Poezie

Daca in Postpartum Felicia Simion ne arata fata depresiei postnatale, atent revizuita intr-un text nonfictional fragmentar care functioneaza luminos si pe alocuri poetic, in Nu inchide geamul adopta un ton expresiv si jucaus, lasand un testament al dezvaluirii personale. Imbina desenele si replicile fiicei sale cu versurile (auto)descoperirii: de la mama la artista, de la lupta pentru acceptare la necesitatea unei identitati in afara normelor rigide, uneori concentrate in medii de nisa, intelectualizate. (Ramona BOLDIZSAR)

În vise suntem doar frumusețe este cronica unei lumi intermediare, de dimensiunea unei catastrofe trăite intim, la limita dintre corporal și oniric. Cu o pulsație constantă, aproape cardiacă, oscilând între traumă și tandrețe, discursul liric este profund personal și discret politizat, construit sub forma unui montaj alternat – scene scurte și intense, urmate de cadre lungi, contemplative. În centrul acestui univers poetic gravitează teme precum memoria, corpul, maternitatea și moartea, de unde și satisfacția unei lecturi intense și introspective. Daniela Davidoff se remarcă printr-un soi de autentică solitudine stilistică; poezia ei devine extensia unui simptom comun, articulat într-o voce care reformulează fragilitatea umană într-un registru profund personal. - Elena Katamira

Prefață de Ion Bogdan Lefter

Cântecele poetului Mircea Florian, așadar. Același cu muzicianul și artistul polivalent. Versurile „cantautorului”. Conform mărturisilor smulse de către prefațatorul său, toate textele din sumar sunt într-adevăr „lyrycs”, scrise pentru compozițiile proprii și performate muzical, din partea a doua a anilor '60 și până azi, iar ordinea din carte, evident necronologică (de vreme ce piesele țin de tinerețe cele mai cunoscute apar abia în jumătatea secundă a culegerii, una chiar în poziție antepenultimă), subiectivă, intuitivă. - Ion Bogdan Lefter 

Fragment din poemul Deschide pumnul!

„Poezia, o armă peste contraste,
un atac peste lipsa de înțelegere,
se strânge-n sâmbure – care-i pe dinafară.

Descruntă-te, pumnul deschide-l,
lasă poezia, cel mai liber lucru din lume,
să lumineze, chiar îndoindu-se,
chiar ezitând.”

Ilustrații: Emilia Persu 

GRETE TARTLER (TĂBĂRAȘI). Scriitoare, traducătoare, orientalistă, s-a născut în 23 noiembrie 1948, la București. După căsătorie a purtat numele Tăbărași. A absolvit Universitatea din București, Limbi romanice, clasice și orientale (arabă–engleză) și Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu”, secția instrumentală. A obținut Doctoratul în Filosofie, în 1995, cu o teză despre tema însingurării în evul mediu islamic, publicată în 2006, cu titlul Înțeleptul singuratic. A lucrat ca profesor (Universitatea din București, SNSPA și Universitatea Națională de Muzică), redactor la revista de limbă germană Neue Literatur și diplomat. Deține premii ale Uniunii Scriitorilor, Academiei Române ș.a., cel mai recent fiind Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, Botoșani, 2024. După debutul editorial (Apa Vie, 1970), a publicat volume de versuri, eseuri și critică literară (cel mai recent, Voci feminine de redescoperit, 2023), literatură pentru copii (cel mai recent, antologia Lucruri de ținut minte și alte poezii, 2018) și proză (cel mai recent, Povestiri din Orient, 2024). A publicat, de asemenea, studii de orientalistică și muzicologie în reviste de specialitate și volume colective. A tradus numeroși autori din și în germană, ca și din arabă clasică și persană, engleză, franceză, italiană, spaniolă, greacă, daneză. A publicat antologii multilingve de poezie (mai recent, Poezie și știință). Propriile ei scrieri au fost traduse și publicate în engleză, germană, suedeză și alte limbi europene. A conferențiat pe teme legate de poezie și interculturalitate în România, Austria, Germania, Belgia, Olanda, Spania, Italia, Danemarca, Suedia, Grecia, Turcia, Emiratele Arabe. De asemenea, a participat la numeroase festivaluri de literatură.

Cuprins:

• rezumat
• cinci scrisori despre utilizarea corecta a vietii
• Scrisoarea I
• Scrisoarea II
• Scrisoarea III
• Scrisoarea IV
• Scrisoarea V
• gloria gloria
• nimic complicat
• Gata,
• exact asa
• ce primavara frumoasa!
• MO,
• Poemul de dragoste al lui George Dan Coman pentru Serena Jameka Williams
• playlist
• somnul de frumusete
• gloria gloria
• dragostea. doua secvente
• autoportret
• I.S. Labirint
• cerere si oferta:
• elegie
• Cip-cirip
• lipsa de greutate a lumii
• tot mai departe, in larg
• magnolia
• casa memoriala
• text motivational
• hinta-palinta
• frumusetea
• ComanDanTe

Iată o carte interogativ evocatoare despre durere. Abia dacă îi bănuim cauzele: dispariția unor ființe dragi, evocarea unor momente tragice din istorie, vag sugerate, asocierea cu destinul unor poeți și artiști care au explorat la rândul lor durerea, sau reconstituirea timpului personal, cu momentele de candoare și de pierderi din trecutul ireversibil etc. Totul constituind un recviem tandru-sfâșietor, cu permanente incursiuni interogative spre resursele și limitele poemului, somat să caute „mai adânc decât sub piele și în oase” și să scoată la suprafață această durere repetitivă. Misiunea i se pare poetei aproape imposibilă, fiindcă „rana niciodată nu e rostită”. Probabil întrucât poemul nu rămâne decât o infimă parte din emoția întreagă, conținutul mai sărac al acestei interiorități, vizibil doar atunci când emoția și sensibilitatea devin debordante. - Dinu Flămând

Poezia lui Tudor Voicu are parfumul de nișă al igrasiei, cu subtile nuanțe de iubire ratată și un strop de autoironie. Autorul își semnează rugăciunile fără să le creadă, dar le trimite către o divinitate sau o lume în care, poate, încă e loc pentru cei vii. Cu ADN din Charles Bukowski, Tudor Voicu scrie cu sinceritate tăioasă și umor amar, dar, chiar dacă hainele sunt zdrențuite,
adevărurile sunt înalte! - Ștefania COȘOVEI

Imaginile memoriei, imaginile (auto)biografiei și imaginile interioare sunt traduse, în cheie de truver postmodern, în imagini poetice din care apar dărâmături existențiale de azi pe mâine surprinse de un aparat de fotografiat singurătăți și eșecuri! Tudor Voicu (re)scrie, astfel, neliniști cu flori de gheață. - Dan Mircea CIPARIU

Tudor Voicu este Poet. El transformă resturile lumii în Poezie, banalul în metaforă, detaliul în viziune. Cu sensibilitate și umor, autorul construiește o metafizică proprie și un stil personal prin care se salvează magistral din deșertul de grafomanie și veleitarism care e poezia română contemporană. Citiți-l! - Adrian SUCIU

Autori: Viviana Pantazică, Delia Calancia, Gabriel Cărtărescu, Dragoș-Mihai Stoica, Teodora Leon, Darius Munteanu, Adriana-Elena Georgescu, Horia Petrean, Vlad Iordache-Grigore, Karina Săbădean, Matei Someșan

Ilustrații de Delia Calancia

De mulți ani, n-aș ști câți anume, pe lângă cursurile de scriere creativă pe care le țineam pentru copii, a apărut grupul Liternauții. Ce era diferit? Tinerii cu care lucram deveneau tot mai surprinzători în literatura lor, așa că era nevoie de altfel de îndrumare. Liternauții nu e un cenaclu literar în care vii, te înscrii la lectură, citești și apoi ești discutat de cei prezenți. Se întâmplă și o parte din lucrurile acestea, dar mult mai important, cred eu, e partea de curs de poezie. La fiecare întâlnire, noi vorbim despre un poet, citim poezie, încercăm s-o situăm într-un cadru mai larg, să o înțelegem. Facem școală, prin urmare, dar altfel de școală. Tinerii scriitori pe care i-am invitat să facă parte din grup au ajuns atât de buni, de multe ori mă intimidează pur și simplu. N-am nicio îndoială că despre fiecare se va vorbi în literatura noastră. Au o mare forță, au talent, scriu despre dragoste, dar și despre corporatism, despre moarte, dar și despre inteligență artificială, despre ipocrizie, dar și despre proteste civice. Ce-i face diferiți de alți poeți tineri? Că știu cât de multe și de uimitoare chipuri are poezia. Ioana Nicolaie

DOSAR Rosario Castellanos (1925-1974), cuprinzând poezie în traducerea Ligiei Keșișian și a Liviei Ștefan, eseul Ideologie și literatură, în traducerea Melaniei Stancu și două texte despre R. Castellanos, semnate Emma Garman și Ligia Keșișian.

12 POEȚI MEXICANI: Julio Trujillo (în traducerea lui Marin Mălaicu-Hondrari), Juana Adcock (traducere de Monica Manolachi), Alejandro Tarrab (traducere de Gabriela Toma), Mijail Lamas (traducere de Irina-Roxana Georgescu), Rocío Cerón (traducere de Silvia Dumitrache), Isabel Zapata (traducere de Simona Sigartău), Alí Calderón (traducere de Irina-Marina Borțoi), Xél-Ha López Méndez (traducere de Ioana Vintilă), Natalia Toledo (traducere de Alina Cantacuzino), Rogelio Guedea (traducere de Marian Mihai), Dolores Dorantes (traducere de Monica Stoica) și Mario Bojórquez (traducere de Claudiu Komartin)

ATLAS DE POEZIE MONDIALĂ: Pierre de Ronsard (traducere de Gheorghe Pașcalău), Elena Ștefoi, Sándor Márai (traducere de Andrei Dósa), Annie Bentoiu (traducere de Ana-Maria Lupașcu), Andra Rotaru, Radu Nițescu, Kenji Miyazawa (traducere de Martin Kumamoto), Gloria Anzaldúa (traducere de Gabriela Ilie), Victor P.G. Drăghici, Alexandru Funieru, Bob Kaufman (traducere de Alberto Păduraru), Vi Khi Nao (traducere de Andreea Roxana Ghiță), Robert Gabriel Elekes, Raluca Boantă

CRONICĂ DE CARTE: Grațiela Benga despre Medusa de Rita Chirian, Nicolae Coande despre Celălalt fel de a privi lumea de Octavian Soviany, Ramona Hărșan despre Bolyai la Timișoara. O epopee onirică de Caius Dobrescu, Octavian Plăiașu despre Ultima familie tradițională de Andrei Dósa, Emanuel Lupașcu despre æs alienum de Mihók Tamás, Daniela Luca despre Fată întâlnește instituție de Ioana Iuna Șerban.

NOTE: Gheorghe Pașcalău, Cele trei platonisme ale lui Pierre de Ronsard

ARTĂ: Diana Marincu, „În aerul tremurător”. O expoziție despre emoție, utopie, respirație și durere

FILM: Irina-Roxana Georgescu despre Zona de interes (în regia lui Jonathan Glazer)

PREZENȚE. Poeți români în traduceri străine recente: Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Constantin Acosmei, Moni Stănilă, Radu Vancu, Alexandru Vakulovski, Cosmin Perța

Boomer estet & hipster non grata, rebel fără cauză & Hamlet în pustiu, candid în sentință & bestial în predicat, Coande rămîne imposibil de clasat într-o modă a literaturii: nu pentru că îi repugnă moda actuală, ci pentru că poezia sa e o modă în sine. Darius Brașov

Asemenea lui Max Stirner, eul liric al lui Coande poate să spună: „Eu sînt propria mea specie, sînt fără normă, fără lege, fără model.” Ștefan Bolea

Cele douăsprezece volume și două antologii publicate din 1995 pînă azi fac din Nicolae Coande unul dintre poeții români de primă linie din postcomunism. Dublat de un excelent eseist și critic de poezie (deși nu a ținut să-și facă un titlu de glorie din asta), Coande este, alături de numai cîțiva congeneri, unul dintre cei care au rămas la un nivel foarte înalt, de la debutul cu În margine pînă la Noul interzis. De o admirabilă coerență cu sine, scriitura lui este deja marcă înregistrată, iar faptul că și-a păstrat independența, ținîndu-se departe de coterii și de jocurile istovitoare de putere ale „lumii literare” e pentru mine o garanție că, dincolo de marile calități ale literaturii pe care o scrie, Coande se numără printre cei mai îndărătnici și mai asumați poeți ai acestor vremuri haotice. Claudiu Komartin

Prima ediție a volumului cobalt a apărut la Casa de Editură Max Blecher în mai 2013. În anii următori, cartea a fost publicată în bulgară (кобалт, Издателство за поезия ДА, Sofia, 2017, în traducerea Lorei Nenkovska) și polonă (kobalt, Biuro Literackie, Kołobrzeg, 2022, în traducerea lui Jakub Kornhauser), iar ciclul Poem pentru cei de pe urmă a apărut în limba sârbă ca parte a dipticului Vrpce potaman za balu mesa, Treći Trg, Belgrad, 2015, în traducerea Ljubinkăi Stankov Perinac. Reluat mai întâi în antologia Maeștrii unei arte muribunde. Poeme alese 2010-2017 (Editura Cartier, Chișinău, 2017, 2018), cobalt iese în primăvara anului 2025 într-o nouă ediție, la care a fost adăugat poemul în proză Piolet.

„Poe nu e un scriitor american tipic; uneori el se detaşează nu doar de literatura americană a timpului său, ci şi de literatura engleză a timpului său şi de cea care a urmat. El este un european care a cunoscut Europa doar în imaginaţie. Te duce într-o lume diferită de cea a oricărui alt poet. Şi are integritatea de a nu încerca să scrie despre nimic în afara propriei sale lumi sau de a face ceva ce alţi poeţi au făcut deja. Deşi conţinutul poeziilor sale nu este de natură intelectuală, atitudinea sa faţă de poezie a fost extrem de intelectuală. Poezia sa este originală. Adică viziunea sa asupra vieţii, deşi limitată, era particulară şi coerentă, iar idiomul său inconfundabil. Poezia sa este semnificativă: ea transformă mişcarea romantică şi prevesteşte o fază ulterioară a acesteia. Poe alege să apară nu ca un om inspirat, ci ca un meşteşugar.“ (T.S. Eliot)

„Poezia lui Poe e o poezie a visului, a nopţii, a morţii.“ (Charles Baudelaire)

„Aşa cum în arta poeziei aduce un sentiment viu al formei, o minte analitică, din impulsul lăuntric de a construi structura versului pe legi poetice la fel de exacte ca acelea care guvernează mişcarea planetelor, în critica literară, Poe insuflă un spirit novator bazat «exclusiv pe regulile cele mai pure ale Artei», reînnodând firele tradiţiei aristotelice. Prin interesul faţă de problemele compoziţiei şi ale expresiei literare, faţă de muzicalitatea, valoarea sugestivă şi caracterul indefinit ale poeziei, Poe anunţă simbolismul, prima mişcare postromantică de anvergură. Idealul «poeziei pure», descins din «cea mai înaltă ordine a intelectului imaginativ», va deveni imperativul central al noii doctrine estetice, iar Poe - necontestatul ei precursor.“ (Liviu Cotrău)

Edgar ALLAN POE (1809-1849) este unul dintre cei mai apreciaţi scriitori americani ai secolului al XIX-lea. Şi-a început cariera literară ca poet şi a publicat mai multe volume de poezii. Singurul său roman finalizat, Povestea lui Arthur Gordon Pym, a apărut în 1838 (Polirom, 2013), fiind urmat de câteva volume de povestiri ce i-au adus faima de „părinte al prozei poliţiste” şi de „precursor al romanului SF şi horror”. Romanele şi povestirile sale au fost publicate la Editura Polirom grupate în următoarele volume: Masca Morţii Roşii şi alte povestiri (2003, 2012), Misterul lui Marie Rogęt şi alte povestiri (2005, 2008), Călătorii imaginare (2008), Cărăbuşul de aur şi alte povestiri (2011), Prăbuşirea Casei Usher şi alte povestiri (2018) şi Pisica neagră şi alte povestiri de groază (2019, 2022).

Poezia din această antologie vine dintr-un spațiu al vulnerabilității conștiente și al insurgenței afective. Sinceritatea nu are nevoie de convenții, nu cere voie și nu face reverențe, nu se explică, nu vrea să convingă, ci expune, revendică, întreabă. Denunță verdictul invizibilizării, subminează așteptările normative cu o sinceritate deconcertantă și cu expectativa unei schimbări necesare. Într-o societate în care discursul public e încă traversat de frică și rușine, aceste poeme nu idealizează, nu cosmetizează – , dar tocmai prin această luciditate devin spații de reflecție, de solidaritate, de apartenență și de refugiu. Fiecare poem e un act de rezistență, o formă de a construi adăposturi într-o lume care încă pedepsește alteritatea, e o fisură prin care se vede realitatea în tot ce are ea mai nedrept, dar și mai intens. Citind, înțelegi că nu e vorba doar despre identități queer, ci și despre dreptul oricărui om de a fi întreg, de a fi văzut.

Departe de clișeul generației deconectate, vocile de aici sunt profund ancorate în realitate – socială, afectivă, politică. Ele articulează o contranarațiune în care marginalitatea nu mai e periferie, ci devine spațiu atent luminat și aerisit. Antologia aceasta este o arhivă emoțional-politică a prezentului –  un manifest al unei deveniri colective, o cartografiere poetică a acceptării de sine și a solidarității. Într-un climat care încearcă adesea să reducă alteritatea la tăcere, poezia queer devine un gest de memorie și de afirmare. Această antologie e, în același timp, o formă de documentare și o formă de revoltă. Aici, poezia nu cere voie, ci își face loc. Cu vulnerabilitate, cu zvâc, cu luciditate.

Ligia Keșișian

Zi de zi ne supunem unor cutume normative care să simpatizeze și să (ne) re(a)ducă la un soi de default settings patriarhale. Riscăm să ne pierdem identitatea, să ne complacem în frica de expunere și în evitarea unui awkardness social. Din blândețe și bunătate, din frica de a nu-l deranja pe celălalt. Am admirat mereu poezia queer pentru că spune lucrurilor pe nume, că e fie blândă, fie tăioasă, fie aduce în față noi moduri de reprezentare, de limbaj care să încurajeze înțelegerea, empatia, nuațele care ne aduc mai aproape unii de ceilalți. Fiecare voce din acest volum are propria-i poveste. Avem deci o hartă, un puzzle la care fiecare contribuie cu resursele interioare – furie, indignare, gingășie; ca să aflăm, la finalul zilei, că suntem oameni. Aici, poezia cântă tehnic printre platani ne încurajează să fim noi înșine, să ne punem cu toții voalul performativ în felul nostru specific, să ne bucurăm de tandrețe și glitter. „Ce este x pentru mine / două brațe deschise care încă / mai caută blândețea.“ – aici e cheia volumului pe care urmează să-l deschidem împreună și să cuprindem fiecare poem ca-ntr-o îmbrățișare.

Alex Higyed

Nu știu cum va arăta poezia viitorului, cu atât mai puțin geekșii de peste o jumătate de secol sau de peste un secol. Care vor fi deliciile de nișă? Poate Insula iubirii va deveni un soi de Squid games sau poate chiar „iubirea” va avea alte înțelesuri, cum am văzut că tinde să aibă de la secol la secol și de la zonă culturală la zonă culturală.

Poate că jocurile video vor deveni de-a dreptul realități virtuale și poate că unii vor alege să trăiască exclusiv acolo. Poate că cinemaul va fi făcut de AI și fiecare om își va putea face filmele lui pentru el și prietenii lui. Poate că manga și anime vor rămâne niște relicve culturale ca stampele japoneze, iar universurile derivate din ele vor avea o cu totul altă formă și viață. Un lucru știu însă sigur: va exista poezie. Poate nu în această formă, însă poezia bună, chiar dacă își schimbă forma, tinde să își păstreze sensul și esența un timp destul de îndelungat.

Așa că, da, sunt convins că și peste o sută de ani textele din această antologie vor putea fi gustate de publicul viitorului, pentru că sunt aici 32 dintre cele mai expresive și mai intense voci poetice ale momentului. Și ele vor sta mărturie poetică și antropologică pentru acest moment din „trecut”.

Cosmin Perța

 

„NU dezbatem marile tematici ale universului”, zice Andrei Zbîrnea în cuvântul lui înainte, majusculându-și negația. Poate că nu (deși adevărul e că eu cred contrariul); dar cert e că ce se dezbat aici sunt marile teme ale umanului.

Antologia asta fermecătoare, lipsită de temă, de concept, de ambiții ideologice de orice fel, e de fapt diversă ca poezia însăși. De la Insula Iubirii la Rilke, de la espresso la Chat GPT, de la finala cu Liverpool la stimulare magnetică transcranială, nimic din ce au atins vreodată creierul & inima umane nu lipsește din paginile ei.

E așa de reconfortant că astfel de antologii sunt încă posibilă. Ele (rare) demonstrează ceva esențial: că poezia însăși e încă posibilă.

Radu Vancu

 

Deși către tine, cel de peste 2 000 de ani, poate părea un subtitlu/mesaj utopic, Antologeek vorbește despre serile noastre din 2024, în singurătate sau în familie, cu bolul de popcorn, pe Netflix sau cu un podcast în căști despre ultimele evoluții ale conflictelor la nivel global.

Cum zicea comediantul Teo într-un număr de stand-up, trebuie să ne gândim la arheologii viitorului în momentul final al existenței noastre. Când lăsăm ceva în urmă, de exemplu această antologie, mimica noastră nu-atât-de-serioasă sau un text cu fruntea descrețită în care NU dezbatem marile tematici ale universului ar putea să-i amuze pe arheologii de peste 2 000 de ani. Asta dacă va mai exista această meserie în nomenclatorul profesiilor de atunci. Sigur că aceștia vor avea teorii controversate care să izoleze definiția Inteligenței Artificiale din 2024 și că ne vor spune deschis cine cred că sunt Bianca, Alin, Marius și Ioana (voi aflați înaintea lor din cartea asta). Totuși, numele Antologeek va plăcea tuturor, la unison.

E singura mea certitudine pentru peste 2 000 de ani referitor la această plachetă. Revenind în laboratorul Antologeek, țin să menționez că a fost o experiență pe repede înainte, cu sufletul la gură, o iubire de-o vară, care a debutat în mai de la propunerea Cristinei Munteanu, susținătoarea #1 a proiectului. Am trecut de la brainstorming la ideea de tematică venită de la Bogdan-Alexandru Petcu (subculturi și culturi pop în poezia contemporană românească), iar apoi am primit și numele Antologeek de la Alexandru-Codruț Ivașcu. A urmat heirupul de câteva zile de a contacta cei treizeci și doi de autori, urmat de religiozitatea unora de a respecta termenul-limită și de prelungiri de deadline motivate de vacanțe de vară și concedii. Nume noi au fost adăugate pentru a completa puzzle-ul lipsă la început de august.

Toate aceste ramuri ale Antologeek, nu neapărat într-o succesiune cronologică, sunt de vină pentru produsul finit, care se vrea doar primul din universul poetic Arcane, care se naște cu ocazia asta. Sunt recunoscător tuturor celor care au făcut Antologeek posibil.

Îi doresc să-și găsească mulți cititori curioși, inteligenți și cu simțul umorului dezvoltat!

Andrei Zbîrnea

Un bărbat dependent de boală; recensământul afectiv al femeilor strânse în cimitir cu ocazia Moșilor de vară; pierderea sentimentului apartenenței într-o poiană bântuită de către un porc bătrân. Iată câteva dintre pretextele narative ale acestui volum de poezie pentru care comunitatea, performativitatea și intimitatea sunt noduri tematice deopotrivă complementare și contrastante, în măsura în care identitățile sociale și personale care le definesc reprezintă și ele produsele jocului asumat de perspective și măști.

Cristian Liviu Burada este un elegiac care isi scrie poemele cu sine insusi, memoria produce realitate, inima se zbate in ritmul unei pulsiuni interioare care este asemenea unui foc care nu lasa cenusa, ci doar lumina. Poezia este, pe rand, nisipul din clepsidra, este vipera indragostita care nu mai secreta venin, este un trup de cuvinte, este umbra cazuta in genunchi...! La atatea ipostaze ale poeziei, care se configureaza intr-o carte ca un adevarat labirint, cititorul nu rezista sa nu se lase ispitit, mai ales ca si luna lumineaza a poezie. Autorul este si un confesiv, unul special, fiindca mai tot ce este in poezia din acest volum este parte din memoria colectiva, asumarea calitatii de martor care depune marturie face parte din destinul poetului dintotdeauna. De prea multe ori clipele, ca niste zaruri masluite ale celorlalti, se rostogolesc si deformeaza realitatea, din acest motiv poetul trebuie sa sape spornic in lumina ca sa dea de intunericul cald, care reconfirma intimitatea, viata insasi. Mai mult, lumea este o oglinda mare in care ne privim, fiecare in parte, atunci cand citim poezie, ca sa ne dam seama de unicitatea noastra. Neatent la modele poetice ale vremii, cu o acuitate argheziana, polemica, de abordare a realitatii imediate, poezia lui Cristian Liviu Burada din acest volum da coerenta unui portret dinamic, care se completeaza si se individualizeaza de la carte la carte. - Adrian Alui Gheorghe

In ochii mei, Andreea lulia Scridon este fenomenala in fiecare miscare poetica, am urmarit cat de flexibila e pe scena si am avut onoarea de a o avea ca invitata la diverse lansari si dialo-guri. In Asteptandu-l pe Sfantu-Asteapta este o povestasa desavarsita, o Yesterday Kind of Girl intr-un Cluj care isi inchide toate spitalele de papusi, apoi isi umple dorul intr-o Philadelphia 2003 sub petale de cires cu toate papusile ei, Mariana, Matriosca, chinezoaica Yoo si fiul ei, Cain, ca in final sa-si tradeze tristetea in fiecare gest. Taramul ei este magic, dar foarte pamantesc in acelasi timp; trecutul si prezentul se intrepatrund unde lumina cauta fericirea in intuneric. Cititi-o si bucurati-va de ea, este unica precum o faptura arhaica si efemera care ne conduce de mana intr-o lume mult mai buna decat a noastra: memoria, mintea si inima ei. - Lena Chilari

Omar Khayyam a fost un mare cărturar persan, cunoscut de secole pentru contribuțiile importante pe care le-a avut în matematică și în astronomie. Și totuși, după aproape o mie de ani de la naștere, ne amintim de el ca poet; unul din cei mai importanți poeți care a trăit vreodată.

Într-o vreme când, la noi, totul este în tranziție, chiar și poezia, când verslibrismul face mai ușoară sarcina poetului – e doar o iluzie –, oferindu-i libertăți uneori prea mari, în dauna muzicalității, a ritmului, a măsurii, Daniela Brâncuș are curajul de a miza pe rigorile prozodiei clasice, încercând o întoarcere la o formă lirică tradițională.

Ecourile războiului din Ucraina s-au făcut simțite în poezia prezentului încă din primele săptămâni ale năvalei rusești în țara vecină; nici nu putea fi altfel, unda de șoc a catastrofei pe care a provocat-o revizionismul putinist afectând întreaga lume contemporană, iar poeții, cu senzorul lor ultrasensibil la silnicie și suferință, au avut un răspuns prompt și spontan de ordin existențial.

Despre orașele mici sunt mai aproape de centrul pământului: „Când ne lipim la loc e mereu un punct lipsă/ prin care trece lumina”, scrie undeva Irina Francisca Ion, remixându-i simultan pe Rumi & pe Leonard Cohen. Ca și ei, e convinsă că lumina intră în noi prin spărturi — pe care le vindecă. E extraordinară forța gravitațională a poeziei ei, în care intră literalmente totul: de la comunitatea mare la comunitatea familiei (tatăl, mama, bunicii — „nu-i poți salva pe niciunul”, acuză ea furioasă poezia; dar acuza subîntinde convingerea că poezia poate & trebuie să salveze — și își ratează misiunea atunci când nu poate salva). Irina Francisca Ion vine deopotrivă din marea poezie a familiei (de la Aglaia Veteranyi la Cristian Popescu) & din marea poezie socială (de la Mariana Marin la Elena Vlădăreanu). Pentru ea, poezia înseamnă comunitate. Construcție de comunități — și salvare de comunități. Orașe mici — pe care gravitația poeziei le trece prin inima limbajului. Și le salvează, unul câte unul. Și ne salvează. - Radu Vancu

Aceasta nu e doar o carte de poezie, ci o hagiografie apocrifă a familiei Popescu, o evanghelie eretică a cotidianului transfigurat. Aici, pâinea dospește în vată, fotografiile își schimbă expresia pe furiș, iar tramvaiul 26 alunecă prin oraș ca o corabie funerară, un Styx urban de joasă tensiune. Fiecare gest capătă amploarea unui ritual, fiecare detaliu domestic își revendică locul într-o mitologie personală.

câte veșnicii să vină,

ca să plângem în lumină

un plâns ca o poezie?

poate suntem poezie

„Ce e măreț în om e că-i o punte, nu un capăt…”

Friedrich Nietzsche (Așa grăit-a Zarathustra)

Colecția Versocicleta. Poezii pentru copii de la 2 la 102 ani

„Poeziile Otiliei Cazimir reunite aici, alese dintre cele destinate în primul rând copiilor, îi vor încânta și pe adulți – și nu doar fiindcă în fiecare dintre noi se leagănă cuibărit copilul care-am fost cândva. Carte parfumată, colorată, a anotimpurilor, a viețuitoarelor de tot felul și-a vârstelor, De pe-o bună-dimineață cântă, cu nesfârșită blândețe și umor delicat, începând dinspre diminețile noastre, până târziu, către noapte.” Veronica D. Niculescu

Într-o lume în care vorbele se risipesc adesea în vânt, iar timpul ne cere mereu mai mult, Narcis Avădănei atinge acele colțuri tăcute ale ființei noastre printr-o colecție de poezii și proze care nu doar că descriu viața așa cum o cunoaștem, dar ne invită să o trăim cu o intensitate pe care poate am uitat-o. Scrisă cu o sensibilitate aparte și o profunzime extraordinară, Al șaselea simț: Sufletul îți răsună în inimă mult timp după ce ai închis cartea.