Poezie

Antologie de poezie română contemporană. De ce o antologie de poezie având ca temă universul Twin Peaks? Pentru că această idee fierbe în mine de mai mulți ani și pentru că seria cult a lui David Lynch și Mark Frost este poezie în stare pură. Serialul care a schimbat fața televiziunii a fost un adevărat eveniment social și global la începutul anilor ’90, un fenomen pe care ne propunem și noi să-l punem sub lupă, dar într-un cerc mai restrâns, al poeților români. Am invitat poeți de vârste diferite, din generații diferite (mulți dintre ei copii sau adolescenți – alții nici măcar nu se născuseră! – atunci când serialul a rulat în premieră în România), să se raporteze la acest spațiu supranatural și să-l transpună în versuri așa cum l-au perceput ei, ori să caute prin sertare poeme pe care – poate conștient sau mai puțin – le scriseseră deja în jurul acestui subiect.

Prin aceste cuvinte, incerc sa va instiintez ca tineti in maini opera unui poet nelinistit, care este intr-o continua stare de veghe asupra a ceea ce se intampla in jurul lui. Doua sunt coordonatele-obsesii ale starii poetului: barbatia lui si socialul, definite de la sine prin titlul pe care l-a dat volumului. - Matilda Caragiu Marioteanu

Al unsprezecelea volum semnat de Elena Otilia este o combinatie de versuri si proza, tratand teme ale sufletului mereu actuale: iubirea in variate forme, singuratatea, dorinta, pofta de viata. Ilustratia de pe coperta cartii reprezinta o pictura realizata de autoare, in spiritul versurilor de la interior.

Un clasic latin în traducerea unuia dintre cei mai străluciți clasiciști pe care i-a avut România. În timp, am trăit momente minunate cu textul grecesc al lui Homer sau cu poezia lui Vergilius – și mereu îmi părea rău că nu se poate bucura toată lumea de ele. Pînă ce au apărut traducerile lui Dan Slușanschi. Existau deja, după cum știm, traduceri valoroase, care au marcat la vremea lor cultura română. Dar cînd vezi originalul… Or, traducerile lui sînt, pînă acum, tot ce poate fi mai fidel: și față de cuvintele originalului și, în același timp, față de lumea epopeilor și față de frumusețea lor adîncă. E important și prezența hexametrului: pînă aproape de imposibil, traducerea reușește să se apropie de dimensiunea, de respirația largă a poeziei epice. Dan Slușanschi însuși spune că a încercat să ofere „un text care să curgă cît mai firesc, dar într-o dicțiune epică, sugerînd mereu înălțime și cuget mîndru”. (Francisca Băltăceanu)

„ÎI ştiam pe Péter Demény ca pe un excelent prozator, cînd mi-a trimis pentru Tiuk, revista pe care o fac, poezii. Nu m-am mirat, pentru că-n romanele sale deosebit de intense, scrise cu nerv, zvîc şi fraze foarte lungi, care prind perfect stările psihologice, existenţiale şi erotice, am simţit mereu poezia. De ce un prozator atît de bun simte nevoia de a publica şi poezie? Aflăm chiar din primul poem al acestei cărţi de dragoste, „Fîntîna” – fiindcă poezia îl ajută să se cunoască, să se înţeleagă, să se accepte. Noi îl putem cunoaşte citindu-i cartea. Lectură plăcută şi utilă!” (Mihail Vakulovski)

„Mihai Ignat ne-a obișnuit cu volute ciudate între percepții intense și abstracții aproape insuportabile, între intimitatea introvertă, retractilă, evanescentă, și auto-expunerea tranșantă (în sensul că taie în carne vie). Cu arhitecturi ale versului în care întreruperile, electrocutante preț de o clipă, sunt imediat continuate într-o fluență pe cît de fascinantă pe atît de înșelătoare, ca în gravurile lui Escher. Dacă putem rezista în lumea lui este pentru că trăim într-o realitate în care, de mult ori, știm că nu putem ajungem la destinație, pe autostrăzile pe care sîntem în curs de a le parcurge, decît dacă, eventual, de la un punct încolo, le continuăm în imaginație…"

„Dintre poeții basarabeni care își publicau, în 1974-1975, primele cărți în colecția „Debut” a Editurii Cartea Moldovenească (Genealogie de Vasile Romanciuc este al treilea volum din serie) și pentru care metafora devenise o formă de libertate a exprimării poetice, puțini sunt cei care reușesc să mențină imaginea metaforică în limitele firescului și să nu deplaseze accentul de pe „semantică” pe „stilistică”. La fel cum puțini sunt și cei care mai pot să readucă lirismul în albia lui firească după intensa perioadă a poeziei renașterii naționale din anii 1989-1991. Vasile Romanciuc este printre (foarte) puținii șaptezeciști basarabeni pentru care, în jumătate de secol de poezie, echilibrul – în felul de exprimare artistică, precum și în atitudinea civică – a devenit necesitate primordială. Fie că scrie poeme de dragoste, fie că (re)citește proverbele, fie că își exprimă decepțiile provocate de nedreptățile și promiscuitatea lumii din care face parte, el rămâne un poet pe cât de sensibil, pe atât de profund. Imaginile din textele sale, elaborate cu multă grijă pentru cuvântul scris și cu multă încredere în relevanța a ceea ce rămâne nespus impresionează prin inedit, bucură prin frumusețe, bulversează prin adevărul pe care îl transmit. Un poet de o rară sensibilitate. O poezie de o aleasă eleganță.” (Lucia Țurcanu)

” Volumul Minei Decu e o dublă desprindere (+ triplu tulup, cvasi-cvadruplu axel) în toate accepţiunile termenului: în primul rând, ca rite of severance, răsplătind ochiul atent şi cititorul disponibil emoţional cu un arc luminos de cerc de la apropierea emfatică la o distanţare empatică (câştigată şi menţinută, doar în aparenţă paradoxal, prin compasiune), dimpreună cu întreg haloul de hipertrofie senzorială al acestor stări liminale; în al doilea rând, o distanţare de formula minimalistă, metamorfozată într-una dintre cele mai mature, rafinate şi – totodată – persuasive poetici ale corpului din peisajul ultimilor n-zeci de ani. Deşi (dezamăgitor pentru mine!) filamentele de gluten cu preparare rapidă lipsesc cu desăvârşire în afara titlului, în cartea asta – şi mai ales, încă mai limpede în respiro-ul tăcut de după lectură – se găseşte ceva din magia filamentelor electrice de (nu foarte) demult: o incandescenţă blândă, stăpânită, remanentă.” (Florentin Popa)

„Sub un titlul înşelător, Aproape nimic sigur, Robert Şerban ne face părtaşi ai certitudinilor sale lirice. Poezia scrisă acum a atins un platou, o viteză de croazieră ce-i asigură robusteţea şi expresivitatea. Noutatea radicală adusă de acest volum constă în modificarea statutului confesiv al demersului poetic. Creaţia anterioară a lui Robert Şerban trăia din fervoarea amintirii, apropiate sau îndepărtate, supusă unui „tratament fabulatoriu” menit să confere lustru livresc unor întâmplări ce ţineau de intimitatea percepută adeseori pe latura visceralităţii ei. Acum, printr-un pas făcut în lateral, dar care, în ordinea valorii, e un pas înainte, poemul devine o reflecţie cu acute nuanţe filozofice, irigat de apele amniotice ale unei melancolii conştientă de propria precaritate. Prin repetate, neobosite răsuciri spre sine ale eului, tăria, forţa, amploarea sensului sunt potenţate de semi-tonurile unui vaier existenţial absorbit, la rândul lui, de eleganţa versului şi de subtilitatea modulării vocii.” (Mircea Mihăies)

„Chiar și praful aici e un P.S. al răvașului – recitești ulicioara unde iubita a locuit, dar nu te ajută nici planul detaliat al orașului, nici ochiul rece de pește, înșurubat în satelit.” (Valeriu Loghin)

Prefață de George Gană

Ediție îngrijită de George Gană și Dorli Blaga

„Sensuri ascunse, ce ar putea să fie formulate în chip abstract, nu se găsesc în poezia mea, decât ca alunecări, pe cari însumi le condamn. Toate sensurile ţin de domeniul unei sensibilităţi metafizice, ce coboară în adânc şi vine în adânc, ele n-au confinii cu înţelegerea filozofică discursivă. ...În poezia mea sunt frecvente şi motivele mitice, chiar teologice. Dar de aceste elemente uzez în chipul cel mai liber, ca mijloace de expresie poetică. Motivele nu sunt tratate «dogmatic». Le folosesc în sens totdeauna creator, liber; le modific şi le amplific după necesităţi. Născocesc motive mitice la fiece pas, fiindcă fără de-o gândire mitică nu ia fiinţă, din păcate sau din fericire, nici o poezie.“ (Lucian BLAGA, Luntrea lui Caron)

În poeziile sale, Ioana Bena ne adună să citim, să ascultăm, să întrebăm despre meandrele intime, sufletești ale universului interior, să ne liniștim răspunsurile într-o căutare împreună.

Poezia Mihaelei Albu impresionează printr-o simplitate elegantă. Extrasă dintr-o realitate aparent factuală, a întâmplărilor obișnuite, convertită prin magie lirică într-o realitate simbolică,  ea este reflexivă, conotativă, revelatoare. Tonul ei se situează, paradoxal, între o confesiune elegiacă și o exultanță imnică, abordând în principal tema timpul eroziv, dar și pe cea a salvării prin scris și a bucuriei de a exista și de a fi altruist. Aspectul dramatic și cel jubilant sunt temperate printr-o atitudine liniștită, chiar ludică. Emblema cărții poate fi drumul, ca parcurs existențial.

Fără a fi nicidecum restrictivă, poezia circumscrie o idee consecventă: destinul omului, văzut din perspectiva splendorii sale și a sfârșitului inexorabil.

Paul Aretzu

„După un volum cu titlu în greaca veche dedicat temelor ecologice, Mihók Tamás ne izbește cu acest titlu în latină, æs alienum, sugerând mize economice. Și nu numai: alien-ul poate fi exilatul, inadaptatul, „provincialul” care, într-o lectură biografistă, se relevă a fi Mihók însuși; dar în care se poate regăsi o generație întreagă de bucureșteni „în gazdă”. Toate tribulațiile de hidalgo transilvan, trăite în raport cu vampirica metropolă și infinitele ei fațete, sunt descrise cu un farmec irezistibil, în versuri care pot deveni refrene imnice ale flotanților din cartiere și corporații, cu formulări catchy și memorabile, reactualizând un filon goliardic (legat ombilical de o Oradie a chefurilor universitare).
Mihók vorbește în numele celor mulți expunându-se pe sine, cu maximă sinceritate confesivă și grație autoironică; dar preluând, în plus, precum un receptacul empatic, varietatea destinelor conviețuitoare din toate biotopurile străbătute, ca într-un parcurs inițiatic, îmbogățitor. Nu radical diferită de biocharia, ci mai degrabă în continuarea ei, æs alienum este o lucrare de ecologie socială, o auto-etnografie poetică, deopotrivă panoramică și profundă.” Florin Dumitrescu

„S-ar fi părut că anii 2000 au fost cei mai propice pentru critica socială, pentru un discurs deopotrivă poetic și narativ care să radiografieze complicata perioadă a tranziției de la comunism la capitalism. æs alienum readuce în prim-plan, savuros și senin, incomod și vivace, o periferie europeană deghizată în metropolă, trecută prin crize multiple, animată de conflictele ei interioare și de obsesii ancestrale. Această voce uneori obscură și robotizată, alteori emotivă și sedusă de propriul ritm, e șlagărul post-tranziției, al capitalului ce desfigurează, al versiunii tale anchilozate de epuizare extremă și revoltă în limita „stocului disponibil”. Un volum al sud-estului, al trăitului în cartier, traversat de „soarele balcanic”, repovestit de o instanță abisală și cinică ce încearcă să cuprindă cât mai mult, să nu lase pe nimeni și nimic deoparte.” Teona Farmatu

„Voronca a fost printre puținii poeți ai vremii sale părând a trăi exclusiv și la o înaltă temperatură lăuntrică pentru și întru poezie. Le înțelegea, desigur, din perspectiva absolutei disponibilități avangardiste și a unei identificări dintre a scrie și a fi, acompaniate, chiar dacă nu întotdeauna în chip mărturisit, și de o conștiință «modernistă» a formei: dovadă frecventele tentative imnice și incantatorii de poet «inspirat» și «spontan», dar și de meșteșugar (neo)baroc și manierist, fascinat de spectacolul metamorfozelor verbale, cu gust pentru performanțele de ingeniozitate combinatorie.” (Ion Pop)

„În general, poezia lui B. Fundoianu a fost definită prin acest decor, prin aceste peisaje inventate. Cine pătrunde însă la straturile ultime ale lirismului său, straturi din care se vor hrăni și preocupările eseistice din Franța – trecând peste melancolicele tablouri bucolice, acoperite uneori de sumbrul vălurilor bacoviene, peste «priveliștile» Herței și Sinaiei, peste policromia amurgurilor provinciale, peste mirosurile și parfumurile, și ele imaginare, peste toată această lume, pentru simțurile sleite de pustiu și așteptare ale poetului, închipuită -, descoperă într-adevăr un univers liric mai plin de înțeles, în chiar realul pe care Fundoianu ar fi vrut să-l obțină, abolind realitatea ostilă.” (I. Negoițescu)

Prin felul de a fi și de a scrie, Șolea dă impresia că stăpînește un univers. Și aici e prematur în maturitatea lui, pentru că sînt prea mulți cei care sînt cuprinși de disperare tocmai pentru că, înaintînd în ani, nu‑și pot delimita acel univers necesar, vai, chiar ieșirii din el. Cred că pe Șolea nu l‑ar putea surprinde nici chiar moartea, bineînțeles, pentru că, spuneam, a cunoscut‑o deja și încă atunci cînd nu știa sau nici nu bănuia cine este.

Valentin Tașcu

Pe Marius l-am cunoscut la Putna în vara lui 1993, în calitatea lui, neverosimilă și incoercibilă de la acea vreme, de ghid al muzeului Mănăstirii Putna. Era abia întors din Războiul din Transnistria și înainte de poezia spre care deja plecase. Sunt conștient că asemenea cronologii sunt complicate. Nici acum nu știu când Marius se îndreaptă dinspre război spre poezie și când face un drum invers, dar știu că avea de pe atunci în fire să spună: „nu voi acoperi acele gropi în care calcă roata lumii, chiar le voi adînci” și că țintea să izbească pruncii fiicei Babilonului de piatră, pentru ca apoi, fără teamă, ca om care dezamăgise deja moartea ca soldat, să rostească iubitei sale „hai să naștem din piatră copiii!” Sunt peste treizeci de ani de atunci. „Sub petele timpului, sentimentele dispar”, spunea Johnny Cash. Ceva mai de preț a rămas. Tezaurul fervorii de atunci îl regăsesc în tot ceea ce, în poezia lui Marius, stă sub umbra lui Dumnezeu.

Georgian-Tiberiu Mustață

Scriitorul Petru Racolta nu mai are nevoie de prezentare. Cele trei volume publicate la Siono Editura (Fetita care visa pentru altii - 2020, Pe urmele tatalui - 2022 si Judecati, prejudecati si mere - 2023), Petru Racolta si-a obisnuit cititorii nu doar cu talentul sau de a crea locuri, personaje si situatii de-a dreptul cinematografice, dar si cu o precizie de microscop a detaliilor. De aceasta data, autorul trece in alt registru, mult diferit, cel al poeziei si, atunci Cand infloresc gandurile, Petru reuseste, din nou, sa-si surprinda cititorii prin sensibilitatea versificatiei care imbina talentul poetic autentic cu aceeasi precizie, deja consacrata, a detaliilor.

Îi invităm pe toți viitorii săi cititori să-i descopere puritatea și eleganța scriiturii, iar pe autorul în cauză îl sfătuim să-și administreze cu mai mare atenție harul și să-și interzică pe viitor vorbăria incontinentă în favoarea tăcerii care acumulează și esențializează… Îl încredințăm că va avea numai de cîștigat prin această asceză…

Îl mai sfătuim să-și urmeze cu fidelitate Maestrul, – Rilke, după a noastră impresie – căci, în vremurile în care trăim, nimeni nu mai are voie să scrie la întîmplare. Sîntem legitimați sau infirmați de o tradiție poetică și de un proiect personal…

Cezar Ivănescu

Poetul Marius Marian Șolea s-a impus, încă de la debut, ca o voce distinctă în peisajul liric de azi. Poezia sa a reținut atenția criticii de întîmpinare și a publicului larg, care l-a primit cu multă căldură, atît datorită unui timbru special, cît și datorită temelor abordate, de o mare actualitate, feeling-ului și, nu în ultimul rînd, felului său de a scrie, interesant totdeauna, de o fină folosire a tușei, de o indiscutabilă acuratețe.

Ioan Holban

Pentru o natură lirică, o noapte cu trenul este ca un plonjon în valurile memoriei, ca o meditație la solitudinea lumii, ca o cutie cu metafore și obsesii, care se deschide pe muzica roților și curge ca și cum ar proiecta un destin. Citesc si recitesc această producție lirică nocturnă, marca Marius Marian Șolea, și nu regăsesc trenul. Un spațiu și un timp poetic s-au născut dintr-o călătorie și s-au încheiat odată cu ea, ca o viață redusă la un singur drum.

Cornel Nistorescu

Această carte a fost dedicată părinților, Victor și Mariana, pentru meritul lor în a reuși să mă aducă înaintea cuvintelor și celor patru prieteni morți într-o conjunctură sensibil istorică. Întru cea mai sfîntă prietenie de care am auzit vreodată, noi am fost cinci, doar eu mai sînt să aduc mărturie. În timpii cînd limita se arunca năpraznic înspre umanitatea noastră, cu toții rîdeam sau plîngeam. Acești prieteni vor fi necunoscuți, ei nu vor mai putea da sfaturi despre trăirea vieții în momentele de luptă cu negarea ei.

Marius Marian Șolea

Iată de ce Marius Marian Șolea povestește și prevestește cu sinceritatea și cu obișnuința care trebuie să le fi fost proprii păstorilor mitici atunci cînd contemplau cerul, citeau stelele și vorbeau lumii în psalmi. Marius Marian Șolea este un poet mistic nu pentru că vrea el, ci pentru că așa îi poruncește Cuvîntul. Și, pentru el, Cuvîntul înseamnă perfecțiune.

George Țărnea

Poezia Eugeniei Bulat este o poezie totala. Ea nu se citeste: se traieste. Nu se intelege: se asimileaza. Nu se canta: se asculta asa cum te-ai scufunda intr-o simfonie. Nu se imagineaza: se revarsa peste tine precum un film tridimensional. Ea cuprinde in sine totalitatea miscarilor sufletesti. Este esentiala si selecta, dar acopera orice extensie a spiritului, fara sa risipeasca niciun element din care respira zborul uman. - Francesco Baldassi

Sentimentul religios este, in aceste poeme intr-adevar antologice, o paradoxala simtire gandita. Gandire eliberata de legea gravitatiei cugetarii, de unde scrisul-zbor, stolurile de cuvinte (poate ingeri?), mintea care da din aripi si dorurile stranii. In metafizica ei poetica plina de secvente memorabile, Monica Pillat este, ca in orice cautare adevarata, proteica. Vorbeste in numele unor personaje biblice (Lazar, Toma, Cain, oameni care asista la Nastere si la Inviere), dar, simultan, si in numele ratacitului om de azi. Splendide sunt ineditele, in cea mai buna traditie a psalmilor, precum si a poeziei mistice care preia formulele, nelinistea si bucuria poeziei de dragoste. Rostul poeziilor adunate in volumul O candela in noapte este calauzirea spre porti la care nimeni n-a indraznit sa bata. Luminate interior, poemele antologiei se vor deschide cititorului care e suficient de indraznet ca sa bata la poarta lor. - Ioana Parvulescu

Daca. If - Editie bilingva romana-engleza

Aceasta carte, intr-un mod pe cat de neobisnuit, pe atat de tulburator, pune impreuna un poem care sintetizeaza o conceptie de viata radical morala cu un om al carui destin a ilustrat incredibil si aproape dogmatic versurile-precepte. Ilustrand la propriu, vers de vers, traducerea lui Corneliu Coposu, aceasta carte devine ea insasi o meditatie desfasurata in arta liniilor asupra meditatiei in cuvinte a poetului englez si a meditatiei in fapte a celui ce i-a dat o interpretare romaneasca. - Ana Blandiana

Rod al unor indelungi si migaloase decantari, poezia din Un an crescut la loc, cartea de debut, avea deja o patina foarte persona­la, includerea in clase, subclase, directii poetice, fiind, de aceea, oarecum dificila. Descopar in cartea de acum aceeasi dorinta de autonomie, cu respect pentru cuvinte si pentru geometria spa­tiala a scripturalului, precum si stiinta de a "sub-prinde", din­colo de suprafata lucrurilor, esente si motive sub imperativul unei urgente existentiale. Poezia sa a castigat in siguranta si in profunzime. In plus, o extraordinara picturalitate - versurile iti starnesc in minte ilustratii, poemele au corporalitate, inchipu­ind neasteptate racursiuri. Pauza de om e proiectul umanitatii depline, gata de arhitecturi viitoare. - Irina Petras

Cred ca prima oara cand l-am admirat pe Lucian Vasiliu a fost in toamna anului 1982, cand era muzeograf la Muzeul de Literatura, cu ocazia celor 10 ani de la inaugurarea Casei junimistului Vasile Pogor. Am umblat o zi intreaga sa imi prezinte parte din cele 10 muzee si case memoriale iesene. Imi amintesc inca admiratia de atunci, pentru ca, in mod ciudat, ea se referea la aceleasi caracteristici de sens contrar, care aveau sa ma fascineze intotdeauna in versurile lui Lucian Vasiliu. Amestecul surprinzator si aproape patetic de emotie si ironie, de nostalgie si deriziune, de jocuri de cuvinte si termeni religiosi face din poezia lui nu doar o voce distincta, inconfundabila in concertul generatiei, ci si o melodie, in acelasi timp preclasica si dodecafonica, nelinistitoare. - Ana Blandiana

Am scris si scriu poezie din dorinta de a ma vindeca de, "ranile ratiunii", cum spunea Novalis, sau poate din dorinta de a deveni un mai bun imblanzitor de subterane. Pentru mine, poezia inseamna, in primul rand, sunetul care se aude cand toate celelalte zgomote au amutit, iar in jur s-a lasat acea liniste in care pot asculta miscarea de rotatie a pamantului. Apoi, cred ca rolul poeziei este asemanator cu cel al unei oglinzi solare. In mitul japonez al zeitei soarelui, numita Amaterasu, oglinda solara scotea lumina din tenebre si o daruia lumii intregi. Dincolo de toate acestea, ramane jocul meu de-a v-ati ascunselea cu poezia, un nimerit prilej de a rechema copilul de altadata sa imi arate, discret, ascunzatoarea. - Savu Popa