Practic & Util & Hobby
-
Ingerii46.62 LEIEpuizat din stoc
Un studiu profund și provocator despre prezențele diafane din viața noastră!
În lumea seculară, sceptică, postcreștină a Occidentului, continuitatea credinței în îngeri pare nefirească, însă se manifestă la fel de puternică precum întotdeauna.
Dar ce sunt îngerii, mai exact? Și de ce au crezut și cred în ei atât de mulți oameni, în diferite epoci și în diverse locuri din întreaga lume? Care este istoria lor și ce rol au avut în marile credințe – și dincolo de zidurile lor? Sunt îngerii ceva real, o manifestare a Grijii Divine? Sau sunt o parte din poezia religiei, creați pentru a ne aduce la lumină un adevăr profund despre existența umană și despre cosmos?
Acestea nu sunt întrebări noi. Sunt adresate întruna de milenii – și cu atât mai acut în zilele noastre, așa cum demonstrează autorul Peter Stanford. Cartea sa Îngerii analizează istoria și semnificația prezenței îngerilor dintr-o perspectivă complexă și fascinantă, îmbogățită cu informații pierdute sau uitate în negura vremurilor.
-
Incepe-ti cu bine ziua27.75 LEIEpuizat din stoc
Cum te trezești dimineața?
Agresat de alarma deșteptătorului?
Te gândești deja la ce te așteaptă în ziua aceea?
Sau îți aloci câteva momente doar pentru tine?
Minunata clipă a trezirii, la granița privilegiată dintre somn și veghe, e considerată de mulți oameni drept un moment neplăcut, peste care vor să treacă mai repede. Însă aceste câteva minute sunt decisive pentru cum va decurge întreaga zi! Ele setează calitatea și ritmul în care vei funcționa în orele ce urmează.
Cartea Începe-ți cu bine ziua te învață cum să te deschizi în fiecare zi către o conștientizare îmbogățită și reînnoită a sinelui tău profund. Cu exerciții ușoare și distractive, abordarea pe care ți-o propune Karim Reggad îți echilibrează procesele psihice și fizice, îți trezește inteligența corpului și te ajută să-ți descoperi noi resurse senzoriale, emoționale și mentale.Alocă-ți câteva minute în fiecare dimineață doar pentru tine și îți vei spoi starea de bine, sănătatea, intuiția și armonia interioară!
-
Hai sa vorbim despre moarte la cina33.30 LEIEpuizat din stoc
Suflet și idei pentru cea mai dificilă și mai importantă conversație din viață!
Dintre numeroasele conversații critice pe care le avem cu toții de-a lungul vieții, puține sunt la fel de importante ca cele despre moarte – nu doar considerentele practice, precum resuscitarea și testamentul, ci și fricile, speranțele și cum vrem să fim ținuți minte. Însă puține asemenea conversații au loc de fapt!
Inspirat de experiența cu tatăl său și cu oameni care regretă că nu au purtat aceste conversații, Michael Hebb a fondat Death Over Dinner, o organizație ce ne încurajează să discutăm cu adevărat despre unicul lucru pe care îl avem în comun toți și să ne conștientizăm fără teamă sfârșitul vieții. În doar trei ani, peste 100 000 de astfel de conversații purtate la cină au adus pace, liniște și bucuria de a trăi în sufletul a mii de oameni.
Cartea de față te învață cum să porți această conversație – nu doar la masa de seară, în tihnă, ci oriunde. Nu există vreo modalitate adecvată de a vorbi despre moarte, însă Hebb îți împărtășește idei testate în timp (și la cină) pentru a iniția conversația, în diferite stiluri: de la spiritual la practic, de la analitic la amuzant și surprinzător.
Hai să transformăm cea mai dificilă dintre conversații într-o oportunitate! Ne vom schimba nu numai modul în care murim, ci și modul în care trăim!
-
Creierul drept în țara creierelor stângi40.17 LEI
Cum se explică faptul că unele persoane au o mulțime de idei, gândesc diferit, ies din tipare, detestă rutina, se ocupă de mai multe lucruri simultan, sunt înzestrate cu un deosebit simț al umorului, dar în același timp suferă că nu seamănă cu cei din jur și că fac totul diferit faţă de ceilalţi? De ce se simt – și de cele mai multe ori chiar sunt – respinse de anturaj, în condițiile în care visează la o lume armonioasă, încearcă să fie utile și vor să facă parte din proiecte din care toți să aibă de câștigat?
Cel mai probabil că fac parte din categoria „creierelor drepte“: cu o minte hiperactivă, atipici, inovatori, intuitivi, hipersensibili, sunt diferiți de cei care își folosesc mai ales emisfera stângă a creierului și care sunt mai lenți, mai analitici și se bazează mai mult pe logică. În ciuda talentelor cu care sunt înzestrați, de foarte multe ori dau greș în mediile profesionale unde există reguli și proceduri, dar și ierarhii bine stabilite.
Te regăseşti în descrierea de mai sus? Cartea de față te va ajuta să înțelegi cum funcționezi, să îţi gestionezi optim cariera, relațiile cu cei din jur și, mai ales, să fii apreciat la adevărata ta valoare. Un capitol special este dedicat psihologilor, managerilor şi directorilor de resurse umane, care vor învăța astfel cum să atragă, să integreze şi să valorifice potenţialul acestor profiluri deosebit de creative şi inventive. -
Glutenul40.17 LEIEpuizat din stoc
O anchetă jurnalistică ce sintetizează numeroase studii științifice serioase referitoare la gluten, realizate de specialiști în imunologie, toxicologie și alergologie și din care aflăm cum consumul de grâu supus modificărilor genetice a condus la o adevărată explozie de cazuri de intoleranță la gluten sau de boli autoimune!
Autoritățile sanitare publice, nutriționiștii și producătorii de alimente încurajează în mod curent consumul de cereale, susținând că este benefic pentru sănătate. Ancheta realizată în cartea de față ne arată însă contrariul: dacă eliminăm grâul din alimentație, am putea fi mult mai sănătoși.
Pentru creșterea randamentului recoltelor, agronomii au modificat foarte mult grâul din punct de vedere genetic, dând astfel naștere unor varietăți monstruoase ale plantei. Urmarea? Grâul cultivat în prezent este mult mai bogat în gluten decât în vremurile străvechi, devenind așadar toxic.
O persoană din trei are – fără să știe – o sensibilitate la această proteină. Niciodată medicii nu și-ar fi imaginat că grâul este responsabil pentru oboseala cronică, pentru probleme de digestie, pentru durerile de cap, artroză, vertij, neuropatii sau dureri musculare. Mai mult, în rândul persoanelor cu o predispoziție genetică, glutenul poate declanșa boli autoimune: boala celiacă, boala Crohn, scleroza în plăci, diabet de tip I, poliartrită reumatoidă…
Dacă medicina nu reușește să vă vindece problemele de sănătate, atunci poate că ar fi mai bine să vă întrebați ce anume mâncați… -
Cum să ne schimbăm destinul37.00 LEI
Suntem copiii părinților noștri, dar suntem, deopotrivă, și copiii Universului. Destinul există, fără să fie însă responsabil pentru tot ceea ce ni se întâmplă. Ni-l putem oare schimba? Și cât de puternic este liberul-arbitru?
Într-o perioadă în care omenirea încearcă din răsputeri să se reîntoarcă către tradiții, se pune din nou accentul pe ideea că ființa umană participă în mod activ la propria viață. Îmbunătățirea destinului nu este permisă decât dacă descoperim sensul existenței și al evenimentelor de pe parcurs. Să ne descoperim pe noi înșine înseamnă să fim mai conștienți, să trăim în prezent, să ne punem întrebările potrivite, făcând apel la cea mai ascunsă, cea mai subtilă, cea mai profundă parte a ființei noastre. Doar așa încercările prin care trecem se transformă în lumini care să ne călăuzească.
Foloseşte corect cele nouă chei şi schimbă-ţi destinul! Cu ajutorul lor, vei reuşi să-ţi mobilizezi cele mai preţioase resurse, care sunt mult mai puternice decât îţi închipui. Astfel, te vei putea regăsi, te vei bucura cu adevărat de viaţă, iar legenda personală va începe să devină realitate. -
Suflete de sticlă57.09 LEIEpuizat din stoc
Dragă cititorule,
Iată-ne ajunși împreună la cea de-a cincea carte a mea. Cu fiecare în parte, am vrut să te încurajez să-ți privești altfel viața și relațiile. Să te susțin în procesul de autocunoaștere și să-ți aduc mai aproape informațiile științifice pe care psihologii și cercetătorii din științele sociale le-au descoperit. Am început cu Copilul invizibil, apoi ne-am asumat Revoluția iubirii, am învățat să practicăm starea de prezență conștientă odată cu Mindfulness urban, după care am îndrăznit să spunem că #LoveIsFun.
Totuși, să știi că Suflete de sticlă e altfel decât celelalte. De această dată, psihologia științifică și narațiunea se iau de mână, pentru a descoperi o parte din sensul vieții. Am pornit la drum cu intenția să dezvălui lumii povestea a doi oameni: simțirile, gândurile, atitudinile, dialogurile, comportamentele, obiceiurile și destinul lor. Un „el“ și o „ea“, la fel ca noi toți – cu îndoieli și frici, cu amintiri dureroase și regrete care nu mai mor odată, cu pete pe suflet și măști care ascund traume. Apoi am realizat că, în narațiunea acestei cărți, am cuprins nenumărate povești auzite în cabinet, am dat voce durerii sfâșietoare și am aprins flacăra curajului și a asumării.
Vei găsi în paginile cărții, o sumă de învățăminte. Pe multe dintre ele, Silvia și Baltazar (doi oameni care ar putea purta și numele tău sau al jumătății tale) le-au înțeles pe calea cea grea, după ce s-au dat cu capul de zidurile pe care le-a ridicat mintea în calea lor. O altă parte reprezintă concluzii ale cercetărilor făcute în ultima jumătate de secol, de oamenii de știință din zona psihologiei relaționale și a psihogenealogiei. Iar pe câteva dintre aceste învățăminte, mi-am dorit eu însumi să le pătrund mai în profunzime și, de aceea, le-am adus aici.
Așadar, dă pagina și vino cu mine, ca să cunoști iubirea așa cum poate că n-ai îndrăznit să o faci până acum… să descoperi ce se află dincolo de comportamentele umane inexplicabile și să simți puterea infinită a relațiilor interpersonale, care au la fiecare capăt câte un suflet de sticlă. — Gáspár György, autor de cărți bestseller
-
Papă tot105.72 LEIEpuizat din stoc
Întotdeauna ne-am dorit pentru copiii noștri o copilărie firească. Credem în limite, dar numai în măsura în care ele asigură un echilibru. Credem în reguli, dar numai dacă ele îi învață pe cei mici ce este libertatea. Papă tot! cuprinde rețete inspirate de viața noastră alături de Rita, fie că este vorba despre diversificare, alimentația după vârsta de 1 an sau pur și simplu sugestii pentru un stil de viață sănătos, definit prin dragoste, responsabilitate și multă încredere. Sperăm ca povestea noastră să vă inspire și să vă călăuzească pretutindeni!
-
A manipula și a seduce. Mic tratat de psihologie comportamentală31.66 LEI
Știați că...? Atunci cînd seducem pe cineva ne simțim mai fericiți. Cînd zîmbim, ceilalți ne consideră mai inteligenți și mai frumoși. Săruturile au nenumărate efecte pozitive asupra sănătății și a dezvoltării noastre cognitive. Pe scurt, seducția este o necesitate și facem asta în permanență, uneori fără a fi conștienți de acest lucru, alteori – să recunoaștem – ca o formă de manipulare.
Specialist cu vastă experiență în cercetarea privind influențarea comportamentelor, autorul ne arată cum putem beneficia de cele mai recente descoperiri științifice pentru a îmbunătăți percepția celorlalți asupra noastră apelînd la trucuri foarte simple, ale căror mecanisme ni le descrie: care este felul cel mai potrivit de a ne așeza, cum să strîngem mîna cuiva, cum să ne folosim vocea, cum să ne machiem sau de ce trebuie să purtăm ochelari la un interviu de angajare și multe altele. Cu toții ne dorim să fim plăcuți și apreciați: mai bine să știm să jucăm jocul seducției decît să ne lăsăm păcăliți de el!
-
Neurofitness41.23 LEIEpuizat din stoc
"Vrei să fii mai fericit, să te simţi mai tânăr şi să ţii demenţa la distanţă? Atunci încearcă exerciţiile simple ale lui Rahul Jandial pentru antrenarea celulelor tale cenuşii!" - Mail Online
Dr. Rahul Jandial se află mereu în avangarda neuroştiinţelor, iar cartea de faţă condensează vasta lui experienţă de chirurg şi cercetător, oferind publicului larg o imagine de ansamblu asupra funcţionării creierului şi asupra modului în care îi putem îmbunătăţi activitatea.
Dr. Jandial te ajută să dobândeşti succesul la muncă şi la şcoală, să faci faţă mai uşor stresului, să-ţi îmbunătăţeşti memoria, să-ţi controlezi emoţiile, să-ţi diminuezi durerea, să menţii o alimentaţie sănătoasă, să-ţi descătuşezi creativitatea şi să creşti copii mai deştepţi.
Îmbinând recomandările pe care le dă pacienţilor săi, cele mai recente descoperiri ştiinţifice şi obiceiurile oamenilor de succes, Dr. Jandial îţi oferă sfaturi şi exerciţii pentru o funcţionare optimă a creierului tău şi pentru o viaţă mai sănătoasă, mai productivă şi mai fericită.
Rahul Jandial, MD, PhD, este neurochirurg şi neurocercetător. Conduce o echipă de specialişti în neuroştiinţe de la Laboratorul Jandial din City of Hope, un centru de cercetare și tratare a cancerului din sudul Californiei. Profesor asociat în cadrul Departamentului de Neurochirurgie de la City of Hope, Dr. Jandial face intervenţii chirurgicale în spitale de pediatrie aflate în zone defavorizate din America Centrală, America de Sud şi Europa de Est, prin intermediul Asociaţiei Internaţionale de Neurochirurgie Pediatrică (INCA), o organizaţie nonprofit pe care a înfiinţat-o în 2003. Este autorul a zece cărţi academice şi a peste 100 de articole publicate în reviste de specialitate. În prezent, locuieşte la Los Angeles. -
Formula. Legile universale ale succesului47.57 LEIEpuizat din stoc
În tradiţia bestsellerurilor lui Malcolm Gladwell, James Gleick şi Nate Silver, cartea cunoscutului profesor Albert-László Barabási îşi propune să revoluţioneze felul în care înţelegem succesul şi să ne ofere strategii prin care îl putem dobândi.
De multe ori, realizările înseamnă că avem succes. Ne-am făcut treaba cu simţul răspunderii, suntem angajați buni, dar nu obţinem promovarea. Am avut o idee genială, dar n-am primit recunoaşterea cuvenită. Deşi ni s-a spus că talentul combinat cu o puternică etică a muncii reprezintă cheia succesului, Barabási ne arată dăm seama că în multe cazuri nu este deloc aşa.
Dezvăluind legile succesului şi evidenţiind cât de importantă este validarea comunităţii pentru dobândirea lui, Barabási oferă o nouă înţelegerea a modului în care poţi excela în societatea de azi.
"Barabási este persoana cea mai nimerită să abordeze problema fundamentală a legăturii dintre hazard şi succes, cu ajutorul celor mai moderne instrumente ştiinţifice." - Nassim Taleb, autorul bestsellerului Lebăda neagră
„Combinând cu meticulozitate date istorice şi descoperiri făcute în peste un deceniu de cercetare, Formula prezintă principiile ştiinţifice ale succesului, precum şi sugestii practice pentru a-l dobândi. O carte pe care oricine ar trebui s-o citească." – Science
„Cartea lui Barabási le va fi de mare ajutor atât celor care încă n-au găsit calea spre succes, cât şi celor care au ajuns în vârf şi vor să se menţină acolo." - Lifehacker
„Una dintre puţinele cărţi despre succes care se citesc pe nerăsuflate. Fanii lui Malcolm Gladwell vor fi încântaţi." – Geekwire
Albert-László Barabási (n. 1967) este profesor de ştiinţa reţelelor la Northeastern University, unde conduce Centrul pentru Studiul Reţelelor Complexe. De asemenea, predă cursuri la Harvard Medical School şi la Central European University din Budapesta.
Născut în Transilvania, a studiat fizica la Universitatea din Bucureşti, apoi a emigrat în Ungaria, unde şi-a luat masterul în fizică teoretică la Universitatea Eötvös din Budapesta, iar în 1994 şi-a susţinut doctoratul la Universitatea din Boston.
Printre cărţile lui se numără Linked: The New Science of Networks (2002), tradusă în cincisprezece limbi, Bursts: The Hidden Pattern Behind Everything We Do (2010) şi Network Science (2016).
Îl puteţi urmări pe www.barabasi.com. -
Cum să formezi oameni de succes. Sfaturi simple pentru schimbări radicale41.23 LEI
Esther Wojciki
Mentorul celor mai strălucite minți din Silicon Valley
"Parentingul în era digitală este o veritabilă provocare atât pentru părinți, cât și pentru copii. Dar, așa cum arată Esther Wojcicki – profesoară, mamă și scriitoare îndrăgită –, parentingul modern poate fi o sursă de bucurie, și nu o osteneală necontenită. Esther Wojcicki revoluționează nu doar modul în care îi pregătim pe copii pentru o viață reușită, dar și felul în care părinții pot să-și conserve sănătatea și starea de bine. Cum să formezi oameni de succes ne arată cum să dăm ce avem mai bun din noi, pentru ca și copiii noștri să descopere ce au mai bun în ei".
Arianna Huffington, fondatoarea Huffington Post
Celebră îndrumătoare a multor minți sclipitoare din Silicon Valley și mamă a trei fiice cu niște cariere strălucite, Esther Wojcicki dezvăluie metodele sale îndelung testate (acasă și la clasă) pentru a crește niște copii fericiți, spontani și siguri pe forțele proprii. Rețeta ei educațională constă dintr-o combinație a cinci valori cardinale: încredere, respect, independență, colaborare și generozitate.
Dovezi vii ale eficienței abordării sale educative sunt: Susan Wojcicki, fiica ajunsă director executiv la YouTube, scriitoarea Lisa Brennan-Jobs (fata lui Steve Jobs), dar și apreciatul actor și regizor James Franco.
Într-o lume dominată de „părinții-elicopter", care vor să controleze fiecare pas al copilului, autoarea transmite exact mesajul opus: Vorbiți-le copiilor ca unor adulți, permiteți-le adolescenților să-și aleagă propriile proiecte educaționale și de viață, lăsați-i să-și descopere pasiunile și potențialul de creativitate și generozitate.
Esther Wojcicki, celebră educatoare, jurnalistă și mamă, este recunoscută pentru competențele ei în metoda "învățării mixte" și pentru integrarea tehnologiei în procesul educațional. În anii 1990 a fondat renumitul program de studii media de la Palo Alto High School din California. Wojcicki este vice-președinte al Creative Commons și a avut un rol esențial în lansarea Google Teachers Academy. Actualmente își desfășoară activitatea în California.
"Cum putem oare să ne ajutăm copiii – sau elevii – să se descurce într-o lume atât de complexă cum este cea din zilele noastre? Esther Wojcicki răspunde la această întrebare într-una dintre cele mai bune cărți de parenting și educație pe care le-am citit vreodată. Fiecare părinte și fiecare profesor trebuie să citească această minunăție de carte."
- Tony Wagner, autorul cărții Formarea inovatorilor
"La cursul ei de jurnalism, trebuia să venim cu povești de presă. Tot noi ne ocupam și de punerea lor în pagină. Iar uneori, relatările din ziarul școlii erau chiar mai bune decât cele din presa adevărată. Wojcicki mi-a arătat că, dacă vreau, pot să-mi iau visurile în serios."
- James Franco, actor și regizor, Globul de Aur pentru rolul principal din comedia Un artist numit dezastru
"Combinația de înțelepciune practică și de inspirație pe care o veți găsi în carte lui Esther constituie o resursă neprețuită pentru oricine dorește ca generația următoare să crească în spiritul unei vieți cu sens și cu un potențial nelimitat".
- Laurene Powell Jobs, fondatoarea organizației de activism social și educațional Emerson Collective -
Dezvăluirea sinelui tău sexual. Cum să vorbești despre sex41.23 LEIEpuizat din stoc
Cât de ușor îți vine să vorbești cu partenerul despre viața voastră sexuală? Cât de des reflectezi la dorințele sau la prejudecățile tale privind sexualitatea? Iar, când apar obstacole în viața ta sexuală, te faci că nu le vezi și speri că "vor dispărea, pur și simplu"? Cartea de față, bogată în explicații psihologice și fiziologice, dar și în cazuri și „sexerciții", abordează într-un mod concret și empatic diferitele tipuri de dificultăți care apar în domeniile sexualității și ale comunicării în cuplu. Pornind de la sugestii și abordări testate cu brio în propriile lor cabinete, cele două autoare, specialiste în sex-terapie, te vor ajuta să devii mai conștient de propria-ți sexualitate și să discuți deschis și informat despre sexualitate cu partenerul, dar și cu copiii sau cu specialiștii din domeniul medical sau psihologic. Lectura acestei cărți te va ajuta, așadar, să te confrunți cu temerile referitoare la exprimarea nevoilor și preocupărilor tale sexuale, să-ți examinezi ideile eronate despre sex, să-ți înțelegi mai bine istoria personală sexuală și mai ales să înveți tehnici utile pentru îmbunătățirea vieții sexuale.
Libby Bennett și Ginger Holczer sunt specialiste în psihologie clinică și sex-terapie și țin cursuri despre sexualitatea umană pentru psihoterapeuții în formare de la Forest Institute of Professional Psychology din Missouri. -
Iubirea în opt capitole. Un plan pentru a face iubirea să dureze41.23 LEIEpuizat din stoc
"Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți..." – drumul către acest deznodământ nu ține de întâmplare, ci de niște alegeri chibzuite și de o angajare permanentă, după cum demonstrează cartea de față. Bazându-se pe 40 de ani de cercetări a mii de perechi în faimosul laborator "Love Lab", soții Gottman oferă un program ingenios, în opt capitole, în care cuplurile (aflate la început de drum sau deja rodate) își pot consolida sau reîmprospăta legăturile. Scris cu umor, dar și cu sugestive povești de viață, cartea vizează îmbunătățirea abilităților de comunicare pe teme esențiale pentru orice cuplu – de la încredere, certuri și viață sexuală până la familie, divertisment și idealuri.
Exercițiile și sfaturile propuse aici îi vor motiva pe membrii cuplurilor să poarte discuții mai intime și mai deschise, să fie receptivi față de valorile diferite ale partenerului, să-i valideze emoțiile și nevoile, dar să știe, în același timp, cum să-și exprime cu tact propriile sentimente și năzuințe. După lectura acestei cărți bazate pe o vastă experiență clinică și de cercetare, partenerii se vor redescoperi în chipuri inedite și mai intime, învățând că o relație de succes se creează în fiecare zi, prin mici gesturi de armonizare și printr-o curiozitate reînnoită față de trăirile celuilalt.
John Gottman și Julie Schwartz Gottman sunt două nume de referință pentru terapia de cuplu, efectuând cercetări revoluționare în acest domeniu în cadrul Institutului Gottman din Seattle. Cei doi pot fi citiți și în interviul oferit în volumul colectiv Psihoterapia online. Teorie și practica (Trei, 2020), coordonat de H. Weinberg și A. Rolnick
Doug Abrams este scriitor și agent literar, iar soția lui Rachel Carlton Abrams e specializată în medicina integrativă. -
Contrariile se atrag. Nu mai lăsaţi diferenţele să vă despartă29.54 LEIEpuizat din stoc
Adesea ne îndrăgostim de oameni diferiţi de noi. Dar după un timp ajungem în conflict. Se pare că avem o nevoie instinctivă de a căuta în cealaltă persoană o anumită parte „lipsă" din noi înşine, dar, pe de altă parte, ajungem rapid în punctul de a ne considera incompatibili. Să fie aşa pentru că bărbaţii şi femeile sunt fundamental diferiţi? În volumul de faţă Renee Baron ne vorbeşte despre elementele definitorii ale personalităţii noastre – ce ne energizează, cum percepem lumea, cum luăm deciziile, cum ne conducem viaţa – a căror combinare determină tipul de personalitate pe care-l avem. Pe lângă informaţii cu privire la tipurile de personalitate, autoarea oferă şi chestionare pe care cititorul le poate completa pentru a se înţelege mai bine, precum şi caracterizări ale interacţiunii dintre persoane cu tipuri diferite, subliniind părţile bune ale interacţiunii, impasul relaţional în care se poate ajunge, precum şi modalităţi practice de a media conflictele apărute în cuplu. Scrisă într-un limbaj accesibil, această carte poate fi utilă tuturor celor care încearcă să se înţeleagă mai bine, să se dezvolte şi să fie în armonie cu ceilalţi.
Renee Baron practică psihoterapia de peste 25 de ani şi a ţinut numeroase conferinţe şi seminarii despre tipurile de personalitate. -
Calea învingătorului. Cum să crești șansele copilului tău de a reuși în lumea de mâine30.66 LEIEpuizat din stoc
Lumea în care trăim este tot mai schimbătoare. Tehnologia progresează rapid, valorile se transformă, apar şi dispar profesii cu o viteză uluitoare. Cum am putea pregăti astăzi copilul, pentru lumea în care va trăi mâine, când, poate, ceea ce preţuim astăzi, mâine va fi dat uitării?
Părinţii oscilează adesea între permisivitate şi exigenţă, neştiind care este strategia educaţională optimă pentru viitorul copiilor lor. Să-l scutim de orice efort şi de orice responsabilitate? Să-l înscriem la cursuri opţionale, în speranţa de a-i deschide cât mai multe drumuri? Să insistăm pe disciplină şi materiile şcolare?
În Calea învingătorului, cei doi autori recurg la numeroase exemple din viaţa de zi cu zi și cercetări de ultimă oră şi, într-un stil alert şi atractiv, oferă soluţii simple. Părinţii nu numai că se vor bucura mai târziu de roadele eforturilor lor, ci vor reuşi, prin intermediul activităţilor desfăşurate împreună cu copiii, să crească coeziunea dintre ei şi aceştia.
Jen Prosek este fondatorul şi directorul general al Prosek Partners, una dintre cele mai mari firme independente de relaţii publice din Statele Unite.
Richard Rende, este psiholog în domeniul dezvoltării, cercetător, pedagog şi consultant. Ca profesor la Brown University, a coordonat multe studii de amploare despre parenting şi dezvoltarea copiilor -
10 căi pentru a face față persoanelor care îți fac rău. Când te confrunți cu oameni toxici41.23 LEIEpuizat din stoc
Un bărbat de vârstă mijlocie se blochează într-un loc de muncă nesatisfăcător și tot ce-i vine în minte sunt cuvintele fostei învățătoare: „Nu se va alege nimic de tine". O tânără apelează la terapie din cauza unei anorexii – totul a pornit de la vorbele unei amice din copilărie, care o făcea „vacă grasă". O adolescentă se sinucide pentru că nu mai rezistă să fie constant hărțuită de către colegi. Ce poți să faci cu mesajele otrăvite care rămân gravate în psihicul tău și îți afectează respectul de sine? Cum reacționezi la "oamenii toxici" care împroașcă mesaje negative și îți fac viața un calvar?
Mai întâi, susține Lillian Glass, trebuie să detectezi tiparul în care se încadrează cel ce-ți otrăvește viața – și aici cartea îți oferă nu mai puțin de 30 de tipologii de "oameni toxici" – de la "Narcisist" și "Lingușitorul Toxic" la "Cârpa Plângăreață" și "Iuda Zâmbitoare". Pornind de aici, vei putea combina cu succes cele 10 tehnici detaliate în această carte, pentru te tortura mai puțin și pentru a-ți ușura din stres și deprimare. Descoperă, așadar, cele mai eficiente strategii de "detoxifiere" a relațiilor (de la umor și oglindire la deconectare și confruntarea directă) și vei avea nu doar șansa de a scăpa de gândurile negre și durerile de stomac, dar și de a revitaliza relațiile cu oamenii toxici și de a ști când e cazul să rupi irevocabil acele legături.
Lillian Glass, specialistă americană în psihologia comunicării și a comportamentului uman, a impus în limbajul cotidian sintagma de "oameni toxici". A consiliat numeroase personalități, printre care Dustin Hoffman, Melanie Griffith și Will Smith, și a fost tradusă la Ed. Trei cu bestsellerul Ba nu, ba da! Cum să punem capăt lipsei de comunicare dintre el și ea (2017). -
Cat + Nat. Secrete de mămici37.00 LEI
Bestseller național în Canada
Cele mai bune prietene Cat și Nat au creat o imensă comunitate online de mămici, împărtășindu-și experiențele extrem de reale și, uneori, puțin indecente din "tranșeele" maternității. De la ce să nu mănânci în primele zile după ce ai născut, până la metode de a evita sexul post-partum, Cat + Nat. Secrete de mămici îți dezvăluie tot ceea ce n-o să-ți spună nimeni despre ce înseamnă să ai copii.
Combinând episoade autobiografice cu remarci amuzante și sugestii pertinente, Cat și Nat vorbesc în această primă carte despre stresul, vinovăția, bucuria și lupta de a fi mamă. Ele au născut și cresc șapte copii și vorbesc cu sinceritate despre acele aspecte ale maternității care nu prea ajung în feed-ul de Instagram. Câteva milioane de fani le urmăresc pe rețelele de socializare unde, cu un umor debordant, Cat și Nat te conduc de la lunile de sarcină la primii ani de viață ai copilului și chiar mai târziu. Iar sfaturile pe care le oferă sunt dezarmant de sincere.
„De ce au nevoie cel mai mult proaspetele mămici? În primul rând să doarmă. Dar, după somn, au nevoie de prietene bune, care să le ajute să simtă că nu sunt singure în această lume nouă și străină în care navighează. Aici intră în scenă Catherine Belknap și Natalie Telfer… Noua lor carte este amuzantă, sinceră și încurajatoare." – New York Post
„Acceptă haosul, fii îngăduitoare cu corpul tău de mămică și nu te mai stresa atât din pricina microbilor, printre alte lucruri. Asta ne îndeamnă autoarele cărții Secrete de mămici." – Wall Street Journal
„Cu aceste secrete de mămici, care vor rezona cu mamele de pretutindeni, Cat și Nat îți spun în o sută de feluri haioase lucrul cel mai ușor de uitat și cel mai important de ținut minte: deja te descurci minunat." – Dawn Dais, autoarea cărții The Sh!t No One Tells You About Pregnancy
„Cat și Nat reușesc să descrie cu umor toate lucrurile care le sperie pe proaspetele mămici." – Karen Alpert, autoarea bestsellerului I Heart My Little A-Holes
CATHERINE BELKNAP și NATALIE TELFER sunt prietene încă din adolescență, dar au devenit și mai apropiate când au devenit mame și au ales să discute cu sinceritate despre subiectele tabu legate de creșterea copiilor. La scurt timp, au hotărât să continue dezbaterea în mediul online, în speranța că vor ajuta și alte mame. Cat și Nat redefinesc paradigma „mamei perfecte", discutând despre subiecte de care mamele se tem să vorbească. Pot fi urmărite online la catandnat.ca sau pe toate canalele de social media @catandnat. -
Simte-te ca lupul în pădure37.00 LEI
Simte-te în largul tău, simte-te ca lupul în pădure, ne îndeamnă o vorbă înțeleaptă... Căci, așa cum lupul are nevoie de spațiu ca să hoinărească, oamenii au nevoie de spațiu pentru „a fi".
Când ai făcut ultima oară o plimbare? Nu pentru a merge la magazin sau la restaurant, ci o plimbare care să te energizeze, să-ți stimuleze simțurile și să-ți permită să te relaxezi. În timp ce ne plimbăm, găsim răgazul pentru a ne analiza sentimentele și începem să avem curajul de a fi vulnerabili și sinceri cu noi înșine. Mersul pe jos ne trezește intuiția care ne ajută să ne confruntăm cu dificultățile și să găsim soluții pozitive la problemele noastre. Strămoșii noștri știau cât de importantă este mișcarea, căci străbăteau planeta în lung și în lat, înțelegând natura și învățând să o respecte și să lucreze în armonie cu ea.
Simte-te ca lupul în pădure oferă sfaturi și exerciții practice care alcătuiesc împreună ceea ce autorul numește Terapia prin plimbare. Printre beneficiile acestei terapii se numără:
• diminuarea stresului;
• o stare de spirit pozitivă;
• claritate în gândire;
• reducerea stării de anxietate;
• o legătură mai profundă cu mediul;
• sănătate fizică îmbunătățită;
• o mai bună relație cu tine și cu cei apropiați ție.
„Un mesaj convingător privind forța reconectării cu eul nostru primordial pentru a obține o stare de echilibru în lumea modernă. O lectură fascinantă." – Megan Hine, autoarea cărții Mind of a Survivor
Jonathan Hoban este un cunoscut psihoterapeut londonez, inițiator al „terapiei prin plimbare", care combină mersul pe jos prin natură și consilierea psihologică, cu rezultate remarcabile. Activitatea lui a fost consemnată în presa scrisă și digitală, precum și în cea audiovizuală, inclusiv BBC, The Daily Telegraph, revistele You și Women’s Health. Este membru activ al British Association for Counselling and Psychotherapy (BACP). Mai multe informații puteți găsi pe www.jonathanhoban.com. -
Autentic41.23 LEIEpuizat din stoc
Bestseller New York Times
Cuvânt-înainte de dr. Phil McGraw
Ești cu adevărat cine vrei să fii? Asta e viața pe care ți-o dorești într-adevăr? Ești, în fiecare zi, cea mai bună versiune a ta? Ce poți schimba astăzi?
Ce si cum ai răspunde la aceste întrebări? Gândește-te la viața ta de zi cu zi. Dacă visezi la o viață mai bună, acum e momentul să-ți transformi visul în realitate. Cartea de față îți pune la dispoziție instrumentele de care ai nevoie pentru a-ți crea o viață împlinită la toate nivelurile.
Abordând fiecare dintre cele șapte sfere existențiale – viața socială, viața personală, sănătatea, educația, relațiile interumane, viața profesională și dezvoltarea spirituală –, Autentic este o carte accesibilă, compacta și concisa, care îți va declanșa dorința de schimbare. Plină de chestionare revelatoare și provocatoare, cartea te îndeamnă să-ți îmbrățișezi autenticitatea, să recunoști ce anume te împiedică să evoluezi și să trăiești viața pe care ți-o dorești.
„Citind Autentic, vei înțelege că formula propusă de Coach Mike pune în mâinile fiecăruia puterea schimbării și îi îndeamnă pe oameni să-și pună întrebări simple, dar importante: «Ce vrei cu adevărat?», «De ce te temi?», «Cine te ține pe loc?» El îi provoacă pe oameni să trăiască autentic. Această carte este o lectură obligatorie pentru oricine dorește să prospere în toate domeniile vieții." – Jennifer Lopez
Mike Bayer este fondatorul și managerul executiv al CAST Centers, o clinică dedicată artiștilor, sportivilor, managerilor sau oricui dorește să fie autentic, prosper și fericit. În carierea sa de coach de dezvoltare personală, și-a asumat misiunea de a-i ajuta pe oameni să-și consolideze sănătatea psihică și să-și însușească eul autentic. De asemenea, face parte din consiliul consultativ al dr. Phil McGraw și apare frecvent în emisiunea Dr. Phil sub numele Coach Mike. -
Mănâncă și învinge boala68.71 LEIEpuizat din stoc
Bestseller New York Times
Ce mănânci te hrănește pe tine sau îți hrănește boala?
Descoperă cele mai noi studii despre cum alimentația poate determina organismul să se vindece singur de zeci de boli. Acest bestseller New York Times te ajută să te hrănești ca să fii mai sănătos.
De foarte mult timp am subestimat radical forța organismului nostru de a se transforma și de a ne reda sănătatea. Dr. William Li, medic și cercetător inovator, prezintă cititorilor peste 200 de alimente (dintre care nu lipsesc prunele, scorțișoara, pâinea cu maia, vinul roșu și berea, fasolea neagră, roșiile San Marzano, uleiul de măsline, brânzeturi de tipul camembert și cheddar), care îmbunătățesc starea de sănătate, luptând împotriva cancerului, reducând riscul de demență și ameliorând multe alte boli. Cu ajutorul planurilor alimentare din această carte, mâncărurile care îți plac deja pot fi îmbunătățite pentru a activa cele cinci sisteme naturale de apărare ale organismului – angiogeneza, regenerarea, microbiomul, protecția la nivelul ADN-ului și imunitatea.
„Dintre numeroasele cărți despre alimentație și sănătate din ultimii ani, aceasta este cea mai bună. Cu informațiile din Mănâncă și învinge boala nu putem decât să dobândim un mod mult mai complet de a ne gândi la propria stare de sănătate." - dr. T. Colin Campbell, Universitatea Cornell, autor al cărților Studiul China și Integral
„Un doctor revoluționează modul în care putem folosi hrana ca să ne optimizăm sistemele de apărare naturale pentru a ne feri de boli." – Dr. Mehmet Oz, realizator al emisiunii The Dr. Oz Show
„Dr. William Li este un pionier al ocrotirii sănătății și îi ajută pe cititori să înțeleagă modul în care sistemele organismului uman răspund la alimentele pe care le consumăm." – Arianna Huffington, Fondator și CEO, Thrive Global
„Cartea popularizează ideea că, oricare dintre noi putem să ajungem să avem o stare excelentă de sănătate, mâncând exact alimentele care ne plac. Mănâncă și învinge boala ne încântă, ne uluiește și ne inspiră pe toți să mâncăm sănătos și să învingem boala." - Louis J. Ignarro, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în 1998
„În sfârșit, o carte care ne spune adevărul despre ce putem mânca pentru a fi sănătoși, bazată pe știință adevărată și scrisă de un expert adevărat. Mănâncă și învinge boala îți va schimba complet modul în care gândești despre corpul tău și despre alegerile pe care le faci când îți cumperi alimentele, gătești pentru familia ta sau când iei masa la restaurant." – Cindy Crawford
„O odă adusă uneia dintre marile plăceri ale vieții și un argument convingător pentru un apetit sănătos. O poveste fascinantă despre puterea alimentației…" – Bono
Dr. William W. Li este medic și om de știință cunoscut în toată lumea, mai ales ca lider al Fundației pentru Angiogeneză, în cadrul căreia a avut contribuții revoluționare la înțelegerea a peste 70 de boli (inclusiv cancer, diabet, orbire, boli de inimă, obezitate). A publicat peste 100 de articole științifice în reviste ca Science, New England Journal of Medicine, Lancet și a predat la universități prestigioase, cum ar fi Harvard, Tufts și Dartmouth Medical School. Can We Eat to Starve Cancer, discursul de la TED Talk al doctorului Li, care se bazează pe impresionantele sale descoperiri despre angiogeneză, are peste 11 milioane de vizualizări și este unul dintre cele mai bune discursuri TED Talks din toate timpurile. -
Nimic nu este atât de grav37.00 LEIEpuizat din stoc
Filosofia celor cu adevărat puternici și fericiți
Este un manual complet de autoterapie bazată pe tehnicile psihologiei cognitive. Într-un stil lejer și antrenant, Rafael Santandreu explică metodele terapiilor de scurtă durată pentru cele mai întâlnite probleme ale omului modern – anxietatea, stresul, inadecvarea socială, tensiunile în cuplu, depresia – și oferă sfaturi și exerciții ușor de făcut, care pot conduce la vindecare. Cu ajutorul acestora puteți:
- să scăpați de îngrijorări;
- să vă bucurați mai mult de viață;
- să aveți „zero" complexe;
- să vă exersați charisma;
- să izolați persoanele dificile;
- să aveți o viață de cuplu minunată;
- să puneți capăt tuturor temerilor.
În plus, veți găsi secțiuni speciale cu ajutorul cărora veți putea elimina repede și definitiv atacurile de anxietate și veți opri sporovăiala mentală inutilă prin mindfulness modern, de generația a treia.
"Toți ne-am schimbat viziunea asupra multor teme, de numeroase ori. Este bine să o facem. Cu toții am fost încăpățânați, cruzi, stupizi și imaturi. Dar și generoși, onești și altruiști. Așa este natura umană: capabilă de ce poate fi mai bun și de ce poate fi mai rău. Depinde ce parte a sufletului nostru alimentăm." – Rafael Santandreu
Rafael Santandreu este unul dintre cei mai prestigioși psihologi spanioli. După definitivarea studiilor în Spania și Anglia, a fost profesor la Universitatea Ramon Llull. În anii 2000, a lucrat cu celebrul psiholog Giorgio Nardone la Centro di Terapia Strategica din Arezzo, Italia. În prezent, își împarte activitatea între ședințele de psihoterapie cu pacienții – marea lui pasiune – și formarea psihologilor. De asemenea, este colaborator permanent al emisiunii culturale Para Todos La 2, al postului TVE. Cărțile sale, El arte de no amargarse la vida, Las gafas de la felicidad și Ser feliz en Alaska au devenit referințe internaționale în psihologie. -
Gata cu scuzele!41.23 LEI
Bestseller New York Times
De la autoarea bestsellerului Fată, deschide ochii
„Cred că putem să schimbăm lumea. Dar, mai întâi, trebuie să scăpăm de teama de a fi judecate pentru ceea ce suntem." – Rachel Hollis
Rachel Hollis a văzut prea multe cazuri în care femeile nu-și valorifică în întregime potențialul. Chiar dacă inima le îndeamnă să facă mai mult, teama de situațiile jenante, de a nu fi perfecte sau de a nu se ridica la înălțimea așteptărilor le inhibă.
În Gata cu scuzele, Rachel Hollis trage un semnal de alarmă. Știe că multe femei au fost învățate să se autodefinească prin prisma altora – fie ca soție, mamă, fiică sau angajată – în loc să învețe să-și asume cine sunt și ce vor. Îndemnându-le pe femeile de pretutindeni să nu-și mai abandoneze visurile, Hollis identifică scuzele la care trebuie renunțat, comportamentele de adoptat și deprinderile de învățat pe drumul spre dezvoltare personală și încredere în sine.
„Rachel este o Oprah modernă și varianta feminină a lui Tony Robbins! Ea combină emoția, umorul și discursul direct pentru a ne face pe toți să vedem cum putem avea viața pe care ne-o dorim." – Lewis Howes, autor de bestselleruri New York Times și gazda podcast-ului The School of Greatness
„Rachel Hollis este un lider îndrăzneț care are ca misiune de suflet să le ajute pe femei să persevereze în realizarea scopurilor și viselor lor fără să se mai împiedice de scuze." – Dr. John C. Maxwell, autor și expert în leadership
„În această carte, Rachel Hollis vorbește despre capcanele, provocările și scuzele care ne opresc să ne realizăm visurile. Cu o candoare inedită (și adesea amuzantă), Rachel ne vorbește despre propriile ei experiențe și greșeli și face recomandări concrete despre cum să trăim așa cum ne dorim." – Gretchen Rubin, autoarea bestsellerului The Happiness Project
RACHEL HOLLIS este autoare de bestselleruri, om de televiziune de top, unul dintre cei mai căutați speakeri motivaționali din lume, fondatoare și CEO la Chic Media, o celebră companie specializată în crearea de conținut digital pentru femei.
Prezentă în topul celor mai buni 30 de antreprenori sub 30 de ani, alcătuit de Inc. Magazine, Rachel are o energie contagioasă, care le dă forță femeilor, ajutându-le să preia controlul asupra propriilor vieți și să-și urmeze pasiunile fără frică.
Influencer de succes, Rachel are milioane de fani pe rețelele de socializare.
Află mai multe despre ea pe TheChicSite.com. -
Întoarcere la Cafeneaua de la capătul lumii52.85 LEIEpuizat din stoc
Într-o noapte oarecare, pe un drum pustiu, viața lui John s-a schimbat pentru totdeauna, atunci când a trecut pragul unui mic local, numit Cafeneaua de la capătul lumii. După o noapte întreagă petrecută acolo, a căpătat o cu totul altă perspectivă asupra vieții, în general, și a vieții sale, în particular.
Spre surprinderea lui, zece ani mai târziu, cafeneaua cu pricina îi iese din nou în cale. Și de data aceasta, pe spatele meniului sunt scrise întrebări profunde, menite să le dea de gândit clienților, iar aventurile se țin lanț.
Așadar, instalați-vă confortabil într-un separeu și bucurați-vă de această Întoarcere la Cafeneaua de la capătul lumii!
„Originală… plină de imaginație… fascinantă… o lectură care îți va schimba viața.“ Bill Guggenheim
„O carte excelentă, care te face să te gândești efectiv la viața ta și la cine ești cu adevărat.“ Van K. Tharp
„Ridică întrebări profunde despre scopul vieții și rolul nostru, ca indivizi.“ Publishers Weekly
„O lectură revelatoare și inspirațională… personajele sunt extraordinare.“ Nights and Weekends Book Review
-
Puterea creierului44.29 LEIEpuizat din stoc
Purtăm un adevărat război pentru sănătatea noastră. Dar putem riposta. Războiul pentru propria sănătate se pierde sau se câștigă în mintea noastră, prin deciziile pe care le ia creierul în fiecare zi, clipă de clipă. Când creierul funcționează bine, avem șanse mult mai mari de a lua decizii eficiente, care ne permit să ne concentrăm cu precizie, să avem energie și să fim sănătoși. Dacă funcționarea creierului este perturbată, dintr-un motiv sau altul, suntem mult mai predispuși să luăm decizii proaste, care ne răpesc energia, capacitatea de concentrare, buna dispoziție, memoria și sănătatea, ducând la degradarea noastră precoce și la probleme de sănătate pentru urmașii noștri.
Dr. Daniel Amen, „cel mai popular psihiatru al Americii“, a conceput un program destinat oamenilor care vor să se simtă și să arate cât mai bine, cât mai mult timp posibil, precum și celor care vor să exceleze într-un domeniu de activitate, la muncă și în relațiile lor. Adoptarea acestui mod de viață ne va spori capacitatea de a lua decizii, ne va adânci sentimentul puterii personale și ne va ajuta să ne îmbunătățim:
• Energia
• Concentrarea
• Starea de spirit
• Memoria
• Greutatea
• Relațiile
• Munca
• Starea generală de sănătate
-
Cum să devii fotbalist51.80 LEIEpuizat din stoc
Spre deosebire de majoritatea cărtilor semnate de fotbaliști, care pun în centru propria poveste, Cum să devii fotbalist acoperă mai degrabă aspecte din spatele terenului de fotbal, cum ar fi vestiarele, mașinile, casele, vestimentația, tatuajele, superstițiile, muzica, hotelurile sau autocarul echipei.
Cu inteligența și umorul bine-cunoscut ale lui Peter Crouch, cartea promite o lectură autentică și captivantă de la prima până la ultima pagină.
Devii fotbalist pentru că iubești fotbalul. Și, odată ajuns fotbalist, te trezești brusc în cea mai ciudată, amuzantă și amețitoare lume posibilă. O lume în care un coleg vine la antrenament în costum roșu-aprins, cu pălărie și baston asortate și ochelari fără lentile, iar altul își petrece seara întins pe capota unui Ferrari închiriat, pe care îl parchează fix la intrarea unui club de noapte.
Vă invit în culisele acestui univers, prin vestiare, în autocarul echipei, în casele luxoase ale fotbaliștilor, la club, pe terenurile de antrenament sau în lumea transferurilor. Vom analiza interviuri luate la cald, ne vom face de râs pe rețelele de socializare și vom încerca să nu ne mai lăsăm vreodată păcăliți la frizer, unde în loc de 10 lire mi s-au cerut 250. Ne vom lăsa antrenați și lingușiți de Harry Redknapp, o să-l tachinăm pe Rafa Benitez în legătură cu o geacă de piele prost aleasă și ne vom lăsa alinați de acordeonul lui Tord Grip. O să vedeți ce înseamnă muzică proastă și decizii neinspirate.
Peter Crouch
Cu un umor englezesc de foarte bună calitate și cu o atenție deosebită la detalii, Peter Crouch, un fotbalist atipic din toate punctele de vedere, ne introduce in lumea fotbalului de elită pe ușa principală, reușind să fascineze si uneori chiar să șocheze atât prin abordarea aleasă, cât și prin transparența povestirilor. Recomand această carte tuturor iubitorilor de fotbal, dar în mod special tinerilor sportivi care visează să ajungă la un înalt nivel profesionist, unde toate aceste povestiri vor deveni realitatea de care, fie se vor lovi, ori se vor putea bucura din plin!
George Ogăraru, antrenor, fost fotbalist
Cum să devii fotbalist, cu adevărat, în ochii publicului? Așa ar trebui să sune titlul nerostit complet al cărții lui Peter Crouch. Dacă suntem onești, cred că toți avem în minte un tipar sau o prejudecată despre ce înseamnă viața unui fotbalist. De la glorie, antrenamente, bani și până la mașini, tunsoare și haine, toate pot fi trecute în această formulă. Iar Peter Crouch răspunde cu transparență și sinceritate acestei imagini pe care o vede publicul. Și are câte un capitol savuros pentru fiecare din aceste părți din viața unui fotbalist. Dar o să descoperi repede că dincolo de imagine se ascunde de fapt muncă, muncă, muncă, durere și foarte mult caracter. Și că nimic din ce invidiem nu vine gratis. Cartea lui Peter Crouch este o incursiune foarte rară și sinceră în intimitatea vestiarelor din fotbalul englez. O incursiune cu mult umor, cu multe întâmplări pe care colegii nu și le-ar fi dorit publice, cu lucruri spuse drept în față și la bine și la rău. Și, da, îți arată cum să devii un fotbalist care reușește să rămână în memorie nu numai pentru un dans, Robotul, pe care l-a făcut celebru, ci pentru seriozitatea cu care a construit o carieră.
Cătălin Striblea, jurnalist
PETER CROUCH a evoluat de-a lungul carierei, în calitate de atacant, pentru Tottenham, Queens Park Rangers, Portsmouth, Aston Villa, Norwich City, Southampton, Liverpool şi Stoke City. Cu Liverpool a câştigat Cupa Angliei în 2006, Supercupa Angliei în 2006 şi a ajuns în finala Ligii Campionilor în 2007. De asemenea, a avut 42 de selecții în naţionala Angliei, pentru care a înscris 22 de goluri. Crouch deține recordul pentru cele mai multe goluri înscrise cu capul în Premier League. Peter Crouch este realizatorul podcastului BBC That Peter Crouch Podcast.
TOM FORDYCE este jurnalist sportiv al BBC Sport Interactive și corealizator al podcastului lui Peter Crouch. Pasionat de sport și triatlonist amator, Fordyce este și autorul cărților We could be heroes și My greatest football team ever.
-
Conserve din legume si fructe13.31 LEIEpuizat din stoc
In lunile lungi si friguroase ale anului, o alimentatie fara legume si fructe ar fi extrem de saraca, atat ca aport nutritiv, cat si ca gust, savoare si mod de prezentare.
In schimb, sa poti avea oricand la indemana, in camara ta, un suc de rosii placut aromat, o zacusca delicioasa, muraturi asortate, compoturi, gemuri si dulceturi parfumate, dupa dorinta si preferintele tuturor membrilor familiei, reprezinta un ajutor si un beneficiu pentru orice gospodina, careia ii economiseste timpul, banii si efortul si-i ofera posibilitatea de a pune zilnic pe masa un alt fel de mancare, pregatit sanatos, din cele mai bune si mai proaspete ingrediente.
Sfaturile competente si foarte utile ale experimentatei autoare va ajuta sa va lansati cu toata increderea in pregatirea apetisantelor conserve din legume si fructe, cu care ii veti delecta pe toti cei dragi, adunati la masa
pentru cel mai placut si mai reconfortant moment al zilei.
-
Cum sa va controlati anxietatea inainte ca aceasta sa va controleze38.85 LEIEpuizat din stoc
Urmand regulile terapiei raþional-emotive si comportamentale (T.R.E.C.) elaborate de dr. Albert Ellis, va puteþi controla anxietatea inainte ca aceasta sa puna stapanire pe dumneavoastra.
Anxietatea sanatoasa – care implica sentimente de ingrijorare, prudenþa si vigilenþa – poate fi o adevarata binecuvantare: þine la distanþa pericolele, va alimenteaza spiritul de conservare si va face sa fiþi constient de lucrurile negative pe care le puteþi schimba. Anxietatea nesanatoasa va inhiba de la a va bucura de activitaþile si relaþiile de zi cu zi si va determina sa le percepeþi ca fiind mult prea riscante. Va face sa acþionaþi ineficient, va umple mintea cu preocupari extenuante si va franeaza creativitatea.
In cartea de faþa veþi gasi nenumarate exemple de cazuri pe care dr. Ellis le-a tratat cu succes, inclusiv cele referitoare la anxietatea de performanþa, nesiguranþa de ordin profesional, disfuncþiile sexuale si fobiile sociale. Sunt incluse peste 200 de maxime raþionale care va vor diminua anxietatea nesanatoasa si va vor amplifica sansele de succes, satisfacþie si fericire, acasa si la locul de munca.
Dr. Albert Ellis (1913–2007) a fundamentat terapia raþional-emotiva si comportamentala, o forma de pionierat a terapiei cognitiv-comportamentale moderne (T.C.C.). In cadrul unui sondaj, dr. Ellis s-a clasat pe locul doi in lume pe lista celor mai influenþi psihoterapeuþi din istorie. Numele lui este cunoscut de toþi psihologii, studenþii si istoricii de pe mapamond. A publicat peste 700 de articole si peste 60 de carþi despre psihoterapie, consiliere maritala si familiala, terapie sexuala. Pana la moartea sa, petrecuta in 2007, dr. Ellis a deþinut funcþia de presedinte emerit al Institutului Albert Ellis din New York, care ofera programe de training profesional si de psihoterapie individuala, familiala sau de grup.
-
Dezvoltarea inteligentei emotionale37.00 LEI
Ca sa te poti descurca in provocatoarea lume a afacerilor de astazi, nu mai sunt suficiente istetimea si munca asidua. Cei care reusesc poseda in general si o alta insusire, numita inteligenta emotionala.
Rob Yeung va dezvaluie cum va puteti dezvolta inteligenta emotionala si cum o puteti folosi pentru a avansa in cariera. Autorul va incurajeaza sa va cunoasteti si sa va controlati emotiile, sa va autodirectionati, sa nu va dati batuti si sa va urmariti intotdeauna telul. Invatati cum sa invingeti obstacolele si cum sa obtineti succesul.
Aveti nevoie de „inteligenta interpersonala” pentru a-i influenta si a-i convinge pe ceilalti, pentru a le intelege motivatiile, pentru a beneficia de cele mai importante calitati ale lor si pentru a ajunge la o intelegere reciproc avantajoasa chiar si cu cei mai dificili colegi.
Sfaturile bine tintite ale autorului va vor face mult mai usor accesibil drumul catre succes si fericire personala. Veti descoperi ca un nivel inalt de inteligenta emotionala reprezinta cea mai buna garantie.
Dr. Rob Yeung este director in cadrul firmei de consultanta psihologica Talentspace, specializat in intervievarea si evaluarea managerilor din ierarhia superioara a companiilor. A publicat carti despre management si este solicitat deseori sa colaboreze cu presa scrisa, cum ar fi Guardian si Financial Times, precum si cu o serie de canale de televiziune, printre care CNN.
-
De ce femeile uită greu şi bărbaţii repede49.68 LEIEpuizat din stoc
Bărbaţii şi femeile gândesc diferit, percep în mod diferit importanţa lucrurilor şi privesc lumea în care trăiesc prin filtre absolut diferite.
Acest adevăr nu este nicăieri mai pregnant decât la nivelul creierului, organul care găzduieşte tot ceea ce ne face umani: pasiunile, intuiţia, concepţia asupra lumii înconjurătoare, întreaga noastră viaţă intelectuală şi afectivă. Creierul masculin şi creierul feminin sunt extrem de diferite atât din punct de vedere chimic, cât şi structural, ceea ce explică de ce bărbaţii şi femeile abordează lumea în moduri atât de puţin asemănătoare.
Cum putem depăşi această distanţă fiziologică? Dr. Marianne Legato prezintă în cartea de faţă strategii şi trucuri pentru a învăţa să gândim ca celălalt sex şi pentru a înlesni o comunicare de multe ori aflată în impas. O bună înţelegere a celui de lângă noi este primul pas către relaţii de cuplu mai sănătoase şi o viaţă sentimentală împlinită.
Pentru toţi cei care au simţit vreodată perplexitate, furie, confuzie sau frustrare în relaţiile cu celălalt sex, această carte reprezintă un material informativ indispensabil, cu ajutorul căruia pot ,,sparge codul” şi se pot descifra unii pe alţii.Pentru că toţi ne naştem, creştem, ne îndrăgostim, ne căsătorim, iubim, înşelăm, procreăm, divorţăm, plângem, uităm şi iertăm. Pentru că suntem singuri sau împreună, pentru că suntem părinţi sau copii, pentru că ne pasă de cine suntem, de cei din jur, şi mai ales pentru că fiecare dintre noi are o familie pe care o iubeşte şi vrea să o protejeze.
O colecţie intimă de sfaturi, probleme şi soluţii pentru fiecare membru al familiei; o familie cu adevărat fericită.