Poezie

O parte dintre poemele lui Traian T. Coşovei, precum cele din Ninsoarea electrică, aveau magnetismul psihedelic al poemelor lui Vancu, ca şi o parte din cele ale lui Mircea Cărtărescu, de la care moşteneşte uneori o visceralitate acidă, fără nevroza sa barocă. În poezia lui Radu Vancu se bea paharul până la fund, cu drojdie cu tot, cu o sete devastatoare. În mod cert,etilograffitiurile sunt scrise cu unghiile de la mâna stângă direct în venă, fără înlocuitori, marfă de cea mai bună calitate, care nu înşală când trebuie să ucidă. Ai sentimentul – citind poezia lui Radu Vancu – că el poate merge oricât de departe şi că, spre deosebire de ludicul etilic al poeziei lui Ion Mureşan, ceva în această poezie îţi deschide porţile unei bolgii; că poetul, asemeni unui şaman, a pătruns pe poarta Infernului, fără a mai găsi calea de întoarcere; şi că acest Infern este magnific,că se lasă contemplat la nesfârşit, cu aceeaşi aviditate cu care îi trăieşti stările, şi el seamănă perfect cu propria ta viaţă şi cu oraşul în care trăieşti.

De la primii săi pași în ale scrisului, Vasile Gribincea a beneficiat de clauza tânărului poet cel mai favorizat – câștigă olimpiade la română; este invitat să vorbească la lansări de carte; susține rubrici la Contrafort și Revista Literară; publică versuri la Vatra, Familia, Orizont ș.a.; nu în ultimul rând, editorul îi cere manuscrisul volumului de debut.

„Fetița strigă-n pahar este vârful poeziei Norei Iuga până azi și una dintre cărțile de versuri cele mai puternice pe care le-am citit în ultima vreme. E ca un șrapnel care-ți explodează în față, împrăștiind așchii, cioburi, bucăți brute de metal, de memorie, de creier, de citate, de orice material potrivit să-ți scrie pe piele sentința unei fragmentate, ultragiate frumuseți. La un pol al cărții este Chagall, la celălalt, Lorca. Între ei, tensiunea poeziei ajunge supremă, azvârlind în jur, ca un pulsar, materia în naștere a cruzimii și-a extazului vieții. Intertextul, copilăreala și rimele voit stângace sunt semnul unei regresii către miezul imaginarului, acolo unde poezia nu mai poate fi deosebită de magie. Depănușată de ludic, cartea Norei își arată cruzimea esențială, arzând periculos și fragil ca un diamant. Cartea crește pe parcurs, adăugând imagini după imagini de foarte precisă poezie, ca sclipirile unui scalpel, ca să ajungă în final o revelație.” Mircea Cărtărescu

Antologie alcătuită și îngrijită de Teodor Dună

„Această antologie cuprinde o selecție din poeziile publicate de Matei Călinescu, precum și din ineditele care mi‑au fost puse la dispoziție de doamna Adriana Călinescu. Textele sunt selectate din volumele Semn (1968), Versuri (1970), Umbre de apă (1972), Tu: elegii și invenții (2004) și reprezintă aproape două treimi din totalul poemelor edite. Din cele aproximativ 140 de inedite, am ales 24 de titluri, la care se adaugă câteva poeme publicate în reviste.“ — TEODOR DUNĂ

Marius Marian Şolea – născut în 11 octombrie 1974, în Bucureşti. Licenţiat în Drept şi Administraţie Publică, Teologie şi Arte plastice. Din 1994, colaborator al unor instituţii de presă şi reviste culturale, dintre care TVR Iaşi, Radio Iaşi, Radio Contact Iaşi, Radio România Cultural, Radio Târgu-Jiu, Literatorul, Brâncuşi, Scrisul Românesc, Calende, Convorbiri Literare, Poesis, Hyperion, Viaţa Românească, Luceafărul, Poezia, Contemporanul. Între 1996 şi 2000, preşedinte al secţiunii române a Mişcării Europene, filiala Iaşi. În 2001, redactor şef al săptămânalului Gazeta de Gorj; 2002-2004, editorialist la Radio Tîrgu-Jiu şi Gorjul de azi, cotidianul.ro.

Ediție bilingvă

Cuvânt înainte de Liana Alexandru

„Balada închisorii din Reading, ultima scriere a lui Oscar Wilde, poate fi citită ca o pledoarie pentru înțelegerea complexității naturii noastre, ca o formă de iubire și de libertate.

Azi, când poveștile lui pentru copii sunt traduse în toată lumea și sunt considerate încântătoare, când piesele de teatru sunt un reper al dramaturgiei clasice universale, când Portretul lui Dorian Gray împreună cu paradoxurile filozofice continuă să fascineze deopotrivă publicul larg și profesioniștii artelor, scăpăm din vedere că toate au fost crea­țiile unui om a cărui arhitectură interioară s-a configurat dintr-o imensă suferință.

Balada închisorii din Reading este forma cea mai înălțătoare pe care o putea lua drama ce i-a pecetluit lui Oscar Wilde această suferință: condamnarea la doi ani de închisoare pentru vinovăția de a fi fost el însuși.“ —LIANA ALEXANDRU

După 15 ani, Simona Popescu revine cu un nou volum de poezie. E un prim motiv de bucurie. Al doilea e dat de șansa oferită cititorului de a se (re)întîlni cu frapanta sa originalitate. Avînd certe rădăcini în volumele ei anterioare, imaginarul naturii ajunge în ,,Cartea plantelor și animalelor" la desăvîrșire, într-o structurare savantă, subtilă și îndeaproape supravegheată. Cu precizarea imediată că e un imaginar al naturii aparținînd unei poete care vine din cultură și care a citit cărțile care o glorifică, a văzut tablourile și filmele care i-au fost consacrate, a ascultat muzica dedicată temei, de unde dimensiunea culturală a volumului. Un volum care, pe de o parte, celebrează felurimea lumii și a sonorităților sale, iar, pe de altă parte, înscenează vulnerabilitatea existențială și etică a omului, propunînd, sub un titlu aparent atît de simplu, o complicată ecologie a eului.

Selecţie şi prefaţă de Gabriel Liiceanu

„Mircea Ivănescu a reuşit să împingă cuvintele într-un teritoriu care părea să le rămână inaccesibil: teritoriul clipei, al atomului temporal, al părţii aceleia de timp care rezultă la capătul ultimului gest de disecţie imaginabilă în fluxul trăirilor noastre. Nimeni, la noi, nu a dat – în deplină discreţie – un relief mai teribil clipei ce trece, investite de cearcănul sufletului nostru. Nimeni, cred, nu a reuşit mai bine ca el să pună în scenă atomii trăirilor noastre.

«N-am tăiat eu poezia română în două», spune la un moment dat, cu modestia lui jucată, Ivănescu. Dar adevărul e că a tăiat-o, aducând-o în punctul din care, în modernitate, expresia sensibilităţii noastre s-a reconstruit integral.“ (Gabriel LIICEANU)

Jalāl ud-Dīn Rūmī este unul dintre cei mai cunoscuti maestri sufi din toate timpurile. Supranumit uneori si „Sultanul Iubirii”, Rūmī a fost o personalitate complexa: poet, jurist, carturar al Islamului, teolog si mistic, fondator al ordinului Mevlevi (cunoscut si ca „ordin al dervisilor rotitori”, datorita adeziunii adeptilor sai la practica ceremoniei spirituale Sama – ritual complex care include cantul, dansul initiatic si o suma de alte practici interne).

Fire aventuroasă şi boemă (practicând însă boema ca pe o soluţie existenţială într-o lume sordidă şi închistată), Mariana Marin nu a fost în primul rând mandatara unui spirit de vigilenţă civică. Poezia ei pasionată şi subiectivă nu vine pe strunele disperării colective, nu este o ieremiadă patetică, ci mărturia uneifiinţe care se vede smulsă şi risipită din realitatea propriei existenţe. Într-un timp în care atâţia şi-au extirpat fibra morală, au fost delatori sau şi-au înfipt capul în nisip aşteptând să treacă primejdia, Mariana Marin a scris, punându-şi tot timpul, împreună cu cititorul ei, capul pe ghilotină. Rare au fost versurile atât de directe, atât de răspicat opozante din acei ani şi încă mai rară a fost această manieră de a vorbi despre lagărul existenţial al epocii din perspectiva unui poet damnat. Numai un astfel de om şi de poet ar fi reuşit (ca Virgil Mazilescu înaintea ei) să împace atâta timp dereglările masive provocate de boală, angoasă, puseuri autodestructive, cu acea luciditate saturniană ce poate face dintr-un poet o torţă. - Claudiu Komartin

Rolf Bossert s-a născut la 16 decembrie 1952, la Reșița. A absolvit cursurile de limbi germanice la Universitatea din București. Între anii 1972 și 1974 face parte din gruparea literară „Aktionsgruppe Banat” din Timișoara. A debutat editorial în 1979 cu volumul de poeme Siebensachen. În 1984 publică, la Editura Dacia, neuntöter. Figurează în câteva antologii de lirică germană din România, printre care în Vânt potrivit până la tare. Se stabilește în Germania de Vest în decembrie 1985. La 17 februarie 1986 se sinucide, la vârsta de 33 de ani. Postum, îi sunt publicate mai multe volume de poezii. În România, a apărut antologia bilingvă Ich steh auf den Treppen des Winds. Ausgewählte Gedichte 1972-1985 / Stau pe treptele vântului. Poeme alese 1972-1985, în traducerea Norei Iuga, Editura Institutului Cultural Român, 2008.

Corpuri distruse de război – și corpuri distruse de boală: asta documentează poemele Hristinei Doroftei. Ce găsește cu precădere hipnotic e vocea umană care continuă să vorbească din aceste corpuri chiar și atunci când ele sunt distruse, ba chiar și după ce distrugerea s-a petrecut. Poți distruge un corp – dar nu poți distruge umanul care îl locuiește. Fiecare pagină din cartea Hristinei Doroftei stă mărturie pentru asta. Așa cum stă toată poezia adevărată. - Radu Vancu

Arthur Suciu nu vine în poezie de nicăieri. Multe din fragmentele volumului Cel care așteaptă (și nu numai de aici), deși n-au fost citite astfel, sunt poezie. Aici avem de-a face însă cu un text care se livrează ca atare – și care, formal, dă iluzia poeziei. Căci despre iluzie, insidios, volatil e vorba.

 Labirintul cu maci (…) scriu cuvinte-amestecate, ți-am născut un labirint, roș aprins plin de păcate, cu maci fresh să mi-te-alint. I.G. | 27 Dec ’22, București

”Cel puțin o dată pe deceniu apare câte o carte (de regulă de teorie literară) care ne anunță că poezia a murit. Constantin Buduleci ne demonstrează empiric, cu ardelenească temeinicie, contrariul: poezia e la fel de vie ca întotdeauna – și încă mai are forța de a contrage în sine destinul unei întregi comunități. Se poate rezuma în poezie, așa cum o face remarcabil Buduleci, destinul unui întreg oraș, de la fondare până azi. Cu toate revoluțiile & războaiele majore prin care a trecut. Cu puzderie de detalii & anluminuri, ca-n covoarele Cisnădiei pe care o descrie îndrăgostit. (Îndrăgostit deopotrivă de oraș – dar și de poezie.) Monografie lirică a unei comunități, cartea lui Constantin Buduleci e așadar și un manifest despre forța vitală a poeziei. Și merită salutat ca atare cu toată căldura.” - Radu Vancu

Contine un dosar critic si o fisa biobibliografica Volumul cuprinde o selectie din operele lui V. Alecsandri, Ostasii nostri (Balcanul si Carpatul, Penes Curcanul, Sergentul, Capitanul Romano s.a.), Doine (Doina, Strunga, Andrii Popa, Baba Cloanta s.a.), Lacramioare (Steluta, Pe mare, Adio, Lacramioare s.a.), Margaritarele (Desteptarea României, N. Balcescu murind, Banul Maracina s.a.), Pasteluri (Serile de la Mircesti, Iarna, Oaspetii primaverii, Concertul în lunca s.a.), Legende (Dumbrava Rosie, Dan, capitan de plai, Legenda rândunicai s.a.). Pentru V. Alecsandri lumea este în primul rând aspect: aparitie nezarita a ochiului atent si mintii curioase. El se realizeaza mai ales in balade, in legende si in pasteluri.

„de la un timp, în fiecare zi de joi, în zona de corp, unde nu e nimic, îmi apare mama. seara, își dezbracă ochii, încet, e nevoie să aștept. e o mamă tristă de pe vremea oamenilor mari. poate nu este reală. durerea îmi va spune. are o voce de film și țipătul ei de pasăre limpede e fix în mijlocul universului. în fine, eram mici și aveam nevoie de frumusețe, de promisiuni, aceste forme simple ale extazului. (...)”

„un apartament la etajul doi al unei case vechi din constanța o piațetă pe care o vezi pe geam pe masă o mașină de scris îți părea cool (așa ai spune acum) atunci era doar un semn de recunoaștere (...)”

Poeziile de fata nu se inscriu in curentul general amintit, constituind, in mare masura, o exceptie in contextul literar actual. Exceptia ar consta in aceea ca autorul de aici nu se lanseaza in poeme de mari dimensiuni si cu mari pretentii, ci cultiva poezia directa, simpla, cu o larga adresabilitate, in forme de o concentrare maxima, detinand intre altele arta (fiindca, fara indoiala este vorba de o arta!) de a sti sa se opreasca la timp, exact in clipa in care a realizat ca mesajul nu mai are nevoie de conotatii suplimentare, altfel spus in momentul cand ideea pe care a imbracat-o in vers a fost/este pe deplin conturata. - Florentin Popescu

Cuvânt-înainte de Mircea Muthu

Imagine copertă: Johannes Plenio; Coperta: Miruna Munțiu Rădulescu

Scări și capcane, antologia poetului echinoxist Iustin Moraru, a fost imprimată în același an cu Nectarul clipei (2020). În ambele ipostaze poetice sunt resuscitate amintirea părinților, înstrăinarea de casa familială, imaginea abstractă și totuși prezentificată a iubitei, dar mai cu seamă relația autorului cu Divinitatea, toate acestea prelungindu-se și acum, în Lumina din înserare. Reîntâlnim aici anamnesis-ul poetic într-un „întreg ritual de întoarcere”, de unde rezultă o veritabilă lirică de purificare dramatică a sinelui ce unifică, în integralitatea lor, poemele țesute din interludiile accentuat autobiografice. (MIRCEA MUTHU)

Iustin Moraru oferă, în noua lui antologie, o imagine a scrisului său liric accentuat confesiv, cu note de patos sentimental, pe care le temperează sub semnul acelei reverii blânde care dădea tonul primelor sale poeme. (ION POP)

Iustin Moraru este un poet din tipologia acelor scriitori rari, deosebiți, care își câștigă un statut înalt și o recunoaștere critică remarcabilă, printr-o operă relativ restrânsă, alcătuită din puține cărți, însă de certă valoare. (AURELIU GOCI)

Filonul de aur al poeziei există, ca tezaur de taină, în fiecare dintre noi. Așteaptă să fie descoperit, adus, din adâncuri, la lumină și trăit.

Eu nu fac altceva decât să ridic puțin vălul de nori plutitori peste cerul tău interior. Fiind martor treaz și atent la propriul miracol, notez câte ceva din ceea ce văd, simt sau îmi imaginez, asumându-mi călătoria. Fiecare cuvânt, fiecare imagine devine o posibilă poartă spre cântecul, netrăit încă, din sufletul tău nemuritor, avid de noi experiențe.

Îngăduie-ți și tu această aventură continuă în necunoscut, oferă-ți bucuria propriilor revelații. Intră astfel în rezonanță cu marea simfonie a lumilor din nevăzut, care ne structurează ființa și așteptarea. (IUSTIN MORARU)

Volum apărut la aniversarea a 70 de ani ai autorului

Pe copertă: Ion Barbu, ROZAPIN. O instalație artistico-horticolă (artFORest 2022, Dosul Gârciului, Sângeorz-Băi)

Tăietura versurilor nu e atât de vehementă, Mircea Bârsilă etalând un simț aparte al apocalipticului și promovând imaginarul la modul catastrofic. Subtilitățile și nuanțele își pierd delicatețea în limbajul său frust și imperativ, explodând ca niște evenimente și ținând nervul poetic într-o continuă flamă. (AL. CISTELECAN)

Mircea Bârsilă sparge așa-zisa „monotonie a realității”, mitologizând și sacralizând în marginea acesteia în poeme convingătoare, în care textualismul stă alături de suprarealism, după cum „reflecția” stă alături de ceea ce s-ar putea numi obscurități ale sufletului colectiv. (DAN CRISTEA)

Mircea Bârsilă scrie o poezie ca un curs de apă adâncă, de amplă respirație și temerară imagistică. (VALERIU CRISTEA)

Echilibrul său moral se transmite discursului liric, eliminând în mare măsură terificul excesiv ca și grandilocvența care marcau ruralismul turbulent al deceniilor șapte și opt. Senzualitatea devine dureroasă, iar durerea se sensualizează prin plenitudine existențială, care nu mai simte nevoia de a recurge, în cele mai bune texte, la aparatul violent deformator. (GHEORGHE GRIGURCU)

În definitiv, la Bârsilă, este același naturism ca la Ion Cristofor, într-o notă mai elaborată, mai amplu orchestrată, mai senină (ceea ce îl îndepărtează încă o dată de tensionatul Fundoianu). Dacă este un clasic care ar trebui citat aici, acesta e Blaga, într-o „sinteză” a tânărului din Pașii profetului și a celui din poeziile (aproape) postume. (NICOLAE MANOLESCU)

După ce a cucerit scena muzicală, cu peste 295 de milioane de vizualizări pe Youtube, F.Charm ia cu asalt scena literară! De o rară onestitate și sensibilitate, poeziile lui F.Charm sunt o pledoarie pentru ruperea de turmă și întoarcerea la spiritual, la tot ceea ce îți hrănește esența. Ai curaj să fii diferit și să redevii adevăratul TU?

Contine un dosar critic si o fisa biobibliografica Nationalismul modern, reportat din secolul al XIX-lea si recroit dupa specificul istoriei locale, este osmozat mitologic, religios. De aici si mesianismul poeziei, dar si al poetului, care se confunda cu profetul, care se face mediatorul intre divinitate si colectivitatea nationala. D. Popovici identifica trei momente in actul poetic mesianic: a) critica societatii contemporane, b) zugravirea societatii viitoare si c) chemarea si conducerea multimilor spre noua forma de viata. „Poezia lui Goga – observa criticul – aduce toate aceste trei momente, dar organizarea lor se face sub prevalenta celui dintai: mai presus de orice, ea este retinută in formele actuale ale vietii sociale; de aici isi deriva deopotriva revolta si durerea“. Jalea tine de analiza critica a lumii si este clamata individual. Trecutul „exemplar“, de tip eminescian, este convertit la Goga in timp dens de suferinte si nedreptati, obligand la invocatii unde „natura“ se preface in personaj. Oricat retorism ar fi in poezia sa deopotriva marturisitoare si subversiva, tensiunea si solidaritatea trairii poetului in duhul comunitar nu poate fi pusa serios la indoiala, iar patosul sau jertfelnic este de o sinceritate pura si coplesitoare, ca si cand harul se simte inefabil dincolo de cuvinte, anuland orice suspiciune de demagogie sau de simplu exercitiu discursiv.

Pentru prima data in limba romana – volumul de debut poetic si o geniala piesa de teatru ale poetului belgian simbolist caruia i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatura. Maeterlinck e una din vechile mele iubiri poetice, una dintre cele decisive. Poemele in vers liber din „Sere calde“, eliberate de constrangeri formale, au dat astfel cale libera spre o ciudata primitivitate si obscuritate. Era prima data cand, inima mea, pana atunci mai apropiata de suprarealism si de dicteul automat, a simtit o boare calda (Duceti-va prin ungherele cele mai calde… e indemnul repetat al poetului), o determinare de a se ocupa nu atat de cuvinte si de hazardul care le regiza punerea in pagina, ci mai curand de misterul destinului care insufleteste unicitatea noastra pe pamant. (Constantin Abaluta)

Manuscris Am multe sa-ti scriu, Pe umeri, pe glezne, pe gat, Am sa te fac un manuscrus De la Marea Vie, Am sa te-mbrac In eu si poezie.

"Proiecție a unei memorii ultragiate, poezia lui Horia Dulvac pare să se nască dintr-o conștiință care vede dincolo de sau, mai exact, prin suprafata concretului. Tocmai de aceea, faptele apar într-o goliciune pe care n-o poate înșela niciun fel de tendativă de iluzionare. (...) Totul e altceva decât pare, și tocmai o astfel de desubstanțializare salvează. Frânturile cu mama (...) sunt, în fapt, niște imnuri; nu imnuri către noapte, dar ce relevanță mai are?" Mircea A. Diaconu

"E un fel de stand down poetry în această carte. H.D. povestește în HD văzutele, străvăzutele, nevăzduhele, dar mai cu seamă spaima că moare cea care a murit. Iar acest amănunt cronologic nu este pentru nimeni nici relevant, nici apăsător. Versurile cad dinspre sinea lor cam cum ar sări viața, uneori, de pe șine, mai ales la capăt de vers. Numai "mama", fiind un cuvânt din al cărui ecou nu poți ieși -ci doar, eventual, să te naști-, rămâne peste toate capetele de rând: in-al-te-ra-bil." Marcel Tolcea

Prefaţă de Andrei Ionescu

Ilustraţii de Tudor Pătraşcu

„A fost fascinat de mitologiile orientale şi de cele nordice, dar ideea lui de perfecţiune literară a fost forma limitată şi clară. Borges a considerat că eternităţile şi infiniturile încap într-o pagină.” (Octavio Paz)

„Borges este unul dintre cei zece sau chiar cinci scriitori moderni pe care avem obligaţia să-i citim. După ce ne-am apropiat de el, nu mai sîntem aceiaşi. Viziunea noastră despre oameni şi lucruri s-a schimbat. Mai mult, şi inima noastră e alta.” (Claude Mauriac)

„Ne-a dat exemplul unei austerităţi responsabile în meseria cuvîntului scris, ne-a conferit eminenţă în viaţa spiritului.” (Roy Bartholomew)

„Borges e singurul scriitor ce inaugurează, după Kafka, un mod diferit de a scrie şi de a imagina.” (Dario Puccini)

„Este semnificativ faptul că activitatea literară a lui Jorge Luis Borges a început şi s‑a încheiat cu poezia. Mai mult, se poate spune că opera lui literară este în mod esenţial poezie.” (Andrei Ionescu)

Judith Meszaros - poeta unica in toata literatura noastra de dupa 1990, cu un destin contorsionat si dramatic, are acum parte, in absentia, de o revenire pe deplin meritata. Reluarea integrala a celor doua carti pe care le-a publicat ar putea insemna redescoperirea cuiva care a ridicat in tot scrisul sau problema unui rau profund al umanitatii noastre strivite de Istorie si Societate, caruia Meszaros a incercat sa-i tina piept printr-o scriitura tumultuoasa, de un brav si apasat eticism. Stim de la toti marii poeti care este pretul platit pentru o asemenea infruntare. - Claudiu Komartin

Ca si alti optzecisti din prima linie (...), Magda Carneci e consecventa si inflacarata in batalia de generatie, militand si cu interventii programatice, si cu poeme cu steagul sus. Ba chiar as zice ca, dintre toti, e cea mai consecventa cu sine (dar nu si cu generatia), caci nu pune nici un dezacord intre declamatiile programatice si poeme, pe cand ceilalti si-au contrazis aproape riguros "teoriile" prin intermediul poemelor. - Al Cistelecan

In cartea sa de debut, Zorovavel (2002), Cosmin Perta putea sa lase impresia unui manierist cu vocatia travestiurilor si a mastilor estetizante. Ulterior, a experimentat mai multe formule poetice. In Santinela de lut (2006), poemele sale implicau deopotriva vizionarismul tenebros, in registru apocaliptic, si intuitia mecanismelor "inumane" ale productiei textuale, doar ca autorul lui Zorovavel se dovedea atras mai mult de realul semnelor, al sistemelor informationale si al excesului de imagini, care spun mult despre lumea actuala. Era o formula care il individualiza in momentul acela in raport cu ceilalti vizionari si fantasti ai grupului 2000. Ulterior, va experimenta in cateva directii distincte, detasandu-se de formula poemului asianic, inlocuit progresiv (ca in volumul Fara titlu, 2011), printr-o lirica lipsita de artificii stilistice. Cea mai recenta dintre cartile sale, Cantec de leagan pentru generatia mea (2018), marcheaza deschiderea poetului spre contemporaneitatea sociala si politica, iar Cosmin Perta se metamorfozeaza aici intr-un diagnostician care intocmeste fisa clinica a lumii actuale, dar nu cu detasarea observatorului impartial, ci cu implicarea afectiva a "tapului ispasitor" confruntat cu teroarea istoriei". - Octavian Soviany