Poezie

flow-ul ăsta accidentat

trebuie să mă ducă acum cît mai departe flow-ul

ăsta timid

trebuie să mă scoată din ape

pe partea cealaltă

a mării

să mă poarte

cît mai departe

de acest golden hour clișeu

de-acest apus de soare

în care se-aud

lacrimi și rîsete de surioare

Le iubesc pe prietenele mele pentru că ele îmi vor ierta ceea ce nici părinții nu ar putea – dispariția. Da, Svetlana, așa e, prietenia dintre fete, prietenia femeilor, cel mai adevărat act politico-romantic, cel mai banal act socio-cotidian, cel mai valoros nimic care, ne spun studiile azi, e de fapt totul: suroritatea (cuvînt mister pentru orice auto-corect) e mai rară în literatura noastră pînă și decît prietenia om-animal. Prietenia dintre fete e prea simplă să fie luată-n serios și prea puternică să nu le fie teamă. Katia Pascariu

Prietenia între fete, o temă foarte puțin abordată în literatura noastră, este în prim-planul acestei cărți. Autoarea o fixează în imagini memorabile, îi inventează definiții personale, o chestionează și o cîntă, pe scurt, o îngrijește ca pe o grădină. De altfel, grădina – chiar și în varianta micro, de balcon – este unul dintre spațiile emblematice de aici. De cînd am citit acest lung poem, nu mai pot desprinde prietenia între fete de imaginea „fete cu stropitori în mîini traversează scena/ se țin în viață una pe alta“. Svetlana Cârstean reușește să se impună ca arhitectă a peisajului complex, uneori accidentat, al prieteniei. Poezia românească avea nevoie de această pledoarie continuă pentru realitatea discontinuă a prieteniei. Adela Greceanu

vrei să fii prietena mea

vrei vrei

zi

Limita despre care vorbește în acest volum Teona Farmatu nu e doar una personală. Poezia Teonei e o acumulare de limite multiple, ea radiografiază toate ipostazele contemporane comune care ne conduc spre experiența limitei. La limită e o combinație decisivă de revoltă și tandrețe, o tandrețe care-și face loc constant în preajma furiei – această pereche organică dă, de altfel, greutatea și originalitatea vocii Teonei. Iată un debut radical și atoatecuprinzător care operează mutații în perspectiva feministă din poezia contemporană românească. O transformă într-o luptă și într-un limbaj aferent pline de această tandrețe și, în sfârșit, de solidaritate. Svetlana Cârstean

Volumul Teonei Farmatu aduce în față o construcție superbă, în care prezențele femeilor și ale corpurilor non-normative sunt îmbrățișate de o voce pe cât de tandră, pe atât de furioasă. Forța și vulnerabilitatea rețin în memoria somato-textuală poveștile bunicilor, ale mamelor, ale femeilor fără adăpost, care se întâlnesc în spații și temporalități de refugiu din fața sistemului care dezbină. Aceste poeme-revoltă conturează modalități de rezistență, bazate pe moduri de a fi la limită și totuși împreună cu celelalte copuri (non)umane, moduri de a locui prin îngrijire spații reparative, moduri de a fi împreună cu celelalte și ceilaltx. Un volum ca un adăpost, un îndemn splendid la nesupunere. Anastasia Fuioagă

În cartea Așteptăm cuminți teroarea realitatea personală se conturează în „singurul limbaj disponibil“ și anume cel poetic. Calm, cuminte – cum o spune în titlu, dar cu un puternic presentiment că ceea ce va urma „nu cedează dimineților“, pentru că modul în care Ion Agaci își realizează universul poetic nu seamănă deloc cu o „democrație imitată“, ci mai degrabă cu o „liniște (...) care te desparte în două“. Plăcerea ca formă de rezistență – se transformă în poezie în formă de rezistență în fața abuzului, a slăbiciunii, a relaționării de orice tip și – nu în ultimul rând – a fragilității. Și dacă „totul abia urmează să vină“, eu zic să fim pregătiți. Un volum excelent. Moni Stănilă

Vocea chirugicală a lui Ion Agaci nu desființează fragilitatea, dimpotrivă, o potențează. Cruzimea lumii și a vieții e întâmpinată cu luciditate, dar și cu foarte multă tandrețe, iar tandrețea e o pasăre rară în poezia noastră de azi. Rămășițele mizerabilismului din anii 2000 locuiesc aici într-un spațiu în care poetul vine și face din când în când curat cu toate instrumentele lui foarte personale: minimalism, precizie, cultivarea grației. Ion Agaci rescrie astfel o parte din poezia ultimilor ani eliminând agresivitatea și lamentația devenite deja banale, impunând o identitate poetică mult mai fluidă. Așteptăm cuminți teroarea înaintează în ritmul ei discret și (auto)ironic spre o nouă eră. Svetlana Cârstean

Cu o prefață de Paolo Orvieto

Traducere și aparat critic de Smaranda Bratu Elian

„Creația lui Lorenzo de’ Medici, extrem de diversă, mergând de la cântece obscene de carnaval la imnuri religioase, de la satire suculente la poeme înalt filozofice, este imaginea vie a excepționalei varietăți a liricii Renașterii. Caracteristica ei unificatoare este folosirea măiastră a limbii italiene și impunerea ei ca politică culturală de stat într-un moment în care ea risca să fie marginalizată de limba latină. La aceasta se adaugă prozodia meșteșugită, ce preia tradiția feluritelor genuri lirice toscane înnoind-o și desăvârșind-o. Volumul de față a încercat să cuprindă cât mai mult din surprinzătoarea varietate a poeziilor și ritmurilor laurențiene și, de asemeni, să redea verva și hazul unora, meditația profundă a altora, care îl pot vrăji și astăzi pe cititor; se adaugă aici meritul oricărui text de valoare venit din trecut, acela de a ne confrunta cu o lume diferită: căci la Lorenzo iubirea este altfel privită și înfățișată, divertismentul este altfel perceput și orchestrat, ideologia înseamnă o altfel de împletire între politică și filozofie. Iar lucrul acesta, cred, ne poate pune pe gânduri.“ — SMARANDA BRATU ELIAN

Daca in Postpartum Felicia Simion ne arata fata depresiei postnatale, atent revizuita intr-un text nonfictional fragmentar care functioneaza luminos si pe alocuri poetic, in Nu inchide geamul adopta un ton expresiv si jucaus, lasand un testament al dezvaluirii personale. Imbina desenele si replicile fiicei sale cu versurile (auto)descoperirii: de la mama la artista, de la lupta pentru acceptare la necesitatea unei identitati in afara normelor rigide, uneori concentrate in medii de nisa, intelectualizate. (Ramona BOLDIZSAR)

În vise suntem doar frumusețe este cronica unei lumi intermediare, de dimensiunea unei catastrofe trăite intim, la limita dintre corporal și oniric. Cu o pulsație constantă, aproape cardiacă, oscilând între traumă și tandrețe, discursul liric este profund personal și discret politizat, construit sub forma unui montaj alternat – scene scurte și intense, urmate de cadre lungi, contemplative. În centrul acestui univers poetic gravitează teme precum memoria, corpul, maternitatea și moartea, de unde și satisfacția unei lecturi intense și introspective. Daniela Davidoff se remarcă printr-un soi de autentică solitudine stilistică; poezia ei devine extensia unui simptom comun, articulat într-o voce care reformulează fragilitatea umană într-un registru profund personal. - Elena Katamira

Prefață de Ion Bogdan Lefter

Cântecele poetului Mircea Florian, așadar. Același cu muzicianul și artistul polivalent. Versurile „cantautorului”. Conform mărturisilor smulse de către prefațatorul său, toate textele din sumar sunt într-adevăr „lyrycs”, scrise pentru compozițiile proprii și performate muzical, din partea a doua a anilor '60 și până azi, iar ordinea din carte, evident necronologică (de vreme ce piesele țin de tinerețe cele mai cunoscute apar abia în jumătatea secundă a culegerii, una chiar în poziție antepenultimă), subiectivă, intuitivă. - Ion Bogdan Lefter 

Fragment din poemul Deschide pumnul!

„Poezia, o armă peste contraste,
un atac peste lipsa de înțelegere,
se strânge-n sâmbure – care-i pe dinafară.

Descruntă-te, pumnul deschide-l,
lasă poezia, cel mai liber lucru din lume,
să lumineze, chiar îndoindu-se,
chiar ezitând.”

Ilustrații: Emilia Persu 

GRETE TARTLER (TĂBĂRAȘI). Scriitoare, traducătoare, orientalistă, s-a născut în 23 noiembrie 1948, la București. După căsătorie a purtat numele Tăbărași. A absolvit Universitatea din București, Limbi romanice, clasice și orientale (arabă–engleză) și Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu”, secția instrumentală. A obținut Doctoratul în Filosofie, în 1995, cu o teză despre tema însingurării în evul mediu islamic, publicată în 2006, cu titlul Înțeleptul singuratic. A lucrat ca profesor (Universitatea din București, SNSPA și Universitatea Națională de Muzică), redactor la revista de limbă germană Neue Literatur și diplomat. Deține premii ale Uniunii Scriitorilor, Academiei Române ș.a., cel mai recent fiind Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, Botoșani, 2024. După debutul editorial (Apa Vie, 1970), a publicat volume de versuri, eseuri și critică literară (cel mai recent, Voci feminine de redescoperit, 2023), literatură pentru copii (cel mai recent, antologia Lucruri de ținut minte și alte poezii, 2018) și proză (cel mai recent, Povestiri din Orient, 2024). A publicat, de asemenea, studii de orientalistică și muzicologie în reviste de specialitate și volume colective. A tradus numeroși autori din și în germană, ca și din arabă clasică și persană, engleză, franceză, italiană, spaniolă, greacă, daneză. A publicat antologii multilingve de poezie (mai recent, Poezie și știință). Propriile ei scrieri au fost traduse și publicate în engleză, germană, suedeză și alte limbi europene. A conferențiat pe teme legate de poezie și interculturalitate în România, Austria, Germania, Belgia, Olanda, Spania, Italia, Danemarca, Suedia, Grecia, Turcia, Emiratele Arabe. De asemenea, a participat la numeroase festivaluri de literatură.

Cuprins:

• rezumat
• cinci scrisori despre utilizarea corecta a vietii
• Scrisoarea I
• Scrisoarea II
• Scrisoarea III
• Scrisoarea IV
• Scrisoarea V
• gloria gloria
• nimic complicat
• Gata,
• exact asa
• ce primavara frumoasa!
• MO,
• Poemul de dragoste al lui George Dan Coman pentru Serena Jameka Williams
• playlist
• somnul de frumusete
• gloria gloria
• dragostea. doua secvente
• autoportret
• I.S. Labirint
• cerere si oferta:
• elegie
• Cip-cirip
• lipsa de greutate a lumii
• tot mai departe, in larg
• magnolia
• casa memoriala
• text motivational
• hinta-palinta
• frumusetea
• ComanDanTe

Iată o carte interogativ evocatoare despre durere. Abia dacă îi bănuim cauzele: dispariția unor ființe dragi, evocarea unor momente tragice din istorie, vag sugerate, asocierea cu destinul unor poeți și artiști care au explorat la rândul lor durerea, sau reconstituirea timpului personal, cu momentele de candoare și de pierderi din trecutul ireversibil etc. Totul constituind un recviem tandru-sfâșietor, cu permanente incursiuni interogative spre resursele și limitele poemului, somat să caute „mai adânc decât sub piele și în oase” și să scoată la suprafață această durere repetitivă. Misiunea i se pare poetei aproape imposibilă, fiindcă „rana niciodată nu e rostită”. Probabil întrucât poemul nu rămâne decât o infimă parte din emoția întreagă, conținutul mai sărac al acestei interiorități, vizibil doar atunci când emoția și sensibilitatea devin debordante. - Dinu Flămând

Poezia lui Tudor Voicu are parfumul de nișă al igrasiei, cu subtile nuanțe de iubire ratată și un strop de autoironie. Autorul își semnează rugăciunile fără să le creadă, dar le trimite către o divinitate sau o lume în care, poate, încă e loc pentru cei vii. Cu ADN din Charles Bukowski, Tudor Voicu scrie cu sinceritate tăioasă și umor amar, dar, chiar dacă hainele sunt zdrențuite,
adevărurile sunt înalte! - Ștefania COȘOVEI

Imaginile memoriei, imaginile (auto)biografiei și imaginile interioare sunt traduse, în cheie de truver postmodern, în imagini poetice din care apar dărâmături existențiale de azi pe mâine surprinse de un aparat de fotografiat singurătăți și eșecuri! Tudor Voicu (re)scrie, astfel, neliniști cu flori de gheață. - Dan Mircea CIPARIU

Tudor Voicu este Poet. El transformă resturile lumii în Poezie, banalul în metaforă, detaliul în viziune. Cu sensibilitate și umor, autorul construiește o metafizică proprie și un stil personal prin care se salvează magistral din deșertul de grafomanie și veleitarism care e poezia română contemporană. Citiți-l! - Adrian SUCIU

Autori: Viviana Pantazică, Delia Calancia, Gabriel Cărtărescu, Dragoș-Mihai Stoica, Teodora Leon, Darius Munteanu, Adriana-Elena Georgescu, Horia Petrean, Vlad Iordache-Grigore, Karina Săbădean, Matei Someșan

Ilustrații de Delia Calancia

De mulți ani, n-aș ști câți anume, pe lângă cursurile de scriere creativă pe care le țineam pentru copii, a apărut grupul Liternauții. Ce era diferit? Tinerii cu care lucram deveneau tot mai surprinzători în literatura lor, așa că era nevoie de altfel de îndrumare. Liternauții nu e un cenaclu literar în care vii, te înscrii la lectură, citești și apoi ești discutat de cei prezenți. Se întâmplă și o parte din lucrurile acestea, dar mult mai important, cred eu, e partea de curs de poezie. La fiecare întâlnire, noi vorbim despre un poet, citim poezie, încercăm s-o situăm într-un cadru mai larg, să o înțelegem. Facem școală, prin urmare, dar altfel de școală. Tinerii scriitori pe care i-am invitat să facă parte din grup au ajuns atât de buni, de multe ori mă intimidează pur și simplu. N-am nicio îndoială că despre fiecare se va vorbi în literatura noastră. Au o mare forță, au talent, scriu despre dragoste, dar și despre corporatism, despre moarte, dar și despre inteligență artificială, despre ipocrizie, dar și despre proteste civice. Ce-i face diferiți de alți poeți tineri? Că știu cât de multe și de uimitoare chipuri are poezia. Ioana Nicolaie

DOSAR Rosario Castellanos (1925-1974), cuprinzând poezie în traducerea Ligiei Keșișian și a Liviei Ștefan, eseul Ideologie și literatură, în traducerea Melaniei Stancu și două texte despre R. Castellanos, semnate Emma Garman și Ligia Keșișian.

12 POEȚI MEXICANI: Julio Trujillo (în traducerea lui Marin Mălaicu-Hondrari), Juana Adcock (traducere de Monica Manolachi), Alejandro Tarrab (traducere de Gabriela Toma), Mijail Lamas (traducere de Irina-Roxana Georgescu), Rocío Cerón (traducere de Silvia Dumitrache), Isabel Zapata (traducere de Simona Sigartău), Alí Calderón (traducere de Irina-Marina Borțoi), Xél-Ha López Méndez (traducere de Ioana Vintilă), Natalia Toledo (traducere de Alina Cantacuzino), Rogelio Guedea (traducere de Marian Mihai), Dolores Dorantes (traducere de Monica Stoica) și Mario Bojórquez (traducere de Claudiu Komartin)

ATLAS DE POEZIE MONDIALĂ: Pierre de Ronsard (traducere de Gheorghe Pașcalău), Elena Ștefoi, Sándor Márai (traducere de Andrei Dósa), Annie Bentoiu (traducere de Ana-Maria Lupașcu), Andra Rotaru, Radu Nițescu, Kenji Miyazawa (traducere de Martin Kumamoto), Gloria Anzaldúa (traducere de Gabriela Ilie), Victor P.G. Drăghici, Alexandru Funieru, Bob Kaufman (traducere de Alberto Păduraru), Vi Khi Nao (traducere de Andreea Roxana Ghiță), Robert Gabriel Elekes, Raluca Boantă

CRONICĂ DE CARTE: Grațiela Benga despre Medusa de Rita Chirian, Nicolae Coande despre Celălalt fel de a privi lumea de Octavian Soviany, Ramona Hărșan despre Bolyai la Timișoara. O epopee onirică de Caius Dobrescu, Octavian Plăiașu despre Ultima familie tradițională de Andrei Dósa, Emanuel Lupașcu despre æs alienum de Mihók Tamás, Daniela Luca despre Fată întâlnește instituție de Ioana Iuna Șerban.

NOTE: Gheorghe Pașcalău, Cele trei platonisme ale lui Pierre de Ronsard

ARTĂ: Diana Marincu, „În aerul tremurător”. O expoziție despre emoție, utopie, respirație și durere

FILM: Irina-Roxana Georgescu despre Zona de interes (în regia lui Jonathan Glazer)

PREZENȚE. Poeți români în traduceri străine recente: Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Constantin Acosmei, Moni Stănilă, Radu Vancu, Alexandru Vakulovski, Cosmin Perța

Boomer estet & hipster non grata, rebel fără cauză & Hamlet în pustiu, candid în sentință & bestial în predicat, Coande rămîne imposibil de clasat într-o modă a literaturii: nu pentru că îi repugnă moda actuală, ci pentru că poezia sa e o modă în sine. Darius Brașov

Asemenea lui Max Stirner, eul liric al lui Coande poate să spună: „Eu sînt propria mea specie, sînt fără normă, fără lege, fără model.” Ștefan Bolea

Cele douăsprezece volume și două antologii publicate din 1995 pînă azi fac din Nicolae Coande unul dintre poeții români de primă linie din postcomunism. Dublat de un excelent eseist și critic de poezie (deși nu a ținut să-și facă un titlu de glorie din asta), Coande este, alături de numai cîțiva congeneri, unul dintre cei care au rămas la un nivel foarte înalt, de la debutul cu În margine pînă la Noul interzis. De o admirabilă coerență cu sine, scriitura lui este deja marcă înregistrată, iar faptul că și-a păstrat independența, ținîndu-se departe de coterii și de jocurile istovitoare de putere ale „lumii literare” e pentru mine o garanție că, dincolo de marile calități ale literaturii pe care o scrie, Coande se numără printre cei mai îndărătnici și mai asumați poeți ai acestor vremuri haotice. Claudiu Komartin

Prima ediție a volumului cobalt a apărut la Casa de Editură Max Blecher în mai 2013. În anii următori, cartea a fost publicată în bulgară (кобалт, Издателство за поезия ДА, Sofia, 2017, în traducerea Lorei Nenkovska) și polonă (kobalt, Biuro Literackie, Kołobrzeg, 2022, în traducerea lui Jakub Kornhauser), iar ciclul Poem pentru cei de pe urmă a apărut în limba sârbă ca parte a dipticului Vrpce potaman za balu mesa, Treći Trg, Belgrad, 2015, în traducerea Ljubinkăi Stankov Perinac. Reluat mai întâi în antologia Maeștrii unei arte muribunde. Poeme alese 2010-2017 (Editura Cartier, Chișinău, 2017, 2018), cobalt iese în primăvara anului 2025 într-o nouă ediție, la care a fost adăugat poemul în proză Piolet.

„Poe nu e un scriitor american tipic; uneori el se detaşează nu doar de literatura americană a timpului său, ci şi de literatura engleză a timpului său şi de cea care a urmat. El este un european care a cunoscut Europa doar în imaginaţie. Te duce într-o lume diferită de cea a oricărui alt poet. Şi are integritatea de a nu încerca să scrie despre nimic în afara propriei sale lumi sau de a face ceva ce alţi poeţi au făcut deja. Deşi conţinutul poeziilor sale nu este de natură intelectuală, atitudinea sa faţă de poezie a fost extrem de intelectuală. Poezia sa este originală. Adică viziunea sa asupra vieţii, deşi limitată, era particulară şi coerentă, iar idiomul său inconfundabil. Poezia sa este semnificativă: ea transformă mişcarea romantică şi prevesteşte o fază ulterioară a acesteia. Poe alege să apară nu ca un om inspirat, ci ca un meşteşugar.“ (T.S. Eliot)

„Poezia lui Poe e o poezie a visului, a nopţii, a morţii.“ (Charles Baudelaire)

„Aşa cum în arta poeziei aduce un sentiment viu al formei, o minte analitică, din impulsul lăuntric de a construi structura versului pe legi poetice la fel de exacte ca acelea care guvernează mişcarea planetelor, în critica literară, Poe insuflă un spirit novator bazat «exclusiv pe regulile cele mai pure ale Artei», reînnodând firele tradiţiei aristotelice. Prin interesul faţă de problemele compoziţiei şi ale expresiei literare, faţă de muzicalitatea, valoarea sugestivă şi caracterul indefinit ale poeziei, Poe anunţă simbolismul, prima mişcare postromantică de anvergură. Idealul «poeziei pure», descins din «cea mai înaltă ordine a intelectului imaginativ», va deveni imperativul central al noii doctrine estetice, iar Poe - necontestatul ei precursor.“ (Liviu Cotrău)

Edgar ALLAN POE (1809-1849) este unul dintre cei mai apreciaţi scriitori americani ai secolului al XIX-lea. Şi-a început cariera literară ca poet şi a publicat mai multe volume de poezii. Singurul său roman finalizat, Povestea lui Arthur Gordon Pym, a apărut în 1838 (Polirom, 2013), fiind urmat de câteva volume de povestiri ce i-au adus faima de „părinte al prozei poliţiste” şi de „precursor al romanului SF şi horror”. Romanele şi povestirile sale au fost publicate la Editura Polirom grupate în următoarele volume: Masca Morţii Roşii şi alte povestiri (2003, 2012), Misterul lui Marie Rogęt şi alte povestiri (2005, 2008), Călătorii imaginare (2008), Cărăbuşul de aur şi alte povestiri (2011), Prăbuşirea Casei Usher şi alte povestiri (2018) şi Pisica neagră şi alte povestiri de groază (2019, 2022).