, baut pe nemancate, dintr-o rasuflare - ascultandu-l la bucatarie (intr-o buna traditie sovietica, toate discutiile "?? ?????" aveau loc exact acolo, de regula pana tarziu), tin minte cum mi se taiase respiratia -, si care, in loc sa te ameteasca de cap, iti limpezeste mintea, incalzindu-te, totodata, la inima. Ca si cum, de unde dadeai taria pe gat, tocmai ti se facea o transfuzie de sange (proaspat!!!) - oricine a vibrat la versurile lui Cioclea trebuie sa se fi simtit "de-un sange" cu Poetul.

    Viguroasa, de-o vitalitate nedezmintita/de neegalat (in primele doua volume), poezia lui contine mai multa hemoglobina decat toata (lesinata!) poezie sovietica moldoveneasca luata la un loc, dar si samanta unei noi literaturi... - Emilian Galaicu-Paun

  • In spatiu intim
    17.01 LEI

    candelabrul nu mai cade,
    statuetele stau mute,
    lemnele nu ard în sobă,
    globul nu se mai învârte.
    praf pe piesele de șah
    pianul nu se mai aude,
    un muflon rage turbat
    înspre caprele de munte.

    nu mai scârțâie parchetul,
    nu mai fură din măsline,
    nu mai bântuie poetul,
    s-a retras iarăși în sine.

  • Copilul cu plug
    20.00 LEI

    Scrise la mijlocul anilor 1990, poeziile lui Mihai-D. Grigore se reunesc intr-o carte actuala, a trezirii cu toate simturile la panda, un copil care creste repede, asteptandu-si, infiorat, prea-omeneasca si dureroasa coroana de spini a intelegerii.

    E copilul cu plug, pornit, curat, in lume, sa-si aleaga loc de arat si semanat. Care se ia la tranta, cu candoare si putere de manz nestrunit, cu amalgamul care-i bate la usa sufletului si mintii - cu Dumnezeul care nu-si tine cuvantul noua dat, cu parfumul de femeie, cu gandurile-mprastiate in lumi vremelnice, cu moartea si invierea din fiecare. E o carte a trezirii, cu toate simturile la panda, un copil care creste repede, asteptandu-si, infiorat, prea-omeneasca si dureroasa coroana de spini a intelegerii.
  • Ramai cu tine
    58.14 LEI
    Scrisa de Iulia Iordan si ilustrata de Oana Ispir, Ramai cu tine exploreaza teme filosofice si poetice profunde, adresandu-se in special tinerilor. Cartea este rezultatul unui proces creativ neobisnuit, in care 18 tineri au fost invitati sa scrie scrisori despre ei insisi, aducand astfel in discutie teme precum gestionarea durerii, a anxietatii, a maniei, transformarea esecurilor in oportunitati sau intelegerea adevaratei naturi a prieteniei.
  • Trandafiri in novembre
    25.37 LEI
  • Tinandu-se de cate-o creanga
    25.37 LEI
    Cel mai recent volum de versuri al lui Sántha Attila, Ágtól ágig (Ținându-se de câte-o creangă, 2021) este o emoționantă cronică de familie, ce urmărește ascendența poetului cale de cinci-șase generații. Versurile dedicate unor evenimente cruciale din viața înaintașilor săi sunt însoțite de fotografii alb-negru, iar mottoul volumului, preluat din Mitul eternei reîntoarceri de Mircea Eliade („…pătimirea e totuna cu istoria. Această suprapunere este sesizabilă și astăzi în culturile rustice ale Europei.”) spune totul despre destinul adesea tragic al figurilor evocate. - George Volceanov
  • Pig Boy
    19.03 LEI
    Samir Molaomer se naște la Roma, în Italia, iar din 2012 trăiește și scrie aproape zilnic în România. A fost publicat pe platforme precum O mie de semne și Noise Poetry, sub pseudonimele de Sam și Sam Gumm.
  • Opere XVII (Imblanzirea scorpiei, A douasprezecea noapte, Troilus si Cresida)
    52.86 LEI
    Volumul reunește trei comedii ce ne vor purta în Italia, Ilyria (Dalmația de azi) și legendara cetate a Troiei, iar Caterina, Viola și Cresida ne prezintă trei fațete ale eternului feminin plasate în contexte dintre cele mai diferite, în lumi marcate de interese mercantile, rațiune versus visare, împlinire versus deziluzie; trei piese care ni-l prezintă pe Shakespeare, cum ar spune englezii, at his best.
  • Antidot
    22.20 LEI
    Despărțirea de 70-ism, pe care 80-iștii ar fi vrut-o radicală și un shift major de paradigmă, n-a fost totuși, privind retrospectiv, un hiatus dintre acelea care despart două lumi sau două epoci. O dovedește poezia Ioanei Ieronim, a woman of two worlds care nu plictisește și nu dă impresia că ar rula aceleași teme și scenarii cu toate că a arătat în ultimul deceniu o uimitoare productivitate. Noua colecție de poeme a Ioanei, Antidot, îmi pare cartea sa cea mai angajată în tumultul lumii noastre în vrie – exasperarea este acum motorul acestei poezii care caută în realitatea tot mai sufocantă și mai belicoasă o cale de mijloc, un modus vivendi ce ocolește radicalismele tumefiante, violența și graba care lasă puzderie de cicatrice pe chipul omului contemporan. Scăparea e în memorie, antidotul este literatura, reactivarea sensibilă într-o vreme a brutalizării afective în masă – câți mai cred oare asta acum? Ioana Ieronim emoționează fără să devină văicăreață sau defetistă, fără să-și caute pacea în turnul de fildeș al poeziei, ci folosind-o ca pe un instrument de interogare și acțiune delicată, știind prea bine că asumarea fragilității este una dintre sursele de putere pe care nimic nu le poate reduce la tăcere. - Claudiu Komartin
  • Toba de piatră
    52.75 LEI

    „Atuul suprem al unui poet e vocea. Ioan T. Morar are norocul de a fi conservat acest har, evident încă de la prima sa carte – o voce distinctă, răsunătoare, rezonând parcă într-o peșteră de cristal. Există o dicție poetică pe care versul o păstrează și o transformă în vehicul al sensului. De-o vreme, poezia lui Ioan T. Morar transcrie mai ales neliniștile unei ființe generice, obsedată de a redefini lumea, definindu-se în paralel pe sine. Accentele profetice edifică un amfiteatru de sunete armonios așezate într-o construcție lirică născută de delicatețe și fermitate în același timp. Ioan T. Morar nu are viziuni, ci vede viziuni existând între paginile unei Mari Cărți pe care par s-o fi răsfoit înaintea lui profeții, iluminații și înțelepții unui veac extinct, deși încă netrăit pe de-a-ntregul. Aici, în interstițiile temporale ale acestui amestec de vizionarism, năluciri, spaime și revelații, se aude vocea poetului. A unuia dintre poeții de prim rang ai vremii noastre.” MIRCEA MIHĂIEȘ

  • New Era Eva
    21.15 LEI
    New Era Eva este o explozie. Daniela Bejinariu se vede martora unui moment de constituire a discursului cu toate pendulările sale între poetic și self help. Chiar și poemul care dă titlul volumului propune topografia acestei experiențe: „cât încă suntem pe drum/ susținere, conținere, închide cu încredere/ gratiile aerisirii ca operațiuni ofensive sunt trimise/ să îndeplinească o slujbă”. Tocmai pentru că nu rezolvă prin demonstrație acest parcurs, poezia Danielei este una dintre acele instanțe care te fac să îți ții respirația. Îți dai seama instantaneu că distanța dintre delir și exercițiu este negociată la fiecare pas aici. Iar structura rugăciunii își reia dialogul nu atât cu instanțe superioare cât cu supraviețuirea între rupturile poetice de zi cu zi. Ce te fascinează și te ține cu sufletul la gură în New Era Eva este faptul că evenimentul poetic este în plină desfășurare: „nu te îndoi când inima ta vine din locul cel curat”. Suflul conflagrației personalității încă îl poți simți în plină expansiune aici. Iar suflarea prin care poemul Danielei își ține recuzita încă un moment în aer este tot mai compactă. Angajamentul continuității pe care o promite New Era Eva poate să fie resimțit ca insuportabil. Doar Daniela poate să arate cât poate să reziste așa. - Răzvan Țupa
  • Ultima strigare de scrib
    24.31 LEI
    Opera poetică a lui George Popescu este neîndoielnic de anvergură europeană, nutrită de un dialog neliniștit, spre a o spune numaidecât, între Geneză și Apocalipsă, cu craniul Elenei între mâini, încoronată de o frumusețe pierdută, de care cu toții ne simțim orfani. Poezia lui George Popescu traduce o astfel de sintonie, deloc coincidentă, între lume și cuvânt, care totuși se hrănește dintr-o adecvată interlingua de putere utopică: uneori minerală, precum poezia lui Trakl, alteori disonantă, precum cea a lui Hölderlin, plină de fascinația lucrurilor pe cale de a se întâmpla, limbă suspendată, întreruptă, ca dialog neîmplinit, cu acel diapazon al lui Celan. - Marco Lucchesi
  • Iubita lui Duchamp - postvernisaj
    27.48 LEI
    Dacă prin stil, prin capacitatea asociativă și prin fastuozitățile textului, volumul de poezie Iubita lui Duchamp – postvernisaj se așază la intersecția suprarealismului vizionar cu expresionismul și cu aluviunile baroce, din punct de vedere al structurii discursului, volumul se sprijină pe doi piloni indestructibili: conștiința apriorică a ceea ce se petrece în lumea nou creată – Observatorul/ Demiurg – și capacitatea de a descoperi, cu o uimire inocentă și ludică – intuiția ingenuă a Poetului –, că ceea ce știai că există deja chiar se naște și devine oarecum tangibil sub cuvintele și sub privirile tale. - Pavel Șușară
  • Bolyai la Timisoara. O epopee onirica
    31.71 LEI
    Mi-am propus să compun, din fapte reale, dar și din viraje în oniric și imaginar, o poveste care să strîngă întreaga dramă a existenței lui János Bolyai în jurul unei experiențe revelatoare care se consumă în spațiul Timișoarei – și al celebrei Frontiere Militare a Imperiului Habsburgic din vecinătatea imediată a acesteia. Dincolo, însă, de orice fabulație, este evident că experiența meleagurilor bănățene l-a marcat definitiv pe marele matematician: după numai trei ani, el pleacă de aici ducînd cu sine malaria și reumatismul care îl vor însoți toată viața. Și vor contribui, după toate aparențele, la sfîrșitul său prematur, din 1860. Cei trei ani petrecuți la Timișoara de pionierul geometriei neeuclidiene și al – cu propriile lui cuvinte – Spațiului Absolut condensează fascinația și groaza cu care mintea modernă descoperea lumile posibile: ceva între o eflorescență feerică și o explozie distrugătoare. - Caius Dobrescu
  • Macabriel
    21.15 LEI
    Gabriel Nicolae Mihăilă s-a născut la Galați, în 1986. A publicat trei volume de poezie: În mine e alb, negru și TU la mijloc (Editura Charmides, 2014), The limbs they took (Editura Minela, 2017), Artemis (Editura Neuma, 2023).
  • Mici insule fară verdeață
    22.20 LEI
    Epuizat din stoc
    Vlad Alui Gheorghe scrie, în cuvinte simple, călătoria în lumea de azi. Scrie despre frică și bucurie, despre dragoste și pierdere, despre curaj și nesăbuință. Scrie despre viața asta trăită în cea mai mare viteză, plină de alegeri noi la tot pasul și de drumuri care se tot deschid și închid. Scrie atât de frumos, vulnerabil, simplu, dar cu o forță incredibilă, versuri care îți cântă în minte și în inimă. - Doru Pușcașu / Om la lună
  • Evanescent
    22.20 LEI
    Ioana Pătulea are o voce rațională, matură, investigatoare. Debutul ei, conștiincios întârziat și cizelat, ne prinde cu o poezie a stării de control despre ,,dezastrele astea mici de zi cu zi”. Sunt definițiile poetice ale unui eu fragmentat – ale omului contemporan fără personalitate, cu multe măști –, o jucărie care dă mereu din cap și la da și la nu. Focusează cu multă atenție pe gesturi și obiecte mărunte, punându-le într-o stare de grație. - Ioana Geacăr
  • Opera poetică
    105.72 LEI
    Poezia lui, nu fără orchestrație, spune întotdeauna direct ce-l doare pe omul care-o scrie (și mai ales, firește, pe toți cei asemeni lui). E o poezie, în felul ei, abrupt confesivă; biografică și realistă, fără îndoială, dar nu atât prin însumare și montaj de secvențe, cât printr-o promovare substanțială a biograficului și prin inducerea lui într-o condiție. Căci poet al condiției e Mușina în primul rând; dar poet al condiției (și umane și poetice, dar mai cu seamă al celei dintâi) nu înseamnă poet de notații, un fel de poet-stivuitor, ci, cu necesitate, poet de reflecție subiacentă acestora. Subiacentă, dar manifestă; la Mușina, adesea, nu numai manifestă, ci și exhibată (are o coardă parenetică, de guru, deși se străduiește mereu s-o dezacordeze).” - Al. Cistelecan
Shop by Category