Practic & Util & Hobby
-
Emotii incalcite62.00 LEI
În loc să îți ignori sau să îți înăbuși sentimentele, Jennie Allen te încurajează să le acorzi atenție deplină. Un ghid practic pentru cei care vor să-și întărească legătura cu sinele.
Prinși constant în goana după obiective, având mintea parcă blocată pe pilot automat, am început să uităm ce simțim. Auzim prea des că emoțiile ne pun piedici, iar asta ne aduce în punctul în care confuzia ia locul înțelegerii – cu sinele, cu apropiații și cu Dumnezeu.
Plină de compasiune și cu o experiență de viață care îi confirmă fiecare învățătură, Jennie Allen ne transmite un mesaj de împuternicire: ca să ne vindecăm, trebuie să ne acceptăm fiecare sentiment. Cu o privire nouă asupra vieții noastre emoționale, ne vom îndepărta de clișeele dăunătoare, vom învăța că înțelegerea reciprocă formează comunități de încredere și că există mereu Cineva care ne oferă iubire necondiționată.
O carte care valorează cât mii de ore de terapie. - Jonathan Pokluda
Pentru oricine a fost învățat ceva inutil sau chiar dăunător despre propriile sentimente, această carte este un spațiu de vindecare. Jennie îți va da o mână de ajutor ca să descoperi ce înseamnă să trăiești cu adevărat, nu doar să exiști, învățând că emoțiile te ajută să te reconectezi cu tine însuți. - Lysa TerKeurst
Emoții încâlcite este ca o biblie în domeniu, un ghid accesibil pentru oricine se străduiește să înțeleagă emoțiile, fie proprii, fie ale altora. Nu vei învăța doar să-ți gestionezi emoțiile, ci cum să le simți pe deplin. - Phylicia Masonheimer
Jennie Allen (n. 1976) a absolvit Seminarul Teologic din Dallas, are un masterat în studii biblice și a predat în cadrul bisericii Austin Stone, unde soțul ei, Zac, a fost pastor. Cuplul are patru copii, dintre care cel mai mic a fost adoptat din Rwanda. Jennie Allen este autoarea mai multor cărți de inspirație creștină și fondatoarea organizației IF:Gathering, care inspiră o nouă generație de credincioși să-și îndrepte mintea și sufletul spre credința în Dumnezeu.
-
Puterile nebanuite ale parintilor62.00 LEI
Apariția copilului poate fi un eveniment copleșitor. Printre altele, ești nevoit să-ți cultivi aptitudini pe care nu le-ai mai folosit și îți dai seama că acestea nu sunt chiar cele mai prețuite în societatea contemporană.
Céline Chadelat începe prin a demasca disprețul civilizației moderne față de părinți, considerați a fi doar niște indivizi scoși din circuit. Apoi, treptat, ajunge să ne convingă că putem schimba această mentalitate dăunătoare, în primul rând, lucrând asupra propriilor noastre convingeri negative. Bazându-se pe un îndelungat și amplu studiu privitor la tinerele mame, autoarea trece dincolo de critica societății actuale și oferă soluții concrete prin care părinții să se facă auziți, respectați, să aibă mai multă încredere în instinctele proprii, să se elibereze de sentimentul de vinovăție și de cel de inutilitate. Și, mai important decât orice, ne învață cum să întărim relația cu copiii noștri și să prețuim fiecare moment pe care îl petrecem împreună.
Céline Chadelat analizează cu atenție societatea actuală, în care individualismul, consumerismul și competitivitatea își unesc forțele pentru a le face viața mai grea părinților. - La Matrescence
Un eseu despre tot ce bulversează viața mamelor după naștere într-o societate obsedată de performanță. Céline Chadelat studiază contradicția dintre nevoia de dăruire, de transmitere a unor valori esențiale pentru construirea unei societăți evoluate și mediul ostil în care se trezesc proaspeții părinți și copiii lor. - Les Libraires
Printre puținele cărți care ne luminează cu privire la rolul nostru de părinți. Capacitățile necesare pentru a ne crește copiii, precum empatia, tandrețea și răbdarea, sunt prea puțin prețuite în lumea de azi, cu ritmul ei accelerat. Și totuși, ele sunt esențiale pentru cel mic în primii lui ani de viață. - Babelio
Autoarea reflectează la locul copiilor și al părinților lor în lumea de ieri, de astăzi și de mâine. Ne vorbește despre grija față de cei mai vulnerabili. Mi-a făcut o plăcere nemaipomenită să o citesc, fiindcă mi-a deschis orizonturi nebănuite. - Anna Roy
Céline Chadelat este jurnalistă, autoare, lector și mamă a doi copii. Absolventă a Université Sciences Po, a scris articole pentru reviste de specialitate din domenii precum religie, spiritualitate și yoga. Activitatea sa online este ilustrată în special de blogul dedicat informării femeilor asupra postpartumului (lemoisdor.fr), iar proiectele sale în acest sens includ acțiuni civice precum petiții către Ministerul francez al Sănătății pentru îmbunătățirea condițiilor de viață pentru femei după naștere.
-
Cum să avem o minte armonioasă56.00 LEI
Un ghid esențial care te va ajuta să faci din orice conversație o artă.
Totul este perfectibil, în special mintea omenească. Frumusețea interioară se dezvăluie încă de la prima conversație. Pornind de la aceste premise, autorul schițează un ghid esențial atât pentru dezvoltarea gândirii creative, cât și a inteligenței emoționale, dezvăluindu-ne pașii de urmat pentru a avea o minte flexibilă și echilibrată, care știe să observe subtilitățile interlocutorului, să jongleze cu idei și alternative și să ofere perspective variate.
Este important să ne păstrăm mintea receptivă, capabilă să își însușească idei noi și să își îmbunătățească continuu procesul de învățare și creativitatea. Expert renumit în domeniul gândirii și al soluționării problemelor, Edward de Bono ne propune tehnici de gândire laterală, prin intermediul cărora vom putea să ne îmbunătățim mecanismele gândirii, să ne consolidăm relațiile, să ne exprimăm cu ușurință opiniile și sentimentele, să ne susținem valorile și să facem din orice conversație o artă.
Edward de Bono, unul dintre cei mai mari gânditori ai lumii, a descoperit un remediu-minune pentru cei care își doresc să se bucure de sănătate și frumusețe de durată. - Sunday Review
Edward de Bono este cel mai bun specialist în identificarea trucurilor menite să ne ascută mintea. - The Times
O minte armonioasă, așa cum o definește Edward de Bono, integrează eleganța și creativitatea gândirii, punând accentul pe claritate și originalitate, pe amestecul armonios de receptivitate, curiozitate și dorință de cunoaștere. - Bookey
EDWARD DE BONO (1933–2021) este considerat un maestru al inovației și abordării creative a problemelor de orice natură, fiind inventatorul sintagmei „gândire laterală“ (intrată de mult în dicționare) și autor a 70 de cărți traduse în majoritatea limbilor de circulație internațională. Recunoscut pe plan mondial pentru eficacitatea metodelor sale, a fost invitat să țină cursuri și conferințe în peste 50 de țări, iar ideile lui au fost și continuă să fie utilizate cu succes de multe dintre cele mai mari companii din lume, precum IBM, Canon, Samsung, Microsoft, Apple, Ericsson, Ford etc.
-
Ghidul creierului echilibrat59.91 LEIO calatorie blanda de la haos si zgomot la claritate si calm Ce se intampla in creierul tau cand simti ca nu mai poti? Dezechilibrul emotional al creierului iti influenteaza felul in care gandesti, simti si reactionezi in relatiile cu ceilalti. Cand sistemul tau nervos este obosit sau blocat in modul de supravietuire, apar semne clare: ganduri de care nu poti scapa, iritabilitate, dificultati de concentrare, retragere in sine. Dar aceste dezechilibre nu sunt defecte. Sunt raspunsuri adaptative, invatate de subconstient in conditii dificile.
-
Vindecarea partilor fragmentate ale sinelui64.00 LEIIn volumul Vindecarea partilor fragmentate ale Sinelui, Janina Fisher, specialista de renume international in tratarea traumei, ne ofera o perspectiva noua si profund umana asupra modului in care putem intelege si transforma ranile emotionale lasate de trauma. Imbinand cele mai recente descoperiri din neurostiinta cu metode terapeutice moderne – precum Internal Family Systems (IFS), modelul Disocierii Structurale si Psihoterapia Sensorimotorie – autoarea propune un cadru sigur, accesibil si aplicabil in viata de zi cu zi, nu doar in contextul terapeutic.
-
Doliu si renastere33.83 LEIAceasta carte te sprijina sa recunosti etapele diferite ale doliului si iti ofera strategii practice pentru a face fata suferintei. Pe masura ce parcurgi pas cu pas drumul catre acceptarea pierderii, vei intelege mai profund durerea si vei invata sa o gestionezi. Este un ghid intelept care te insoteste in procesul de vindecare si reconectare cu tine insuti dupa o pierdere, oferind: • o explorare profunda a doliului, o perspectiva spirituala asupra suferintei resimtite in urma unei pierderi si a modului in care afecteaza oamenii la nivel emotional; • intelepciune practica tolteca despre cum sa gestionezi durerea si pierderea intr-o maniera sanatoasa; • repere despre vindecare si transformare, ajutand cititorii sa vada suferinta si durerea nu ca pe o stare permanenta, la care sunt condamnati pentru restul vietii, ci ca pe o parte a unui proces de crestere la nivel personal; • o redescoperire a iubirii de sine si a importantei pe care o are grija fata de sine in situatii de criza; • o perspectiva transformatoare despre puterea jelaniei si a acceptarii mortii ca parte fireasca a vietii; • dirijarea atentiei inspre inteligenta emotionala, concentrarea pe starea de pace interioara, asumarea responsabilitatii fata de propria viata si a trai in momentul prezent, conectat la divin si la viata.
-
Copilul autonom. Știința și înțelepciunea de a le da copiilor mai mult control asupra vieții lor52.86 LEIEpuizat din stoc
Convingător, logic și inovator, volumul de față le insuflă părinților curajul de a adopta metode și atitudini eficace în a reduce stresul toxic și a le cultiva copiilor potențialul de reziliență, succes și dezvoltare optimă. Dr. Tina Payne Bryson, Psihoterapeută și coautoare a cărții Creierul afirmativ
O carte esențială pentru părinții și profesorii de pretutindeni. Sir Ken Robinson, Consultant internațional în educație și autor de cărți
Mulți părinți insistă să facă micromanagement, supervizând totul – de la teme până la prieteni. Pentru acești părinți, Stixrud și Johnson au un mesaj clar: Stop! National Public Radio, SUA
Cu ani în urmă, Stixrud și Johnson au început să observe același tipar, manifestat de copii din medii foarte diferite: până și cei antrenați să devină foarte performanți ajungeau acut stresați și demotivați. Împreună, cei doi au descoperit că cel mai bun antidot la stres este să le dai copiilor mai mult control asupra vieții lor. Dar asta nu înseamnă să renunți la autoritatea ta de părinte.
În cartea de față, ei îți arată cum să ajuți în mod activ copilul să-și formeze un creier rezilient și cum să-l pregătești pentru obstacolele ce-i vor apărea în drum. Ca părinți, la un moment dat trebuie să ne dăm deoparte și să lăsăm copiii să-și conducă singuri viața. Numai că, până atunci, îi putem ghida astfel încât să-și urmeze calea cu perseverență și creativitate.
-
Menopauza. Scapă de simptome și simte-te în continuare tânără59.20 LEI
Ești în perioada în care te lupți cu simptomele menopauzei? Au apărut din senin bufeurile, nopțile nedormite, stările de irascibilitate, anxietatea inexplicabilă? E momentul să descoperi cum să-ți redobândești vitalitatea și pofta de viață.
Dr. Mindy Pelz, expertă în nutriție și medicină funcțională, a ajutat nenumărate femei, la fel ca tine, să-și recapete sănătatea și starea de bine în anii tulburi ai menopauzei. Ești în perioada în care te lupți cu simptomele menopauzei? Au apărut din senin bufeurile, nopțile nedormite, stările de irascibilitate, anxietatea inexplicabilă și îți e greu să-ți amintești unele cuvinte? Cât de bine ar fi să te trezești din nou odihnită, să ai o minte limpede și calmă și să poți slăbi ușor, cu efecte de durată. Vestea bună este că există căi de a obține toate acestea și chiar mai mult.
Din acest volum vei afla:
• Ce se întâmplă în corp odată cu fluctuațiile hormonale și care sunt strategiile eficiente la care poți apela.
• Cele mai bune metode ca să eviți ceața mintală.
• Cum să pui capăt simptomelor fără să folosești medicamente.
• Cum să-ți deblochezi metabolismul ca să slăbești.
• Cum să te simți în continuare tânără.
Nu trebuie să treci prin ani întregi de suferință. Alătură-te programului transformator conceput de dr. Mindy Pelz ca să te bucuri în continuare de o viață energică și înfloritoare. Nu-ți pierde speranța!
-
Regulile atașamentului77.17 LEI
Un ghid esențial, care te va ajuta să te înțelegi mai bine, să nu te mai autosabotezi și să dezvolți un sine rezilient.
Modul în care ne raportăm la lume și la noi înșine, criteriile pe care le aplicăm pentru a ne modela și pentru a stabili relații cu cei din jur sunt determinate de stilul de atașament pe care îl dezvoltăm din copilărie și pe care îl perpetuăm de-a lungul vieții. Felul în care ne apropiem de ceilalți are un impact profund asupra fiecărui aspect al existenței noastre: prietenii, cariera, stabilirea obiectivelor și atitudinea pe care o afișăm în contexte sociale. Iar dacă vrei să-ți schimbi viața, ai nevoie, în primul rând, de atașamente sigure cu cei din jur, ca să nu te mai autosabotezi și să-ți dezvolți un sine puternic și sănătos. Indiferent de stilul de atașament curent și de factorii declanșatori personali, indiferent că ești înverșunat de independent, mereu anxios sau dezorganizat, poți să-ți găsești calea către un sine rezilient, care se privește cu autocompasiune. Aceasta e perspectiva pe care o propune dr. Judy Ho pentru vindecare, conectare și un viitor luminos. Cu ajutorul analizelor și exercițiilor din volumul ei, vei descoperi stilul de atașament care te reprezintă cel mai bine, îți vei identifica traumele și nevoile profunde, vei scăpa de anxietate și vei deveni mai înțelegător față de apropiați.
Un volum plin de sfaturi practice și propuneri de activități care te ajută să-ți îmbunătățești modul de funcționare la nivel emoțional și starea de bine. O lectură fabuloasă! Dr. David A. Levy
O lectură esențială pentru toți cei care vor să evolueze și să creeze conexiuni profunde cu ceilalți. Dr. Marshall Goldsmith
O lucrare care schimbă regulile jocului, începând cu tine însuți, continuând cu familia și relațiile sentimentale. Abordarea inovatoare a autoarei reprezintă o gură de aer proaspăt. Îți va schimba viața într-un mod pe care nici nu ți-l poți imagina. Sarah Pendrick
Dr. Judy Ho este o autoritate incontestabilă în domeniul teoriei atașamentului și al implicațiilor sale practice profunde. Kyle Kittleson
-
Despre motivație52.75 LEI
Despre motivație este ghidul de care ai nevoie pentru a-ți îmbunătăți viața pe toate planurile. Pas cu pas, vei descoperi secretele care stau la baza creării unei mentalități motivate și tehnicile necesare pentru a accesa puterea nelimitată a minții.
Vei afla cum poți să preiei controlul asupra acestei puteri ca să o direcționezi spre obținerea lucrurilor pe care ți le dorești cel mai mult. Vei învăța să aplici principiile și practicile zilnice care te vor ajuta să-ți pregătești mintea pentru rezultate remarcabile și vei ști cum să valorifici energia gândurilor, să-ți stimulezi imaginația și să-ți găsești inspirația ca să acționezi pentru a-ți îndeplini orice scop.
-
Iron John. Calatoria initiatica a barbatilor spre masculinitatea autentica si cele 8 etape ale transformarii interioare52.00 LEI
Iron John este o carte pentru barbati. Pentru cei care simt ca au parcurs un drum lung si anevoios pana la recunoastere si la a fi bine cu ei insisi ca barbati, pentru cei care simt ca sunt abia la inceputul calatoriei lor de descoperire si afirmare, pentru cei care inca isi pun intrebari despre ce nu e in regula cu ei, cu lumea, cu femeile, cu ceilalti barbati, insa si pentru cei care abia deschid ochii catre vastul univers uman si inteleg ca exista in lume forte potrivnice, dar si complementare. Apoi este o carte pentru femei. Pentru cele care vor sa se apropie de spiritul masculin si sa vada lumea cu alti ochi sau care, privind in oglinda celuilalt sex, vor sa invete despre sine si despre viata. Plin de respect fata de feminitate, fata de propriile ei mistere, Robert Bly se lanseaza in acest efort impresionant de reechilibrare a balantei: femininul, ca si masculinul, are nevoie de o contraparte, care este la fel de profunda, de intensa, de vie, pana la urma. Spiritul masculin, ne invata el, este adanc cat lumea, intunecat, salbatic, neimblanzit, umed, misterios…
In acelasi timp serios, realist si inflacarat, combinand grandoarea mitului cu pragmatismul propriilor noastre lectii din viata si din istorie, Robert Bly a reusit sa inchege un ghid relevant, util, fermecator, profund, pentru barbatii de pretutindeni. Iron John are la baza o poveste veche – Hans cel de Fier –, culeasa tarziu, abia in sec. al XIX-lea, de Fratii Grimm, in care Bly a descoperit expuse cu multa dibacie de catre povestitorii anonimi toate motivele initierii masculine. Cu talentul sau poetic, autorul impleteste mestesugit firele pe care le toarce din povestea lumii, din mituri, basme, legende si din istorie, creand aceasta panza mitopoetica ce traduce pentru noi relatia dintre suflet, minte, corp si natura. Suntem fiinte sociale, avem nevoie sa apartinem inainte de a deveni noi insine.
*
Prietene, acest corp se ofera sa ne care pe degeaba – asa cum oceanul cara busteni. Astfel ca, in unele zile, striga in el mareata sa energie; sparge bolovanii, ridica micii crabi care plutesc de-a lungul malurilor. Cineva bate la usa. Nu avem timp sa ne imbracam. El vrea ca noi sa mergem cu el la casa intunecata, strabatand strazile suflate de vant si udate de ploaie. Ne vom duce acolo, spune corpul, si il vom gasi pe tatal pe care nu l-am intalnit niciodata, care a ratacit prin viscol in noaptea in care ne-am nascut si care atunci si-a pierdut memoria si a trait tanjind dupa copilul sau, pe care l-a vazut o singura data… pe cand lucra ca cizmar, pastor de vite in Australia, ca bucatar de restaurant, care picta in timpul noptii. Cand aprinzi lampa, il vezi. Sta acolo in spatele usii… sprancenele atat de grele, fruntea atat de luminoasa… singur in tot corpul sau, asteptandu-te.
poemul „Finding the Father”, Robert Bly
-
Eu, tu si relatiile noastre. Metoda ESPERE® ilustrata in 33 de studii de caz despre cum sa fim bine cu noi insine si cu ceilalti62.37 LEI
Suntem aruncati in viata fara sa fim pregatiti inainte cu cateva elemente de baza ale vietii relationale, spre exemplu: cum sa ne exprimam clarificator, cum sa ne pozitionam in relatii, cum sa refuzam, cum sa transmitem sau sa primim mesajele care vin pe canalul comunicarii, cum sa mentinem o relatie, cum sa finalizam o relatie etc. Aceste cateva elemente de baza ne-ar feri de multa suferinta. Comunicarea pe care noi o folosim astazi este rezultatul tuturor conditionarilor noastre socio-culturale, al gandurilor noastre, al fricilor noastre sau a ceea ce credem noi ca este mai bine sa spunem, sa transmitem. Aceasta aparenta spontaneitate este hranita de educatie si cultura, dar adesea impiedica o transmitere autentica a mesajului din interiorul nostru. Asa se face ca ramanem nespusi, intr-o tacere profunda a fiintei noastre care se cere auzita, ascultata, primita, validata si, de ce nu?, iubita de cei din jurul nostru. Plecam apoi catre taramuri care inca ne sunt inaccesibile, cu tristetea faptului ca cei din jurul nostru nu ne cunosc cu adevarat, nu ne stiu, nu ne-au inteles niciodata, desi sunt poate mama noastra, fratele nostru, iubitul nostru sau fiica noastra. In egala masura, nici noi nu venim catre celalalt cu deschiderea de a-l primi asa cum este, de a-l asculta, de a-l vedea, de a-l recunoaste si, de ce nu?, de a-l iubi, nu pentru propriile noastre limite si frici, ci pentru sansa binecuvantata de a experimenta impreuna iubirea.
Jacques Salomé a reunit in anii ʼ70 acest complex de tehnici, instrumente, principii si reguli intr-un concept unificator pe care l-a denumit Metoda ESPERE®, un acronim al sintagmei „Energie Specifica Pentru o Ecologie Relationala Esentiala”. Creatorul ei a vazut-o ca pe o pedagogie in sensul ei literalmente didactic, educativ si cu o larga aplicabilitate, indiferent de varsta. Pentru ca da, poti sa te educi relational, poti sa inveti sa comunici la ORICE varsta si veti avea exemple inclusiv in acest volum.
Mereu vom gasi noi si noi straturi de vindecat, noi provocari, noi perspective din ce in ce mai ample. Iar atunci cand acceptam asta, intelegem ca demersurile, tehnicile esperiene, ingrijire simbolice devin aproape un fel de a fi, un stil de viata.
„Am fost foarte impresionat de travaliul colectiv inspirat de munca mea privind comunicarea relationala si prezentat cu profesionalism in aceasta lucrare coordonata de Daniela Dumitrescu. Cu o privire plina de multumiri, nu pot decat sa sper ca aceste seminte relationale isi vor putea gasi un sol/pamant primitor/fertil in viata cat mai multor oameni, permitandu-le astfel sa dezvolte in ei insisi suficienta autonomie si competente relationale, pentru a deveni, la randul lor, comunicatori completi (cu drepturi depline). Pentru tot binele impartasit, pentru fiecare raza de lumina transmisa, pentru infima delicatete oferita, va multumesc!” Jacques Salomé
-
Natura din noi. Restabilirea conexiunii pierdute dintre natura, masculin si feminin52.00 LEI
Acest text este o carte provocatoare si mereu actuala care reexamineaza locul ocupat de umanitate in lumea naturala – si relatia dintre spirit si corp – in lumina taoismului chinez. Faptul ca fiintele umane sunt separate de natura pe care trebuie sa o controleze, ca mintea este cumva superioara corpului si ca intreaga sexualitate presupune seductie – ceea ce constituie un pericol si o problema – toate acestea sunt asumptii pe care se bazeaza cea mai mare parte a gandirii occidentale. Iar toate aceste prejudecati sunt motorul din spatele exploatarii umane a Pamantului, al neincrederii in emotie si al singuratatii si nedeschiderii
noastre catre iubire.Sunt putine cartile care sa fi pus aceste asumptii atat de direct in discutie cum o face aceasta munca erudita si antrenanta a lui Alan Watts. Inspirandu-se din preceptele taoismului, autorul ofera o perspectiva alternativa asupra omului si a Universului – una in care distinctiile dintre sine si celalalt, spirit si materie fac loc unei viziuni mai holiste asupra lumii. Aceasta carte este una de mare eleganta si cu implicatii profunde – este unul dintre acele texte rare care ne poate schimba modul in care gandim, simtim si iubim.
*Pentru mintea care urmeaza fiece drum pana la capat, orice drum duce nicaieri. A te abtine de la asa ceva nu inseamna sa amani dusul rece al trezirii la realitate, ci sa vezi ca omul are mai multe sanse sa ajunga la destinatie stand pe loc decat plecand, ca a fi mereu in cautarea unui dincolo inseamna sa ramai insensibil la ce este aici.
*Pentru a cunoaste natura, pentru cunoaste „substanta” lucrurilor, trebuie s-o cunoastem asa cum un barbat „cunoaste” o femeie, in sensul arhaic al termenului - cu toata calda imprecizie a contactului imediat.
*Cand este spontan, apogeul dragostei sexuale reprezinta una dintre cele mai depline experiente de relationare cu celalalt la care putem accede, dar prejudecatile si obtuzitatea ne-au impiedicat sa vedem ca, in orice alte circumstante, o asemenea desfatare s-ar numi extaz mistic. Ceea ce indragostitii simt unul pentru celalalt nu este altceva decat adoratie in deplinatatea acceptiunii religioase a termenului, iar apogeul acestui sentiment este aproape literalmente o revarsare a vietii dintr-unul in celalalt. O asemenea adoratie, care i se cuvine doar lui Dumnezeu, ar fi cu adevarat idolatra, daca, in acel moment, dragostea nu ar indeparta orice iluzie, aratand chipul iubitului/iubitei asa cum este el cu adevarat - nu persoana care pretinde sa fie in societate, ci dezvaluindu-i natura divina...
*Atunci totul pare sa se intample spontan dintr-o sursa unica. Viata curge continuu, ramanand totusi adanc ancorata in prezent, fara a cauta vreun rezultat, caci prezentul nu mai este limitat la punctul infinitezimal al constiintei incordate, dilatandu-se pentru a deveni eternitate atotcuprinzatoare.
*Tehnicile yoga, rugaciunile, terapiile si exercitiile spirituale sunt, la urma urmei, doar niste sofisticate amanari ale momentului cand vom admite ca nu exista nimic de acaparat si niciun mod de a-l acapara.
Alan Watts
-
Vizualizarea este cheia55.00 LEI
„Cea mai bună carte pe care o vei citi despre vizualizare.” - Robin Sharma, autorul bestsellerelor Călugărul care și-a vândut Ferrari-ul și Bogăția pe care banii nu o pot cumpăra
Vrei să ai control asupra vieții tale? Începe cu scenariile din mintea ta.
Știai că simpla vizualizare a unei acțiuni activează aceleași circuite neuronale ca și acțiunea propriu-zisă? Asta înseamnă că, atunci când îți imaginezi succesul, îți antrenezi creierul să îl perceapă ca pe o experiență reală – pregătindu-te mental pentru reușita din viața de zi cu zi. Tocmai de aceea, în 2024, Nike a făcut istorie angajând primul antrenor de fitness mintal, în persoana Mayei Raichoora – semn că performanța viitorului va pune creierul pe primul loc.
În calitate de expertă în vizualizare și recuperare accelerată, Maya ajută sportivi și echipe de elită să gândească, să simtă și să aibă performanțe la nivelul celor mai buni 1% oameni din toată lumea – totul prin stăpânirea minții subconștiente. Îmbinând descoperiri științifice, exerciții practice și povestiri din impresionantul parcurs profesional al autoarei, această carte te învață care sunt cele cinci tehnici esențiale de vizualizare ce pot reprograma conexiunile creierului și îți cultivă o mentalitate de învingător. Vei învăța să gândești, să simți și să acționezi la cel mai înalt nivel, transformând visurile neclare în planuri concrete.
Fie că îți dorești să-ți îmbunătățești concentrarea, să devii un vorbitor public memorabil, să depășești sindromul impostorului, să-ți gestionezi curajos emoțiile sau, pur și simplu, să începi ziua cu o perspectivă mai clară și mai optimistă, Vizualizarea este cheia îți oferă instrumentele necesare pentru a-ți stăpâni mintea – și, implicit, viața.
„Cartea asta a fost colacul meu de salvare când treceam printr-o perioadă foarte întunecată din viața mea. Aveam vise și planuri mari, dar frica și îndoiala mă țineau pe loc. Simțeam că nu pot să merg mai departe. Vizualizarea este cheia mi-a oferit exerciții mentale practice care m-au ajutat să-mi recâștig liniștea sufletească și încrederea în mine.” – Donna
„Am încercat de atâtea ori să manifest tot ce îmi doresc, dar nimic nu părea să funcționeze. Recunosc, și eu credeam că vizualizarea e doar o pierdere de timp – până când am citit Vizualizarea este cheia și am descoperit că, în spatele acestei practici, există o bază reală în neuroștiință. Acum folosesc tehnicile Mayei în fiecare zi și chiar văd schimbări reale în felul în care gândesc și acționez. E incredibil cât de puternic este creierul nostru atunci când îl antrenezi cum trebuie!” – Lauren
„Am citit zeci de cărți de dezvoltare personală, inclusiv câteva despre manifestare, dar niciuna nu m-a făcut să simt că pot, cu adevărat, să-mi schimb viața. Vizualizarea este cheia a fost, însă, altceva. Este clară, directă și îți dă senzația că ești ghidat, nu aruncat în neant cu promisiuni goale. Pentru prima dată, m-am simțit în stare să acționez, nu doar să visez.” – Rick
-
Murdle (vol. 2)65.00 LEIDeductiv Logico s-a întors pe scenă în Murdle: Volumul 2. Aceste puzzle-uri deştepte şi amuzante vă vor provoca să aflaţi cine, cum, unde şi de ce a comis crima. Ridicaţi vălul negru al misterelor din Insulele Violet, rezolvaţi enigmele unui învăţat misterios din vremuri de demult şi exploraţi tărâmurile bântuite ale Drakoniei... dacă aveţi curajul.
-
Karma sănătății43.29 LEI
Oare trăiesc corect, oare am conștiința curată, oare nu sunt prea gelos, prea invidios sau prea iritat?
Bolile ce constituie un semnal al unei stări spirituale nefavorabile se numesc boli karmice. Prin urmare, și tratarea acestora se poate face doar tratând problemele spirituale și învățând să trăim străduindu‑ne să ducem o viață în armonie cu legile și ritmurile cosmice.
Unul dintre principalele postulate ale învățăturilor despre karmă susține că fiecare individ este propriul său creator, este creatorul sorții sale și totul depinde de fiecare dintre noi. Aceasta înseamnă că bucuria și suferința, sănătatea și bolile sunt consecința faptelor noastre bune sau rele, inițiate tot de gândirea noastră. Aceste afirmații decurg nemijlocit din principala lege a karmei – legea cauză‑efect. Dar rezultatul nu depinde doar de acțiunile noastre, ci și de condițiile în care a avut loc această acțiune. Astfel, aceeași acțiune poate duce la consecințe diferite. Exemplele ce urmează vă vor ajuta să înțelegeți acest fapt.
Cum să fim în armonie cu noi înșine, cu lumea înconjurătoare, cum să avem succes și să devenim oameni sănătoși?
În această carte: predispoziția zodiacală la anumite boli; legătura dintre Lună și sănătate; mecanismul apariției și tratării bolilor karmice; legătura dintre boli și stările negative; îmbunătățirea karmei și îndepărtarea câmpurilor energetice străine.
-
Karma norocului43.29 LEI
Conform filosofiei orientale, Universul se supune unei anumite ordini care funcționează în baza anumitor legi de ciclicitate a vieții – samsara. Cuvântul „samsara” se traduce ca „cerc complet”, ața fiind definite ciclurile de ființare din viață, prin care trec toate ființele vii și chiar zeii. Noțiunea în sine este legată de întrupare – încarnarea și reîntrupare – reîncarnare, adică de trecerea dintr‑o existență în alta, din viața actuală în următoarea. Obiectivul suprem al vieții omului este eliberarea de sub dominația samsarei și de lanțurile karmei pământene.
Karma, în contextul dat, reprezintă una dintre manifestările cosmice ale dreptății – dharma.Dacă vreți să obțineți ceva în viață, trebuie să respectați trei reguli:
1. Știți ce doriți (vă conștientizați cu exactitate scopul).
2. Știți ce aveți de făcut, pentru a realiza acest lucru.
3. Realizați acest lucru.Cu cât mai mulți oameni fericiți și norocoși sunt, cu atât mai puțini sunt cei nefericiți; cu cât mai mulți sunt cei bogați și sănătoși, cu atât mai puțini sunt cei săraci și bolnavi.
Și, cu cât mai mulți oameni norocoși, fericiți, de succes, bogați și sănătoși vor fi în jur, cu atât mai bună va deveni lumea în care trăim. -
Adevărul despre bărbați49.95 LEIp>Aşadar, bărbatul…
Haideţi să ne apropiem de ei şi să‑i examinăm cu atenţie. Cu siguranţă vă aşteaptă multe descoperiri interesante. Dar trebuie să acţionăm cu mare atenţie pentru că aceste fiinţe au un simţ al pericolului foarte bine dezvoltat.
Vrei în continuare să crezi că bărbaţii sunt nişte copii mari?
În această carte bărbatul apare exact aşa cum este în realitate. Iar această privelişte nu este pentru cei cu psihicul slab.
Această carte e doar o busolă care te‑ar putea ajuta să găseşti drumul prin labirintul sufletesc al bărbatului, o mică lanternă care te va ghida prin întuneric.
Bărbatul ideal nu bea, nu fumează, nu pariază la curse, niciodată nu face reproşuri şi nu există. -
Antidotul. Fericire pentru oamenii care nu suportă gândirea pozitivă58.14 LEI
Cărțile de dezvoltare personală par să nu funcționeze. Puține dintre numeroasele beneficii ale vieții moderne par capabile să ne ridice moralul colectiv. Bogăția – chiar și atunci când unii dintre noi reușesc să o obțină – nu duce neapărat la fericire. Dragostea, viața de familie și munca aduc adesea la fel de mult stres câtă bucurie. Nici măcar nu reușim să cădem de acord asupra a ceea ce înseamnă cu adevărat „fericirea". Insistăm să vânăm o iluzie sau, pur și simplu, abordăm conceptul fericirii într-un mod greșit?
Oliver Burkeman ne face cunoștință cu un grup neobișnuit de oameni care împărtășesc un mod surprinzător de a privi viața. Fie că sunt psihologi experimentali, experți în terorism, budiști, consultanți de afaceri pragmatici, filosofi greci sau guru moderni, toți susțin că efortul nostru constant de a fi fericiți este, de fapt, ceea ce ne face nefericiți. Și că există o cale alternativă către fericire și succes, care implică acceptarea eșecului, pesimismului, nesiguranței și incertitudinii – exact ceea ce încercăm constant să evităm.
Provocator, contraintuitiv și, în cele din urmă, înălțător, Antidotul este ghidul persoanei inteligente către înțelegerea ideii, adesea disputată, de fericire.
Antidotul este o bijuterie. Lectura acestei cărți te va îmbogăți și, da, te va face chiar puțin mai fericit. — Daniel H. Pink, autorul cărții DRIVE
Fascinantă! După ani întregi petrecuți consultând specialiști — de la psihologi la filosofi și chiar budiști —, Burkeman și-a dat seama că toți erau de acord cu același lucru: pentru a fi cu adevărat fericiți, s-ar putea să fie nevoie să experimentăm mai multe emoții negative — sau, cel puțin, să învățăm să nu mai fugim atât de mult de ele. —Mandy Francis, THE DAILY MAIL
O carte extraordinară! Burkeman ne face să înțelegem că modul în care căutăm fericirea, adesea prin apelul la sentimentul de certitudine, este total contraproductiv pentru scopurile noastre. — William Leith, THE TELEGRAPH
Cartea lui Oliver Burkeman te va pune pe gânduri, dar te va face și să zâmbești. — Alex Bellos, autorul cărții HERE'S LOOKING AT EUCLID -
Gandeste ca un spion55.00 LEI
Intră în mintea oricui cu 9 tactici secrete de spionaj dezvăluite în premieră de un fost agent MI6
Învață secretele spionilor și folosește-le ca să influențezi și să convingi pe oricine să fie de partea ta, acasă, la serviciu sau oriunde ai un obiectiv de atins.
În fiecare zi, agenții secreți reușesc imposibilul: îi conving pe oameni să le dezvăluie secrete clasificate. Astfel, îi transformă de fapt în trădători. Țintele fac dezvăluiri de bunăvoie, deși riscă închisoarea, tortura sau chiar execuția. Spionii reușesc să-i convingă folosind în mod structurat nouă abilități secrete de spionaj. Vei învăța care sunt tehnicile și cum să le adaptezi pentru a le folosi eficient și în mod etic în viața ta.
Julian Fisher le-a aplicat personal, în drumul său de la băiatul care locuia în cel mai sărac cartier din Marea Britanie până la studentul la Oxford, și, în cele din urmă, la cariera plină de adrenalină în securitate și servicii secrete.
Aceste abilități nu sunt rezervate doar spionilor. Oricine poate gândi precum un spion și poate folosi această mentalitate pentru a-și transforma viața de zi cu zi. Aceasta este șansa ta de a afla cum.
„Un ghid indispensabil pentru a influența și convinge. Autorul îți arată cum să aplici tehnicile secrete folosite de spionii din întreaga lume pentru a-ți atinge obiectivele, atât în viața personală, cât și în cea profesională.” – Scott Walker, negociator în cazuri de răpire și autorul bestsellerului Order Out of Chaos
„Dacă aș fi un tânăr absolvent în căutarea unui avantaj profesional, aceasta ar fi prima carte spre care m-aș îndrepta.” - Charles Cumming, autorul bestsellerului BOX 88
„Rar găsești o carte care e în același timp intens personală și profund practică. Julian Fisher a reușit să o scrie. O lectură fantastică, plină de tehnici revelatoare din lumea spionajului și sfaturi utile pentru obiectivele tale.” – Henry Hemming, autorul bestsellerului Four Shots in the Night
-
Pizza. Retete preferate din toata America39.64 LEI
Pizza. Retete preferate din toata America de Jim Mumford este o colectie de retete si tehnici pentru prepararea pizzei, inspirata de diverse stiluri si traditii culinare din intreaga America. Autorul ofera cititorilor instructiuni detaliate, trucuri si sugestii pentru a crea pizza delicioasa acasa, de la clasicul margherita pana la retete mai inventive si moderne. Cartea este ideala pentru iubitorii de pizza si pentru cei interesati sa experimenteze cu ingrediente si tehnici diverse, punand accent pe gust, calitate si originalitate.
-
Arta de a spune NU53.91 LEI
Ești un om bine-crescut și dai o mână de ajutor ori de câte ori ești rugat. E frumos să ajuți oamenii. E bine să răspunzi afirmativ la orice solicitare. Cu timpul, înveți să spui DA la orice rugăminte.
Cuvântul NU te sperie, e prea dur, prea negativ. Ești convins că, dacă l-ai folosi, ai declanșa un cataclism. Iar cei care te solicită știu că te ferești de el.
Vrei să-ți exprimi refuzul, dar nu știi când și cum. Tocmai asta te învață Damon Zahariades în această carte: a spune NU este o artă. Este arta de a renunța la obsesia de a-i mulțumi pe ceilalți, pentru a-ți împlini propriile visuri.
Este arta de a-ți revendica viața, fără să te simți vinovat.
Damon Zaharides este un „refugiat“ corporatist care a îndurat mulți ani ședințe inutile, conversații superficiale cu colegii și un mediu de lucru plin de distrageri înainte de a-și urma propriul drum. Astăzi, pe lângă o colecție întreagă de cărți scrise despre managementul timpului și productivitate, este realizatorul unui blog dedicat acestor teme, ArtofProductivity.com. În timpul liber, îi place să joace șah, pocher și, din când în când, jocuri pe calculator cu prietenii săi. Și continuă să își jure că va începe să cânte din nou la chitară. Damon locuiește în California de Sud împreună cu frumoasa lui soție și câinele lor afectuos, excentric și neastâmpărat. Se uită cu nostalgie în oglinda retrovizoare la cea de-a 50-a aniversare a sa.
-
Calea dezrusinarii55.00 LEIGhid terapeutic pentru a te elibera de rusine si vinovatie • Pentru toti cei care s-au simtit invizibili, exclusi, prea sensibili sau nepotriviti. • Pentru cei care au invatat, prea devreme, sa se teama de propria voce. • Pentru cei care si-au ascuns corpul, atitudinea sau felul de a fi, crezand ca ceva este gresit la ei.
-
Cum sa-ti iubesti corpul55.00 LEICum sa-ti iubesti corpul. 17 povesti reale despre transformarea rusinii fata de propriul corp in iubire de sine Cartea de fata prezinta povestile reale a 17 femei care s-au confruntat cu foamea emotionala, cu rusinea fata de propriul corp si care, printr-un proces terapeutic profund, au reusit sa se redescopere si sa-si revendice puterea interioara. In loc sa le ofere solutii rapide sau retete de slabit, David Bedrick le-a insotit intr-un proces de explorare profunda a ceea ce inseamna sa te simti in siguranta in propriul corp.
-
Bushido. Codul samurailor din Japonia54.99 LEI
Bushido. Codul samurailor din Japonia prezintă o oglindă remarcabil de fidelă a trăsăturilor și obiceiurilor civilizației japoneze moderne, ce reflectă o tradiție care s-a bucurat de mare putere și prestigiu vreme de secole. Cartea a fost scrisă pentru a oferi instruire practică și morală războinicilor și pentru a contura parametrii conduitei personale, sociale și profesionale caracteristice Bushido, sau Căii Războinicului, pe care toți membrii nobilimii militare din Japonia o urmează fără preget.
Responsabilitățile personale, relațiile de familie, îndatoririle publice, educația, finanțele și etica sunt tratate din perspectiva spiritului aristocraților japonezi. Chiar și formele de incompetență politică și de corupție cu care se confruntă Japonia sunt descrise cu acuratețe în această carte ce însumează coduri comportamentale vechi de peste 400 de ani. Deși casta samurailor a fost desființată după Restaurația Meiji (1868) modurile feudale și militare de guvernare sunt adânc înrădăcinate în societatea japoneză. Prin urmare, acest manual constituie încă, la mai bine de un secol de la ediția princeps, o resursă esențială pentru oricine dorește să înțeleagă Japonia și poporul japonez într-un mod realist.
În afară de temuta lui sabie, katana, armă și deopotrivă suflet, samuraiul se bazează pe dreptate, curaj, bunăvoință, adevăr și onoare, virtuți pe care Bushido le-a încorporat organic și care definesc până astăzi Japonia.
Un studiu clasic asupra culturii japoneze, cartea prezintă codul moral și modul de viață al samurailor și virtuțile pe care fiecare războinic samurai le prețuiește. Cartea este citită pe scară largă și astăzi în Japonia, cât și în întreaga lume.
-
Citeste cand...89.99 LEI
DE LA AUTOAREA BESTSELLERULUI DE CE NU MI-A SPUS NIMENI ASTA PÂNĂ ACUM?
VÂNDUT ÎN PESTE 1 MILION DE EXEMPLARE
ȘI TRADUS ÎN MAI MULT DE 40 DE LIMBI
Scrisă ca urmare a bestsellerului său De ce nu mi-a spus nimeni asta până acum?, psihologul clinician dr. Julie Smith ne oferă o carte-manual pentru viață. Concepută ca o serie de scrisori, fiecare capitol oferă o sumă de constatări și sfaturi înțelepte pentru a fi folosite în caz de urgență, ca să ne ghideze în acele momente fundamentale când viața devine prea complicată.
Uneori, există clipe în care avem nevoie doar de câteva cuvinte de încurajare pentru a ne canaliza gândurile și atenția spre ceea ce ne poate ajuta. În alte momente avem nevoie de mai mult, așa că fiecare scrisoare este urmată de o secțiune cu instrumente, acțiuni simple pe care să le urmăm pentru a îmbunătăți situația și a merge înainte. Fie că te confrunți cu propriile probleme sau oferi sprijin unei persoane dragi, aceasta este cartea pe care să o ții mereu la îndemână și la care să apelezi de câte ori ai nevoie.
- când îți faci griji pentru orice lucru
- când trebuie să dai randament sub presiune
- când te copleșește stresul
- când continui să spui da, dar ar trebui să spui nu
- când apare frica
- când te simți ca un impostor
- când prietenii nu sunt de fapt prieteni
Și multe altele. Aceasta este o carte pe care să o deschizi în momente de incertitudine și pe care s-o închizi când te simți gata să înfrunți lumea.
Viața ne aduce în cale provocări care sunt încurcate, complicate și confuze. Primul pas crucial spre rezolvarea acestora este de a ne concentra în direcția potrivită chiar de la început. Dar nu știm mereu cum și nici nu avem oamenii care să ne ajute să o facem. Prin urmare, această carte este gândită pentru noi, când avem nevoie să găsim o cale de ieșire, pentru prietenii noștri care sunt departe, pentru copiii noștri care părăsesc căminul părintesc și pentru familia noastră, când nu ne găsim cuvintele potrivite.
DR. JULIE SMITH este psiholog clinician, autor de bestsellere și creator de conținut. După ce a lucrat pentru Serviciul Național de Sănătate britanic și și-a deschis un cabinet particular, Julie și-a făcut o meserie din a oferi o educație de calitate privind sănătatea mintală, liber accesibilă pe YouTube, Instagram și TikTok. Publicul ei a crescut impresionant, utilizatorii fiind încântați de clipurile sale în care oferă sfaturi. În prezent, are peste opt milioane de urmăritori pe platformele de social media. Prima carte a lui Julie, De ce nu mi-a spus nimeni asta până acum?, a fost bestseller Sunday Times, a stat peste 100 de săptămâni în Top Ten din Marea Britanie, s-a vândut în peste un milion de exemplare în engleză și a fost tradusă în mai mult de 40 de limbi. Julie este invitată cu regularitate ca expert la emisiunea de dimineață a postului ITV și are numeroase apariții în media și nu numai. Este de asemenea ambasador al BBC pentru organizația caritabilă Children in Need. De ce nu mi-a spus nimeni asta până acum? a fost publicată la Editura Litera în 2022.
-
Teoria Let Them75.00 LEI
Două cuvinte vor schimba modul în care gândești despre viața ta în întregime.
În această carte vei învăța cum două cuvinte simple – Let Them (Lasă-i) – te pot descătușa. Te vei simți eliberat de opiniile, dramele și judecățile celorlalți, eliberat din ciclul epuizant al încercărilor de a gestiona totul și de dirija pe toată lumea din jurul tău.
Există un mod mai bun de a-ți trăi viața.
Teoria Let Them este o metodă demonstrată, care te învață cum să îți protejezi timpul și energia și să te concentrezi asupra lucrurilor care contează cu adevărat pentru tine. Ai petrecut prea multă vreme căutând aprobarea altora, gestionându-le fericirea și permițând ca opiniile lor să te țină pe loc. Învață cum să încetezi să le oferi puterea ta celorlalți și începe să îți creezi o viață în care tu să fii pe primul loc: visurile tale, scopurile tale, fericirea ta.
Let Them este un instrument revoluționar despre care milioane de oameni din întreaga lume nu încetează să vorbească, pentru că funcționează cu adevărat. Cea mai rapidă cale de a prelua controlul asupra vieții tale este să nu mai încerci să-i controlezi pe alții și să te concentrezi asupra a ceea ce poți controla: tu însuți.
Lasă-i pe ceilalți să își trăiască viața și vei ajunge în sfârșit să ți-o trăiești pe a ta. -
Ma iubesc, te iubesc58.14 LEI
Cum știi dacă te afli într-o relație toxică sau nu? Ai idee care sunt miturile iubirii romantice și cum îți afectează ele viața de cuplu și bunăstarea psihică? Relațiile erotice nu au fost niciodată ușor de navigat, cu atât mai mult acum, când mediul online ne asaltează cu tot felul de provocări și tentații, aplicații unde putem urmări activitatea partenerului și rețele de socializare cu reguli și coduri de comunicare proprii. Nu te naști cu aceste cunoștințe și nici nu se predau la școală. De aceea, un ghid care să te ajute să dezvolți și să menții o relație de cuplu sănătoasă este mai util ca oricând.
Ce are inedit această carte și o va situa, cu siguranță, în topul preferințelor tinerilor, sunt extrasele din conversații de pe WhatsApp. Sunt conversații pe care le poate avea oricine cu persoana iubită, și din care poți învăța, analizându-le, care sunt indiciile de toxicitate, cum se simte persoana-țintă și ce poți face pentru a crea un climat de cuplu sănătos.
-
Scapă de obiceiurile care te țin pe loc!54.39 LEI
Un ghid sincer, actual și revelator pentru oricine simte că trăiește pe pilot automat. Scapă de obiceiurile care te țin pe loc! te ajută să înțelegi ce tipare mentale te blochează – și cum poți ieși din ele pentru a fi fericit, nu doar a supraviețui.
Adesea, stilurile de coping pe care le dezvoltăm în copilărie sunt rezultatul unor experiențe stresante sau traumatizante. Cu toate că odinioară au funcționat, reușind să ne ofere o oarecare siguranță, în viața adultă nu ne mai sunt de ajutor.
Prezentul ghid este inovator și oferă o abordare științifică, bazată pe terapia cognitiv-comportamentală, terapia centrată pe scheme cognitive, precum și pe teoria atașamentului, al cărei scop este întreruperea ciclului de autosabotaj al gândurilor și comportamentelor negative care ne ține blocați (blocate).
În această carte, vei descoperi:
- tiparele de coping dezadaptative pe care le-ai dezvoltat în copilărie;
- vei înțelege de ce le-ai dezvoltat;
- vei învăța cum să schimbi obiceiurile destructive care te împiedică să duci o viață mai fericită.
De asemenea, vei afla strategii eficiente care te vor ajuta să dai voce nevoilor nesatisfăcute și vei învăța cum să cultivi claritatea, siguranța și încrederea în tine și în ceea ce ai nevoie.
Stilurile de coping disfuncționale sunt adesea rezultatul unor experiențe dăunătoare din copilărie. Trecutul însă nu trebuie să îți dicteze viitorul.
Cu ajutorul ghidului de față, vei putea, în sfârșit, să te eliberezi de obiceiurile care îți împiedică dezvoltarea personală, care îți afectează relațiile sănătoase și care te țin departe de atingerea adevăratului tău potențial.
„Richard Brouillette te ajută să treci de la a te simți un spectator la a deveni regizor în «teatrul vieții tale». O carte genială și extrem de practică!“ — Eckhard Roediger, director al Institutului de Terapie Centrată pe Scheme Cognitive din Frankfurt, fost președinte al Societății Internaționale de Terapie Centrată pe Scheme Cognitive (ISST) și coautor al lucrării Contextual Schema Therapy
„Recomand această volum din toată inima! Richard Brouillette a scris o lucrare sofisticată din punct de vedere psihologic, care este însă deopotrivă clară, concisă și ușor de utilizat. Se citește ca și cum ai avea lângă tine un prieten care te ghidează printr-un proces menit să te conducă spre moduri mai sănătoase de funcționare.“ — Jeff Conway, președinte al ISST și membru fondator al ISST și al Centrului NY pentru Terapie Centrată pe Emoții
„Exemplele oferite sunt excelente și ușor de implementat în viața de zi cu zi. Cred că această carte va rezona cu oricine dorește să-și îmbunătățească sănătatea psihoemoțională și starea de bine.“ — Tena Davies, psiholog clinician și terapeut certificat avansat în terapia centrată pe scheme cognitive
-
Jocul identitatii si iluzia separarii46.00 LEI
Acesta este un ghid edificator despre ceea ce inseamna sa fii om, un manual de initiere in miezul misterului care este existenta, o carte scrisa de „poate cel mai important interpret al disciplinelor orientale care se adreseaza Occidentului contemporan”. (Los Angeles Times)
Inspirat de intuitiile oferite de Vedanta, Alan Watts exploreaza in aceasta carte un tabu pe care nu il recunoastem, dar care e foarte puternic: conspiratia noastra tacita de a ignora cine sau ce suntem cu adevarat. El argumenteaza ca perceptia noastra obisnuita, conform careia suntem un „eu” separat, inchis intr-un „sac de piele”, este o halucinatie care contrazice atat stiinta occidentala, cat si experimentalele filosofii-religii din Orient. Aceasta iluzie sta la baza utilizarii gresite a tehnologiei in scopul de a subjuga cu violenta mediul natural al omului, ceea ce, in cele din urma, poate duce la distrugere. Watts subliniaza necesitatea urgenta de a dezvolta o perceptie a propriei existente care sa fie in armonie cu datele fizicii si care sa depaseasca sentimentul nostru de alienare fata de Univers.