Poezie

„Emil Brumaru pe care l-am cunoscut eu era un bărbat timid, fragil, care trăia singur, dar care avea de oferit prietenie, camaraderie, foarte multă blândețe, generozitate și răbdare. Nu era nici bosumflat, nici tăcut, nici trist: era tonic, vorbea ore în șir și mă făcea mereu să râd. Emil Brumaru a fost un prieten ca nimeni altul! (…) Într-o zi, un prieten poet, care-l cunoștea mai bine decât mine, mi-a spus: „Ai grijă cu Brumaru, ca e mult mai tânăr decât pare și o să te prindă în mreje.” Și așa a fost: n-am avut grijă, iar acum mă aflu în năvodul lui, citind seara poeme din cărțile postume. Cu drag și dor.” Zamfira Zamfirescu

„Pornind, în anumite limite, de la substanța colindei religioase populare, Monica Pillat izbutește performanța rară de a trata subiectiv și foarte personal sensul acesteia, conferindu-i în efigie valoarea unui drum care duce de la ceasul sfânt al Nașterii la acela al Învierii Domnului. Monica Pillat are nu o dată, fulgerător, conștiința că drumul spre Dumnezeu trece prin starea de veghe, ceea ce ne duce cu gândul la spusele lui Iisus: «Stați treji… că nu știți ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului». Cel care veghează e dăruit. De aici, și titlul cărții de față, Colinde și daruri de veghe. Poemele care compun acest ciclu sunt, dincolo de tema fundamentală a Nașterii pruncului Iisus – sau poate tocmai de aceea –, străbătute de o vibrație intensă de credință și aproape de jubilație în fața miracolului care ni s-a dăruit. Ele sunt scrise cu o smerenie plină de grație și delicatețe.” Viorica Nișcov

Delicat până la cruzime, just până la implozia frustrată a self-ului în resturile cangrenate ale unui selfie instrumentalizat și repetitiv, acest poem hiper-real detonează intimitățile și trucurile fardurilor politice și vorbește exact așa cum trebuie să vorbească poezia: spunând. Un exercițiu lucid de administrare logistică a viului, orice ar mai însemna el, astăzi, oricât ar mai fi rămas din el, acum. Un slam necesar, un pumn pe care îl meriți din plin. Pregătește-te!

Sebastian Sifft

Teodora Coman a construit un proiect coerent în toate articulațiile lui, iar unitatea stilistică și de viziune face ca ansamblul să pară un singur poem, o dramatizare etico-intelectualo-afectivă a unei subiectivități cerebrale. Tocmai în cazuistica densă, întrucâtva ascetică, a interogării de sine, autocritice, stă marca asumată a Teodorei Coman, diferența ei specifică, cu tot cu pasionalitatea ei paradoxal glacială. Un discurs compact al identității care își caută constant argumentele și, mai ales, contraargumentele.

Laura Francisca Pavel

O carte de care era nevoie și care era firesc să vină. O carte a corpului, a ajustărilor lui și a presiunii aferente, a obsesiei și disciplinei. A ieșirii din minte, din cap. Teodora Coman e într-o căutare continuă a propriei identități, căutare pe care aici o duce la un alt nivel. Identitate umană, feminină, poetică, ideologică. În sala de fitness, în zgomotul respirațiilor, pe ritmul sec al numărătorii, într-un set-up standard, gantere, apă, trainer, alături de alte corpuri seduse de efort, mintea ar trebui să tacă. Să lase corpul să execute. Pentru o poezie conceptuală ca a Teodorei asta poate fi provocarea maximă.

Svetlana Cârstean

Tânărul poet Ovidiu Verdeș își înțelege condiția într-un mod propriu, el mizează pe neasemănare, cultivă surpriza, ineditul, stranietatea; o face chiar uneori cu ostentație și cu o fervoare amalgamantă. Pariul său cu poezia se bazează pe contrarietate și dificultate, cu rare concesii făcute în direcția accesibilității. Ovidiu Verdeș își propune, încă din anii liceului, probleme ce relevă o conștiință poetică precoce, un spirit teoretic și critic în același timp. Își impune un regim de luciditate pe care nu-l vrea redus la autocenzură, dar, pe de altă parte, își dorește „un dram de inconștiență“. Știe că nu are încă „elanurile unui mistic, nici energia juvenilă a unui nihilist“. În „Memento“ (manuscris, 1980–1981), numește, cu dezarmantă sinceritate și acuitate, contradicția în care se află: „Am o plăcere simultană de a mă întoarce asupra mea și de a vrea să uit de mine...“.

Mircea Martin

Apariția postumă a acestui volum scris de Ovidiu Verdeș între anii 1988–1990 nu este doar un act de recuperare a unei voci și a unei etape din construcția unui scriitor pe care îl iubim, ci și ocazia de a umple un gol în cronologia și evoluția poeziei noastre. Ce scria un tânăr poet, fără să publice, fix la granița dintre lumi, dintre epoci istorice, dintre ceea ce era optzecismul deja conturat și așa-numitul nouăzecism? Cum se raporta la poezie, la ceilalți care scriau? Cum își organiza laolaltă resursele teoretice și poetice? În Luntre și punte descoperim o voce diferită de ceea ce știm deja ca fiind reprezentativ pentru acea generație. Nu e nici optzecism, nici nouăzecism, e desfășurarea forței unui vizionar în silent mode, care deopotrivă chirurgical și ezitant construiește, foarte conștient, un univers ale cărui mecanisme le știe pe de rost, dar de care rămâne el însuși intimidat. Undeva la limita dintre vis și lumea de afară, urbană, aia în care sufli fumul de țigară, aceeași lume și același fum ca în Muzicile și fazele de mai târziu.

Svetlana Cârstean

Exista o abordare a lucrurilor conform careia totul este textual, respectiv accesam totul intr-o forma textuala. Dar pentru oamenii ca mine, mai putin vorbareti, aceste lucruri nu sunt atat de evidente. Asa ca eu caut si acord atentie acelor locuri unde nu exista limbaj, locuri doar circumscrise de limbaj, le putem numi insule, arhetipuri sau intuitii vizuale. Sansa de a gresi creste de fiecare data cand incercam sa absolutizam sau sa generalizam fie in favoarea textului, fie in favoarea imaginii. Astfel, pentru mine devine relevanta explorarea posibilitatilor de dialog, cautarea echilibrului. - Balazs Imre Jozsef

Poezia lui Stefan Manasia a aterizat printre cititori acum 20 de ani ca meteoritul metalic, perfect rectangular, al lui Kubrick in mijlocul cetei de maimute. Ocolind retorica expansiva a generatiei 2000, parind ca ii neglijeaza mizele politice si identitare, poetul propunea una dintre cele mai puternice si originale voci ale acesteia. O voce inarmata cu o etica: solidaritate cu lucrurile mute, cu invinsii istoriei, cu marginea si marginalii. Etica grunge raspundea cruzimii explicite, ca si violentei simbolice printr-un estetism angajat si violent. In volumele ultimilor zece ani, poezia lui Manasia a devenit tot mai politica si mai apocaliptica.

Nicolae Popa face parte din specia rara a poetilor vizionari. Miza poemelor sale este stergerea granitei dintre individual si general uman, dintre concretul banal si metafizicul inefabil, dintre lumesc si dumnezeiesc. (…) Este uimitoare aceasta capacitate a lui Nicolae Popa de a imbina planuri aparent neadiacente, pentru a descoperi transcendentul in lumesc si omenescul in celest. Construite din astfel de dihotomii, uneori ludice, alteori profund dramatice, poemele ravasesc si incanta, contrariaza si deprima, asa cum trebuie sa faca poezia adevarata (…) Inzecit este o carte a profunzimilor, scrisa de un poet care a iesit din tiparele poetice ale generatiei sale, creandu-si propria formula, distincta, inconfundabila. Un poet adevarat. - Lucia Turcanu

Poemele lui Tiberiu Neacsu sunt fragmente dintr-un compendiu de antropologie rurala, olteneasca, metisate cu extaze & hacuiri emotionale citadine ori chiar cu evadari exotice-n Arabia de sub frunte (Scrisoare de pe Jabel Hafiz e un text splendid & neinseriabil). Omul ar fi doar "un burete multicelular", cu "organul poeziei" atrofiat. De fapt, eucariotele evolueaza, in Sindromul Joubert - titlul, neuropediatric, elogiaza fragilitatea & defectele noastre -, pana devin vocile defunctilor, rudelor apropiate, tipetele copiilor care bat mingea de cauciuc si refuza extinctia, gasind sanctuar in rana poetului. Vedem, apoi, ca printr-o fanta, intamplari cu fiinte cleioase, nedesprinse din universul maximei senzorialitati si - numai resuscitand organul blamat, antenele poetice - putem reconstitui coerenta si cantari veridicitatea acestei lumi. - Stefan Manasia

Pantera neagra am fost candva. Poeme alese de Giovanni Magliocco si Ilona Duta Cu minutiozitate anatomica, Ruxandra Cesereanu cauterizeaza si Pantera neagra am fost candva purifica, intr-un mod de-a dreptul terapeutic, spaimele noastre dintot deauna care ne marcheaza, pana la sange, conditia liminala, devorata de trecerea timpului, de degradare si moarte. Cuvantul sau nu este doar o oglinda deformata unde putem intrezari reflectate terorile, limitele si lipsurile umane, ci si un bisturiu care poate rani dar, in acelasi timp, rascumpara si vindeca, avand functia pe care o avea in Antichitate tragedia. El actioneaza exorcizant, tintind spre catharsis si spre re-incantarea unei lumi dezvrajite si demitizate, printr-o liturghie oraculara a ritmurilor dementiale. - Giovanni Magliocco

Poezia lui Alexandru Andrieș este fragilă și vaporoasă ca prezența unui fluture pe perdea. Cuvintele aranjate așa cum sînt culorile pe aripile fluturelui îți dau o nemaipomenită senzație de bine și, combinate cu armonia muzicii, te duc într-o lume din care nu mai vrei să pleci niciodată. Universul interior, de multe ori banal, populat cu obiecte dintre cele mai comune, dar impregnate cu amintirea unei întîmplări legate de o fată frumoasă, se transformă miraculos.

Ediţie îngrijită de Viorel Marineasa

„Spirit rebel și autodidact ultraperformant, Ion Monoran a inițiat, în anii ’70, o serie de bătălii literare de care cei vizați, mai mult ca sigur, nu prinseseră de veste. Miza cea mare nu era poezia oficială, lirica patriotardă de pagina întâi, lesne de pus la colț dintr-un condei, ci acei poeți contemporani incapabili să se desprindă de canonul interbelic, dar și congeneri ai săi care, în loc să-și croiască un destin literar propriu, se mulțumeau să nichitizeze, să blandianizeze, să păunescianizeze. Insurgența sa nu se limita la tărâmul estetic, ea dădea buzna și peste alte tabuuri și prejudecăți – sociale, politice, etice. Din poziția sa de «proletar», Monoran își punea la dispoziție biografia, în dezvoltări antilirice de mare forță, pentru a ne confirma că național-comunismul autohton a fost un sistem de factură kakotopică.“ — VIOREL MARINEASA

Privilegiul de a asculta vocea poetului este mare. În anul 2022, poeta Magda Cârneci a citit la microfonul Radio România selecția sa din volumele pe care le-a publicat, de-a lungul unei lungi și prestigioase cariere literare. Varianta citită a poemelor apropie mai mult autorul de cititorul său, e ca o incantație, ca o chemare comună a muzei. Unul cunoaște deja calea – poetul – celălalt – cititorul – se încrede în harul celui dintâi. Și astfel, călătoria spre miezul poetic al cuvântului ajunge la punctul culminant al bucuriei.

Poezia lui Dorian Stoilescu te cuprinde cu tonul ei elegiac de trezire la viață și modifică întreaga sintaxă și morfologie a lumii într-o structură închegată și articulată. Verbele poartă culori sobre, iar cuvintele se transformă în entități fizice. Lovesc, dor, șuieră, se rostogolesc. Țipă și te cutremură. Ordinea universală e schimbată, iar poetul, demiurg cu peniță, se oprește din trăit și scrie. Viața se substituie poeziei și poezia vieții. Lirica lui Dorian Stoilescu este puternică, intensă. Are forța focului, apei, pământului. E o putere în sine ce topește materia, ființa și neființa, după care le toarnă în alte forme. Firești și vii și acelea, pentru că totul este, de fapt, recompunere.

,,Când vezi Sfânta Scriptură vezi un munte, e muntele din Isaia 2, e Sionul binecuvântării întru Legea Domnului, de aceea nu voi încerca să surprind toate structurile poetice desfășurate aici de cinstitul autor, ci doar să-i dau ceea ce este drept, ori de drept, domnia sa fiind avocat ca profesie, și eu receptând această lucrare ca pe o deplin credibilă pledoarie pentru dovedirea veșniciei Cuvântului și a înveșnicirii încuvântatului.” IOAN CHIRILĂ

Poezia actuală a Lilianei Trif este una de maturitate, scrisă de o mână versată, de o minte care știe să așeze cuvintele la locul potrivit. Este scrisă de un suflet care intră în rezonanță cu frumosul, cu emoția unui sărut, a unei atingeri tandre, cu taina luminii sacre și evlavia rugăciunii. Într-un cuvânt, Liliana Trif este o poetă autentică. DUMITRU CONSTANTIN-DULCAN

În condițiile „pandemonizate” în care am ajuns să trăim, la doar două decenii după trecerea în mileniul III al erei creștine, poezia propusă de Enrique Nogueras are suficiente note consolatoare, spre a merita să fie lecturată și percepută ca un binevenit remediu contra răului din lume.

Acest volum cuprinde Opera poetică a lui Konstantinos Petrou Kavafis. Poeziile incluse în această ediție au fost scrise în limba greacă. Pe lângă acestea, Kavafis a mai scris proză și poezii în limba engleză, texte care nu se regăsesc în această carte.

Am scris aceste poeme cu dorința de a-mi înțelege lumea, reușind astfel să mă exprim sincer prin versurile care-mi treceau prin­tre gânduri. Starea contemplării reprezintă ceva unic, ce-și găsește locul în spatele fiecărui cuvânt.

Ioana Chiș

Debutul poetic al Ioanei Chiș aduce pe scena literară autohtonă o autoare pe cât de tânără, pe atât de ener­gică și de talentată. Dacă ținem la împărțirile pe gene­rații și promoții, tot mai inoperabile, atunci Ioana Chiș este vocea generației Z, a celor aflați acum la vârsta tri­bulațiilor adolescentine, a întrebărilor existențiale și a patosului extrem. Găsim toate aceste elemente – cău­tări, întrebări, zbucium – topite în scriitura tăioasă și, uneori, neașteptat de matură a unei poete încă nefor­mate pe deplin, dar cu o voce deja distinctă și foarte puternică. Cu siguranță, vitalitatea ei, privirea ei când crudă, când tandră și stilul ei „curat”, cum numai poezia adevărată poate fi, sunt „însemnele” unei poete despre care vom mai auzi.

Florina Pîrjol

Încercând să descifrez din „Tăcerile, gândurile și mărturisirile” domnului Marius Marian Șolea un mesaj important, printre multe altele pe care vrea să le transmită cititorilor săi, cred că acesta s-ar afla undeva între fuga timpului care nu așteaptă pe nimeni și alegerea/culegerea noastră dintre cele îngăduite doar pe cele de folos. Citind cărțile lui Marius Marian Șolea, am sentimentul că genul acesta de scriere ar putea să fie o cu totul altă avangardă, de cu totul altă natură…

Vasile Joanta

Liviu Pavelescu scrie despre suflet, despre relaţia cu Dumnezeu într-o formă cu totul și cu totul specială, despre omeneasca stare de revoltă, de împăcare cu sine și cu Cerul, de simbioza dintre libertate, har, credință și iubire. Despre femeia la care visează sau a visat, despre visuri pe care le are sau le-a avut, despre libertatea pe care o dorea sau încă o dorește. Dacă ai întrebări despre toate acestea la rându-ți, drag cititor, vei descoperi răspunsuri în cartea lui Liviu Pavelescu, Îngânduratul pelerin.

Acest volum aduce impreuna un numar de articole scrise si publicate de autor in ultimii ani. Textele incluse se concentreaza mai degraba asupra vietii actorilor implicati in acest fascinant spectacol (merveilleux spectacle, cum ar fi spus Breton, care a sustinut dintotdeauna ca aceasta a fost sintagma-cheie a suprarealismului), asupra trairii experientei suprarealiste mai degraba decat asupra interpretarilor teoretice, critice, hermeneutice, filosofice sau psiho-sociale ale „modernitatii extreme” (cum le place unora sa numeasca avangarda). Autorul este de parere ca o abordare pur „teoretica” a subiectului nu-i va permite cititorului sa inteleaga mai bine natura suprarealismului de dupa cel de Al Doilea Razboi Mondial si cu atat mai putin sa contureze mai clar portretele celor grupati in aceasta reuniune de singuratati care a fost grupul numit, mai tarziu, „Infra-Noir”. La urma urmelor, „intrebarea pe care mi-am pus-o” – spune Michael Finkenthal in Introducerea sa – „era daca suprarealismul romanesc postbelic nu a reprezentat un fel de sincretism nascut dintr-un dialog cu diverse grupuri mai mult sau mai putin omogene, un super-égrégore sau mai degraba poate un pseudomorfism al unui neo-gnosticism intarziat”.

Mihail Semenko (n. 1892) a fost unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai futurismului literar ucrainean. Este considerat una dintre figurile principale ale Renașterii executate. A înființat grupuri de avangardă la Kiev și Harkov. A lansat și definit, în manifeste literare, conceptul de quaerofuturism. În 1914, publică volumele „Cutezanță” și „Kverofuturismul”, care trasează începuturile poeziei ucrainene quaerofuturiste. Urmează „Ariile celor trei Pero”, „Pero în luping”, „Bloc-notes”, „În grădini răzlețe”, „Razele amenințărilor” etc.

Regizor de teatru și scriitor, Mihai Măniuțiu a montat în teatre importante din România și străinătate, creațiile sale primind numeroase premii pentru cea mai bună regie, originalitate și cel mai bun spectacol al anului. Mihai Măniuțiu a publicat la Editura Humanitas eseul Despre iluzie și mască (2007), culegerea de proze Fuga cu Henri (2017), și două romane − Aventurile hingherului în Balkanya (2015) și A șaptea viață a lui Alexandru Royce (2022). La Editura Tracus Arte, i-au apărut mai multe volume de poeme, între care: Tu (2016), Avionul fantomă (2017), urmuz. 23 noiembrie 1923 (2018), Bufonerii și litanii (2020), un volum de povestiri cu tentă onirică și fantastică, Jucându-l pe Mefisto (2021) precum și trei microromane, Fantome în Las Vegas (2018), Filip și întunericul (2019), Întâmplări cu Sfântul Sfârlează (2021).

Extraordinar acest mare poet al Franței, născut în anul 1431, anul morții Ioanei d’Arc, dispărut în neant la 8 ianuarie 1463, când a fost obligat să plece din Paris, în exil, condamnat pentru o faptă pe care nu o săvârșise. În alte rânduri, pentru fapte cu adevărat imputabile, reușise să scape de pedeapsă! Este considerat primul poet modern al Franței.

„Ca urmare, ce este acel punct enigmatic spre care Miłosz a arătat (mental) cu degetul? Acest punct, extrem de important, încât a fost nevoie să-și îndrepte de-a dreptul atenția, și în același timp greu de numit, încât poate fi definit doar cu un pronume demonstrativ? Și mai departe: folosirea acelui pronume exprimă neputința celui care îl descrie? Ceea ce ar fi cu atât mai surprinzător, cu cât, după cum se știe, Miłosz este un maestru în redarea limpede a concretului. În aparență, răspunsul este ușor: titlul Acel ceva îl poartă în volum poezia care descrie variate ipostaze ale suferinței umane: singurătatea celui fără cămin; spaima omului hăituit ca un animal; paralizarea generată de imagini ale mizeriei, îmbătrânirii și bolii; durerea produsă de pierderea persoanei dragi; disperarea în fața morții implacabile.” Aleksander Fiut

„N-am fost în stare să scriu altfel decât ieşind din viaţa mea obişnuită, decupând timpul poeziei din timpul vieţii… Plecam la scris cum plecau sfinţii în pustie, ca să-l întâlnească pe Dumnezeu, iar ceea ce urma avea uneori într-adevăr trăsăturile miracolului. Când începeam să scriu, nu aveam senzaţia preaplinului care se revarsă, ci mai curând a uimirii că trecea prin mine. Când se oprea, mă descopeream golită, pustie şi, mai ales, cu sentimentul că este de tot. Deşi ştiam că mi se mai întâmplase, deşi îmi spuneam că şi de alte dăţi mi se păruse la fel şi că totuşi minunea se repetase, mă uitam la ultima poezie scrisă cu sfâşietoarea convingere că de astă dată este într-adevăr ultima, că niciodată nu voi mai fi în stare să scriu nimic. Iar dacă următoarea evadare se dovedea zadarnică şi Dumnezeu nu venea la întâlnire, întâmplarea nu era decât o verificare în plus, pentru o perioadă, a acestei convingeri. Recădeam în contingent mai deprimată decât în momentul evadării, până când încet-încet începeam să simt că se pregăteşte o nouă iluminare care nu aşteaptă, pentru a se produce, decât o nouă fugă.“ — ANA BLANDIANA

Pentru Beatrice Holdon, poezia reprezinta refugiul cuvintelor cand acestora le este teama sa fie rostite aievea, ca in volumul de fata, in care lirica unui episod de iubire platonica devine cuibul gandurilor sincere si al emotiilor intense. Cand sufletul se afla intr-un tumult al intrebarilor, raspunsurile se gasesc adesea in ecuatia complicata a neimplinitelor povesti de dragoste.

Cartea vorbită semnată audio de Nichita Stănescu este bestseller-ul absolut al Editurii Casa Radio. Cu ocazia aniversării celor 90 de ani de Radio România și 20 de ani cu Editura Casa Radio, vă propunem o ediție aniversară, carte și dublu CD, care reunește atât poeziile recitate de poet de-a lungul timpului pentru Radio, cât și tablete radiofonice și dialoguri la radio, care dezvăluie o minte strălucită, mobilă, spectaculoasă (eseuri radiofonice despre literatură, relația clasic-modern, tradiție-inovație, scriere-oralitate, scriitor-public, experiment și convenție etc.).

Poemul care se impotriveste. 67 de poeme rostite la Radio de Traian T. Cosovei intre 1993 si 2008 Texte de Romulus Bucur (Un portret anecdotic), Mircea Cartarescu (Doi dintre noi "Two of us, riding nowhere..." - "The Beatles"), Magda Carneci (Traian T. Cosovei, un beatnic neresemnat), Ioan Cristescu (Traian T. Cosovei), Bogdan Ghiu (Sacrificiul lui Traian, victoria de fiecare vers), Florin Iaru (Traian cel Rau), Ion Bogdan Lefter (Traian T. Cosovei sau "Traian-Te" sau - simplu - Traian... ), Cristian Teodorescu (Un timbru cu TTC)

Lirica lui Serban Foarta poate fi definita drept a unui ludic inteligent, croit de poet cu majuscule; o ondulare dansanta de metafore cuprinse in arca limbii romane, un soi de invitatie provocatoare la cuvantul adapat de adevarata poezie. Muza-i e indrazneata, netematoare de imagini scaldate in lumini sau umbre, de salturi in zenit ori nadir.