Poezie

Grilă Listă
Setați ascendent

Articolele 151-180 din 1007

  • Pământul Plath
    38.00 LEI
    Noul volum de poeme al Ancăi Zaharia e un strigăt de disperare în fața absurdităților și inechităților prezentului, precum și o (nouă) tentativă de împăcare cu sine. Un sine reactiv în fața unei lumi ipocrite și meschine.
  • Maruth
    38.00 LEI
    Discursul poetic al lui Marius Aldea din Maruth este al unui șaman autentic: incantația lui e menită să te hipnotizeze, purtându-te într-un microcosmos deopotrivă duios și abraziv, straniu și familiar, suprarealist.
  • Até (o educație)
    42.00 LEI
    Epuizat din stoc
    Cu fiecare pagină, Até (o educație) câștigă portanță, densitate, luminozitate. Ca o dronă-cefalopodă în zbor, cu o trenă de tentacule fosforescente: viețile pedagogilor & elevilor, părinților & copiilor, partenerilor din cuplu antrenați (happy together) să devină NIMIC. E puterea unei femei de a supraviețui & seduce (fără să vrea neapărat asta) prin poveștile pe care și/ni le spune. Locul unde se întâlnesc – neforțat, dar spectaculos – Svetlana Alexievici, Mariana Marin, Ileana Zubașcu cu Traian T. Coșovei și Delmore Schwartz. – Ștefan Manasia
  • Eminescu, dincolo de timp. Antologie lirica
    42.29 LEI
    Eminescu, dincolo de timp este o punte intre scenele teatrului si paginile poetice ale vietii care ia nastere acum, in acest an in care se implinesc 175 de ani de la nasterea Luceafarului poeziei romanesti si Academia Romana a declarat Anul 2025 - "Anul Eminescu." Este un omagiu artistic si uman, un recital tacut al unei povesti de iubire ce nu a fost doar traita, ci si scrisa, rescrisa, purtata in sufletul unei natiuni. Cred ca in aceasta lume in care valorile par efemere, iar emotiile se risipesc in zgomot, Eminescu ramane un reper pentru noi. Cuvantul sau patrunde adanc, vindeca, tulbura, mangaie. De aceea, acest volum este si o pledoarie pentru intoarcerea la autenticitate in literatura, in iubire, in noi insine.
  • Plastic Jesus
    26.43 LEI

    Cine îl cunoaște pe Dan Radu Mihai în calitate de cineast, specializat în film documentar, poate fi uimit să-l vadă debutînd în poezie. Nu însă și cine cunoaște mai bine personalitatea poliedrică a artistului Dan Radu Mihai, interesat de muzică, arhitectură și urbanism, grafică și design, coautor alături de Dan Sociu al unei cărți de proză pe care urmează să o ecranizeze în calitate ca regizor. Și cum toate aceste avataruri ale lui DRM sînt, în fond, guvernate de lirism și tendința spre fantazare, coming-outul său poetic nu ar trebui să mire. Rămîne justificată doar întrebarea: de ce a tăcut poetul DRM în toate aceste decenii de comerț cu domenii artistice impregnate de poezie?

    Răspunsul vine cu acest volum, o colecție de șapte plachete, ele însele (dezvoltabile în) șapte cărți de sine stătătoare. De la ironia și experimentalismul opt/nouăzeciste (DRM revelîndu-se un emul al lui Traian T. Coșovei, chiar frecventator asiduu în ultima perioadă a vieții Maestrului) pînă la conceptualismul adoptat relativ recent și de poezia românească, cele mai de seamă direcții și tendințe ale ultimilor 35 de ani (șapte cincinale, s-ar putea specula numerologic în omologia celor șapte părți ale volumului) sînt adunate între paginile acestor coperte, într-o sinteză – totuși – unitară conceptual, dacă nu stilistic. Plastic Jesus este o piesă care vine perfect să întregească puzzle-ul panoramei artistice românești din ultimele decenii. Un debut necesar, care împlinește o latență și promite noi revelații.
    Bun venit, Dan Radu Mihai, în (hiper)spațiul moebuisian și paradoxal care este poezia pentru tine (și, implicit, pentru noi, cititorii tăi). - Florin Dumitrescu
  • Gandacii din tastatura
    19.03 LEI
    Gândacii din tastatură nu își propune să fie un volum perfect. Este, însă, o carte care reflectă spiritul unei generații încremenite între prefacere și solitudine, dar și între ironie și vulnerabilitate. Cititorul este provocat să participe la acest joc de (auto)descoperire, să accepte fărâmițarea și să găsească în ea o oglindă a noilor realități. Pe cale de consecință, nu este un volum care să-ți ofere confortul familiarității. Este un debut care zgîlțîie, deranjează și provoacă. Volceanov nu se ascunde după politețuri; strigă, se zbate și se expune. Fără scuze. - sorin despoT
     
    G.P. Volceanov (n. 1989) este poet, scriitor, lexicograf şi cercetător în domeniul culturii hip-hop, actualmente doctorand al Școlii Doctorale Litere, Universitatea din București. A publicat cartea Rapul este poezie. O incursiune în cultura hip-hop românească (Tracus Arte, 2022) laureată cu premiul Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România, ed. a XXV-a, pentru cercetare interdisciplinară. A publicat poeme în România literară, Orizont, Vatra, Luceafărul de dimineață ş.a.
  • Habitat
    44.00 LEI
    Aleksandar Stoicovici pune capăt tăcerii, pe care și-a impus-o după fuleul de la începutul deceniului trecut, cu un volum ce păstrează principalele trăsături ale poeziei sale: nostalgie, discreție, rigorism al expresiei, anxietăți tratate low-key, un acut simț al observației lucrurilor și evenimentelor mărunte ale existenței, într-un discurs post-biografist care integrează cu suplețe scepticismul, monotonia și sentimentul precarității în scenarii minimale cu o amprentă confesivă epurată de orice ar putea părea extravagant sau ostentativ. Habitat-ul său e pândit în permanență de o primejdie fără nume, însă nu din mijlocul unui asediu vine confesiunea sa, nici din placiditate sau abandonul de sine, ci dintr-o atitudine cu îndepărtate rădăcini bacoviene. Chibzuit până și în deziluzie, Stoicovici este în căutarea unei soluții spirituale prin care să se sustragă omniprezentelor apăsări angoasante, „exilului fără direcție“ , pe care îl experimentează cu intuiția că vulnerabilitatea se poate converti în sursa majoră de putere și reziliență a vieții. – Claudiu Komartin
  • 9 din 10 să plouă
    44.00 LEI
    Poezia lui Adrian Bodnaru te copleșește cu eficiența unei mantre stroboscopice în care viteza referințelor intră mereu într-o neostoită accelerare. Exact așa cum, într-un spot publicitar, cadrele se schimbă la fiecare secundă, textele sale te cuprind în vârtejul trimiterilor literare, geografice, istorice, sportive, cinematografice ș.a.m.d. În opinia mea, greutatea poeziei sale vine dintr-o asceză tot mai rară în literatura română, aceea de a se așeza în interiorul cuvintelor și de a le obliga, de acolo, să se comporte cu temeritatea corăbierilor de dinainte ca lumea să fie așa cum, astăzi, o știm.
  • Toate într-o singură inimă
    38.00 LEI
    Volum câștigător al concursului de debut organizat de Uniunea Scriitorilor și Editura Cartea Românească, Ediția 2024 Citind poemele din Toate într-o singură inimă, am avut impresia că trăim, autorul și cu mine, în realități paralele. M-am trezit întrebându-mă în repetate rânduri cum poate ochiul lui să vadă frumosul acolo unde eu, fără doar și poate, aș fi intrat la bănuieli. Să gliseze în melancolie acolo unde eu aș fi apelat din reflex la sarcasm și (auto)critică. De la un punct încolo însă mi s-a mai limpezit judecata: Răzvan Fugaciu este o rara avis care dinadins nu-și duce discursul până la ultimele sale consecințe; omițând să abordeze frontal deruralizarea, speranța de viață scăzută sau poluarea, el cultivă de fapt o împăcare cu realitatea de-a dreptul eroică. Recomand acest debut în poezie candid-contemplativ cu încrederea cu care aș întinde seamănului meu, oricare ar fi acesta, un pahar cu shake detoxifiant. MIHÓK TAMÁS
  • Prezență
    31.71 LEI

    Volumul Prezență propune o poezie a simțirii intense, în care cotidianul, natura, timpul și iubirea sunt filtrate printr-un limbaj vizual, expresiv și adesea tandru. Poeziile explorează nu doar anotimpurile exterioare, ci și pe cele interioare – clipe de singurătate, dor, revoltă, fragilitate și redescoperire de sine. Lumina joacă un rol central, ca simbol al căutării sensului, dar și al memoriei afective. Iubirea, adesea absentă sau sfâșiată, plutește ca o prezență invizibilă, iar tristețea ei capătă forme subtile, aproape sacre. Textele sunt marcate de o atenție fotografică pentru detalii, de o meditație poetică asupra realului și de un echilibru între confesiune și reflecție.

    Prezență

    „Te poți întoarce liniștit
    la lucrurile care te așteaptă.
    E totul corect și curat aici
    nu există pată
    și nici vreun păcat cu care să te-ating.

    Sunt oaza ta de liniște perfectă
    sau vinul tău, dacă dorești să bei.
    Nu știu acum unde te afli,
    dar nici nu vreau,
    pentru că lângă mine,
    pe scaunul gol,
    te țin uşor de mână și te iubesc.”

    Altfel

    „M‑ai durut astăzi,
    altfel,
    urât,
    de nesuportat.

    Mi‑ai răpit voluptatea intimă a suferinței,
    de care mă atașasem
    cu o incurabilă dependență,
    și ai înlocuit‑o cu o brută vulgară,
    care nu știe pe ce răni să apese
    și sfâșie toate corzile la care
    uneori mai cânt.

    Obișnuiam să amestec petale amare
    în dulcele cafelei
    la care te invitam în fiecare zi
    să ne sorbim gândurile.
    Azi însă am răsturnat fără ezitare
    lichidul, dezgustător de străin,
    ce a rămas în urma ta
    și m‑a mânjit pe dinăuntru
    cu teama de moarte.

    În ceașca neagră, cu frunze colorate tropical,
    mâine voi reuși iar să strecor
    gândul ce dă durerii gust bun.
    Te rog doar, când mai treci pe lângă mine,
    să faci cumva să mi se pară
    că totuși îți lipsesc.”

  • Despre lumină și transparență. De luz y transparencia
    48.00 LEI

    Imensa melancolie dizolvată în penumbre de senzații meditative ce oscilează în aceste poeme îi va oferi, sper, cititorului român aceeași paradoxală impresie de plenitudine care pe mine mă copleșește la încheierea acestor traduceri… Da, singurătatea din aceste poeme este de o generoasă complexitate, un adevărat univers în continuă expansiune, încât orice presupusă frustrare ce s-ar degaja din aceste obsedante convocări ale unui trecut fragmentat se transformă în reușită recuperare și glorificare a tuturor momentelor trăite; iar, astfel, exercițiul memoriei se supune unei exigențe care face din aproape toate textele de față tot atâtea discrete arte poetice, dominate de exigența maximă: enunțul scris trebuie să recupereze în intensitate momentul trăit, justificând astfel, de fiecare dată, chiar existența poemului. - DINU FLĂMÂND

  • Dulce şi ieftin
    31.66 LEI

    L-am întrebat pe Dumnezeu

    Doamne, ce poet îți place, eu?

    Și Domnul mi-a răspuns: Da, tu.

    Și altul? Altul nu.

  • Poezii
    21.03 LEI
    Volumul Poezii, de Mihai Eminescu, face parte din colectia de Bibliografie scolara recomandata, coordonata de prof. Mariana Badea. Utila pentru cunoasterea principalelor opere literare studiate la scoala, colectia se remarca printr-o atenta ingrijire a textului, astfel incat copiii carora li se adreseaza aceste titluri sa beneficieze de o experienta a lecturii folositoare, menita sa accentueze aplecarea spre literatura romana si scriitorii care au marcat diversele perioade si curente.
  • Poezii albastre
    19.00 LEI
    pentru ce plange am cantat, si am cantat, si am cantat, noi ne-am luptat cu visul greu, noi ne-am luptat cu Dumnezeu noi am fost cei de canturi beti, dorul amar de frumuseti, dorul sublim de cer si hau, noi ne-am luptat cu Dumnezeu Nu pot face nicio deosebire intre lacrimi si muzica... - Friedrich Nietzsche (Ecce Homo)
  • Anamneza
    21.15 LEI
    Pentru a convinge, a încuraja și mai mult cititorul să descopere și să savureze esențe trecute (sau viitoare), nu-mi rămâne decât să menționez că Anamneză, un volum de poezie despre viață și moarte, prezentat printr-o lentilă a cruzimii și vitalității, are însăși puterea de a răsturna realitatea în nenumărate planuri imaginabile, de a ne oferi povestea sfâșierii, sacrificiului, a roșului, prin ochii bunicii, ai mamei, ai fiicei… ai femeii. - Omar Alejandro
  • Esker
    27.48 LEI
    Poetă „fără generație”, străină de toate grupurile și grupusculele vieții noastre literare, Ioana Greceanu își continuă și în volumul de față aventura poetică de „franctiror singuratic”. Lirica ei este când meditativă, încercând să descopere rosturile mai adânci ale vieții și ale scrisului, când autoscopică până la suferință. Căci poeta are voluptatea introspecțiilor dureroase, a vivisecțiilor sufletești, iar textele sale capătă nu de puține ori aerul unor veritabile ecorșeuri. Din perspectiva ei, existența (și, odată cu ea, și scrisul) este concepută ca o experiență agonică, ca o zbatere permanentă între viață și moarte, desfășurată sub semnul malefic al „zonei”. Poeta are cu siguranță vocația tragicului, devenită tot mai rară în zilele noastre, o vocație care o singularizează și o însingurează totodată. Lirica ei nu poate fi decât un război permanent cu lumea, cu ceilalți, cu poezia și cu sine însăși. Iar volumul Esker ne mai convinge o dată că Ioana Greceanu este o poetă de excepție, care ar merita cu prisosință mai multă atenție din partea comentatorilor de poezie. - Octavian Soviany
  • Insula apostatilor
    31.71 LEI
    Un poem poezie, sau o poezie poem, dar o poezie pe cât de percutantă și cerebrală, pe atât de sofisticată și feminină. Deși, la prima vedere pare a prefigura o utopie ermetică (insulă, ziduri, pereți, gratii), universul poetic este fluid, copleșitor și totul capătă sensuri noi. Din colțul de la fereastra „pe care și-a aruncat privirea cu ea cu tot”, eul liric observă, adună stări, simte, resimte și transmite înregistrând ca printr-un filtru o realitate care, adesea, nu găsește punct de sprijin în intimitate. Și atunci o reconfigurează, îi conferă o nouă semnificație. Banalul capătă măreție, anostul devine decisiv, nesemnificativul este resemnificat. Poate că marele rost al poeziei este să împace, să ajute la resemnare și la acceptare. Or, aceste pagini te coboară, te zdruncină, te mângâie și te înalță, amintindu-ți în permanență că nu ești singur. Sau, în niciun caz, singurul. -Simona Preda
  • Litanii pentru Horia
    58.14 LEI

    240 DE ANI DE LA MARTIRIUL LUI HORIA, CLOȘCA ȘI CRIȘAN

    Omagiu editorial apărut sub egida Fundației Transilvania Leaders

    Aducem mulțumiri Domnului Valentin Orga, directorul Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, pentru susținerea acestui proiect cultural.

    Ilustrații de Ion Vlasiu

    Comentarii critice de Ion Pop și Ion Bogdan Lefter

    Ediție îngrijită de Ion Bogdan Lefter

    Ba nu, n-a fost nimic în zadar

    Nici vechea moarte, nici care-o să vină

    Căci luminează un fel de joacă de jar

    În căuș de inimă, pe jumătate plină.

    Între poet și patrie relaţia este totală. Revoluţia lui Horia a fost un țipăt împotriva nedreptății. Îndrăgostit de oamenii și priveliștile din Apuseni, am întocmit o povestire în versuri. Mă încumet a o sorti publicării convins că jertfa înțeleptului din Albac n-a fost și nu poate fi zădarnică. (LEONID DIMOV)

    Citită după cincizeci de ani de la apariție, dar scrisă, cum se știe, cu alte două decenii mai devreme, cartea „litaniilor pentru Horia” își păstrează în mare măsură forța evocatoare. Încă tânărul Dimov din acei ani se afla în raza de influență a lui Arghezi și Ion Barbu, dar avea deja un condei exersat, o forță de evocare epico-lirică concretizată într-o „povestire în versuri” care este mult mai mult decât atât. Registrul stilistic în care-și compune poemele apare deja diversificat, paleta coloristică a figurației umane și de decor natural însuflețește imagini adesea memorabile, în discursul descriptiv, de intensă colorație al pastelului, marcat de un lirism grav, cu epura înscenărilor epice pregnante și proiecțiile onirice care anunță atmosfera dominantă și cea mai caracteristică la autorul Cărții de vise. Se afirmă de pe atunci, foarte convingător, și dexteritatea artizanatului verbal a celui care, nefiind moț, cum mărturisește, a reușit să-și însușească graiul foarte bogat și în sugestii al moților și mocanilor ardeleni, căruia i-a dat, arghezian vorbind, frumuseți și prețuri noi. (ION POP)

    O interesantă decizie editorială: republicarea Litaniilor pentru Horia la 240 de ani de la înăbușirea Răscoalei țăranilor români ardeleni din 1784 și de la martiriul celor trei lideri, primii doi, ziși Horia/Horea (numele real: Vasile Ursu Nicula) și Cloșca (Ion Oargă) – executați pe 28 februarie 1785, după ce al treilea, Crișan (Gheorghe Golda/Giurgiu), se sinu­cisese cu două săptămâni înainte, în detenție, pe 13 februarie. Interesantă și – într-un fel – surprinzătoare, căci nu e vorba despre o scriere strictamente „celebrativă”. Sigur că „litaniile” evocă figura iconică a Răscoalei, însă într-o culegere foarte specială de versuri scrise în cursul unui stagiu de documentare al unui student... biolog! În prima parte a anilor 1950, când obligația universitară l-a dus tocmai în zona Munților Apuseni. Junele autor nu era încă scriitor pe-atunci, iar cartea a rămas un experiment izolat în cariera sa, cu o publicare – de altfel – mult întârziată. (ION BOGDAN LEFTER)

    LEONID DIMOV (n. 11 ianuarie 1926, Ismail, Basarabia – d. 5 decembrie 1987, București) a fost poet, eseist și traducător român. A fondat onirismul literar împreună cu Dumitru Țepeneag. A urmat studii universitare în filosofie, biologie, drept, teologie și matematică, fără a obține licența în niciunul dintre domenii. A fost redactor al revistei România literară.

    Volume publicateVersuri, Editura pentru Literatură, București, 1966; 7 poeme, Editura pentru Literatură, București, 1968; Pe malul Stixului, Editura Tineretului, București, 1968; Carte de vise, Editura pentru Literatură, București, 1969; Semne cerești. Rondeluri, Editura Cartea Românească, București, 1970; Eleusis, Editura Cartea Românească, București, 1970 (ilustrații de Florin Pucă); Deschideri, Editura Cartea Românească, București, 1972; A.B.C., antologie, Editura Cartea Românească, București, 1973; Amintiri, Editura Cartea Românească, București, 1973 (coautori: Mircea Ivănescu și Florin Pucă); La capăt, Editura Eminescu, București, 1974; Litanii pentru Horia, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1975; Dialectica vârstelor, Editura Cartea Românească, București, 1977; Tinerețe fără bătrânețe. Basm (după Petre Ispirescu și nu prea), Editura Albatros, București, 1978; Spectacol, Editura Cartea Românească, București, 1979 (ilustrații de Florin Pucă); Texte, antologie, prefață de Mircea Iorgulescu, Colecția „Cele mai frumoase poezii”, Editura Albatros, București, 1980; Veșnica reîntoarcere, Editura Cartea Românească, București, 1982.

    Ediții postumeCarte de vise, antologie, selecție de Marina Dimov, Editura Eminescu, București, 1991; Baia, antologie, selecție de Marina Dimov, Editura Eminescu, București, 1995; Carte de vise, antologie, Editura Litera, Chișinău, 1997; Momentul oniric, antologie de texte de Leonid Dimov și Dumitru Țepeneag, Editura Cartea Românească, București, 1997; Versuri, ediție îngrijită, postfață, tabel cronologic și referințe critice de Nicolae Bârna, Editura Gramar, București, 2000; Scrisori de dragoste (1943-1954), corespondență, ediție îngrijită, studiu introductiv, bibliografie, notă asupra ediției și note de Corin Braga, Editura Polirom, Iași, 2003; Pe malul Styxului (I), prefață de Gheorghe Grigurcu, Editura Vinea, București, 2003; Opere, vol. 1, ediție îngrijită și prefață de Ion Bogdan Lefter, Editura Paralela 45, Pitești, 2006; Onirismul estetic, antologie de texte teoretice și prefață de Marian Victor Buciu, Editura Curtea Veche, București, 2007; Opera poetică, vol. 1, 2, 3, prefață de Ion Bogdan Lefter, Editura Paralela 45, Pitești, 2010, 2010, 2012; 7 poeme rostite la Radio: 1968-1970, carte + CD, prefață de Ion Bogdan Lefter, Editura Casa Radio, București, 2011; Carte de vise, antologie şi prefaţă de Ion Bogdan Lefter, postfaţă de Gheorghe Grigurcu, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2019; Opere, Vol. 1: Poezie, proză, dramaturgie, Vol. 2: Publicistică, interviuri, varia, ediție realizată sub coordonarea lui Ion Bogdan Lefter, text ales și stabilit, note și comentarii, tabel cronologic de Alexandru Dumitriu, Andreea Teliban, Ion Bogdan Lefter, studiu introductiv de Ion Bogdan Lefter, Editura Știința, Chișinău, 2023.

    Premii și distincții: Premiul Uniunii Scriitorilor pentru traducere (1979); Premiul Asociației Scriitorilor din București pentru poezie (1968, 1977, 1982).

    ION VLASIU (n. 6 mai 1908, Lechința, Mureș – d. 18 decembrie 1997, București) a fost sculptor, pictor și scriitor român. A studiat la Școala de Arte Frumoase din Cluj, în clasa lui Romulus Ladea, fără a-și obține însă licența. A fost profesor la Academia de Arte Frumoase din Timișoara (1938) și redactor-șef al revistei Arta (1966-1969).

    A avut numeroase expoziții personale și colective în țară (Târgu Mureș, Cluj-Napoca, București, Timișoara) și în străinătate (Paris, Varșovia, Atena, Veneția). Lucrările sale se găsesc în muzee, instituții culturale și parcuri din România: Târgu Mureș, Cluj-Napoca, Sibiu, Brașov, București, Galați, Oradea, Suceava, Craiova, Sighișoara, Ploiești, Blaj.

    Printre temele favorite se numără personalități istorice și literare, maternitatea, familia și viața rurală.

    A fost distins cu Premiul Academiei Române (1939) pen-tru romanul autobiografic Am plecat din sat, Premiul „Anastase Simu” (1942) și cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (1993).

  • Cântec spre seară
    37.00 LEI

    Volum memorial, la 75 de ani de la nașterea lui Andrei Moldovan (2 februarie 1949 – 29 octombrie 2020)

    Ediție îngrijită de Ioan Pintea și Menuț Maximinian

    Cuvânt-înainte de Menuț Maximinian

    Pe copertă: Marcel Lupșe, Păpădie – Dansul îngerilor, ulei pe pânză, 150 x 100 cm, 2023
    Proiect editorial apărut sub egida Consiliului Județean Bistrița-Năsăud
    prin Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud
    și Societatea Scriitorilor din Bistrița-Năsăud

     

    Exodul poeților (fragment)

    cântați – ni s-a spus

    într-o fremătare de ape –

    cântați cântecul vostru

    de pustiire

    cântecul care răspunde

    în partea veștejită a lumii

    cântecul care

    întoarce râurile în izvoare

     

    atunci au secat apele

    și a prins a crăpa pământul

    ca o coajă

    pentru că
     

    pe marginea râului vostru

    de unde voi lipseați

    se înălțase pârjolul

     

    și sălcii nu erau

    unde cântecul să se odihnească

     

    Poezia este aidoma unei ferestre prin care contemplăm ce este dincolo de ea. Geamul poate să fie neted sau cu denivelări, poate fi limpede sau marcat de diferite culori, poate fi chiar ciobit. Oricum, dincolo de el, se dezvăluie imaginile unui univers, fie ele fragmentate, limpezi, colorate în diferite nuanțe, mai senine sau mai sumbre, distorsionate, mai mici sau mai alungite, ca într-un basm, dar care ar putea să fie asemeni celor pe care le purtăm în propria-ne ființă, cu care ne-am putea identifica (mai ales spiritual) sau nu. (ANDREI MOLDOVAN)

  • Poezii. Proza. Traduceri
    29.60 LEI

    Importanta lui Iosif in literatura si cultura noastra nu trebuie cautata neaparat in sectorul liricii de inspiratie samanatorista. Un asemenea personaj discret, modest, timorat in a se afirma, cum a fost autorul, poate fi insa un bun traducator al creatiei altora.

    Traducerile – si nu productiile proprii – reprezinta partea cea mai solida din opera acestui autor. Lipsita in buna parte de o personalitate proprie, bine conturata, Iosif cauta mereu sa se ascunda intr-o alta de imprumut, asa cum incearca sa ilustreze si tematica impusa de samanatorism. Acest alter-ego mai puternic, mai nobil a fost, in cazul autorului nostru, in primul rand poetul romantic german Heinrich Heine, din care Iosif a tradus mult, uneori ca in Vedenia sau Cavalerul, cu rezultate mai mult decat notabile. G. Calinescu insusi, altfel zgarcit cu aprecierile, nu ezita sa considere activitatea de traducator a lui Iosif “magistrala”. - Oana Soare

    Cuprins:

    Versuri (1897) – April, Sarbatoare, O mama, Domnisoarei, Aceleiasi, Ideal, Ramas bun.

    Patriarhale (1901) – Bunica, Revedere, Furtuna, Visul, Cobzarul, De ziua mea, Adio, Invins!, Iarmaroc, Romanta, Rozele, Pasteluri, Balada, Doina, Cantec vechi, Cantec de leagan, Salcamul, Cantec, Nopti de vara, Cantec, Nucul, Fulgii.

    Poezii (1901-1902) – De sarbatori, Razmirita, Lautarul, Haiducul, Secerisul, De urat, Un cantec, Poezia, Toamna.

    Cantece si balade – Cantece, Frumoasa Irina, Cantec de primavara, Mi-e dor, Pintea, De cantece Parisu-i plin, Pastel, Steaua, La cules, Apa mortilor.

    Credinte (1905) – Cand seara in ceasuri de singuratate, Credinte, Melancoliei, Cantec, Cantec, S-a-nnoptat, Pe deal, Lebada, Copil sarman, Sarbatoare, Singur, Fantana vrajita, Gruia, Domnita, Harpistul, Cantec.

    Cantece (1912) – Noaptea de mai, In ochii tai, Cu ochii tai, Cantaretul, Primaverii, Liniste, Insir-te margaritare, Cantec de leagan, Cantec sfant, Nopti de veghe, Toamna, Se-ntorc iar zilele noroase, Inmormantare, Talangi, Unui tanar, Scrisoare lui Goga, Clopotele din Nurnberg.

    Talmaciri (1909) – Un imn francez lui Eminescu.

    Lucien Bazin – Izbavire; Goethe – Copila din straini; Schiller – Catre copaci; Giosue Carducii – Cavalerul; Heine – Pe inima iubito, Paduri si campuri se-nvesmanta, Si daca ochii tai, Nu ma iubesti!, Cand doi isi zic adio, Noi ne iubiram, Un tanar iubeste, Afara-i noapte, Icoane vechi, Ce trista mi-e inima, Safire-s ochii tai, Departe, Stelelor.

    Proza – O zi de sarbatoare, Dantele, Din copilarie, Victima, Monumentul, „Opinca romaneasca”, Cum scrie Caragiale, O amintire.

    Referinte critice din Garabet Ibraileanu, E. Lovinescu, Serban Cioculescu, G. Calinescu, Constantin Ciopraga, Nicolae Manolescu

  • efectul pervers
    47.57 LEI

    (asta nu e poezie, veți spune așa e, aveți perfectă dreptate e țipăt)

    „Efectul pervers vorbește despre viață, despre singurătate, din perspectiva unei femei, luptătoare, mamă, brașoveancă, care a trecut prin multe. Petronela Rotar a reușit, încă odată, să uimească, să creeze și să distrugă. A reușit să își transpună o foarte mare parte din constrângerile și sentimentele acumulate în paginile acestei opere literare și de artă.” – booknation.ro

    Primăvara
    apoi am zis că ar cam fi timpul să lăsăm
    primăvara să fie
    copiii să fie
    să ne lăsăm pe noi să fim
    să fim fericiți
    să facem un contract pe șapte ani
    cu posibilitate de prelungire
    fiindcă, vezi tu,
    fericirile mele au durat toate
    doar trei luni în cap
    în al meu, firește
    fiindcă după teamă vine furia
    și după furie, tristeţea
    și după tristeţe, iubirea, iubire

     

  • Somn fara maluri
    27.00 LEI

    Lumea poemelor de aici înoată lent într-un paradox înfrigurat și suav; așteptarea luminii, care înseamnă deopotrivă zori izbăvitori („să vină dimineața/ să dezbrace noaptea/ ca pe-o crisalidă/ ca pe un giulgiu”), cosmogonie, naștere, copil (întrupare a nepotrivirii), tânjire după „un somn tot mai lung/ fără maluri”.

  • Joaca
    41.23 LEI
    Joaca este o calatorie tandra si profunda prin lumi de amintiri, visuri, jocuri si intrebari existentiale. Cu un ton uneori nostalgic, alteori ludic sau visator, autorul ne poarta printr-un univers poetic viu, in care banalul cotidian devine pretext pentru reflectie, iar metafora - vehicul al redescoperirii de sine. Versurile sale se joaca, exact ca titlul, cu limbajul, cu timpul, cu imaginea copilariei, a iubirii, a mortii si a renasterii. Joaca este o carte despre privirea sincera a copilului, despre umbra adultului care nu mai viseaza, despre paduri nebune, Craciunuri tacute si femei care raman in memorie ca parfumuri de vara. Scrisa cu sensibilitate, inteligenta si umor fin, aceasta carte este o invitatie la autenticitate, o joaca serioasa cu sensurile vietii.
  • O bucată de zi în mijlocul nopții
    21.15 LEI
    Dacă poezia e o developare a unor stări, amintiri, proiecții, jocuri, dorințe, închipuiri, sentimente, atunci Violeta Savu lucrează, fără mănuși, cu acizii unui laborator de stabilizare a imaginilor ce decurg din ele. Doar că lumea pe care ea vrea s-o (sur)prindă e într-o mișcare ce derutează și nu trasează contururi tari, fiindcă e plină de interacțiuni, tangențe, de ieșiri și veniri. Dragostea e activul de fond al poeziilor din carte, ce pune universul, interior, dar și pe cel din afara lui, într-o dinamică din care autoarea ne oferă secvențe pe care mai mult le intuim, le dibuim și pe care le continuăm, cu propria imaginație, plecând de la semnalele și ipotezele oferite. E o lirică participativă cea a Violetei, în care cititorul e invitat să pună de la el, să schimbe, să o cotească într-o direcție ori în alta, să se întoarcă împotrivă, să nege. Contextul ce ține la foc mic, dar viu, dragostea, are mai mulți vectori, între care boala, frica, absența, credința, moartea. Atunci când converg, acidul arde vârfurile degetelor. Robert Șerban
  • Poeme scăpate printre degete
    27.48 LEI
    Viorel Bucur este un poet format care stăpânește mecanismele poeziei și este deprins cu meditația asupra acesteia. El scrie o poezie așezată, consubstanțială: cu cât evoluează el, sentimental și meditativ, cu atât evoluează și poezia lui. Am mai spus că dă impresia de blagian, tocmai pentru că vrea o poezie profundă, și ea este profundă, iar meditația este mult mai gravă. Poetul se fixează pe niște teme, de aceea ni se pare că poemele sunt diferite unele de altele, pentru că temele abordate sunt mereu altele, dar cuvintele își păstrează întotdeauna limpezimea, spun ceva, dau glas unei stări de singurătate. Există la el o obsesie a scurgerii timpului, „fugit irreparabile tempus”, o spaimă permanentă, cu greu acceptată, în fața amenințării de trecere a timpului. Viorel Bucur evită cotidianul, biografismul cotidian și se duce undeva spre o metafizică a vieții și a poeziei. - ION MUREŞAN
  • La rascruci
    29.60 LEI
    După debutul din 2021 cu volumul de poezie Cu capul în nori și lansarea Confesiuni (2024), Paul Cișmigiu revine cu La răscruci, un volum de poezii ce explorează alegerile, destinul și fragilitatea umană. Întrebările existențiale și simbolurile puternice creează un univers poetic profund, unde timpul, iubirea și trecerea converg în reflecții asupra sensului vieții.
  • Familia din vers
    59.00 LEI
    Prezenta antologie s-a structurat intr-un cvartet, menit sa ii ofere cititorului de azi accesul la universul afectiv domestic al unui poet care a tinut sa sustraga ireversibilului si sa pastreze in scris tot ceea ce a iubit mai mult pe lume. Prin "reunirea familiei in vers", am dorit sa pomenim cei 110 ani scursi de la casatoria poetului si sa aprindem simbolic o candela pentru Ion Pillat, de la a carui moarte, in 2025, se implinesc 80 de ani, pentru Maria si Dinu Pillat, dar si pentru fratele poetului, Nicolae Pillat, de la mortile carora comemoram 50 de ani, pentru Cornelia Pillat, de la moartea careia au trecut 20 de ani, si in amintirea Piei Pillat Edwards, stinsa din viata acum 14 ani. - Monica Pillat
  • Poezii
    51.80 LEI
    „Opera lui Pillat se prezintă extrem de unitară. Trăsătura ei fundamentală pare a fi discreția, o discreție adâncă, ce ține în frâu pornirile contradictorii și impulsurile anarhice. Piesele de mare valoare ale lui Pillat s-au format prin reduceri succesive, nu prin adăugiri. În această discreție – lexicală, compozițională, figurativă – citim astăzi aristocratismul funciar al scriitorului, aristocratism ce se identifică în stil, în marca lingvistică adâncă. A rezultat o poezie rondă, șlefuită, perfectă în plastica ei. Nu poate fi atacată în niciun fel pentru că nu prezintă nicio cale vizibilă de acces și seamănă cu sculpturile lui Brâncuși. În exemplarele ei reușite, e o poezie căreia nu i se pot aduce corecturi – construcție înzestrată cu luminozitate interioară. În ansamblul literaturii noastre interbelice, face figură de corp izolat, cu prea puține atașe contemporane.” (Mihai ZAMFIR)
  • Ce va rămâne?
    20.09 LEI
    Adelina Labic-Lungu face parte din acel gen poetic pentru care existența și amenințările ei nevăzute sunt un combustibil amar și prețios. Ai senzația citindu-I poemele scurte, ușor moralizatoare, copleșite de delicatețe și revoltă, că poeta a dezvoltat niște simțuri anume. Dacă lumea pe care o descrie n-ar fi una dramatică, tragică, aș fi înclinat să îl citez pe Caragiale. Ea simte enorm. Toate micile și marile tragedii îi stimulează discursul liric.
  • Ce mult mi-aș dori să stau de vorbă cu tata
    24.31 LEI
    „Citindu-i poezia, auzi în fiecare vers respirația ei adâncă, așa cum respiră oamenii după unele catastrofe care li se întâmplă sau după unele atacuri de panică. E o respirație profundă care umple cu oxigen poezia. Iar sufletele noastre, cu emoții. Dacă ar fi să-i caut înrudirile cu poeții români, aș zice că seamănă cu Ana Blandiana și Ruxandra Novac. E la fel de serafică și pură ca și cele două poete. Când o întâlnești pe stradă, ai impresia că plutește. Zâmbește întruna și se uită la lume cu ochi plini de uimire. Emană atâta bună dispoziție, că unii oameni o caută doar pentru a scăpa de tristețe sau depresie. Poezia ei este o combinație între seninătatea și candoarea din poezia Anei Blandiana și cruzimea angelică din poezia Ruxandrei Novac. Nu știu cum de-i reușește asta, dar îi reușește din plin, îi reușește fără să-și fi propus asta. Poezia Nataliei Pîntea este expresia firii ei deschise și sincere și rodul caracterului ei nobil și optimist. E o poezie care pur și simplu o să vă încânte.” (Dumitru CRUDU)
Filter by

Preț

Editura