Poezie

Cristina A. Bejan, istoric, dramaturg și poetă, predă în prezent la Universitatea Metropolitană de Stat din Denver. A fost cercetătoare pentru Muzeul Memorial al Holocaustului din SUA, unde a publicat zeci de articole despre lagărele de muncă din Africa și Europa. Cartea ei academică Intelectuali și fascism în România interbelică: Asociația Criterion a fost lansată anul trecut. Volumul ei de debut în poezie Green Horses on the Walls (Cai verzi pe pereți) a fost publicată în vara lui 2020. Cea mai recentă piesă de teatru, J’y suis j’y reste / Aici sunt, aici stau, despre cei care au fugit din România comunistă, a fost publicat în Voci în mișcare, un volum editat de Domnica Rădulescu și Roxana Cazan. Piesele sale s-au jucat pe scene din SUA, Marea Britanie, România și Vanuatu. Bejan locuiește în Denver, Colorado, SUA, de unde se implică activ cu organizația pe care a fondat-o, „Bucharest Inside the Beltway”.

Cartea de față este o antologie de lirice cuprinzând poeme alese din volumele mele, de la debut până în prezent. Menționez o diviziune de subtext: poeziile până la pagina 41 inclusiv sunt dinainte de 1989, cele care urmează au fost scrise după acest prag de timp care ne-a marcat existența. (I.I.)

Prefață de Ștefan Stoenescu • Cronologie de Ioana Zirra • Note de Mircea Ivănescu, Sorin Mărculescu și Ștefan Stoenescu

Volumul de față reia volumul „Opere poetice 1909‒1962”, publicat în 2011 în seria de autor T.S. Eliot a Editurii Humanitas Fiction. Titlul „Tărâmul pustiit și alte poeme 1909‒1962” marchează centenarul capodoperei lui T.S. Eliot, apărută, asemenea lui „Ulise” de James Joyce, în anul 1922.

„În fiecare an, prezența lui Eliot se reafirmă la un nivel tot mai profund, pentru o audiență care e surprinsă că a ajuns să fie mai temperată, mai uimită, mai umilă.“ — TED HUGHES

Copertă și ilustrații de Andreea Dobreci

Cărți clasice, alese cu grijă, la care ne reîntoarcem adesea, pentru noile generații de elevi, profesori, părinți.

Expresive, amuzante, tandre, înduioșătoare, colorate în cele mai frumoase nuanțe, poeziile lui G. Topîrceanu ne invită să le descoperim ori să le redescoperim și să le savurăm fără rețineri. „Balada unui greier mic”, „Sfârșit de vară”, „Rapsodii de toamnă” sunt doar câteva dintre instantaneele din albumul de fotografii al naturii pe care poetul a surprins-o cu talent și cu o sclipire poznașă în priviri.

„Poemele lui Adrian Schiop au rămas până azi un soi de legendă urbană a anilor 2000 și a ruinelor lui digitale (clubliterar.com) sau de hârtie (revista Fracturi). Dar acum aceste poeme reintră în atmosferă ca un cartuș temporal fierbinte, ca o casetă pierdută și regăsită. Ele sunt în același timp un document istoric unic al douămiismului și o mostră elocventă de poezie contemporană 2022: biografică, șocantă, vulnerabilă, ironică, directă, queer, ofensatoare, obsedantă, autentică.” (Mihai Iovănel)

Nichita Danilov nu e doar unul dintre poetii de mare pondere ai "generatiei '80" (alaturi de Mircea Cartarescu, Ion Muresan si alti doi-trei), ci si singurul ei poet metafizic in toata puterea cuvantului. Poate ultimul, la acest inceput de mileniu, pana la proba contrarie... Poemele lui nu sunt nici "moderne", nici "postmoderne": ele sunt simultan dincolo, nu dincoace de aceste concepte. Critica a subliniat indeajuns insolitul acestei poezii "nocturne", vizionare si fantastic, in care, dincolo de mastile grotesti, expresioniste, romantice, absurde sau suprarealiste, transcendenta exista. Senzatia de univers puternic simbolizant - suficient siesi, paralel celui contingent, derizoriu si ingust-biografist al poetilor actuali -, prin lentila caruia lumea exterioara, contingenta isi stravede, ca prin vis, umbrele, e pregnanta, ca si legatura inima cu traditia mistica a crestinismului rasaritean.

Traim, spunea Baudrillard, intr-o lume dominata de experiente si sentimente simulate, pierzand capacitatea de a intelege realitatea, caci ceea ce experimentam este o realitate deja preparata, editata, digerata de media, evaporata sub stralucirea timpului real al acesteia. Poezia lui Razvan Tupa incearca sa creeze o bresa in aceasta realitate simulata. - Mirela Roznoveanu

Orice societate aflata intr-o situatie-limita produce naratiuni radicale. Pandemia a testat capacitatea omului contemporan de-a raspunde la necunoscut si pericol. Din bezna mintii a izbucnit imediat un flux de absurditati despre controlul fiintei umane prin masca si vaccin, modificarea ADN-ului, oculta mondiala etc. Oameni aparent normali au demonstrat o pricepere uluitoare de-a inventa, inghesuind cazuistica unei boli infectioase in ideologii religioase si fobii antiglobaliste. Realitatea intrata in criza a creat scenarii neverosimile de fictiune. Claudiu Komartin angajeaza fictiunea realitatii in fictiunea poeziei, cu o autenticitate de maxima intensitate. Scurte, sacadate, ritmate - versurile din Inoculare. hore pentru zadarnicirea combaterii sunt o polifonie tragicomica a capacitatii mintilor ratacite in deliruri fundamentaliste de a produce idei si credinte din cele mai trasnite. Aceasta e "fabuloasa" lume in care traim: Claudiu Komartin i-a plasat in fata oglinda luciditatii. - Nina Corcinschi

Limbajul din Trilce nu putea fi decat cel al unui peruan, dar al unui peruan care era si un poet iar acesta vedea in fiecare peruan omul si in fiecare om martorul si victima. Vallejo a fost un mare poet religios. Comunist militant, fundalul viziunii si credintelor sale despre lume nu l-a constituit totusi filozofia critica a marxismului, ci misterele de baza ale crestinismului copilariei sale si ale poporului sau: comuniunea; transsubstantierea, tanjirea dupa nemurire. Inventiile sale verbale ne impresioneaza nu doar prin concentrarea lor extraordinara, ci si prin autenticitatea lor. Uneori ne impiedicam de esecuri de exprimare, de stangacii si de balbaieli. Nu conteaza: chiar si poeziile lui cel mai putin realizate sunt vii. - Octavio Paz

„Există poeți a căror muncă poate fi explicată, dar există și poeți inexplicabili, cum e César Vallejo. Însă a fi incapabil să explici nu înseamnă că ești incapabil să înțelegi, chiar dacă poemele lor sunt incomprehensibile, cu totul ermetice. [...] Poezia lui Vallejo este cea a condiției umane. Ea ține de realitatea existențială în care se alcătuiesc viețile bărbaților și ale femeilor: incertitudinea despre originea și viitorul nostru pe acest pământ; extremele suferinței și ale disperării pe care le poate atinge ființa umană; și, de asemenea, intensitatea emoțiilor noastre atunci când ne înving iubirea, excitația, mila sau nostalgia. [...] Ea ne face să simțim adevăratele fibre ale existenței, ea ne dezbracă de tot ceea ce este incidental și trecător și ne reconfortează cu ceea ce este esențial în noi: cu faptul că suntem muritori, cu disperata noastră dorință de a ajunge la transcendență și oarecum de a supraviețui morții, cu absurdul, cu erorile și confuziile care hotărăsc destinele noastre individuale." Mario Vargas Llosa

„Moştenirea lăsată de poetele care au debutat în perioada 1945-1989, în România, Republica Moldova şi în diasporă, este vastă, un întreg continent de explorat. În volumul de faţă, sunt prezente nume cunoscute pasionaţilor de literatură, precum Angela Marinescu, Mariana Marin, Magda Cârneci sau Nora Iuga, poete prezente în manuale şi deci cunoscute de publicul larg, ca Ana Blandiana sau Nina Cassian, dar şi poete care merită să fie citite mult mai mult, precum Grete Tartler, Constanţa Buzea, Gabriela Melinescu sau Marcela Benea, pentru a oferi doar câteva exemple. Sunt, de asemenea, incluse poete uitate, ca formidabila Eta Boeriu, cunoscută mai mult în rolul său de traducătoare decât de poetă, sau promiţătoarea Ileana Zubaşcu, care, oripilată de propunerea unui critic literar, care i-a cerut servicii sexuale în schimbul promovării ei pe scena literară, a încetat să mai aibă de-a face cu poezia, deşi a avut un debut strălucitor. Esenţial ni se pare, în continuare, să privim şi să confruntăm această moştenire, să o identificăm şi să o aducem la suprafaţă, din punctul în care ne aflăm acum, din prezentul marcat de toate urgenţele şi tensiunile lui.” (Alina Purcaru, Paula Erizanu)

Probabil că sunt puțini sunt cei ce nu-și amintesc măcar o strofă din Somnoroase păsărele, Revedere, Scrisoarea a III-a sau Luceafărul. Adevărată încântare pentru toate generațiile, nemuritoarele poezii și basme ale luiMihai Eminescu sunt acum reunite în acest volum ușor de citit de către orice copil.

„Thanato Hotel e un fenomen natural mai mult decât o carte. Sunt aici poeme care stârnesc invidie, revoltă și îngrijorare: ai senzația că ai ignorat dintotdeauna cruzimea lumii tandre & tragice pe care o configurează, ești tentat să scrii și tu despre ea («să contribui»), dar stilul Liviei e nu doar inimitabil, ci și, în convențiile unui Romanian Southern Noir, imposibil de concurat.” Olga Ștefan

„Frânghia înflorită continuă și, cumva, încheie « saga familială », în centru cu aceleași personaje: tatăl (« mortul iubit »), soția (Camelia) și fiul (Sebastian). Amplul poem alătură fragmente din viața casnică, vise serafic-atroce, amintiri, meditații asupra poeziei, excursuri în/ discursuri despre « lumea de dincolo », într-o formulă care este, deja, « marcă înregistrată Radu Vancu ».

De la primele poeme pe care i le-am citit, am admirat biografismul dens al Nadejdei Radulova, intensificat de o imagerie amplă, ce amintește de tehnica „detaliilor luminoase” preconizată de Pound. Poetă complexă, capabilă, așa cum cred că o arată selecția din această antologie, să lucreze în registre diferite și să păstreze același dinamism al scriiturii cu toate că abordează diferite modalități discursive (inclusiv instrumentând în spirit postmodern mitologicul, ignorat cu desăvârșire de poeții români ai ultimilor douăzeci și cinci de ani), Radulova are forță și rafinament, iar transpunerea poeziei sale în românește a fost, aș spune, proba cea mai dificilă pe care Lora Nenkovska și cu mine am dat-o în anii de când colaborăm. Femeia din casa de la colț este cartea unuia dintre cei mai buni și mai plini de vitalitate poeți bulgari ai ultimelor decenii. Claudiu Komartin

Într-o lume post-pandemică, când limbajul, sub asediul unor realități neobișnuite, se străduiește să numească angoase noi cu vorbe vechi, poeziei îi revine un rol de medi­ator. În lipsa constrângerilor obiectivului, ea ne fixează în universal cu penița delicată a metaforei și a alegoriei, mai degrabă decât prin incizia precisă a denotativului.

„Ideea unei «cărţi singure», a unei cărţi de poezie unice la care să scriu, întregind-o, toată viaţa, mi-a apărut încă de pe la sfârşitul anilor ’50 ai secolului trecut. Aspiram să depun o mărturie continuă despre trecerea mea (nicidecum să realizez o «carte absolută», ci un registru de întâmplări, întâlniri sau vise, un substrat vocal evadat dintr-un cor). Prima ipostază editorială am încercat-o în Carte singură (1982), articulată inițial într-o bază triadică din retopirea a două cărţi anterioare (Cartea nunţilor, 1968, şi Locul sâmburelui, 1973, plus încă o treime de texte inedite); mi-am întregit-o cu apariţiile ulterioare: Fluviul întâmplător (1985), apoi cu Lumina de seară (2000) și, în final, Atât (2012), încercând să realizez arhitectural un ansamblu unitar, nicidecum în sensul Cărții mallarméene. În Partea din toate, viziunea structurală mi s-a clarificat şi am ajuns la imaginea simplă şi extensibilă a unui retablu portabil, de uz personal, pentru timpul ce-mi va mai fi dat.“ — SORIN MĂRCULESCU

Asta a fost mai intai pentru mine numele Ana Blandiana. O voce inimitabila, de o catifelare aromitoare, care isi recita poeziile la Radio si pe care o ascultam fascinat. Abia mai tarziu i-am descoperit poezia scrisa si tabletele din Romania Literara. Voce pe care o puteti asculta pe acest CD, si ea face parte integranta din mesajul poemelor sale. Nu poate fi desprinsa de acesta. Mai tarziu am inteles ca a fi/a avea o voce inseamna si altceva. Inseamna a spune ceea ce altii nu au cum, nu stiu, sau nu au curajul sa spuna. Si a o rosti suficient de raspicat si coram populo, incat sa devii nu doar purtator de cuvinte, ci dezvaluitor de sensuri istorice si existentiale. A fi o voce ascultata. Iar poezia este, ne invata si Ana Blandiana, un mod privilegiat de a spune adevarul. - Christian Craciun

„Cea mai trainica dovada ca Charles Cros este un precursor o da cea mai populara piesa a sa, pe care poetul insusi o recita la cabaretul Chat noir, celebra „Scrumbie afumata“, care poate fi considerata o replica in absurd la adresa clasicismului vetust, a literaturii facuta dupa retetar. Si totusi, in ciuda vointei de dislocare si anihilare a logicei obisnuite, elementele poemului isi gasesc parca de la sine o alta structura semnificanta, sapa canale noi spre intelegerea noastra; golul o clipa intrevazut se umple din nou cu materie.“ (Constantin Abaluta)

A scrie intr-o alta limba decat cea materna, a imprumuta graiul tarii de adoptie devin, la un mare poet, dintr-un inconvenient o sansa in plus de a-si completa si nuanta viziunea. Micile bijuterii ale acestei carti o dovedesc cu prisosinta, caci ele aduc aminte, rand pe rand, de „Sonetele lui Orfeu“, de „Elegiile duineze“, de „Cartea orelor“, dar si de anume fragmente din „Caietele lui Malte Laurids Brigge“. Rilke inventariaza liric lucrurile simple din casa (masa, lampa de carte, odaile, fereastra) si din afara ei (livezile, fantana, trandafirii, drumurile, podgoriile, cimitirul) intr-un continuum de simtire care le inzestreaza cu fine articulatii metafizice. Bogatia si nimicnicia lucrurilor este ingemanata, consubstantiala. (Constantin Abaluta)

Adancimea „orfica“ a conceptiei despre moarte ca „a lumii mireasa“ a impresionat indeosebi auditoriul […], profunzimea si rezonantele sentimentului cosmic cu totul aparte, ce se desprind din aceasta poezie „mult superioara tuturor literaturilor populare europene pe care au avut prilejul sa le cunoasca“ […], motivele acestei poezii, atat de variate si totusi atat de unitare ca stil, trebuie sa aiba o vechime considerabila precum se poate deduce din amestecul cu totul ciudat al elementului pagan cu cel crestin (Soarele si luna) sau chiar sentimentul mortii exprimat in Miorita, caruia i-ar putea gasi o analogie doar in apetitul mortii la traci. Lucian Blaga

George Cosbuc a fost, inainte de Primul Razboi Mondial, cel mai popular poet roman, asa cum va fi G. Topirceanu, dupa acelasi razboi si Nichita Stanescu, dupa cel de al Doilea. Manualele de scoala isi au pana astazi in G. Cosbuc pe unul din favoritii nelipsiti din ultimul secol. Titu Maiorescu a vazut in G. Cosbuc pe cel mai de seama urmas al lui Eminescu. N-a fost sa fie. Daca Eminescu a deschis drumul noii poezii, aceleia din secolul XX, Cosbuc l-a inchis pe acela al vechii poezii din secolul XIX. Poezia lui Cosbuc este astazi citita mai ales de elevi, parand si fiind o poezie care evoca adolescenta si copilaria in lumea satului de odinioara. Nicolae Manolescu

Prima jumatate a secolului XX a fost dinamizata de diferitele experiente artistice romanesti si europene, cu structuri complicate, cu un limbaj innoitor, cu problematizari filozofice, cu o tehnica modernista de compozitie. In acest climat literar se afirma, cu originalitate, Bacovia, un poet simbolist, dar cu „sensibilitati expresioniste (cu deschidere spre metafizic)“, cum il numeste Ion Simut. Lucian Pricop

Volumul autorului Dumitru Curcăneanu apare într-o perioadă în care este nevoie mai mult ca oricând de rememorarea istoriei. Epopee în versuri, de o complexitate excepțională, întâlnită rar spre deloc în ultimii ani, scrisă după un efort uriaș de documentare, poartă cititorul în vremuri eroice, în care lupta pentru țară era înrădăcinată aproape genetic în ființa românească. Prezentând doi uriași ai istoriei noastre, Mircea cel Bătrân și Vlad Țepeș, cartea lui Dumitru Curcăneanu, cu o estetică de excepție a versificației și ritmului, reușește pe deplin să aducă în scenă atmosfera Evului Mediu atât din punct de vedere al limbajului, cât și al multiplelor situații, uneori amuzante, dar, de cele mai multe ori, de un dramatism care lasă cititorul cu răsuflarea tăiată.

Când treci dincolo de cuvinte, întâlnești fiorul pur al izvorului emoțiilor primare. Împlinești destine versificate, reciclezi oameni, te transformi într-o mașină de spălat vise și, în general, recreezi universul tău personal cu ușurința cu care ai reface un joc de lego strâmb sau strâmt din lumini și umbre. Poezia Cristinei Pop se arcuiește în distopii fermecătoare și le surprinde cu un firesc absolut, construit pe dale de piatră trase în ciocolată și frunze ce pictează și dansează pe axul pământului șevalet. Joaca este atributul ochiului liric, care reverberează transformări și transferuri dintr-o dimensiune in alto, cu ușurința unei sintaxe proprii atât a propoziției cât și a frazei. (Em Sava)

Pasiunea pentru scris am moștenit-o de la tatăl meu. În timpul copilăriei, el era autorul meu preferat. La fiecare serbare recitam poezii scrise de el și îmi plăcea tare mult sentimentul. Eram mândră de el. Apoi, am observat că-mi ies și mie rimele fără vreun efort anume, astfel încât, cu trecerea timpului, scrisul versurilor a devenit mult mai mult… o bucurie, o împlinire.

Dacă ați citit ,,Matematica distractivă“, cu siguranță că volumul Ligiei Mateiu vi se va părea captivant și amuzant în același timp. Nu pentru că e o carte scrisă din integrate sau derivate luate-n glumă, ci pentru că perspectiva autoarei asupra unor aspecte comune ale vieții se apropie, într-un mod deosebit și atractiv, de transpunerea acestora într-o bază ușor științifică ce are meritul de a fi exact ceea ce pare: interpretarea în joacă a unor lucruri serioase, glume spuse cu un zâmbet mai mult interior și o analiză fină, asemenea unui microtom cu performanțe de ordinul micronilor. Cartea Ligiei Mateiu conține o sumă de texte care, fie ele ,,de râs” sau ,,ceva mai serioase”, provoacă aceeași impresie ca atunci ciind privești un preparat biologic printr-un microscop și vezi că una dintre celule râde la tine.

” Cu bunul meu prieten Mihai Zgondoiu, cel care a avut recent expoziția Omul aproximativ 3.0, am sondat de mai bine de 20 de ani universurile și metaversurile care pot fi create din relațiile noastre cu noile tehnologii, Inteligența Artificială, rețelele virtuale și lumile extraterestre. Astfel că din spuma mărilor web și din incertitudinile și spaimele (i)realității s-a născut acest META VERS, în chat pe web în video-studiouri, cu toate noutățile din rețea, cu cearcăne și atractori stranii, cu noduri în gât, cu vocale întunecate.”, Dan Mircea Cipariu. Cartea marchează împlinirea a 50 de ani ai autorului cu exact 50 de poeme inedite.

Un volum de poezii care nu caută cotidianul funest, ci valorile perene ale spiritualului, observând așadar palpitul unei existente întregitoare, dincolo de zgomotul unei lumi tot mai haotice. În mod firesc, religiosul vine să împodobească poezia cu acele virtuți necesare desprinderii de materie.